8 Februarie

„El va mântui pe poporul lui de păcatele sale.” Matei 1:21

Orice persoană, întrebată ce înseamnă mântuit, va răspunde „să fii salvat din iad şi luat în cer”. Acesta este unul din rezultatele mântuirii, dar nu este decât a zecea parte din totalitatea binecuvântărilor pe care le însumează. Este adevărat că Domnul Isus Christos îşi răscumpără poporul de la moarte. El îi scapă de îngrozitoarele consecinţe ale păcatului, dar victoria Sa înseamnă mult mai mult. El îşi salvează poporul „de păcatele sale”. O, să fii eliberat de cel mai mare duşman! Când îşi îndeplineşte lucrarea de salvare, Christos îl aruncă pe Satana de pe tron şi nu îl lasă să mai stăpânească niciodată. Nici un om nu poate fi un adevărat creştin dacă păcatul domneşte în trupul său.

Păcatul va fi întotdeauna în noi, fiindcă el nu poate fi nimicit până la sfârşit, dar nu va mai domni. Va fi o luptă pentru stăpânire — o luptă împotriva noii legi şi a noului duh pe care Dumnezeu 1-a implantat — dar păcatul nu va mai avea niciodată stăpânire absolută asupra noastră. Christos va fi Stăpânul inimi, şi păcatul va fi înăbuşit. Leul din seminţia lui Iuda va învinge, şi balaurul va fi umilit. Credinciosule, cine domneşte în viaţa ta? Dacă viaţa ta nu este sfântă şi dacă inima ta nu este schimbată, nu eşti o persoană mântuită. Dacă Mântuitorul nu te-a sfinţit, nu te-a reînnoit şi nu a sădit în inima ta ura faţă de păcat şi dragostea pentru sfinţenie, nu ai făcut nici un pas spre mântuire.

Harul care nu te face mai bun decât înainte este o contrafacere ieftină. Christos îşi salvează poporul nu în păcatele lor, ci de ele. Fără „sfinţire… nici un om nu va vedea pe Dumnezeu” (Evrei 12:14). „Oricine rosteşte numele Domnului, să se depărteze de nelegiuire” (2 Timotei 2:19). Dacă nu suntem curăţaţi de păcat, cum putem spera că vom fi număraţi în poporul Lui? Doamne, scapă-mă acum de orice rău şi ajută-mă să-mi onorez Mântuitorul.

C.H. Spurgeon

Binele din greu

Tu ai vrut să urc pe munte! Eu am vrut să ma ferești…
Iartă-mi dar nechibzuința de-a nu vrea ce Tu gândești!
Iartă-mă că-Ți cer adesea lucruri mici, ușor de dus,
Fără ca să știu că fi-vor cântărite acolo sus!

Știu că fața-Ți strălucește peste-a mele slăbiciuni
Stau la poala unui munte! Doamne, fă, te rog minuni!
E un munte de probleme care-mi pare neclintit
Știu că am să-i urc pe creste! Pentru asta Tu-ai plătit!

Tu-mi dai munți-n stăpânire, mă ridici pe înălțimi
Dac-aș vrea să-i muți, Isuse, aș rămâne-n adâncimi
Iartă-mă când cred adesea c-al meu plan este mai bun
Te rog, fă ce crezi, o, Doamne, nu ce vreau și nu ce-ți spun!

Căile-Ți sunt mai înalte, Tu știi timpul potrivit
Știi măsura bună-n toate, fă, te rog, tot ce-ai gândit
Chiar de nu-nțeleg acum văile prin care trec,
Știu că mâna Ta mă scoate și din greu și din eșec!

De-ar avea o cale-ușoară, fără aspre apăsări
Ști-va lutul să se spele de mizerii și ocări?
Ști-va aurul că-i aur dacă n-a fost încercat?
Ști-va vasul sa servească de n-a fost întâi probat?

Chiar de negru totu-mi pare înainte când privesc
Tu vei fi deja acolo mult mai mult decât gândesc
Tu le faci pe toate, Doamne, spre un și mai bine-al meu
De aceea, știu, o, Tată, e un bine și în… greu!

Camelia Stîngaciu  

9 Iunie

„Da, Domnul a făcut lucruri mari pentru noi, şi de aceea suntem plini de bucurie.” Psalmi 126:3

Unii creştini sunt tentaţi să vadă doar partea întunecată a lucrurilor şi să se gândească mai degrabă la primejdiile prin care au trecut, decât la minunile pe care le-a făcut Dumnezeu pentru ei. Intreabă-i care este impresia lor despre viaţa de creştin, şi îţi vor descrie veşnicele lor conflicte, adânca lor mâhnire, încercările grele şi păcătoşenia din inimile lor, fără cea mai mică aluzie la îndurarea şi ajutorul lui Dumnezeu. Dar un creştin al cărui suflet este sănătos va spune plin de bucurie: „voi vorbi, dar nu despre mine, ci în onoarea Dumnezeului meu. „M-a scos din groapa pieirii, din fundul mocirlei; mi-a pus picioarele pe stâncă, şi mi-a întărit paşii. Mi-a pus în gură o cântare nouă, o laudă pentru Dumnezeul nostru’ (Psalmi 40:2-3). Domnul a făcut lucruri mari pentru [mine], de aceea [sunt plin] de bucurie”.

O asemenea experienţă pură este cea mai bună declaraţie pe care o poate face un copil al lui Dumnezeu. Este adevărat că suferim încercări, dar este la fel de adevărat că suntem izbăviţi din ele. Este adevărat că luptăm cu viciile, şi suntem pe deplin conştienţi de acest lucru, dar este la fel de adevărat că avem un Mântuitor puternic, care a învins aceste vicii şi ne poate scăpa de stăpânirea lor. Privind în urmă, ar fi greşit să nu recunoaştem că am fost în Mlaştina Disperării şi am trecut prin Valea Umilinţei, dar ar fi la fel de rău să uităm că am trecut prin ele în mod sigur şi profitabil; nu am rămas blocaţi, mulţumită atotputernicului nostru Ajutor şi Conducător, care ne-a scos şi ne-a „dat belşug” (Psalmi 66:12).

Cu cât mai mari sunt necazurile noastre, cu atât mai puternice trebuie să fie mulţumirile către Dumnezeu, care ne-a condus în siguranţă şi ne-a păstrat până acum. Durerea noastră nu poate să acopere melodia laudei; amărăciunile sunt parte din cântecul vieţii noastre: „Domnul a făcut lucruri mari pentru noi, şi de aceea suntem plini de bucurie”.

Meditaţii C. H. Spurgeon

Privilegiu si responsabilitate

Cui i s-a dat mult, i se va cere mult; si cui i s-a incredintat
mult, i se va cere mai mult.  Luca 12:48

Privilegiul si responsabilitatea sunt inseparabil legate si tesute
impreuna in aproape tot ce facem. In cartea Genesei citim ca
Dumnezeu a dat lui Adam si Evei stapanirea peste toata gradina
Edenului. Au avut mari privilegii. Dar Domnul i-a chemat si la mari
responsabilitati: sa lucreze si sa pazeasca” gradina si sa se in-
cadreze in limitele impuse de El (2:15-17).

Principiul privilegiu-responsabilitate este in special vizibil in
relatiile fata de mediul nostru inconjurator. Recent, am auzit pe
cineva plangandu-se impotriva regulamentului de vanatoare. Se
pare ca ar fi dorit sa mearga in paduri, sa traga in tot ce-i place si
sa ia cat voieste. Dumnezeu ne-a lasat animalele salbatice si ne-a
dat permisiunea sa le mancam carnea (Gen. 9:1-3). Vanatoarea nu
este rea, si legile tarii permit vanatoarea. Dar legea recunoaste si
responsabilitatea noastra de-a mentine echilibrul in natura pentru
generatiile viitoare.

Acest adevar este valabil si cu privire la folosirea resurselor
naturale in folosul nostru. Putem extrage carbuni, gaz natural si
petrol din pamant, sa taiem copacii pentru cherestea. Dar trebuie
sa ne aducem aminte ca toate aceste privilegii poarta cu ele si
responsabilitati Ia fel de mari, atat fata de Dumnezu cat si fata de
semenii nostri. Pentru ca celor ce li se incredinteaza mult, multe
li se cer.

Multumirea fata de Dumnezeu si gospodarirea cu chibzuinta a
tot ceea ce ne-a dat Dumnezeu sunt esentiale daca vrem sa ne
bucuram de privilegiile acordate si sa ne implinim responsabi-
litatile. – H.V.L.

„Natura creata de Dumnezeul Cel sfant

Nu trebuie folosita la-ntamplare.

Suntem ispravnicii averii Sale

Si-avem o responsabilitate mare.” – D.J.D.

„Privilegiul si responsabilitatea
sunt doua fatete ale aceleiasi monede.„

Painea zilnica

Nestapanirea de sine

Text: Coloseni 3:1-10                             

„Un om iute la manie starneşte certuri, dar cine este încet la manie potoleşte neanţelegerile.” Proverbele 15:18

Mania este un vant rece care curand stinge candela raţiunii şi a bunei judecăţi. Cand planurile ne sunt zădărnicite sau suntem trataţi urat, ne putem pierde cumpătul şi putem deveni defensivi. Aceasta ne va împinge să facem sau să spunem lucruri pe care le vom regreta. Nimica bun nu poate fi realizat prin mania scăpată de sub control. Izbucnirile nu fac altceva decat să creeze noi lupte şi amărăciuni.
O legendă antică spune că Hercule a fost iritat de un animal cu o înfăţişare ciudată care-i stătea ameninţător în cale. In furia lui l-a lovit cu ciomagul. In timp ce mergea mai departe, a întalnit mereu, mereu aceeaşi creatură de mai multe ori, şi de fiecare dată era tot mai mare şi mai fioroasă decat înainte. In sfarşit un „mesager ceresc” a apărut şi l-a avertizat pe Hercule să se oprească din atacurile sale manioase, spunand: „Monstrul este Vrajba şi tu o starneşti. Las-o în pace şi ea se va reduce şi va înceta să te deranjeze”.

Mania păcătoasă poate repede să ducă la situaţii care să nu mai poată fi stăpanite. Scriitorul Proverbelor ne avertizează să ne ţinem mania sub control şi să evităm conflictul. Cu ajutorul lui Dumnezeu, putem face pace cu cei ce ne sunt împotrivitori.
Dacă dorim binecuvantările Domnului peste vieţile noastre, trebuie să învăţăm să ne stăpînim mania. Dacă nu o vom face, vom starni vrajba ca şi Hercule şi vom face problemele şi mai grele. Noi avem Duhul Sfant şi El ne va ajuta să rămanem calmi şi să devenim ca Isus. El nu S-a răzbunat cand duşmanii L-au împroşcat cu insulte.– H.G.B.

„Ţi-ai ieşit din fire, spui?
Dar e drept să zici oricui
Că mai bine se cădea
Nici să nu fi fost în ea.” – Anonim

„Cei care sar în sus la manie aterizează întotdeauna greşit„

Painea zilnica

Psalmul 103

O, suflete-al meu binecuvântează!
Pe Domnul în umblarea pe pământ
Și tot ce este-n mine și vibrează
Binecuvinte Numele Lui Sfânt!

Binecuvântă-L suflete pe Domnul!
Și-ale Lui binefaceri nu uita
El toate-ți iartă, îți veghează somnul
Și-ți vindecă întreagă boala ta.

Viața El din groapă-ți izbăvește
Cunună de-ndurare-țj dă în dar
Când ești bătrân te satură regește
Ca vulturul te-ntinerește iar.

Dreptate face Domnul, judecată
Acelor asupriți, nu uită El
I-a arătat lui Moise Calea dreaptă
Și-a Lui lucrări la-ntregul Israel.

Da, Domnu-i plin de milă și-ndurare
E bun și-a Lui răbdare-i îndelungă
El nu se ceartă fără de-ncetare
Mînia Lui nu-i veșnic să ne-ajungă.

El nu ne face chiar după păcate
Nici după fărdelegi nu pedepsește
Ci cât de sus sunt ceruri depărtate
Și bunătatea Lui atâta crește.

Precum din răsărit e depărtarea
Până-n apus ce greu o înțelegi
Tot astfel El ‘și-arată îndurarea
Și depărtează-a noastre fărdelegi.

Cum se îndură-un tată cu blândețe
De-ai săi copii și Domnul tot la fel
Le dăruie-ndurare și noblețe
Acelora care se tem de El.

Suntem țărână, El ‘și-aduce-aminte
Ca iarba de pe câmp și ca o floare
Când trece-un vînt puternic și fierbinte
Și omul se usucă și dispare.

Dar veșnic are Domnul bunătate
Și îndurare pentru-ai Săi copii
Și-a lor copii ce Legea-I țin în toate
Dorind a Lui porunci a le-mplini.

Da, Domnul Dumnezeu împărățește
În Ceruri pe-al Său scaun de domnie
Și peste tot domnia-I stăpânește
E Domn și Împărat pentru vecie.

Îngeri puternici care-aveți tărie
Și voi pe Domnul binecuvântați!
Voi ce-mpliniți cu-atâta bucurie
A Lui porunci și glasu-I ascultați.

Să binecuvântați pe Domnul Mare
Voi robii Lui și-oștirea Lui cea trează
Și stăpânirea Lui și-a Lui lucrare
Pe Domnul, suflet, binecuvântează!

Daniel Hozan

Dă-mi înțelepciune

Dă-mi înțelepciune
Preaiubit Părinte
Ca să-Ți pot supune
Zilnic a mea minte.

Domnul vieții mele
Ființa-mi cercetează
Și-orice lucruri rele
Le îndepărtează.

Ia-mi în stăpânire
Gândul, și-l pătrunde
Căci de-a Ta privire
Nu se poate-ascunde.

Nimeni nu-i ca Tine
Să-mi cunoască ființa
Tu ai pus în mine
Viața și credința.

Din cereasca Slavă
Îmi trimite-o rază
Mintea mea firavă
Tu mi-o luminează.

Regăsesc în mine
Multă slăbiciune
Și chiar gânduri pline
De amărăciune.

Planuri risipite,
Năzuințe stinse,
De Cel rău lovite
Cu săgeți aprinse. . .

Deci, ascultă-mi dorul
Ce spre Tin’ se-ndreaptă
Pune-mi Tu piciorul
Pe cărarea dreaptă.

Zâmbete cu mască
De mă înconjoară,
Pacea Ta cerească
Fie-a mea comoară.

Nu-mi lăsa căderii
Gândurile pradă
Sub a nevegherii
Nemiloasă spadă.

Nu-mi lăsa pornirea
Să încuviințeze
Fără de gândirea
Minții mele treze.

Preaiubit Părinte,
Vin în rugăciune
Și Îți cer fierbinte:
Dă-mi înțelepciune!

Daniel Hozan 

Templul Duhului Sfânt

„Numai scaunul meu de domnie mă va ridica mai presus de tine.” Genesa 41:40

Trebuie să răspund în faţa lui Dumnezeu pentru felul în care îmi ţin trupul sub stăpânirea Lui. Pavel a spus că el n-a făcut „zadarnic harul lui Dumnezeu”, adică nu l-a făcut ineficient. Harul lui Dumnezeu este absolut, mântuirea adusă de Isus Cristos este perfectă şi realizată o dată pentru totdeauna. Eu nu sunt în curs de a fi mântut, ci sunt mântuit: mântuirea este la fel de eternă ca şi tronul lui Dumnezeu; ceea ce am eu de făcut este să arăt în exterior ceea ce Dumnezeu a realizat în interiorul meu. „Puneţi in practică mântuirea voastră” (Filipeni 2:12. KJV). Iată responsabilitatea mea. Aceasta înseamnă că trebuie să arăt în trupul meu viaţa Domnului Isus. Nu într-un mod mistic, ci într-un mod real şi categoric. „Mă port aspru cu trupul meu şi-l ţin în stăpânire.”

Orice sfânt îşi poate ţine trupul în stăpânire absolută, pentru Dumnezeu. Dumnezeu ne-a făcut să deţinem stăpânirea asupra întregului templu al Duhului Sfânt, inclusiv asupra gândurilor şi dorinţelor noastre; noi suntem răspunzători pentru ele şi nu trebuie să cedăm în faţa dorinţelor nepotrivite. Cei mai mulţi dintre noi suntem mai severi cu alţii decât cu noi înşine; găsim scuze pentru lucrurile din noi în timp ce condamnam în alţii lucrurile spre care nu suntem înclinaţi în mod natural.

„Vă îndemn, spune Pavel să aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie.”

Trebuie să mă hotărăsc dacă sunt sau nu de acord cu Domnul şi Stăpânul meu ca trupul meu să fie templul Său. Dacă răspunsul este da, atunci, pentru mine, întreaga lege privitoare la trup este cuprinsă în acest adevăr revelat, şi anume că trupul meu este templul Duhului Sfânt.

Oswald CHAMBERS

Închinare în faţa lucrării

„împreună lucrători cu Dumnezeu.”

1 Corinteni 3:9

Fereşte-te de orice lucrare pentru Dumnezeu care te poate face să nu te mai concentrezi asupra persoanei Lui. Foarte mulţi lucrători creştini se închină lucrării lor. Singura grijă a unui lucrător ar trebui să fie concentrarea asupra Lui Dumnezeu; aceasta înseamnă că toate celelalte laturi ale vieţii – cea mentală, morală sau spirituală – sunt libere, având libertatea pe care o are un copil – un copil care se închină, nu un copil neascultător.

Un lucrător care nu are aceasta notă solemnă şi dominantă a concentrării asupra Lui Dumnezeu poate ajunge să fie copleşit de munca lui: nu mai există nici o parte a trupului, a minţii sau a spiritului său care să fie liberă, de aceea el este epuizat şi zdrobit. Nu are nici o libertate, nici o plăcere în viaţă; nervii, mintea şi inima îi sunt atâi de apăsate, încât binecuvântările Lui Dumnezeu nu pot fi asupra lui. Dar şi cealaltă latură este la fel de adevărată – o dată ce ne concentrăm asupra Lui Dumnezeu, toate aspectele vieţii noastre sunt libere şi se află sub o singură stăpânire: a Lui Dumnezeu.

Responsabilitatea pentru lucrare nu este a ta; singura responsabilitate pe care o ai este să rămâi într-o legătură vie şi constantă cu Dumnezeu şi să ai grijă să nu laşi nimic care să te împiedice să lucrezi împreună cu El. Libertatea care vine după sfinţire este libertatea unui copil; lucrurile care obişnuiau să-ţi ţină viaţa ţintuită au dispărut. Dar ai grijă să nu uiţi că ai fost eliberat cu un singur scop: să-I fii devotat în mod absolut Celui cu care lucrezi.N-avem nici un drept să hotărâm unde-ar trebui să fim puşi sau să avem idei preconcepute despre lucrul pentru care ne pregăteşte Dumnezeu. El este Cel care face totul şi, oriunde ne-ar pune, dorinţa noastră supremă trebuie să fie aceea de a-I fi cu totul devotaţi în acea lucrare. “Tot ce găseşte mâna ta să facă, fă cu toată puterea ta.“

Oswald Chambers

Învăţătorul misionarului

“Voi Mă numiţi învăţătorul şi Domnul şi bine ziceţi, căci sunt.”

Ioan 13:13

A avea un învăţător şi a fi sub stăpânirea cuiva nu este unul şi acelaşi lucru. A avea un învăţător înseamnă că există cineva care mă cunoaşte mai bine decât mă cunosc eu însumi, cineva care-mi este mai apropiat decât un prieten, cineva care înţelege străfundurile inimii mele şi le satisface pe deplin, cineva care mi-a adus acel sentiment de siguranţa că El a împlinit şi a rezolvat orice nedumerire şi problemă din mintea mea. Aceasta, şi nu altceva înseamnă a avea un învăţător – “Unul singur este învăţătorul vostru: Cristos” (Matei 23:8).Domnul nostru nu ne obligă niciodată la ascultare; nu ia măsuri să mă determine să fac ceea ce vrea EL.

Uneori aş vrea ca Dumnezeu sa stăpânească asupra mea şi să mă determine să fac anumite lucruri, dar El nu va face aceasta; altă dată aş vrea ca El să mă lase în pace, dar nu mă lasă.”Voi Mă numiţi învăţătorul şi Domnul” – dar este El aşa? Cuvintele învăţător, Stăpân şi Domn au doar puţin spaţiu în vocabularul nostru. Noi preferăm cuvintele Mântuitor, Sfinţitor, Vindecător.Singurul cuvânt care descrie relaţia practică a unui învăţător cu elevii săi este dragostea, şi noi ştim foarte puţin despre dragoste aşa cum o revelează Dumnezeu. Acest lucru este dovedit de felul cum folosim cuvântul ascultare.

 În Biblie ascultarea se bazează pe relaţia dintre două persoane egale, cum ar fi aceea dintre fiu şi tatăl său. Domnul nostru n-a fost slujitorul lui Dumnezeu, El a fost Fiul Său. “.Măcar că era Fiu, El a învăţat ascultarea”. “Dacă concepţia noastră este că suntem robii unui stăpân care ne dă porunci, aceasta este o dovadă că nu avem nici un stăpân. Dacă aceasta este atitudinea noastră faţă de Isus, suntem departe de relaţia pe care o doreşte El. Isus ne vrea într-o relaţie în care El este cu uşurinţa învăţătorul şi Domnul nostru, fară ca noi să ştim aceasta în mod conştient. El ne vrea într-o relaţie în care tot ceea ce ştim este că suntem ai Lui pentru a asculta de El.

Oswald CHAMBERS