Când suntem bătuți de valuri

Când suntem bătuți de valuri
Și suntem loviți de stânci,
Când furtuna grea ne poartă,
Înspre apele adânci,
Când cel rău cu înverșunare,
Vrea viața să ne frângă,
Domnul zice un cuvânt
Și tot răul îl alungă.
El mai vine blând pe valuri,
Când ne tremură ființa,
Poruncește iar furtunii
Și ne-aduce biruința.
Doamne ești Stăpânul lumii,
Noi, doar praful și țărâna,
Gata să ne scufundăm,
Dacă nu-ți întinzi Tu mâna.
Mai întindeți mila Doamne,
Peste cei ce-n boli suspină,
Poruncește vindecarea,
Pentru slava Ta divină!
Lasă-n inimile noastre,
Pacea-Ți sfântă și căința,
Și în mersul către mal,
Întărește-ne credința!

Ooo prea bunule Părinte,
Zilele sunt tot mai grele,
Fii al nostru scut în lupte,
Har, lumină, mângâiere,
Pune-n inimile noastre,
O iubire mai fierbinte,
Ca prin orice încercare,
Noi să mergem înainte.
Vremurile de necaz,
Lacrimile din pustie,
Să aprindă-n noi mai mult,
Dorul după veșnicie.
Orice gând să fie rob,
Ascultării de Hristos,
Toată închinarea noastră,
Jertfă de un bun miros.
Ca nimic să nu ne-abată,
Din a Ta cărare dreaptă,
Conștienți că sus în ceruri,
O răsplată ne așteaptă!


de Teodor Groza

N-ai teamă !

În ziua când eu Te-am chemat
Simțeam că totul se destramă
Atuncea Te-ai apropiat
Și m-ai privit zicând: -N-ai teamă!

Priveam la valul de temut
Căci nu aveam nici o scăpare
Și-abia atunci am cunoscut
Cât e puterea Ta de mare.

Căci ești Stăpân și peste vânt,
Și peste marea-nfuriată. .
Când ai rostit primul cuvânt
Furtuna s-a oprit deodată.

Când cu putere-am fost izbit
De stânci puternice, tăioase
Trimis de Tine, a venit
Un Înger, care mă scăpase.

Mi-a spus: ”Sunt lângă tine-aici
Să te ajut prin încercare. .
De val să nu te mai înfrici
Chiar dacă-i furios și mare. .

Chiar dacă te trântește jos
Și însăși viața-ți amenință
Tu cheamă-L pe Isus Hristos
La El sunt toate cu putință”.

De-atunci am mai întâmpinat
Furtuni și valuri și probleme
Trecându-le am realizat
Că n-am de cine a mă teme

Catargul Sfânt, cum alte nu-s
Purtând corabia pe mare
E crucea Domnului Isus
Puternică, biruitoare.

Prin toate câte m-ai trecut
Și Doamne, câte mă vei trece
Oricât ar fi de neplăcut
Tu lângă mine vei petrece.

Vârtejul Tău vine precis
Când programată-i încercarea
Dar uneori mai e trimis
Numai să curețe cărarea.

Furtuni au fost. . și-or mai veni
Ea ne găsește și ne-ncearcă. .
Mereu de stânci ne va lovi
Zdrobindu-ne a vieții barcă.

Cuvântul Tău e încercat
Și vrednic de luat în seamă
Și eu în el stau ancorat
Prin el Î-mi spui mereu: ”N-ai teamă!”. .

Pe mulți furtuna i-a lovit
Și scufundați au fost în valuri
Iar viața lor li s-a sfârșit
Pierzându-și orice idealuri.

Căci au plecat fără Isus
Vâslind foarte grăbiți ‘nainte
Și n-au luat. . oricât le-a spus. .
Nimic din lucrurile sfinte.

Păreau că sunt de neclintit
Stăpâni pe ei, în siguranță. .
Dar când furtuna s-a ivit
Le-a măturat orice speranță. .

Să știți, furtuna e pe drum
Și multe vieți le amenință
Căci nu se poate nicidecum
Să reușești fără credință.

Aș vrea la cât mai mulți să spun
Că Domnul încă mai iubește
Că încă iartă, încă-I bun
Și astăzi. . încă mântuiește.

De ce nu vrei ca să-L primești
Mântuitorul azi te cheamă
El te îndeamnă să-ndrăznești
Căci doar mergînd cu El. . n-ai teamă.

Daniel Hozan

De ce?

De ce tot plângi, când poți să râzi?
De ce tot râzi și nu mai plângi?
De ce cobori, când El te vrea
Mai sus, nu-n vale, ci pe stânci?

De ce tot cari poveri de griji?
De ce rănești când ești rănit?
De ce tot mori și nu trăiești
Recunoscând că ești iubit?

De ce tot stai și nu te duci?
De ce alergi în sens contrar?
De ce mai îndoielnic ești,
Când totul strigă: „Mai e har!”?

De ce cedezi și nu aștepți?
De ce aștepți, când nu e timp?
De ce timid și înfricat
Renunți în orice anotimp?

De ce tot lupți și cazi înfrânt?
De ce nu-nveți corect să lupți?
De ce rămâi blocat în drum,
Privind la munții tăi abrupți?

De ce întrebi, când ai răspuns?
De ce Îl negi, când L-ai văzut?
De ce nu crezi, când ești atins,
Și să nu cazi ai fost ținut?

De ce ești tu cum nu e El?
De ce El e cum nu ești tu?
De ce spui NU, când El e DA?
De ce spui DA, când El e NU?

De ce e bun? … Așa e El!
De ce ești cine ești mereu?
Decide promt de azi să fii
Un om trăind cu Dumnezeu.

 Lucian Cazacu 

Furtuna

ReferințeMarcu 4:40


Păreau liniștite apele mării,
Lin coborau umbrele înserării,
Când vântul porni să-și descarce furia,
Talazuri cât casa s-aducă urgia.

Rafale de foc din hăuri adânci,
Tunete sparte în găuri de stânci,
Fragila mea barcă se zbate-ntre valuri
Și nu văd în noapte nici țintă, nici maluri.

Mi-am zis: voi pieri, nu e nici o scăpare!
În valuri se-aude prohod de-ngropare,
Să lupt cu stihia? ‎Dar cine sunt eu?
Și cum aș opri ce vrea Dumnezeu?

De spaimă cumplită plângeam, disperam,
Uitând că în valuri cu Tine eram.
Credeam că Tu dormi, de grijă nici urmă,
Că singur mă lupt şi viaţa-mi se curmă.

‎Atunci am strigat: o, Doamne, nu-ţi pasă?
Ai milă, m-ajută! Puterea mă lasă …
El mâna şi-a-ntins în noaptea de zgură,
Iar vântul şi valul îndată tăcură.

Vântul s-a dus şi e paşnică marea,
O linişte-adâncă mi-a stins disperarea
Și-atunci am simțit dojana Lui blândă:
„Fără credinţă nicicând n-ai izbândă!”

Olivia Pocol

Pe munte

De câte ori nu m-am visat
Suind biruitor pe-o culme
De-atâtea ori m-am întristat
Mereu tot biruit de  lume

O lume-n care rău-i tot mai mare
Simt că nu acestui loc îi aparţin
Simt ca am în mine o chemare
Spre ceva mareț, divin. .

Cine sunt, de unde vin?
Aceste gânduri nu mă lasă
Şi sufletul de-un dor mie plin
După un tainic loc numit „acasă”,

Acolo sus printre nori
Unde-i nesfarşit cerul de safir
Vreau să simt cum e sa zbori
Vreau un aer proaspăt sa respir,

Înarmat cu mult curaj
Şi privirea îndreptată înainte
Am ieşit din acel inselător miraj
Şi am pornit timid spre munte,

Îmi ieşeau mereu în cale
Drumuri largi şi-mbietoare
Nevoind ca să mai merg la vale
Am pornit în sus printr-o strâmtoare,

Printre stânci şi penți abrupte
Urc cu grijă pas cu pas
„Nu mergi bine pe acest munte”!
Aud de undeva un glas,

„Vino acum pe calea mea
Unde-s munți întregi de aur plini
Unde poți avea chiar toată lumea
Dacă mie mi te-nchini”.

Îi prea greu şi-s obosit
Privesc înapoi plin de sudoare. .
„Curaj, mai fă un pas spre infinit”
Aud în mine o chemare,

Privesc în sus, privesc în jos
Respir adânc un aer tare
Pornesc înainte mai voios
Mereu în sus spre a mea chemare,

Minuneee, minunee, minune
Ecoul îmi dă înapoi răspuns
Şi mai aud o  voce care-mi spune
Fiule. . ma bucur  c-ai ajuns! !

E chiar un om, sau o nălucă?
Privesc în sus eu gânditor
Dar spre mine El se apleacă
Şi blând îmi întinde mâna, un păstor,

Cine-i acest străin oare?
Îl apuc de mână şi mă trag în sus
Dar când îl las, parcă ceva îl doare
Parcă în palmă a fost străpuns,

„Vino după Mine”îmi spune
Simt că de El trebuie să ascult
Simt că îmi vrea doar bine
Şi parcă m-aştepta demult,

Cine eşti păstorule?
Şi în picioare cine te-a  rănit?
De ce mă numeşti „fiule”?
De ce eşti asa lovit?

Să-L întreb toate aceste
N-am putut, n-am îndrăznit
Dar un gând în minte îmi şopteşte
” Da, şi pentru tine a fost răstignit! !”. . ,

Aveam să aflu mai târziu
Cum şi-a dat viața pentru oi
Astăzi despre El vă scriu
Căci şi-a dat viața pentru voi,

Chemarea ce am auzit
Ce ma trezit din robie
A fost ciocanul ce a pironit
Trupul Lui umil în cuie,

Pe ulița care se cheamă „dreaptă”
Haide şi tu aici sus
Mereu este acolo şi  te-aşteaptă
Un blând păstor numit Isus.

Daniel Borgovan 

Când Îți deschizi Tu mâna

Motto: „”Nimeni nu este sfânt ca Domnul; nu este alt Dumnezeu decât
Tine; nu este stâncă așa ca Dumnezeul nostru.”” Amin! 1 Samuel 2:2.

Doamne al iubirii ce-n jurul Tău ne strângi,
Ești totul în toate… Și toate sunt prin Tine!
Tu faci să țâșnească izvoare din stânci,
Tu sângeri în struguri și-n pâine Te frângi…
Ești Dumnezeul nădejdii care-n viață ne ține.

Când Îți deschizi Tu mâna se revarsă harul,
Și pacea, și îndurarea cu care ne învelești;
Atunci ne alungi din suflete amarul…
Ne umpli până peste margine paharul
Cu sfinte binecuvântări dumnezeiești.

Ne înconjuri cu bunătatea Ta și cu îndurare,
Ne ierți, ne îndrepți și mângâieri ne dai;
Înțelepciune, Tu ne dai la fiecare
Cu mână largă și fără de mustrare,
Să nu ne-abatem de la calea către Rai.

Când Îți deschizi Tu mâna, orice vietate,
Tot ce are viață saturi după dorință;
Tu răcorești ale noastre suflete însetate,
Ne saturi dimineața cu a Ta bunătate
Și scut ne este a Ta bunăvoință.

Binecuvântat să fii în veci, Ceresc Părinte!
Îți mulțumim din inimi și Numele-Ți slăvim!
O singură dorință ne stăruie în minte:
Cât vom mai trăi, de astăzi înainte,
Să facem voia Ta și să-Ți slujim.

Să rămânem în credință tari și neclintiți,
Și Tu, prin adevărul Tău să ne sfințești;
Prin credință, să ne socotești neprihăniți,
Să fim cu aleșii Tăi – cu cei sfințiți –
Pietrele cununii Tale împărătești.

Ioan Vasiu

Locuri înalte de apărare

“… Acela va locui în locurile înalte; stânci întărite vor fi locul lui de scăpare; i se va da pâine, şi apa nu-i va lipsi.” (Isaia 33.16)

Omul care a primit de la Dumnezeu harul ca să aibă o viaţă fără prihană, locuieşte în siguranţă deplină. El stă pe un loc înalt; el este deasupra lumii, apărat de atacul vrăjmaşului şi aproape de cer. El are scopuri şi motive înalte şi găseşte mângâieri şi prietenii semnificative. El se bucură de munţii dragostei veşnice, unde îşi are locuinţa.

El este apărat de arme vrăjmaşe în stânca cea tare. Cele mai statornice lucruri în univers sunt făgăduinţele şi planurile Dumnezeului care nu se schimbă, şi acestea sunt apărătoarea credinciosului ascultător.

El este întreţinut cu această făgăduinţă măreaţă: “i se va da pâine”. După cum vrăjmaşul nu se poate urca până la cetăţuia lui, nici să-i dărâme întăriturile, tot aşa fortăreaţa nu poate fi cucerită prin împresurare şi foamete. Domnul care a făcut să plouă mana în pustie, va avea provizii bune pentru poporul Său, chiar şi când ei ar fi înconjuraţi de cei ce ar vrea să-i înfometeze.

Dar dacă lipseşte apa? Acest lucru nu se va întâmpla însă, căci este scris “şi apa nu-i va lipsi”. Un izvor care nu seacă niciodată va ţâşni în mijlocul acestei cetăţi întărite, care nu poate fi biruită. Domnul se îngrijeşte ca să nu lipsească nimic: Nimeni nu va putea să facă rău cetăţenilor adevăratului Sion. Oricât ar fi de ameninţător vrăjmaşul lor, Dumnezeu îi ocroteşte pe aleşi Săi.

Charles Surgeon

Flori de mai

Auzi cum ciripeste pasarea pe ram
Sub flori de mai de mar si de caise
Si-n cantul lor atat de diafan
E-o lume de mistere si de vise.

Auzi cum cade apa peste stanci
Si murmurul cascadei se-nteteste
Oricat i-ar fi buloanele de-adanci
Un murmur fara grai se desluseste.

Auzi cum plange vantul tanguind
In suierul din stresini de la case
Si-n cantul lui de veacuri frematand
E-atata dor ca-n suflet ne ramase.

Auzi cum cade ploaia pe carari
Sub stropi de-argint de sus de langa soare
Ne-nvioram, privim de-acum spre zari
Uitam pamantul tare sub picioare.

Si ne desprindem ca si intr-un vis
De lumea ce ne leaga-n multe fire
Zburand prin Duhul pana-n Paradis
La Tara de rubin si de safire.

Si ca si cand n-am fi pe-acest pamant
Vrem sa ramanem vesnic printre stele
Ca dorul ce-l avem atat de sfant
Sa-l tot legam atat de mult de ele.

Gheorghe Popa

Picioarele întărite

“Dumnezeu este tăria mea, El îmi va face picioarele ca ale cerboaicei şi mă va face să merg pe locurile stâncoase.” (Habacuc 3.19)

Încrederea pe care omul lui Dumnezeu o arată aici este totuna cu o făgăduinţă, căci ceea ce a primit credinţa este o realitate care intră în planul lui Dumnezeu. Prorocul a trebuit să treacă prin încercările aspre ale lipsei şi ale foametei, dar a trecut biruitor prin ele, pentru că Dumnezeu l-a sprijinit, El însuşi a fost tăria lui. Priviţi! Dumnezeu Cel Atotputernic este tăria noastră! Cât de minunat!

Apoi Dumnezeu i-a întărit picioarele. Cerboaicele sar pe deasupra colţurilor de stâncă şi a gropilor, fără să-şi piardă echilibrul. Tot aşa şi Domnul nostru ne îngăduie să înaintăm pe cărările întortocheate ale vieţii acesteia, fără să ne poticnim. El va întări picioarele noastre în aşa fel că vom trece cu uşurinţă prin locuri pe unde, fără Dumnezeu, am fi nimiciţi cu siguranţă, într-una din zile von fi chemaţi chiar pe locurile cele mai înalte. Chiar acolo ne vom urca, pe muntele lui Dumnezeu, pe locurile înalte unde totul este numai strălucire. Ce picioare sunt picioarele credinţei, cu care, urmărind zorile dimineţii, ne vom urca pe muntele cel sfânt al Domnului!

Charles Spurgeon

Ştiu cine sunt

De-ar fi să trec din lumea asta
Brăzdat fiind de-ale lumii geruri,
Sunt sigur că Isus m-aşteaptă
Cu mii de îngeri sus în ceruri.

Am fost lovit, m-au dat la moarte,
Sunt oamenii nevinovaţi…
Ei n-au gustat din harul păcii,
Ei n-au dorit a fi iertaţi.

Eu, cine sunt? Din mii de oameni
M-ai scos şi m-ai făcut curat,
Pe mine, Doamne, care-odată
Am fost străin şi alungat!

Cine sunt eu? Sunt rodul crucii,
Durerea spinilor adânci,
Sunt rezultatul umilinţei
Şi-al trupului culcat în stânci.

Azi Te cunosc o, Domn al slavei,
Străin eu nu mai sunt la prag,
Şi-n lumea asta un alt nume
Eu nu găsesc mai scump şi drag.

Trăind, eu ştiu, da, ştiu prea bine,
Mă vrei curat şi nepătat,
Ca sângele-Ţi cândva la cruce
Zadarnic să NU se fi vărsat.

Isuse, plâng azi pentru Tine,
Eşti minunat şi Te iubesc,
Şi doar fiindcă Tu ai milă
În zori de zi mă mai trezesc.

Sergiu Fomiciov