16 Mai

Care ne dă toate lucrurile din belşug, ca să ne bucurăm de ele.” 1 Timotei 6:17

Domnul Isus ne dă întotdeauna. El nu-şi retrage mâna nici o clipă. Uleiul nu se termină până când paharul nu este plin de dă peste el. El este un soare care străluceşte mereu. El este mana care cade în fiecare zi peste tabără. El este stânca din pustie, din care izvorăşte apa vieţii. Ploaia harului său nu se opreşte niciodată; râul bunătăţii Sale curge mereu, şi izvorul iubirii Lui nu seacă niciodată. Aşa cum Regele nu poate muri, nici harul Său nu poate înceta. In fiecare zi îi culegem fructele, şi în fiecare zi ramurile Sale se apleacă asupra noastră, încărcate de roadele îndurării.

Săptămâna Lui are şapte zile de sărbătoare, şi anul Său are un ospăţ în fiecare zi. Cine s-a întors de la uşa Lui nebinecuvântat? Cine s-a ridicat flămând de la masa Lui, sau de la inima Lui neiubit? îndurările Lui „se înnoiesc în fiecare dimineaţă” (Plângeri 3:23), şi se împrospătează în fiecare seară. Cine ar putea număra binefacerile Lui, cine ar putea întocmi lista binecuvântărilor Sale? Fiecare grăunte de nisip care cade din clepsidra timpului conţine miliarde de binecuvântări. Aripile orelor noastre sunt acoperite cu argintul bunătăţii Sale şi cu aurul afecţiunii Sale. Râul timpului aduce nisipul de aur al privilegiilor Sale din munţii veşniciei.

Stelele nenumărate sunt memoriale ale nenumăratelor binecuvântări. „Cine ar putea să numere pulberea lui Iacov, şi să spună numărul unui sfert din Israel?” (Numeri 23:10). Cum ar putea sufletul meu să-L preamărească pe Cel „care zilnic ne poartă povara” (Psalmi 68:19) şi care „te încununează cu bunătate şi îndurare” (Psalmi 103:4)? O, dacă aş putea să-i laud neîncetat bunătatea! O limbă nenorocită, cum ai putea să taci? Trezeşte-te, te rog, fiindcă altfel nu vei mai fi slava mea, ci o ruşine. „Deşteptaţi-vă, alăută şi arfa! Mă voi trezi în zori de zi”(Psalmi 108:2).

Meditaţii C. H. Spurgeon

11 Mai

Iată, Eu sunt cu voi întotdeauna.” Matei 28:20

E bine să ştii că există Cineva care este întotdeauna acelaşi, Cineva care este întotdeauna cu noi. Este bine să ştii că, în mijlocul valurilor agitate ale vieţii, există o stâncă neclintită. O, suflete, nu-ţi lega inima de bogăţiile ruginite, mâncate de molii, pieritoare, ci aşează-ţi inima pe Cel care îţi rămâne mereu Credincios. Nu-ţi clădi casa pe nisipurile înşelătoare ale lumii; clădeşte-ţi speranţele pe Stâncă, fiindcă ea va rămâne sigură în valuri şi vânt. Suflete, ascunde-ţi comorile în vistieria sigură; aşează-ţi nestematele într-un loc în care nu ţi le va găsi nimeni. Pune-le pe toate în Christos. Pune-ţi toată afecţiunea în persoana Sa, toate speranţele în meritele Sale, toată încrederea în eficacitatea sângelui Său şi toată bucuria în prezenţa sa, ca să poţi râde în faţa nimicirii.

Aminteşte-ţi că toate florile din grădina lumii se vor ofili, şi că va va veni ziua când totul se va transforma în pustiu. Suflul negru al morţii îţi va stinge în curând candela. O, ce bine este să te bucuri de lumina soarelui după ce se stinge candela! Valul întunericului va urla curând între tine şi tot ce ai. Încredinţează-ţi inima Celui care nu te va părăsi niciodată. Increde-te în Cel care va merge cu tine în întunericul morţii, şi te va duce în siguranţă pe plaiurile veşniciei, ca să fii cu El pentru totdeauna.

Ridică-te, fiu al durerii, şi spune-ţi tainele Prietenului care „ţine la tine mai mult decât un frate” (Provetbe 18:24). încredinţează-ţi toate grijile Celui care nu-ţi va fi luat niciodată, care nu te va părăsi niciodată, şi care nu te va lăsa să pleci nicăieri, fiindcă „Isus Christos este acelaşi ieri, azi şi în veci” (Evrei 13:8). „Iată, Eu sunt cu voi întotdeauna” este o făgăduinţă îndestulătoare sufletului meu, şi prin ea pot învinge orice.

Meditaţii C. H. Spurgeon

In mijlocul furtunii

Arata-mi, Doamne, calea cand noaptea e adanca,
Cand ceata ma-nconjoara si nu Te pot vedea,
Intinde-Ti, Doamne, mana si trage-ma pe stanca,
Ma fa sa vad in noapte cum straluceste-o stea.

Tulburatoare valuri se-amesteca cu mine,
Luceafarul de seara de mult s-a-ntunecat,
Ma inspaimanta gandul sa nu Te vad pe Tine
Cand vasul vietii mele de vanturi e purtat.

Ramai cu mine, Doamne, caci nu mai am speranta,
Puterile ma lasa si ma aplec sa mor;
Da-mi Tu nadejde iarasi si-n suflet siguranta,
Da-mi Tu din nou viata, fii Tu invingator.

 Anca Winter  

10 Aprilie

Locul numit „Căpăţâna”.” Luca 23:33

Dealul „Căpăţânii” este dealul mângâierii; casa alinării este construită din lemnul crucii; templul binecuvântărilor cereşti are drept temelie stânca sfărâmată — despicată de suliţa care i-a străpuns coasta. Nici o scenă din istoria sacră nu bucură sufletul ca tragedia de pe Calvar.

Cea mai întunecată vreme
Care a răsărit vreodată pe pământul păcătos
Atinge inima cu degete solemne
Mai dulce decât aripile unui înger; nu-i frumos?
Nu-i minunat că păcătosul se întoarce cu speranţă
Spre cruce, nu spre steaua ieslei, ca să capete viaţă?

Lumina izvorăşte din întunericul de pe Golgota, şi fiecare fir de iarbă este înmiresmat de umbra lemnului blestemat. In acel loc al setei, harul a săpat o fântână din care izvorăşte apă curată ca cristalul, şi fiecare picătură este capabilă să aline bocetul omenirii. Tu, care ai avut vremurile tale tulburi, vei mărturisi că nu pe Muntele Măslinilor ai aflat mângâiere, nici pe culmea Sinaiului, şi nici pe Tabor; Ghetsemani, Gabata şi Golgota ţi-au fost izvor de mângâiere. Ierburile amare din Ghetsemani ţi-au îndulcit amărăciunea vieţii, biciul de pe Gabata ţi-a îndepărtat grijile, şi gemetele de pe Calvar ţi-au adus alinare, mângâiere. Nu am fi cunoscut niciodată dragostea lui Christos în toată adâncimea şi înălţimea ei, dacă El nu ar fi murit; n-am fi putut ghici dragostea adâncă a Tatălui dacă El nu şi-ar fi oferit singurul Fiu ca jertfă.

Toate binecuvântările pe care le primim ne vorbesc despre dragostea Lui, la fel ca scoica care, apropiată de ureche, şopteşte despre adâncurile din care a venit; dar dacă dorim să auzim oceanul, nu trebuie să privim binecuvântările zilnice, ci răscumpărarea de la cruce. Cel care doreşte să cunoască dragostea se va retrage la Calvar şi îl va vedea pe Omul Durerilor murind.

Meditaţii C. H. Spurgeon

10 Martie

Când îmi mergea bine, ziceam: „Nu mă voi clătina niciodată” „Psalmi 30:6

„Moabul… se odihnea fără teamă pe drojdiile lui, nu era turnat dintr-un vas într-altul” (Ieremia 48:11). Dă-i unui om bogăţie. Lasă-i corăbiile să aducă mereu pradă, lasă vânturile şi valurile să-i fie slujitori şi să-i aducă vasele din mijlocul mării. Lasă-i pământul să rodească, şi lasă vremea să-l ajute în strângerea recoltelor. Lasă-l să aibă parte numai de succese. Lasă-l să stea printre oameni ca un negustor de vază. Lasă-l să se bucure de o sănătate de fier, lasă-l să meargă prin lume cu ochi strălucitori şi să trăiască fericit Dă-i un suflet optimist. Lasă-l să cânte mereu. Lasă-l să fie mereu fericit — şi cornsecinţa naturală a unui asemenea trai asupra oricărui om, fie el cel mai bun creştin, e lesne de presupus.

Chiar şi David a spus „nu mă voi clătina niciodată”, şi noi nu suntem mai buni decât David, nu suntem nici pe jumătate la fel. Fraţilor, feriţi-vă de cărările uşoare. Dacă le ocoleşti, sau dacă drumul este pietros, mulţumeşte-i Domnului pentru el. Dacă Domnul nu ne-ar presăra câteva pietre pe cărarea bunăstării, dacă nu am cădea Uneori în genunchi, dacă nu ar exista câteva pete pe stâlpul de alabastru, dacă nu ar fi câţiva nori pe cer, dacă nu ar exista câteva picături amare în vinul vieţii, am deveni intoxicaţi de plăcere.

Am visa că stăm pe o temelie, şi am sta pe o stâncă ascuţită. Ca un om adormit într-un arbore, am fi în pericol în orice clipă. II binecuvântăm pe Dumnezeu, deci, pentru necazurile noastre. Îi mulţumim pentru suişurile şi coborâşurile noastre. II slăvim numele pentru pierderea bunurilor, fiindcă simţim că dacă El nu ne-ar fi pedepsit, am fi devenit prea siguri. Bunăstarea lumească continuă este o mare încercare.
Necazurile, ce par fără nădejde.
Adesea sunt trimise de mâna îndurării.

Meditaţii C. H. Spurgeon

27 Februarie

Pentru că zici: „Domnul este locul meu de adăpost” şi faci din Cel Prea înalt turnul tău de scăpare.” Psalmi 91:9

Israeliţii în pustie erau totdeauna expuşi schimbărilor. Ori de câte ori stâlpul de foc se oprea, corturile erau instalate. Dar a doua zi, înainte ca soarele dimineţii să răsară, trompeta suna, chivotul pornea din nou, iar stâlpul de nor indica drumul printre strâmtorile înguste ale munţilor, peste dealuri şi de-a lungul drumurilor aride ale deşertului. Când se opreau, de-abia apucau să-şi tragă sufletul că auzeau din nou îndemnul „înainte! Nu e timp de odihnă; trebuie să înaintăm spre Canaan”. Niciodată nu stăteau mult în acelaşi loc. Nici chiar izvoarele şi palmierii nu-i puteau ţine în loc, deoarece aveau un adăpost puternic în Domnul.

Stâlpul Lui de nor le era umbră ziua, iar noaptea, flacăra lui era căldura căminelor lor. Ei trebuiau să Meargă înainte din loc în loc, mutându-se continuu, neavând timp să se acomodeze şi să spună „Acum suntem în siguranţă; ne vom stabili în acest loc.” „Până acum”, a zis Moise, „deşi ne mutăm dintr-un loc în altul, Doamne, Tu ai ‘fost locul nostru de adăpost din neam în neam’ (Psalmi 90:1).” Creştinul ştie că Dumnezeu nu este schimbător. Astăzi bogat, mâine sărac, astăzi bolnav, mâine sănătos, astăzi bucuros, mâine întristat, dar relaţia lui cu Dumnezeu este aceeaşi în fiecare zi.

Dacă El m-a iubit Ieri, mă iubeşte cu siguranţă şi astăzi. Turnul meu de scăpare este Dumnezeu. Chiar dacă planurile îţi sunt năruite, chiar dacă speranţele îţi sunt spulberate, chiar dacă bucuria îţi e furată şi totul se prăbuşeşte, nu ai pierdut nimic din ceea ce ai în Domnul. El este „o stâncă de adăpost pentru mine, unde să pot fugi totdeauna” (Psalmi 71:3). Sunt un călător prin lume, dar în Domnul sunt acasă. Hoinăresc prin lume, dar la Domnul am un adăpost liniştit.

Meditaţii C. H. Spurgeon

4 Februarie

Cum iubeşte Domnul.” Osea 3:1

Credinciosule, priveşte în urmă şi gândeşte-te la calea pe care te-a condus Domnul prin pustie — cum te-a hrănit şi îmbrăcat în fiecare zi, cum ţi-a răbdat neascultarea şi cârtelile şi dorul după oalele cu carne ale Egiptului; cum a despicat stânca ca să te adape, şi cum te-a hrănit cu mană din cer. Gândeşte-te că harul Său ţi-a fost îndestulător în toate necazurile – sângele Său a fost iertare pentru păcat, toiagul şi nuiaua Sa te-au mângâiat. După ce ai privit dragostea Domnului în trecut, asigură-te că o s-o „priveşti şi ‘în viitor, fiindcă legământul lui Christos şi sângele Său nu pot rămâne niciodată îngropate în trecut.

Cel care te-a iubit şi te-a iertat nu va înceta niciodată să te iubească şi să te ierte. El este Alfa, şi tot El va fi şi Omega. El este începutul, şi tot El va fi sfârşitul. De aceea, aminteşte-ţi că atunci când treci prin „valea umbrei morţii” nu trebuie să te temi de nici un rău, fiindcă El este cu tine. Când traversezi apele învolburate ale Iordanului, nu te înspăimânta, fiindcă moartea nu te poate despărţi de dragostea Lui. Când intri în misterul veşniciei, nu tremura „căci sunt bine încredinţat că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpânirile, nici puterile, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare, nici înălţimea, nici adâncimea, nici o altă făptură, nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu, care este în Christos Isus, Domnul nostru” (Romani 8:38-39).

Suflete, nu te-ai înviorat în dragoste acum? Nu te-a făcut Scriptura să-L iubeşti pe Isus? Nu ţi s-a aprins inima zburând deasupra nesfârșitelor câmpii ale dragostei cereşti, şi nu ai găsit plăcere în Domnul Dumnezeul tău? Cu siguranţă că atunci când ne gândim „cum iubeşte Domnul” ni se aprind inimile şi dorim să-L Iubim tot mai mult.

Meditaţii C. H. Spurgeon

Arată-mi iarăși

Arată-mi iarăși, Doamne, calea Ta,
Cum vântului i-ai dat direcția,
Cum norilor le-ai spus pe ce ogor
Să-și scuture desaga ploilor.

Arată-mi orizontul Tău ceresc,
Să alerg spre el și să nu mă opresc,
Să-mi fie visul contopit cu-al Tău,
Dorința Ta constantă-n gândul meu.

Arată-mi zborul cum să mi-l încep,
Cuvântul înțelept cum să-l concep
Și care-i stânca ce tot naște cânt,
Ce gurii-i dă un rod pentru Cel Sfânt.

Arată-mi rostul pașilor ce-i fac,
Mantaua împlinirii cum s-o-mbrac,
Și dă-mi, Te rog, motiv – din nou insist –
Un scop să mă convingă să exist.

Lucian Cazacu 

Durere, tacere

Durere… , tacere… , despartire… , si moarte.
Oare cum as putea sa merg mai departe,
Cand deznadejdea in inclestare ma tine
Si nu mai e nimeni sa stea langa mine?
Cand infranta in drum mi-este toata puterea
Si parca-n zadar mai astept mangaierea?

Imi este sufletul gol, zdruncinat, si-obosit,
Si timpul dintr-o data in loc s-a oprit.
Durerea ce o simt e asa de amara,
N-am stiut ‘nainte cat poate sa doara;
De-as putea sa o sap cu priboiul in stanca,
Ca parca-i prea mare, si prea e adanca…

Dar a mai ramas ceva ce ma face sa sper,
Ceva ce ma face sa privesc catre cer:
Eu stiu ca Rascumparatorul meu este viu,
Bunavointa Lui ma-nconjoara, o stiu,
Si cand pe nori cu splendoare Se va arata,
Desi inlacrimati, ochii mei L-or vedea.

Sufletul meu tanjeste si suspina de dor,
Cand acasa ajuns, n-oi mai fi calator;
Cand cararea tristetilor va fi la sfarsit,
Ma voi desfata privindu-I chipul iubit,
Si duiosia din ochii-I va inlatura
Amintirea durerii din inima mea.

Inspirata din Iov 19:23-27.

Anca Winter 

Taie-ti lemnele singur

Text: 2 Timotei 2:1-15         

Caută să te înfăţişezi înaintea lui Dumnezeu ca un om încercat… şi care împarte drept Cuvantul adevărului. „2 Timotei 2:15

Studiul Cuvantului lui Dumnezeu care aduce cele mai mari beneficii cere răbdare şi perseverenţă, dar rezultatele merită efortul. A.B. Simpson a spus: „ Dumnezeu a ascuns fiecare lucru preţios într-un mod că el este răsplata celui răbdător, premiul celui harnic, dar o dezamăgire pentru sufletul leneş. Castana este ascunsă într-o coajă cu ţepi; perla este înmormantată adanc sub valurile înspumate ale oceanului; aurul este încarcerat în pantecul stancos al munţilor; giuvaerele se găsesc numai după ce spargi stanca din jurul lor; solul dă recolte ca o răsplată fermierului harnic. Tot astfel şi adevărul lui Dumnezeu trebuie căutat cu toată seriozitatea”.


Se crede că Henry Ford a spus: „Taie-ţi singur lemnele şi te vei încălzi de două ori”. Ceea ce a vrut să spună este că atunci cand omul îşi taie singur lemnele de foc nu numai că se va bucura de căldura focului, arzandu-le în cămin, dar se va încălzi în urma efortului fizic depus în exerciţiul muncii sale.
Dacă doreşti să te bucuri cu adevărat de Biblia ta, ar trebui să-ţi „tai singur lemnele” studiind lucrurile pentru tine însuţi. Cercetează concordanţa, caută înţelesul cuvintelor cheie, şi cere-I lui Dumnezeu să-ţi arate cum se aplică în viaţă pasajele la care meditezi. Adevărul descoperit în Cuvîntul lui Dumnezeu de tine însuţi va avea o savoare şi o prospeţime nouă. Ai încercat „să-ţi tai singur lemnele”? – H.G.B.

Cuvantul Tău, i-o mină-adancă
Şi nestemate scumpe, rare,
Ascunse sunt profund în stancă
Le afli-n muncă şi răbdare.
” – Hodder

Orice creştin ar trebui să aibă o Biblie citită

Painea zilnica