Fii lumină!

ReferințeMatei 5:14-16 Ioan 8:12 Ioan 11:9-10

Dumnezeu te-a pus pe stâncă,
Să-ți arate-a Lui splendoare,
Şi să ții a Lui poruncă…
Cu onoare…

Într-o lume agitată,
Creionată de păcate,
Tu, de fiecare dată,
Stai pe spate?

Ai ca scop să fii lumină,
Ca un far în colț de noapte,
Şi ca mierea de albină
Să ai fapte…

Fix la testul corigenței,
Când fuge la deal credința,
Fii o torță a speranței,
Nu absența!

Bucuria ta, prin fapte
Să se-audă, să se vadă,
Ca lumina fără şoapte
Să dai roadă!

În descurajări şi foame,
Fii un sprijin pentru altul,
Ca necazul să exclame:
„Ai luat testul!”…

Printr-o singură jertfire,
Isus te-a salvat de vină;
Cu o pură mulțumire,
Fii lumină!

Horja Robert  

Bucurați-vă în Domnul!

Raza bucuriei sfinte,
Ce inundă-n vii izvoare
Să ne încânte, să ne avânte
Spre înălțimi nemuritoare!

Raza bucuriei sfinte,
Raza cea divin-senină,
Învie, scoale din morminte
La o viață-n har făr’ tină!

Raza sfintei bucurii
Turnată-n dar spre dăruire,
Poartă-n sine armonii,
Ea-i a Cerului sclipire!

Ea-i sulfare de viață,
Ea-i râu de binecuvântare,
Străbate nori, alungă ceață
Prin Jertfa Mielului cea mare!

Ea e forță, ocrotire
Mulțumești – Cerul coboară!
Fug urgii în mulțumire,
N-are loc cel ce omoară!

În bucurie cântă viața,
Tăria prinde aripi de zbor,
Ea aduce dimineața,
Ea-i parfum mirositor,

Ea-i balsam, ea-i vindecare,
Ea-i a Duhului Sfânt șoaptă,
Ce minune, ce splendoare!
Lasă a bucuriei poartă

Deschisă-n orice clipă a vieții –
Ea își va turna seninul,
Purtând spre Zorii Dimineții
Pe aripa Luminii, plinul

Deplin e-n Isus, Prințul Soare,
Domn Divin, Neprihănire,
În El viața-I o splendoare –
Zbor în cânt spre Nemurire!

Lidia Cojocaru 

Măreţie şi splendoare

Mă plec în faţa măreţiei Tale sfinte
Şi recunosc Domnia Ta, în viața mea
Ascultă glasul meu şi dă-mi cuvinte
Să preamăresc deplin lucrarea Ta.

Tot ce ai creat, e o splendoare
E măiestria unui mare arhitect
Cu mâna Ta, ai aşezat hotare
Şi toate se supun si se opresc.

Tot universul stă în închinare
În fața unui Creator desăvârşit
Înconjurat de Slavă şi onoare
De frumuseți, ce nu mai au sfârşit.

Când ochii Tăi privesc întinsul zării
Iar soarele răsare, chiar din mări
Apoi se ascunde, după culmea văii
Recunoscând a Tale mari puteri.

Se închină astrele în faţa Ta Stăpâne
Şi stele cad din cer, când le priveşti
Când sutele de galaxii, le chemi pe nume
Şi toate-ți spun: O cât de mare eşti!

Venim şi noi cu coru-ntreg de astre
De galaxii, de stele şi de nori
Alături de luceferii de dimineață
Te preamărim de seara, pâna-n zori.

Şi-n fiecare zi te adorăm Stăpâne
Căci viaţa noastră, Tu ai Luminat
Prin soare, ce răsare şi apune
Pe bolta unui cer inmaculat.

Cu apele ce izvorăsc din stâncă
Şi satură atâţia însetaţi
Iar, roua dimineţii se proşterne
Peste câmpii şi peste munţi înalţi.

Cu toată strălucirea bogăției
Şi atâtea frumuseți, ce ai creat
Minunea ce cuprinde-adâncul mării
Prin toate Doamne, Tu eşti Lăudat.

Iar, într-o zi când vom ajunge acasă
Splendori, ce mintea noastră n-a visat
Şi frumuseţi ce ochiul nost de carne
Să vadă pe pământ, nu i-a fost dat.

Dar, când lumina razei Tale sfinte
Va transforma deplin fiinţa mea
Te voi privi în toată Măreția
Şi voi slăvi în veci Lucrarea Ta.

Ion Popescu 

Înălțarea Domnului

Când Tatăl şi-a sfârşit lucrarea Sa măreaţă
Şi tot ce avea pe acest pământ a isprăvit
Hristos s-a înălţat la slava de altădată
Dar, înainte a promis că o să trimită
Un alt mângâetor, pe Duhul Sfânt, slăvit

Cu dor de strălucire şi splendoare
Dar, şi de frați, ce-n urmă a lăsat
Sa ridicat între pământ şi soare
Şi a făcut o ultimă lucrare
Pe toți ai Săi i-a Binecuvântat

Un nor de slavă îi acoperea fiinţa
În timp ce El se înălţa spre alte zări
Lăsând în urma Sa, făgăduința
Că toți acei-ce vor păstra credinţa
La fel, îl vor vedea venind pe nori

Înconjurat de frumuseţe şi splendoare
La dreapta Tatălui stă azi încoronat
Şi pentru minunata Sa lucrare
Ce a adus întregii lumi salvare
Isus Hristos e-n veci glorificat

El mijloceşte pentru orişice făptură
Care a crezut deplin în jertfa Sa
Şi a urmat a Lui învăţătură
Aşa cum ne arată în scriptură
Făcând întodeauna voia Ta

Călăuziți de o putere nevăzută
De Duhul Sfânt, mereu înconjurați
Şi însoţiţi de El, în fiecare clipă
Biruitori vom fi, în orişice ispită
Alături de ai Săi răscumpăraţi.

Ion Popescu 

Rostul vieții

Te-ai întrebat vreodată: ce e viața?
Care-i începutul și care ți-e speranța?
Tu te-ai trezit în lume și-acum treci prin ea,
Dar la sfârșit de cale, care-i partea ta?

Crezi tu că țărâna va ascunde totul?
Sau știi că odată, îl vei întâlni pe Domnul.
Care-ți este ținta, pentru ce trăiești?
Pentru viața de acum sau pentru cer te pregătești?

Crezi tu că și omul ca și dobitocul,
Moare și-n țărână îi rămâne locul?
Te compari tu oare, om cu-nțelepciune,
Cu un vierme ce nu vede și nimic nu poate spune?

Crezi tu că-ntâmplarea a dat sensul vieții
Și universul cu a lui legi a apărut prin voia sorții?
O, nu! Nu se poate! Nu, din întâmplare
N-apar legi să fie veșnic în picioare!

Viața omului pe terra e un drum de încercare,
E un examen, câmp de probe ce le trecem fiecare,
Fericire-adevărată nu există aicea jos,
Nici în bogății, plăceri, nici chiar într-un trai luxos.

Viața pe pământ e doar umbra vieții adevărate
Care este-n veșnicie, dincolo de moarte.
Viaț-aceasta-i scurtă, e doar un vis,
Dincolo e veșnic: iad și paradis.

Începutul este Dumnezeu singur fără de-nceput.
El e temelia vieții, Ziditorul care toate le-a făcut.
Păsări, fluturi, miei și pești, tot ce-i sus și tot ce-i jos,
Pomi, verdeață, flori, parfum, Domnul le-a creat frumos.

Omul după chipu-I sfânt l-a creat cu mâna Sa,
L-a făcut un suflet viu pe Adam și apoi pe Eva.
L-a creat nu pentru moarte, nu pentru trudă, nu să chinuiască,
L-a așezat într-o grădină, veșnic și în fericire să trăiască.

Rostul lor era-n grădină s-o lucreze, s-o păzească
Și-n răcoarea zilei cu Dumnezeu să vorbească.
Cât de fericit soroc Domnul omului i-a dat,
Însă n-a rămas în rai c-a intrat neîncercat.

Și-a fost încercat acolo, în Eden, de Domnul,
Putea să mănânce cu plăcere din toți pomii, afar’ de unul.
Avea toate din belșug, se cerea doar ascultare.
Dar izgonit a fost din rai, căci căzut-a la-ncercare.

De aceea Dumnezeu nu mai bagă-n rai pe oameni
Până nu-i încearcă-ntâi, dacă-s vrednici de-a Lui daruri.
Rostul vieții pe pământ deci e să ne pregătim,
Prin credință s-avem dreptul, pentru veșnicie cu Isus în rai să fim.

Pentru cei ce-ajung acolo în Scripturi găsim dovadă
Că din rai în veci de veci nimeni n-a fi scos afară,
Fiindcă pomul de-ncercare astăzi crește pe pământ,
De vrei să cunoști secretul caută-n Cuvântul Sfânt.

Fiii lui Adam aveau în cuget sădit pomul de-ncercare,
Dar s-au depărtat de Domnul tot mai tare fiecare,
Domnu-i judecă la Babel împrăștiindu-i pe tot globul
Și fiindcă stricăciunea ajungea la culme, Domnu-ngăduie potopul.

Iar pentru sămânța lui Avraam era sădit în Lege,
Dar n-au putut să poarte jugul și-au căzut în fărdelege
Și-ncălcarea Legii pentru ei pecetea morții,
Nu-i mai izbăveau de-aceasta nici prin jertfe chiar preoții.

Pentru noi e astăzi harul. O ce minunat favor!
Jug mai bun ca cel din Lege și cu sarcina-i ușor.
Că păcatul și puterea morții nu mai are biruință,
Peste cei ce-s în Hristos, peste cei ce au credință.

Dumnezeu, văzând că omul nu-i capabil să reziste la-ncercare,
Fiindcă-i drept și sfânt, dar bun, El totuși hotărăște o lucrare,
Ca păcatul lumii-ntregi să fie pus în cumpăna dreptății,
Iar deoparte, pe cântar prețul ce-l cerea osânda morții.

Preț de neechivalat pe pământ și-n Cer
Decât doar prin jertfa sfântă a lui Emanuel.
Fiul preaiubit al Tatălui Ceresc și păretaș la slavă
A fost trimis și-a acceptat pentru noi să moară.

Rostul vieții noastre-acum este doar să-L acceptăm
Ca Răscumpărător și-astfel, prin credința-n El avem:
Eliberare de păcate și putere ai sluji,
Și speranță-n veșnicie, căci cu El ne-om veseli.

C-ai venit în lume într-o vreme ca aceasta, n-a fost voia ta,
Dar acum se cere să-ți alegi cu cine-ți vei petrece veșnicia,
Că nici plecarea ta de-aici n-o vei hotărâo tu.
Deci grăbește de alege astăzi, până nu-i târziu.

Că țărâna nu-L împiedecă pe Domnul a te chema la judecată
Și de nu intri-n grațiere vei răspune de-orice faptă.
Grațiat poți fi deplin, de trăiești pentru Isus
Și-ai ca țintă-ntotdeauna a-L sluji supus.

Ce fericire poți avea de trăiești doar pentru fire?
Unde-i numai zbucium trist, nesiguranță și durere.
Când în splendoarea glorioasă a Cerului slăvit
Sunt bucurii de nedescris și viața-i fără de sfârșit.

Că omul nu e doar țărână, ți-o spun atâtea-n viață ție.
Duhul, Dumnezeu l-a dat și el va merge-n veșnicie.
Chiar de nu vrei să crezi acum, te vei convinge-odată,
Dar va fi târziu, atunci când vei fi la judecată.

Universul, viața, splendoarea și culoarea ce-o vedem în fire,
Tot ce este-n jur frumos nu e o grădină fără îngrijire.
Toate spun că au un creator mai presus de-orce știință,
Care totul guvernează după sfânta Lui voință.

Prin legea Lui se ține pe orbită pământul, soarele și galaxia.
El pe cei smeriți înalță-n slavă, dar coboară-n jos trufia.
El azi îți dă ca dar viața veșnică în fericire,
De n-o primești, vei regreta, în veci vei fi sub osândire.

Fii înțelept și înțelege rostul vieții acum!
Privește-n urmă și cercetează-ți sincer al tău drum,
De nu te duce înspre Paradis, oprește-te pe cale,
Te-ntoarce cu căință spre cel crucificat și vei avea iertare!

Tecar Augustin 

Și totuși poți…

Îți fierbe firea, las să fiarbă
Căci ce poți tu, un fir de iarbă
Sedus de felurite șoapte
În noaptea gata să absoarbă
Mulțimi de suflete-agitate,
Trăind o bucurie oarbă
Căci n-au ieșit încă din noapte… ? !

Da, ce poți tu, ce poți tu oare
Să biruiești ca să ai parte
De Cerul plin de-așa splendoare
Încât nu-i chip c-așa departe
Să-ajungă-a minților visare…
Și cum să treci tu peste moarte
Când a trăi nu ești în stare? !

Viața-i drum anevoios
Cu întorsături neprevăzute,
Un labirint întunecos
Cu adâncimi nemaivăzute
Ce înghit pe cel religios
Și pe-orice suflete încrezute
Ce n-au lumina lui Hristos!

Nu poți… deși nimic nu e prea greu,
Căci falsă-i ținta ce-o ochești…
Degeaba lupți când dai mereu
Cu pumnii făr` să nimerești
În fruntea mândrului tău eu…
Nu-i chip, nu-i chip să reușești
Când nu privești la Dumnezeu!

Și totuși poți când te încrezi
În Cel ce totul, totul poate
Și Domn în inimă-L păstrezi
Pe El mai sus de toate, toate…
Predă-i Lui lupta și-ai să vezi
Cum El învingător te scoate
Când tu decizi să Îl urmezi!

Nu te lăsa condus de eu;
Din `nalte piscuri de trufie
Mâhnire picură mereu!
Dar, o ce har și bucurie
Îți umple-al inimii nucleu
Când te smerești și lași să fie
Stăpân pe toate Dumnezeu!

28/09/2018*Ioan Hapca

Floarea

A fost odată o floare,
Nu avea pic de splendoare,
Era mică și pricăjită,
Călcată-n picioare și ofilită.

Vântul când des bătea,
Floarea din rădăcini o scutura.
De multe ori se temea,
Groaza întunericului o cuprindea.

Dar într-o zi cu soare,
În fața ei un Om apare,
O privește cu milă și îndurare,
Vrea s-o ia în mână să-i dea vindecare.

S-a aplecat spre zdrobita floare,
A atins-o cu mâna Lui iubitoare,
Dar floarea la început s-a speriat,
Și pe Grădinarul ceresc l-a-nțepat.

Dar El nu a renunțat,
Din nou spre floare s-a aplecat,
A ridicat-o și a îngrijit-o,
Până la capăt El a iubit-o.

Din mâna Lui curgea vindecare,
Pe zi ce trece avea tot mai mult culoare,
Floarea din nou a-nflorit,
O mireasmă nouă și viață a primit.

A fost odată o floare,
Nu avea pic de splendoare…
Acea floare am fost tu și eu,
Iar Grădinarul ceresc e Isus – Dumnezeu.

Militaru Bogdan 

Tara de vis

Tara de vis eu te doresc
In mine inima suspina
Tara de vis eu te iubesc
Si-astept sa vad a ta lumina.
Tara de vis eu te privesc
Prin tainele ce-s nepatraunse
De ochii care sunt firesti
Si n-au privirea inspre cruce.

Tara de vis o Paradis
Tu esti cetatea mult dorita
De cei alesi, rascumparati
Ce-asteapta clipa mult iubita.

Tara de vis eu te astept
Sa-ti vad atunci a ta splendoare
De cel ce este imparat
De cel ce ne-a adus salvare
Acolo vom gasii pe cei
Ce au plecat mult prea devreme
Acolo vom fi mangaiati
Si vom scapa de-orice durere.

Tara de vis o, paradis
Tu esti nadejdea noastra vie
Al nost` Isus  ni te-a promis
Vom sta in tine-o vesnicie.
Ne vom vedea, ne-om saluta
In tine patrie aleasa
Frati si surori, mostenitori
Vom fi pe veci in sfanta casa.

Daniel Hartie 

Uitați-vă la cer

Uitați-vă la cer, priviți mai sus de soare;
Viața-i un mister de zbateri trecătoare,
Închise într-un ungher, să nu poată să zboare,
Valori ce zilnic pier spre-a fi nemuritoare. . .

Uitați-vă la cer, priviți mai sus de soare;
Sub soare toate pier, sunt toate pieritoare,
Închisentr-un mister de zbateri trecătoare,
Sumând într-un ungher, valori nemuritoare. . .

Uitați-vă la cer, priviți mai sus de soare:
Al duhului ungher, vă fie-n sărbătoare
Și-atunci când toate pier, în lumea trecătoare,
Gătiți veți fi-n mister, de slăvi nemuritoare.

Uitați-vă la cer, priviți mai sus de soare,
La lucruri ce nu pier; valori nemuritoare
Ce inima vă cer, s-o umple de splendoare!

Ioan Hapca