Vom învia

Vom învia prin Duhul lui Hristos
În trup de slavă şi de nemurire.
Dacă leviţi am fost, cu trai pios,
Vom levita atunci mai sus de fire.

Umplease-va văzduhul de splendori,
Cum fluturi ies din mii de crisalide.
Pătrunşi în suflet de cereşti fiori,
Ne-om înălţa cu toţi, spre zări candide.

Din lutul frământat vom răsări,
Pecetluind cu spicul plin rodirea.
Va scăpăta Luceafărul de zi,
În clipa sfântă când va fi răpirea.

Ca de-un magnet vom fi atraşi spre cer,
De o iubire veşnică şi tare,
Lăsând în urmă lutul efemer,
Serba-vom nunta plină de splendoare.

Uimiţi, vom sta cu îngerii în stal,
Pe plai de vis cum au descris profeţii.
Miros plăcut, ca lemnul de santal,
Va emana din arborele vieţii.

Să-L întrebăm pe Cel de nepătruns:
– O, Mire Sfânt, să te arăţi eşti gata?
Iar Duhul ne va da un bun răspuns:
– Să ştiţi că Domnul vine! Maranata!

 Tudor Maier 

Visul unei prințese

Referințe

1 Ioan 4:4

De mă priviți cu ochii cei firești
Sunt muritor, ca voi, ca orișicare
Însă în ochii cei Dumnezeiești
Sunt neam regesc, eu am valoare.

Sunt o prințesă, Tatăl meu e Rege
Și are-o-Împărăție minunată,
Supușilor le-a dat o sfântă Lege
Și-o dragoste de ei nemăsurată.

Și eu mă lupt aici cât pot mai bine
Statutul de prințesă să-l păstrez,
Să nu pășesc la tronu-i cu rușine
Când vin în fața Lui să-ngenunchez.

Mă lupt mereu, cu fiece ispită
Ca rochia să mi-o păstrez curată,
Așa cum El mi-a dat-o, înălbită
Că doar cu ea îi pot ieși în față.

Și mă tot lupt, de când mi-a spus
Că-mpărăția Lui nepieritoare
Va moșteni, un Prinț frumos nespus
El mi-a trimis a dragostei, scrisoare:

„-Prințesa Mea iubită, oare știi
Că haina minunată ce o ai
Pe-o cruce am țesut-o, ca să fii
Mireasa Mea, în strălucitul rai? !”

Prieteni dragi, vă spun eu vouă azi
Că zilnic Îi citesc a Lui scrisoare
Și pe genunchi, cu ochii-nlăcrimați
Îl tot aștept, privind albastra zare…

Visez o zi cu soare făr apus
Când pe un cal, cu aripi de zăpadă
Va apărea doritul Prinț de sus
Să mă conducă-n Țara așteptată.

Visez o veșnicie în lumină…
Cu îngeri… o cântare neauzită
Pe străzi de aur voi pășim în tihnă
Iar Prințul îmi va zice, fericită! …

Și voi uita că-n mersul meu prin lume
Tânjam la fericirea pieritoare…
Ce mă așteapt, nu se poate spune
Lumină… strălucire și splendoare…

Cornelia Sărac

Pretuire

Cand m-ai pus in cantarul iubirii,
Ai decis ca nevrednicul eu
Pretuiesc mult mai mult pentru Tine
Decat toata splendoarea maririi,
Si-ai venit, Tu, etern Dumnezeu,
Sa traiesti si sa mori pentru mine.

In cantarul iubirilor mele,
Vreau Isuse sa-nclini cel mai greu,
Sa renunt la gunoaiele firii,
La desarta placere din ele,
Sa-mi domnesti Tu pe tron, si nu eu,
Rege-al vietii si al nemuririi.

„Fiindca atat de mult a iubit Dumnezeu lumea, ca a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede in El, sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica.” Ioan 3:16.

Anca Winter 

Sonet al frumuseții

Văd frumuseți în raza dimineții
Și-n roua ce pe muguri s-a depus
Și-n aerul ce împresoară un apus
Și-n pozele ce-mpodobesc pereții.

Când curcubeul apare spre apus
Cu-așa-ncântare îl privesc drumeții
Există farmec în ce spun poeții
Dar cel mai minunat este ISUS.

În ochii Lui întrezărim candoare
Și-așa putem să ne-atașăm de El
Să-i dăm în fiecare zi o floare…

Și-atunci vom trece veseli prin tunel
Spre frumuseți cuprinse în splendoare
Ce nu le poate-așterne vreun penel.

George Cornici

Ierusalimul Nou

Curând pe nori din Cer are să vină
Gătită chiar de Marele-Împărat
Cetatea de splendoare și lumină
Ierusalimul nou și minunat.

Oraș ceresc, de dincolo de stele
Zidit din nestemate și cleștar
O, scump oraș al visurilor mele
Ce porți în tine Sfântul Tron de Har.

În tine totdeauna-i sărbătoare
Cu-atâția îngeri, serafimi și sfinți
Scăldat e totu-n cântec și-nchinare
Sărbătorind slăvite biruinți.

Aleile cu aur sunt pavate
Clădiri de nedescris din diamant
Fenomenal, superb amenajate
Ș-atâta de plăcut și ambiant.

Ce raze dulci, ce glorie divină
Ce stări, ce melodii duhovnicești
Nu-i soare, dar e-o veșnică Lumină
Nu poți ca să te saturi să privești.

Pe Sfântul Tron cu slavă și putere
Domnește Dumnezeu Cel Glorios
E-un har și-o bucurie și-o plăcere
Iar lângă El la dreapta stă Hristos.

Coroană de-Împărat are pe frunte
Și-a Lui veșmânt e-așa strălucitor
Că-I singurul ce-a reușit să-nfrunte
Pe Diavolul. . și-a fost Biruitor.

De-aceea I s-a dat ca să domnească
Și Lui, puterea toată I s-a dat
Ca să salveze și să mântuiască
Căci s-a jertfit iar Tatăl L-a-înviat.

Mulțimi de oameni vin cu adorare
Purtați de Sfântul Duh în jurul Lui
Orașul clocotește de splendoare
Sărbătorind în cinstea Mielului.

Iar de sub Tron, tâșnește prin piață
Un râu așa frumos și cristalin
Un râu ce-nveselește și dă viață
Ce răcorește sufletul deplin.

Tot lângă Râu se află Pomul Vieții
Rodind lunar un fruct spectaculos
Împodobind decorul frumuseții
Fiind medicament miraculous.

Ierusalim, cetate minunată
Oraș sublim, superb meșteșugit
Ce stări divine voi trăi odată
Când îți voi trece pragul mult dorit.

Doresc să cânt și eu cântarea nouă
Să-mbrac acel strălucitor veșmânt
Ținând întinse mâinile-amândouă
Să mă aplec la Tronul Tău cel Sfânt.

Să fiu și eu în mijlocul mulțimii
Să mă-ntâlnesc cu miile de sfinți
Cu-arhanghelii viteji, cu serafimii
Cu prieteni și cu neamuri și părinți.

Cu toți ai mei din casă împreună
Pe-acele străzi mergând, cântând frumos
Purtând pe cap o veșnică cunună
Primită chiar din mâna lui Hristos.

Dar pân’ atunci prin valea de suspine
Trăiec mereu gândind la-acel oraș
Și-aș vrea cât mai curând s-ajung în tine
Ierusalime Sfânt, ceresc locaș.

Daniel Hozan

Când ultimul pas

Când ultimul pas, facem jos,
Când ne-a cheama, la El, Hristos,
Să fim pregătiți de plecare,
Spre glorioasa splendoare.

Când viața aici se încheie,
Să fim plini de bucurie,
Și atenți, până la ultimul pas,
Ca în credință, să fii rămas.

Când vine clipa, ca să murim,
Să fim bucuroși, să nu ne’ngrozim,
Că totul ne este iertat,
Și știm, pentru cine am lucrat.

O viață întreagă am dorit,
Să fim cu Hristosul Slăvit,
Iar știm, că, după moarte,
Cu El, o să avem parte.

Nu știm cât timp, a rămas,
Până la ultimul pas,
Să fim deci gata mereu,
Să ne întâlnim, cu Dumnezeu.

Să umblăm ca Enoh, mereu,
Împreună cu Dumnezeu,
Și când e cerească răpire,
Să fim cu Hristos la-ntâlnire.

Și apoi după ultimul pas,
Tot greul, în urmă va fi rămas,
Și în al Lui Isus împărăție,
Ne vom bucura o veșnicie.

Bujorean Victor.

Întotdeauna…

Întotdeauna ne-ai purtat
Din biruință-n biruință
Stăpâne, ne-ai binecuvântat
Cu generozitate Tu ne-ai dat
Tot ce era de trebuință.

Întotdeauna ai venit
Când Te-am chemat la încercare
Venind la timpul potrivit
O vindecare am simțit
Și iar trăit-am o splendoare.

Întotdeauna înverzești
Ce e uscat în viața noastră
Părinte, ne însuflețești
Nu cu reclame sau povești
Ci cu atingerea-Ți măiastră.

Întotdeauna ne ghidezi
Să nu ne-abatem spre pierzare
Asupra noastră priveghezi
(Sunt milioane de dovezi)
Și ștergi și falsa acuzare.

Nicicând nu ne-ai împovorat
Ci-ai ușurat dificultatea
Și zi de zi ne -ai cercetat
Și din iubire ne-ai mustrat
Când nu am apărat dreptatea.

Întotdeauna ne-ai ferit
De vreun pericol mic sau mare
În Tine ne-am adăpostit
Când vântul groaznic s-a pornit
Sau când a fost vreo frământare.

Ocrotitorul nostru ești
Zi de zi, în orice vreme
Metodele-Ți dumnezeiești
Prin care Tu ne fericești
Au anulat grele dileme.

Că-ntotdeauna noi găsim
La Tine turnul de scăpare
O, Tată, mult Te prețuim
Și pe genunchi Îți mulțumim
Cu cea mai ‘naltă adorare.

George Cornici

Prezența Ta…

Prezența Ta e o comoară
Păstrată-n sufletul predat
Nimic, nimic nu ne separă
Isuse, nu ne lași afară
În spațiul aprig devastat
Vrei pentru noi doar primăvară.

Urcăm spre țintă fericiți
Că ești cu noi în orice vreme
Cu Tine suntem pregătiți,
Naintea Ta suntem primiți
Ne-ajuți să descifrăm dileme,
Îndeplinești ce Tu promiți.

Din beznă ne-ai atras la Tine,
(Din grota unde-n chin trăiam)
Ne-ai scos din starea de rușine
Să nu mai stăm printre ruine
Ci să intrăm în sfântul neam
Cuprinși în fericiri depline.

Prezența Ta imbold ne-aduce
Să-nfăptuim ce este scris,
Să nu ne îndoim sub cruce,
Să știm ce vorba Ta produce
Că-nfăptuiești ce ai promis
Și dragostea-Ți nu se reduce.

O, ce favoare și ce har
Să fim tot timpul împreună
Mesajul Tău e-atât de clar
E pentru noi mărgăritar
În care doruri se adună,
Din care bucurii răsar.

Nu suntem singuri când se-abate
Valul vreunei lungi dureri
Inunzi cu-atâta bunătate
Ființele ce-au fost salvate
Și-aduci din Slavă adieri,
Pentru ogor fertilitate.

Ar fi dezastru fără Tine,
Ar fi infern, ar fi neant
Dar ești cu noi și este bine
Dulcea-Ți privire har conține
Cuvântu-Ți este captivant
Și-ndeamnă ființa să se-nchine.

Oriunde mergi Te însoțim
Ne-am atașat atât de tare
Prezența Ta o prețuim
Numai cu Tine vrem să fim
Aici și-n veșnica splendoare
Spre care, cu avânt, suim.

Cei fără crez veniți la El,
Veniți să vă transforme viața
Nu stați într-un neam rebel
La nedumnezeiesc nivel
Veniți să îi gustați dulceața
Și-aici și-n veșnicul Betel.

George Cornici

Întâlnirea cu Mântuitorul

Întâlnirea n-a fost la întâmplare
Ci, Isuse, ne-ai căutat și ne-ai găsit
Ne-ai spus, atunci, vorbe făr-asemănare
Prin grotele pierzării n-am mai rătăcit.

Întâlnirea nici n-a fost programată
De-a noastră gândire străină de Dumnezeu
Planul Lui ne-a scos din starea deformată
Așezându-ne pașii pe-ngustul traseu.

Tainica-ntâlnire ne-a scos din nepăsare
Îndreptându-ne privirea nu spre vanități
Ci spre Plaiul cu veșnică splendoare
Unde nu mai sunt lacrimi, nici dificultăți.

Nici nu ne-am întâlnit pentru divertisment
Ci-a fost ceasul transformării totale
Când ne-ai adus, Fiule, din Rai tratament
Și-ai umplut cu har spațiile goale.

N-a fost nici întâlnire pentru tranzacții
(Aveam doar zgura traiului fără sens)
Dar Tu-ai plantat în suflet satisfacții
Căci ne-ai iubit de la-nceput foarte intens.

Trecut-au unii după alții anii
Și nu regrete ci împliniri am adunat
Și nu ne-au biruit furtuni și nici tiranii
Ci-n calea spre Slavă, constant, am avansat.

Privind în urmă trăim evenimentul
De parcă ieri, miraculos, s-a întâmplat
Și, hotărâți, luăm angajamentul
Să nu ne despărțim de Tine niciodat’.

Întâlnirea n-a fost la întâmplare
Ci, Isuse, ne-ai căutat și ne-ai găsit
Ne-ai spus, atunci, vorbe făr-asemănare
Prin grotele pierzării n-am mai rătăcit.

George Cornici

Nu am fost eu

Nu am fost eu acela care
A dat în luptă biruintă,
Eu am fost rob, legat în fiare,
Scăpat de-a Lui bunăvoință.

Nu am fost eu viteaz în toate
Ca să rămân azi în picioare,
Din ceruri, marea-I bunătate
M-a întărit în încercare.

Nu am fost eu cel mai statornic
Nici omul cel mai credincios,
Eu am fost robul cel nevrednic,
Salvat de Mâna lui Hristos!

Nu am fost eu lumina-n lume,
Eu am fost stins, ca un tăciun,
Dar Mielul m-a chemat pe nume
Să pot să văd cât e de bun!

Nu am fost mare, nici cu vază,
Nu am nici ranguri, nici averi
Însă, El m-a condus spre oază
De dulci și sfinte mângâieri.

Nu am fost eu cel ce alină
Orice durere și amar,
El m-a condus către lumină
Și am gustat și eu din har!

Nu am fost stâncă de-ancorare
Să nu mă clatin niciodat…
Eu am stat sus, pe Stânca care
De veacuri nu s-a clătinat.

N-am liniștit nicio furtună,
Nu am oprit talazuri mari,
Dar El, când m-a ținut de mână,
Am trecut peste ziduri tari!

Nu eu am dat splendoare vieții,
Nici vreun alt lucru pe pământ,
Ci Mana dulce-a dimineții,
S-a coborât prin Duhul Sfânt!

Nu eu mă țin să merg pe cale,
Eu doar mă lupt din răsputeri,
Și câte piedici sunt prin vale
Și lacrimi și grele dureri,

Ce-ar vrea să mă doboare parcă,
Să mă cufunde în neant…
Dar El mă ia în a Lui barcă
S-ajung pe țărmul celălalt!

Nu am fost eu, ci El în toate
Mă sprijinește bucuros,
Să pot să-L laud pân’ la moarte
Pe Domnul meu, Isus Hristos!

Valentin Ilisoi