Increde-te in Dumnezeu!

Text: Psalmul 37:21-25

Da, mă va ucide…dar Unii voi apăra purtarea în faţa Lui „Iov 13:15

Am citit recent cele scrise de Allen Gardiner, despre un misionar care a murit în Africa de Sud din cauza unor boli şi a foamei. Referinţa atenţiona pe cititor să citească promisiunea lui Dumnezeu că El va da hrană celui flămînd (Ps. 37:19, 25; 146:7). Ea a spus: „Dacă nu le credem pe acestea, atunci oare nu ne putem îndoi şi de celelalte promisiuni pe care le-a făcut?” O întrebare bună!
Într-un articol cu acelaşi subiect, Stanley Baldwin dă trei răspunsuri parţiale la această întrebare. In primul rand, oamenii sunt cei ce falimentează si nu promisiunile divine. In al doilea rand, unele promisiuni sunt spirituale şi nu trebuie luate literal. În al treilea rand, unele „promisiuni” sunt afirmaţii generale ale unor fapte, sau se adresează altora. Ele nu sunt garanţii personale. Aceste răspunsuri poate că se aplică în unele cazuri, şi de aceea trebuie să studiem Scripturile cu umilinţă, încrezîndu-ne în Duhul lui Dumnezeu, pentru a ne călăuzi în vederea revendicării unei promisiuni. „Dar, chiar cînd fac astfel, spune Baldwin, încerc să-mi centrez credinţa în Cel ce promite şi nu în promisiune. Este o mare dife-
renţă.”

Ne putem încrede întotdeauna că Dumnezeu va acţiona din dragoste, dar El este şi atotcunoscător şi poate face excepţii de la unele din regulile generale. David n-a ştiut nimic despre Allen Gardiner atunci cînd a scris: „…n-am văzut pe cel neprihănit părăsit, nici pe urmaşii lui cerşindu-şi painea” (Ps. 37:25).
Asemenea întâmplări nu trebuie să ne distrugă credinţa. Cel ce face promisiunile merită toată încrederea. El este suveran.. A-I lăsa loc pentru a acţiona sau a ne abţine de la acţiune ne deschide calea unui nou nivel de a ne încrede în Dumnezeu în orice circumstanţă – chiar şi atunci cand pare că promisiunea Sa a falimentat.   – D.J.D.

Şi dacă-ntrebi cum e credinţa
Ce m-a suit prin anii grei,
Priveşte-mi urmele şi crucea
Şi-ai să-nţelegi răspunsul ei.  ”        – Traian Dorz

Cand o promisiune pare că falimentează, putem, totuşi să ne incredem în Cel ce promite.

Painea zilnica

Pe culmi spirituale

“l-a dus singuri de o parte pe un munte înalt.” Marcu 9:2

Cu toţii am avut momente de înălţare pe culmi spirituale, când am văzut lucrurile din perspectiva lui Dumnezeu şi am vrut să rămânem acolo. Dar Dumnezeu nu ne lasă niciodată să rămânem acolo. Testul vieţii noastre spirituale este să avem puterea de a coborî; dacă avem putere doar să urcăm, ceva nu este în ordine. E înălţător să fii pe munte cu Dumnezeu, dar omul ajunge acolo numai pentru ca, după aceea, să coboare în valea celor stăpâniţi de diavol, pentru a-i ridica. Noi nu suntem făcuţi pentru munţi, pentru răsărituri şi pentru lucrurile care încântă ochiul; aceste lucruri sunt menite a fi momente de inspiraţie, doar atât. Suntem făcuţi pentru vale, pentru lucrurile obişnuite ale vieţii, şi aici trebuie să ne dovedim caracterul. Egoismul spiritual vrea întotdeauna să rămână pe munte. Simţim că am putea să vorbim şi să trăim ca îngerii dacă am putea să rămânem pe munte. Momentele de înălţare sunt excepţionale, ele îşi au semnificaţia lor în viaţa noastră cu Dumnezeu, dar trebuie să fim atenţi ca nu cumva egoismul nostru spiritual să facă din ele singurele momente valoroase.

Noi suntem în stare să credem că tot ce se întâmplă trebuie transformat în învăţături folositoare, dar, de fapt, trebuie transformat în ceva mai bun decât învăţăturile: în caracter Muntele nu este făcut să ne înveţe ceva, ci săfacă ceva din noi. Este o mare cursă să întrebi mereu: “La ce foloseşte această experienţă?”

Nu putem măsura niciodată astfel lucrurile spirituale. Momentele de pe vârful muntelui sunt momente rare şi ele îşi au rostul lor în planul lui Dumnezeu.

Oswald CHAMBERS

Frumuseţea nesiguranţei

Şi ce vom fi nu s-a arătat încă.”

1 loan 3:2

Înclinaţia noastră naturală este de a fi atât de riguroşi şi de calcu­laţi, încât privim nesiguranţa ca pe un lucru rău. Ne imaginăm că trebuie să ajungem la un anumit sfârşit hotărât mai dinainte, dar nu aceasta este natura vieţii spirituale. Natura vieţii spirituale este aceea că suntem siguri în nesiguranţa noastră, iar urmarea este faptul că nu ne facem cuibul nicăieri. Raţiunea spune: „Dacă aş fi în acea situaţie…” Noi nu ne putem imagina pe noi înşine in nici o situaţie în care nu am fost niciodată.

Siguranţa este semnul vieţii cârmuite de raţiune; nesiguranţa plină de har este semnul vieţii spirituale. A fi siguri de Dumnezeu înseamnă a fi nesiguri de toate căile noastre, a nu şti ce-ar putea aduce ziua de mâine. De obicei acest lucru este spus cu un oftat de tristeţe, deşi el ar trebui să fie mai degrabă expresia unei aşteptări cu sufletul la gură. Noi suntem nesiguri de pasul următor, dar suntem siguri de Dumnezeu. Imediat ce ne predăm Lui Dumnezeu şi facem lucrul ce ne stă înainte, El ne umple viaţa cu surprize la tot pasul.

Când deve­nim apărătorii unui crez, ceva din noi moare; nu-L credem pe Dumnezeu, credem numai în credinţa noastră despre El. Isus a spus:…..”dacă nu vă veţi face ca nişte copilaşi…“.Viaţa spirituală este viaţa unui copil. Noi nu suntem nesiguri de Dumnezeu, ci nesiguri de ceea ce va face El în continuare. Dacă suntem siguri doar de credinţele noastre, vom ajunge să fim plini de noi înşine, tăioşi şi să avem verdictul finalităţii în legătură cu convingerile noastre; dar când avem o relaţie bună cu Dumnezeu, viaţa ne este plină de o nesiguranţă şi aşteptare spontane, voioase.Isus a spus: „Şi aveţi credinţă în Mine“, nu „Credeţi anumite lucruri despre Mine”.

Lasă totul în mâna Lui; este nesigur, într-un mod glorios, cum va lucra El, dar va lucra. Rămâi credincios Lui!

Oswald Chambers

Îndurarea Domnului împreună cu legăturile frăţeşti

Îndurarea Domnului împreună cu legăturile frăţeşti
Dau naştere la lucrurile cele înalte, lucrurile cereşti
la o înţelegere bună înţeleaptă a Sfintelor Scripturi
Şi cel ce sfătuieşte dă cunoştinţe adânci în învăţături.

Îndurarea Domnului împreună cu legăturile frăţeşti
Aduc înaintea Domnului flăcările rugăciunilor duhovniceşti
Ce ard păcate, nelegiuiri, fărădelegi şi ne deschid o uşă
Iar ce rămâne din firea păcătoasă doar praf şi cenuşă.

Îndurarea Domnului împreună cu legăturile frăţeşti
Aduc creştere spirituală  căci cu Domnul Isus trăieşti
Şi creşti ca cedrul în toată frumuseţea vieţii cu Isus
Spre înălţimile la care ai fost chemat de Cel de Sus.

Îndurarea Domnului împreună cu legăturile frăţeşti
Dau naştere la graba sau viteza să poţi ca să împlineşti
Voia Lui Dumnezeu deplină, bună şi plăcută pe pămînt
Şi să trăieşti sub autoritatea deplină a Duhului Sfânt.

Constantin Sferciuc 

Cum voi cunoaşte?

” Te laud. Tată,… pentru că ai ascuns aceste lucruri de cei înţelepţi si priceputi si le-ai descoperit pruncilor.”

Matei 11:23

În relaţiile spirituale nu creştem pas cu pas. ci ori avem acea relaţie, ori nu. Dumnezeu nu ne curăţă tot mai mult de păcat, dar când suntem în lumină, umblând în lumină, noi suntem curăţiţi de orice păcat. Este nevoie de ascultare şi imediat ce ascultăm, relaţia este făcută desăvârşită. Ajunge să te depărtezi doar o clipă de la ascultare că întunericul şi moartea sunt îndată la lucru.

Toate revelaţiile lui Dumnezeu sunt pecetluite până când ne sunt dezvăluite prin ascultare. Nu vei avea parte niciodată de ele prin filozofie sau meditaţie. Imediat ce asculţi de El. urmează o explozie de lumină. Lasă ca adevărul lui Dumnezeu să lucreze în tine afundăndu-te în el, nu frământându-te cu el. Singurul mod în care poţi ajunge să cunoşti adevărul lui Dumnezeu este să pui capăt încercării de a-l descoperi singur şi să te naşti din nou. Ascultă de Dumnezeu în primul lucru pe care ţi-L arată şi imediat El îţi descoperă lucrul următor.

Am putea citi tomuri întregi despre lucrarea Duhului Sfânt, dar cinci minute de ascultare deplină ar face lucruri Ia la fel de clare ca o rază de soare. “Presupun că voi înţelege aceste lucruri într-o zi!” Le poţi înţelege acum. Nu studiul te face să le înţelegi, ci ascultarea. Chiar şi cel mai mic act de ascultare este suficient ca cerul să se deschidă şi adevărurile profunde ale lui Dumnezeu să ajungă imediat la tine. Dumnezeu nu-ţi va descoperi niciodată mai multe adevăruri despre El până când nu L-ai ascultat în ceea ce ştii deja. Fereşte-te să devii “înţelept şi priceput”.

Oswald CHAMBERS

Pe culmi spirituale

“l-a dus singuri de o parte pe un munte înalt.” Marcu 9:2

Cu toţii am avut momente de înălţare pe culmi spirituale, când am văzut lucrurile din perspectiva lui Dumnezeu şi am vrut să rămânem acolo. Dar Dumnezeu nu ne lasă niciodată să rămânem acolo. Testul vieţii noastre spirituale este să avem puterea de a coborî; dacă avem putere doar să urcăm, ceva nu este în ordine. E înălţător să fii pe munte cu Dumnezeu, dar omul ajunge acolo numai pentru ca, după aceea, să coboare în valea celor stăpâniţi de diavol, pentru a-i ridica. Noi nu suntem făcuţi pentru munţi, pentru răsărituri şi pentru lucrurile care încântă ochiul; aceste lucruri sunt menite a fi momente de inspiraţie, doar atât. Suntem făcuţi pentru vale, pentru lucrurile obişnuite ale vieţii, şi aici trebuie să ne dovedim caracterul. Egoismul spiritual vrea întotdeauna să rămână pe munte. Simţim că am putea să vorbim şi să trăim ca îngerii dacă am putea să rămânem pe munte. Momentele de înălţare sunt excepţionale, ele îşi au semnificaţia lor în viaţa noastră cu Dumnezeu, dar trebuie să fim atenţi ca nu cumva egoismul nostru spiritual să facă din ele singurele momente valoroase.

Noi suntem în stare să credem că tot ce se întâmplă trebuie transformat în învăţături folositoare, dar, de fapt, trebuie transformat în ceva mai bun decât învăţăturile: în caracter Muntele nu este făcut să ne înveţe ceva, ci săfacă ceva din noi. Este o mare cursă să întrebi mereu: “La ce foloseşte această experienţă?”

Nu putem măsura niciodată astfel lucrurile spirituale. Momentele de pe vârful muntelui sunt momente rare şi ele îşi au rostul lor în planul lui Dumnezeu.

Oswald CHAMBERS

Ispitirea Lui şi ispitirea noastră

“Căci n-avem un Mare Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre; ci unul care in toate lucrurile a fost ispitit ca si noi. Dar fără păcat.” Evrei 4:15

Până când nu ne naştem din nou, singurul fel de ispită pe care o înţelegem este cea menţionată de Iacov: “Fiecare este ispitit când este atras de pofta lui însuşi şi momit”. Dar, prin regenerare, suntem ridicaţi într-o altă sferă, unde avem de făcut faţă altor ispite, de exemplu, ispite ca cele cu care S-a confruntat Domnul. Ispitele lui Isus nu găsesc ecou în noi, ele nu sunt specifice naturii noastre umane.

Ispitele Domnului nostru şi ale noastre se află în sfere diferite până când nu ne naştem din nou şi devenim fraţii Lui. Ispitele lui Isus nu sunt cele ale omului, ci sunt ispitele lui Dumnezeu ca Om. Prin regenerare Fiul lui Dumnezeu ia chip în noi şi, în viaţa noastră fizică. El are acelaşi cadru pe care l-a avut când era pe pământ Satan nu ne ispiteşte ca să facem lucruri rele; el ne ispiteşte pentru a ne face să pierdem ceea ce am primit prin regenerare, adică posibilitatea de a avea valoare înaintea lui Dumnezeu. El nu caută să ne ispitească să păcătuim, ci caută să ne schimbe perspectiva; şi numai Duhul lui Dumnezeu poate detecta aceasta ca fiind o ispită a diavolului.

Ispita înseamnă încercarea ataşamentului faţă de posesiunile spirituale de către o putere străină. Asta explică ispitirea Domnului nostru. După ce Isus, prin botezul Lui, a acceptat misiunea de a purta păcatele lumii, a fost imediat pus de Duhul în “maşina de testat”‘ a diavolului. Dar El n-a obosit; a trecut prin ispită “fără păcat” şi Şi-a păstrat intacte posesiunile Sale spirituale.

Oswald CHAMBERS

Avertizare împotriva uşurătăţii spirituale

„Totuşi, să nu vă bucuraţi de faptul că duhurile vă sunt supuse.”

Luca 10:20

Ca lucrători creştini, capcana cea mai periculoasă care ne pândeşte nu este lumea, nici păcatul, ci uşurătatea spirituală, adică adoptarea modelului şi a formei veacului religios în care trăim, curtarea succesului spiritual. Nu căuta niciodată nimic altceva decât aprobarea lui Dumnezeu şi fii gata întotdeauna să mergi “afară din tabără, la El, şi să porţi ocara Lui“.

Isus le-a spus ucenicilor Lui să nu se bucure de succes în lucrare; totuşi, acesta pare să fie lucrul de care ne bucurăm cei mai mulţi dintre noi. Facem bilanţul: atâtea suflete mântuite şi sfinţite; slavă lui Dumnezeu, acum totul este bine. Lucrarea noastră începe acolo unde harul lui Dumnezeu a aşezat temelia: noi nu trebuie să mântuim suflete, ci să facem ucenici. Mântuirea şi sfinţirea sunt lucrarea harului suveran al lui Dumnezeu; lucrarea noastră, ca ucenici ai Lui, este de a educa vieţile altora până când ele sunt cu totul predate lui Dumnezeu. O viaţă predată cu totul lui Dumnezeu este mai valoroasă înaintea Lui decât o sută de vieţi care sunt doar trezite de Duhul Lui. Ca lucrători ai lui Dumnezeu noi trebuie să ne ..reproducem” spiritual – aceasta va fi mărturia lui Dumnezeu pentru noi ca lucrători. Dumnezeu ne aduce la un standard de viaţă, prin harul Lui, iar noi suntem răspunzători pentru reproducerea” acelui standard în alţii.

Dacă un lucrător nu trăieşte o viaţă ascunsă cu Cristos în Dumnezeu, el poate să devină pentru alţii un dictator iritant, în Ioc să fie un ucenic plin de Duhul. Mulţi dintre noi suntem dictatori; le dictăm oamenilor şi adunărilor dorinţele noastre. Isus nu ne dictează niciodată în felul acesta. De fiecare dată când Domnul nostru a vorbit despre ucenicie. El a început cu un „dacă”, niciodată cu o afirmaţie categorică – „Trebuie”. Ucenicia poartă cu sine o opţiune.

Oswald CHAMBERS

Păstrarea viziunii spirituale prin caracterul personal

„Suie-te aici şi-ți voi arăta…”

Apocalipsa 4:1

O stare de spirit înaltă poate să ia naştere numai din deprinderi nobile ale caracterului personal.

Dacă, în împrejurările în care te afli, trăieşti la cele mai înalte cote pe care le cunoşti, Dumnezeu îţi va spune mereu: “Prietene, du-te mai sus” (Luca 14:10).

Regula de aur în ispită spune: .”Du-te mai sus”, dar când ajungi mai sus, ai de întâmpinat alte ispite şi alte particularităţi. Satan foloseşte în ispite strategia înălţării. Şi Dumnezeu face acelaşi lucru, dar cu un alt efect. Când diavolul te pune într-un loc înalt, te face să-ţi formezi despre sfinţenie o idee care trece dincolo de capacitatea cărnii şi a sângelui. Viaţa ta devine un spectacol dc acrobaţie spirituală: eşti în echilibru, dar nu îndrăzneşti să te mişti; însă când Dumnezeu te înalţă, prin harul Său, în locurile cereşti, în loc să găseşti un vârf de care să te agăţi, descoperi un platou întins pe care te mişti cu uşurinţă.

Compară această săptămână din viaţa ta spirituală cu aceeaşi săptămână din anul trecut şi vezi cum Dumnezeu te-a chemat mai sus. Toţi am fost duşi să privim dintr-un loc mai înalt. Niciodată nu lăsa ca Dumnezeu să-ţi arate un adevăr pe care să nu-l pui imediat în practică. Pune-l întotdeauna în practică, trăieşte în lumina lui.

Creşterea în har nu se măsoară prin faptul că nu te-ai întors înapoi, ci prin faptul că înţelegi unde te afli din punct de vedere spiritual; L-ai auzit pe Dumnezeu adresându-se lăuntrului tău: „Vino mai sus”.

Să ascund de Avraam ce am să fac?” (Geneza, 18:17) – Dumnezeu trebuie să ascundă de noi ce are de gând să facă, până când, prin formarea şi dezvoltarea caracterului personal, ajungem la starea în care El ne poate revela lucrul respectiv.

Oswald Chambers

Pastrarea viziunii spirituale prin curatie personala

Ferice de cei cu inima curată, căci ei vor vedea pe Dumnezeu.”

Matei 5:8

Puritatea nu înseamnă inocenţă, ea înseamnă mult mai mult decât atâta. Puritatea este rezultatul trăirii într-o susţinută armonie spirituală cu Dumnezeu. Trebuie să creştem în puritate. Legătura noastră cu Dumnezeu poate fi bună, iar puritatea lăuntrică, neîntinată şi totuşi, din când în când, viaţa noastră poate fi pătată pe dinafară. Dumnezeu nu ne fereşte de această posibilitate, deoarece în acest fel înţelegem nevoia de a ne păstra viziunea spirituală prin puritate personală.

Dacă floarea spirituală a vieţii noastre cu Dumnezeu este distrusă într-o măsură cât de mică, trebuie să lăsăm totul şi să îndreptăm situaţia.

Aminteşte-ţi că viziunea spirituală depinde de caracter, cei cu inima curată Îl vor vedea pe Dumnezeu. Dumnezeu ne face curaţi prin harul Său suveran, dar este ceva de care noi trebuie să ne îngrijim: viaţa trupească prin intermediul căreia venim în contact cu alţi oameni şi cu alte puncte de vedere, şi acestea ne pot întina. Nu numai sanctuarul lăuntric trebuie păstrat curat înaintea lui Dumnezeu, ci şi curţile dinafară trebuie aduse într-o armonie perfectă cu puritatea pe care Dumnezeu ne-o dă prin harul Său.

Imediat ce curtea dinafară este întinată, înţelegerea noastră spirituală este umbrită. Dacă vrem să menţinem contactul personal cu Domnul Isus Cristos. aceasta presupune a nu suporta să facem sau să gândim unele lucruri, ba chiar a nu suporta să ne atingem de unele lucruri legitime.Un mod practic de a-ţi păstra neîntinată puritatea personală în relaţiile cu alţi oameni este să-ţi spui: „bărbatul acela, femeia aceea, sunt perfecţi în Cristos Isus! Prietenul acela, ruda aceea, sunt perfecţi în Cristos Isus!”

Oswald Chambers