Ajunge, furtună!

Îmi pare că cerul închis e, de plumb,
Că rugile mele la Domnul n-ajung,
Și sufletul meu este gol și pustiu
În juru-mi e beznă iar ceasu-i târziu. .

Tăcerea mă doare și-aștept un răspuns:
-Uitat-ai, o, Doamne ce-odată mi-ai spus? …
Uitat-ai Stăpâne ce-odat’ mi-ai promis? …
Speranțele toate aproape s-au stins…

Când nu știu o cale din groapă să ies,
Când sufletul meu voia Ta n-a-nțeles,
Când totul îmi pare ruinei sortit
Mai pot eu spera să pot fi izbăvit?

Mai pot eu, Isuse, spre cer să privesc
Când văd doar furtună și nori ce tot cresc
Și cresc tot mai mult, înspre mine grăbind
Ființa să-mi piardă, amarnic lovind?

Sau poate, Stăpâne, prin beznă și ger
Degrab’ vei trimite un înger din cer
S-aducă salvare și pentr-un sărman
Ce-n groapa pieirii-i departe de han?

Ar fi minunat, oh, ar fi prea frumos
Să spui pentru mine, iubite Hristos:
-Ajunge, furtună, căci el e al Meu!
Să fie de-acuma doar pace, mereu!

Emanuel Hasan 

Ale vieții circumstanțe

Ale vieții circumstanțe
Nu ne pot intimida,
Nu pot ofili speranțe.
Iar imensele distanțe
Nu pot a ne separa
De eternele nuanțe.

De-ar fi jugul cât de greu
Știm Cine-i Mântuitorul
Ne-nsoțește pe traseu.
Iar pe-acei ce au tupeu
Să ne-atace viitorul
Îi oprește Dumnezeu.

Mai veni-va încercarea,
Iar va bate greul val
Dar vom auzi chemarea
Să continuăm lucrarea
Pân’ ajunge-vom la Mal
Unde-așteaptă sărbătoarea.

Inamici vor mai apare
Să ucid-al nostru plan
Dar simți-vom ușurare,
Vom vedea realizare
Și vom merge cu elan
Spre eternele hotare.

Ataca-ne-vor tentații
Să distrugă ce-am cules
Dar vom sta-n fortificații
Unde vin toți aliații
Care-arată interes
Pentru sfintele locații.

De-am fi prinși în vijelie
(Cum am fost de-atâtea ori)
Sau în clipe de-agonie
Cu curajul lui Ilie
Vom ieși biruitori
Fredonând o melodie.

Orice-aduce viitorul
Bine știm: păziți vom fi
Știm al cui este controlul
De aceea tot poporul
Cu cântări se va uni
Să-și adore Creatorul.

George Cornici

23 Septembrie

Spre lauda slavei harului Său, pe care ni l-a dat în Prea Iubitul Lui.” Efeseni 1:6

Ce privilegiu! El include îndreptăţirea noastră în faţa lui Dumnezeu, dar termenul „dat” înseamnă mult mai mult în limba greacă. El semnifică faptul că suntem obiectele plăcerii divine, sau chiar şi mai mult, a desfătării divine. Cât de minunat este faptul că noi — viermi, muritori, păcătoşi – suntem obiectul dragostei divine! Dar aceasta se întâmplă numai „în Prea Iubitul Lui”. Unii creştini par să fie acceptaţi prin experienţa lor; cel puţin, aceasta este părerea lor.

Când sufletele lor sunt vii şi speranţele strălucitoare, ei cred că Dumnezeu îi acceptă, fiindcă se simt atât de sus, atât de aproape de cer, atât de sus faţă de pământ! Dar atunci când sufletele lor se târăsc în praf, sunt victimele temerii că nu vor fi niciodată acceptaţi. Dacă ar putea, ar vedea că toate bucuriile lor nu îi înalţă, şi că toate vremurile de disperare nu îi coboară în vederea Tatălui lor; dimpotrivă; Sunt acceptaţi prin Cel care nu se schimbă niciodată, Cel care este întotdeauna iubit de Dumnezeu, întotdeauna desăvârşit, întotdeauna fără pată sau zbârcitură. Cât de fericiţi ar fi, şi cât de mult L-ar slăvi pe Mântuitorul, dacă ar realiza acest adevăr! Bucură-te, deci, credinciosule! Eşti primit „în Prea Iubitul Lui”. Priveşti înăuntrul tău şi spui: „Nu există nimic demn de a fi primit aici!” Dar uită-te la Christos, şi vezi dacă nu este ceva demn de primit acolo. Păcatele tale te necăjesc, dar Dumnezeu a aruncat la spate păcatele tale, şi eşti primit în Cel Neprihănit.

Trebuie să te lupţi cu stricăciunea şi să rezişti ispitelor, dar eşti deja primit în Cel care a biruit puterile iadului. Diavolul te ispiteşte, dar bucură-te. El nu te poate distruge, fiindcă eşti primit în Cel care a zdrobit capul Satanei. Eşti deplin asigurat de poziţia ta slăvită. Nici sufletele glorificate nu sunt mai primite decât tine. Ei sunt primiţi în cer „în Prea Iubitul” şi tu eşti primit acum în Christos în acelaşi fel.

Meditaţii C. H. Spurgeon

Împrejurările vieții…

Ale vieții-mprejurări
Nu ne pot descuraja
Ne-ntăresc acele stări
Ce-aduc binecuvântări
Și ne pot încuraja
În momente de-ntristări.

Ale vieții circumstanțe
Nu ne pot intimida,
Nu pot ofili speranțe.
Iar imensele distanțe
Nu pot a ne separa
De eterne siguranțe.

De-ar fi jugul cât de greu
Știm Cine-i Mântuitorul
Ne-nsoțește pe traseu.
Iar pe-acei ce au tupeu
Să ne-atace viitorul
Îi oprește Dumnezeu.

Mai veni-va încercarea,
Iar va bate greul val
Dar vom auzi chemarea
Să continuăm lucrarea
Pân’ ajunge-vom la Mal
Unde-așteaptă sărbătoarea.

Inamici vor mai apare
Să ucid-al nostru plan
Dar simți-vom ușurare,
Vom vedea realizare
Și vom merge cu elan
Spre eternele hotare.

Ataca-ne-vor tentații
Să distrugă ce-am cules
Dar vom sta-n fortificații
Unde vin toți aliații
Care-arată interes
Pentru sfintele locații.

De-am fi prinși în vijelie
(Cum am fost de-atâtea ori)
Sau în clipe de-agonie
Cu curajul lui Ilie
Vom ieși biruitori
Fredonând o melodie.

Orice-aduce viitorul
Bine știm: păziți vom fi
Știm al cui este controlul
De aceea tot poporul
Cu cântări se va uni
Să-și adore Creatorul.

George Cornici

11 Mai

Iată, Eu sunt cu voi întotdeauna.” Matei 28:20

E bine să ştii că există Cineva care este întotdeauna acelaşi, Cineva care este întotdeauna cu noi. Este bine să ştii că, în mijlocul valurilor agitate ale vieţii, există o stâncă neclintită. O, suflete, nu-ţi lega inima de bogăţiile ruginite, mâncate de molii, pieritoare, ci aşează-ţi inima pe Cel care îţi rămâne mereu Credincios. Nu-ţi clădi casa pe nisipurile înşelătoare ale lumii; clădeşte-ţi speranţele pe Stâncă, fiindcă ea va rămâne sigură în valuri şi vânt. Suflete, ascunde-ţi comorile în vistieria sigură; aşează-ţi nestematele într-un loc în care nu ţi le va găsi nimeni. Pune-le pe toate în Christos. Pune-ţi toată afecţiunea în persoana Sa, toate speranţele în meritele Sale, toată încrederea în eficacitatea sângelui Său şi toată bucuria în prezenţa sa, ca să poţi râde în faţa nimicirii.

Aminteşte-ţi că toate florile din grădina lumii se vor ofili, şi că va va veni ziua când totul se va transforma în pustiu. Suflul negru al morţii îţi va stinge în curând candela. O, ce bine este să te bucuri de lumina soarelui după ce se stinge candela! Valul întunericului va urla curând între tine şi tot ce ai. Încredinţează-ţi inima Celui care nu te va părăsi niciodată. Increde-te în Cel care va merge cu tine în întunericul morţii, şi te va duce în siguranţă pe plaiurile veşniciei, ca să fii cu El pentru totdeauna.

Ridică-te, fiu al durerii, şi spune-ţi tainele Prietenului care „ţine la tine mai mult decât un frate” (Provetbe 18:24). încredinţează-ţi toate grijile Celui care nu-ţi va fi luat niciodată, care nu te va părăsi niciodată, şi care nu te va lăsa să pleci nicăieri, fiindcă „Isus Christos este acelaşi ieri, azi şi în veci” (Evrei 13:8). „Iată, Eu sunt cu voi întotdeauna” este o făgăduinţă îndestulătoare sufletului meu, şi prin ea pot învinge orice.

Meditaţii C. H. Spurgeon

Nu suntem cine am fost

Nu suntem cine am fost
Pășit-am într-un nou hotar
Demult, când am găsit un rost
Și un ceresc mărgăritar.

Trăiam, atunci, ca pierduți
Rătăcind prin seci teorii
Cu vanitate eram umpluți
Speranțe nu puteau înflori.

Eram înclinați spre glie,
Credeam că-n ea vom sfârși
Era o falsă veselie
Din care nu puteam ieși.

O zi trecea, alta venea
Noi? Tot în adormire
Lăuntrul nu putea vedea
Un Cer, o moștenire.

Așa a fost până-ntr-o zi
Când a venit minunea
Și-am început a ne trezi
Să-nvingem slăbiciunea.

Mesajul care ne-a pătruns
Adus-a transformare
N-a fost un pământesc răspuns
Ci-o tainică lucrare…

Și-am înțeles că mai presus
De tot ce e tăciune
E lumea fără de apus
Și fără uscăciune.

Trecutu-acum e îngropat
Ce-am fost nu mai suntem
E-n noi un dor înaripat
Spre Medicul Suprem.

Lumina vieții ne-a cuprins
Cărarea s-o distingem
Spre spațiul infinit, distins
În lupte să învingem.

Nu suntem cine am fost
Se vede-n orice stare
Găsim în Fiul adăpost
La El avem intrare.

Ce diferență! Ce schimbări
Trăim de-o vreme-ncoace
Acum mai facem și plimbări
Pe unde-i veșnic pace.

George Cornici

Mai cu ardoare

Mai cu ardoare să-L slujim
Pe Cel ce-n viața noastră-I Mire
Iar sufletul să-l îngrijim.

Spre cea mai ‘naltă moștenire
Cu multă râvnă s-alergăm
Înveșmântați în Nemurire.

Mai dedicați să proclamăm
Că mort e crezul fără faptă
Mai multe fructe s-adunăm.

Loviți fiind în partea dreaptă
Să-ntoarcem celălat obraz
(E o povață înțeleaptă.)

Am fost scăpați din greu necaz
De ce credința e-n scădere?
De ce uităm că Domnu-i treaz?

Simțim o dulce adiere
Când frământări ne cuceresc
Veniți să facem ce ne cere!

În El speranțe se-mplinesc
Deci, să luptăm mai cu ardoare,
Cu un curaj dumnezeiesc.

Se pune marea întrebare:
De ce iubirea s-a răcit?
E necesară o schimbare…

Să fie traiul fericit.

George Cornici

Pe-o scară-a gândului celest

Pe-o scară-a gândului celest
Îmi urc speranțele răzlețe
Ce cad ades` la primul test
Dar nu-ncetează să se `nalțe…

Urcușul e-o necontenire
Care țintește infinitul
Călcând decis pe propria fire
Ce-acolo și-a centrat sfârșitul…

Zdrobirea ei e-o mare luptă
Dar biruința-i câștigată!
Chiar dacă lupta-i neîntreruptă,
Victoria ni-i asigurată,

Că-avem în Cer Mântuitor
Și-un Mare Preot din vecie
Și Duhul călăuzitor,
Izvor Preasfânt de energie.

Suntem adesea bulversați
Și înșelați de-a noastră fire,
Dar nici-o clipă abandonați
Din minunata Lui privire,

Ce scut ne Este și Putere,
„Cetate tare în nevoi”,
O nelipsită mângâiere
Și Răsplătirea de apoi.

Ioan Hapca 

Ne-am dat seama

Ne-am dat seama de la prima întâlnire
Că tot ce ai grăit a fost de Sus adus
De-aceea n-am mai vrut o altă stăpânire
Ci doar a-mpărăției ce nu are apus.

În ființele predate pătruns-au revelații
Când auzeam cuvinte cu sens transcendental
Și n-am mai vrut reclame, terestre decorații
Și nici remunerări transmise prin Nabal.

În timp ce ne priveai Te-am acceptat, Isuse
Căci ne-ai deschis privirea spre zorii vieții noi
Ai dat divin avânt speranțelor distruse
Să-nvingem încercarea, potopul de nevoi.

Convingerea primită, venită din Scriptură
S-a adâncit în noi, s-a înrădăcinat
Și nu ne-am mai bazat pe-a omului bravură
Ci pe puterea sfântă a Celui ce-a-nviat.

Un crez format în lupta cu forțe pământene
Ne dă imbold spre farul cu un distinct semnal
Și astfel bucuria în suflet se așterne
Să mergem cu cântare spre mult-doritul Mal.

Ne-am dat seama pe parcursul pribegiei
Că nu-i nimic mai scump ca sacrul Legământ
C-acesta ne susține în orele urgiei
Să trecem cu-ndrăzneală dincolo de mormânt.

Că știm ce ne așteaptă în Țara Frumuseții
E darul minunat de la Stăpân primit
De-aceea acceptăm tot ce ne-au scris profeții
Și tot ce Tu ne spui, Isuse preaiubit.

George Cornici

Mi-e dor de Tine

1. În inima mea e târziu,
Şi gândul fără Tine-i pustiu…
Trimit dorul meu să te cheme,
Să vii cu-n ceas mai devreme!
Mi-e greu printre străini, Domnul meu,
E grea povara, drumul e greu
Şi sufletul strigă: „Când vii?”

R: Mi-e dor de Tine, Domnul meu
Mi-e dor să Te-ntâlnesc
Să stau lipit la pieptul Tău
Să plâng, să-Ţi vorbesc
Să îmi rosteşti cuvinte dulci,
De mână să mă duci –
Ce-am suferit, să pot să uit,
Să pot să uit…

2. Aici în vale-i plâns şi suspine
Şi nu e nimeni dureri s-aline,
Iar lacrimi pe-obraz cad uşor
Am răni adânci ce încă dor,
Mă lupt cu deznădejdea mereu
Nu vreau să cad, nu vreau Domnul meu
Şi sufletul strigă: „Când vii?”

3. Am obosit de când te aştept,
De dor arde inima-n piept
Şi teama ades mă cuprinde
Te rog, dă-mi puteri Scump Părinte
Uneori speranţele-mi plâng
Şi visele-mi pleacă-n adânc
Dar ştiu Isus, vii curând!

Lacramioara Asandoaie