Ce vezi, străjerule?

– Ce vezi, sfânt străjer, ne vei spune,
În noapte, sub cer de cărbune?
– Văd visuri ce zac sub zăbrele,
Vin zilele rele și grele.

– Ce vezi tu, străjer, ce ne-așteaptă?
– În lumea nebună, nedreaptă,
Pe rug, adevărul iar plânge,
Sub legi fără noimă se frânge.

– Ce vezi tu, străjer? Nu ne-ascunde
Din taina ce duhu-ți pătrunde,
– Văd cum se destramă speranța,
Pălește-n cei drepți cutezanța.

– Adu-ne, străjer, o solie,
Aprinde în noapte-o făclie!
– Virtutea-i gonită de patimi,
Se umple burduful cu lacrimi.

– Străjer, ce vezi tu mai departe
De vale, de umbre, de moarte?
– Aproape s-a dus noaptea cruntă,
Se-aude cântare de Nuntă!

– Străjer așteptat, dă-ne o veste:
Ce vezi sus, pe creste celeste?
– Zăresc de departe-o lumină!
Și Mirele-i gata să vină!

,,Străjerule, mai este mult din noapte?„ (Isaia 21:11b)

Olivia Pocol 

Timpul sfânt de închinare

Timpul sfânt de închinare,
E un timp așa frumos,
Când întreaga Adunare,
Se închină prin cîntare,
Proslăvindu-L pe Hristos!

Timpul sfânt de părtășie,
E un timp de cercetare.
Întristari și bucurie,
Contraste în armonie,
În Scriptură desfătare!

Timpul sfânt de rugăciune,
E un timp de pocăință.
Mulțumiri și adorare,
Mijlociri stăruitoare,
Har, putere, biruință!

Timpul sfânt de mărturie,
E un timp, dar limitat.
Toți creștini sunt solie,
Spre un loc din veșnicie.
Iad, sau Raiul luminat.

Timpul sfânt de căutare,
E un timp cu mult folos,
Pentru cel ce vrea iertare,
Prin credină o umblare,
Pe urmele lui Hristos!

Teodor Groza

Poartă a vieții

Să mori când totul e pe moarte
E doar banalul ce te-așteaptă.
Nădăjduiești să nu ai parte?
Ridicol gând, căci ea nu iartă
Te vrea acum și nu-i departe.

Nu vezi în jur că-i doar durere
Nădejdea este în zadar
Și-orice făptură vie piere,
Norocu-i fața unui zar
Iar moartea umblă la vedere.

Călca Hristos pe capul morții?
A fost odată, de demult.
Tu să accepți solia sorții
Să uiți în lumea de tumult
Că Trupul lui e poartă-a Vieții.

Greșit e-acum s-aștepți miracol
Căci veacul este rațional.
Să lupți acum cu-orice obstacol
Adânc te-ntorci spre material
Și te ferești să fii ridicol.

Răsare-n minte o cântare
Hristos e Domnul, Aleluia
E Cel ce-aduce vindecare,
Dar în acord cu teoria
Să ne oprim doar la iertare.

E mai comod să mergi pe cale
Cu predici, cânturi, poezii,
S-alegi cărările din vale
Decât poteci în nopți târzii
Cu rugă, post și agonii.

Iubirea jertfă vrea să fie
Prin tulburi vremi și-adânc în noapte
Biserica e poartă vie
Împotrivind demonici șoapte
Și-aduce viață-n loc de moarte.

Grigore Hurdubae 

Alb de ghiocel

De sub plapuma-argintie
a ieşit un ghiocel
alb, firav şi mititel
să aducă o solie:
„Primăvara va veni!”

Ca un clopoţel în noapte,
clinchetu-i clar, desluşit,
peste-ntinderi auzit,
în atâtea inimi naşte
dor de sfinte primăveri.

Ghiocelul alb ne poartă
gândul spre eterna Ţară
unde-i veşnic primăvară.
Haina-i pură ne arată
c-aşa albi Domnul ne vrea.

Să luăm dar, azi, exemplul
ghiocelului curat
-fir de alb imaculat-
şi să ne purtăm veşmântul
pur cum Tatăl ni l-a dat.

Cristina Magdalena Francu

În Vinerea Mare

Ne poartă gândirea în Vinerea Mare
La taina lucrării de răscumpărare
Pe cruce-L vedem pe Fiul jertfei supreme
Cu coroană de spini, nu cu diademe
Știind, prin har, ce-a-nsemnat răstignirea
Păstrăm în suflet tot ce produce Iubirea
Doar EA s-a jertfit pentru cei închiși în celule
Supuși la cazne și înjosiri destule
În EA-L vedem pe Fiul speranțelor noastre
Cum ne-a-nălțat din praf, nevoi și dezastre.
L-au dat la moarte prin judecată nedreaptă
Privirile noastre spre El se îndreaptă
Privirea Lui, stingându-se, nu e crispată
Ne spune, desigur, că vine o dreaptă răsplată.
De toți părăsit cum Isaia, profetul, descrie
A gustat stări de cea mai grea agonie
Păcatele noastre l-au pus pe lemn de ocară
Ca omul firesc, negreșit, să dispară.
În Vinerea Mare se nasc în noi meditații
Să știm că din jertfe ne vin revelații
Nu marii preoți au învins, nici trădarea
Nici cei ce în ruină au aflat ”scăparea”
Nu Pilat și-a spus cuvântul din urmă
Ci Cel ce-a venit să formeze o turmă
Trei zile și trei nopți l-a ținut neființa
Dar azi vedem, foarte clar, consecința
Vedem suflete desprinse de glie
Care-ascultă mesajul cuprins în solie
Vedem transformări în ființe umane,
Feciori și fecioare cântînd pe peroane
Vedem cum în oameni se naște speranță
Cum știu ce-i “nimic” și ce-i „importanță”
*******************************
N-au fost degeaba durerile-atât de acute
Pentru acei ce vor, cu drag, să-L asculte.

George Cornici