Vremile din urma

Din nou Isus la toţi ne aminteşte
Căci vremea de pe urmă o trăim
Cuvântul Lui întocmai se-mplineşte
Smochinul a-nverzit şi înfloreşte
Iar lumea curioasă urmăreşte
Ce se întâmplă la Ierusalim.

Trăim vremi de progres şi dezvoltare
Şi peste tot se construieşte-n voie
Dar vremea asta nu-i la întâmplare
Isus făcu această precizare
La-i Săi despre sfârşit c-o ilustrare:
„Aidoma ca şi-n zilele lui Noe”.

Avem tehnologii înaintate
Ştiinţa foarte mult a avansat
Computere, maşini automate
Rachete nucleare instalate
În spaţiul cosmic nave sunt lansate
Şi-aceste vremi Isus le-a arătat.

Soldaţi şi trupe, naţiuni unite
Cu forţa, ei fac pace pe pământ
Că-s multe tări înspre război pornite
Puterea şi controlul sunt dorite
Dar in final rămân dezamăgite
Căci sursa Păcii nu e pe pământ.

Vin multe veşti ce te înfiorează
Cutremure, pe-alocuri mor copii
E foamete şi boli ce nu-ncetează
Vin vânturi, ploi şi ape inundează
Bacterii-n toată lumea infectează
Isus Hristos curând va reveni.

Ce-a spus Isus, acum se împlineşte
Şi dragostea la mulţi s-a şi răcit
Căci frate şi cu frate se urăşte
Vorbesc de pace însă ura creşte
Neghina-n grâu mai multă se iveşte
Ca secerişu-aproape a sosit.

Mândrie, egoism, neascultare
Pe unii dintre noi i-a biruit
Deaceea nu e har în adunare,
Dar Doamne făne-o Sfântă ceretare
Trezeşte-ne, trimite-ne’n lucrare
Cu-al Tău talant ce ni L-ai daruit.

Ajuta-ne să ţinem calea dreaptă
Căci în curând pe nori vei reveni
Privirile spre Tine ni se-ndreaptă
Biserica cu-atâta dor te-aşteaptă
Căci vrem ca şi fecioara înteleaptă
S-avem rezervă până vei veni.

Ca fulgerul strălucitor deodata
Ca şi un hoţ în noapte vei veni
Când noaptea va cuprinde lumea toată,
Prin necredinţa ce-i simbolizată,
Dar până-n clipa-ceea aşteptată
Ne-ajută să lucrăm cât mai e zi.

Deşi noi nu ştim anul, ziua, ceasul
Ajută-ne să Te întâmpinăm
Ne iartă iar şi-apoi ne umple vasul
Cu-al Tău cuvânt şi ne condu-n tot pasul
Când vei veni să-Ţi recunoaştem glasul
Şi-apoi cu Tine-n ceruri să serbăm.

O fă-ne Doamne să-nţelegem bine
Că vremile din urmă le trăim
Şi că-n curând ne vei lua la Tine
În Paradis pe plaiuri cristaline
Dar pân’ atunci la greu cât şi la bine
Isus te lăudăm şi-Ţi mulţumim.

Daniel Hozan

Imposibilul

Smochinul blestemat n-a mai rodit nicicând
Dar meditând cuvântul, m-a frământat un gând:
De ce Isus a blestemat smochinul neroditor?
Căci încă nu era vremea smochinelor!

E ca și cum iarna ai vrea să culegi mere:
E normal că mărul n-are ce să-și ofere.
C-o logică simplă înțelegi ușor
Că iarna nu este vremea merelor.

Și atunci de ce l-a blestema degrabă?
Căci era normal roade să nu aibă!
Fiindcă Dumnezeu să știți, e singurul
Cu dreptul să ne ceară imposibilul!

Știu, e imposibil să îi iubești pe cei
Ce prin cuvinte-ți lasă în inimă cârcei,
Dar cât este de greu, iată, Isus cere
Să iubești și să rabzi a vorbelor durere.

Cum n-ar fi imposibil când altul te-a lovit
Să nu-i răspunzi la fel, ci să stai liniștit,
Ba mai mult, Isus, în loc să-ți dea răgaz
Te pune să întorci și celălalt obraz!

Nu pare imposibil stăpânul să-ți ceară
Pentru ce n-a semănat, vreodată socoteală?
Ți-a Domnul ție un talant, sau doi
Dar iată că dorește mai mulți înapoi!

E atât de greu când vin pietre spre tine
Celor ce le aruncă să le urezi de bine,
Să știi că n-au dreptate și totuși tu să taci,
E-aproape imposibil, dar așa să faci!

Dumnezeu ne cere și nouă uneori
Imposibilul, dar de atâtea ori
Noi suntem smochinii care nu rodim
Și chiar când e recolta, tot frunze oferim.

Dacă Domnul iarna îți cere să-nflorești
Că asta-i imposibil să nu te gândești!
Imposibilul e posibil prin credință
Iar celui ce crede, totu-i cu putință!

Gândește-te acum la viața ta întreagă
La medicii care n-aveau ce să-ți facă,
La Dumnezeu pe care nu-l cunoșteai defel
Dar care a venit să te cunoască El!

Gândește-te la cei pe care credeai că îi urăști
Dar Domnul te-a făcut prin El să îi iubești.
Gândește-te când ziceai că n-o să te ridici
Dar iată-a fost posibil, și astăzi ești aici!

Mirela Olteanu 

Sfârșit de vară

Referințe
               Motto: „Secerișul a trecut, vara s-a isprăvit
și noi tot nu suntem mântuiți!”  Ieremia 8:20

Voi vă ziceți singuri: „Suntem înțelepți!
Domnul ne-a dat Lege şi ne-a dat o casă.”
Și-nșelând pe fiica cea de Mine-aleasă,
Mulți și ușuratici, lacomi și nedrepți,
Cărturarii-şi poartă pana mincinoasă.

O, voi, plini de silă şi de lăcomie!
Chiar şi cocostârcii vremurile-şi țin;
Vin şi rândunele, şi cocorii vin
După cum li-i datul. Cum atunci nu ştie
Israel, Cuvântul care-i „da şi-amin”?

Azi, Ierusalime, Domnu-aşa îți zice:
Nimeni făr’ de pată nu se-arată, dar
Cel care se-abate se întoarce iar,
Cel ce cade, umblă iar să se ridice –
Numai tu, greşelii, nu-i mai pui hotar.

Via și smochinul frunze vor trimite
Sub picioare aspre de cotropitori;
Fără de neveste, fără de feciori,
Veți umbla, sărmane frunze rătăcite,
Cum v-am dat de veste de atâtea ori.

Și veți spune-atuncea: Pentru ce mai stăm?
N-am găsit nici pace și nici vindecare.
Spre cetatea-n care pedepsitul moare
Haideți să ne strângem și să ne-ndreptăm –
Că sunt ape tulburi și otrăvitoare.

Dinspre Dan se-aude nechezat de moarte,
Vin, spre nimicire, șerpii cu răsplata,
Vara se sfârşeşte, secerişu-i gata,
Noi, de mântuire, suntem prea departe…
Şi-acuşi vine Domnul. Şi e judecata.

E iarăş primăvară

De mii de ani în prag de primăvară,
Cum zorii vin în orice dimineaţă,
Un Soare veşnic face să dispară,
Ca prin minune gerul de afară,
Şi  Mâna-I tare face să răsară,
Covorul fără seamăn de verdeaţă.

Ca nişte mesageri apar în zare,
Purtând în suflet dorul de acasă,
Nenumărate păsări călătoare,
Se-ntorc la noi din marea depărtare,
Vestind încă un an de îndurare,
Şi-o primăvară dulce şi frumoasă.

Tablou de o splendoare ne-ntâlnită,
Cu flori ce se întrec în frumuseţe,
Natura minunat împodobită,
A fost de Tatăl iarăş pregătită,
Să dea Pământului de veacuri neştirbită,
An după an aceeaş tinereţe.

Dar tu sărmane om, n-ai bucurie,
Nu poţi să vezi  comori ce te-nconjoară,
Eşti parcă cufundat în agonie,
Ţi-e inima de adevăr pustie,
Şi parcă-n drumul tău de-o veşnicie,
N-ai mai avut în suflet primăvară.

Trezeşte-te! în cer e sărbătoare,
Prin văi smochinul iarăş înfrunzeşte,
E pe sfârşite vremea de-ndurare,
Vino la Cruce să primeşti iertare!
Sărmane om lovit de grea-ncercare,
Isus Mântuitorul te iubeşte!

Ilie Belciu

„Mai lasă-l și anul acesta”, Părinte!

“Doamne”…mai lasă-l și anul acesta;…
Poate …va face roadă;
dacă nu, îl vei tăia.”  (Ev. Luca 13:6-9)

„Mai lasă-l și anul acesta”, Părinte!
“Smochinul” mi-e drag, și-i supus celor sfinte.
În mila Ta mare, și dragostea Ta,
Mai lasă-l un an!… Te rog… nu-l tăia!

Mai lasă-l un timp, Bunule Tată;
Uite ce verde-i, și ce ramuri poartă!
Poate că-n timpul ce Tu i-l vei da
Va înflori, și roadă va da.

Eu, Însumi, voi fi, pentru el, Grădinar
Și-l voi îngriji, îmbrăcându-l cu har.
Îl voi sătura cu hrană curată
Adusă din ceruri, din Mâna-Ți bogată!

Cuvântul Meu veșnic în el voi sădi,
Îl voi săpa, zilnic, și-l voi ocroti!
Voi turna peste el, din plin, bucurie,
Lumină, iubire, și apa cea vie!

Și de va fi ger, zăpușeală, sau gheață,
Voi pune pe el mantia de viață!
În plină furtună, și noaptea pustie,
Cu Mine-i va fi coroana mai vie!

*
La Tine vin, Tată: mai lasă-l un an,
Și poate că jertfa Mea nu va fi-n van!
Poate, la anul, când vei reveni,
O roadă bogată în el vei găsi.
Și dacă,-n “smochin”, rod n-ai să găsești,
Să faci, Tată Bun, așa cum voiești!
Gelu Ciobanu