10 Februarie

„Ştiu să trăiesc în belşug.” Filipeni 4:12

Mulţi dintre cei care ştiu „să trăiască smeriţi” (Filipeni 4:12) nu au învăţat „să trăiască în belşug”. In vârful muntelui, frunţile li se înalţă şi sunt gata să cadă, Creştinul îşi neglijează profesiunea de credinţă mai degrabă în prosperitate decât în vremuri de lipsă. Este periculos să fii prosper. Crucea lipsei este o încercare mai uşoară decât topitoria prosperităţii. O, câtă lenevie şi neglijare a lucrurilor spirituale au fost aduse de bunătatea lui Dumnezeu! Totuşi asta nu trebuie să se întâmple, fiindcă apostolul Pavel a spus că el ştie cum să trăiască în belşug.

Când avea multe, ştia cum să le folosească. Harul îmbelşugat îl făcea în stare să îndure bunăstarea. Când avea încărcătura grea, avea atât de mult balast încât plutea în siguranţă. Este nevoie de ceva mai mult decât îndemânarea umană pentru a purta cu mână sigură cupa bucuriilor mortale, dar Pavel învăţase această îndemânare, fiindcă declară „pretutindeni m-am deprins să fiu sătul şi flămând” (Filipeni 4:12). Să ştii să fii sătul este o lecţie divină, fiindcă şi israeliţii au fost sătui odată, şi în timp ce aveau carne între dinţi, au fost loviţi de mânia lui Dumnezeu.

Mulţi au cerut binecuvântări cu care să-şi satisfacă dorinţele inimii. Când primim prea multe binecuvântări, ni se întâmplă să avem puţin har şi prea puţină recunoştinţă pentru bunătăţile pe care le-am primit. Suntem sătui şi II uităm pe Dumnezeu. Mulţumiţi cu pământul, nu mai avem nevoie de cer. Fiţi siguri că e mai greu să ştii să fii sătul decât să fii flămând, fiindcă tendinţa naturii umane spre mândrie şi nerecunoştinţa este disperată. Aveţi grijă să vă rugaţi lui Dumnezeu să vă înveţe cum să fiţi sătui. Şi nu lăsa ca binecuvântarea Ta să ne îndepărteze inima de Tine.

Meditaţii C. H. Spurgeon

Nenumărate semne

Ne ține invizibila teroare
Departe de cei dragi și de părinți,
Cu teama de o caldă-mbrățișare,
Distanți, și resemnați, și prea cuminți…

Captivi în negative informații,
Nenorocirile ne lasă muți
Și încă zăbovim a recunoaște
Că fără Dumnezeu suntem pierduți!

Când rele vești ne tulbură în noapte
Și devenim confuzi și-ngrijorați,
Să afirmăm prin vorbe și prin fapte
Că suntem credincioși adevărați!

Nenumărate semne-arată lumii
Că în curând totul se va sfârși,
Și frica, și ravagiile ciumii;
Căci Domnul a promis și va veni!

De sub mantaua nopții de suspine,
Smeriți, treziți, venim cu pași greoi
Să ne ierți, Doamne, c-am uitat de Tine,
Când Tu, Preasfinte, n-ai uitat de noi!

Laura Minciună  

De ce să rămâi în sclavie

“Domnul Dumnezeul tău îi va aduce înapoi pe robii tăi şi va avea milă de tine, te va strânge iarăşi din mijlocul tuturor popoarelor la care te va împrăştia El” (Deuteronom 30.3)

Chiar şi poporul lui Dumnezeu poate să se vândă pentru a fi rob al păcatului. Acesta e un fruct amar, rod al unei rădăcini foarte amare. Ce sclavie este aceea a unui copil al lui Dumnezeu vândut păcatului, în lanţurile lui Satan, lipsit de slobozenie, de puterea de rugăciune, de bucuria în Dumnezeul său! Să luăm seama să nu cădem într-o astfel de robie; dar, dacă suntem intraţi în ea, să nu disperăm.

Nu putem rămâne prinşi în sclavie pentru totdeauna. Preţul plătit de Domnul Isus pentru răscumpărarea noastră este prea mare pentru ca El sa ne lase în mâinile vrăjmaşului. Dar calea slobozeniei este: “Întoarce-te la Domnul Dumnezeul tău”! Acolo unde am găsit pentru prima oară mântuirea, o vom găsi şi a doua oară: la picioarele crucii, mărturisindu-ne păcatul, vom găsi iertare şi izbăvire. Apoi “să ascultăm de glasul Domnului Dumnezeului nostru, din toată inima şi din tot sufletul nostru, în tot ce ne porunceşte” şi robia noastră va înceta. Duhul abătut şi întristarea sufletului se spulberă – de îndată ce părăsim idolii şi ne plecăm smeriţi înaintea Dumnezeului celui viu. De ce să rămânem robi? Să ne însuşim, fără întârziere, dreptul de copii ai lui Dumnezeu, ieşind astfel din exil.

Charles Spurgeon

Har pentru cel smerit

“El dă har celor smeriţi.” (Iacov 4.6)

Cei smeriţi caută harul şi-l găsesc. Ei se supun dulcii sale influenţe şi harul le este dat tot mai mult. Inimile smerite rămân în văile udate de fluviile harului, din care beau neîncetat. Ei sunt recunoscători lui Dumnezeu şi-I dau mereu slavă; iar El găseşte plăcere să li-l înmulţească.

Vino, drag suflet, şi ocupă un loc mai de jos. Fii mic în ochii tăi, pentru ca Domnul să te poată înălţa. Poate suspini: “Mă tem ca nu sunt smerit”; dar s-ar putea ca acesta să fie limbajul adevăratei smerenii. Unii se laudă că sunt smeriţi; în aceasta se găseşte cea mai rea stare a mândriei. În noi înşine, noi suntem creaturi sărace, slabe, mizerabile, care nu merităm decât iadul, deci n-avem de ce să ne înălţăm. Să recunoaştem că am păcătuit împotriva smereniei şi Domnul ne va face să gustam binecuvântarea Sa. Harul este acela care ne face smeriţi şi tot el găseşte în smerenia noastră un prilej să ne dea un har mai mare. Să ne smerim deci, pentru a fi înălţaţi. Să fim săraci cu duhul, pentru ca Dumnezeu să ne îmbogăţească. Să fim smeriţi, ca sa nu avem nevoie să fim smeriţi de Dumnezeu, ci El să ne poată înălţa prin harul Său.

Charles Spurgeon