„Cand am crezut…”

Cand am crezut ca stau pe culmi inalte
si drumul meu se-ndreapta drept spre cer,
nu-ntelegeam…de fapt, eram departe
ma indreptam spre-osanda si spre moarte;
dar nu stiam, si ma-nselam rebel!

Cand am crezut ca stau smerit la cruce
sau am crezut ca merit tot ce-ti cer,
de fapt eu ma aflam pe-un drum ce duce
in groapa-nselaciunii, nu la cruce…
si ma mandream, crezand ca-ti sunt fidel!

Cand am crezut ca tot ce am sta-n mine
si in puterea mea de om pierdut
de fapt eu nu stiam ca doar prin Tine
si prin puterea Ta ce-ai pus-o-n mine
eu am putut sa fac tot ce-am facut…

Cand am crezut ca ochii mei, spre Tine
privesc smeriti pentru-a vedea ce-mi ceri,
de fapt eu nu priveam spre cer, ci spre ruine
si ma vedeam asa de sus pe mine…
si n-auzeam ca-mi spui : „Ai grija, pieri!”

Dar intr-o zi cand m-am vazut pe mine
asa cum ma vedeai din cer de sus,
mi-am indreptat fiinta catre Tine
si m-am smerit cu lacrimi si suspine…
si-atunci, am inteles deplin, Isus!

Am inteles ca starea mea „smerita”
cu care ma-nganfam in mintea mea,
era defapt o stare ratacita
ce ma-nsela spre a fii osandita
si lepadata de la fata Ta!!

Si-atunci cand mi-ai atins inima-nvinsa
si ochii mi-ai deschis sa vada clar,
simtit-am ca de Tine-a fost aprinsa
o flacara ce nu va mai fi stinsa,
ci va ramane-un semn, pentru-al Tau har…

Atunci m-ai invatat ca eu, Parinte,
nu pot conduce NICI A MEA VIATA
fara puterea Ta – focul fierbinte
ce-mi naste-n inima doar lucruri sfinte,
si-n tot ce fac in viata, ma invata!

Si-acum cand pot sa cred cu curatie,
stiu si-nteleg ca TOT CE AM SI SUNT,
nu-i de la mine NIMIC, ci numai Tie
Ti se cuvine-acum si-n vesnicie
doar MULTUMIRE-n fapta si-n cuvant.
Amin.

Cozma Ruth

Har pentru cel smerit

“El dă har celor smeriţi.” (Iacov 4.6)

Cei smeriţi caută harul şi-l găsesc. Ei se supun dulcii sale influenţe şi harul le este dat tot mai mult. Inimile smerite rămân în văile udate de fluviile harului, din care beau neîncetat. Ei sunt recunoscători lui Dumnezeu şi-I dau mereu slavă; iar El găseşte plăcere să li-l înmulţească.

Vino, drag suflet, şi ocupă un loc mai de jos. Fii mic în ochii tăi, pentru ca domnul să te poată înălţa. Poate suspini: “Mă tem ca nu sunt smerit”; dar s-ar putea ca acesta să fie limbajul adevăratei smerenii. Unii se laudă că sunt smeriţi; în aceasta se găseşte cea mai rea stare a mândriei. În noi înşine, noi suntem creaturi sărace, slabe, mizerabile, care nu merităm decât iadul, deci n-avem de ce să ne înălţăm. Să recunoaştem că am păcătuit împotriva smereniei şi Domnul ne va face să gustam binecuvântarea Sa. Harul este acela care ne face smeriţi şi tot el găseşte în smerenia noastră un prilej să ne dea un har mai mare. Să ne smerim deci, pentru a fi înălţaţi. Să fim săraci cu duhul, pentru ca Dumnezeu să ne îmbogăţească. Să fim smeriţi, ca sa nu avem nevoie să fim smeriţi de Dumnezeu, ci El să ne poată înălţa prin harul Său.

Charles Spurgeon

Învațã-mã sã tac…

Învață-mă să tac, de vorba mea n-aduce
Nici pace, nici iubire, ci vrajbă între frați;
Tăcerea e mai scumpă ca miile de vorbe
De nu înviorează pe semenii-ntristați.

Învață-mă s-aștept, când nerăbdarea-mi oarbă
Vrea să grăbească planul de Tine întocmit;
Mai bună-i așteptarea din vremea de nevoie
Ca paguba ce-aduce, pe urm-un pas pripit.

Învață-mă să stau, smerit, la datorie,
Când îmbieri străine mă cheamă la ‘nălțări,
Căci răsplătirea nu-i o faimă, un renume,
Ci ziua-ncununării preasfintei dedicării.

Fă-mi ochii nesecați și ruga-n veci nestinsă
Când mulți caută azi cărările ce-s largi;
Nu-n judecăți grăbite, ci-n sfântă-ngenunchere
Să-mi poarte, către Tine, pe toți cei ce-Ți sunt dragi.

Învață-mă trăi o viață fără vină
Și pașii-mi fie drepți, pe cale neclintiți,
O mărturie vie-ntre pierduți, din vale
Ca toți sărmanii vremii să fie mântuiți.

Adelin

Un nume vrednic de toată încrederea

“Voi lăsa în mijlocul tău un popor smerit şi mic, care se va încrede în Numele Domnului.” (Ţefania 3.12)

Când credinţa dispare din mijlocul acelora care trăiesc în belşug, ea îşi găseşte adăpost printre săracii lumii acesteia, bogaţi în credinţă. În ei Domnul găseşte o rămăşiţă credincioasă. Fac şi eu parte din această rămăşiţă?

Ei se încred în Domnul pentru că sunt lipsiţi şi smeriţi. Cine n-are nici un ban, încearcă să se împrumute dacă cineva îl ia pe garanţie. Omul care-şi dă seama că numele său nu prezintă destulă garanţie, caută sprijin la alt nume. Ori cel mai bun nume este al lui Dumnezeu. El va avea întotdeauna un popor care-şi va pune încrederea în El, pentru că este mic şi smerit. Existenţa lui în sânul unei naţiuni este pentru această naţiune un izvor de binecuvântări necunoscute. Este sarea care păstrează şi împiedică stricăciunea provocată de pofta lumii acesteia.

Această întrebare mi se pune din nou: Fac şi eu parte din acest popor? Sunt mâhnit de păcatul care este în mine şi în jurul meu? Sunt sărac cu duhul, mă văd eu însumi sărac duhovniceşte? Mă încred eu în Domnul? Aceasta este întrebarea cea mare. Domnul Isus descoperă numele, caracterul, persoana lui Dumnezeu; mă încred eu în El? Dacă da, am părăsit orice plan care face parte din această lume. Doamne, ajută-mă să fiu aşa.

Charles Spurgeon

Slujitorul răsplătit

“Cine îngrijeşte de un smochin va mânca din rodul lui şi cine îngrijeşte de stăpânul său va fi preţuit.” (Proverbe 27.18)

Domnul Isus este cel mai bun dintre stăpâni şi este o cinste să fii primit să faci cel mai mic lucru pentru El. Slujirea pentru unii stăpâni seamănă cu sădirea unui pom sălbatic care nu dă decât roade amare; dar a sluji pe Domnul, este ca sădirea unui smochin care dă cele mai dulci smochine. Slujirea pentru El este o plăcere; cu timpul, cine-i slujeşte Lui, înaintează sigur; succesul în lucrare este binecuvântare aici pe pământ, iar răsplata pentru ea este slavă în cer.

Cele mai mari cinstiri le vom căpăta în viaţa viitoare, când smochinele vor fi coapte. Îngerii, care acum sunt slujitorii noştri, ne vor duce acolo, când lucrarea încredinţată nouă va fi terminată. Cerul, unde se află Domnul Isus, va fi şi casa noastră, fericirea noastră veşnică şi Domnul Isus, însoţitorul nostru slăvit. Cine-şi poate închipui tot ce-i cuprins în cuvintele: “Acela care slujeşte cu grijă Stăpânului său, va fi cinstit?”Doamne, ajută-mă să-Ţi slujesc, lăsând la o parte orice dorinţă de a fi cinstit de alţii, până nu mă vei cinsti Tu însuţi. Duhul Tău cel sfânt să facă din mine un lucrător răbdător şi un slujitor smerit.

Charles Spurgeon