„Slujiţi Domnului cu bucurie.” Psalmi 100:2
Desfatarea în serviciul divin este o dovadă a acceptării. Cei care II slujesc pe Dumnezeu cu o înfăţişare tristă, de parcă ar face ceva neplăcut, nu II slujesc deloc; ei se închină de formă, dar viaţa lipseşte. Dumnezeul nostru nu are nevoie de sclavi care să se prosterne în faţa tronului Său. El este Stăpânul unui imperiu al iubirii, şi îşi îmbracă slujitorii în uniforma bucuriei. Îngerii îi slujesc lui Dumnezeu cu cântări, nu cu vaiete. Un murmur sau un oftat ar însemna o răzvrătire. Ascultarea care nu este voluntară este neascultare, fiindcă Dumnezeu se uită la inimă, şi dacă vede că II slujim forţat, şi nu fiindcă II iubim, ne va respinge slujirea.
Slujirea îmbinata cu o inimă veselă este o slujire din inimă şi, de aceea, singura adevărată. Luaţi-i creştinului plăcerea voioasă, şi i-aţi distrus testul sincerităţii. Dacă un om este târât la bătălie, nu este patriot; dar cel care merge la luptă cu ochii strălucitori şi faţa luminoasă, cântând „Dulce e să mori pentru patrie” dovedeşte că patriotismul său este sincer. Voioşia este temelia puterii noastre; atunci când ne bucurăm în Domnul suntem puternici. Bucuria înlătură toate dificultăţile. Pentru slujirea noastră, are aceeaşi însemnătate pe care o are uleiul pentru roţile maşinii. Fără ulei, osiile s-ar înfierbânta repede şi ar urma un accident; tot aşa, dacă roţile noastre nu ar fi unse cu uleiul bucuriei, sufletele noastre s-ar înfunda cu plictiseală.
Omul care se bucură în slujba Domnului dovedeşte că ascultarea sa este adevărată; el poate cânta: Ajută-mă să păşesc pe calea poruncilor Tale Căci drumul acesta e bucuria mea. Cititorule, îngăduie-mi să te întreb: II „slujeşti pe Domnul cu bucurie”? Haideţi să arătăm lumii întregi, care crede că religia noastră este sclavie, că pentru noi ea înseamnă desfătare şi bucurie! Lăsaţi ca bucuria noastră să proclame că slujim unui Stăpân bun.
C.H. Spurgeon
Dumnezeu e în control 