Iubire adevărată

Iubire un cuvânt Sfânt, o duhovnicească și sfântă haină
O virtute sacră, un foc ascuns, care arde în a lui, taină
Pătrunde-n inimi sărace, arde cu o adevărată putere
Arde focul sacru, suferință, ură, pizmă, umilință și durere.

Iubire, este un cuvânt Sfânt, este din Cer, la noi venită
Iubirea naște iubire, iubirea trebuie mereu alintată și iubită
Fără iubire creștinul moare, murind, nu mai are valoare
Că a fost om, sau demon, amândoi, au o hâdă asemănare.

Iubirea stă ascunsă-n ramuri, frunze, copaci și floare
În triluri de păsărele, în munți, în murmur de izvoare
În văzduhul îndepărtat, în pieptul dulce de mamă
Iubirea, se află în toate, iubirea ne iubește, ea, ne cheamă.

Iubirea, mereu ne iartă, iubirea, neîncetat ne iubește
Răul îl schimbă-n bine, la mai rău nu se gândește
Iubirea, face fapte bune, vorbește numai vorbe bune
Chiar de-o mustri cu dojană, iubirea, știe a se supune.

Iubirea adevărată, nu minte, iartă mereu și nu înșeală
Nu se teme de nimic, iubirea sinceră nu se teme de îndoială
În iubire, nu este ură, pizmă, ceartă, ea, de ele nu se știe
Iubirea, iubește totul, iubirea, a fost și este, o mare bucurie.

Iubirea, ne-a dat Calea Sfântă, viața veșnică și mântuirea
Între virtuți, este cea mai mare, pentru că, Isus, este Iubirea
Cât de mare ar fi furtuna, de ura cea amară, grea și nesecată
Iubirea, este din Cer lăsată, iubirea nu va pieri niciodată.

Stelian Ciobanu

Roagă-te atunci când ieși din casă

Roagă-te atunci când ieși din casă
Când vrei să te pornești în drumul tău
Roagă-te și atunci când te așezi la masă
Și nu uita să-i mulțumești lui Dumnezeu.

Rugăciunea e strigătul la cer
Căci sufletul respiră în rugăciune
Când pe genunchi în locul tăinuit, stingher
Lui Dumnezeu tu toate îi poți spune.

Roagă-te când te întorci acasă
Roagă-te neîncetat oriunde ești
Și pentru pâinea caldă ce o ai pe masă
Tu nu uita pe Dumnezeu să-l mulțumești.

Rugăciunea e dorul veșniciei
Căci sufletul după Paradis suspină
Și simți căldura și taina bucuriei
Când ești atras la piept de mâna Lui divină.

Spre cer ridică-ți ochii tăi mereu
Când ești trist și când îți merge bine
Roagă-te în orice timp, la bine și la greu
Când bat furtuni și în zilele senine.

Rugăciunea este un dar ceresc
Când simți iubirea cea nemăsurată
Când în taină cerul cu pământul se unesc
Cu cât mai sinceră cu atât e mai curată.

Mihail Cebotarev

Întoarce-te de pe calea alunecoasă

“Vei fi aşezat iarăşi la locul tău, daca te vei întoarce la Cel Atotputernic.” (Iov 22.23)

Spunând aceste cuvinte, Elifaz exprima un mare adevăr. Suflete, ai fost tu doborât de păcat, aşa încât să nu mai fii decât o epavă? Mâna lui Dumnezeu te apasă atât de tare, încât să fi ajuns sărac şi mintea ta să fi ajuns o ruină? Nebunia ta te-a adus în această stare? În acest caz, primul lucru ce trebuie să-l faci este să te întorci la Dumnezeu; fă aceasta cu o pocăinţă sinceră şi o credinţă adevărată. Aceasta este datoria ta, pentru că ai întors spatele Aceluia căruia zici că-I slujeşti; aşa îţi arăţi priceperea, deoarece nu poţi lupta cu Dumnezeu şi să propăşeşti. Fă acest pas, imediat, căci atât cât te-a costat răzvrătirea, împotrivirea, nu e nimic faţă de ce vei avea de suferit, deoarece El este Cel Atotputernic care pedepseşte orice nesupunere.

Priveşte bine ce făgăduinţă te aşteaptă: “Vei fi aşezat iarăşi ta locul tău”. Nimeni altul, ci doar Dumnezeu e în stare să ridice iar stâlpii răsturnaţi ale fiinţei tale morale, şi să repare zidurile care se clatină. El e gata s-o facă, dacă te-ntorci la El. Nu întârzia! Mintea ta deja zdruncinată, ar putea să se rătăcească de tot, dacă stărui în împotrivire; în timp ce o mărturisire sinceră, te va uşura şi o credinţă smerită te va mângâia.

Charles Spurgeon

El ascultă mărturisirea sinceră

“Am păcătuit, am călcat dreptatea şi n-am fost pedepsit după faptele mele; Dumnezeu mi-a izbăvit sufletul ca să nu intru în groapă, şi viaţa mea vede lumina.” (Iov 33.27-28)

Iată un cuvânt adevărat, rostit din experienţa trăită de un om al lui Dumnezeu şi care poate fi luat ca o făgăduinţă.

Ceea ce Dumnezeu a făcut şi ceea ce face încă, va continua să facă atât timp cât va fi lumea. El îi va primi pe toţi aceia care vor veni la El cu o mărturisire sinceră a păcatelor; ochii Lui caută mereu să-i descopere pe cei ce sunt neliniştiţi din cauza greşelilor lor.

Nu putem folosi şi noi acelaşi limbaj? N-am păcătuit şi noi personal, încât să putem spune: ”Eu am păcătuit”? Am păcătuit cu voia noastră, stricând tot ce e drept? Mi-am dat seama că nu e nici un câştig în păcatul meu, ci o pierzare veşnică? Atunci să mergem la Dumnezeu cu o mărturisire sinceră. El nu ne cere mai mult. Noi nu putem face mai puţin. Să ne mărturisim, sprijinindu-ne pe această făgăduinţă, în Numele Domnului Isus. El va scoate sufletul nostru din groapă şi ne va da viaţă şi lumină. Pentru ce să ne descurajăm? Pentru ce să ne îndoim? Dumnezeu nu dispreţuieşte sufletele smerite. Vinovatul poate fi iertat. Acela care merită osânda, poate căpăta o deplina iertare.

Charles Spurgeon