Ce plai frumos!

E cald glasul izvoarelor de ape,
Ce rătăcesc printre munţi înalţi, frumoşi,
Ode răsună din codrul aproape,
Simfonia Iubirii cântă-n toţi!

Ce plai frumos ne-a hărâzit Stăpânul,
Câtă armonie ne bate-n fereşti,
Iubirea sfântă pentru ca niciunul
Să nu piară, ce Dumnezeu bun eşti!

În Gheizerul de Sus e vindecare,
Acolo sufletele se odihnesc,
Rodit e pomul pentru fiecare,
Ce-s veşnici în Casa Tatălui ceresc!

Maria Șopț 

Simfonia primăverii

S-a răsculat lumina, revendicându-şi timpul
Şi calendarul însuşi a nechezat din file,
Când s-a schimbat cu zumzet de viaţă anotimpul
Şi-o diademă pus-a, de zâmbete, pe zile.

Îmbălsămata sevă îmi primeneşte versul
Şi-l pârguieşte dorul din soarele ce arde,
Când dedulcit cu muguri îngână Universul
O simfonie nouă în inimă, pe coarde.

S-a-naripat culoarea, curgând pe săturate,
Înfiorând petale din flori cu gustul mierii,
E o-ncântare totul, dar, mai presus de toate,
E anotimpul vieţii, e vremea învierii!

Şi-n simfonia care încet, încet se naşte,
Pe partitură punem, din „dolorose” uliţi,
În cadenţare tristă, şi paşii-n prag de Paşte
Ai Celui ce spre moarte mergea împuns de suliţi.

Redeşteptaţi de focul aducerii aminte
În primăvara caldă şi castă care vine,
Să ne trăim viaţa în dragoste fierbinte,
Şi, spre-nvierea noastră, să ne sfinţim, creştine!

Simion Felix Marţian 

Simfonia albă din noua primăvară

În echinocțiu, jubiliar,
Vișinii casei explodară iar
În laude-cascade înflorite!
În versuri albe, ode sfinte,
Cu inedite note muzicale:
Plutind în sus, petale diafane
Ningeau spre cer, în coruri îngerești,
Și argintiu sunau pe-alei cerești
Pe care cresc corole ca-n povești,
Ascunse-acum de ochii omenești.

M-au înălțat, prin cântecele lor,
În duh, să-L văd pe Domnul florilor
Ce e de sorți dăltuitor;
Pentru istorie-Autor,
De suflete, Mare Sculptor
Și Singur e Mântuitor!

El mi-a șoptit, m-a lămurit
S-alung suspinul nesfârșit
Pentru risipa de-nflorire
Ce nu ajunge la rodire..
Pentru petalele jertfite,
De vânturi și de ploi zdrobite..

M-a învățat, m-a mângâiat
Și mult, în gând m-a bucurat:
Că florile din primăvară,
Ce nu se coc fructe în vară,
De îngeri sunt recuperate
În alte lumi sunt recreate,
În alt aprilie, înviate;
Nu sunt „bătăi cu flori” uitate
Corolele de vânt prădate…..

Ci toate sunt de Domnul numărate!

Marinau Daniela

Ascultă simfonia frunzelor ce cad…

Ascultă simfonia frunzelor ce cad…
Ce joacă legănate în vânt agale
Şi se aşază îngălbenite la al tău prag
Sub foşnetul de paşi ca un covor bogat
Îţi reamintesc din nou… că viaţa-i trecătoare.

O frunză ruginită în palma ta ai prins
Ce azi s-a rupt desprinsă din grădină
Şi parcă o tristeţe-n suflet te-a cuprins
Căci înţelegi că anii vieţii ţi s-au stins
Şi-ţi vei culege roada şi grâul din neghină.

…Priveşti prin geam la cârdurile de cocori
Şi o lacrimă… ţi s-a oprit în gene…
Să nu descurajezi… căci dincolo de nori
Este un Soare Veşnic şi strălucitor
Şi un Cer plin de lumini şi bucurii eterne.

Cad frunzele… de vânt şi ploi purtate
Dar… iarăşi va veni o primăvară…
Căci în ramuri este viaţă… nu-s uscate
Va învia natura în flori înmiresmate
Şi va străluci din nou un răsărit de Soare.

Zilele se duc… dar este o nădejde…
În Dumnezeu viaţă avem… şi-n El trăim
Şi dacă amurgul vieţii noastre trece
Acolo-n veşnicie… noi vom înţelege…
De ce aici ca frunzele din pomi îmbătrânim.

E toamnă-n viaţa ta… şi anii tăi de dor
Se strâng încet la pragul casei tale…
…Dar tu priveşti umil spre veacul viitor
Şi-n tihnă meditezi la al tău Mântuitor…
Căci viaţa şi destinul tău e în mâna voii Sale.

…Vor mai veni… şi viscole în viaţa ta
Furtuni… de multe feluri şi ispite…
Iar frunzele… desigur… se vor scutura…
Noi… însă vom trăi!… tu nu te întrista!
Căci ne vom vedea cu El în slăvi nemărginite.

Mihail Cebotarev

Ascultă simfonia frunzelor ce cad…

Ascultă simfonia frunzelor ce cad…
Ce joacă legănate în vânt agale
Şi se aşază îngălbenite la al tău prag
Sub foşnetul de paşi ca un covor bogat
Îţi reamintesc din nou… că viaţa-i trecătoare.

O frunză ruginită în palma ta ai prins
Ce azi s-a rupt desprinsă din grădină
Şi parcă o tristeţe-n suflet te-a cuprins
Căci înţelegi că anii vieţii ţi s-au stins
Şi-ţi vei culege roada şi grâul din neghină.

…Priveşti prin geam la cârdurile de cocori
Şi o lacrimă… ţi s-a oprit în gene…
Să nu descurajezi… căci dincolo de nori
Este un Soare Veşnic şi strălucitor
Şi un Cer plin de lumini şi bucurii eterne.

Cad frunzele… de vânt şi ploi purtate
Dar… iarăşi va veni o primăvară…
Căci în ramuri este viaţă… nu-s uscate
Va învia natura în flori înmiresmate
Şi va străluci din nou un răsărit de Soare.

Zilele se duc… dar este o nădejde…
În Dumnezeu viaţă avem… şi-n El trăim
Şi dacă amurgul vieţii noastre trece
Acolo-n veşnicie… noi vom înţelege…
De ce aici ca frunzele din pomi îmbătrânim.

E toamnă-n viaţa ta… şi anii tăi de dor
Se strâng încet la pragul casei tale…
…Dar tu priveşti umil spre veacul viitor
Şi-n tihnă meditezi la al tău Mântuitor…
Căci viaţa şi destinul tău e în mâna voii Sale.

…Vor mai veni… şi viscole în viaţa ta
Furtuni… de multe feluri şi ispite…
Iar frunzele… desigur… se vor scutura…
Noi… însă vom trăi!… tu nu te întrista!
Căci ne vom vedea cu El în slăvi nemărginite.

Mihail Cebotarev