Fiindcă ai păzit cuvântul răbdării…

Fiindcă ai păzit cuvântul răbdării Mele, te voi păzi şi Eu de
ceasul încercării care are să vină peste lumea întreagă, ca
să încerce pe locuitorii pământului. Apoc. 3:10.

– Fiindcă ai păzit cuvântul răbdării
Te voi păzi de ceasu’-ncercării,
Ce va veni peste lumea întreagă:
Peste orișice om, făr’ să aleagă.

Fiindcă ai păzit cuvântul răbdării
Și n-ai dat ‘napoi, vine ceasu’-ndurării:
Cu sfinții în slavă, in veci-bucurie,
Găsi-vei odihnă o veșnicie!

Splendori negrăite, cununi strălucite
Ce nu veștezesc, comori moștenite –
Fiindcă ai păzit al răbdării cuvânt,
Fi-vei moștenitor în locul cel sfânt!

Vine ziua măreață, în grabă ea vine
Cine-n Mine rămâne și strânge cu Mine –
Nu va regreta, suflet, spune: ești gata?
Mirele vine, cu El și răsplata…

Fiindcă ai păzit cuvântul răbdării,
Te voi păzi de ceasu’- ncercării:
Al trâmbiței glas, auzi-vei sunând
Eu vin curând, da, Eu vin curând…

Lidia Cojocaru 

O ce har

O ce har… o ce har
Să pot să cânt în miez de noapte
Să pot cu Tine să vorbesc
Nu pe ascuns, vorbind în şoapte
Sau lăcrimând, fiind biciuit pe spate
O ce har, . . o ce har
Să pot să-Ti spun că Te iubesc,

O ce har… o ce har
Când orice vrei ți-e-ngăduit
Şi poți la masă ca să stai cu sfinții
Nu prigonit, bătut şi umilit
Sau pe o cruce-n cuie răstignit
O ce har… o ce har
Să poţi să te-ntâlneşti cu fraţii,

O ce har. . o ce har
Aceste vremuri de trăieşti
Sunt de la Dumnezeu, un dar. .
Tu poţi să râzi, să cânţi, şi să iubeşti
Tu poţi zâmbi, în loc să pătimeşti
O ce har… o ce har
De şti pe acestea să le preţuieşti.

Daniel Borgovan

Cerul de lumină

Motto: „”Cine are urechi să asculte ce zice Bisericilor Duhul: ”Celui ce va birui îi voi da
să mănânce din pomul vieții, care este în raiul lui Dumnezeu.”” Amin! Ap. 2:7.

Daca-ai pornit pe drumul de credință
Nu te opri pe margine să stai;
Nimic nu poți obține fără suferință,
De-aceea-i greu urcușul către Rai.

Încrede-te în Cel ce te-a făcut!
Din inimă să crezi! Nădăjduiește!
Nu poți să fii lui Dumnezeu plăcut
Dacă credința vie îți lipsește.

Credința este cea care împarte
În două, viața celui credincios:
Nădejdea mântuirii-i prima parte,
A doua-i veșnicia cu Hristos.

Cei cu-ndoielnică încredințare,
Cu sfinții n-au să se asemuiască.
Că sfinții către ceruri pot să zboare,
Iar ceilalți… Nici să se târască.

Vei birui când inima ți-i plină
De adevăr și dragoste-n Hristos
Să urci spre cerul de lumină,
Scăpând de întunericul de jos.

Să uiți de pământeasca-ți fire
Și să o rupi cu poftele lumești,
Iar sufletu-ți flămând de nemurire
Cu Pâinea din Cuvânt să îl hrănești.

Să îți astâmperi setea cu Apa Vie
Sorbind-o din Cuvânt, pe îndelete,
Și duhul tău strigând cu bucurie:
„Isuse-al meu! De pacea Ta mi-e sete!”

Obosit, ajungi în cerul de lumină
Că drumul de Hristos e netezit,
Dar nemurirea nu-i un loc de-odihnă
Ci, o lucrare fără de sfârșit. Amin!

Ioan Vasiu 

Deosebit de preţioşi

“Ei vor fi ai Mei, zice Domnul oştirilor, îmi vor fi o comoară deosebită în ziua pe care o pregătesc Eu.” (Maleahi 3.17)

Va veni o zi când pietrele preţioase din coroana Marelui împărat vor fi numărate şi se va face un inventar de tot ceea ce I-a fost dat de Dumnezeu. Suflete al meu, vrei să fii din numărul acestor pietre preţioase ale lui Isus? Dacă tu îl preţuieşti şi El te preţuieşte; şi vei fi al Lui “în ziua aceea”, dacă El “azi” e al tău.

În zilele prorocului Maleahi, aleşii Domnului aveau obiceiul să vorbească unul către altul, în aşa fel că însuşi Dumnezeu îi asculta cu plăcere şi chiar nota în cartea aducerilor aminte, vorbirea lor. Fiindcă Domnului îi plăceau cuvintele lor, îi plăcea de asemenea şi de ei. Ia gândeşte-te, suflete al meu: Dacă Domnul Isus ar asculta vorbirea mea, aş fi eu pe placul Său? Cuvintele rostite de mine sunt pentru zidirea fraţilor mei? Ce cinste va fi pentru noi, sărmane făpturi, să fim recunoscuţi de către Domnul ca fiind pietrele preţioase ale cununii Sale! Această cinste o au toţi sfinţii. Domnul Isus nu spune numai: “Ei sunt ai Mei”, ci şi “Ei vor fi ai Mei”. El ne-a răscumpărat, ne-a căutat, ne-a adus acasă şi atât de mult a lucrat în noi încât să ne facă de preţ pentru El.

Charles Spurgeon

Fără teamă de oameni

“Toate popoarele vor vedea că tu porţi Numele Domnului şi se vor teme de tine.”(Deuteronom 28.10)

Deci, de ce să ne temem de ele? Am da dovadă de neîncredere mai mult decât de credinţă. Dumnezeu ne poate face atât de asemănători cu El, încât oamenii să fie siliţi să recunoască lucrarea Lui în noi, că-I purtăm Numele pe drept şi că suntem într-adevăr ai Lui. Dacă am putea să căpătăm acest har pe care Domnul doreşte să-l răspândească peste noi!

Fiţi siguri că oamenii fără evlavie se tem de adevăraţii sfinţi. La drept vorbind le este silă de ei, dar le este şi teamă de ei. Haman tremura în faţa lui Mardoheu chiar când îi punea la cale moartea (Estera 6). Şi, de fapt, ura lor este rezultatul temerii pe care o au de ei, dar sunt prea mândri pentru a o mărturisi. Să urmăm drumul adevărului şi al dreptăţii, fără să ne cutremurăm de fel. Frica nu este partea oamenilor hotărâţi, ci a acelora care se poartă rău şi luptă împotriva lui Dumnezeu. Dacă în adevăr, Numele Domnului este chemat, pomenit cu smerenie, suntem în siguranţă. Un cetăţean al Romei nu avea decât sa spună: sunt Roman, pentru a avea drept la protecţia legiunilor armatei marelui imperiu; cine este un copil al lui Dumnezeu, are ca pază atotputernicia Lui, care mai lesne ar lăsa cerul fără îngeri, decât să lase pe unul dintre sfinţii Săi fără apărare. Puteţi îndrăzni ca leul în numele adevărului, căci Dumnezeu e cu voi.

Charles Spurgeon

Isus, a dăruit iertarea!

“Cristos Isus a venit în lume ca să mântuiască pe cei păcătoși” (1 Tim. 1:15)

Ȋn larg de-ntunecate văi, ca porumbei ai păcii sfinte,
Cu aripi de lumini și lacrimi zburau a Cerului cuvinte!
Sfȃșietor spunea Isus, cu trupu-n cuie atȃrnat:
“O, Tată! iartă-le purtarea, nu ține-n seamă-a lor păcat!”

Era-nceputul Erei noi, în schimbul celei ce-a apus
Și-ntreagă-a TATĂLUI izbȃndă prin Fiul preaiubit: ISUS!
Neprihănirea Lui și Harul, în orele de greu amar,
Au ridicat la cer tȃlharul, ca primul rod de pe Calvar!

Căci, la Golgota, sus, pe cruce, ca Miel nevinovat și sfȃnt,
Isus, a dăruit iertarea oricărui om de pe pămȃnt!
El a murit și-a înviat a treia zi, după Scripturi,
Zdrobind și moarte și păcat, și lanțurile vechii uri!
În harul jertfei Sale sfinte e taina vieții-adevărate,
Ce-nvie morții din morminte și pe cei vii spre libertate!

Și-acest Isus, duios și bun, și drept, și VIU, din veșnicii,
Lumina vieții pe pământ, Izvor de har și bucurii,
Speranța păcii și iubirii și-a năzuințelor curate,
În haina sfântă-a nemuririi, la ușa sufletelor bate!
Și tot așteaptă… și așteaptă… de-atâția ani, ca să-L primești;
În drum… afară… lângă ușă, stă Fiul dragostei cerești!
N-auzi chemarea Lui duioasă? Nu vezi a dragostei dovadă?
Ce-ar mai putea să facă Domnul ca duhul tău în El să creadă?
El ne-a iubit ca nimeni altul, ca preț pentru păcat s-a dat,
Mai mult de-atât, ce vrei în lume? Nu e de-ajuns să fii iertat?

Când vei răspunde mântuirii plătită cu dureri și sânge?
Cât timp va aștepta Păstorul ce s-a jertfit, a plâns, și plânge?
Străjerii Cerului te chemă, te cheamă cei de lângă tine,
Te-ndeamnă sufletul și Duhul: Ce spui? Ce faci? Îți e rușine?
Privește-n urmă pașii tăi din valea noastră de păcat:
Ce mulți te-au înșelat, râzând, și ce puțini te-au ajutat!
“Prietenii” stau lângă tine cât timp ai bani, cât timp le dai;
Când ai căzut în chin și-n lipsă, nu te cunosc: adio “rai”!

Nu căuta pe-a lumii cale destinul sufletului tău,
Numai Isus te poate face s-ajungi în cer, la Dumnezeu!
Nu vrei să scapi de-al tău păcat? Nu vrei o viață nepătată?
Nu vrei să fii un fiu ceresc? Nu-L vrei pe Dumnezeu, ca Tată?

Nu-ți da câștigul muncii tale pe lucruri false, de nimic,
Nu-ngădui plăcerii lumii să-ți frângă viața pic cu pic;
Nu proslăvi o formă goală și nu lovi-n Cuvântul Sfânt,
Nu asculta de vocea lumii: desprinde-te de-acest pământ!
E timpul să-nțelegi, acum, de unde vii și unde mergi,
Căci de pe-al vieții tale drum, ce-ai semănat ai să culegi.
Și de-ai sădit numai neghină, te vei zdrobi de-al tău amar;
Vei căuta recolta bună, dar totul fi-va în zadar!
*
Prietene, oricine-ai fi, și-oriunde-n lume te-ai afla,
Isus așteaptă să-L primești, să-ți dea în dar iertarea Sa!
Vino la El cât mai curând, să guști a Cerului iubire,
Să urci cu sfinții, împreună, pe scara către nemurire!
Gândește cum ai fost odată, ce ești acum, și ce vei fi,
Și nu privi nelegiuirea ce-și schimbă fața zi de zi!

Fii înțelept și înțelege, și vino suflete acasă;
Te-așteaptă Paștele iertării, cu Domnul, cu cei dragi, la masă!
Întoarce-te pe calea-ngustă, primește dragostea divină
Să duci cu tine, pretutindeni, preasfânta, scumpa Sa lumină!
Nu amâna chemarea dulce, nu sta în bezna așteptării:
Hai! lasă-n urmă viața tristă și calea largă a pierzării!
*
În fața ta stau două căi; ești liber să alegi ce vrei.
Dar nu uita de Dumnezeu, și-ascultă azi chemarea Sa,
Căci locul tău, în veșnicie, depinde de voința ta!

Gelu Ciobanu

Sensul vieții

Se poate ca o viata-ntreaga de alergare
Sa-ncapă-ntre cinci scânduri si-un capac?
La doar atat se limiteaza viata oare?
Acesta-i premiul dup-o viata de alergat?
Doar c-un sicriu ce intra-n cruda groapa
Se premiaza omul cel ilustru la sfarsit?
La fel ca lutul sa devina, sa se-ntoarca
In lutul cel vascos,de unde a venit?
Se poate ca o viata-ntreaga de sclipire
Sa se rezume doar la un ne-nsemnat coșciug
Acoperit de lut si zeci de flori sadite
Care se leagana in vant peste mormant?
Iar pe deasupra zumzaind de zor bondarii
In raza soarelui ce iti imprima un trecut
Si un viitor mort ce l-au sigilat groparii…
Sa se rezume o viata sclipitoare la atât?..
Se poate ca o viata-ntreaga de putere
Sa fie marginita cu coroane si cu flori
Puse deasupra pe mormantul de „durere”
De falsi „îndurerati”,avizi mostenitori?
Se poate ca o viata-ntreaga de mandrie
De genul:”eu sunt,eu am,eu fac si poruncesc
Sa se opreasca pentru veci băgată-n glie
In rand cu cei neânsemnati ce se opresc?
Se poate ca-n acelasi lut si fara viata
S-ajunga si un biet sarac si-un miliardar
Si amandoi cu reci expresii ca de gheață
Sa mosteneasca un sicriu si un gropar?
Se poate,da,caci omul nu e vesnic
Si chiar de-ar vrea sa poata fi nemuritor
Nu trece mult si i se-aprinde-un sfeșnic
La căpătâi,caci cu o moarte e dator.
Si chiar de s-ar cauta prin zeci de elixire
Sa se gaseasca nemurirea e-n zadar
Si mii de cercetari stiintifice sunt amagire
C-un singur rezultat final catre gropar…
Pentru bogat e cea mai mare tragedie:
Sa mor in rand cu cel ce-i rupt de foame??
Cum?!?Eu cu nume,vaza,rang si bogatie?
Cum?!?El traieste-n zdrențe si afara doarme
Lipsit de educatie in lumea necivilizata
Pe cand eu,am crescut cu rafinate maniere
S-ajung si eu si el,in lut si-n groapa?
Cu-adevarat aceasta-i cea mai crunta durere!
Sa mor,pe cand atatea mi-am cladit cu-ndestulare
Si cand de-atația fani in cor sunt aclamat
Cand am rezerve de milioane in hambare
Iubesc viata,nu as vrea sa mor vreodat’
Cand stiu ca moartea vine la oricine
La saptezeci,șaizeci sau chiar treizeci
Realizez ca trecator sunt,stiu prea bine,
Mi-e frica si ma trec fiori de spaimă reci.
Așa e,da,omul e condamnat ca-n trup sa moara
Dar..sufletul are menirea de-a trai la infinit
Doar un pacat de neascultare a facut ca el sa piară
Si doar o jertfa pentru-o vesnica viata s-a platit
Doar un refuz, pacat de mare neascultare
Poate sa duca atat trupul cat si sufletul in moarte
Dar jertfa sfanta,usa harului prin rascumparare
E numai una,primeste-o si intra prin ea,in cer,cat se mai poate!
Trupul se duce negresit in loc de putrezire
Dar sufletul poate trai cu Dumnezeu,in vesnicie
Avand viata pentru veci cu sfintii in marire
In schimb ce pacatosii vor fi morti in moartea vie.
Cine are urechi de auzit sa nu le-nchida
Sa vrea sa inteleaga sensul vietii pe pamant
Căci de ajunge-n moarte,în țara cea arida
Nu mai e drum de-ntoarcere spre cerul sfant!

Emanuel Hasan

El ne este partas

“Eu voi locui în mijlocul lor, şi voi umbla cu ei. Eu voi fi Dumnezeul lor, şi ei vor fi poporul Meu.” (2 Corinteni 6.16)

Aici se găseşte reciprocitate de interese. Fiecare aparţine celuilalt. Dumnezeu este partea poporului Său, şi poporul ales este partea Dumnezeului său. Sfinţii găsesc în El bunul lor de seamă, şi El îi socoteşte ca o comoară a Sa. Ce izvor de mângâiere se găseşte în aceasta pentru orice credincios!

La această reciprocitate de interese se adaugă o reciprocitate de sentimente. Dumnezeu îl va iubi totdeauna pe poporul Său, şi ai Săi Îl vor iubi.

Astăzi Dumnezeu va face totul pentru mine; şi eu, ce voi face pentru El? Gândurile mele ar trebui să zboare spre El în tot timpul, căci El Se gândeşte la mine. Să nu mă mulţumesc numai admiţând ca aşa trebuie să fie.

Aceasta ne conduce apoi la o părtăşie binecuvântată. Dumnezeu locuieşte în noi şi noi locuim în El. El merge cu noi şi noi mergem cu El. Neîncetat şi peste tot avem însoţirea Sa. Fericită părtăşie!

Deci să socotesc pe Domnul ca Dumnezeul meu, încrezându-mă în El şi slujindu-I cum I se cuvine. Să-L iubesc, să-L cinstesc, să mă închin Lui în Duh şi adevăr, ascultându-L în toate privinţele. Iată dorinţa inimii mele! Când voi atinge acest ideal, voi găsi cerul.

Doamne, ajută-mă! Fii Dumnezeul meu, învăţându-mă să Te cunosc ca Dumnezeul meu, pentru dragostea Domnului Isus.

Charles Spurgeon