25 Ianuarie

„Deci, prin credinţă desfiinţăm noi legea? Nicidecum, Dimpotrivă, prin credinţă întărim legea.” Romani 3:31

Odată ce credinciosul este adoptat în familia Domnului, relaţia lui cu legea şi vechiul Adam încetează; el este sub o nouă stăpânire şi sub un nou legământ. Credinciosule, tu eşti copilul lui Dumnezeu. Prima ta datorie e să asculţi de Tatăl ceresc. Nu trebuie să faci nimic din obligaţie; eşti copil, nu sclav. Şi acum, de vreme ce eşti copil preaiubit, eşti legat să asculţi cea mai mică dorinţă a Tatălui, cea mai neînsemnată vrere a Sa. Te îndeamnă El să îndeplineşti un legământ sfânt? Eşti în pericol dacă îl neglijezi, fiindcă nu îţi asculţi Tatăl. Îţi spune El să cauţi chipul lui Isus? Nu este bucuria ta să faci aşa? Iţi spune Isus ,fiţi dar desăvârşiţi, după cum şi Tatăl vostru cel ceresc este desăvârşit” (Matei 5:48)?

Nu din cauză că îţi porunceşte legea, ci pentru că Mântuitorul tău îţi spune, vei face tot posibilul să fii desăvârşit în sfinţenie. Îşi îndeamnă El sfinţii să se iubească unul pe altul? Da, şi nu din cauză că legea spune „iubeşte-ţi aproapele39 (Leviticul 19:18), ci fiindcă Isus spune „dacă Mă iubiţi, veţi păzi poruncile Mele” (loan 14:15). Aceasta este porunca pe care El v-a dat-o „iubiţi-vă unii pe alţii” (loan 13:34). Ţi s-a spus să dai săracului? Fă-o, nu fiindcă mila este o povară de care nu îndrăzneşti să te scuturi, ci pentru că Isus te învaţă „daţi-i fiecărui om ce vă cere” (Luca 6:30).

Cuvântul Domnului îţi spune „iubeşte-l pe Dumnezeu cu toată inima ta”? (vezi Deuteronom 6:5). Uită-te la poruncă şi răspunde „Poruncă, Christos te-a împlinit deja. De aceea nu am nevoie să te împlinesc ca să fiu mântuit, ci mă bucur să te ascult fiindcă Dumnezeu este acum Tatăl meu, şi El are drepturi indiscutabile asupra mea”. Fie ca Duhul Sfânt să-ţi facă inima să asculte de puterea constrângătoare a iubirii lui Christos, astfel încât rugăciunea ta să fie „ajută-mă să păşesc pe calea poruncilor Tale, caci în ele îmi aflu desfătarea” (Psalmi 119:35). Harul este mama şi doica sfinţeniei, şi nu scuza păcatului.

C.H. Spurgeon

11 Decembrie

Cel ce v-a chemat este credincios, şi va face lucrul acesta.” 1 Tesaloniceni 5:24

Cerul este un loc în care nu vom mai păcătui niciodată, şi unde vom înceta să ne supraveghem permanent duşmanul neobosit, fiindcă acolo nu vor mai exista ispite care să ne prindă în laţ. Acolo, cei necăjiţi nu se vor mai zbuciuma, şi cei obosiţi se vor odihni. Cerul este „o moştenire nestricăcioasă şi neîntinată” (1 Petru 1:4). Este ţinutul sfinţeniei desăvârşite şi, deci, a siguranţei desăvârşite. Dar oare sfinţii de pe pământ nu se bucură uneori de binecuvântarea siguranţei? Învăţătura Cuvântului lui Dumnezeu este că toţi cei ce sunt uniţi cu Mielul sunt în siguranţă; că toţi cei neprihăniţi îşi vor ţine cărarea, şi că cei care şi-au încredinţat sufletele lui Christos află în El un Ajutor credincios şi neclintit.

Susţinuţi de o asemenea doctrină, putem să ne bucurăm de siguranţă şi pe pământ – nu de siguranţa glorioasă care ne eliberează de orice grijă, ci de siguranţa sfântă izvorâtă din făgăduinţa lui Isus, care spune că nici unul din cei care cred în El nu va pieri, ci vor fi acolo unde este El. Credinciosule, să medităm cu bucurie la învăţătura perseverenţei sfinţilor, şi să onorăm credincioşia lui Dumnezeu printr-o încredere sfântă în El. Fie ca Dumnezeul nostru să ne aducă acasă în siguranţă prin Isus Christos! Fie ca El să te asigure că numele tău este gravat pe palmele Sale, şi că El îţi şopteşte la ureche făgăduinţa: „nu te teme de nimic, căci Eu sunt cu tine” (Isaia 43:5).

Priveşte spre El, marele Garant al legământului, credincios şi adevărat, şi leagă-te să te prezinţi şi tu, cel mai slab din familia lui Dumnezeu, cu tot neamul ales, înaintea tronului lui Dumnezeu. Într-o asemenea contemplare, vei bea din mustul de rodii înmiresmate al Domnului şi vei gusta din roadele minunate ale paradisului. Vei gusta toate bucuriile care încântă sufletul sfinţilor de sus, dacă poţi crede cu tărie că „Cel ce v-a chemat este credincios, şi va face lucrul acesta”.

Meditaţii C. H. Spurgeon

8 Decembrie

Totuşi, ai în Sardes câteva nume care nu şi-au mânjit hainele. Ei vor umbla împreună cu Mine, îmbrăcaţi în alb, fiindcă sunt vrednici.” Apocalipsa 3:4

Putem înţelege că acest text se referă la îndreptăţire. „Ei vor umbla împreună cu Mine, îmbrăcaţi în alb”; acest lucru înseamnă că se vor bucura mereu de simţământul îndreptăţirii prin credinţă; vor înţelege că neprihănirea lui Christos le-a fost atribuită, că au fost spălaţi şi albiţi ca zăpada. Din nou, ne referim la bucurie şi sfinţenie, fiindcă hainele albe erau veşminte de sărbătoare pentru iudei. Cei care nu şi-au mânjit hainele vor avea feţele pururi strălucitoare. Vor înţelege ce a vrut să spună Solomon când a zis: „du-te, dar de mănâncă-ţi pâinea cu bucurie, şi bea-ţi cu inimă bună vinul, căci demult a găsit Dumnezeu plăcere în ce faci tu acum.

Hainele să-ţi fie albe în orice vreme” (Eclesiastul 9:7-8). Cel care este primit de Dumnezeu va purta haine albe de bucurie şi veselie, şi va umbla în părtăşie cu Domnul Isus. De ce există atunci atât de multe îndoieli, atâta nefericire şi atâta jale? Din cauză că cei credincioşi îşi mânjesc hainele cu păcat şi greşeală şi, prin aceasta, pierd bucuria mântuirii şi părtăşia cu Domnul Isus. Ei nu umblă în alb pe pământ. Făgăduinţa se referă şi la a umbla în alb înaintea tronului lui Dumnezeu.

Cei care nu şi-au mânjit hainele aici vor umbla cu siguranţă în alb şi sus, unde oștile îmbrăcate în haine albe cântă mereu aleluia înaintea Celui Prea înalt. Ei vor avea o bucurie negrăită, o fericire nevisată, o binecuvântare pe care nu şi-o pot imagina, la care dorinţele lor nu au ajuns încă. Cei ,fără prihană în calea lor” (Psalmi 119:1) vor avea toate acestea – nu prin meritele sau lucrarea lor, ci prin har. Ei vor umbla cu Christos îmbrăcaţi în alb, şi vor bea din fântâna cu apă vie.

Meditaţii C. H. Spurgeon

1 Noiembrie

Biserica din casa ta.” Filimon 2

Există o biserică în casa ta? Sunt părinţii, copiii şi prietenii membrii ei, sau mai sunt unii neconvertiţi? Să ne oprim aici şi să ne întrebăm fiecare: sunt eu membru al bisericii din casa aceasta? Cum saltă de bucurie inima tatălui şi cum se umplu de lacrimi ochii mamei ştiind că toţi cei mici sunt mântuiţi! Să ne rugăm pentru această îndurare până când o primim de la Domnul. Probabil că cel mai drag obiect al dorinţelor lui Filimon era să fie mântuită toată casa, dar nu i-a fost garantată la începu pe deplin. Avea un sclav răzvrătit, Onisim, care, după ce 1-a supărat, a fugit din slujba lui. Rugăciunile stăpânului l-au urmat, totuşi, şi, în cele din urmă, fiindcă Dumnezeu a rânduit, Onisim a fost condus să-1 audă pe Pavel predicând. Inima lui a fost atinsă, şi el s-a întors la Filimon, nu doar ca rob credincios, ci ca frate iubit, adăugând un alt membru la biserica din casa lui Filimon.

Există vreun membru neconvertit care lipseşte în dimineaţa aceasta? Înălţaţi rugăciuni speciale pentru ca, la întoarcere, să bucure toate inimile cu vestea bună a lucrării harului! Există vreo persoană neconvertită prezentă? Să ia parte la rugăciunea aceasta fierbinte. Dacă există o asemenea biserică în casa ta, rânduieşte-o bine, şi învaţ-o să se poarte ca sub privirea lui Dumnezeu. Acţionează în lucrurile obişnuite ale pietii cu sfinţenie, răbdare, bunătate şi integritate. De la o biserică se aşteaptă mai mult decât de la o familie obişnuită, închinarea familiei trebuie să fie, într-un asemenea caz, mai sinceră şi mai devotată.

Dragostea dinăuntru trebuie să fie caldă şi neclintită, şi purtarea din afară mai sfinţită şi mai creştinească. Nu trebuie să ne temem că numărul mic al membrilor ne va îndepărta de pe lista bisericilor, fiindcă Duhul Sfânt a înregistrat o farnilie-biserică în cartea de aducere aminte. Ca biserică, să ne apropiem de Capul bisericii universale, şi să-I cerem să ne dea darul de a străluci în faţa oamenilor spre slava numelui Său.

Meditaţii C. H. Spurgeon

20 Octombrie

Să creştem în toate privinţele.” Efeseni 4:15

Mulţi creştini rămân încremeniţi şi închirciţi în lucrurile spirituale, aşa că prezintă aceeaşi înfăţişarea an după an. Nu manifestă simţăminte mai avansate şi mai pure. Ei există dar nu cresc „în toate privinţele”. Să ne mulţumim oare să fim frunze verzi, când putem înainta până la spic şi chiar până la boabe coapte în spic? Să ne mulţumim să credem în Christos, şi s-ă spunem „sunt în siguranţă” fără să dorim să cunoaştem din experienţă mai mult despre plinătatea care se poate găsi în El? Nu ar trebui să fie aşa. Ar trebui, ca nişte negustori buni în piaţa cerului, să ne dorim să ne îmbogăţim în cunoaşterea lui Isus.

Este foarte bine să ţinem viile altor oameni, dar nu trebuie să neglijăm creşterea noastră spirituală. De ce să fie întotdeauna iarnă în sufletele noastre? Trebuie să avem un timp pentru semănat, dar, o, trebuie să avem şi primăvară – şi o vară care promite o recoltă timpurie! Dacă vrem să secerăm în har, trebuie să trăim lângă Isus – în prezenţa Sa – şi să ne coacem la lumina zâmbetului Său. Trebuie să păstrăm părtăşia cu El. trebuie să renunţăm la vederea din depărtare şi să venim aproape, aşa cum a făcut Ioan, cu capul sprijinit de pieptul Său. Atunci vom vedea că avansăm în sfinţenie, în dragoste, în credinţă, în speranţă — da, în orice dar preţios.

Aşa cum soarele răsare de pe vârful munţilor şi îi încununează cu lumină, înfăţişând o privelişte de neuitat călătorului, şi noi trebuie să privim lumea prin lumina Duhului turnată pe capul unui sfânt, care a crescut în statura spirituală, ca Saul, printre semenii săi. Ca şi Alpii veşnic încununaţi de zăpadă, el reflectă razele soarelui Neprihănirii printre cei aleşi. Apoi el poartă cununa de glorie ca să o vadă toţi, şi să aducă slavă Tatălui său din ceruri.

Meditaţii C. H. Spurgeon

16 Septembrie

Părtaşi firii dumnezeieşti.” 2 Petru 1:4

Să fii părtaş firii dumnezeieşti nu înseamnă, desigur, să devii Dumnezeu. Acest lucru nu se poate întâmpla. Esenţa dumnezeirii nu poate fi împărtăşită de fiinţele create. Între creatură şi Creator trebuie să existe o prăpastie fixată în respectul esenţei. Dar, aşa cum primul om Adam a fost făcut după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, şi noi, prin reînnoirea Duhului Sfânt, suntem făcuţi după chipul Celui Prea înalt într-un sens divin, şi suntem părtaşi firii dumnezeieşti. Suntem prin har, făcuţi ca Dumnezeu. „Dumnezeu este iubire” (1 loan 4:16). Noi devenim iubire: „oricine iubeşte, este născut din Dumnezeu” (vers. 7). Dumnezeu este adevăr; noi devenim adevăr, şi iubim ceea ce este adevărat. Dumnezeu este bun, şi ne face buni prin harul Său, ca să devenim „cei cu inima curată”, care „îl vor vedea pe Dumnezeu” (Matei 5:8).

Mai mult, devenim „părtaşi firii dumnezeieşti” într-un sens mai înalt — de fapt, într-un sens cât se poate de înalt, devenim absolut divini. Nu devenim noi mădulare ale trupului lui Christos? Da, acelaşi sânge care curge în cap curge şi în mână, şi aceeaşi viaţă care îl impulsionează pe Christos impulsionează şi poporul Său, fiindcă „voi aţi murit, şi viaţa voastră este ascunsă cu Christos în Dumnezeu” (Coloseni 3:3). De parcă nu ar fi destul, suntem şi căsătoriţi cu Christos. El s-a legat de noi prin legământul dreptăţii şi credincioşiei, şi cel care se uneşte cu Domnul devine un singur trup cu El.

O, minunat mister! Noi îl privim, dar cine l-ar putea înţelege? Una cu Isus – mai aproape de El decât mlădiţa de butuc, suntem o parte a Domnului, a Mântuitorului şi Răscumpărătorului nostru! În timp ce ne bucurăm de acest lucru, să ne amintim că cei care sunt făcuţi „părtaşi firii dumnezeieşti” vor manifesta relaţia lor înaltă şi sfânta în părtăşia cu ceilalţi. Din umblarea lor zilnică şi vorbirea lor, va fi evident că ei au „fugit de stricăciunea care este în lume, prin pofte ” 02 [ Petru 1:4). O, dă-ne mai multă sfinţenie divină!

Meditaţii C. H. Spurgeon

10 Septembrie

Isus s-a suit pe munte; a chemat la El pe cine a vrut, şi ei au venit la EL.” Marcu 3:13

Aici a fost vorba de suveranitate. Sufletele nerăbdătoare pot să se enerveze şi să spumege fiindcă nu sunt chemate într-un loc mai înalt în lucrare. Dar, cititorule, bucură-te că Isus cheamă pe cine vrea. Dacă El îmi îngăduie să fiu portarul casei Lui, II voi binecuvânta pentru harul de a face ceva în slujba Sa. Chemarea slujitorilor lui Christos vine de sus. Isus stă pe munte, deasupra lumii, în sfinţenie, sinceritate, dragoste şi putere. Cei pe care El îi cheamă trebuie să urce muntele la El. Ei trebuie să caute să se ridice la nivelul Său trăind în continuă părtăşie cu El. S-ar putea ca ei să nu fie în stare să se înalţe la onoruri sau să ajungă mari învăţaţi, dar trebuie, ca şi Moise, să urce pe muntele lui Dumnezeu şi să aibă părtăşie cu Cel Nevăzut; altfel, ei nu vor fi niciodată capabili să predice Evanghelia Păcii.

Isus mergea deoparte ca să-Şi păstreze părtăşia cu Tatăl, şi noi trebuie să intrăm în aceeaşi tovărăşie divină dacă vrem să fim o binecuvântare pentru semenii noştri. Nu este de mirare că apostolii erau îmbrăcaţi cu putere când coborau de pe muntele unde se afla Isus. In dimineaţa aceasta, trebuie să tânjim să ajungem pe muntele părtăşiei, ca să putem fi întăriţi pentru lucrarea care ne aşteaptă.

Să nu-i vedem pe oameni până când nu ÎI vedem pe Isus. Timpul petrecut cu El are un interes binecuvântat. Noi vom alunga demonii şi vom face minuni dacă vom coborî în lume încinşi cu energia divină a lui Isus. Nu foloseşte la nimic să mergi în lupta Domnului dacă nu eşti înarmat cu armătura cerească. Trebuie să-L vedem pe Isus; acesta este esenţialul. Vom sta în faţa scaunului de har până când ni se va arăta aşa cum nu se arată lumii, şi până când vom putea spune: „am fost cu El pe Muntele Sfânt”.

Meditaţii C. H. Spurgeon

26 Martie

Isus a răspuns: „Eu sunt. Deci, dacă Mă căutaţi pe Mine, lăsaţi pe aceştia să se ducă.” Ioan 18:8

Observă, suflete, grija pe care a manifestat-o Isus faţă de oile Sale, chiar şi în ceasul încercării! Pasiunea dominantă învinge moartea. El s-a predat vrăjmaşului, dar a luat cuvântul în apărarea ucenicilor Săi. Cât despre El, „ca o oaie mută înaintea celor ce o tund”(Isaia 53:7), nu a deschis gura; însă de dragul ucenicilor Săi, a vorbit cu putere îndoită. Aceasta este dragostea, constanta, uitându-se pe sine, credincioasă. Dar oare în acest text nu există şi un alt înţeles, mai profund? Nu se Oglindeşte însuşi spiritul Ispăşirii în aceste cuvinte? Păstorul cel Bun îşi dă „viaţa pentru oile Sale” (Ioan 10:11) şi cere să fie lăsate libere.

Garantul este legat, şi dreptatea cere ca cei pe care îi înlocuieşte să fie lăsaţi să plece. In timpul sclaviei din Egipt, aceeaşi voce a răsunat cu putere: „Lasă pe poporul Meu să plece” (vezi Exod 9:1). Răscumpărarea din sclavia păcatului şi Satanei trebuie să vină. În fiecare celulă din temniţele Disperării, răsună Strigătul „lăsaţi-i pe aceştia să se ducă”, iar Disperarea şi Teama fug. Satana aude vocea cunoscută şi îşi ridică piciorul de pe grumazul Celor căzuţi; Moartea îl aude, şi porţile mormântului se deschid larg. Drumul lor este o cale spre progres, sfinţenie, triumf şi glorie, şi nimeni nu îndrăzneşte să-i oprească.

„Pe calea aceasta nu va umbla nici un leu, si nici o fiară sălbatică nu va apuca pe ea” (Isaia 85:9). Cerbul dimineţii a atras vânătorii asupra Sa, şi căprioarele sfioase pot să pască acum în pace printre crini. Norul de furtună s-a dezlănţuit deasupra Crucii de pe Calvar, şi peregrinii din Sion nu vor mai fi ajunşi de fulgerul răzbunării. Vino, suflete, şi te bucură de imunitatea pe care ţi-a asigurat-o Mântuitorul. Binecuvântat să-I fie Numele în fiecare clipă, zi după zi.

Meditaţii C. H. Spurgeon

În Hristos ai totul deplin

Motto: „”… și-L rog ca, potrivit cu bogăția slavei Sale,
să vă facă să vă întăriți în putere, prin Duhul Lui, în omul
dinăuntru, așa încât Hristos să locuiască în inimile voastre
prin credință; pentru ca, având rădăcina și temelia puse în
dragoste, să puteți pricepe împreună cu toți sfinții care
este lărgimea, lungimea, adâncimea și înălțimea și să
cunoașteți dragostea lui Hristos, care întrece orice cunoș-
tință, ca să ajungeți plini de toată plinătatea lui Dumnezeu.””

Ajută-ne, Tată Ceresc, Părinte al Zidirii,
Să alergăm cu spor pe calea mântuirii,
Plini de credință și într-o stare de har
Ca alergarea noastră să nu fie-n zadar.

Că atunci e bucurie și o pace deplină
Când poți alerga spre Hristos în lumină;
Dar dacă râvnești la lumeștile plăceri
Vei alege o cale de amar și dureri
Îngrijorându-te mereu de zilele ce vin,
Pe când în Hristos ai totul deplin…
Și nu vei fi nicicând pe ceilalți invidios
Că ești îndestulat avându-L pe Hristos.

Domnul să ne curețe de orice pată
Și să zidească în noi o inimă curată –
O inimă neprihănită după a Sa voință
Și El să locuiască-n ele, prin credință!

În fiecare zi să ne plecăm în rugăciune,
Să cerem Domnului un duh de înțelepciune
Și de descoperire, ca orice suflet credincios
Să priceapă lungimea veșniciei cu Hristos…
Și cât de departe este răsăritul de apus,
Atât de mult ne depărtează de păcat Isus –
În dragostea Lui, și aceasta e lățimea…
Și cuvântul Scripturii ne spune și înălțimea:
Cât sunt de sus cerurile față de pământ
Atât de mare-i bunătatea Celui Sfânt!
Iar adâncimea e firea Lui, smerenia,
Înțelepciunea Lui, și harul, și sfințenia…
Că-n toate se-oglindește mila și îndurarea,
Puterea și dreptatea, blândețea și iertarea –

Într-un cuvânt, în El, Soarele Neprihănirii,
Locuiește toată plinătatea Dumnezeirii!
Iar noi, răscumpărații Lui, primim în dar
Din plinătatea Lui, mereu, har după har,
Ca să avem o viață sfântă în Hristos
Și în lucrarea Lui să Îi fim de folos
În propășirea Evangheliei pe pământ,
Spre slava Celui Preaînalt și Sfânt.

Și, prin harul felurit pe care l-am primit,
Noi una să fim toți, în chip desăvârșit,
Cu dragoste de frați, de Domnul alipiți,
Că numai în Trupul lui Hristos uniți
Putem fi împreună lucrători călăuziți mereu
De Evanghelia harului lui Dumnezeu.

 Ioan Vasiu

12 Ianuarie

Sunteţi ai lui Christos.” 1 Corinteni 3:23

Tu eşti al lui Christos. Eşti al Său prin donaţie, fiindcă Tatăl te-a dat Fiului. Eşti al Său prin răscumpărare, fiindcă El a plătit cu sânge preţul răscumpărării tale. Eşti al său prin consacrare, fiindcă te-ai consacrat Lui. Eşti al Său prin înrudire, fiindcă eşti numit după numele Său, făcut unul din fraţii Lui şi adăugat la numărul lor. Lucrează în mod practic ca să arăţi lumii că eşti slujitorul, prietenul şi mireasa lui Isus Când eşti ispitit să păcătuieşti, răspunde :„Nu pot să fac această ticăloşie, fiindcă sunt la lui Christos”. Principiile veşnice interzic prietenilor lui Christos să păcătuiască.

Când bogăţia îţi stă în faţă şi aşteaptă să fie cucerită prin păcat, spune că eşti al lui Christos, şi n-o mai atinge. Eşti expus dificultăţilor şi pericolelor? Rezistă în zilele negre, amintindu-ţi că eşti al lui Christos. Eşti aşezat într-un loc în care alţii stau degeaba şi nu fac nimic? Pune-te pe treabă cu toate puterile, şi când îţi vei şterge sudoarea de pe frunte şi vei fi ispitit să murmuri, strigă: „Nu, nu pot să mă opresc, fiindcă sunt al lui Christos. Dacă nu aş fi fost cumpărat cu sânge, aş fi ca „Isahar” care „își pleacă umărul sub povară” (Genesa 49:14), dar eu sunt al lui Christos şi nu pot trândăvi”. Când cântecul sirenelor va încerca să te abată de la cărarea dreaptă, spune: „Muzica voastră nu mă poate fermeca; sunt al lui Christos”.

Când cauza lui Dumnezeu îţi oferă oportunităţi, dăruieşte-ţi altora bunurile, fiindcă eşti al lui Christos. Nu te dezice niciodată de profesiunea ta de credinţă. Poartă-te întotdeauna ca un creştin, vorbeşte ca un Nazarinean, arată atâtea din caracteristicile cerului încât toţi cei care te văd să ştie că eşti al Mântuitorului şi să recunoască în tine dragostea şi sfinţenia Sa. „Sunt roman!” era în trecut un motiv pentru integritate; acum, faceţi în aşa fel încât argumentul vostru pentru sfinţenie să fie: „Sunt al lui Christos!”

Meditaţii C. H. Spurgeon