16 Septembrie

Părtaşi firii dumnezeieşti.” 2 Petru 1:4

Să fii părtaş firii dumnezeieşti nu înseamnă, desigur, să devii Dumnezeu. Acest lucru nu se poate întâmpla. Esenţa dumnezeirii nu poate fi împărtăşită de fiinţele create. Între creatură şi Creator trebuie să existe o prăpastie fixată în respectul esenţei. Dar, aşa cum primul om Adam a fost făcut după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, şi noi, prin reînnoirea Duhului Sfânt, suntem făcuţi după chipul Celui Prea înalt într-un sens divin, şi suntem părtaşi firii dumnezeieşti. Suntem prin har, făcuţi ca Dumnezeu. „Dumnezeu este iubire” (1 loan 4:16). Noi devenim iubire: „oricine iubeşte, este născut din Dumnezeu” (vers. 7). Dumnezeu este adevăr; noi devenim adevăr, şi iubim ceea ce este adevărat. Dumnezeu este bun, şi ne face buni prin harul Său, ca să devenim „cei cu inima curată”, care „îl vor vedea pe Dumnezeu” (Matei 5:8).

Mai mult, devenim „părtaşi firii dumnezeieşti” într-un sens mai înalt — de fapt, într-un sens cât se poate de înalt, devenim absolut divini. Nu devenim noi mădulare ale trupului lui Christos? Da, acelaşi sânge care curge în cap curge şi în mână, şi aceeaşi viaţă care îl impulsionează pe Christos impulsionează şi poporul Său, fiindcă „voi aţi murit, şi viaţa voastră este ascunsă cu Christos în Dumnezeu” (Coloseni 3:3). De parcă nu ar fi destul, suntem şi căsătoriţi cu Christos. El s-a legat de noi prin legământul dreptăţii şi credincioşiei, şi cel care se uneşte cu Domnul devine un singur trup cu El.

O, minunat mister! Noi îl privim, dar cine l-ar putea înţelege? Una cu Isus – mai aproape de El decât mlădiţa de butuc, suntem o parte a Domnului, a Mântuitorului şi Răscumpărătorului nostru! În timp ce ne bucurăm de acest lucru, să ne amintim că cei care sunt făcuţi „părtaşi firii dumnezeieşti” vor manifesta relaţia lor înaltă şi sfânta în părtăşia cu ceilalţi. Din umblarea lor zilnică şi vorbirea lor, va fi evident că ei au „fugit de stricăciunea care este în lume, prin pofte ” 02 [ Petru 1:4). O, dă-ne mai multă sfinţenie divină!

Meditaţii C. H. Spurgeon

10 Septembrie

Isus s-a suit pe munte; a chemat la El pe cine a vrut, şi ei au venit la EL.” Marcu 3:13

Aici a fost vorba de suveranitate. Sufletele nerăbdătoare pot să se enerveze şi să spumege fiindcă nu sunt chemate într-un loc mai înalt în lucrare. Dar, cititorule, bucură-te că Isus cheamă pe cine vrea. Dacă El îmi îngăduie să fiu portarul casei Lui, II voi binecuvânta pentru harul de a face ceva în slujba Sa. Chemarea slujitorilor lui Christos vine de sus. Isus stă pe munte, deasupra lumii, în sfinţenie, sinceritate, dragoste şi putere. Cei pe care El îi cheamă trebuie să urce muntele la El. Ei trebuie să caute să se ridice la nivelul Său trăind în continuă părtăşie cu El. S-ar putea ca ei să nu fie în stare să se înalţe la onoruri sau să ajungă mari învăţaţi, dar trebuie, ca şi Moise, să urce pe muntele lui Dumnezeu şi să aibă părtăşie cu Cel Nevăzut; altfel, ei nu vor fi niciodată capabili să predice Evanghelia Păcii.

Isus mergea deoparte ca să-Şi păstreze părtăşia cu Tatăl, şi noi trebuie să intrăm în aceeaşi tovărăşie divină dacă vrem să fim o binecuvântare pentru semenii noştri. Nu este de mirare că apostolii erau îmbrăcaţi cu putere când coborau de pe muntele unde se afla Isus. In dimineaţa aceasta, trebuie să tânjim să ajungem pe muntele părtăşiei, ca să putem fi întăriţi pentru lucrarea care ne aşteaptă.

Să nu-i vedem pe oameni până când nu ÎI vedem pe Isus. Timpul petrecut cu El are un interes binecuvântat. Noi vom alunga demonii şi vom face minuni dacă vom coborî în lume încinşi cu energia divină a lui Isus. Nu foloseşte la nimic să mergi în lupta Domnului dacă nu eşti înarmat cu armătura cerească. Trebuie să-L vedem pe Isus; acesta este esenţialul. Vom sta în faţa scaunului de har până când ni se va arăta aşa cum nu se arată lumii, şi până când vom putea spune: „am fost cu El pe Muntele Sfânt”.

Meditaţii C. H. Spurgeon

26 Martie

Isus a răspuns: „Eu sunt. Deci, dacă Mă căutaţi pe Mine, lăsaţi pe aceştia să se ducă.” Ioan 18:8

Observă, suflete, grija pe care a manifestat-o Isus faţă de oile Sale, chiar şi în ceasul încercării! Pasiunea dominantă învinge moartea. El s-a predat vrăjmaşului, dar a luat cuvântul în apărarea ucenicilor Săi. Cât despre El, „ca o oaie mută înaintea celor ce o tund”(Isaia 53:7), nu a deschis gura; însă de dragul ucenicilor Săi, a vorbit cu putere îndoită. Aceasta este dragostea, constanta, uitându-se pe sine, credincioasă. Dar oare în acest text nu există şi un alt înţeles, mai profund? Nu se Oglindeşte însuşi spiritul Ispăşirii în aceste cuvinte? Păstorul cel Bun îşi dă „viaţa pentru oile Sale” (Ioan 10:11) şi cere să fie lăsate libere.

Garantul este legat, şi dreptatea cere ca cei pe care îi înlocuieşte să fie lăsaţi să plece. In timpul sclaviei din Egipt, aceeaşi voce a răsunat cu putere: „Lasă pe poporul Meu să plece” (vezi Exod 9:1). Răscumpărarea din sclavia păcatului şi Satanei trebuie să vină. În fiecare celulă din temniţele Disperării, răsună Strigătul „lăsaţi-i pe aceştia să se ducă”, iar Disperarea şi Teama fug. Satana aude vocea cunoscută şi îşi ridică piciorul de pe grumazul Celor căzuţi; Moartea îl aude, şi porţile mormântului se deschid larg. Drumul lor este o cale spre progres, sfinţenie, triumf şi glorie, şi nimeni nu îndrăzneşte să-i oprească.

„Pe calea aceasta nu va umbla nici un leu, si nici o fiară sălbatică nu va apuca pe ea” (Isaia 85:9). Cerbul dimineţii a atras vânătorii asupra Sa, şi căprioarele sfioase pot să pască acum în pace printre crini. Norul de furtună s-a dezlănţuit deasupra Crucii de pe Calvar, şi peregrinii din Sion nu vor mai fi ajunşi de fulgerul răzbunării. Vino, suflete, şi te bucură de imunitatea pe care ţi-a asigurat-o Mântuitorul. Binecuvântat să-I fie Numele în fiecare clipă, zi după zi.

Meditaţii C. H. Spurgeon

În Hristos ai totul deplin

Motto: „”… și-L rog ca, potrivit cu bogăția slavei Sale,
să vă facă să vă întăriți în putere, prin Duhul Lui, în omul
dinăuntru, așa încât Hristos să locuiască în inimile voastre
prin credință; pentru ca, având rădăcina și temelia puse în
dragoste, să puteți pricepe împreună cu toți sfinții care
este lărgimea, lungimea, adâncimea și înălțimea și să
cunoașteți dragostea lui Hristos, care întrece orice cunoș-
tință, ca să ajungeți plini de toată plinătatea lui Dumnezeu.””

Ajută-ne, Tată Ceresc, Părinte al Zidirii,
Să alergăm cu spor pe calea mântuirii,
Plini de credință și într-o stare de har
Ca alergarea noastră să nu fie-n zadar.

Că atunci e bucurie și o pace deplină
Când poți alerga spre Hristos în lumină;
Dar dacă râvnești la lumeștile plăceri
Vei alege o cale de amar și dureri
Îngrijorându-te mereu de zilele ce vin,
Pe când în Hristos ai totul deplin…
Și nu vei fi nicicând pe ceilalți invidios
Că ești îndestulat avându-L pe Hristos.

Domnul să ne curețe de orice pată
Și să zidească în noi o inimă curată –
O inimă neprihănită după a Sa voință
Și El să locuiască-n ele, prin credință!

În fiecare zi să ne plecăm în rugăciune,
Să cerem Domnului un duh de înțelepciune
Și de descoperire, ca orice suflet credincios
Să priceapă lungimea veșniciei cu Hristos…
Și cât de departe este răsăritul de apus,
Atât de mult ne depărtează de păcat Isus –
În dragostea Lui, și aceasta e lățimea…
Și cuvântul Scripturii ne spune și înălțimea:
Cât sunt de sus cerurile față de pământ
Atât de mare-i bunătatea Celui Sfânt!
Iar adâncimea e firea Lui, smerenia,
Înțelepciunea Lui, și harul, și sfințenia…
Că-n toate se-oglindește mila și îndurarea,
Puterea și dreptatea, blândețea și iertarea –

Într-un cuvânt, în El, Soarele Neprihănirii,
Locuiește toată plinătatea Dumnezeirii!
Iar noi, răscumpărații Lui, primim în dar
Din plinătatea Lui, mereu, har după har,
Ca să avem o viață sfântă în Hristos
Și în lucrarea Lui să Îi fim de folos
În propășirea Evangheliei pe pământ,
Spre slava Celui Preaînalt și Sfânt.

Și, prin harul felurit pe care l-am primit,
Noi una să fim toți, în chip desăvârșit,
Cu dragoste de frați, de Domnul alipiți,
Că numai în Trupul lui Hristos uniți
Putem fi împreună lucrători călăuziți mereu
De Evanghelia harului lui Dumnezeu.

 Ioan Vasiu

12 Ianuarie

Sunteţi ai lui Christos.” 1 Corinteni 3:23

Tu eşti al lui Christos. Eşti al Său prin donaţie, fiindcă Tatăl te-a dat Fiului. Eşti al Său prin răscumpărare, fiindcă El a plătit cu sânge preţul răscumpărării tale. Eşti al său prin consacrare, fiindcă te-ai consacrat Lui. Eşti al Său prin înrudire, fiindcă eşti numit după numele Său, făcut unul din fraţii Lui şi adăugat la numărul lor. Lucrează în mod practic ca să arăţi lumii că eşti slujitorul, prietenul şi mireasa lui Isus Când eşti ispitit să păcătuieşti, răspunde :„Nu pot să fac această ticăloşie, fiindcă sunt la lui Christos”. Principiile veşnice interzic prietenilor lui Christos să păcătuiască.

Când bogăţia îţi stă în faţă şi aşteaptă să fie cucerită prin păcat, spune că eşti al lui Christos, şi n-o mai atinge. Eşti expus dificultăţilor şi pericolelor? Rezistă în zilele negre, amintindu-ţi că eşti al lui Christos. Eşti aşezat într-un loc în care alţii stau degeaba şi nu fac nimic? Pune-te pe treabă cu toate puterile, şi când îţi vei şterge sudoarea de pe frunte şi vei fi ispitit să murmuri, strigă: „Nu, nu pot să mă opresc, fiindcă sunt al lui Christos. Dacă nu aş fi fost cumpărat cu sânge, aş fi ca „Isahar” care „își pleacă umărul sub povară” (Genesa 49:14), dar eu sunt al lui Christos şi nu pot trândăvi”. Când cântecul sirenelor va încerca să te abată de la cărarea dreaptă, spune: „Muzica voastră nu mă poate fermeca; sunt al lui Christos”.

Când cauza lui Dumnezeu îţi oferă oportunităţi, dăruieşte-ţi altora bunurile, fiindcă eşti al lui Christos. Nu te dezice niciodată de profesiunea ta de credinţă. Poartă-te întotdeauna ca un creştin, vorbeşte ca un Nazarinean, arată atâtea din caracteristicile cerului încât toţi cei care te văd să ştie că eşti al Mântuitorului şi să recunoască în tine dragostea şi sfinţenia Sa. „Sunt roman!” era în trecut un motiv pentru integritate; acum, faceţi în aşa fel încât argumentul vostru pentru sfinţenie să fie: „Sunt al lui Christos!”

Meditaţii C. H. Spurgeon

Viata schimbata

23 octombrie

Text: Galateni 5:16-26

…Cristos traieste in mine… traiesc in credinta in Fiul lui

Dumnezeu, care m-a iubit si S-a dat pe Sine pentru mine.

 Galateni 2:20

In cartea sa: „Five musts of the Christian Life” (Cinci necesitati
ale vietii crestine), F.B. Meyer spune despre o conversatie pe
care a avut-o cu cativa credinciosi, In casa lui William Wilberforce.
in timp ce discutau despre dificultatile vietii de crestin, un pastor,
foarte inaintat in varsta, s-a ridicat si a marturisit ca el a fost
intr-un fel „cu siguranta ars”. Isi aducea aminte de vremea cand
incerca sa-i stapaneasca pe copiii de la scoala duminicala care erau
neobisnuit de galagiosi. Rabdarea i se incordase pana la punctul de
rupere. De fapt, era pe punctul sa explodeze, cand s-a simtit
indemnat sa se roage: „Doamne, da-mi rabdarea Ta, pentru ca a
mea mi s-a terminat”. In acel moment, duhul i s-a linistit. De aceea
s-a decis in clipa aceea sa se bazeze pe puterea Domnului in fiecare
situatie dificila.

Meyer a scris apoi: „Cand ne-am intalnit a doua zi de dimineata,
Wilberforce si cu mine am marturisit ca experienta acelui pastor
batran ar trebui sa fie si a noastra de atunci incolo. Ar trebui sa
vedem ispitele ca ocazii pentru a cere din nou viata din viata
Domnului nostru Cel inviat din morti! Prin Duhul de viata al lui
Cristos vom fi mai mult decat biruitori”.

Sa urmam acest exemplu. Daca suntem inclinati sa fim mandri, sa
ne rugam: „Doamne, da-mi umilinta Ta”. Cand suntem iritati de
oameni nerezonabili, sa spunem: „Doamne, da-mi dragostea Ta”.
si cand suntem ispititi sa pacatuim, sa ne rugam: „Doamne, da-mi
sfintenia Ta”.

‘Toate nevoile noastre se afla in El. Prin credinta venim inaintea
Lui cu nevoile noastre, In schimbul vietii din Cristos.” – R.W.D.

Acum prin credinta in Isus traiesc
Si prin credinta El traieste-n mine;
S-am victorii eu nu ma straduiesc,
Ci ma-ncred in puterile-I divine.” – Complin

Obtinem victorie atunci cand renuntam la
placerile pacatului, In schimbul puterii in Cristos.

Painea zilnica

Dependența de Tine…

În totul depindem de Tine
Cum plămânii de aer depind
În bucurii, munci și suspine.

Alin trimiți când ne vezi plângând
Calmezi o-ntristare de moarte,
Stimulezi la sfințenie un gând…

Și-atunci ființa poate să poarte
Povara grelelor întristări
De Tine să nu ne putem desparte.

Ești Tatăl dumnezeieștilor stări
Și-al nostru Stăpân cu-ndurare
Depindem de-ale Tale iertări.

Fără Tine-ar fi-ntunecare,
Ar fi nopțile fără sfârșit
Și nicicând n-ar fi desfătare.

Prin a Ta prezență am propășit
Să nu mai gustăm falimentul
Din multe-ncurcături am ieșit.

Zilnic ne trimiți tratamentul
De care depinde eternul destin
Care ne-ntreține prezentul.

La Tine dorințele noastre vin
Vrem legături neîntrerupte
Viețile noastre Ție-Ți aparțin.

Da, pe cale vor mai fi lupte
Dar vom sta lângă Tine mereu
Chiar de-or fi trasee abrupte.

Depindem de Tine Tată, Dumnezeu
Indestructibilă e legătura
Să putem ajunge la apogeu.

S-alegem splendoarea, nu zgura.

George Cornici

Măreţia dominatoare a puterii Sale

„Căci dragostea lui Cristos ne constrânge.”

2 Corinteni 5:14

Pavel spune că este condus, stăpânit, ţinut ca într-o menghină de dragostea lui Cristos. Foarte puţini dintre noi ştim ce înseamnă să fii ţinut în strânsoare de dragostea lui Dumnezeu; noi suntem ţinuţi numai de constrângerea experienţei noastre. Singurul lucru care l-a ţinut legat pe Pavel, până când n-a mai văzut nimic altceva, a fost dragostea lui Dumnezeu. „Dragostea lui Cristos ne constrânge” – nu poţi să nu recunoşti această stare în viaţa unui bărbat sau a unei femei. Ştii că Duhul lui Dumnezeu are cale liberă în acea viaţă.Când suntem născuţi din nou din Duhul lui Dumnezeu, mărturia noastră se bazează doar pe ce a făcut Dumnezeu pentru noi, şi este normal să fie aşa.

Dar botezul Duhului Sfânt face să dispară aceasta pentru totdeauna, iar noi începem să înţelegem ce a vrut Isus să spună când a zis: „îmi veţi fi martori”. Nu martori despre ce poate Isus să facă – aceasta este o mărturie elementară – ci martorii Lui.Vom lua tot ce ni se întâmplă ca şi când I s-ar întâmpla Lui, fie că este vorba de laudă sau ruşine, persecuţie sau răsplată. Nimeni nu poate să adopte o astfel de poziţie pentru Isus dacă nu este constrâns de măreţia puterii Lui. Acesta este singurul lucru care contează, şi este ciudat că e ultimul lucru pe care lucrătorii creştini îl înţeleg. Pavel a spus că a fost „apucat” de dragostea lui Cristos şi de aceea a acţionat el în acel mod.

Indiferent dacă oamenii l-au considerat nebun sau normal, lui nu i-a păsat; el a trăit pentru un singur lucru, şi anume să-i convingă pe oameni de scaunul de judecată al lui Dumnezeu şi de dragostea lui Cristos. Această abandonare în seama dragostei lui Cristos este singurul lucru care va aduce roade în viaţa noastră şi va lăsa întotdeauna semnul sfinţeniei şi al puterii lui Dumnezeu, niciodată al sfinţeniei noastre personale.

OSWALD CHAMBERS

Legea antagonismului

„Celui ce va birui…” Apocalipsa 2:7

Viaţa fără luptă este imposibilă atât în domeniul natural, cât şi în cel spiritual.

Baza vieţii fizice, mentale, morale şi spirituale este antagonismul. Acesta este unul dintre adevărurile vieţii.

Sănătatea este echilibrul dintre viaţa fizică şi natura exterioară. Ea este menţinută numai prin existenţa unei vitalităţi lăuntrice suficiente pentru a lupta împotriva lucrurilor din afară. Tot ce există în afara vieţii mele fizice este menit să mă ducă la moarte. Înseşi elementele care îmi dau putere să trăiesc atunci când sunt viu duc la dezintegrarea mea după moarte. Dacă am suficientă putere lăuntrică să lupt, aceasta aduce echilibrul necesar sănătăţii mele.

La fel stau lucrurile şi în viaţa mentală. Dacă vreau să-mi menţin o viaţă mentală viguroasă, trebuie să lupt, şi această luptă produce echilibrul mental numit gândire.Acelaşi lucru se întâmpla şi la nivel moral. Orice nu ţine de natura virtuţii este duşmanul virtuţii din mine şi, în funcţie de calibrul meu moral, pot birui şi produce virtute. De îndată ce lupt, sunt moral în lucrul respectiv. Nici un om nu este moral prin natura lui; virtutea se câştigă prin luptă.

La fel este şi în lucrurile spirituale. Isus a spus: În lume veţi avea necazuri” (loan 16:33), adică tot ce nu este spiritual lucrează la distrugerea mea, dar „îndrăzniţi, Eu am biruit lumea”.

Trebuie să învăţ să înving lucrurile care mi se împotrivesc şi astfel să ajung la echilibrul sfinţeniei:atunci devine o plăcere să întâmpini împotrivire.

Sfinţenia este echilibrul dintre înclinaţia mea naturală şi legea lui Dumnezeu aşa cum este ea exprimată în Isus Cristos.

Oswald CHAMBERS