10 Octombrie

„Să vă înfăţişaţi fără prihană şi plini de bucurie înaintea slavei Sale.” Iuda 24

Ce minunat este cuvântul acesta: „fără prihană” Suntem departe de el acum, dar fiindcă Domnul nostru nu se opreşte niciodată în îndeplinirea lucrării Sale de iubire, vom ajunge fără prihană într-o zi. Mântuitorul care îşi va păstra poporul până la sfârşit îi va prezenta la urmă ca pe o „biserică slăvită, fără pată, fără zbârcitură sau altceva de felul acesta, ci sfântă şi fără prihană” (Efeseni 5:27). Toate diamantele din coroana Mântuitorului sunt de calitatea întâi şi nu au nici o zgârietură. Toate doamnele de onoare care o aşteaptă pe soţia Mielului sunt fecioare curate, fără pată şi fără prihană. Dar cum ne va face Işus fără prihană? Ne va spăla păcatele în sângele Lui, până când Vom deveni la fel de albi şi frumoşi ca cei mai puri îngeri ai lui Dumnezeu. Vom fi îmbrăcaţi în neprihănirea Sa – neprihănirea care îi sfinţeşte pe cei care o poartă, şi îi face desăvârşiţi în ochii lui Dumnezeu. Vom fi fără vină şi fără mustrare în ochii Lui.

Legea Sa nu numai că nu ne va acuza, dar va fi şi slăvită în noi. Mai mult, lucrarea Duhului Sfânt din interiorul nostru va fi completă. El ne va face atât de sfinţi încât nu vom mai avea nici o tendinţă spre păcat. Judecata, memoria, voinţa, fiecare putere şi pasiune vor fi eliberate din sclavia răului. Vom fi sfinţi după cum Dumnezeu este sfânt, şi vom locul în prezenţa Lui pentru totdeauna. Sfinţii nu vor fi stingheri în cer. Frumuseţea lor va fi la fel de mare ca frumuseţea locului pregătit pentru ei. O, Cât de minunată va fi clipa în care se vor deschide porţile veşniciei, iar noi, pregătiţi pentru moştenire, vom locui cu sfinţii în lumină.

Păcatul dispărut, Satan izgonit, ispita nimicită pentru totdeauna, şi noi ,fără prihană” înaintea lui Dumnezeu – asta înseamnă rai, de bună seamă! Să ne bucurăm acum repetând cântarea de laudă pe care o vom cânta curând în corul celor spălaţi de sângele lui Christos. Să învăţăm imnul de laudă pe care l-a înălţat David înaintea chivotului, ca un preludiu al extazului din faţa tronului.

Meditaţii C. H. Spurgeon

18 Septembrie

„Dacă trăim în Duhul, să şi umblăm prin Duhul.” Galateni 5:25

Cele mai importante două lucruri din religia noastră sfântă sunt trăirea prin credinţă şi umblarea în credinţă. Cel care le înţelege corect nu este departe de a fi expert în practicarea teologiei, fiindcă ele sunt puncte vitale pentru un creştin. Nu o să găseşti niciodată credinţă adevărată fără evlavie adevărată; pe de altă parte, nu vei găsi niciodată o viaţă sfântă care să nu se „întemeieze pe credinţa vie, bazată pe neprihănirea lui Christos. Vai de cei care caută să aibă una fără cealaltă!

Sunt unii care cultivă credinţa şi uită sfinţenia; ei pot să fie tari în ortodoxie, dar vor primi o mare condamnare, pentru că „înabuşă adevărul în nelegiuirea lor” (Romani 1:18). Sunt alţii care se luptă pentru sfinţirea vieţii, dar leapădă credinţa, ca fariseii din vechime, despre care învăţătorul a spus că sunt morminte văruite. Noi trebuie să avem credinţă, fiindcă ea este temelia; trebuie să avem sfinţenia vieţii, fiindcă aceasta este suprastructura. La ce îi foloseşte temelia unei clădiri unui om prins de furtună? Poate să se ascundă în ea? Are nevoie de o casă care să-l acopere, dar şi de o temelie pentru casă. Noi avem nevoie de clădirea vieţii spirituale dacă vrem să avem mângâiere în ziua îndoielii.

Dar nu căutaţi să trăiţi o viaţă sfântă fără credinţă, fiindcă aceasta înseamnă să ridici o casă care nu-şi permite să te adăposteşti tot timpul în ea, pentru că nu are temelia pe stâncă. Puneţi împreună credinţa şi viaţa sfântă, şi, ca două picioare ale unui pod, ele vor face evlavia să reziste. Ca lumina şi căldura, care vin de la acelaşi soare, sunt pline amândouă de binecuvântări. Asemeni celor doi stâlpi din templu, sunt înălţate pentru slavă şi pentru frumuseţe. Ele sunt două şuvoaie din fântâna harului, două lămpi cu foc sfânt, doi măslini udaţi de grija cerului. O Doamne, dă-ne viaţă lăuntrică astăzi, şi ea se va descoperi spre slava Ta.

Meditaţii C. H. Spurgeon

28 August

„Undelemn pentru sfeşnic.” Exod 25:6

Suflete, câtă nevoie ai de acest undelemn, fiindcă lampa ta nu poate lumina fără el. Fitilul tău va începe să fumege şi va deveni o ocară dacă nu are lumină, şi nu vei avea lumină fără undelemn. Din natura ta omenească nu izvorăşte undelemn; de aceea, trebuie să mergi la Cel care vinde şi să cumperi untdelemn, altfel vei striga ca fecioarele neînţelepte: „ni se sting candelele” (Matei 25:8). Nici lămpile consacrate nu ar putea lumina fără undelemn. Deşi strălucesc în templu, au nevoie să fie alimentate. Chiar dacă nici un vânt nu suflă asupra lor, au nevoie să fie curăţite, şi nevoia ta este la fel de mare. In cele mai fericite împrejurări, nu poţi să luminezi încă o oră dacă nu eşti umplut cu undelemn proaspăt.

Nu orice undelemn poate fi folosit în slujba Domnului. Nici petrolul care iese din pământ, nici uleiul de peşte şi nici cel din nuci nu va fi acceptat. Doar cel mai bun ulei de măsline era selectat. Harul pretinde bunătate naturală, sau harul imaginar din mâinile preoţilor sau din ceremoniile exterioare nu va sluji niciodată adevăraţilor sfinţi. Ei ştiu că Domnul nu este mulţumit cu un asemenea undelemn. Ei merg la teascul din Ghetsemani şi îşi iau rezerve din Cel care a fost strâns acolo. Undelemnul harului evanghelic este liber de impurităţi; de aceea, lumina lui este clară şi strălucitoare.

Bisericile noastre sunt sfeşnicele de aur ale Mântuitorului, şi, dacă vor să lumineze în lumea aceasta, trebuie să aibă undelemn sfinţit. Să ne rugăm pentru noi înşine, pentru pastori şi pentru biserică, ca să nu suferim niciodată din lipsă de undelemn. Adevărul, sfinţenia, bucuria, cunoştinţa şi dragostea sunt raze ale luminii sfinţite, dar nu le putem arăta în vieţile noastre dacă nu primim undelemn de la Dumnezeu Duhul Sfânt în particular.

Meditaţii C. H. Spurgeon

12 Mai

„Eu îl voi iubi, şi Mă voi arăta lui.” Ioan 14:21

Domnul Isus oferă descoperiri uimitoare poporului Său. Chiar dacă Scriptura nu o declară, sunt mulţi copii ai lui Dumnezeu care pot mărturisi acest adevăr din propria lor experienţă. Ei au avut manifestări ale Domnului şi Mântuitorului Isus Christos într-un mod neobişnuit, cum nu s-a mai văzut şi auzit. In biografiile sfinţilor eminenţi, vei găsi amintirea multor momente în care Isus a vorbit sufletului lor şi le-a descoperit minunile persoanei Sale. Sufletele lor au fost cuprinse de atâta fericire încât s-au crezut în cer atunci când nu erau acolo, deşi erau foarte aproape. Atunci când Isus se arată poporului Său, cerul coboară pe pământ; este o pregustare a paradisului; este începutul binecuvântărilor.

Arătările lui Christos exercită o Influenţă sfântă asupra inimii credinciosului. Un efect va fi umilinţa. Dacă un om spune „am avut cutare şi cutare experienţe spirituale; sunt un om mare”, atunci poţi fi sigur că nu ai avut niciodată părtăşie cu Christos, fiindcă Dumnezeu „vede pe cei smeriţi, si cunoaşte de departe pe cei îngâmfaţi” (Psalmi 138:6). El fiu are nevoie să se apropie de ei ca să-i cunoască, şi nu le va face nici o vizită din iubire. Un alt efect al adevăratei arătări a lui Isus este fericirea, fiindcă în prezenţa lui Dumnezeu „sunt bucurii nespuse” (Psalmi 16:11). Sfinţenia va urma în mod sigur. Un om care nu a cunoscut sfinţenia nu va avea niciodată asemenea manifestări.

Unii oameni se arată foarte credincioşi, dar nu trebuie să-i credem pe cuvânt până nu le vedem faptele. „Nu vă înşelaţi; Domnul nu se lasă batjocorit” (Galateni 6:7). El risipi favorurile pentru cei răi, fiindcă, aşa cum nu va alunga un om perfect, nici nu va respecta un făcător de rele. Apropierea de Isus va avea deci trei efecte: umilinţa, fericirea şi sfinţenia. Fie ca Dumnezeu să ţi le dea pe toate, creştine!

Meditaţii C. H. Spurgeon

3 Mai

„În lume veţi avea necazuri.” Ioan 16:33

Te întrebi care este motivul necazurilor tale, credinciosule? Priveşte în sus, spre Tatăl tău, la toată sfinţenia şi curăţia Sa. Ştii că vei fi ca El într-o zi? Poţi să te asemeni imaginii Sale? Nu ai nevoie de purificarea din „cuptorul urgiei” (Isaia 48:10) ca să te albeşti? Este uşor să scapi de răutate şi să devii desăvârşit „după cum Tatăl vostru ceresc este desăvârşit” (Matei 5:48)? Acum, creştine, priveşte în jos. Ştii ce vrăjmaşi se află la picioarele tale? Ai fost odată slujitor al Satanei, şi nici un rege nu renunţă de bunăvoie la supuşii Săi. Crezi că Satana te va, lăsa în pace? Nu, el va fi mereu pe urmele tale, „ca un leu care răcneşte, şi caută pe cine să înghită (1 Petru 5:8). Aşteaptă te la necazuri,, creştine. Apoi priveşte în jurul tău. Unde eşti? Eşti într-o ţară vrăjmaşă, străin și călător. Lumea nu este prietena ta. Dacă este, atunci nu eşti prieten, cu Dumnezeu, fiindcă prietenia cu lumea înseamnă Vrăjmăşie cu Dumnezeu.

Fii sigur că eşti înconjurat de duşmani. Cand dormi, gândeşte-te că te odihneşti pe câmpul de luptă; când umbli, păzeşte-te de capcane. La fel ca ţânţarii, care îi înţeapă mai mult pe străini decât pe băştinaşi, încercările pământului te vor ataca mai tare. Priveşte, în ultimul rând, înlăuntrull tău, în inima ta, şi observă ce se află acolo. Păcatul şi egoismul locuiesc încă nestingherite.

O, dacă nu ar exista nici un demon, care să te ispitească, nici un vrăjmaş care să lupte cu tine, și nici lumea care să te înşele, s-ar găsi în tine destul rău ca să te tulbure, fiindcă „inima este nespus de înşelătoare, şi deznădăjduit de rea” (Ieremia 17:9). Aşteaptă-te deci la necazuri, dar nu dispera, fiindcă Dumnezeu te ajută şi te întăreşte. El a spus „voi fi cu el în strâmtorare, îl voi izbăvi şi-l voi proslăvi” (Psalmi 91:15).

Meditaţii C. H. Spurgeon

8 Ianuarie

„Fărădelegile săvârşite de copiii lui Israel când îşi aduc toate darurile lor sfinte. „Exod 28:38

Ce văl este ridicat prin intermediul acestor cuvinte, şi ce dezvăluire se face! Este bine şi potrivit pentru noi să ne oprim şi să privim acest lucru trist. Fărădelegile pe care le săvârşim în închinarea noastră publică: ipocrizia, formalismul, încropeala, lipsa de respect, rătăcirea inimii şi uitarea lui Dumnezeu — ce măsură plină avem! Fărădelegile pe care le săvârşim în munca noastră pentru Domnul — rivalităţile, încrederea în sine, nepăsarea, lâncezeala şi necredinţa — ce profanare! Fărădelegile din rugăciunile personale — slăbiciunile, răceala, neglijenţa, amorţeala şi vanitatea — ce munte de pământ mort!

Dacă privim mai atent, vom vedea că aceste , fărădelegi ale lucrurilor sfinte” sunt mai mari decât par la prima vedere. Dr. Payson, într-o scrisoare către fratele său, spunea: „Parohia mea, ca şi inima mea, seamănă foarte mult cu grădina unui leneş. Mai rău este că descopăr că unele din dorinţele mele de îmbunătăţire au la bază tot mândria, vanitatea sau lenevia. Privesc buruienele care îmi
împânzesc grădina şi vreau foarte mult să le smulg. Dar de ce? Ce stă la baza acestei dorinţe? S-ar putea să vreau să mă plimb pe afară şi să-mi spun „Ce ordonată este grădina mea!” Aceasta este mândrie. Sau s-ar putea ca vecinii mei să se uite peste gard şi să spună „Ce înflorită este grădina dumitale!” Aceasta este vanitate. Sau s-ar putea să doresc nimicirea buruienilor fiindcă m-am săturat să le tot smulg. Aceasta este lene. ”

Chiar şi dorinţa noastră de sfinţenie poate fi poluată de motive nedemne. Viermii se ascund şi sub cele mai verzi pajişti. Nu trebuie să căutăm prea mult ca să-i găsim. Cât de înviorător este gândul că, atunci când marele preot purta, fărădelegile lucrurilor sfinte” avea înscrise pe frunte cuvintele „Sfinţenie Domnului” (Exod 28:36). Chiar aşa, în timp ce Isus poartă păcatele noastre, prezintă în faţa Tatălui nu vinovăţia noastră, ci propria Sa sfinţenie. O, ce har nemăsurat să ne vedem Marele Preot cu ochii credinţei!

Meditaţii C. H. Spurgeon

S-a sfârşit!

“Am sfârşit lucrarea pe care Mi-ai dat-o s-o fac.”Ioan 17:4

Moartea lui Isus Cristos este împlinirea în istorie a însuşi gândului lui Dumnezeu. Nu se poate să-L considerăm pe Isus Cristos un martir. Moartea Lui n-a fost o întâmplare care putea fi prevenită: moartea Lui a fost însuşi motivul pentru care a venit pe pământ.Nu-ţi baza niciodată predicile despre iertare pe ideea că Dumnezeu este Tatăl nostru şi că El ne va ierta pentru că ne iubeşte. Aceasta contrazice revelaţia lui Isus Cristos despre Dumnezeu, face crucea Lui inutilă, iar Răscumpărarea – “mult zgomot pentru nimic”. Dumnezeu iartă păcatul doar datorită morţii lui Cristos. Dumnezeu n-ar putea ierta oamenii în nici un alt mod decât prin moartea Fiului Său; Isus este înălţat ca Mântuitor datorită morţii Sale. Pe Isus “îl vedem încununat cu slavă şi cu cinste, din pricina morţii pe care a suferit-o”.

Cel mai mare strigăt de triumf care a răsunat vreodată în urechile unui univers uimit a fost strigătul de pe Crucea lui Cristos: S-a sfârşit! Acestea au fost ultimele cuvinte din lucrarea de Răscumpărare a omului.Orice lucru care diminuează sau acoperă sfinţenia lui Dumnezeu printr-o părere falsă despre dragostea Lui contrazice revelaţia despre Dumnezeu dată de Isus Cristos. Nu lăsa niciodată să pătrundă în mintea ta gândul că, din milă, Isus Cristos a luat partea noastră împotrivindu-Se lui Dumnezeu sau că El a devenit blestem pentru noi din compasiune pentru noi. Isus Cristos a devenit blestem pentru noi prin hotărâre divină.

Partea noastră în înţelegerea semnificaţiei teribile a acestui blestem este convingerea că suntem păcătoşi; ni s-a dat darul de a ne ruşina şi de a ne pocăi; aceasta este marea milă a lui Dumnezeu. Isus Cristos urăşte păcatul din om, şi Calvarul este măsura urii Sale.

Oswald CHAMBERS

Iubirea Lui

Motto: „”Cum M-a iubit pe Mine Tatăl, așa v-am iubit
și Eu. Rămâneți în dragostea Mea.”” Amin! Ioan 15:9.

Pășim cu frică și sfială-n adunare
Căci Dumnezeu este prezent aici;
Și sfințenia Lui este atât de mare!
Credincioșia Lui e fără asemănare,
Și noi suntem, o Doamne, atât de mici!

Ne plecăm genunchii frate lângă frate
Rugându-ne ca să ne scape de povară;
Și-n plâns durut, cu frunțile plecate,
Spălând în inimi o urmă de păcate
Simțim iubirea Lui cum ne înfășoară.

Ne lăcrimează sufletul încețoșând privirea,
Iar inima în piept, stă gata să se frângă
Când cuvintele cântării vorbesc de pătimirea,
De jertfa de pe cruce a Celui ce-i Iubirea…
Și rugăciunea-i slobodă să plângă.

Fierbinte-i lacrima când inima-i zdrobită
Și strigă în rugăciune, fără glas…
Însă iubirea lui Hristos nemărginită,
Ne mângâie și șterge lacrima ivită
Ce se prelinge neștiută pe obraz.

În iubirea Lui cea veșnică ne-a ridicat
Din mocirla lumii, plină de păcate…
Și nu e, nicidecum, că am fi meritat –
Ci prin jertfa Sa Hristos ne-a arătat
Esența unei iubiri adevărate.

Să fii iubit de Domnul, e atâta fericire,
Și iubirea Lui ne strânge laolaltă!
Ori, într-o inimă încărcată de iubire
Nu-i loc de înstrăinare, ci loc de înfrățire
Și nimeni nu-i pe-o treaptă mai înaltă.

Viața cu Hristos, în Dumnezeu i-ascunsă;
El ne e Lumină pe căile neprihănirii;
Prin Duhul Său ni-i inima condusă
Și necurmat, nădejdea noastră-i pusă
În Veșnic Dumnezeul Mântuirii.

De tot ce e lumesc să ne desprindă,
Să ne fie pacea Lui în inimă mereu…
Iubirea lui Hristos să ne aprindă –
Și sufletul, pe veci, să ni-l cuprindă
Nețărmurita dragoste de Dumnezeu.

Ioan Vasiu 

Ai grijă dragă soră, ai grijă dragă frate

Ai grijă dragă soră, ai grijă dragă frate
1 Corinteni 10:23,24; 10:32,33

Ai grijă dragă soră, ai grijă dragă frate,
Cu vorba ta, cu fapta, să fii o mărturie…
Biserica locală de mare preț să-ți fie,
Să nu lovești cumva în sfânta-i unitate,
Să nu aduci necaz în loc de bucurie!

Ai grijă dragă soră, ai grijă dragă frate,
Să nu uiți cui te-nchini când vii la închinare…
Prin tot ce faci s-arați o sfântă separare,
De duhul de mândrie, de căile deșarte,
Căci Domnul e prezent mereu în Adunare!

Ai grijă dragă soră, ai grijă dragă frate,
Că-s zilele din urmă cu multă înșelare…
Cu oameni tot mai reci, cu duh de ne-ascultare,
Dar tu veghează-n rugă, citește Sfânta Carte,
Urmează-l pe Hristos! Să nu te-abați din cale!

Ai grijă dragă soră, ai grijă dragă frate,
Te întărește zilnic și luptă prin credință,
Să nu te prindă somnul sau duh de neputință,
Să nu te vinzi cumva pentru un blid de linte,
Doar cei ce sunt statornici au har și biruință!

Ai grijă dragă soră, ai grijă dragă frate,
Cu dragoste fierbinte să-ți împlinești lucrarea…
Căci zilele de milă să știi sunt numărate,
Curând revine Domnul să facă El dreptate,
Te luptă să sfârșești cu bine alergarea!

Ai grijă dragă soră, ai grijă dragă frate,
Sfințenia să-ți fie podoaba prețioasă…
Să nu te învingă firea cu voile-i nefaste,
Plăcerile lumești au dus pe mulți la moarte,
Tu nu uita că ești a Domnului Mireasă!
Teodor Groza

Sfinţenia morală

Dacă ne-am făcut una cu El printr-o moarte asemănătoare cu a Lui, vom fi una cu El şi printr-o înviere asemănătoare cu a Lui.

Romani 6:5

Învierea împreună cu El. Dovada că am fost răstignii împreună cu Isus este aceea că am o asemănare clară cu El. Venirea Duhului lui Îsus în mine schimbă viaţa mea personală înaintea lui Dumnezeu, învierea lui Îsus I-a dat autoritatea de a-mi dărui viaţa lui Dumnezeu; viaţa mea practică trebuie să fie zidită pe temelia vieţii Lui. Pot avea acum viaţa de înviere a lui Isus, viaţă care se va arăta prin sfinţenie.

Ideea care străbate toate scrierile apostolului Pavel este aceea că, după ce am luat decizia să mă identific cu îsus în moartea Lui, viaţa de înviere a lui Îsus pătrunde în fiecare părticică a naturii mele umane. Este nevoie de atotputernicie pentru a trăi viaţa Fiului lui Dumnezeu în trupul muritor. Duhul Sfânt nu poate fi primit ca un musafir în casă. El invadează totul. După ce am decis că “omul meu vechi” (adică ereditatea păcatului) trebuie să fie identificat cu moartea lui Isus, Duhul Sfânt mă invadează.

El preia controlul asupra tuturor lucrurilor. Partea mea este să umblu în lumină si să ascult de tot ce-mi descoperă El. După ce am luat decizia morală cu privire la păcat, este uşor să mă socotesc în realitate ca fiind mort faţă dc păcat, deoarece găsesc toi timpul în mine viaţa lui Isus. Aşa cum există un singur gen de umanitate, la fel există un singur gen de sfinţenie, sfinţenia lui Isus, şi tocmai această sfinţenie mi s-a dat mie. Dumnezeu pune sfinţenia Fiului Său în mine şi acum aparţin unui nou ordin din punct de vedere spiritual.

Oswald CHAMBERS