Sentimentul fundamental

Text: Ieremia 8:1-13

Vor fi daţi de ruşine, căci săvarşesc astfel de uraciuni; nu roşesc şi nu ştiu de ruşine…” Ieremia 8:12

Ruşinea – cu toţii i-am simţit neplăcerea. Sociologul Thomas Scheff o numeşte „sentimentul fundamental”, unul dintre sentimentele de care este cel mai greu să scapi. Însă este adevărat că este posibil, să pierdem acest sentiment sănătos, de care avem cu toţii nevoie.
Biblia înfăţişează ruşinea ca pe un indicator a modului cum trebuie să răspundem la păcat. În Ieremia 8, Domnul îi acuză pe israeliţi că trăiesc într-o permanentă stare de rătăcire şi că stăruiesc în înşelătorii (v. 5). Sunt încăpăţanaţi (v. 6). Resping Cuvantul lui Dumnezeu (v, 9). Sunt lacomi (v. 10), Cu toate acestea, nu se ruşinează şi nici nu roşesc de păcatele lor (v. 12). Această imunitate la ruşine ni se poate întampla şi nouă. De aceea, trebuie să-I cerem lui Dumnezeu să ne facă asemenea copiilor, nu numai în încrederea în El, ci şi în sensibilitatea faţă de rău.


Nepotul nostru David, în vîrstă de 18 luni, şi-a dat îndată seama că fusese neascultător. Unchiul său Kirk i-a spus bland: „Nu trage de manerul uşii, David”, dar David a tras totuşi. Auzind zgomotul zarului, a căzut în genunchi, şi-a acoperit ochii cu manuţele lui grăsuţe şi şi-a pus capul pe podea. Un caz de ruşine instantanee!
Cat de repede ne pierdem o astfel de sensibilitate! Văzand imagini murdare la televiziune, curand vom trata imoralitatea cu uşurinţă. De aceea, avem nevoie ca permanent să fim expuşi Cuvântului lui Dumnezeu, pentru a ne păstra mereu conştiinţa în alertă. Dacă am devenit îngăduitori cu păcatul, să-I cerem lui Dumnezeu să ne dea sentimentul sănătos al ruşinii. Sentimentul fundamental ne poate fi un aliat de nădejde pentru o viaţă evlavioasă. – D.J.D.

De iubeşti ce-i bun şi ce e bine,
Vei fi mereu cu sufletul curat.
Dar cand vei compromite adevărul,
Iţi vei pierde sentimentul de păcat. ”  – D.J.D.

pasa bună împotriva păcatului este să fim şocaţi de el”

Painea zilnica

Povestea unui sentiment

De-o perioadă, ceva în mine
s-a- ntâmplat,
Ceva, ușor, ușor, s-a infiltrat,
Un sentiment a început să capete puteri în mine,
Dar nu mi-a făcut bine.

Eu, la rândul meu, destul nu am luptat,
Valul, încet, m-a purtat,
Fără să-mi dau seama, departe am ajuns,
Lui Dumnezeu în tot nu m-am supus.

Mă rugam, ascultam și citeam,
Dar bine nu mă simțeam.
Parcă lumina mea s-ar fi dus,
Sufletul altcuiva i s-a supus.

Chiar dacă a fost încercare,
A fost una grea și mare.
Nici acum de tot nu am scăpat,
Dar am văzut ce-i cu adevărat.

Dumnezeu în mai multe rânduri mi-a arătat,
Mi-a vorbit și lângă El m-a luat,
Mi-a demonstrat, dar eu nu am văzut,
Ochii orbiți îi aveam, să văd nu am putut.

Abia acum, după zile în care mai puțin mă luptam,
Mi-am dat seama în ce mă găseam,
De-ale mele sentimente cineva și-a bătut joc,
S-a jucat cu al inimii foc.

E-o ispită cum până acum n-am mai avut,
Îi mulțumesc lui Isus că nu s-a întâmplat mai mult,
De cel rău El m-a păzit,
Căci altfel, nu știu unde m-aș fi găsit.

Și-acum, după toate acestea poate mi-e greu,
Să lupt, să birui, să fiu stăpână pe sentimentul meu,
Dar voi trece ușor cu ajutor de sus,
Vreau să plâng și să strig „Ia-mă-n brațe, Isus.”

Cred ca nu-i nevoie să zic mai mult,
Poezia asta arată starea în care sunt.
Tot ce-a fost de spus, am spus,
Acum, mă întorc înapoi la Isus.

Doamne, iartă-mă, te rog,
Am aprins, dar nu Ție, al inimii foc.
Reînvigorează-mă, vino aproape de mine,
Vreau sută la sută să fiu bine.

Să nu mă mai intereseze nimeni și nimic pe Pământ,
Să nu uit al Tău legământ,
O, cu suspine negrăite strig,
Privește cu milă la ceea ce zic.

Facă-se voia Ta,
În tot și pentru viața mea,
Te iubesc, Isus,
Și-ajută-mă să fiu gata să zbor cu Tine, sus.

Să nu mă mai fure al lumii vis,
Să fiu cu gândul doar la Tine și-al Tău Paradis,
Pe cel rău dă-mi putere să-l depășesc,
Peste ispită să trec peste, în Tine să cresc.

Muntean Olivia 

Sentimentul onoarei spirituale

„Eu sunt dator şi grecilor, şi barbarilor.” Romani 1:14

Pavel era copleşit de sentimentul datoriei sale faţă de Isus Cristos şi a trăit ca să arate aceasta. Cea mai mare inspiraţie din viaţa lui Pavel era faptul că-l vedea pe Isus Cristos drept creditorul lui spirital. Am eu acest sentiment al datoriei faţă de Cristos cu privire la orice suflet nemântuit? Onoarea spirituală a vieţii mele ca sfânt este să-mi îndeplinesc datoria faţă de Cristos cu privire la aceste suflete.

Orice părticică din viaţa mea care are valoare se datorează răscumpărării prin Isus Cristos; fac eu ceva care să-I permită Lui să răscumpere prin mine alte vieţi? Pot face aceasta numai în măsura în care Duhul lui Dumnezeu pune in mine acest sentiment al datoriei. Eu nu sunt chemat a fi o persoană superioară celorlalţi oameni, un rob al Domnului Isus. “Nu mai sunteţi ai voştri…” Pavel s-a vândut” lui Isus Cristos.

El spune: “Sunt dator fiecărui om de pe faţa pământului, datorită Evangheliei lui Isus; sunt liber doar pentru fi cu totul rob”. Aceasta este caracteristica vieţii atunci când se atinge acest punct al onoarei spirituale. Încetează să te mai rogi pentru tine şi trăieşte pentru alţii ca rob al lui Isus. Aceasta înseamnă să fi în realitate “pâine frântă” şi “vin vărsat”‘.

Oswald CHAMBERS

Învăţătorul misionarului

“Voi Mă numiţi învăţătorul şi Domnul şi bine ziceţi, căci sunt.”

Ioan 13:13

A avea un învăţător şi a fi sub stăpânirea cuiva nu este unul şi acelaşi lucru. A avea un învăţător înseamnă că există cineva care mă cunoaşte mai bine decât mă cunosc eu însumi, cineva care-mi este mai apropiat decât un prieten, cineva care înţelege străfundurile inimii mele şi le satisface pe deplin, cineva care mi-a adus acel sentiment de siguranţa că El a împlinit şi a rezolvat orice nedumerire şi problemă din mintea mea. Aceasta, şi nu altceva înseamnă a avea un învăţător – “Unul singur este învăţătorul vostru: Cristos” (Matei 23:8).Domnul nostru nu ne obligă niciodată la ascultare; nu ia măsuri să mă determine să fac ceea ce vrea EL.

Uneori aş vrea ca Dumnezeu sa stăpânească asupra mea şi să mă determine să fac anumite lucruri, dar El nu va face aceasta; altă dată aş vrea ca El să mă lase în pace, dar nu mă lasă.”Voi Mă numiţi învăţătorul şi Domnul” – dar este El aşa? Cuvintele învăţător, Stăpân şi Domn au doar puţin spaţiu în vocabularul nostru. Noi preferăm cuvintele Mântuitor, Sfinţitor, Vindecător.Singurul cuvânt care descrie relaţia practică a unui învăţător cu elevii săi este dragostea, şi noi ştim foarte puţin despre dragoste aşa cum o revelează Dumnezeu. Acest lucru este dovedit de felul cum folosim cuvântul ascultare.

 În Biblie ascultarea se bazează pe relaţia dintre două persoane egale, cum ar fi aceea dintre fiu şi tatăl său. Domnul nostru n-a fost slujitorul lui Dumnezeu, El a fost Fiul Său. “.Măcar că era Fiu, El a învăţat ascultarea”. “Dacă concepţia noastră este că suntem robii unui stăpân care ne dă porunci, aceasta este o dovadă că nu avem nici un stăpân. Dacă aceasta este atitudinea noastră faţă de Isus, suntem departe de relaţia pe care o doreşte El. Isus ne vrea într-o relaţie în care El este cu uşurinţa învăţătorul şi Domnul nostru, fară ca noi să ştim aceasta în mod conştient. El ne vrea într-o relaţie în care tot ceea ce ştim este că suntem ai Lui pentru a asculta de El.

Oswald CHAMBERS

Sentimentul onoarei spirituale

„Eu sunt dator şi grecilor, şi barbarilor.” Romani 1:14

Pavel era copleşit de sentimentul datoriei sale faţă de Isus Cristos şi a trăit ca să arate aceasta. Cea mai mare inspiraţie din viaţa lui Pavel era faptul că-l vedea pe Isus Cristos drept creditorul lui spirital. Am eu acest sentiment al datoriei faţă de Cristos cu privire la orice suflet nemântuit? Onoarea spirituală a vieţii mele ca sfânt este să-mi îndeplinesc datoria faţă de Cristos cu privire la aceste suflete.

Orice părticică din viaţa mea care are valoare se datorează răscumpărării prin Isus Cristos; fac eu ceva care să-I permită Lui să răscumpere prin mine alte vieţi? Pot face aceasta numai în măsura în care Duhul lui Dumnezeu pune in mine acest sentiment al datoriei. Eu nu sunt chemat a fi o persoană superioară celorlalţi oameni, un rob al Domnului Isus. “Nu mai sunteţi ai voştri…” Pavel s-a vândut” lui Isus Cristos.

El spune: “Sunt dator fiecărui om de pe faţa pământului, datorită Evangheliei lui Isus; sunt liber doar pentru fi cu totul rob”. Aceasta este caracteristica vieţii atunci când se atinge acest punct al onoarei spirituale. Încetează să te mai rogi pentru tine şi trăieşte pentru alţii ca rob al lui Isus. Aceasta înseamnă să fi în realitate “pâine frântă” şi “vin vărsat”‘.

Oswald CHAMBERS

 

 

Iţi vei da tu viaţa?

“Nu este mai mare dragoste decât să-şi dea cineva viaţa pentru prietenii săi… V-am numit prieteni.” loan 15:13-15

Isus nu-mi cere să mor pentru El, ci să-mi dau viaţa pentru El. Petru a spus: “îmi voi da viaţa pentru Tine” şi a spus-o cu toată seriozitatea; sentimentul lui eroic a fost magnific. Ar fi un lucru rău să nu poţi face o astfel de declaraţie cum a făcut Petru; noi înţelegem sentimentul datoriei numai prin sentimentul nostru eroic. Te-a întrebat vreodată Domnul: “Iţi vei da viaţa pentru Mine?”

Este mult mai uşor să mori decât să-ţi dăruieşti viaţa în fiecare zi cu sentimentul chemării măreţe a lui Dumnezeu. Noi nu suntem făcuţi pentru momente strălucitoare, dar trebuie să umblăm în lumina acelor momente pe căile obişnuite ale vieţii. A existat numai un moment strălucitor în viaţa Domnului Isus; acela a fost pe Muntele Transfigurării; apoi El S-a dezbrăcat pentru a doua oară de gloria Sa şi a coborât în valea posedată de demoni. Timp de treizeci şi trei de ani Isus Şi-a dat viaţa pentru a face voia Tatălui Său şi, spune loan, “şi noi trebuie să ne dăm viaţa pentru fraţi”, însă este contrar naturii noastre umane să facem aşa. Dacă sunt prieten al lui Isus, trebuie să-mi dau viaţa pentru El în mod deliberat şi cu grijă.

Acesta este un lucru dificil, dar Îi mulţumesc lui Dumnezeu că este dificil. Mântuirea este uşoară, deoarece L-a costat aşa de mult pe Dumnezeu, dar manifestarea ei în viaţa noastră este dificilă. Dumnezeu îl mântuieşte pe om, îl umple cu Duhul Sfânt şi apoi îi spune: “Acum pune aceasta în practică, fii credincios faţă de Mine chiar şi când natura lucrurilor din jurul tău vrea să te facă necredincios”. “V-am numit prieteni.” Fii credincios Prietenului tău şi nu uita că în viaţa ta trupească este în joc onoarea Lui.

Oswald CHAMBERS

Mama

Mama e cel dintâi cuvânt
Ce îl rostim în lumea de ţărână,
E-o viţă roditoare pe pământ
Ce ne-a purtat pe toţi cândva de mână.

Mama e sentimentul cel mai scump
Ce îl purtăm şi il numim iubire,
E oglindirea Celui pururi Sfânt
Ce-n dragoste-a cuprins o omenire.

Mama e amintirea de neşters
Ce ne-nsoţeşte-n viaţa tumultuoasă,
E-o oaza salvatoare în deşert,
E inima şi cheia de acasă.

Mama e primul model de urmat
Ce ne conduce la Cerescul Tată,
E-nvăţatorul cel mai învăţat
Ce merită dragostea noastră toată.

Nelu Roşu