Secretul bucuriei

Cu mulţumirea vine bucuria,
Un simplu “mulțumesc” face minuni,
De Sus ni-s date viața și tăria
Și nicidecum pentru c-am fi mai buni!

Unde e împăcare-i bucurie
Căci pacea sufletului dă odihnă,
Iar unde-i pace este armonie
Și zilele vor curge lin, în tihnă.

Recunoștința-i taina bucuriei,
Să prețuiești ofrandele mărunte,
Să ții deschisă poarta omeniei
Și-nspre căzut mereu să-ntinzi o punte!

Neîndoios, îţi crește bucuria
Când pâinea ta cu cei lipsiți împarţi,
Când iei ștergarul și-ți faci datoria
În ochii Domnului tu te înalţi.

Dar bucuria-n suflet e deplină
Că-n Cartea Vieții numele ți-e scris,
Atunci ți-e chipul plin de-a Sa lumină,
Căminul tău e-un colț de paradis.

Olivia Pocol

Adevărul mântuirii

Ce amar a fost secretul
Când din colbul cel de tină,
Îngerul cu aripi negre
Se-nmascase în lumină.

Și cu vorba lui șireată,
Sub albastrul pur de soare,
Puse-o literă semeață
Adevărul să doboare. . .

Doamne, ce-au mai plâns atuncea
Bieții oameni la plecare,
‘Ncât și astăzi multe lacrimi
Ne mănâncă de picioare,

Că și astăzi ne mai fură
Cu o vorbă, c-o privire
Raiul mântuirii Tale,
Diavolu-ntr-o ispitire.

Însă stând cu ochi-n patru
Și privind spre înălțime,
Unde-ntre pământ și soare
Stă o cruce de iubire,

Ni se luminează ochii,
Ne umplem de bucurie
C-auzim cum iar pe nume
Ne mai chemi la părtășie.

Și-adevărul pus în groapă,
‘Nlănțuit între zăvoare,
Se înalță ca un astru
Din iubirea iertătoare!

Mihai Ghidora  

Secretul dragostei cerești!

Prin crucea sfântă din Golgota
Tu om bun, viață ai căpătat
Du vestea asta și du vorba
Căci ești om liber, ai scăpat.

Pe margini de mormânt ai fost
Indiferent, nepăsător,
Și nu vedeai al vieții rost
Pe toate, le luai ușor.

Crezând că doar acum trăiești
Și această viață se sfârșește,
Nici vorbă, să nădăjduiești
Că o altă viață în Cer este.

Secretul dragostei cerești
Tu încă nu l-ai deslușit
Dar fii atent, drept să privești
La Fiul, care s-a jertfit.

Un pas de faci, să ai credință
La toate să dai importanță
De crezi, tu capeți biruință
Curaj și multă cutezanță.

Nu este piedică spre Cer
Doar necredința, te oprește
În lumile care nu pier
Isus Te așteaptă, Te dorește.

Acol să fie casa ta
Comoara ta, acol să fie
Pe această cale Domnul vrea
Să ajungi etern, în veșnicie.

Pe Domnul trebuie să-L iubești
Părtaș să fii cu El în viață
Să Îl urmezi, să Îl slujești
Să-L vezi pe Domnul tău, în față.

Îți cată candela golită
Și umple-o, ca să fie plină
Privește fața Lui iubită
Privește fața Lui, senină.

Privește rănile adânci
Care și azi le poți vedea
Smerit să fii, apoi să plângi
Să nu ascunzi durerea ta.

Pe Salvator să-L răsplătești
Să crezi în El orice ar fi
Cu patimă să Îl iubești
Să ajungi cu El, în veșnicii!

Florența Sărmășan 

Care este secretul curajului?

Text: 1 Corinteni 2:1-5

Eu însumi, cînd am venit în mijlocul vostru, am fost slab, fricos si plin de cutremur.” 1 Cor. 2:3

Editorul revistei „Parade „, Walter Anderson, a scris o carte intitulată: „Curajul este un cuvînt cu două litere”. Mesajul cărţii este clar şi simplu. Curajul real înseamnă să spui „da” vieţii în loc să te dai înapoi atunci cînd întîmpini greutăţi. EI spune că a avea curaj înseamnă a acţiona cu frică şi nu fără frică. Mai mult ca atît, la un interviu recent luat la „Grand Rapids Press”, el a spus: „Despre toţi oamenii de succes despre care am scris în cartea mea, pot să spun că ei nu numai că au învăţat cum să facă faţă îngrijorărilor sau să trăiască în ele, ei au învăţat să trăiască mai bine chiar din pricina îngrijorărilor.” Apoi descrie o personalitate a vieţii publice care, crede el, a arătat mare curaj şi caracter puternic, tocmai pentru că a spus „da” vieţii după ce a fost umilit şi terfelit înaintea întregii ţări.


După descrierea lui Anderson, apostolul Pavel a fost un om de un real curaj. În 1 Corinteni 2, el singur admite că a trăit cu frică, şi nu fără ea (v. 3). El a spus că a fost „plin de cutremur” în timp ce ducea mesajul lui Cristos la oamenii împotrivitori. Cu toate acestea, Pavel ne spune că a învăţat să trăiască mai bine din pricina acestei frici. În timp ce recunoaşte propriile neputinţe şi neajunsuri, ele i-au dat motivele şi ocazia de-a depinde de puterea Duhului lui Dumnezeu (v. 4).
Doamne, Tu doreşti un astfel de curaj pentru copiii Tăi. Ajută-ne să-Ţi spunem „da”, în ciuda temerilor noastre şi a cutremurului ce ne cuprinde. Ajută-ne ca în slăbiciunile noastre să experimentăm puterea Ta.    – M.R.D. II

„Cînd plin de frică şi cutremur
Şi sufletul îţi e îngrijorat,
Adu-ţi aminte căci curajul vine
Cînd frica-n rugi ai transformat.  ”    – D.J.D.

Curajul nu este absenta fricii, ci victoria împotriva ei.”

Painea zilnica

Secretul Domnului

“Prietenia (secretul – KJV) Domnului este pentru cei ce se tem de El.” Psalmul 25:14

Care este semnul că cineva îţi este prieten? Faptul că îţi spune întristările lui secrete? Nu, ci acela care-ţi spune bucuriile lui secrete. Mulţi îţi vor împărtăşi întristările lor secrete, dar semnul decisiv al intimităţii este împărtăşirea bucuriilor secrete. L-am lăsat vreodată pe Dumnezeu să ne spună vreuna dintre bucuriile Lui sau noi îi spunem mereu despre secretele noastre, astfel încât nu-I lăsăm şi Lui loc să ne vorbească? L-a începutul vieţii noastre creştine suntem plini de cereri către Dumnezeu; apoi descoperim că El vrea să stabilească o relaţie între noi şi El însuşi, să ne ajute să cunoaştem planurile Lui.

Suntem noi atât de prinşi de ideea Lui Isus Cristos despre rugăciune –”..Facă-Se voia Ta” (Matei 6:10) – încât înţelegem secretele lui Dumnezeu? Lucrurile care fac ca Dumnezeu să ne fie atât de drag nu sunt în primul rând marile Lui binecuvântări, ci lucrurile mici, deoarece ele arată intimitatea Lui uimitoare cu noi; El cunoaşte fiecare detaliu al vieţii noastre personale. “… Aceluia Domnul îi arată calea pe care trebuie s-o aleagă” (Psalmul 25:12).

La început vrem să fim conştienţi că Dumnezeu ne conduce: apoi, pe măsură ce înaintăm pe cale, trăim atât de mult cu conştiinţa prezenţei Lui, încât nu mai avem nevoie să-L întrebăm care este voia Lui, deoarece nu ne trece niciodată prin gând să alegem o altă cale. Dacă suntem mântuiţi şi sfinţiţi, Dumnezeu ne călăuzeşte prin alegerile noastre obişnuite; iar dacă vom alege ceva ce El nu vrea, Dumnezeu va interveni, dându-ne un sentiment de îndoială sau reţinere, la care noi trebuie să fim atenţi. Când apare îndoiala, opreşte-te imediat. Nu sta niciodată pe gânduri spunând: “Mă întreb de ce nu pot…?” Dumnezeu ne învaţă ce să alegem, adică El ne călăuzeşte judecata sănătoasă şi atunci noi nu mai stăm în calea Duhului Său întrebând mereu: “Acum, Doamne, care este voia Ta?”

Oswald Chambers

Secretul consecvenţei spirituale

„Departe de mine gândul să mă laud cu altceva decât cu crucea Domnului nostru Isus Cristos.” Galateni 6:14

Când un om se naşte din nou, el devine inconsecvent datorită diverselor simţiri sau a împrejurărilor din viaţa sa, care nu par a avea nici o legătură una cu alta. Apostolul Pavel a avut o consecvenţă puternică şi stabilă înlăuntrul său şi de aceea n-a fost tulburat de nici o schimbare a vieţii sale exterioare; el avea rădăcina şi temelia în Dumnezeu. Cei mai mulţi dintre noi nu avem o viaţă spirituală consecventă, pentru că suntem mai preocupaţi să fim consecvenţi în exterior.

Pavel trăia la „subsol”; criticii consecvenţi trăiesc la „etajele superioare” ale lucrurilor exterioare; şi cele două nivele nu se ating unul pe celălalt. Consecvenţa lui Pavel se baza pe lucrurile fundamentale. Marea bază a consecvenţei sale era agonia lui Dumnezeu în lucrarea de Răscumpărare a lumii, era crucea lui Isus Cristos.

Cercetează-ţi conţinutul credinţei tale, apoi elimină tot ce se poate elimina şi întoarce-te la temelie – la crucea lui Cristos. In istoria seculară, crucea este un lucru foarte neînsemnat, dar, din perspectiva Bibliei, ea este mult mai importantă decât toate imperiile lumii. Dacă, atunci când predicăm, pierdem din vedere tragedia lui Dumnezeu pe cruce, predica noastră nu va avea nici un rezultat. O astfel de predică nu va transmite oamenilor puterea lui Dumnezeu; ea poate fi interesantă, dar este lipsită de putere. Insă când predicăm Crucea, declanşăm puterea lui Dumnezeu. „Dumnezeu a găsit cu cale să mântuiască pe credincioşi prin nebunia propovăduirii crucii.” „Noi propovăduim pe Cristos cel răstignit.”

Oswald CHAMBERS

Secretul devotamentului misionarului

„Căci au plecat pentru dragostea Numelui Lui.” 3 Ioan 7

Domnul nostru ne-a spus cum trebuie să se manifeste dragostea faţă de El. “Mă iubeşti?” “Hrăneşte oile Mele” – identifică-te cu interesul Meu faţă de alţi oameni, nu – identifică-Mă pe Mine cu interesu tău faţă de alţi oameni. I Corinteni 13:4-8 prezintă caracteristicile acestei iubiri – găsim aici modul în care se manifestă dragostea lui Dumnezeu. Dovada dragostei mele pentru Isus este ceea ce se vede în practică, restul sunt doar vorbe sentimentale.

Credincioşia faţă de Isus Cristos este lucrarea supranaturală a Răscumpărării, lucrare realizată în mine de Duhul Sfânt care toarnă în inima mea dragostea lui Dumnezeu; această dragoste lucrează cu eficacitate prin mine oricând vin în contact cu cineva. Eu rămân credincios Numelui Său, chiar dacă orice fapt privit prin prisma gândirii umane ÎI face pe El mincinos şi declară că El nu are mai multă putere decât ceaţa dimineţii.

Secretul devotamentului misionarului constă în a nu se ataşa de nimeni şi de nimic decât de Domnul însuşi, şi nu în a se detaşa de lucruri într-un mod exterior. Domnul nostru a fost în mod uimitor implicat în lucrurile obişnuite ale vieţii; dar a fost detaşat de ele înlăuntrul Său, fiind ataşat doar de Dumnezeu. Detaşarea exterioara este adesea indiciul unei ataşări secrete şi vitale de lucrurile pe care în afară le ţinem la distanţă.

Datoria unui misionar este de a-şi ţine mereu sufletul larg deschis la natura Domnului Isus Cristos. Oamenii pe care-i trimite Domnul nostru în lucrarea Sa sunt oameni obişnuiţi, dar cu un puternic devotament faţă de El, dezvoltat în ei prin lucrarea Duhului Sfânt.

Oswald CHAMBERS

Lumina care se stinge

Iar noi toţi, privind… cu faţa descoperită, gloria Domnului.

2 Corinteni 3:18

Un slujitor al Domnului trebuie să stea atât de mult singur, încât să nu observe niciodată că este singur. In primele faze ale vieţii de creştin apar adesea descurajări; oamenii care erau lumină se sting şi cei care obişnuiau să stea alături de noi mor. Trebuie să ne obişnuim atât de mult cu aceasta, încât nici să nu mai observăm că suntem singuri. Pavel a spus: “Toţi mau părăsit… dar Domnul a fost cu mine” (2 Timotei 4:16-17). Trebuie să ne zidim credinţa nu pe lumina care se stinge, ci pe lumina care nu se stinge niciodată. Când oamenii “mari” se duc, ne întristăm, până când vedem că ei trebuie să plece; singurul lucru care rămâne este să privim noi înşine la faţa lui Dumnezeu.

Nu permite ca vreun lucru să te împiedice să-L priveşti pe Dumnezeu drept în faţă căutând răspunsul Lui cu privire la tine însuţi şi la doctrina ta; de fiecare dată când predici, ai grijă să priveşti mai întâi la Dumnezeu în legătură cu mesajul lău şi atunci gloria Lui va rămâne peste tine tot timpul. Un lucrător creştin este un om care priveşte mereu la faţa lui Dumnezeu şi apoi merge să le vorbească oamenilor. Caracteristica lucrării lui Cristos este faptul că o însoţeşte permanent o glorie de care lucrătorul nu, este deloc conştient. “Moise nu ştia că pielea feţei lui strălucea pentru că vorbise cu Domnul”.

Niciodată nu suntem chemaţi să ne arătăm deschis îndoielile sau să ne exprimăm bucuriile ascunse ale vieţii noastre cu Dumnezeu. Secretul vieţii lucrătorului este acela că el se află tot timpul în armonie cu Dumnezeu.

Oswald CHAMBERS