29 Ianuarie

 „Porumbelul s-a întors la el spre seară.” Genesa 8:11

Binecuvântat să fie Domnul pentru o altă zi de har, chiar dacă la sfârşitul ei sunt cuprins de oboseală. Îmi înalţ cântarea spre Salvatorul omenirii. Porumbelul nu a găsit odihnă afară şi s-a întors la arcă, iar sufletul meu a învăţat astăzi, mai mult ca niciodată, că nu există bucurie în lucrurile pământeşti — numai Dumnezeu poate oferi odihnă sufletului meu. Afacerile mele, bunurile, familia şi realizările mele sunt bune în felul lor, dar nu pot împlini dorinţa sufletului meu. „Intoarce-te la odihna ta, suflete, căci Domnul ţi-a făcut mult bine” (Psalmi 116:7).

La sfârşitul zilei, când soarele sta să apună, porumbelul s-a întors la stăpânul său cu aripi obosite. O Doamne, ajută-mă să mă întorc în seara aceasta la Isus. Porumbelul nu a putut îndura o noapte deasupra apelor tulburi; eu nu mai pot îndura nici măcar o oră departe de Isus, Odihna inimii mele, Căminul sufletului meu. Pasărea nu s-a aşezat pe acoperiş; a intrat în arcă. Sufletul meu doreşte să cerceteze tainele Domnului, să pătrundă în interiorul adevărului, să intre „dincolo de perdeaua dinăuntrul Templului” (Evrei 6:19) şi să ajungă la Cel Prea Iubit.

Trebuie să ajung la Isus. Fără preţioasa părtăşie cu El, sufletul meu şovăielnic nu poate sta în picioare. Binecuvântate Domn Isus, fii cu mine, descoperă-Te şi rămâi alături de mine toată noaptea în aşa fel încât, după ce mă voi trezi, să pot fi tot cu Tine. Porumbelul a adus în cioc o ramură de măslin, memorial al zilei trecute şi profeţie a celei viitoare. Eu nu am nici amintire de adus acasă, nici un semn al bucuriilor viitoare? Ba da, Doamne, îţi aduc mulţumirile mele pentru îndurările care s-au „înnoit în fiecare dimineaţă” (Plâng. 3:23) şi s-au împrospătat în fiecare seară. Acum, te rog, întinde-Ţi mâna şi ia porumbelul Tău la Tine.

C.H. Spurgeon

17 Ianuarie

 „Într-o după-amiază spre seară, David s-a sculat de pe pat şi se plimbat pe acoperişul casei sale împărăteşti.” 2 Samuel 11:2

La ora aceea târzie, David a văzut-o pe Batşeba. Noi nu ieşim niciodată de sub puterea ispitei. Acasă sau în călătorie, suntem mereu în primejdie de a întâlni răul; dimineaţa răsare cu pericole, şi umbrele înserării ne găsesc încă în primejdie. Cei pe care îi păzeşte Dumnezeu sunt în siguranţă, dar vai de cei care ies în lume, şi îndrăznesc să meargă neînarmaţi afară din casă. Cei care cred că sunt în siguranţă sunt încă şi mai expuşi pericolului. Cel care poartă armura păcatului este încrezător în sine. David ar fi trebuit să se afle în războiul Domnului; însă el lenevea la Ierusalim şi se desfăta, fiindcă se trezise pe înserat.

Lenevia şi luxul sunt şacalii diavolului, şi ei găsesc prăzi îmbelşugate. In apele stătătoare mişună creaturi otrăvitoare, şi pământul lăsat în paragină dă naştere mărăcinilor şi spinilor. O, dacă dragostea pentru Isus ne-ar forţa să rămânem activi şi folositori! Când îl văd pe regele Israelului părăsindu-şi patul la asfinţit şi căzând imediat în ispită, mă simt avertizat să îmi păzesc mai bine uşa. Este posibil oare ca regele să fi rămas acasă pentru rugăciune şi consacrare? Dacă este aşa, suntem avertizaţi să nu considerăm nici un loc, oricât de sfânt, apărat de ispite!

Fiindcă inimile noastre sunt uscate ca iasca, şi scântei sunt destule, avem nevoie de toată atenţia ca să putem evita incendiile. Satana poate urca pe acoperişul caselor şi poate intra în cămăruţele de rugăciune. Chiar dacă închidem uşa diavolului, corupţia noastră este suficientă ca să ne ruineze, dacă nu suntem apăraţi de har. Cititorule, fereşte-te de ispitele de seară. Nu te simţi sigur. Soarele apune, dar păcatul abia răsare. Avem nevoie de un străjer de noapte şi de un paznic de zi. O Duh prea Sfânt, păzeşte-ne de toate relele în noaptea aceasta. Amin.

C.H. Spurgeon

De-aș mai putea s-aleg…

Nu-i lună astă-seară, nici stele nu-s pe cer,
Roiesc fulgi mari ca-n basme și se aștern foșnind,
Sporesc cu-n lat de palmă pufosul lăvicer,
Abia s-a stins ecoul unui târziu colind.

Mai pun o uscătură să-ncing focu-n cămin
Și lunguiețe forme se-ncaieră-n tavan,
Închipuiri bizare pe îndelete vin,
Doar cugetu-i de veghe lungit pe un divan.

Dezlănțuită suflă vifornița la uși,
Mi-alungă toropeala c-un șuierat prelung
Și las să-mi zboare gândul la anii mei apuși,
Dau file-ngălbenite din urmă să-i ajung.

Câte-aș schimba îndată de-aș mai putea s-aleg…
N-aș mai lăsa cu voia vreun bine nefăcut!
Atâtea doar la urmă apuc să le-nțeleg…
Și… o pecete-i pusă pe timpul meu trecut.
……
Afară viscolește, luminătorii nu-s,
Da-n vatră-ncinsă-i hora de flăcări aurii;
Prin vijelia lumii ajunsă la apus,
Aprinde-mi, Doamne, focul nădejdii celei vii!

Olivia Pocol 

4 Octombrie

„Spre seară se va arăta lumina.” Zaharia 14:7

Adesea privim cu teamă spre bătrâneţe, uitând că va fi lumină până seara. Pentru mulţi sfinţi din vechime, bătrâneţea a fost cel mai bun timp. Un aer mai blând răcoreşte faţa marinarului pe măsură ce se apropie de ţărmul nemuririi. Valurile înfuriate părăsesc marea lui, şi domneşte tăcerea, adâncă, liniştită şi solemnă. De pe altarul bătrâneţii au plecat scânteile focului tinereţii, dar flacăra sentimentelor zeloase rămâne. Pelerinii au ajuns în ţara Beula, acel tărâm fericit, ale cărui zile sunt precum cerul pe pământ. Îngerii îl vizitează, vânturile cereşti adie deasupra lui, florile paradisului cresc pe el, şi aerul este plin de muzica serafimilor.

Unii locuiesc ani întregi aici, iar alţii zăbovesc doar câteva ore înainte de plecare, dar este Edenul pe pământ. Putem să tânjim după timpul când vom ajunge în dumbrăvile lui umbroase, şi să ne mulţumim cu Speranţa până va veni timpul roadelor. Soarele care apune pare mai mare decât cel de amiază, şi splendoarea gloriei aureşte toţi norii care îi înconjoară coborâşul. Durerea nu întrerupe calmul înserării bătrâneţii, fiindcă „puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârşită” (2 Corinteni 12:9) şi suportă totul cu răbdare. Fructele coapte ale experienţei alese se adună în seara vieţii, când sufletul se pregăteşte pentru odihnă. Poporul Domnului se va bucura de lumină şi în ceasul morţii.

Necredinţa se vaită când vede apropierea umbrelor, venirea nopţii şi sfârşitul existenţei. „Ah, nu”, strigă credinţa. „Noaptea a trecut; se apropie ziua adevărată”. Lumina vine, lumina nemuririi, lumina feţei Tatălui. Strânge-ţi picioarele în pat; priveşte sufletele care aşteaptă! Îngerii te duc departe. Rămas bun, prea iubitule. Îţi fluturi mâna; te-ai dus. Ah, acum este lumină. Porţile de diamant se deschid. Străzile de aur strălucesc în lumina de iaspis. Ne acoperim ochii, dar privim nevăzutul. Rămas bun, frate; ai văzut lumina înserării, pe care noi nu am văzut-o încă.

Meditaţii C. H. Spurgeon

Pentru orice zi din viață Doamne îți mulțumesc

Pentru orice zi din viață Doamne îți mulțumesc
Pentru pace, sănătate, căci încă am suflare
Pentru că inima îmi bate și pot să mai gândesc
Pentru că pot să merg, am mâini și am picioare.
Pentru orice firicel de iarbă îți mulțumesc
Pentru ciripit de păsări și cânt de primăvară
Pentru lumina stelelor ce în beznă licăresc
Pentru dimineți și pentru apus frumos de seară.

Pentru aerul curat din văi îți mulțumesc
Pentru graiul ce mi-ai dat ca să-mi rostesc cuvântul
Pentru frumusețea ce ochii mei în jur privesc
Și pentru covorul verde ce acoperă pământul.
Pentru razele de soare Doamne îți mulțumesc
Pentru adierea vântului și apa din pârâu
Pentru mireasma florilor ce magic înfloresc
Pentru cer albastru și pentru holdele cu grâu.

Pentru nori și pentru ploaie eu îți mulțumesc
Ce pământul udă ca sămânța să încolțească
Pentru că Tu ții în palme tot globul pământesc
Te îngrijești și faci ca tot așa frumos să crească.
Pentru jertfa Ta, Isuse azi î-ți mulțumesc
Pentru durerea mâinilor pe Golgota străpunse
Ce m-au strâns duios la piept cu Har divin, ceresc
Și au fost pe lemnul crucii pentru mine întinse.

Pentru viața ce mi-ai dăruit îți mulțumesc
Pentru dragostea sublimă ce îmi arde în piept
Căci voi fi Isus cu Tine în raiul Tău ceresc
Pentru speranța veșniciei pe care o aștept.
Pentru toate scump Isuse vreau să-ți mulțumesc
Pentru că în ochii Tăi de Tată am valoare
Eu pentru Tine, Doamne vreau viața să-mi trăiesc
Pentru că ești bun, milos și plin de îndurare.

Mihail Cebotarev 

15 August

„Într-o seară, când Isaac ieşise pe câmp să cugete în taină.” Genesa 24:63

Isaac îşi petrecea timpul cu îndeletniciri admirabile. Dacă cei care petrec atât de multe ore în tovărăşii rele, lecturi uşuratice şi distracţii nefolositoare ar putea învăţa înţelepciunea, ar vedea că există o societate mai profitabilă şi mai interesantă în meditaţie, decât în deşertăciunile care au acum atâta farmec pentru ei. A, şti mai mult, am trăi mai aproape de Dumnezeu şi am creşte în har dacă am petrece mai mult timp singuri. Meditaţia rumegă şi extrage adevărata hrană din alimentele adunate de minte pretutindeni. Atunci când Isus este tema, meditaţia este într-adevăr dulce. Isaac a văzut-o pe Rebeca în timp ce era cufundat în gânduri; mulţii alţi au găsit iubirea în acelaşi fel. Şi locul ales de Isaac era admirabil.

Pe câmp, avem o lume întreagă de studiat. De la cedru la isop, de la măreţul vultur la umilul cosaş, de la întinderea albastră a cerului la picătura de rouă, toate lucrurile sunt pline de învăţături; şi atunci când ochii ne sunt deschişi de Dumnezeu, învăţătura pătrunde în minte mai repede decât orice carte. Cămăruţele noastre nu sunt la fel de sănătoase, sugestive, plăcute şi inspiratoare, cum este câmpul. Să nu socotim nimic neînsemnat sau necurat, ci să simţim că toate lucrurile arată spre Făcătorul lor, şi întreg câmpul va Străluci.

Alegerea timpului de meditaţie era de asemenea înţeleaptă. Timpul asfinţitului învăluie ziua într-o cortină care permite sufletului să-şi lepede grijile lumeşti şi să se îndrepte Spre părtăşia cerească. Gloria soarelui care apune ne stârneşte mirarea, şi solemnitatea nopţii care se apropie ne trezeşte evlavia. Dacă treburile acestor zile îţi vor permite, ar fi bine, dragă cititorule, să pui deoparte o oră în care să te plimbi pe câmp la apus; dacă nu, Domnul este şi în oraş, şi se va întâlni cu tine în casă sau pe străzile aglomerate. Lasă-ţi inima să se întâlnească cu El.

Meditaţii C. H. Spurgeon

1 Iunie

„Astfel, afost o seară si apoi a fost o dimineaţă: aceasta a fost ziua întâi.” Genesa 1:5

A existat această egalitate de la început? Lumina şi întunericul au împărţit tărâmul timpului încă din prima zi? Atunci nu e de mirare că şi eu pot să trec cu atâta uşurinţă de la strălucirea bunăstării la întunericul nenorocirii. Nu voi găsi întotdeauna lumina amiezii nici în ce priveşte sufletul meu, trebuie să mă aştept la anotimpuri de jale în care să plâng după bucuriile de dinainte şi să-L caut pe Cel iubit prin noapte. Nu sunt singur în asta nici pe departe, pentru că toţi aleşii lui Dumnezeu au cântat la un moment dat despre judecată şi milă, despre durere şi izbăvire, despre jale şi bucurie. Aşa a fost aranjat de către Divinitate ca ziua şi noaptea să ististe mereu în creaţia spirituală şi naturală până când vom ajunge în Ţara despre care stă scris: „…în ea nu va mai fi noapte…” (Apocalipsa 21:25).

Poruncile Tatălui nostru sunt bune şi înţelepte. Şi atunci ce e mai bine pentru tine să faci, suflete al meu? Învaţă mai întâi să fii împăcat cu această stare a lucrurilor şi fii gata, asemenea lui Iov, să primeşti de la Domnul şi bune şi rele. Apoi Studiază, ca să te bucuri de toate darurile zilei şi ale nopţii. Laudă-L pe Domnul pentru soarele fericirii atunci când răsare şi pentru îtunericul nopţii atunci când se lasă. Există frumuseţe şi în răsărit, și în apus, cântă despre ea şi preamăreşte-L pe Domnul. Asemenea privighetorii, lasă glasul tău să curgă la orice oră. Crede că noaptea e la fel de folositoare ca şi ziua. Roua harului divin cade din ceruri în timpul nopţii durerii. Stelele promisiunii strălucesc nestingherite în întunericul necazului.

Indiferent ce s-ar întâmpla, continuă să-L slujeşti pe Domnul. Dacă în timpul zilei cuvântul de ordine este munca”, atunci noaptea înlocuieşte-l cu „paza”. Fiecare oră îşi are folosinţa ei, tu continuă să-L slujeşti pe Domnul până când El îţi va apărea în toată gloria Lui. Suflete al meu, noaptea ta de bătrâneţe şi de moarte se apropie, nu te teme de ea, pentru că e parte din zi. Şi Domnul a spus că „…îl va ocroti totdeauna” (Deuteronom 33:12).

Meditaţii C. H. Spurgeon

13 Mai

„Seara vine plânsul, iar dimineaţa veselia.” Psalmi 30:5

Creştine, dacă ai ajuns în noaptea încercării, gândeşte-te la ziua de mâine. Intăreşte-ţj inima gândindu-te la venirea Domnului. Fii răbdător, fiindcă El va coborî curând pe nori. Fii răbdător! Mirele aşteaptă să se coacă recolta. Fii răbdător, fiindcă ştii că El a spus: „iată, Eu vin curând, si răsplata Mea este cu Mine, ca să dau fiecăruia după faptele lui” (Apocalipsa 22:12). Dacă eşti nefericit acum, aminteşte-ţi:

Doar câteva apusuri vor mai fi
Şi vei ajunge-n Canaan, pe plaiuri de vecii.

Fruntea ta este încununată de necazuri acum, dar în curând vei purta o coroană de stele. Mâinile tale sunt trudite acum, dar în curând vor cânta la harpă în cer. Veşmintele tale sunt pline de praf acum, dar în curând vor fi albe ca zăpada. Aşteaptă puţin. O, cât de neînsemnate ţi se vor părea necazurile de acum când vei privi în urmă! Când le privim acum ni se par imense, dar când vom ajunge în cer

Cu bucurii nespuse vom privi
La truda anilor ce au trecut.

Încercările ni se vor părea necazuri trecătoare şi uşoare. Să mergem înainte cu curaj. Chiar dacă noaptea este neagră, (dimineaţa vine, şi va destrăma în curând întunericul iadului. Ştii cum să trăieşti în viitor — să trăieşti în aşteptare — să anticipezi cerul? Fericitule credincios, ce bucurie este să ai o speranţă atât de sigură şi mângâietoare! Acum totul este întuneric, dar în curând va fi lumină; acum ne înconjoară necazurile, dar în curând vom fi învăluiţi în fericire. Ce contează dacă „seara vine plânsul”, când ştii că „dimineaţa vine veselia”?

Meditaţii C. H. Spurgeon

E toamnă, înspre primăvară, căci iarna grea a fost dintâi

E toamnă, înspre primăvară, căci iarna grea a fost dintâi,
A fost atunci când la Golgota Iubirea ne-a stat căpătâi!
E seară, înspre dimineață, căci peste noapte am sărit,
Căci pentru noi, Lumina jertfei e-un veșnic far și-un răsărit!

Nu mai avem nici grija zilei celei de azi, celei de mâine,
Căci Dumnezeul cel puternic ne e și azi și mâine pâine!
Am început cu secerișul, căci am sărit de semănat,
Am început doar să culegem ce-n Golgota Isus ne-a dat!

Am început cu bucuria, căci am sărit peste necaz
Și chiar dacă mai e vreunul, întoarcem celălalt obraz!
Am început cu veșnicia de-aici de jos, de pe pământ
Că-n noi, comoara-mpărăției, ne-a scris-o-n sfântul legământ

E toamnă, înspre primăvară, nu vom cunoaște iarna noi
Căci rădăcina cea din Domnul nu va lăsa măslinii goi
Și chiar de-ar fi să ne-nconjoare, vreun vânt, vreun crivăț, sau zăpezi
Noi ne vom încălzi la focul din inimă, pe care-l vezi!

Căci ardem azi și ardem mâine de dorul celor ce vom fi
Căci tot ce facem azi, în ceruri la sânul Lui noi vom găsi
Căci tot ce-adun aici, se stinge, este deșert și trecător,
Dar dacă dau, slujind pe alții, pe Domnul, sunt câștigător!

Vom câștiga o primăvară, acolo sus în veșnicii
Căci prin credința noastră-n Isus, suntem numiți ai Lui copii
Îmbracă-ne copacii, Doamne, în toamna asta de acum
Cu rodul sfânt, roduri bogate, și fii cu noi și azi pe drum!

Camelia Stîngaciu 

Corbi

Corbii îi aduceau pâine și carne dimineața
și pâine și carne seara, și bea apă din pârâu.
                                                                      1 Împărați 17:6
 
Era-ntr-o zi – îmi amintesc prea bine –
Când, la o masă, mi-a vorbit un corb,
Mirându-mă, căci eu credeam că-i… orb:
 – Ce faci tu printre noi, aici, creștine?!
 
Mi-a fost rușine… una cu pământul
M-aș fi făcut de, cumva, se putea…
În timp ce corbul, parcă, mai vorbea
Și-mi biciuia auzul cu cuvântul.
 
M-am ridicat, spunându-mi, cu durere,
Că-n așa loc eu nu mai vreau să fiu…
Că s-a-ntâmplat … dar nu e prea târziu
Să mă întorc acasă din… cădere…
 
De-atunci trecură anii ca o boare,
Dar întrebarea-n minte mi-a rămas,
Deși demult ieșit-am din impas:
Și-un corb e de folos în lume, oare?!
 
Și gândul mi s-a dus înspre Ilie,
Stând, pentru-o vreme-n vale, la Cherit,
Acolo, unde corbii au venit
Să îl hrănească – după cum se scrie.
 
Și iată cum, deși sunt necurate,
Aceste păsări, rămânând tot corbi,
De-or fi prin preajmă, când paharu-l sorbi,
Pot să te-oprească:  – Nu ai voie, frate!
 
Sunt căi multiple, chiar nebănuite,
Prin care Domnul îți vorbește, blând,
Să te întorci acasă mai curând
Din rătăciri mârșave, tăinuite.
… Era-ntr-o zi… – îmi amintesc prea bine –
Din anii tineri, încă ne-ncercați,
Pe care lumea mi-i voia furați…
Și poate fi o zi și pentru tine…
 
Ioan  GIURA