Pe vârf de stâncă, scriu cu privirea…
Și gândul plin de dor, te caută.
Și eu sunt fiul Tău!” Divin Tată”!
Cred: în Tine-i nemurirea!
Poeme-ți scriu cu stele,
Pe-a cerului boltă-n tăcere.
Al Tău am fost, cu anotimpurile toate,
În primăveri cu ramurile înmugurite,
În veri… cu luncile-n flăcări de maci,
Și-n toamnele cu roadele aurii.
Al Tău am fost și-n zilele durerii,
Și-n multe alte de bucurii.
Al Tău am fost, în dimineți cu rouă,
Când lacrimile mi se frângeau în rugă,
În vremile cu vijelie, am fost o stâncă,
Lipeam de cer, dorința mea, cu Tine de a fi.
Doream alintul apusului, serilor târzii,
De atâtea ori te chemam, ca să vii.
Voiam o siguranță, că nu rătăcesc prin pustii,
De jos priveam înlăcrimat, al vârfului înălțimi,
Când mă frângeam, în adâncuri și durere,
Te rugam, ascunde-mă în curcubeie,
După ploile reci furtunoase,
Doream un cuib mic, în ale Tale brațe.
Vocea să-mi răsune sus la Tine…
Când din durere strigă, al meu glas,
Pune-mi zâmbetul pe buze,
O vindecare divină, trimite de sus…
Nu mă uita, m-am ținut de a Ta cale,
Știu că m-ai vegheat, din albastra zare.
Din vârf de stâncă… privești în Vale…
La osteniții ce urcă cu suspine…
Înflăcărează în noi Marele Har,
Ca lupta noastră să nu fie în zadar,
Mărește-ne crezul, că în curând ajungem,
În Noul Canaan, cu Tine să ne întâlnim.
Toma Coca
Dumnezeu e în control 