2 Februarie

„Aceste lucruri sunt vechi.” 1 Cronici 4:22

Aceste lucruri nu sunt atât de vechi ca cele care ne încântă sufletul. Să le rechemăm un moment, numărându-le aşa cum îşi numără un sărac bănuţii. Hotărârea suverană a lui Dumnezeu, prin care ne-a ales pentru viaţă veşnică, înainte „de a fi pământul” (Proverbe 8:23), este o chestiune foarte veche, dintr-un timp pe care oamenii nu îl pot concepe. Am fost aleşi „înainte de întemeierea lumii” (Efeseni 1:4). Dragostea veşnică a făcut alegerea, care nu a fost doar un act al voinţei divine, ci şi unul al afecţiunii divine. Tatăl ne-a iubit din şi de la început. Aceasta este o temă de meditaţie zilnică.

Scopul veşnic de a ne răscumpăra de la ruină, de a ne curăţa şi sfinţi, şi de a ne slăvi la sfârşit datează dintr-un timp imemorial; merge mână în mână cu dragostea neclintita şi cu suveranitatea absolută. Legământul este descris întotdeauna ca veşnic şi Isus, a doua parte din el, a fost implicat în mod activ încă de la început. El şi-a întins mâinile cu sfântă siguranţă cu mult înainte ca prima stea să strălucească, şi prin El cei aleşi au fost hirotonisiţi spre viaţă veşnică. Prin îndurarea divină, un legământ mult mai binecuvântat a fost stabilit între Fiul lui Dumnezeu şi poporul Său ales, un legământ care va rămâne în picioare până la încheierea timpului.

Nu-i aşa că este bine să vorbeşti despre lucrurile vechi? Nu este o ruşine că sunt neglijate şi chiar respinse de majoritatea credincioşilor? Dacă ar şti mai mult despre păcatul lor, nu ar fi mai pregătiţi să-i slăvească harul uimitor? Să-L lăudăm şi să-L slăvim în seara aceasta, cântând. Un legământ de har Un păcătos adus lângă altar! Şuvoaiele iubirii izvorând Din Dumnezeul nostru sfânt; In harul Său eu văd mereu Iubire pentru ceea ce sunt eu.

C.H. Spurgeon

Scopul existenței noastre

Am fost creați să fim lumină
Să răspândim doar ce-i util,
Să nu vopsim peste rugină,
Să fim curați ca o hermină,
Să depășim ce-i dificil.

Am fost chemați cu o chemare
Cu iz ceresc, cu suflu sfânt
Am fost creați pentru-o lucrare
Ce naște-n noi o-ncredințare
Ce trece dincol’ de mormânt.

N-am fost creați pentru reclamă
Ci dăm de știre prin mesaj
Că astăzi Sfântul Duh mai cheamă
Pe cei cuprinși în sumbra teamă
S-accepte biblicul pasaj.

Suntem aici nu la-ntâmplare
Și nu ne ducem în neant
Ci către zările stelare
Ce-s îmbrăcate în splendoare
Cu-n mediu calm și captivant.

O mână foarte iscusită
Ne-a plămădit s-avem un rost
Ființa nu e părăsită
Ci-n orice vreme e păzită
În cel mai sigur Adăpost.

‘Nălțănd stindardul luptei sfinte
Privim spre-un Canaan ceresc
Mereu ne vom aduce-aminte
Că n-am vândut pe-un blid cu linte
Avântul nostru tineresc.

Am fost creați să-nvingem valul
Ce vine să răstoarne-un vas
Și-atunci… când va veni finalul
(Când Mirele va da semnalul)
Vom fi luați la El, Acas’

George Cornici

Optiuni de a trai

29 octombrie

Text: Ioan 10:11-18

„Nimeni nu Mi-o ia cu sila (viata Mea),
ci o dau eu de la Mine.” Ioan 10:18

Poti fi stapan pe viata ta atunci and vei muri? Doctorii si preotii
care se ocupa de consilierea spirituala a celor pe moarte, au
observat ca oamenii adesea si intarzie moartea prin propria lor
vointa pana cand vreun eveniment important a avut loc. De e-
xemplu, un studiu a aratat ca 46 la suta din cei ce au murit, au
murit in primele trei luni dupa data lor de nastere, si numai 8 la
suta, in primele trei luni inainte de data nasterii lor. Cercetari
suplimentare indica o scadere inexplicabila a numarului de morti
inaintea alegerilor prezidentiale si, in sanul populatiei evreiesti,
inainte de Yom Kippur, ziua ispasirii.

Intr-un sens, Isus insusi a rezistat mortii pana inaintea unui
eveniment special – sarbatoarea Pastelor. Urat de dusmanii Sai,
care complotau sa-L ucida, El a evitat cu grija aceste planuri
diabolice. Omeneste vorbind, ar fi fost mai usor pentru El sa le
cedeze intentiilor mai inainte si sa scape de umilinta mortii pe
cruce. Cu toate acestea, El a asteptat. Ascultator de Tatal Sau, El
a ales sa traiasca pana cand Ii va sosi „ceasul” sa moara.

Cu toate ca noi nu putem fi ca Isus, adica sa stim cum si cand vrea
Dumnezeu sa murim, putem sa ne hotaram sa implinim scopul Lui
cu noi. Suferintele batranetii ne pot crea dorinta de-a pleca acasa,
ca sa fim cu Domnul, dar ca si Cristos, putem alege sa ascultam de
voia Tatalui atata timp cat mai suntem constienti sa ne rugam si sa
aratam dragoste celor din jurul nostru. – M.R.D.H

„Dumnezeu mi-a dat o viata, pe care

S-o am, stiind ca este trecatoare.

Trebuie s-o traiesc cum se cuvine,

Caci viata ce o am nu-mi apartine.” – Anonim

„Sa ai grija cum traiesti,
Si Domnul se va ingriji de moartea ta.”

 -Whitefield

Painea zilnica

Sunt cu totul al Tau

Text: Efeseni 5:15-21        

„… să aduceţi trupurile voastre…ca să puteţi deosebi bine voia lui Dumnezeu cea bună…şi desăvarşită… „Romani 12:1,2

Un arhitect a spus că cei mai mulţi clienţi care i-au cerut să le facă proiectul unei case, aveau deja planul în minţile lor. Ceea ce doreau era doar să li se aprobe ideile şi satisfacţia de a-1 vedea desenand ceea ce credeau ei că le va satisface nevoile.
Unii creştini fac exact acelaşi lucru atunci cand Îi cer Arhitectului divin să le planifice vieţile. Se roagă pentru înţelepciune şi călăuzire, în timp ce în inima lor au hotărat deja cum să atingă anumite scopuri. Ei au pierdut sensul lui Romani 12:1, 2. Deşi se încred cu bucurie în Cristos pentru mantuirea lor, se abţin să nu facă o predare totală care este necesară ca „să puteţi deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea bună, plăcută şi desăvarşită”.

O fată a participat la o întrunire unde a fost îndemnată să se predea întru totul lui Cristos. Dorea să facă voia lui Dumnzeu dar se temea că El o va conduce spre ceva ce nu-i va plăcea. După serviciu, vorbitorul, Stephen Olford, a vorbit cu ea şi i-a spus: „Citeşte Romani 12:2 cu atenţie, şi vei vedea că „voia cea bună şi desăvarşită a lui Dumnezeu” este partea ta. Cu toate că nu este un drum uşor, acesta va fi plăcut pentru El şi-ţi va aduce adevărata bucurie pe care o cauţi”. Citand imnul scris de George Matheson: „Doamne, fă-mă un rob”, Olford a ajuns la cuvintele: „Voinţa mea nu-i a mea pană ce n-o faci voia Ta.” Deodată totul a căpătat sens pentru ea şi a început să plangă, rugandu-se: „Iţi mulţumesc, Dumnezeule. Sunt a Ta, cu totul.
Te-ai predat tu totul Domnului?  – H.G.B.

„Lui Isus eu mă predau,
Viaţa mea-i în mana Sa.
O, ce pace, fericire,
Are-un plan cu viaţa mea!” – Thiesen

„Numai mergand pe calea Domnului putem cunoaşte voia Domnului„

Painea zilnica

Credinta lui Lincoln

Text: 2 Tesaloniceni 1

„…credinţa voastră merge mereu cresctnd,.. ” 2 Tes. 1:3

Credinţa puternică în Dumnezeu nu vine deodată. Adesea ea se cîştigă prin supunerea de bunăvoie faţă de dragostea şi bunătatea Sa în mijlocul încercărilor. În februarie 1862, Willie, fiul preşedintelui Lincoln, a murit, iar Tad, celălalt băiat, se îmbolnăvise grav. O soră de caritate creştină care avea grijă de copilul bolnav, şi-a amintit că preşedintele, stînd pe marginea patului, îşi veghea copilul şi ofta adesea, spunînd: „Acesta este cel mai greu timp din viaţa mea. De ce-i aşa? De ce-i asa?” Ea i-a spus lui că ea era văduvă şi că soţul şi cei doi copii ai ei erau în cer. Vedea în aceasta mîna Domnului şi că nu-L iubise aşa pe Domnul ca acum după toate aceste încercări. „Cum ai ajuns la aceasta?” s-a interesat Lincoln. „Simplu, prin încrederea că Dumnezeu ştie că ceea ce face este bine”. „Ai acceptat cu uşurinţă acest fapt, de la prima pierdere?” a întrebat el din nou. „Nu! a răspuns femeia, nu întru totul. Dar pe măsură ce loviturile au venit una după alta şi am pierdut totul, am putut şi m-am supus”.

Lincoln a spus apoi: „Mă bucur că mi-ai spus aceste lucruri… Am să încerc să merg la Dumnezeu cu durerile mele”. După cîteva zile, ea l-a întrebat dacă şi-a pus încrederea în Dumnezeu. Lincoln a răspuns: „Cred că pot să mă încred în El. Am să încerc. Mi-ar place să am credinţa ta de copil despre care mi-ai vorbit şi cred că El mi-o va da”.
Credinţa creştinilor din Tesalonic creştea în mijlocul persecuţiilor şi problemelor. La fel poate să crească şi a noastră. Poate că nu întotdeauna vom vedea scopul Său, dar trebuie să ne încredem în bunătatea Sa. Va veni vremea cînd vom putea spune că niciodată nu L-am iubit atît de mult ca în urma nenorocirii prin care am trecut.  – D.J.D.

„Deşi tremur şi-aştep o altă cruce,
Prin rănile-ncercării înţeleg
Un singur adevăr ce peste tot străluce:
Dumnezeu e bun şi-I adevăr întreg.„

„A crede înseamnă a triumfa.„

Painea zilnica

Părtaş la Ispăşire

„Departe de mine gândul să mă laud cu altceva decât cu crucea Domnului nostru Isus Cristos. ” Galateni 6:14

Evanghelia lui Isus Cristos obligă întotdeauna la o decizie a voinţei. Accept eu verdictul asupra păcatului dat de Dumnezeu în Crucea lui Cristos? Mă interesează câtuşi de puţin moartea lui Isus? Vreau eu să mă identific cu moartea Lui, să fiu mort faţă de dorinţa de a păcătui, faţă de lume, faţă de eul meu? Doresc să mă identific atât de mult cu Isus, încât să nu mai fiu bun pentru nimic altceva decât pentru El? Marele privilegiu al uceniciei constă în faptul că mă pot înrola sub Crucea Lui şi aceasta înseamnă moarte faţă de păcat. Tu trebuie să stai singur cu Isus şi să-I spui ori că nu vrei ca păcatul să moară în tine, ori că, indiferent cât te-ar costa, vrei să te identifici cu moartea Sa.

Îndată ce faci acest lucru, cu neclintită credinţă în ceea ce a făcut Domnul nostru pe cruce, te identifici în mod supranatural cu moartea Sa şi vei ajunge să cunoşti, cu o cunoaştere ce întrece orice pricepere, că omul tău cel vechi a fost „răstignit împreună cu Cristos”. Dovada că „omul tău cel vechi” a fost răstignit împreună cu Cristos constă în uşurinţa uimitoare cu care viaţa lui Dumnezeu din tine îţi dă puterea să asculţi de vocea lui Isus Cristos.

Din când în când, Domnul nostru ne lasă să vedem cum am fi dacă nu L-am avea pe El. Acele momente sunt o dovadă a adevărului spuselor Sale: „Despărţiţi de Mine nu puteţi face nimic”. De aceea, baza creştinismului este devotamentul personal şi înflăcărat faţă de Domnul Isus. Noi credem în mod greşit că bucuria primei noastre întâlniri cu împărăţia este scopul pentru care ne-a adus Dumnezeu la El, însă scopul lui Dumnezeu este să înţelegem tot ce înseamnă identificarea cu Isus Cristos.

Oswald Chambers

Urcuşul suprem

la-l pe fiul tău…

Genesa 22:2

Porunca lui Dumnezeu este „Ia-l acum „, nu cândva în viiior. Este incredibil cum găsim motive să comentăm! Ştim că un lucru trebuie făcut, dar încercăm să găsim scuze pentru a nu-l face imediat. Urcarea pe înălţimea pe care ne-o arată Dumnezeu nu se poate face cândva în viitor, ci trebuie să se facă acum Jertfa trece mai întâi prin voinţa noastră, înainte de a fi oferită practic.

„Avraam s-a sculat dis-de-dimincaţă… şi a pornit spre locul pe care i-l spusese Dumnezeu” (v. 3). Ce simplitate minunată a avut Avraam! Când Dumnezeu i-a vorbit, Avraam nu a stat de vorbă cu carnea şi sângele. Fereşte-te de tendinţa de a sta de vorbă cu carnea şi sângele, adică cu preferinţele tale, cu discernământul tău, cu orice nu se bazează pe relaţia ta personală cu Dumnezeu. Acestea sunt lucruri care iau locul lui Dumnezeu şi împiedică ascultarea de El.

Nu Avraam a ales jertfa. Fereşte-te întotdeauna să-ţi alegi slujirea pentru Dumnezeu; sacrificiul de sine poate fi o boală. Dacă Dumnezeu ţi-a dat un pahar dulce, bea-l cu recunoştinţă; dacă El ţi-a dat unul amar, bea-l în părtişie cu El. Dacă planul providenţial pentru tine este să treci prin perioade grele sau prin dificultăţi, treci prin ele, dar nu alege niciodată scena martiriului tău. Dumnezeu a ales încercarea pentru Avraam. iar Avraam n-a ezitat; el a trecut neabătut prin ea. Dacă nu trăieşti în părtăşic cu El. este uşor să-L judeci aspru pe Dumnezeu. Trebuie să treci prin încercare înainte de a avea dreptul să pronunţi un verdict, deoarece în încercare înveţi să-L cunoşti mai bine pe Dumnezeu. Dumnezeu lucrează la împlinirea celor mai înalte planuri ale Sale, până când scopul Lui şi scopul nostru devin unul şi acelaşi.

Oswald Chambers

Desăvârşirea creştină

„Nu că am şi câştigat premiul sau că am şi ajuns desăvârşit…” Filipeni 3:12

Este o capcană gândul că Dumnezeu vrea să ne facă nişte specimene perfecte a ceea ce poate realiza El; scopul lui Dumnezeu este să ne facă una cu El. Mişcările de sfinţenie tind să pună accentul pe faptul că Dumnezeu creează specimene ale sfinţeniei pe care să le pună în muzeul Său. Dacă ai această idee despre sfinţirea personală, scopul ultim al vieţii tale nu va fi Dumnezeu, ci ceea ce tu numeşti manifestarea lui Dumnezeu în viaţa ta. Tu spui: „N-ar putea fi niciodată voia lui Dumnezeu să fiu bolnav”. Dacă voia lui Dumnezeu a fost să îngăduie suferinţa pentru propriul Său Fiu, de ce nu ar îngădui-o şi în viaţa ta? Ceea ce vorbeşte despre Dumnezeu în viaţa ta nu este consecvenţa ta remarcabilă faţă de o idee despre cum ar trebui să fie un sfânt, ci relaţia ta reală şi vitală cu Isus Cristos şi devotamentul tău total faţă de El, indiferent dacă eşti bolnav sau sănătos.

Perfecţiunea creştină nu este, şi nu poate fi niciodată perfecţiune umană. Perfecţiunea creştină este perfecţiunea unei relaţii cu Dumnezeu, care se adevereşte chiar şi în mijlocul inconsecvenţelor vieţii umane. Când asculţi de chemarea lui Isus Cristos, primul lucru care te şochează este inconsecvenţa lucrurilor pe care trebuie să le faci şi următorul lucru care te şochează este faptul că alţi oameni par să trăiască o viaţă cu totul consecventă. O astfel de viaţă te poate lăsa cu ideea că Dumnezeu nu este necesar, că putem ajunge la standardul pe care-l vrea Dumnezeu prin efortul şi devotamentul nostru uman. Dar acest lucru nu se poate niciodată realiza într-o lume căzută.

Eu sunt chemat să trăiesc într-o relaţie perfectă cu Dumnezeu, pentru ca viaţa mea să stârnească în alţii dorul după El şi nu admiratia pentru mine. Părerile mele despre mine mă împiedică să-I fiu folositor lui Dumnezeu. Dumnezeu nu vrea să mă facă perfect pentru a fi un trofeu în vitrina Sa; El mă aduce la acea stare in care mă poate folosi. Să-L las pe El să facă ce vrea cu mine.

Oswald CHAMBERS

Țelul misionarului

“Iată că ne suim la Ierusalim.” Luca 18:31

In viaţa naturală ambiţiile noastre se schimbă pe măsură ce ne maturizăm, dar în viaţa creştină ţelul ne este dat de la început, Începutul este identic cu sfârşitul, şi anume este Domnul Însuşi, începem cu Cristos şi terminăm cu El – “Până vom ajunge toţi la… statura plinătăţii Lui Isus Cristos”, nu la ideea pe care o avem noi despre ce ar trebui să fie viaţa creştină. Scopul misionarului este să facă voia lui Dumnezeu, nu să fie folositor, nu să-i câştige pe cei pierduţi; el este folositor şi-i câştigă pe păcătoşi, dar nu acesta este scopul lui. Scopul lui este să facă voia Domnului său. In viaţa Domnului nostru, Ierusalimul a fost locul unde, pe cruce, a ajuns la punctul culminant al voii Tatălui Său; dacă nu mergem acolo cu Isus, nu vom avea parte de compania Lui. Nimic nu L-a descurajat pe Domnul nostru în calea Lui spre Ierusalim. El n-a trecut niciodată în grabă prin anumite sate unde a fost persecutat, nici nu a zăbovit în locurile unde a fost binecuvântat. Nici recunoştinţa, nici nerecunoştinţa nu L-au clintit câtuşi de puţin pe Domnul de la scopul Său de a merge la Ierusalim.

“Ucenicul nu este mai presus de învăţătorul său.” Cu alte cuvinte, aceleaşi lucruri ni se vor întâmpla şi nouă în drumul spre Ierusalimul nostru. Vor fi lucrări ale lui Dumnezeu care se vor manifesta prin noi. Oamenii vor fi binecuvântaţi, unul sau doi îşi vor arăta recunoştinţa, iar ceilalţi vor fi cu totul nerecunoscători, dar nimic nu trebuie să ne abată de la calea spre Ierusalimul nostru.

“Acolo L-au răstignit.” Aceasta s-a întâmplat când Domnul a ajuns la Ierusalim şi acest eveniment este calea spre mântuirea noastră. Sfinţii nu sfârşesc în răstignire; prin harul Domnului, ei sfârşesc în glorie între timp. Cuvântul nostru de ordine trebuie să fie: “Şi eu merg la Ierusalim”.

Oswald CHAMBERS

Predestinarea misionarului

“Şi acum, Domnul vorbeşte. El, care m-a întocmit din pântecele mamei ca să fiu robul Lui.” Isaia 49:5

Primul lucru care se întâmplă după ce am înţeles alegerea noastră către Dumnezeu în Isus Cristos este distrugerea prejudecăţilor noastre, a ideilor noastre înguste şi a patriotismului nostru; suntem trsformaţi în nişte slujitori ai scopului lui Dumnezeu. Întreaga rasă umană a fost creată ca să-L slăvească pe Dumnezeu şi să se bucure pentru totdeauna de EI. Păcatul a schimbat cursul rasei umane, dar n-a schimbat câtuşi de puţin scopul lui Dumnezeu; când ne naştem din nou, ajungem la înţelegerea scopului măreţ al lui Dumnezeu pentru rasa umană, adică a faptului că El ne-a creat pentru Sine.

A înţelege alegerea lui Dumnezeu este cel mai minunat lucru de pe pământ şi trebuie să învăţăm să ne bazăm pe uimitorul scop pentru care ne-a creat Dumnezeu. Primul lucru pe care-l va face Dumnezeu cu noi este să sădească în inima noastră interesele întregii lumi. Dragostea lui Dumnezeu, ba chiar natura lui Dumnezeu, este adusă în noi. Şi natura Dumnezeului Atotputernic se specifica în Ioan 3:16: “Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea…”Trebuie să ne păstrăm mereu sufletul deschis la adevărul scopului creator al lui Dumnezeu, să nu-L încurcăm cu propriile noastre intenţii. Dacă o facem. Dumnezeu va trebui să ne zdrobească intenţiile, oricât de mult ne-ar durea.

Scopul pentru care este creat misionarul este de a fi robul lui Dumnezeu, un om în care Dumnezeu să fie glorificat. O dată ce înţelegem că, prin mântuirea adusă de Isus Cristos, suntem făcuţi cu totul potriviţi pentru scopul lui Dumnezeu, vom înţelege de ce cerinţele lui Isus Cristos sunt atât de aspre. El cere corectitudine absolută de la slujitorii Săi deoarece a pus în ei însăşi natura Iui Dumnezeu.

Ai grijă să nu uiţi scopul Iui Dumnezeu pentru viaţa ta.

Oswald CHAMBERS