15 Februarie

A Lui să fie slava, acum si în ziua veşniciei.” 2 Petru 3:18

Cerul va răsuna de slava lui Isus. Veşnicia îşi va număra anii nesfârşiţi, şi în tot acest timp slava va fi „a Lui”. Nu este El „preot în veac, după rânduiala lui Melhisedec” (Evrei 5:6)? A Lui să fie slava”. Nu este El Rege veşnic? „Împăratul împăraţilor, şi Domnul domnilor” (1 Timotei 6:15), „Părinte al veşniciilor” (Isaia 9:6)? A Lui să fie slava… în ziua veşniciei. ” Slava Lui nu va înceta niciodată. Ce a fost cumpărat cu sânge merită să dureze o Veşnicie. Slava Crucii nu va pieri niciodată; lumina mormântului gol şi a învierii nu se va stinge.

O Isuse, fii slăvit în veci! Cât timp va dura veşnicia — cât timp va exista tronul Tatălui — în Veac de veac, a Ta să fie slava. Credinciosule, aştepţi timpul în care II vei slăvi împreună cu îngerii, dar acum II slăveşti? Cuvintele apostolului sunt: „A Lui să fie slava, acum şi în ziua Veşniciei”. Nu vrei să-L slăveşti şi tu azi? Doamne, ajută-mă să te slăvesc. Sunt sărac; ajută-mă să te slăvesc prin recunoştinţa mea. Sunt bolnav; ajută-mă să Te slăvesc prin răbdarea mea. Am daruri; ajută-mă să te preamăresc întrebuinţându-le în slujba Ta. Am timp, Doamne; ajută-mă să-l răscumpăr, ca să te pot sluji.

Am o inimă, Doamne; ajută-mă să simt dragostea Ta şi să ard din iubire pentru Tine. Am înţelepciune, Doamne; ajută-mă să gândesc la Tine şi pentru Tine. M-ai adus în lumea aceasta cu un scop, Doamne; arată-mi care este, şi ajută-mă să-l împlinesc în viaţa mea. Nu pot să fac multe, dar asemeni văduvei care şi-a pus ultimii bănuţi pe altar, îmi aduc timpul pe altarul veşniciei Tale, Doamne, Sunt al Tău în întregime. Ia-mă, şi ajută-mă să Te slăvesc acum în tot ce fac, prin tot ce spun şi cu tot ce am.

Meditaţii C. H. Spurgeon

Un semn al mandriei

2 decembrie

Text: Proverbe 16:5-9, 18,19

Orice inima trufasa este o scarba inaintea Domnului.” Proverbele 16:5

Mandria ne impiedica sa fim utili in lucrarea lui Dumnezeu.
Daca dorim ca El sa ne foloseasca, trebuie mai intai sa ne
dam seama cat de neajutorati suntem fara El.

Henry Moorhouse a trait jumatate din viata lui in paca-
tosenie. Apoi, la varsta de 21 de ani, Dumnezeu l-a mantuit si l-a
chemat sa fie evanghelist. Prin predicile sale, multi oameni din
Statele Unite si Marea Britanie au ajuns sa creada in Isus Cristos.
Cand predica insa in Canada, parea sa aiba esec intotdeauna. Zi si
noapte era pe genunchi, cercetandu-si inima si strigand: „O Dum-
nezeule, de ce nu se face nici o trezire spirituala? De ce nu lucreaza
Duhul Tau cel Sfant?”

Intr-o zi, cand umbla pe strada, a vazut un afis mare pe care
erau scrise aceste cuvinte: „Veniti si ascultati-l pe Henry Moor-
house, cel mai renumit dintre toti predicatorii britanici!” „Ah, si-a
zis lui insusi, acum am gasit care este motivul!” A plecat indata la
comitetul de organizare a campaniei de evanghelizare si le-a spus:
„Am vazut felul in care m-ati prezentat fiind cel mai dintre cei
mai…! Nu este de mirare de ce Duhul Sfant nu poate lucra! El este
intristat si inabusit pentru ca nu L-ati marit pe Domnul Isus Cristos.
El este Cel Minunat. Eu sunt slujitorul Lui sarac si simplu care are
privilegiul de a predica Evanghelia mareata”. Placardele cu anun-
turile au fost date jos si Dumnezeu l-a folosit pe acest tanar cu
scopul de a-i aduce pe multi la credinta in Cristos.

Orice atrage atentia spre sine si intuneca chipul lui Cristos
este o forma subtila de mandrie. Evitati-o! – H.G.B.

Sunt mantuit, dar eul este rastignit?

Si am drept scop al vietii pe pamant,

Sa-L onorez pe Salvatorul meu iubit,

Sa-I proslavesc doar numele Lui Sfant?” – Anonim

Mandria ta este singura otrava
care iti face bine atunci cand o inghiti.

Painea zilnica

Este nevoie de munca

Text: 1 Timotei 6:11-16  

Fereşte-te de basmele lumeşti şi băbeşti. Caută să fii evlavios.„1 Timotei 4:7

Apostolul se referă la evlavie mai mult în 1 Timotei decat a făcut-o în toate celelalte epistole (vezi 2:2; 3:16; 4:7, 8; 6:3, 5, 6, 11). Această calitate de creştin, foarte apeciată, despre care se spune că este o „taină” (3:16), poate fi definită ca fiind o viaţă sfantă şi bună izvorand dintr-o adancă reverenţă faţă de Dumnezeu. Dar cum va veni ea în vieţile noastre? Trebuie numai să ne rugăm pentru evlavie şi apoi să stăm liniştiţi aşteptînd ca Dumnezeu s-o toarne dintr-o dată în noi? Nu, nu în felul acesta vom deveni evlaviosi. Ni se cere şi efortul nostru! In 1 Timotei 4:7, ni se spune că trebuie să căutăm să fim evlaviosi. Să ne gandim la aceasta astfel: să presupunem că o tanără gimnastă vrea să concureze la jocurile olimpice. Cum îşi va realiza ea această dorinţă? În primul rand, ea va trebui să fie întru totul dăruită acestui scop. Apoi, va trebui să facă sacrificii extraordinare din timpul ei. Va trebui să petreacă multe ore zilnic făcand exerciţii şi antrenamente de rutină. Va lucra sub ochii foarte calificaţi ai antrenorului, care va scoate în evidenţă cele mai mici deficienţe şi care îi va corecta toate tehnicile. In acelaşi timp, va ţine un regim strict de alimentaţie.


Tot astfel este şi cu evlavia. Dacă dorim să devenim mai evlaviosi, trebuie să ne consacram acestui scop. Trebuie să ne supunem la un „antrenament” extenuant şi continuu. Prin rugăciune şi ascultare, ne supunem călăuzirii „antrenorului” nostru, Duhul Sfant. Trebuie să ne disciplinăm singuri pentru a citi, a studia, a asculta de Cuvantul lui Dumnezeu. Limitarea la rugăciunea pentru evlavie nu va folosi la nimic. Trebuie să recunoaştem că se cere muncă! – D.C.E.

Să seamăn tot mai mult cu Salvatorul,
Zilnic spre El voinţa mi-o îndrept.
Pană ce Domnul meu va stăpani
Peste viaţa şi inima din piept.” – Brandt

Fără luptă, nu-i cunună

Painea zilnica

Din planuri si visuri

Text: Genesa 27:15-29

„…şi toate familiile pămîntului vor fi binecuvtntate in tine şi In sămtnţa ta.” Genesa 28:14

Un scop spiritual nobil nu justifică mijloace necinstite pentru atingerea acelui scop. Inainte ca Esau şi Iacob să se fi născut, Dumnezeu I-a spus Rebecăi: „Două neamuri sunt in pîntecele tău… Şi cel mai mare va sluji celui mai mic” (Genesa 25:23). Mai tarziu, tatăl lor, Isaac, ştiind că aceasta este intenţia lui Dumnezeu, a aranjat din încăpăţînare să-1 binecuvînteze pe Esau, favoritul lui. Aşa că Rebeca şi-a păcălit soţul făcîndu-1 să-1 binecuvînteze pe Iacov. Dumnezeu Şi-ar fi confirmat mai tarziu legămîntul făcut cu Iacov, nu din pricina uneltirii lui Iacov chiar şi fără ea (28:10-16).
O soţie creştină, dorind din toată inima ca soţul ei să fie mantuit, poate că va încerca o stratagemă să aranjeze o întrunire între soţul ei şi pastorul bisericii. In loc de a face aşa ceva ar fi mai bine să trăiască o viaţă sfîntă în prezenţa sa, încrezîndu-se în Dumnezeu să lucreze la inima lui. Părinţii poate că încearcă să-i determine pe copii să-i asculte, făcîndu-le promisiuni sau ameninţîndu-i că le vor interzice cîte ceva. Asemenea acţiuni merg împotriva căilor lui Dumnezeu.

Stephen Merrit a spus: „încetaţi să vă mai amestecaţi în planul şi-n voia lui Dumnezeu. Stricaţi oriunde puneţi mîna. Puteţi muta arătătoarele ceasului ca să arate ora care vă convine, dar nu puteţi schimba timpul; vă puteţi grăbi să dezvăluiţi voia lui Dumnezeu, dar veţi face pagube şi nu veţi ajuta lucrarea… Lăsaţi totul pe seama Sa”. Manipularea circumstanţelor şi oamenilor ca să aranjăm un sfarşit bun este greşită, deşi Dumnezeu poate să folosească păcatele noastre ca să-Şi împlinească planurile Lui. Ai o situaţie dificilă pe care doreşti s-o vezi rezolvată de Dumnezeu? Roagă-te, munceşte, crede şi aşteaptă. Dar nu ticlui planuri pentru a-ţi împlini visurile.     – D.J.D.

Ajută-mă, Doamne, să ştiu aştepta
Pană ce voia-Ţi curat voi vedea.
Mă călăuzeşte şi-Ţi împlineşte
Cereasca-Ţi voinţă în viaţa mea. ”  -Anonim

A te încrede în providenţa divină înseamnă a înceta să te joci cu planurile Sale

Painea zilnica

Forma potrivita

Text: Psalmul 71:14-21

De aceea, noi nu cădem, de oboseală. Ci chiar dacă omul nostru din afară se trece, totuşi omul nostru dinăuntru se înnoieşte din zi în zi.” 2 Cor. 4:16

Un evanghelist ne-a relatat o întîmplare într-una din campaniile sale evanghelistice. El a spus: „Am un prieten care în timpul depresiunii economice, şi-a pierdut slujba, averea, soţia, casa, dar s-a ţinut cu tenacitate de credinţa sa – singurul lucru care-i mai rămăsese. Într-o zi s-a oprit să se uite la nişte oameni care construiau o biserică de piatră. Unul dintre ei făţuia o piatră de formă triunghiulară. „Ce faci cu piatra aceasta?” a întrebat prietenul meu. Muncitorul i-a răspuns: „Vezi deschizătura aceea acolo sus lîngă vîrf? Ei bine, o şlefuiesc aici jos ca să se potrivească acolo sus”. Lacrimile i-au umplut ochii prietenului meu în timp ce se depărta. Dumnezeu îi vorbise prin muncitorul acela, explicîndu-i motivul suferinţelor prin care trecuse”.


Poate, recent, ai suferit o mare pierdere. Sau poate ai dureri fizice sau psihice. Omul din afară se pare că „se trece”. Cu toate acestea, dacă îl cunoşti pe Domnul ca Mîntuitor al tău, nu trebuie să fii descurajat. Toate aceste lucruri sînt în mîna iubitoare a Tatălui nostru ceresc, şi El le foloseşte pentru pregătirea ta pentru cer.
Trupurile noastre sunt corturi de lut care se vor reîntoarce în ţarană. Este o binecuvîntare să ştii că în timp ce Dumnezeu lucrează la lutul fiinţei noastre umane fragile, El întăreşte „omul dinlăuntru” ca el să fie reînnoit din zi în zi, astfel că întristările noastre uşoare şi „de o clipă, lucrează pentru noi tot mai mult o greutate veşnică de slavă” (2 Cor. 4:16, 17). Presiunea mainii Sale poate că provoacă dureri, dar nu uitaţi, El ne aduce aici la forma potrivită acolo sus! – H.G.B

Să fie-aceasta scopul sufletului meu:
Alegerea solemnă, fără ezitare,
Să mă predau controlului divin
Si să mă bucur în orice încercare.”      – Anonim.

Ceea ce noi numim adversitate,
Dumnezeu numeşte oportunitate.

Painea zilnica

Tu nu mai eşti al tău

„Nu ştiţi… că voi nu sunteţi ai voştri?” 1 Corinteni 6:19

Nu există viaţă privată.

“O lume în interiorul altei lumi”, pentru un om care a ajuns in părtăşie cu suferinţele lui Isus Cristos. Dumnezeu zdrobeşte viaţa privată a sfinţilor Săi şi o transformă într-un drum pentru lume şi pentru El. Nici o fiinţă umană nu poate rezista la aceasta dacă nu se identifică cu Isus Cristos. Noi nu suntem sfinţiţi pentru noi inşine, ci suntem chemaţi să fim părtaşi la Evanghelie; în viaţa noastră se petrec lucruri care par a nu avea nici o legătură cu noi, dar prin care Dumnezeu ne duce la părtăşie cu El.

Lasă-L să lucreze aşa cum vrea în tine; dacă nu-L laşi, atunci, în loc să-I fii de folos lui Dumnezeu în lucrarea Sa de răscumpărare a lumii, Îi vei fi o piedică.

Primul lucru pe care-l face Dumnezeu cu noi este să ne înrădăcineze in realitatea aspră, până când nu ne mai pasă ce se întâmplă cu noi, atâta timp cât El Îşi poate urma calea în scopul răscumpărării. De ce să nu trecem prin suferinţă? Ea este uşa prin care Dumnezeu deschide căi de părtăşie cu Fiul Său. Cei mai mulţi dintre noi ne prăbuşim la prima atingere a durerii: ne aşezăm pe pragul voii lui Dumnezeu şi ne stingem acolo in autocompătimire, iar toată aşa-zisa compasiune creştină din partea altora ne va ajuta să ajungem pe patul de moarte. Dar Dumnezeu nu vrea acest lucru. El vine cu îmbrăţişarea mâinii străpunse a Fiului Său. spunându-ne: “Intră în părtăşie cu Mine: ridică-te şi străluceşte”. Dacă, printr-o inimă frântă, Dumnezeu işi poate îndeplini scopurile în lume, atunci mulţumeşte-I Lui că ţi-a frânt inima.

Oswald CHAMBERS

Umblarea în pas cu Dumnezeu

„Enoh a umblat cu Dumnezeu.” Genesa 5:24

Testul vieţii creştine şi al caracterului unui om nu este ceea ce face el în momentele excepţionale din viaţă, ci ceea ce face în momentele obişnuite, atunci când nu există nimic extraordinar sau palpitant. Valoarea unui om se vede în atitudinea pe care o are faţă de lucrurile obişnuite, atunci când nu este în faţa reflectoarelor (vezi Ioan 1:35-36). Este greu să înveţi să umbli în pas cu Dumnezeu, aceasta înseamnă să experimentezi o nouă energie pe plan spiritual. Atunci când înveţi să mergi cu Dumnezeu e întotdeauna dificil să intri în ritmul Său; dar când ai intrat în ritmul Lui, singura caracteristică ce se manifestă în tine este viaţa lui Dumnezeu. Omul iese din vedere, fiind unit cu Dumnezeu, şi nu se mai văd decât ritmul şi puterea lui Dumnezeu.

E dificil să mergem în pas cu Dumnezeu, pentru că. atunci când începem să umblăm cu El, descoperim că El este în faţa noastră înainte ca noi să fi făcut măcar trei paşi. El are un mod diferit de a acţiona şi trebuie să fim instruiţi şi disciplinaţi în căile Lui. S-a spus despre Isus că nu va obosi, nici nu Se va descuraja” (Isaia 42:4, Bucureşti 2001), deoarece El n-a lucrat niciodată de pe poziţia Lui, ci numai de Depoziţia Tatălui Său; şi noi trebuie să învăţăm să facem la fel.

Adevărurile spirituale se învaţă în atmosfera prezenţei lui Dumnezeu, nu prin raţionamente intelectuale. Duhul lui Dumnezeu schimbă modul în care privim lucrurile; lucruri care n-au fost niciodată posibile devin deodată posibile. A umbla în pas cu Dumnezeu nu înseamnă altceva decât a fi una cu El. E nevoie de mult timp ca să ajungi la aceasta, dar perseverează! Nu renunţa din cauză că acum îţi este foarte greu -continuă şi, în scurt timp, vei descoperi că ai o viziune nouă şi un scop nou.

Oswald CHAMBERS

Scopul rugăciunii

“Doamne, învaţă-ne să ne rugăm” Luca 11:1

Rugăciunea nu face parte din viaţa omului natural. Auzim spunându-se că omul va avea de suferit în viaţă dacă nu se roagă; mă îndoiesc de aceasta. Ceea ce va avea de suferit este viaţa Fiului lui Dumnezeu din el. viaţă care nu se hrăneşte cu mâncare, ci cu rugăciune. Când un om este născut de sus, în el se naşte viaţa Fiului lui Dumnezeu; el poate ori să lase acea viaţă să moară de foame, ori să o hrănească. Rugăciunea este modul în care se hrăneşte viaţa lui Dumnezeu din noi. Concepţia noastră obişnuită despre rugăciune nu se găseşte în Noul Testament. Noi privim rugăciunea drept un mijloc de a primi diferite lucruri pentru noi înşine; scopul biblic al rugăciunii este să-L cunoaştem mai bine pe Dumnezeu Însuşi.

“Cereţi şi vi se va da.” Noi mormăim ceva în faţa lui Dumnezeu, ne apărăm sau suntem apatici, dar cerem foarte puţine lucruri. Şi totuşi, ce îndrăzneală minunată are un copil! Domnul nostru spune: “Dacă nu vă veţi face ca nişte copilaşi…”. Cere, şi Dumnezeu va face. Dă-I o şansă lui Isus Cristos, fa-I loc de acţiune! Problema e că nici un om nu face aceasta dacă n-a ajuns la capătul puterilor. Când ai ajuns la capătul puterilor, nu ţi se mai pare o laşitate să te rogi, ci aceasta este singura cale de a ajunge în contact cu realitatea. Fii tu însuţi înaintea lui Dumnezeu şi prezintă-I problemele tale, lucrurile în legătură cu care ştii că ai ajuns la capătul puterilor. Cât timp îţi eşti atotsuficient, nu ai nevoie să-I ceri ceva lui Dumnezeu.

Nu este atât de adevărat că “rugăciunea schimbă lucrurile” pe cât este de adevărat că “rugăciunea mă schimbă pe mine”, şi apoi eu schimb lucrurile. Dumnezeu aşa lucrează, încât rugăciunea bazată pe Răscumpărare să schimbe modul în care omul priveşte lucrurile. Rugăciunea nu este ceva ce schimbă lucrurile în exterior, ci ceva care face minuni în starea lăuntrică a omului.

Oswald CHAMBERS

Ascultarea… si apoi?

„Îndată, Isus a silit pe ucenicii Săi să intre în corabie şi să treacă de cealaltă parte… ” Marcu 6:45-52

Noi suntem în stare să credem că, dacă Isus Cristos ne sileşte şi noi Il ascultăm, El ne va conduce spre mari succese. Nu trebuie să ne gândim niciodată că visele noastre de succes sunt scopul lui Dumnezeu pentru noi; scopul Lui poate fi exact opusul. Avem ideea că Dumnezeu ne conduce spre o ţinta anume, spre un ţel dorit; El nu face aceasta. Problema ajungerii la o ţintă anume este de mică importanţă. Ceea ce noi numim proces, Dumnezeu numeşte ţintă.

Care cred eu că este scopul lui Dumnezeu? Scopul Lui este să depind de El şi de puterea Lui acum.Dacă pot să rămân calm şi neclintit în mijlocul luptei, scopul lui Dumnezeu se împlineşte în mine. Dumnezeu nu lucrează în vederea unui anumit sfârşit; ţinta Lui este procesul – adică să-L văd pe El umblând pe valuri, fără să văd nici un ţărm, nici un succes, nici un scop, ci doar să am siguranţa absolută că totul este în ordine, deoarece îl văd pe El umblând pe mare. Procesul, nu finalul lui, Îl slăveşte pe Dumnezeu.

Dumnezeu ne pregăteşte pentru acum, nu pentru ce va fi imediai după aceea. Scopul Lui este pentru minutul acesta, nu pentru ceva din viitor. Nu trebuie să ne preocupe ce va urma după ce ascultăm; greşim şi ne rătăcim când ne gândim la ce va urma. Ceea ce oamenii numesc instruire, pregătire, Dumnezeu numeşte scop.

Scopul lui Dumnezeu este să mă facă în stare să văd că El poate păşi chiar acum peste haosul din viaţa mea. Dacă avem în vedere un scop mai îndepărtat, nu acordăm suficientă atenţie prezentului; dar dacă înţelegem că ascultarea este scopul, atunci fiecare clipă care vine este preţioasă.

Oswald CHAMBERS

Omul spiritual

„Să Îl cunosc pe El.” Filipeni 3:10

Iniţiativa celui sfânt nu este îndreptată spre autoîmplinire, ci spre cunoaşterea lui Isus Cristos. Omul spiritual nu crede niciodată că situaţia în care se află este întâmplătoare, nici nu se gândeşte să-şi împartă viaţa în secular şi sacru; el vede orice situaţie în care este pus drept un mijloc de a-L cunoaşte pe Isus Cristos. Predarea lui este fără rezerve. Duhul Sfânt este hotărât să ne facă să-L arătăm pe Isus Cristos în fiecare domeniu al vieţii noastre şi ne va întoarce mereu şi mereu în acelaşi punct până când vom face acest lucru. Autoîmplinirea duce la întronarea lucrării, pe când cel sfânt Îl întronează pe Isus Cristos prin lucrarea lui. Orice facem, fie că mâncăm sau bem sau spălăm picioarele ucenicilor, trebuie să avem iniţiativa de a-L arăta pe Isus în acel lucru. Fiecare etapă din viaţa noastră prezentă îşi are corespondentul în viaţa lui Isus. Domnul nostru a experimentat relaţia Sa cu Tatăl chiar şi în lucrurile cele mai umile,

“Isus fiindcă ştia… că de la Dumnezeu a venit şi la Dumnezeu Se duce…. a luat un ştergar… şi a început să spele picioarele ucenicilor” (Ioan 13:3-5).

Scopul omului spiritual este: ..Să Îl cunosc pe El”. Îl cunosc pe El aici unde sunt azi? Daca nu, atunci nu Îi sunt credincios Lui. Nu sunt aici ca să mă realizez pe mine însumi, ci să-L cunosc pe Isus. În lucrarea creştină, iniţiativa apare de multe ori din ideea greşită că ceva trebuie făcut şi că eu trebuie să fac lucrul respectiv. Omul spiritual nu gândeşte niciodată in felul acesta; scopul său este de a-L arăta pe Isus Cristos în orice împrejurare s-ar afla.

Oswald CHAMBERS