Isus e viu!

Isus e viu! În veci de veci trăiește!
Moartea nu L-a biruit!
Isus e viu! E al nostru Rege,
Care pentru noi a pătimit!

El este Fiul, Celui ce e Viața,
Fiu de Dumnezeu Sfânt, este El,
El a gustat și suferința grea, și moartea,
Regele Sfânt, Emanuel!

Dar, a-nviat din morți, și-n veci trăiește!
El este veșnic, infinit!
Răsune peste tot, marea veste,
Isus, puterea morții-a biruit!

El e viu! În veci de veci trăiește,
Alfa și Omega este El,
Începutul și Sfârșitul, El este,
Toate sunt prin El și pentru El!

El este Fiul, Cel iubit de Tatăl,
În care Tatăl plăcerea Și-a găsit,
Și a fost ascultător până la moarte,
Căci pe Tatăl, și pe noi, El ne-a iubit!

Nu S-a uitat la rănile amare,
Pe care le avea de suferit,
Ci a privit la mine și la tine,
În care o sămânță de urmași El a găsit!

Isus e viu! Dragostea trăiește,
Și în veci de veci va dăinui!
Isus e viu, dragostea nu piere,
Și în noi mereu va străluci!

Isus e viu, și-n viață El ne ține,
Isus oricând va birui,
Veniți la El, voi suflete pierdute,
Și Cerul întreg îl veți moșteni!

 Margit Biro

4 Mai

„Fiindcă aţi fost născuţi din nou, nu dintr-o sămânţă care poate putrezi, ci dintr-una care nu poate putrezi.” 1 Petru 1:23

Petru îi îndeamnă pe credincioşi să se iubească unul pe altul „cu căldură, din toată inima” (1 Petru 1:22). El nu îşi bazează îndemnul pe legile omeneşti sau pe filosofie, ci pe natura înaltă şi divină pe care a sădit-o Dumnezeu în poporul Său. Asemeni tutorilor unui prinţ, care lucrează din toate puterile pentru a-i insufla demnitatea şi măreţia cuvenite unui rege, Petru priveşte asupra moştenitorilor Regelui Regilor, prinţi de viţă nobilă, descendenţi ai celei mai vechi aristocraţii de pe pământ, şi le spune: „iubiţi-vă unii pe alţii, fiindcă aşa se cuvine celor născuţi dintr-o sămânţă care nu poate putrezi; din cauza descendenţei voastre, fiindcă aţi fost născuţi din Dumnezeu, Creatorul tuturor lucrurilor; şi din cauza moştenirii care vă aşteaptă, fiindcă voi nu veţi pieri niciodată, deşi strălucirea trupului va păli, şi existenţa ei va înceta” (vezi 1 Petru 2:22-25).

Ar fi bine dacă, în spiritul umilinţei, am recunoaşte adevărata demnitate a naturii noastre renăscute şi ne-am ridica la înălţimea ei. Ce este un creştin? Dacă îl compari cu un rege, are în plus sfinţenia preoţească. Regalitatea regelui se limitează adesea la coroana lui, dar un creştin este măreţ prin însăşi natura sa Prin naşterea sa din nou, el se ridică deasupra semenilor săi, ca un om deasupra fiarelor pădurii.

Cu siguranţă că ar trebui să se poarte, în toate lucrurile, nu ca unul care face parte din mulţime, ci ca unul dintre cei aleşi din lume» răscumpăraţi prin har divin, descrişi ca o „seminţie aleasă” (1 Petru 2:9)» De aceea, creştinul nu se poate târî în noroi şi nu poate trăi în felul lumii. Fie ca demnitatea firii voastre şi strălucirea planurilor pe care voi, credincioşi în Christos, le faceţi, să vă conducă la sfinţenie şi „feriţi-vă de orice vi se pare rău” (1 Tesaloniceni 5:22).

C.H. Spurgeon

Luptă-te cu firea veche

Luptă-te cu firea veche
Ce te-ndeamnă spre păcat.
Cu ea până-n ceasul morții,
După cum ne-au spus și alții,
O să ai tot de luptat
Pentru-a te păstra curat.

Luptă-te, că doar o clipă
Dacă nu veghezi viteaz,
Vrăjmașul greu te rănește,
Nici nu știi cum te trântește
În rușine și necaz,
Fără să îți dea răgaz.

Firea nouă este grâul,
Firea veche-i buruiana.
Cea dintâi este din Domnul
Și face să rodească pomul.
Cealaltă e din satana
Și ne crește buruiana.

Luptă, suflete, să crească
Numai roada celei bune.
Iar pe cealaltă, luptă,
Și în gând, dar și în faptă,
Domnului a te supune
Și să faci doar ce e bine.

Udați grâul firii sfinte
Cu a lacrimilor rouă
Să-ncolțească și rodească
Pentru slava cea cerească,
Tot mai mult sămânța nouă
Și cerească dată vouă.

Și-ncălzește-o cu-al iubirii
Soare minunat și dulce,
Ca să poată-mbelșugată,
Sfântă, binecuvântată,
Roada Duhului aduce
Prin jertfirea de pe cruce.

Augustin Tecar 

9 Aprilie

„Indurarea Ta mă face mare.” Psalmi 18:35

Cuvintele acestea pot fi traduse prin „bunătatea Ta mă face mare”. David a recunoscut bucuros că măreţia Sa nu se datora meritelor lui, ci bunătăţii lui Dumnezeu. „Providenţa” este o alta variantă, şi providenţa nu este nimic altceva decât bunătatea în acţiune. Bunătatea este mugurele, iar providenţa este floarea; bunătatea este sămânţa, şi providenţa este recolta. „Ajutorul Tău” este un alt cuvânt pentru providenţă. Providenţa este aliatul tuturor sfinţilor, care îi ajută în slujba Domnului. Alte două variante sunt „umilinţa” şi „protecţia Ta”.

Cuvantul protecţie combină toate ideile menţionate până acum, inclusiv pe cea a umilinţei. Versetul spune că Dumnezeu s-a umilit pe Sine însuşi pentru ca noi să fim mari. Suntem atât de mici încât, dacă Dumnezeu îşi manifestă măreţia, suntem călcaţi în picioare. Dar Dumnezeu, care trebuie să se aplece ca să privească cerurile şi îngerii, îşi apleacă privirile mult mai jos ca să se uite la noi şi ne face mari. Mai sunt câteva versiuni. De exemplu, versiunea Septuaginta spune „pedeapsa Ta m-a făcut mare”, referindu-se la corecţia unui tată. Versiunea caldeeană menţionează că „prin cuvântul Tău am fost îmbogăţit”. Ideea rămâne aceeaşi. David îşi subscrie măreţia bunătăţii Tatălui ceresc.

Fie ca acest sentiment să fie oglindit şi în inimile noastre, şi în această seară să ne aruncăm coroanele la picioarele lui Isus strigând „îndurarea Ta mă face mare”. Cât de miraculos am experimentat bunătatea lui Dumnezeu! Cât de blânde au fost pedepsele Lui! Cât de mare răbdarea Lui! Cât de folositoare învăţăturile Lui! Cât de stăruitoare rugăminţile! Meditează la această temă, credinciosule. Trezeşte-ţi recunoştinţa, adânceşte-ţi umilinţa şi reînnoieşte-ţi iubirea înainte să adormi în seara aceasta.

C.H. Spurgeon

2 Aprilie

„Va vedea o sămânţă de urmaşi, va trăi multe zile și lucrarea Domnului va propăşi în mâinile Lui.” Isaia 53:10

Toţi cei care ÎI iubesc pe Domnul să se roage pentru împlinirea făgăduinţei din acest text. Este uşor să te rogi când îţi întemeiezi credinţa pe făgăduinţele lui Dumnezeu. Cum ar putea Cel care a rostit Cuvântul să refuze să-1 împlinească? Adevărul neschimbător nu se poate dezice prin minciună, credincioşia veşnică nu se poate degrada prin neglijenţă. Dumnezeu să-L binecuvânteze pe Fiul; legământul Său ÎI obligă. Ceea ce cerem de la Isus prin Duhul Sfânt I-a fost promis de Dumnezeu. Oricând te rogi pentru împărăţia lui Christos, priveşte cu ochii credinţei spre ziua binecuvântată în care Cel răstignit va primi coroana acolo unde oamenii Lau respins.

Intăreşte-te, lucrătorule credincios, chiar dacă ţi se pare că lucrarea ta are puţin succes. Nu va fi întotdeauna aşa. Timpurile bune te aşteaptă. Ochii tăi nu pot vedea viitorul binecuvântat. Adu telescopul credinţei, şterge îndoiala de pe lentile, priveşte prin el, şi vei vedea slava viitoare. Cititorule, aceasta este rugăciunea ta continuă? Aminteşte-ţi că acelaşi Isus care ne-a spus să cerem „pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi” (Matei 6:11), a spus mai întâi „sfmţească-se Numele Tău. Vie Împărăţia Ta ,facă-se voia Ta, precum în cer aşa și pe pământ” (vers. 9-10).

Nu te ruga numai pentru păcatele, nevoile, nedesăvârşirile şi încercările tale. Lasă-le la porţile stelelor şi caută-L pe Christos. Apoi, în timp ce te apropii de scaunul milei, înalţă această rugăciune: „Doamne, lărgeşte împărăţia scumpului Tău Fiu”. O asemenea cerere, prezentată stăruitor, va înălţa spiritul devoţiunii tale. Aminteşte-ţi că îţi dovedeşti sinceritatea lucrând pentru slava Domnului.

C.H. Spurgeon

Steaua dimineții

Eu sunt Rădăcina şi Sămânţa lui David, Luceafărul strălucitor de dimineaţă.”Apocalipsa 22/16

Bolta cerului, grădina mea cu stele,
Aici, eu caut comori, albe mărgele,
Pe cer, astăzi, cântă Steaua dimineții:
„-De  mă urmezi, te conduc la Ieslea Vieții.”

Bolta cerului, o  grădină   cu  stele,
Acolo îmi sădesc eu visele mele,
  Îngerii  arată o coroană pe cer:
-„Te slăvesc, al meu Rege, îndurare-Ți cer!”

Steaua  luminoasă cântă pentru    pământ:
” -Vino, păcătos, vino și tu, cel mai sfânt!
Veniți, păstori de pe câmp, și   om luminat,
Veniți la Iesle, Eu, Isus, sunt  Împărat!

Sunt Rege pentru  tine, cel din depărtare,
Iar pentru fugari, sunt Cetatea cea tare,
Pentru cel bolnav, sunt și  Medic, și Balsam,
Nicicând nu- l părăsesc, ca Tată, pe orfan!”

Bolta cerului, o  grădină   cu  stele,
Acolo, îmi ascund eu visele mele,
Steaua merge în față, Cerul, luminos,
Toate stelele se închină lui Cristos!

Arancutean Eliza 

Mântuitorul meu iubit

Mântuitorul meu iubit
Spre Tine-înalț privirea
Când sufletul îmi e mâhnit
Știind că Tu ai biruit
Te rog dă-mi Harul potrivit
Să pot rămâne neclintit
Să nu mă pierd cu firea.

Să pot purta, Stăpân Ceresc,
Sămânța Ta în mine
Când buruieni mă năpădesc
Și-atâția spini mă necăjesc
Ajută-mă mereu să cresc
Și dă-mi putere să rodesc
Așa cum se cuvine.

Să pot aduce rod bogat
Te rog dă-mi ajutorul
Pământul e așa uscat
Iar fără Tine-s diperat
Gândindu-mă la secerat
Din nou doresc să fiu udat
Trimite Doamne norul.

Să pot ca să devin prin Har
Un spic umil ce crește
Un lut în mâna-Ți de Olar
O jertfă pusă pe altar
O candelă cu Sfâtul jar
Un păcătos salvat prin Har
Ce-ntruna Te iubește.

Să nu dau aurul pe-un scrum
Știind a lui valoare
Nici încercări când vin duium
Și nici al lumii fals parfum
Să nu m-abată nicidecum
De pe-al Împărăției drum
Spre veșnica pierzare.

O licărire-n infinit
E viața mea întregă
Când Doamne Tu m-Ai plăsmuit
M-ai cunoscut și m-ai iubit
Și-un dor în mine-ai plămădit
Care crescând necontenit
De Tine mă tot leagă.

Prin lumea care zi de zi
Se-ndreptă spre ruine
Oricâte mă vor încolți
Din drum eu nu mă voi opri
Căci îmi doresc să pot păzi
Isuse-n în fiecare zi
Cuvântul de la Tine.

Curând, când Vei veni pe nori
Cu Slava Ta cea mare
În clipa când Ai să cobori
Umplând văzduhul de splendori
Doresc să pot zbura spre nori
Cu-ai Tăi iubiți învingători
Spre marea Sărbătoare.

Și-apoi în Raiul fericit
Vor fi splendori divine
Necazul va avea sfârșit
Cînd vom uita ce-am suferit
Și vom trăi în infinit
Iar eu voi fi pe veci uimit
Când fi-voi lângă Tine.

Daniel Hozan

11 Ianuarie

„Dar nu au rădăcină.” Luca 8:13

Suflete, cercetează-te singur în această dimineaţă, în lumina textului de azi. Ai primit Cuvântul cu bucurie. Sentimentele tale au fost trezite, şi ai fost foarte impresionat. Dar aminteşte-ţi: să asculţi Cuvântul este una, şi să-L primeşti pe Isus în sufletul tău alta. Simţămintele superficiale sunt adesea însoţite de o asprime a inimii, şi o primire sentimentală a Cuvântului nu este întotdeauna durabilă. In parabola semănătorului, una din seminţe cade pe un teren stâncos, acoperit cu o pojghiţă subţire de pământ.

Când sămânţa scoate rădăcini, ajunge curând la stânca de dedesubt; apoi se străduieşte din toate puterile să crească în sus dar, neavând hrană suficientă de la rădăcină, se usucă repede. Este acesta şi cazul meu? Am făcut oare un spectacol de sentimente care nu are corespondent în viaţa interioară? Binele creşte în pământ şi în afară în acelaşi timp. Sunt eu bine înrădăcinat în credincioşia şi dragostea pentru Isus? Dacă inima mea rămâne împietrită şi neudată de har, sămânţa cea bună poate încolţi pentru un anotimp, dar apoi se va usca, fiindcă nu va putea înflori într-o inimă stâncoasă, nesupusă şi nesfinţită.

Daţi-mi voie să mă tem de o cucernicie rapidă în creştere şi puţin rezistentă, ca curcubetele lui Iona. Daţi-mi voie să calculez preţul uceniciei. Şi mai ales lăsaţi-mă să simt energia Duhului Sfânt; atunci voi avea în suflet o sămânţă rezistentă şi trainică. Dacă mintea mea rămâne la fel de îndărătnică cum a fost la început, soarele încercării o va usca, şi inima mea împietrită va arde şi mai tare sămânţa fără rădăcini. Credinţa mea va pieri curând, şi disperarea mea va fi teribilă; de aceea, Semănătorule ceresc, ară-mi inima întâi, şi apoi aruncă adevărul Tău în ea. Ingăduie-mi să rodesc o recoltă bogată pentru Tine.

Meditaţii C. H. Spurgeon

Pământul roditor

Mi-e spicul sterp, uscat de vânt şi-arşiţă,
Lucrarea mea de paie-i arsă, scrum,
Fără de rod e-a inimii mlădiţă
Căci a căzut sămânţa lângă drum.

Cât un grăunte-i slaba mea credinţă,
Dar cresc şi ai îngrijorării spini,
‎Înăbuşită zace-n neputinţă
Căci a căzut sămânţa-n mărăcini.

‎E-n mine parc-o dâră de lumină,
Dar ‎în furtuni e-un licăr laş, fricos,
Stau bine-ascuns prigoana să nu vină
Căci a căzut sămânţa-n loc stâncos‎.

Cu mâna goală mă întorc la Tine
Fără de untdelemn, cu duhul stins,
Adu-mi lumina Ta, trăieşte-n mine
C-a deznădejdii beznă m-a cuprins!

‎Fă-mi inima pământul bun, o Doamne,
Desţeleneşte-n ea un nou ogor!
‎Dac-am ajuns în ale vieţii toamne,
Fă-mă, te rog, pământul roditor!

„Ascultaţi! Iată, semănătorul a ieşit să semene! În timp ce semăna el, o parte din sămânţă a căzut lângă drum şi au venit păsările şi au mâncat-o. O altă parte a căzut în locuri stâncoase, unde nu avea pământ mult. A răsărit repede, pentru că nu avea pământ adânc, dar când a răsărit soarele, s-a ofilit şi, fiindcă nu avea rădăcină, s-a uscat. O altă parte a căzut între spini, iar spinii au crescut şi au sufocat-o, aşa că nu a dat rod. Alta însă a căzut în pământ bun şi a dat rod care s-a înălţat şi a crescut: un grăunte a rodit treizeci, altul – şaizeci şi altul – o sută“(Marcu 4: 3-9)

Olivia Pocol

La un pas de moarte

15 octombrie

Text: Luca 23:33-43

15 octombrie

Text: Luca 23:33-43

Adevarat iti spun ca astazi vei fi cu Mine tn rai

luca 23:43

Atat timp cat traieste cineva exista speranta pentru convertirea
sa la Cristos. Una din ultimele fapte ale Domnului nostru Isus
de pe cruce a fost sa-i daruiasca mantuire unui muribund.

Un capitan de vapor, pe nume Bjorn Kristiansen, zacea pe patul
mortii intr-un spital. Aproape ca inima nu-i mai batea si nu mai
respira. O sora medicala norvegiana i-a vorbit: ‘Capitane Kristian-
sen, esti pe moarte. II cunosti pe Isus Cristos? Ma voi ruga pentru
dumnevoastra”. Kristiansen i-a auzit vocea, Si mai tarziu si-a amin-
tit ca s-a agatat de acele cuvinte ca de firul vietii. Spre uimirea
doctorilor, Bjorn a revenit la viata. El s-a increzut in Cristos si a
stiut ca a fost salvat.

Poate ca nu vom sti niciodata ca suntem in prezenta unei persoane
pe moarte, a carei stare spirituala ne este necunoscuta. Marturia
noastra poate constitui diferenta dintre rai si iad pentru viata
aceea in clipele ei finale. Trebuie sa stim si sa fim gata sa im-
partasim esentialul Evangheliei: Dumnezeu ne iubeste, dar pacatul
ne-a despartit de El. Isus Cristos, Fiul desavarsit al lui Dumnezeu,
a murit pe cruce pentru a plati pedeapsa pacatelor noastre si
pentru a ne da viata vesnica. Trebuie sa ne rugam cu persoana
aceea si s-o invitam sa se roage cu noi.

Ceea ce trebuie spus unei persoane aflate pe moarte, nu este
diferit de ceea ce trebuie sa le spunem tuturor. Problema este
aceeasi pentru toti. Sa fim gata sa le spunem celor vii si celor in
pragul mortii despre Isus. Nu putem sa stim cine este la un pas de
moarte. – D.J.D.

„Condu-ma spre un suflet apasat,

Sa spun cuvantul ce alina;

Prietenii pierduti sunt in pacat

Si nu stiu drumul spre lumina.” – Houghton

„Noi, care stim nevoia*
trebuie sa fim gata sa semanam, samanta.„

Painea zilnica