În marea uitării…

În marea uitării au fost aruncate
Trăiri ce n-au fost de Cer aprobate
Și-așa s-a creat în noi transformare
Când răspuns-am la a Tatălui chemare.

Cuvintele Lui ne-au atins făptura
Să cunoaștem Cine-a creat natura
Să nu mai rătăcim pe cărări străine
Să ne-atașăm de Cel ce poate s-aline.

A fost aruncat în marea uitării
Tot ce n-avea semnul binecuvântării
Iar azi pășim cu avânt spre Slavă
Nu mai vrem nici zgură, nici pleavă.

Îngropate sunt îndemnuri din fire
Făcându-se loc pentru sfânta slujire
Și astfel s-a făcut schimbare totală
Suntem ucenici în cereasca Școală.

Apuse sunt zile de necredință
Știm ce scop are o suferință
Știm că-n marea uitării-au fost duse
Fapte ce-n sfințenie nu-s incluse.

Minunea Salvării zilnic o trăim
De-al nostru crez, nicicând, nu ne despărțim
Cu sângele crucii trecutul e șters
Știm unde sfârșește al nostru mers.

Când răspuns-am la a Tatălui chemare
Simțit-am în noi răscumpărare
Trăiri ce n-au fost de Cer aprobate
În marea uitării au fost aruncate.

George Cornici

8 Februarie

„El va mântui pe poporul lui de păcatele sale.” Matei 1:21

Orice persoană, întrebată ce înseamnă mântuit, va răspunde „să fii salvat din iad şi luat în cer”. Acesta este unul din rezultatele mântuirii, dar nu este decât a zecea parte din totalitatea binecuvântărilor pe care le însumează. Este adevărat că Domnul Isus Christos îşi răscumpără poporul de la moarte. El îi scapă de îngrozitoarele consecinţe ale păcatului, dar victoria Sa înseamnă mult mai mult. El îşi salvează poporul „de păcatele sale”. O, să fii eliberat de cel mai mare duşman! Când îşi îndeplineşte lucrarea de salvare, Christos îl aruncă pe Satana de pe tron şi nu îl lasă să mai stăpânească niciodată. Nici un om nu poate fi un adevărat creştin dacă păcatul domneşte în trupul său.

Păcatul va fi întotdeauna în noi, fiindcă el nu poate fi nimicit până la sfârşit, dar nu va mai domni. Va fi o luptă pentru stăpânire — o luptă împotriva noii legi şi a noului duh pe care Dumnezeu 1-a implantat — dar păcatul nu va mai avea niciodată stăpânire absolută asupra noastră. Christos va fi Stăpânul inimi, şi păcatul va fi înăbuşit. Leul din seminţia lui Iuda va învinge, şi balaurul va fi umilit. Credinciosule, cine domneşte în viaţa ta? Dacă viaţa ta nu este sfântă şi dacă inima ta nu este schimbată, nu eşti o persoană mântuită. Dacă Mântuitorul nu te-a sfinţit, nu te-a reînnoit şi nu a sădit în inima ta ura faţă de păcat şi dragostea pentru sfinţenie, nu ai făcut nici un pas spre mântuire.

Harul care nu te face mai bun decât înainte este o contrafacere ieftină. Christos îşi salvează poporul nu în păcatele lor, ci de ele. Fără „sfinţire… nici un om nu va vedea pe Dumnezeu” (Evrei 12:14). „Oricine rosteşte numele Domnului, să se depărteze de nelegiuire” (2 Timotei 2:19). Dacă nu suntem curăţaţi de păcat, cum putem spera că vom fi număraţi în poporul Lui? Doamne, scapă-mă acum de orice rău şi ajută-mă să-mi onorez Mântuitorul.

C.H. Spurgeon

Sfânta Rugăciune

Nu spre cinstirea-acelor ce caută înălțare
Nici pentru-a lumii lauri pe frunte a ne pune
Nu spre slăvirea humii mustind de îngâmfare
Nici pentru-a noastre-ambiții nu-i Sfânta Rugăciune.

Ci Sfânta Rugăciune care ne-a fost lăsată
Model ceresc și tainic, chiar de Mântuitorul
Ne-arată tuturora că Dumnezeu e Tată
Ce merită-nchinarea, cinstirea și onorul.

Doar Numele Lui mare, sfințit în veci să fie
Doar voia Lui cu cinste în toate să se facă
Și-a Lui Împărăție ce o dorim să vie
Doar ea în veci rămâne când toate au să treacă.

Nu, Sfânta Rugăciune, de loc nu e menită
Spre-a cere daruri multe și cele mai alese
Nici viață cât mai lungă sau cât mai fericită
Doar pâinea necesară în orice zi pe mese.

Isus Mântuitorul, Acel ce ne iubește
Cunoaște-orice nevoie, necontenit îi pasă
Acelui care-L caută cu drag îi dăruiește
Pecetea mântuirii și-a Lui belșug în casă.

Căci El e Pâinea Vieții, atotsuficientă
Ce-a coborât din Ceruri și ne-a adus salvare
Prin sfînta Lui jertfire, activă și prezentă
S-avem prin ea cu Tatăl de-a pururea-mpăcare.

Căci lumii scufundate în marea de păcate
I-a frânt pe veci zapisul la Golgota pe cruce
Iubirea Lui eternă iertându-le pe toate
Isus Hristos e Calea care la Tatăl duce.

Prin Sfânta Rugăciune-nțelegem fiecare
C –am fost iertați de vina păcatelor șuvoi
Cum vom putea de-acuma să mai primim iertare
Dacă pe-ai noștri semeni nu-i vom ierta și noi?

O, Sfântă Rugăciune, în scurtele-ți cuvinte
Ne faci ca să-nțelegem ce trebuie să știm
Atâtea adevăruri și-atîtea-nvățăminte. .
Ce fiecare-n parte putem să le trăim.

Nu urmărind succese și numai sănătate,
Să nu cunoaștem grijuri, doar zile fericite
Ci-n Sfânta Rugăciune cerând Celui ce poate
Să ne ferească pașii de cruntele ispite.

Căci firea pământească-n lăuntrul nostru zace
Iar sfânta pocăință nu are cum să-i placă
Și-atunci când dau năvală ispitele rapace
Nu voia firii noastre, ci-a Lui ca să se facă.

Tu vezi din înălțime, a noastră străduință
Că singuri n-avem șanse luptând cu cel viclean
Ne dă putere Doamne s-avem și biruință
În orice zi din viață și-n fiacare an.

Că-a Ta-i Împărăția ce-i plină de Lumină
Toată Puterea, Slava, aici și-n Cer de-a pururi
Mă-nchin cerându-Ți milă, iertare și lumină
O, Doamne, Tatăl Nostru, ce locuiești în Ceruri.

Daniel Hozan

Ajunge, furtună!

Îmi pare că cerul închis e, de plumb,
Că rugile mele la Domnul n-ajung,
Și sufletul meu este gol și pustiu
În juru-mi e beznă iar ceasu-i târziu. .

Tăcerea mă doare și-aștept un răspuns:
-Uitat-ai, o, Doamne ce-odată mi-ai spus? …
Uitat-ai Stăpâne ce-odat’ mi-ai promis? …
Speranțele toate aproape s-au stins…

Când nu știu o cale din groapă să ies,
Când sufletul meu voia Ta n-a-nțeles,
Când totul îmi pare ruinei sortit
Mai pot eu spera să pot fi izbăvit?

Mai pot eu, Isuse, spre cer să privesc
Când văd doar furtună și nori ce tot cresc
Și cresc tot mai mult, înspre mine grăbind
Ființa să-mi piardă, amarnic lovind?

Sau poate, Stăpâne, prin beznă și ger
Degrab’ vei trimite un înger din cer
S-aducă salvare și pentr-un sărman
Ce-n groapa pieirii-i departe de han?

Ar fi minunat, oh, ar fi prea frumos
Să spui pentru mine, iubite Hristos:
-Ajunge, furtună, căci el e al Meu!
Să fie de-acuma doar pace, mereu!

Emanuel Hasan 

12 Decembrie

„El umblă pe cărări veşnice.” Habacuc 3:6

Dacă Dumnezeu a făcut un lucru o dată, îl va face din nou Căile omului sunt schimbătoare, dar cărările lui Dumnezeu sunt veşnice. Sunt multe motive care susţin acest adevăr mângâietor. Printre ele se află următoarele: cărările Domnului sunt rezultatul unei alegeri înţelepte. El rânduieşte toate lucrurile după „sfatul voii Sale” (Efeseni 1:11). Acţiunile umane sunt adesea rezultatul grăbit al pasiunilor şi temerilor, şi sunt adesea urmate de regrete şi căinţă. Dar Cel Atotputernic nu poate fi surprins, pentru că toate lucrurile se întâmplă aşa cum a prevăzut El. Cărările Lui sunt rezultatul unui caracter neschimbător, şi în ele se văd clar atributele hotărâte şi sigure ale lui Dumnezeu.

Dacă Cel Etern nu se poate schimba, cărările Lui, care II reprezintă pe El însuşi în acţiune, trebuie să rămână pururi aceleaşi. Este El pururi drept, bun, credincios, înţelept şi iubitor? Atunci cărările Sale trebuie să aibă aceleaşi însuşiri. Oamenii acţionează după firea lor. Când firea aceasta se schimbă, se schimbă şi purtarea lor; dar, de vreme ce Dumnezeu nu cunoaşte „umbră de mutare” (Iacov 1:17), cărările Sale vor rămâne veşnic aceleaşi. Mai mult, nu este nici un motiv din afară care să schimbe cărările divine, fiindcă ele sunt întruparea unei voinţe irezistibile. Habacuc spune că Dumnezeu a despicat pământul, dând drumul la râuri, că munţii L-au văzut şi s-au cutremurat, că adâncurile s-au înălţat sub mâna Lui, şi că soarele şi luna au încremenit atunci când Iehova a ieşit la luptă pentru salvarea poporului Său (Habacuc 3:9-12).

Cine poate sta împotriva Lui, ca să-I spună: „ce faci?” Dar nu numai puterea Lui dă stabilitate. Cărările lui Dumnezeu sunt manifestarea principiilor de dreptate veşnică şi, de aceea, nu se pot schimba. Răul naşte decădere şi aduce ruină, dar adevărul şi binele au o vitalitate care nu poate fi diminuată de trecerea timpului. In dimineaţa aceasta, să ne înfăţişăm cu încredere înaintea Tatălui nostru ceresc, amintindu-ne că Isus Christos este „acelaşi ieri, azi şi în veci” (Evrei 13:8), şi Domnul este întotdeauna bun cu poporul Său.

Meditaţii C. H. Spurgeon

A mai trecut un an…

A mai trecut un an, Isus,
Un an de îndurare…
Un an, în care Tu ne-ai dat,
Nădejde, bucurie, pace…

Chiar de valul a bătut,
Și lovit-a în corăbii,
Tu Isuse drag ai fost,
La cârma salvării!

Ne-ai ocrotit, ne-ai îngrijit,
Păzit-ai viața noastră,
Și n-ai îngăduit nicicând,
Valul să ne zdrobească!

Chiar de noi am ațipit,
La veghe Tu-ai rămas,
Și n-ai lăsat Isuse drag,
De val să fim luați…

Ne-ai fost ancoră și scut,
Ne-ai fost cetățuie,
Ne-ai fost sfântul adăpost,
În orișice urgie!

Îți mulțumesc, o Tată scump,
Îți mulțumesc Isuse,
Că prin Duhul Tău cel Sfânt,
Mereu ne vei conduce!

Îți mulțumesc că ne-ai fost far,
Și oricând vei rămâne,
Cu Tine noi înaintăm,
Spre țărm, spre veșnicie!

Margit Biro 

E vremea cercetării

Azi e vremea cercetării!
Tu, ce spui ca mă iubești,
Nu sta-n brațul nepăsării
Dacă vrei să mă slujești.

Și, în loc să strângi avere
Pe pământul blestemat,
Lasă ca să-ți dea putere
Harul Lui cel minunat.

Dacă ții închisă poarta
Și zăvorul încuiat,
N-ai să-ți schimbi în bine soarta
Și nici negrul tău păcat.

Vezi că-i tot mai grea povara
Ce o porți cu tine-acum
Și mai vezi cum vine seara
Și te-mpiedică pe drum.

Până-acum ai strâns mândria
Ca să fii tu cineva,
Dar se-apropie pieirea,
E aici, în fața ta.

Zdrențele ce sunt pe tine,
De minciuni, de calomnii,
Înapoi te trag, creștine,
Rob al lui Satan să fii.

Greu te-apasă-a ta povară,
Nu mai poți înainta,
Cauți o salvare iară,
Dar n-o vezi în calea ta.

Ești înstrăinat pe calea
Ce-ai trasat-o tu mergând,
Mai adâncă-ți pare valea
Și-o privești cu groaza-n gând.

Dar din cer acum se-ndreaptă
Chiar spre tine, dragul meu,
Hai privește, căci te-așteaptă
Și te strigă Dumnezeu!

De-i asculți vocea duioasă,
Vei putea să te ridici,
Starea ta neputincioasă
Dacă Lui ai să i-o zici.

Bunătatea Lui cea mare
Curăță al tău păcat.
Cu veșmânt de sărbătoare
Uite, vezi cum te-a îmbrăcat?

Să veghezi în rugăciune
Și statornic să rămâi
Să calci pe-ale Sale Urme,
Cum ți-a poruncit întâi!

Al tău pom rodească într-una,
Dragoste sa dobândești
Ca să poți primi cununa
Sus, în slăvile cerești.

După pace alegând,
Răbdător fiind mereu
Și doar binele urmând,
Ai să-L vezi pe Dumnezeu.

Bunătatea și credința
Veșnic să îți fie treze,
Iar blândețea căpătată
Chipul tău să lumineze.

Înfrânarea nu lipsească
Din buchetul cel bogat,
Tot mereu să înflorească
În frumosul tău regat.

E puțin din lunga noapte
Vine Mirele pe nori,
Ca să ia roadele coapte,
Să le ducă în splendori.

Bobu Veronica

21 August

„Cel ce udă pe alţii va fi udat şi el.” Proverbe 11:25

Aici suntem învăţaţi marea lecţie că, pentru a primi, trebuie să dai, ca să aduni, trebuie să risipeşti, ca să fii fericit, trebuie să-i faci pe alţii fericiţi şi, ca să devii viguros spiritual, trebuie să cauţi binele spiritual al celorlalţi. Udându-i pe alţii, suntem şi noi udaţi. Cum? Eforturile noastre de a fi folositori ne măresc puterile de a fi folositori. Avem talente, latente şi facultăţi adormite, care sunt aduse la lumină prin sacrificiu. Puterea noastră de muncă este ascunsă înăuntrul nostru, până ne aventurăm să luptăm în bătăliile Domnului sau să urcăm muntele încercărilor. Noi nu ştim câtă simţire posedăm împreună, până nu suntem încercaţi să alinăm durerea văduvei sau lacrimile orfanului. Atunci când îi învăţăm pe alţii, căpătăm noi înşine învăţătură.

O, ce lecţii minunate am învăţat la căpătâiul bolnavilor! Am mers să învăţăm din Scripturi, şi ne-am întors ruşinaţi de puţina noastră ştiinţă. În conversaţiile noastre cu sărmanii sfinţi, suntem învăţaţi despre calea lui Dumnezeu pentru noi, şi primim o cunoaştere mai adâncă a adevărului Său. Aşa că, udându-i pe alţii, devenim mai umili. Descoperim cât de mult har este acolo unde nu bănuiam, şi cât de mult ne pot ajuta cei sărmani în dobândirea cunoştinţelor. Şi mângâierea noastră este mai mare atunci când muncim pentru alţii. Noi vrem să-i înveselim pe ei, şi mângâierea ne bucură inimile.

Asemeni celor doi oameni prinşi în zăpadă, unul trebuie să frece mâinile şi picioarele celuilalt ca să nu-l lase să moară, şi făcând aşa îşi pune sângele în mişcare şi îşi salvează viaţa. Sărmana văduvă din Sarepta şi-a oferit puţinele provizii pentru hrana proorocului, şi din ziua aceea nu a mai ştiut niciodată ce înseamnă să rabzi de foame. „Daţi, şi vi se va da; ba încă, vi se va turna în sân o măsură bună, îndesată, clătinată, care se va vărsa pe deasupra” (Luca 6:38).

Meditaţii C. H. Spurgeon

Carte Sfântă

M-aplec asupra Cărții Tale Sfinte
Că sunt din nou flămând și însetat
Căutând cereasca mană prin cuvinte
Și-al Tău izvor de apă preacurat.

Precum Israeliții în pustie
Și mană dar și apă au primit
Ceresca mană, apa Ta cea vie
În Sfântul Tău Cuvânt e de găsit.

Tu-mi saturi Doamne cu bucate-alese
În suflet foamea orișicît de cruntă
Bogat ospăț servit pe-a Tale mese
Mereu găsesc în Cartea Ta cea Sfîntă.

Iar apa Ta cea vie și curată
Și lapte sfânt și vin duhovnicesc
Cuvîntul Tău oferă fără plată
Acelor ce să cumpere doresc.

Tot prin Cuvântul Tău e cu putință,
Atunci când strigi cu glasul Tău duios,
Ca să transformi și să mai dai credință
Dintr-un pierdut să faci un credincios.

Tu chemi pe-acel rătăcitor prin lume
Te-apleci la el cu mila care-o ai. .
Îi dai un nou veșmânt și-i dai un nume
Și-i dai un nou destin și-un drum. . spre Rai.

Și-i dărui sfântă pace, dezrobire
Celor căzuți în lupta cu cel rău
Căci nu exită altă mântuire
Decât cea prin credința-n Fiul Tău.

O carte Sfântă, binecuvântată
Prin ea-mi vorbești și mie ca să știu
O Doamne Preaînalt, că Tu-mi ești Tată
Căci fost-am înfiat și-acum sunt fiu.

Aceasta-i cea mai mare realitate
Și-aicea cei mai mulți se-mpotmolesc
Căci doar cei siguri de indentitate
Pe calea Ta îngustă se pornesc.

Iar pe cărarea nouă și cea vie
Cuvântul Tău ne mai oferă-n dar
S-avem întotdeauna alifie
Ca să privim cu ochii tot mai clar.

Astfel privind în față nu în urmă
La ce-am lăsat și-n urmă au rămas
Să nu rămânem miei pierduți de turmă. .
Să nu ratăm al mântuirii ceas.

Cuvintele din Carte-s un tezaur
Și-un adevăr ce-i fără echivoc
De-aceea Tu ne-ai spus să-Ți cerem aur
Ce-i încercat și curățit prin foc.

Cuvântul Tău are putere mare
Și ieri și azi și mâine-i neschimbat
Fiincă-i viu și poartă-n El valoare
Să credem dar în El cu-adevărat.

Tot prin Cuvânt o haină-i oferită
Imaculată, sfântă și frumoasă
Ca să avem rușinea-acoperită
Atunci când vom intra in Sfânta Casă.

Dreptar ceresc, oglindă-adevărată
Dai sens umblării noastre pe pământ
O Carte Sfântă, binecuvântată
Ce dai comori de Har prin Duhul Sfânt.

Ce mustră și îndreaptă și încântă
Atunci când înțelegem ce citim
În Biblie, Cereasca Carte Sfîntă
Atâta har din mâna Lui primim.

Cuvânt Ceresc și Miel jertfit pe cruce
Ofrandă pentru neamul omenesc
Jertfirea Ta salvare ne aduce
De-aceea mă închin. . și-Ți mulțumesc.

Daniel Hozan

Avertismente peste timp

”Miroase-a carantină peste veac„
Spunea cândva, de mult, poetul.
Dar nimeni nu l-a ascultat
Și mulți spre moarte-au luat biletul.

A fost strigare-atunci în lume
Avertisment pentru popor.
Dar lumea nu a luat de bine,
Uitându-se-n televizor.

Spălați pe creier mulți au fost
Și-au aruncat cu vorbe grele
Numindu-l pe poet ”un prost„
Un comunist cu gânduri rele.

Și anii au trecut în grabă
Iar vorbele-i s-au împlinit.
Pe mulți azi în spital îi bagă
Și carantina-i de dorit.

Târziul astăzi se zărește
Și adevărul e văzut
Dar nimeni nu se pocăiește
Și toți o iau de la-nceput.

La fel va fi și-n ziua mare
Când Mirele va reveni
Acei care n-au dat crezare,
Amarnic ei vor suferi.

Căci au fost ani și ani de zile
Când ei au fost avertizați
Că-n rai nu poți intra cu pile,
Nici cu toți banii adunați.

Vor plânge, se vor tângui,
Vor căuta atunci salvare.
Dar pentru ei, târziu va fi,
Căci Mireasa-i sus, în zare.

Atunci o groază-i va cuprinde
Pe toți acei ce n-au crezut
Și un necaz se va aprinde
Va zgudui micul pământ.

Atunci, apare el, „pierdutul”
Să facă zarvă, destrămare
Și mulți vor cere ca pământul,
Să-i înghită, să-i omoare.

Părerile de rău târzii
Nu vor avea deloc efect.
Dar Domnul le va oferi
O șansă nouă, un bilet.

O cale totuși va mai fi
Spre Dumnezeul Sfânt și viu
Acei care se vor căi,
Vor fi salvați prin martiriu.

Nichifor Nicu