Cine are nevoie de mine?

…dar pentru voi, este mai de trebuinta sa raman in trup.

Filipeni 1:24

Dumnezeu ne-a facut pe fiecare cu o necisitate de a fi necesari. Faptul ca stim ca avem ceva de daruit altora poate sa ne intareasca in imprejurari foarte dificile.

Dale Shields renuntase la sine si propia sa viata .Potrivit unui articol din revista Parade , Shields a ajuns intr-o stare de depresie deosibita in urma unei operatii de inima . Credeam ca nu mai are rost sa traiesc .Dar, intr-o zi , pe cand pescuia in florida , a observat un pelican pe moarte care zacea nemiscat pe stanci.

Shields a ingrijit biata pasare pana s-a insanatosit – si a continuat sa faca acelas lucru de atunci incoace pentru mai mult de 2400 de pasari. Astazi , cunoscut ca „omul pelican”, el si-a dedicat viata salvarii pasarilor ranite de alicele barcilor cu motor sau de acele si unditele pescarilor.

Nu numai ca mii de pasari au fost ajutate, dar Shields insus a gasit motiv pentru a trai.” ele au nevoie de mine „,a spus el.”Cineva trebuie sa ajute cand o pasare da de necaz”.

Cand apostolul Pavel a trecut pin necazurile si singuratatea inchisorilor,este firesc sa fi dorit sa fie cu Domnul in ceruri .Dar stia ca altii aveau nevoie disperata sa cunoasca ceea ce stia el despre Cristos. Aveau nevoie de invatatura , incurajarea si rugaciunile lui. Mai mult ca orice , aveau nevoie sa-L vada pe Isus in el.

Doamne , Te tog ajute-ne sa avem si noi o asemenea misiune . Arate-ne cum sa-i ajutam pe altii care sunt pe moarte din cauza lipsei cunostintelor pe care le avem despre Cristos.~M.R.D.ll~

Painea zilnica

Se arată zorii vieții…

Se arată zorii vieții în sclipiri de veșnicie,
Apare Dimineața în lumina cea mai vie,
Totul pregatit e, cortina e deschisă
Evenimente arată, vremea e decisă.

Sunet de trompetă străbate-va vazduh,
Toți și mic și mare, uniți cu El în Duh,
Pleca-vom pe vecie în imn de sărbători,
Prin Cel Mare și Sfânt, fiice și feciori.

Curând, totul ne spune, curând, Cuvânt arată,
Curând, o ce minune, e neimaginată,
Curând, totul șoptește, chemând, chemând grăbit,
O cine înțelege, un Dar Nemărginit,

Fosta dat vieții, spre viață și salvare,
Ofrandă a Dimineții, în jertfire și îndurare.
Cine azi aude, o cine îl primește,
Pășind cu El pe cale: viitor dorește.

Isus, este Viața, Isus, e veșnicie,
Isus este speranța, El e Apa-Vie!
El e bucurie, Adevăr și Har,
El, e tot ce ține, e Cel mai Mare Dar!

Tot în jur arată, șoptește și îndrumă,
Privim cu ochi deschiși, e vremea cea din urmă.
Salvatorul cheamă, întrați în sărbătoare,
Mult nu-i, nu rămâne, și ușa de salvare

Se va închide, apoi, începe-vor pe rând,
Nopți-grele-nevoi, miraje spulberând.
Veniți, cheamă Viața, veniți cheamă Iubirea,
Se arată Zorii vieții, și-n Cel Sfânt – Nemurirea!

Lidia Cojocaru 

De ce trebuie sa mergem?

Text: 2 Corinteni 5:14-21

Pentru că atat de mult a iubit Dumnezeu lumea că a dat pe singurul Lui Fiu…” loan 3:16

In cuvantarea ţinută la Congresul Naţional Canadian al Misionarilor, care a avut loc în oraşul Toronto, purtătorul de cuvant al acestei organizaţii, Robert E. Speer, a făcut următoarea observaţie: „Ultima poruncă a lui Cristos, pe care noi o numim Marea Trimitere, nu este temelia obligaţiei misionare. Chiar dacă acele cuvinte n-ar fi fost niciodată rostite de Domnul, obligaţia misionară a Bisericii nu ar fi fost deloc afectată de acest lucru”.
Comentand afirmaţia aceasta, Robert D. Wood a spus că Speer s-a bazat pe faptul că „obligaţia misionară” este fundamentată pe trei argumente: caracterul lui Dumnezeu, universalitatea Evangheliei şi nevoia întregii umanităţi. Speer scrisese: „Marea Trimitere nu a creat ci a stabilit această obligaţie. Cuvintele lui Cristos nu ne-au trasat datoria, ci mai degrabă au enunţat-o.” Wood a subliniat că acest lucru este contrar cu ceea ce au înţeles cei mai mulţi creştini. El a spus: „Noi nu ne angajăm în lucrarea misionară aşa de mult pentru că Isus ne-a poruncit să mergem, cat din pricină că Dumnezeu iubeşte atat de mult lumea păcătoasă încat a pregătit un mijloc de mantuire a ei.

Noi mergem să spunem acest lucru deoarece planul mantuirii… este într-adevăr Vestea cea Bună. Iubirea lui Dumnezeu, turnată în inimile noastre, ne obligă sa împărtăşim iubirea convertitoare cu cei care, asemenea nouă, înainte de-a fi fost mantuiţi, sunt „pierduţi în păcat şi în întunericul lumii acesteia”.
Fie ca dragostea lui Dumnezeu pentru lume să ne mişte să mergem cu dragostea Sa în lume. Aceasta este cea mai puternică motivaţie. – R.W.D.

„Avem un mesaj s-aducem în lume –
Că Dumnezeu stăpîneşte zidirea.
El Şi-a trimis Fiul să ne salveze,
Să ne-arate: Dumnezeu e iubirea.
„- Nichol.

Să mergem la lumea aflată în nevoie, ducand Cuvantul de care are nevoie

Painea zilnica

Învierea – mireasma iertării

Răsună azi ca un ecou ciocanul care bate,
Un zgomot dureros și greu, durere ca de moarte.
O mamă care plânge, îngenuncheată în suspine
Văzând pe fiul ei, Isus, ce moare pentru lume.

Plânge Maria, plânge și Ioan, parcă tot cerul plânge,
Acel ce-a dăruit iubire, în groază, chin se frânge
El, Fiu din Dumnezeu preasfânt și fără de păcat,
Ia vina tuturor și-o spală în Sângele-I nevinovat.

Picură stropi de iertare divină pe dealul Golgotei,
Ce șterge greșita sentință de moarte a gloatei,
Stropit cu Sângele izbăvitor e-altarul cel de Paște,
Ca mântuiți să fim cu toți, prin har, și nu prin fapte.

Mireasma mirului turnat pe capul Lui răsfiră
Frânturi din marea dragoste ce-n cruce-L pironiră,
Ca toți acei ce-au fost dușmani prin firea pământească,
Să aibă viață din belșug, de-a pururi să trăiască!

Ce preț nespus plătit-a El pentru omenirea-ntreagă,
Stând pironit pe-al morții lemn, ca toți să înțeleagă,
Că nu este o altă cale, o altă poartă de salvare
Decât prin al Său Nume sfânt se capătă iertare.

Ce minunat Răscumpărător, ce pildă de iubire!
De am putea azi înțelege prețul de ispășire,
Nu am mai sta robi nepăsării, sub jugul de tăcere
Ci am străbate-n lung și-n lat vestea de Înviere!

Că moartea cu-ale ei talazuri nu L-au putut învinge,
Că viața ce-o purta în piept nu i-au putut-o stinge,
C-a biruit și-ultim dușman și pe al ei stăpân,
Și îi așteaptă pe ai Săi în Paradis de cânt.

Unde va șterge lacrima celor ce au trudit,
Și-n locul ei va triumfa un imn de bucurie,
Îl vom slăvi, cu cer cântând, pentru că S-a jertfit,
Și-a dăruit, celor ce cred, un drept la mântuire!

Alexandra C. S.  

Te voi logodi

Privind spre-al Său popor odinioară
Ce n-asculta, umblând rătăcitor
Din dragoste El le vorbise iară
Și ia chemat la Sine cu mult dor.

Din totdeauna Dumnezeul veșnic
Cu toate că-I stăpân și Creator
E-atît de bun deși-i Atotputernic
Și-i plin de-ngădiunță, iubitor.

Prin Osea a început a spune
Cuvintele ce pân-acum rămân
”Al meu Bărbat” atuncea Îmi vei spune
Și nu-Mi vei zice iar ”al meu Stăpân”.

”În ziua-aceea” Domnul prevestește
Că va-ncheia din nou un legământ
Cu fiare, păsări, ni se profețește
Cu târâtoare de pe-ntreg pământ.

Căci Domnul are-un timp de îndurare
Chiar dacă tot pământu-i afectat
Și-a pregătit o zi pentru salvare
Și de răscumpărare din păcat.

De-aceea pentru-ntrega omenire
Fiinca-atât de mult El ne-a iubit
Pe Fiul Său din slavă și mărire
Pe-o cruce la Golgota L-a jertfit.

La cruce s-a semnat cu Sfântul sânge
Pentru oricine de pe-acest pământ
Care dorește, crede și se frânge
Să poată fi salvat prin legământ.

Un legământ ce-i pentru totdeauna
Și profeția vine să-ntărească
Căci Domnul vrea cu noi să fie una
Dorind cu El ca să ne logodească.

”Te-oi logodi dar, prin neprihănire”
Cu haină albă fi-vei îmbrăcat
Cu fapte dovedind a ta sfințire
Și-al tău trecut pe veci va fi uitat.

”Te-oi logodi prin sfântă judecată”
Vei fi pe totdeauna diferit
Având mereu o minte luminată
Fiind mereu de mâna Lui umbrit.

”Te-oi logodi prin mare bunătate”
Să fii la fel și tu: bun și curat
Să poți ierta la alții câte toate
Știind ce mult ai fost și tu iertat.

”Te voi mai logodi prin îndurare”
Ca să nu uiți c-ai fost răscumpărat
Să ai mereu o fire-ndurătoare
Căci și de tine Domnul sa-ndurat.

”Te-oi logodi și prin credincioșie”
Când este greu și multe sunt pe dos
Să dai dovadă de credință vie
Căci Domnul totdeauna-i credincios.

Astfel precum un crin udat de rouă
Din nou vei înflori și vei renaște
Vei fi pentru etern Făptura Nouă
Și pe deplin pe Domnul vei cunoaște.

Daniel Hozan

Salvarea celor pierduti

Text: 1 Corinteni 9:16-23

M-am făcut tuturor totul, ca, oricum, să mîntuiesc pe unii din ei.” 1 Cor. 9:22

Evanghelistul D.L. Moody obişnuia să povestească despre un tablou care l-a impresionat deosebit de mult. Era portretul unei femei care apuca o cruce cu amîndouă mîinile în timpul salvării ei dintr-o mare furtunoasă. Moody a continuat sa relateze că această imagine şi-a pierdut pentru el din profunzimea impresiei, atunci cînd a văzut o altă pictură mai tîrziu. A doua avea acelaşi subiect, salvarea unei femei din valurile dezlănţuite. Dar în timp ce femeia se agăţa cu o mînă de cruce, cu cealaltă ajuta la salvarea altei persoane din valuri.
Acea pictură exprimă dramatic ceea ce trebuie să facem noi, cei salvaţi de plata păcatelor noastre.

Recunoscînd că cei din jurul nostru sînt pierduţi şi pier, nu trebuie să fim egoişti, ocupaţi doar de mîntuirea noastră şi uitînd de ei. Apostolul Pavel, el însuşi mîntuit de vinovăţia păcatelor sale, a fost vital interesat de salvarea altora. De fapt, a îndurat mari suferinţe în efortul său de-a conduce pe cei păcătoşi la Cristos. El a declarat: „M-am făcut tuturor totul, ca, oricum, să mîntuiesc pe unii din ei.” In 2 Corinteni 5:20, el scrie: „Noi dar, sîntem trimişi împuterniciţi ai lui Cristos, şi, ca şi cum Dumnezeu ar îndemna prin noi, vă rugăm fierbinte, în Numele lui Cristos, împăcaţi-vă cu Dumnezeu!”
Da, recunoştinţa pentru mîntuirea noastră trebuie să ne motiveze să împărtăşim şi altora vestea bună. Cei salvaţi trebuie să salveze. – R.W.D.

Îngrijiţi muribunzi, salvaţi pe pierduţi,
Pe cei ce-n groapă-i aşteaptă pieirea.
Ştergeţi lacrimi, ridicaţi pe căzuţi,
Spuneţi că Isus le dă mîntuirea.  ”  – Crosby.

Painea zilnica

Riscul faptei bune

Text: 2 Corinteni 4:8-18

Sîntem încolţiţi în toate chipurile, dar nu la strîmtoare; în grea cumpănă, dar nu deznădăjduiţi.” 2 Cor. 4:8

Un articol publicat într-un ziar din Detroit, descria ghinionul unui om care a dat de necaz vrînd să ajute pe cineva. Omul crescuse la ţară şi avea bunul obicei să se oprească să-i ajute pe şoferii care aveau probleme cu maşinile lor. Insă cînd s-a oprit într-un oraş mare să-l ajute pe un asemenea şofer, a fost împuşcat, jefuit şi lăsat pe moarte. Povestirea avea, totuşi, un sfîrşit bun. Omul s-a refăcut după o lungă spitalizare, şi a declarat că avea acum mai multă încredere în Dumnezeu, în urma acestei experienţe. Continua să creadă că ajutorul dat altora este cel mai bun lucru pe care trebuie să-l facă, deşi uneori, poate fi periculos.


Nu vreau să sugerez, că ar trebui să oprim la orice maşină trasă pe dreapta. Precauţiunea înţeleaptă îşi are locul ei. Dar Noul Testament ne arată că cei care s-au alăturat lui Cristos în a-i ajuta pe alţii, vor da de necazuri, mai ales atunci cînd duc vestea bună a Evangheliei. Mai devreme sau mai tîrziu, vor întîmpina rezistenţă. Şi aceste necazuri au un sfîrşit bun, aşa după cum vedem din experienţele apostolului Pavel. Deşi bătut şi rănit, urît şi hărţuit, el dă glas unei inimi care face exact ceea ce îşi doreşte.
Lucra cu Dumnezeu pentru salvarea oamenilor care în eternitate vor avea numai cuvinte de apreciere pentru faptele lui (2 Cor. 4:15). El ştia că, în final, Domnul însuşi va confirma valoarea eternă şi justeţea eforturilor sale. Şi s-a meritat tot necazul de care a avut parte ajutîndu-i pe alţii.- M.R.D. II.

Dacă pot face astăzi un bine
într-un fel, ajutîndu-l pe cineva,
S-o fac, Isuse, ca pentru Tine,
Să se vadă, din faptă, dragostea Ta. ” -Brandt.

Răsplata mărturisirii lui Cristos merită toate riscurile.

Painea zilnica