3 August

Făclia ei este Mielul. Apocalipsa 21:23

Contemplează în tăcere Mielul, lumina cerurilor. Lumina este simbolul bucuriei în Scriptură. Bucuria sfinţilor din ceruri este cuprinsă în aceasta: Isus ne-a ales, ne-a iubit, ne-a cumpărat, ne-a curăţat, ne-a îmbrăcat, ne-a păstrat şi ne-a slăvit, suntem în întregime ai Domnului Isus. Fiecare din aceste gânduri este ca o boabă din strugurii Eşcolului. Lumina este de asemeni cauza frumuseţii. Frumuseţea nu mai există când se duce lumina. Fără lumină, nici o strălucire nu scânteiază din safire, nici o rază nu argintează perlele; deci, toată frumuseţea sfinţilor vine de la Isus.

Asemeni planetelor, ei reflectă lumina Soarelui Neprihănirii; ei trăiesc ca razele izvorâte din orbita centrală. Dacă El se retrage, ei mor; dacă gloria Lui este Acoperită, gloria; lor se stinge. Lumina este şi simbolul cunoştinţei. în ceruri, cunoştinţa noastră va fi desăvârşită, dar Domnul Isus însuşi va fi izvorul ei. Întâmplări întunecate, niciodată înţelese înainte, vor fi văzute clar atunci, şi tot ce ne încurcă acum va deveni limpede la lumina Mielului. O, ce descoperiri vor fi şi ce preamărire pentru Dumnezeul iubirii! Lumina înseamnă şi demonstraţie. Lumina demonstrează.

In lumea…aceasta „ce vom fi, nu s-a arătat încă” (1 loan 3:2). Poporul lui Dumnezeu este un popor ascuns, dar atunci când Christos îşi va prirmi poporul în ceruri, îi va atinge cu sceptrul iubirii Lui şi îi va transforma în imagini ale gloriei Sale. Ei au fost săraci şi nenorociţi, dar ce transformare! Au fost pătaţi de păcat, dar, printr-o singură atingere a degetului Său, sunt strălucitori ca soarele şi limpezi ca cristalul. O, ce demonstraţie! Toate acestea vin de la Mielul preamărit. Oricât de splendid ar fi totul, Isus este centrul şi sufletul. O, să fii acolo şi să-1 vezi în propria Sa lumină, Regele Regilor şi Domnul Domnilor!

Meditaţii C. H. Spurgeon

Cântarea Cântărilor în versuri românești

Dorul Miresei după Mire

„Soră, Mireasă  iubită, în grădina -rai, de nuntă,
Curge miere, lapte, smirnă  cu mireasmă preaplăcută. .
Cu amicii Mei, nuntașii, intru cu-atâta plăcere
Să ne -amețim de Iubire, din vin cu faguri de miere! .”.

Adormisem… În visare, numai inima-mi veghea,
Când se-auzi o strigare: „Deschide-mi, Mireasa Mea!
Ești o porumbiță sfântă, soră blândă și miloasă,
Mi-e frig de la roua nopții, lasă-mă să intru-n casă!

Să cinăm doar noi la masă!” Dar, m-am scuzat, într-o șoaptă:
N-am pe mine haină- aleasă, . . , pe picioare sunt spălată. .
Dragul meu, bătând la ușă, mâna Și-o vârî-n zăvor
Milă a trezit în mine, vorbele-I de-amor mă dor!

Când m-am ridicat cu dor să-i deschid-deja plecase! . .
Inima-mi plângea de-amor, pe mâini smirnă-mi picurase!
Am plecat în căutarea Iubitului dispărut:
Străjerii mi-au luat marama, m-au rănit și m-au bătut!

Există și-un „prea târziu”, când ceri fără a primi,
Când strigi, dar El nu răspunde, când cauți fără-a-L găsi?
Fete din Ierusalim, de-L vedeți pe Dragul meu,
Spuneți-I că sunt bolnavă, că mă sting de dorul Său!

Fiicele Sionului mă-ntrebau nedumerite:
„Cum este Iubitul tău, de ne rogi așa fierbinte?
Căci tu ești cea mai frumoasă dintre mândrele femei!”
-Dragu-mi e de Viță-aleasă, nu-L iubesc fără temei!

El este cel mai frumos dintre-ai oamenilor fii,
Cel mai pur, mai sănătos, Ales dintre mii de mii!
Pe cap are o cunună din aur scump și curat,
Părul  Lui aduce noaptea, când în valuri l-a lăsat.

Ochii Săi sunt porumbei, care-n lapte s-au scăldat
La izvoarele din rai, în pace m-au adăstat;
Obrajii Lui sunt divini, flori cu o mireasmă-aleasă,
De pe buzele-I de crini, curge smirnă prețioasă!

Dar gura și limba Lui, pline de dulceață-I sunt!
E Izvorul Harului, fără seamăn pe pământ!
Mai semeț decât Libanul, Domnul pentru cei mai mari,
Este-un Tânăr mai măreț  decât cedrii seculari:

Picioarele Lui–stâlpi de fildeș pe temelii aurite,
Mâinile-inele de-aur ferecate-n hrisolite,
Trupul Său de ivoriu, cu safire-acoperit,
A-nviat și este Viu, după ce-a fost răstignit!

Fiice-ale  Sionului, așa-i Mirele Iubit,
Și, pe Muntele Măslinilor, Se va-ntoarce negreșit!

Marinau Daniela

Flori de mai

Auzi cum ciripeste pasarea pe ram
Sub flori de mai de mar si de caise
Si-n cantul lor atat de diafan
E-o lume de mistere si de vise.

Auzi cum cade apa peste stanci
Si murmurul cascadei se-nteteste
Oricat i-ar fi buloanele de-adanci
Un murmur fara grai se desluseste.

Auzi cum plange vantul tanguind
In suierul din stresini de la case
Si-n cantul lui de veacuri frematand
E-atata dor ca-n suflet ne ramase.

Auzi cum cade ploaia pe carari
Sub stropi de-argint de sus de langa soare
Ne-nvioram, privim de-acum spre zari
Uitam pamantul tare sub picioare.

Si ne desprindem ca si intr-un vis
De lumea ce ne leaga-n multe fire
Zburand prin Duhul pana-n Paradis
La Tara de rubin si de safire.

Si ca si cand n-am fi pe-acest pamant
Vrem sa ramanem vesnic printre stele
Ca dorul ce-l avem atat de sfant
Sa-l tot legam atat de mult de ele.

Gheorghe Popa