Zbor de toamna

Ma plimb prin toamna pe aleile-n rugina,
Si frunze frante plang sub pasii mei desculti,
Zambeste printre nori timida-o raza de lumina,
Iar vantul printre ramuri canta-ncet, de vrei s-asculti.

Ma plimb prin toamna sub stropii de ploaie,
La brat cu gandurile mele, pe carari, tarziu
Sunt fericit, si-mi curg pe-obraz lacrimi siroaie,
La amintirea c-am fost rob si-acum sunt fiu.

Ma plimb prin toamna coplesit de Har,
Si ma prostern si eu ca frunzele, cuprins de dor,
Inghenunchiat ma-nchin sub aripile vechiului stejar,
Cu ochii-nchisi, visand la cer, ma pomenesc ca zbor.

Alexandru Marius 

Reclame

Să-mi lași toamnă…

Să-mi lași toamnă inima
Să fie caldă, neschimbată
Și înăuntrul ei aș vrea
Să nu mai plouă niciodată.

Să-mi lași toamnă sufletul
De rugină neatins
Și să nu-mi schimbi zâmbetul
Într-un rânjet flas și stins.

Să-mi lași toamnă dragostea
Să fie mereu în floare
Și-aș vrea să te mai rog ceva:
Mai lasă-mi visele să zboare.

Să-mi lași toamnă bucuria
Să facă rod în continuare
Nu vezi bine cum furia
Ar vrea s-o ardă în cuptoare?

Toamnă…totuși ai venit
Și să pleci nu te grăbești
În zadar m-am tot gândit
Că poate mă ocolești.

La fel se va întâmpla
Și în viața de creștin:
Chiar daca-ai fugit câtva
Zile de toamnă tot vin.

Dar problema nu e asta
Problema-i altundeva
Când o să te-ajungă toamna
O să ai ce recolta?

Dacă n-ai plantat pe soare
Post și rugăciuni aprinse
De unde-ai să culegi oare
Răspunsuri și biruințe?

De n-ai semănat pe soare
Dragoste în frații tăi
Și normal că-n încercare
Îți par niște oameni răi.

Dacă vara n-ai udat
Pocăința și cu fapte,
Toamna să nu fi mirat
Că recoltele ți-s moarte.

Cultivați cu prisosință
Ca atunci când Domnul vine
Hambarele cu credință
Să vă fie toate pline.

Toamna nu o să-ți mai pară
Așa curdă, așa grea
Ci chiar va părea ușoară
De-o să ai ce recolta.

Mirela Olteanu 

RUTINĂ… RUGINĂ… RUINĂ!

Trăiești cumva într-o rutină?
Și ești de toate plictisit?
Celor din jur le bagi de vină
Fiind mereu nemulțumit?

Îți amintești cum altădată
Timp pentru Dumnezeu aveai,
Cu-o dragoste înflăcărată
Spre slava Lui te dăruiai…?

Mai știi ce dor, ce pasiune
Neîncetat te însoțeau,
Stăteai plecat în rugăciune
Și zorii astfel te prindeau?

Îl implicai pe Domnu-n toate,
Era pe primul loc mereu;
Lucrări mărețe, minunate
Trăiai ades cu Dumnezeu.

Acum pasiv, fără putere
Tu stai deoparte și privești,
Iar frumusețea-ti sfântă piere..
Ai început să ruginești.

Căci plictiseala și rutina
Trăite timp îndelungat
Aduc în viața ta rugina,
Aduc trăirea în păcat.

Și-ncet încet ajungi creștine
De pofte și plăceri robit,
Nu îți mai e deloc rușine
Deși cândva le-ai osândit.

Ce stare grea..să fi rugină,
Ceva murdar, de lepădat..
În loc să arzi, să fi lumină
Sclipind ca aurul curat..!

În loc să fi o piatră vie
În templul sfânt al lui Hristos,
Să strălucești spre veșnicie
Tot mai puternic, mai frumos..!

Dar vai, mai grav e că rugina
De nu-i tratată imediat
Aduce-n viața ta ruina,
Și nu mai poți să fi salvat.

Ridică-te, cere-i iertare
Lui Dumnezeu cât îți dă har!
Nu mai e timp de amânare,
Mâine-i târziu, e în zadar.

Duhul Său sfânt să îți vorbească,
Să schimbe astăzi viața ta,
Să nu-ți dea pace, să-ți trezească
Un dor după prezența Sa.

Să pună iar în tine focul
Iubirii sfinte, cea dintâi;
Când erai gata să lași totul
Ca lângă Domnul să rămâi.

Adu-ți aminte că Acasă
Te-așteaptă Tatăl să îți dea
Îmbrățisarea Lui duioasă
Cum nimeni nu ți-a dat cândva.

Cu ochii umezi, în tăcere,
Și-n palmele-i cu semn de cui,
Suspină Domnul de durere
Topit după copilul Lui…

Paula D.

Din trecuturile noptii

Din trecuturile nopții
Care nu vrea să abdice,
Toate valurile morții
Parcă încep să se ridice;

Val de molii și rugină
Se răsfață acum din larg
Și izbește în lumină
Noi nădejdi care se sparg…

Mai întunecă pământul
Stolul goanei după vânt
Dar se lămurește argintul
Și-aurul prin Duhul Sfânt.

Dureri mari cu-ale lor trene
Șterg al inimii pe jos…
Numai Slovele Eterne
Trag să fie de folos…

Ziua mare, în amiază
A nopții cernere-a început
Și văzduhul burnițează
Un chin nou, neprevăzut…

Suflete-n declin spre vamă
Încărcate-s să plătească
Drumul cu argint și-aramă
Fără-a ști ce-o să pățească,

Se înghesuie ușor
Înapoi, căci înainte
Dârdâie zângănitor
Focul care-apoi le înghite…

O, tu care-ți sorbi amarul
Bogățiilor lumești,
Vei învinge oare valul
În care viața-ți risipești,

Vei vedea oare Limanul
Marilor Minuni Cerești
Dacă nu-ți sunt idealul,
Și tot nu te pocăiești?!

Te apleci cu moartea-n sân
Sub poveri umilitoare;
Lemne, paie, trestie, fân
Și nădejdi înșelătoare,

Când, chiar clipa următoare
Poate fi neașteptata
Eternică evadare
Pentru care nu ești gata!

Ioan Hapca