Pe vârf de stâncă scriu cu privirea

Pe vârf de stâncă, scriu cu privirea…
Și gândul plin de dor, te caută.
Și eu sunt fiul Tău!” Divin Tată”!
Cred: în Tine-i nemurirea!
Poeme-ți scriu cu stele,
Pe-a cerului boltă-n tăcere.

Al Tău am fost, cu anotimpurile toate,
În primăveri cu ramurile înmugurite,
În veri… cu luncile-n flăcări de maci,
Și-n toamnele cu roadele aurii.
Al Tău am fost și-n zilele durerii,
Și-n multe alte de bucurii.

Al Tău am fost, în dimineți cu rouă,
Când lacrimile mi se frângeau în rugă,
În vremile cu vijelie, am fost o stâncă,
Lipeam de cer, dorința mea, cu Tine de a fi.
Doream alintul apusului, serilor târzii,
De atâtea ori te chemam, ca să vii.

Voiam o siguranță, că nu rătăcesc prin pustii,
De jos priveam înlăcrimat, al vârfului înălțimi,
Când mă frângeam, în adâncuri și durere,
Te rugam, ascunde-mă în curcubeie,
După ploile reci furtunoase,
Doream un cuib mic, în ale Tale brațe.

Vocea să-mi răsune sus la Tine…
Când din durere strigă, al meu glas,
Pune-mi zâmbetul pe buze,
O vindecare divină, trimite de sus…
Nu mă uita, m-am ținut de a Ta cale,
Știu că m-ai vegheat, din albastra zare.

Din vârf de stâncă… privești în Vale…
La osteniții ce urcă cu suspine…
Înflăcărează în noi Marele Har,
Ca lupta noastră să nu fie în zadar,
Mărește-ne crezul, că în curând ajungem,
În Noul Canaan, cu Tine să ne întâlnim.

Toma Coca

Reclame

Ca roua dimineții…

În glas curat, ca roua dimineții
Să înălțăm cântare Celui Sfânt
Știind, că El conduce pasul vieții
Crezând, că are-n grija Sa ”pământ”.

În glas curat, ca roua dimineții
Să se ridice imn frumos spre Soare,
În pas curat, ca roua dimineții
Să fim ca cele sfinte, vii fecioare!

În glas curat, ca roua dimineții
Să-L laude viața noastră zi de zi!
Străbată imnul sfânt al frumuseții
Cea beznă a nopții, a ceasului târziu.

În glas curat, ca roua dimineții
În unitatea sfântă, prețioasă
Ca vas ales, în pasul frumuseții
Slăvind mereu cea Jertfă Glorioasă

Pășim cu imn victorios pe cale –
Ea e trasată de Cel Triumfător!
Nu ne înfrică munți, a morții vale –
Isus, Isus e Cel Biruitor! ! !

În glas curat, ca roua dimineții
Slăvim, slăvim mereu pe Cel Preasfânt!
Un pas curat – e imn al frumuseții,
O dulce rază din Izvorul Sfânt.

Cu rădăcini în Apele Vieții,
Se-aude un splendid cânt, a mii de mii…
De unde vii tu, imn al frumuseții?
– Din vasele de lut, răscumpărați copii.

Un imn curat, ca roua dimineții
Pe aripi de Lumină către Soare,
Întâmpină frumoșii Zori ai Dimineții –
Isus, conduce turma la izvoare…

Lidia Cojocaru 

Foto: Laurentiu Iordache

Dragostea Cerească

Dragostea, un sacru nume, o îmbrac ca o neprețuită haină
Este iubirea care se naște din Cerul Sfânt, în aprinsă taină
Umple inimi goale de iubire, pătrunde adânc cu putere
Înfiripează iubirea de oameni, în loc de suferință și durere.

Dragostea, stă ascunsă-n taină, în copacii din pădure și-n floare
În trilul de ciocârlie, în ape line și reci, în liniștitele izvoare
Toată natura, din Universul infinit, în roua curată de dimineață
În picuri de ploaie timpurie, să ude iarba însetată, la o nouă viață.

Dragostea, dă totul, nu ține dușmănie, iartă totul, ea, nu urăște
Te îmbărbătează-n viață, este mereu cu tine, la rău, nu se gândește
Te ajută, îți dă povață, te încurajează, de iubire mereu îți spune
Când greul vrea să te doboare, sau nu găsești îndemnuri bune.

Dragostea, este izvorul vieții, este dreaptă, nu minte, nu înșeală
Pentru lume este o enigmă, nu o cunoaște, o iubește cu îndoială
Face bine la toți oamenii, fără murmur și cârtire, o iubire adevărată
Șterge totul, iartă totul, curăță în adâncime, orice tină, orice pată.

Dragostea, înfruntă apele-n furtună, trece peste falnicii munți
Trece peste pustiuri arzătoare, suferă cununi de spini pe frunți
Dragostea, poruncește mării să tacă, stăvilește valuri de ură însetată
Dragostea, rămâne veșnic vie, Stânca de granit, nu piere niciodată.

Dragostea, este din Cer lăsată, Dragostea este însăși Dumnezeu
E dragostea…  agape…  îl scoate pe om din beznă, îi șterge eul său
Numai cei născuți din nou, vor avea Dragostea lui Isus, cea adevărată
Dragostea, te duce în Ceruri sus, curați, fără tină, fără pătă.

Stelian Ciobanu 

Ca roua dimineții…

În glas curat, ca roua dimineții
Să înălțăm cântare Celui Sfânt
Știind, că El conduce pasul vieții
Crezând, că are-n grija Sa ”pământ”.

În glas curat, ca roua dimineții
Să se ridice imn frumos spre Soare,
În pas curat, ca roua dimineții
Să fim ca cele sfinte, vii fecioare!

În glas curat, ca roua dimineții
Să-L laude viața noastră zi de zi!
Străbată imnul sfânt al frumuseții
Cea beznă a nopții, a ceasului târziu.

În glas curat, ca roua dimineții
În unitatea sfântă, prețioasă
Ca vas ales, în pasul frumuseții
Slăvind mereu cea Jertfă Glorioasă

Pășim cu imn victorios pe cale –
Ea e trasată de Cel Triumfător!
Nu ne înfrică munți, a morții vale –
Isus, Isus e Cel Biruitor! ! !

În glas curat, ca roua dimineții
Slăvim, slăvim mereu pe Cel Preasfânt!
Un pas curat – e imn al frumuseții,
O dulce rază din Izvorul Sfânt.

Cu rădăcini în Apele Vieții,
Se-aude un splendid cânt, a mii de mii…
De unde vii tu, imn al frumuseții?
– Din vasele de lut, răscumpărați copii.

Un imn curat, ca roua dimineții
Pe aripi de Lumină către Soare,
Întâmpină frumoșii Zori ai Dimineții –
Isus, conduce turma la izvoare…

Lidia Cojocaru

Adunați cu Mine

Motto: „Cine nu este cu Mine este împotriva Mea
și cine nu adună cu Mine risipește.”
Luca 11:23

Adunați cu Mine roua de-ntristare
Când se-abate-asupra boală sau necaz!
Numai fără Mine rău-i foarte mare –
Rugăciunea pune margini și zăgaz.

Când se lasă seara și adie dorul
De-a străbate timpul spre desăvârșire,
Numai lângă Mine veți simți fiorul
Dătător de aripi și de înnoire.

Împliniți cu voia orice încercare,
Întregiți-mi Trupu-n care locuiți,
Adunați cu mine, ca s-aveți răbdare
Și cu mângâiere fi-veți miluiți.

Mergeți la Golgota și-adunați credința,
În chemări străine nu vă încurcați;
De nu stați cu Mine, slabă e voința
Coborâți în beznă dacă nu urcați.

Nu e altă cale, care să v-aducă
În aceste locuri ce le-am pregătit;
Inima se-ndoaie, mintea e uitucă
Și îndată-i seara, și s-a isprăvit.

Mergeți după Mine, cum a spus prorocul,
Cereți biruință, ca să nu muriți,
Să-l rugați pe Domnul să vă dea norocul,
Faceți bine-ntr-una, să nu vină focul,
Adunați cu Mine, să nu risipiți!

Viorica Mariniuc 

Măreția Lui

Când trece umbra Ta pe luciul apei,
Se sparg în valuri boabe de cleştar,
Când adierea mâinii Tale-atinge-o floare
Prin stropii de rouă-s miresme de har…

Când slava Ta se odihneşte în văzduh,
Coboară pacea-n râuri peste noi,
Când calcă pasul Tău în praful de pe uliţi
Se schimbă-n câmp de crini, chiar mlaştini de noroi.

Iar când privirea-Ţi blândă ne-nvăluie fiinţa,
Plutim cu Tine pe-un crâmpei de Cer,
Prin străluciri de stele şi-nseninată zare,
Ne-arăţi abia zărite splendori ce-n veci nu pier.

Ce fericiţi străini suntem în lume,
Călătorind cu Tine spre ţărmuri de vecii,
Ştiind că-n Ţara păcii Tale sfinte
Noi nu suntem străini, ci suntem fii.

Iar când, cu drag ne vei chema pe nume
Şi luminate porţi se vor deschide larg,
Pe noi, străinii lumii, intrând în veşnicie,
Chiar Tatăl sfânt ne va primi în prag…

Şi-apoi, când ne va şterge privirile de lacrimi,
Uimiţi păşim în cetele de îngeri şi de sfinţi,
Purtând veşminte albe şi-un nume nou pe frunte,
Sărbătorim, prin har, trecute biruinţi!

Sara Dehelean 

E toamnă de vis!

E toamnă de vis! Toamnă divină!
Soarele cerne o blândă lumină.
Comorile toamnei, covor de culori,
Încântă privirea din noapte în zori.

Privesc necuprinsul în rouă și ceață
Și frunzele moarte și frunzele-n viață.
Și chiar dacă tremur în ploaie și vânt,
Mă bucur de toamna bogată și cânt.

Și urc pe cărarea albită de har
Purtând, credincios, al Cerului dar.
Și toamna vieții mi-e tot mai senină
Și sufletul cald și plin de lumină!

Gelu Ciobanu 

Cântarea Cântărilor în versuri românești

Dorul Miresei după Mire

„Soră, Mireasă  iubită, în grădina -rai, de nuntă,
Curge miere, lapte, smirnă  cu mireasmă preaplăcută. .
Cu amicii Mei, nuntașii, intru cu-atâta plăcere
Să ne -amețim de Iubire, din vin cu faguri de miere! .”.

Adormisem… În visare, numai inima-mi veghea,
Când se-auzi o strigare: „Deschide-mi, Mireasa Mea!
Ești o porumbiță sfântă, soră blândă și miloasă,
Mi-e frig de la roua nopții, lasă-mă să intru-n casă!

Să cinăm doar noi la masă!” Dar, m-am scuzat, într-o șoaptă:
N-am pe mine haină- aleasă, . . , pe picioare sunt spălată. .
Dragul meu, bătând la ușă, mâna Și-o vârî-n zăvor
Milă a trezit în mine, vorbele-I de-amor mă dor!

Când m-am ridicat cu dor să-i deschid-deja plecase! . .
Inima-mi plângea de-amor, pe mâini smirnă-mi picurase!
Am plecat în căutarea Iubitului dispărut:
Străjerii mi-au luat marama, m-au rănit și m-au bătut!

Există și-un „prea târziu”, când ceri fără a primi,
Când strigi, dar El nu răspunde, când cauți fără-a-L găsi?
Fete din Ierusalim, de-L vedeți pe Dragul meu,
Spuneți-I că sunt bolnavă, că mă sting de dorul Său!

Fiicele Sionului mă-ntrebau nedumerite:
„Cum este Iubitul tău, de ne rogi așa fierbinte?
Căci tu ești cea mai frumoasă dintre mândrele femei!”
-Dragu-mi e de Viță-aleasă, nu-L iubesc fără temei!

El este cel mai frumos dintre-ai oamenilor fii,
Cel mai pur, mai sănătos, Ales dintre mii de mii!
Pe cap are o cunună din aur scump și curat,
Părul  Lui aduce noaptea, când în valuri l-a lăsat.

Ochii Săi sunt porumbei, care-n lapte s-au scăldat
La izvoarele din rai, în pace m-au adăstat;
Obrajii Lui sunt divini, flori cu o mireasmă-aleasă,
De pe buzele-I de crini, curge smirnă prețioasă!

Dar gura și limba Lui, pline de dulceață-I sunt!
E Izvorul Harului, fără seamăn pe pământ!
Mai semeț decât Libanul, Domnul pentru cei mai mari,
Este-un Tânăr mai măreț  decât cedrii seculari:

Picioarele Lui–stâlpi de fildeș pe temelii aurite,
Mâinile-inele de-aur ferecate-n hrisolite,
Trupul Său de ivoriu, cu safire-acoperit,
A-nviat și este Viu, după ce-a fost răstignit!

Fiice-ale  Sionului, așa-i Mirele Iubit,
Și, pe Muntele Măslinilor, Se va-ntoarce negreșit!

Marinau Daniela

Adunați cu Mine

Motto: „Cine nu este cu Mine este împotriva Mea
și cine nu adună cu Mine risipește.”
Luca 11:23

Adunați cu Mine roua de-ntristare
Când se-abate-asupra boală sau necaz!
Numai fără Mine rău-i foarte mare –
Rugăciunea pune margini și zăgaz.

Când se lasă seara și adie dorul
De-a străbate timpul spre desăvârșire,
Numai lângă Mine veți simți fiorul
Dătător de aripi și de înnoire.

Împliniți cu voia orice încercare,
Întregiți-mi Trupu-n care locuiți,
Adunați cu mine, ca s-aveți răbdare
Și cu mângâiere fi-veți miluiți.

Mergeți la Golgota și-adunați credința,
În chemări străine nu vă încurcați;
De nu stați cu Mine, slabă e voința
Coborâți în beznă dacă nu urcați.

Nu e altă cale, care să v-aducă
În aceste locuri ce le-am pregătit;
Inima se-ndoaie, mintea e uitucă
Și îndată-i seara, și s-a isprăvit.

Mergeți după Mine, cum a spus prorocul,
Cereți biruință, ca să nu muriți,
Să-l rugați pe Domnul să vă dea norocul,
Faceți bine-ntr-una, să nu vină focul,
Adunați cu Mine, să nu risipiți!

Viorica Mariniuc 

Tot ce spun e prea puțin

Din nevoită-nsingurare
Cuvinte curg liniștitor
Și dintr-al Bibliei izvor
Îmi sorb taín de-nviorare.

Având nădejdea, merg ‘nainte
Acei cu sufletu-nsetat
Și Domnul fie lăudat
Pentru-ale Sale daruri sfinte!

Cu unduiri armonioase
Și păsările-n trilul lor
Îl laudă pe Creator
Purtând spre cer cântări duioase.

Flori de salcâm și flori de soc
Își dispersează-amețitoare
Aroma lor încântătoare…
Și timpul parcă stă pe loc…

Cu scânteieri de alb perlat
Imaculatele petale
Se scutură, șoptind pe cale
Un cânt de slavă minunat!

Te văd în freamătul de plop
Și-n tremurul plăpând al ierbii,
‘N-oglinda apei, unde cerbii
Vin să se-adape la un loc…

Te văd în zbuciumul naturii,
Fulger ce-mparte zarea-n două
Și-n soarele din bob de rouă,
Și-n haina verde a pădurii…

Și-n amalgamul de emoții
Ce sufletul mi-a copleșit,
Cu dragoste Ți-am mulțumit
Că nu ne lași în voia sorții!

Dar tot ce spun, e prea puțin;
Avem valori nemăsurate,
Iar Dumnezeu ne stă aproape
Și ieri, și azi, și-n veci: AMIN!

Laura Minciună