Urări pentru anul 2023

Noul An să vă aducă
Tot ce din Cuvănt doriți
Roade viața să producă
Zilnic fericiți să fiți.

Faptele să dovedească
Traiul vostru creștinesc
Hărnicia să sporească
S-aveți zel dumnezeiesc.

Vorba voastră să aline
Sufletul îndurerat
Lăuntrul să se închine
Celui ce suflare-a dat.

Cartea vieții să vă fie
Spre Cetate îndrumar
S-adunați în visterie
Comori atinse de har.

Fiți mulțumitori în toate
Osanale înălțând
Mergeți spre eternitate
Psalmi de slavă intonând.

Nu lăsați ca întristarea
Să umbrească-al vostru trai
Nu uitați că adorarea
E doar pentru Adonai.

Noul an să vă aducă
Sănătate și succes
Gândurile să se ducă
La recoltă și cules.

Stați mai mult în rugăciune
Izbânzi să puteți avea
C-așa sfânta viziune
O puteți îmbrățișa.

Fiți în toate cu răbdare
Slăvind-L pe Creator
Iar când vine vreo-ncercare
Chemați-L pe Salvator.

Nu lăsați îngrijorarea,
Nicicând, să pătrundă-n voi
Aplicați încredințarea
Pentru viața de apoi.

Fericiri să vă-nsoțească
Și în anul ce-a sosit
Credința să nu se-oprească
Ci să dea rod înzecit.

Zilnic să vă fie-altarul
Frecventat cu bucurie
Să vă fie drept cântarul,
Să trăiți în armonie.

George Cornici

Mântuitorul meu iubit

Mântuitorul meu iubit
Spre Tine-înalț privirea
Când sufletul îmi e mâhnit
Știind că Tu ai biruit
Te rog dă-mi Harul potrivit
Să pot rămâne neclintit
Să nu mă pierd cu firea.

Să pot purta, Stăpân Ceresc,
Sămânța Ta în mine
Când buruieni mă năpădesc
Și-atâția spini mă necăjesc
Ajută-mă mereu să cresc
Și dă-mi putere să rodesc
Așa cum se cuvine.

Să pot aduce rod bogat
Te rog dă-mi ajutorul
Pământul e așa uscat
Iar fără Tine-s diperat
Gândindu-mă la secerat
Din nou doresc să fiu udat
Trimite Doamne norul.

Să pot ca să devin prin Har
Un spic umil ce crește
Un lut în mâna-Ți de Olar
O jertfă pusă pe altar
O candelă cu Sfâtul jar
Un păcătos salvat prin Har
Ce-ntruna Te iubește.

Să nu dau aurul pe-un scrum
Știind a lui valoare
Nici încercări când vin duium
Și nici al lumii fals parfum
Să nu m-abată nicidecum
De pe-al Împărăției drum
Spre veșnica pierzare.

O licărire-n infinit
E viața mea întregă
Când Doamne Tu m-Ai plăsmuit
M-ai cunoscut și m-ai iubit
Și-un dor în mine-ai plămădit
Care crescând necontenit
De Tine mă tot leagă.

Prin lumea care zi de zi
Se-ndreptă spre ruine
Oricâte mă vor încolți
Din drum eu nu mă voi opri
Căci îmi doresc să pot păzi
Isuse-n în fiecare zi
Cuvântul de la Tine.

Curând, când Vei veni pe nori
Cu Slava Ta cea mare
În clipa când Ai să cobori
Umplând văzduhul de splendori
Doresc să pot zbura spre nori
Cu-ai Tăi iubiți învingători
Spre marea Sărbătoare.

Și-apoi în Raiul fericit
Vor fi splendori divine
Necazul va avea sfârșit
Cînd vom uita ce-am suferit
Și vom trăi în infinit
Iar eu voi fi pe veci uimit
Când fi-voi lângă Tine.

Daniel Hozan

De ce să ne îngrijorăm?

De ce să ne îngrijorăm
Când știm Cine-i al nostru Tată,
Când rod bogat noi recoltăm?

El nu ne lasă niciodată
Din sfânta-i pază să cădem
Iubirea Lui e ne-ncetată.

Pâinea pe masă o avem
Credință tare ne lipsește
De-aceea Cerul nu-l vedem.

Cine pe cale ne-nsoțește?
Iehova-ire, bine știm
Nicicând El nu ne părăsește.

Noi declarăm că Îl iubim
Atunci de ce e frământare?
De ce sunt cazuri când cârtim?

Dumnezeiasca cercetare
E pentru suflete alin
Se manifestă la-ncercare.

Cine calmează un suspin?
Contemporana medicină?
Nu, ci Cel la care frații vin.

Trăim în har, avem Lumină
Și îngerii trimiși de Sus
Viața noastră s-o susțină.

Ne amintim ce Fiu-a spus
În ce privește-ncredințarea
Și ce provizii ne-adus.

Să-nlăturăm îngrijorarea
Chiar în pustiu s-o alungăm!
Să ne cuprindă adorarea…

Și mai frecvent să ne rugăm.

George Cornici

Frunze

Când sub primul păcat am căzut
Și-am văzut cât sunt de gol, slab și urât,
Din frunze-o haină mare mi-am făcut
De ochii Tăi dorind să mă ascund…
Erau doar frunze.

Când prima jertfă pe altar eu am adus
Crezând ca fumul ei v-ajunge-acolo sus,
Am pus doar frunze smulse de prin pom
Pe care focul le-a topit pe loc…
Erau doar frunze.

Când ai venit la mine-ntâia data,
Dorind să calci cărarea cea mai plată
Ți-am pus covor de frunze sub picioare,
Dar s-au uscat și drumul a fost tare…
Erau doar frunze.

Când ai privit la jertfa mea săracă
Și ai mustrat trăirea întinată
Cerând din pom nu frunzele, ci rodul
Știind că pan’ acum nu am dat totul…
Erau doar frunze.

Știai că printre frunze am ajuns la rod
Și ca din lemn o cruce ca să fac eu pot,
Simțind înțepătura cununii de spini
Tu ai privit adânc, adânc in min ‘…
Erau doar frunze.

Dar ai văzut și-n frunze un folos
Căci pentru Tine eram valoros.
Tu m-ai creat: știai ce sunt, ce pot
Și mi-ai dat șansa sa aduc un rod…
Nu numai frunze.

Iar Tu ai luat din ce am fost cândva
Punând chiar totul in lucrarea Ta.
Un pom cu rod Tu m-ai făcut acum
Și-mi pregătești in cerul Tău cununi…
Cununi frunze.

Agheorgiesei Maria 

Rod al Marii Îndurări

Sunt un nor de stări profunde
Cernând raze de lumină
Într-o noapte cristalină
Care taine mari ascunde
Despre Zorii ce-au să vină

Și cât picură secunde
Înnoind templul de tină,
În divin să se afunde
Tot răstimpul, să devină,
Viu când „trâmbița ” se-aude.

Și din nor de stări și stări,
Abur risipit în ceață,
Adunat din depărtări,
Voi fi-n „Zori” de „Dimineață”
Rod al Marii Îndurări.

Ioan Hapca

Cuvintele-s ființe vii

Cuvintele-s ființe vii
Ce le-am creat la întâmplare.
Le-am spus ușor la supărare
Crezând că-s vorbe trecătoare;
Dar greu atârnă-n veșnicii.

Cuvintele-s un rod firesc
Născut din gându-mi pământesc
Ce mă urmează ceas de ceas.
Rostindu-le la orice pas
Eu mângâi inimi sau lovesc,
Eu vindec răni sau otrăvesc.
Și uit mereu să mă gândesc:
În urma lor ce-o fi rămas?

Cuvintele… m-or osândi
Și veșnic m-or învinui
La Judecata viitoare,
De le privesc cu îndurare.
Și tot ce-am spus cu-nverșunare
Și toate vorbele ușoare
Va trebui să le plătesc;
De nu voi vrea în închinare
De ele să mă pocăiesc.

Cuvintele-s jurați cerești:
Ai grijă, gură, ce rostești.
Mai bine roagă-te mereu
Să spui doar ce vrea Dumnezeu.

Mănescu Mihaela

Putea-veți zice!

Putea-veți zice: ești tăcut!
Vorbind cu da sau nu,
Dar Domnul mă va îndruma
Cui să-i vorbesc, sau nu!         Matei 5:37

Putea-veți zice:
Tu nu ești destul de pregătit!
Dar Domnul mă va învăța
Și-mi spune ucenic!                Isaia 8:16

Putea-veți zice:
Nu dai rod și nu te poți urca!
Dar toate vin la timpul lor,
Chiar și rodirea mea.              Psalmul 1:3

Putea-veți zice:
Tu nu poți să fii ca Ghedeon!
Dar sunt ales de Dumnezeu
Să fiu copilul Său.                  1 Ioan 3:1

Putea-veți zice:
Tu nu ești printre acei trei-sute!
Dar Domnul știe că-L iubesc,
Căci Domnul știe multe.         Judecători 7:7

Putea-veți zice:
Zece-mii, au fost mai pricepuți!
Dar Domnul mă va învăța
Să beau ținând căuș.             Judecători 7:3

Putea-veți zice:
Tu nu poți să fii la fel ca alții!
Dar sunt moștenitorul Său,
Căci nu-mi îngrop talanții.      Matei 25:18

Putea-veți zice:
Ești sărac, în duh și în purtare!
Dar Duhul Sfânt îmi e deajuns
Să-mi fie îndrumare!              Matei 5:3

Putea-veți zice:
Tu n-ai har, privindu-mă de sus,
Dar am un dar nemeritat
Prin jertfa lui ISUS!                Evrei 9:14

Gigi Stanciu

Cuvintele-s ființe vii

Cuvintele-s ființe vii
Ce le-am creat la întâmplare.
Le-am spus ușor la supărare
Crezând că-s vorbe trecătoare;
Dar greu atârnă-n veșnicii…

Cuvintele-s un rod firesc
Născut din gându-mi pământesc
Ce mă urmează ceas de ceas.
Rostindu-le la orice pas
Eu mângâi inimi sau lovesc,
Eu vindec răni sau otrăvesc…
Și uit mereu să mă gândesc:
În urma lor ce-o fi rămas…?

Cuvintele… m-or osândi
Și veșnic m-or învinui
La Judecata viitoare,
De le privesc cu îndurare.
Și tot ce-am spus cu-nverșunare
Și toate vorbele ușoare
Va trebui să le plătesc…
De nu voi vrea în închinare
De ele să mă pocăiesc.

Cuvintele-s jurați cerești…
Ai grijă, gură, ce rostești…
Mai bine roagă-te mereu
Să spui doar ce vrea Dumnezeu.

Manescu Mihaela

Ca un pom lângă ape

Se precipită timpul, se precipită omul,
Aleargă întruna spre un vast nicăieri,
E-o vreme în care nu rodește nici pomul,
Nu mai sunt înfloriri, parcă nici primăveri.
Și multă durere resimte natura,
Pământul, doinind, își împrăștie jalea,
Chiar ceru-şi trimite plângând uvertura,
Decadența triumfă căci pierdută e calea…

Un abur se-nalță din reavăna brazdă,
Străbătând cu putere eterul… La fel,
Multe doruri rămase cândva fără gazdă,
Își caută vatra cu patos și zel.
Tu Casă a Pâinii, trimite-ți solia,
Trezește-omenirea la viață! E trist,
Că lumea nu are reper veșnicia,
Puțini mai trăiesc în umblare cu Crist!

Azi eul primează, stăpân e Mamona,
Altruismul e rar, parcă n-ar exista,
Preferată e copia, inventată e clona
Și goală rămâne zi de zi, inima.
Mai este-o fărâmă, mai e o speranță,
Biserica caută a se revigora,
Deși unii dorm, alții sunt plini de viață
Și nu obosesc, chiar de lupta e grea.

Îndură-Te Tată, trezește pământul
Și lasă-Ți iubirea să curgă șuvoi,
Revarsă în inimi de gheață Cuvântul
Și-n trupuri de carne Tu pune altoi.
Prin Duhul cel Sfânt înnoiește planeta,
Izvoarele-amare le fă cât mai dulci,
Când ura și pizma ridică ștafeta,
Smerește-ne Doamne, ne fă iarăși prunci!

Dar nu în statură e ce vrem a-Ți cere!
La minte și crez să ne faci iar copii,
Să știm să iubim cu-ntreită putere,
Pregătiți pentru cer ca să fim, de-i veni!
Să fim mărturie, să creștem ca pomul
Sădit lângă ape, să dăm rod mereu,
Simbioză perfectă, pământul și omul,
Conlucrând să dăm slavă lui Dumnezeu!

Lucica Boltasu

Toamna

Prin tresăriri de rod îşi pune toamna
Amprenta peste câmpuri şi livezi
Cântându-şi simfonia neştiută
Prin glas de tulnic, bucium şi cirezi…

Mantaua şi-a ţesut-o cu răbdare
Din mii de frunze galben-arămii
Şi a făcut o sărbătoare-n viaţă
Prin strugurii zemoşi, ascunşi în vii…

E-aceiaşi toamnă ce-a mai fost cândva
Şi ce-o să vie iar la nesfârşit…
E toamna ce odată ne-a-nvăţat:
Iubeşte dacă vrei să fii iubit!

Maria Luca