Vine anotimpul iubirii

Nu-ti para rau de daruiesti iubirea
Si nu se-ntoarce-ndata inapoi,
Caci s-ar putea sa treaca ani intregi;
Dar nu vei ramanea cu pumnii goi,
Ci roada ei deplina-ai sa culegi
Cand isi va implini desavarsirea.

Nimic ce-i de valoare nu se-obtine
Fara perseverenta si curaj,
Si fara investitie de timp;
Si al iubirii falnic peisaj
Necesita prielnic anotimp.
Nu te-indoi. Asteapta. Iata-l, vine!

Iubirea daruita este iubirea castigata.

Anca Winter 

Pom bun-roada buna

Text: Matei 12:33-45

Omul bun scoate lucruri bune din vistieria bună a inimii lui…” Matei 12:35

Naşterea din nou produce o viaţă transformată. Prin credinţa în Cristos, putem deveni oameni buni, astfel că faptele bune devin o roadă naturală a ceea ce facem noi. Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos lucrează din interior extinzandu-se spre exterior. Ea schimbă inima persoanei înainte ca să se vadă ceva în afară.
Cu mulţi ani în urmă, am văzut cum Domnul a transformat viaţa unui beţiv notoriu din oraşul unde eram pastor. Prima dată cand l-am întalnit pe acest om, a fost foarte grosolan cu mine. Era şi deosebit de crud prin felul în care îi caracteriza pe creştinii din comunitatea sa. Dar a început să frecventeze biserica şi, nu mult după aceasta, L-a primit pe Cristos. Ca rezultat al convertirii sale, a fost în mod miraculos vindecat de patima beţiei. Mi-aduc aminte că am întîlnit pe cineva la un magazin, care m-a întrebat: „Ce i-aţi făcut lui George? S-a schimbat, ceva de necrezut”. Mulţi alţii m-au sunat şi mi-au dat numele unor persoane de care erau îngrijoraţi. Deşi George era doar un copilaş în Cristos, devenise „un om bun”. Din viaţa sa ieşeau „lucruri bune”. El era un exemplu viu al faptului că dacă devii un pom bun, vei produce roade bune.


Dacă eşti interesat să ştii dacă ai sau nu o credinţă adevărată, atunci uită-te la viaţa ta. Aduce ea roade bune? Te-a făcut credinţa pe care o ai o persoană mai bună decat ai fost înainte de-a fi convertit? Dacă nu s-a întamplat astfel, recunoaşte-ţi nevoia spirituală, mărturiseşte-ţi păcatul, primeşte-L pe Isus Cristos ca Mantuitor. Lasă-L să te facă „un pom bun”, capabil să producă „roade bune.” – H.V.L.

Ca raza cea dulce de soare
Ce viaţă în flori dăruieşte,
Lumina-i la fel şi iubirea
Lui Cristos, ce-n mine trăieşte. „- Whittle

Omul are nevoie de  mai mult decat doar de un început nou, are nevoie de o inimă nouă

Painea zilnica

E viu Cristosul?

E viu Cristosul Cel purtat în tine
E El stăpânul care stă pe tron,
Acela care-n toate te susține?
Sau peste viața ta … tu eşti ‘patron’?

E viu Cristosul ‘predicat’ la alţii,
Acel ce-a biruit şi totul poate?
Ori eşti condus de grandioase-ambiții
Şi, ca să-naintezi …, mai dai din coate?

E viu Cristosul în adâncul ființei,
Vorbeşte-n gura-ți, vede cu-ochii tăi?
Simți tu ca El în fața suferinței?
Faci vâlvă, dar rămâi între cei răi?

E viu Cristosul, Cel pe care-L lauzi,
În tot ce Ți-a cerut L-ai ascultat?
Ai timp să-L cauți? Vocea îi auzi?
Când Ți-a vorbit, în toate L-ai urmat?

E viu Cristosul? Nu-i doar o corvoadă
Şi totul de la El ai vrea să-nveți?
Ce face El prin tine? Ai vreo roadă?
Ce-ai strâns în anii scurtei tale vieţi?

De nu trăiește Domnul şi în tine
Degeaba cânți: ‘Cristos a înviat!’
Dă la o parte ‘piatra’ care-L ține
Departe-ascuns, de slavă despuiat!

Olivia Pocol

Roada iubirii

Am dorit undeva să ajung,
Totdeauna, spre-o lume reală,
Însă eu rămâneam ca-n trecut
Fire rea, egoistă și goală.

Căutam între stele și nori,
Căutam în lăuntru, afară
Și găseam ca un lup între oi
Fire rea, egoistă și goală.

Mă simțiam câteodată-n Eden
Necuprinsă iubire și slavă!
Însă vai, ca un fulger venea din mister
Firea mea egoistă și goală.

Iar porneam spre altare de foc,
Duhul meu căuta înfrățirea
Și mergeam amândoi peste tot
Duhu-mi veșnic și firea,

Până-n clipa tăcerii adânci
Unde-n față-mi văzusem pieirea,
Și deatuncea la inima mea
Zi și noapte lucrează Iubirea.

Câtă muncă se face din zori
Și se ară, se seamănă bine
Ca să fie găsită apoi
Roada iubirii în mine!

Mihai Ghidora 

La Izvorul celui ce strigă

ReferințeJudecatorii 15:18-19 Ioan 15:5

„Eu sunt Vița, voi sunteți mlădițele. Cine rămâne în Mine și în cine rămân
Eu, aduce multă roadă; căci despărțiți de Mine nu puteți face nimic.”

Era învins acum, în lanțuri de aramă,
trudea învârtind râșnița filisteană;
Samson, cel rânduit a fi judecător,
chemat să izbăvească-al Domnului popor.

Oftând amar plecă privirea în țărână,
din obicei, căci ochii lui nu mai aveau lumină.
A fost trădat, vândut, scuipat în față
și-acum nu-și mai dorea nimic în viață

decât să guste încă-o dată biruința.
Temnița rece nu i-a îngropat credința
pentru că-și amintea cum nu demult pe munte,
Dumnezeu îi făcuse harul rugăciunea să-i asculte.

Când deznădăjduit a strigat către cer:
„Îndură-Te, dă-mi apă să nu pier!
Căci Tu mi-ai dat această mare izbăvire,
eu sunt doar rob, Tu – Dumnezeu peste-omenire.”

Ruga credinței, în smerenie, va fi ascultată,
și câtă binecuvântare-aduce când e practicată.
Ce viață de biruitor ar fi avut Samson
de se ruga mai des, să-și amintească lui că e doar om!

În rugăciune noi rostim și ne-amintim mereu,
ce mici suntem și cât de mare este Dumnezeu!

Şerban Lavinia

Frunze aurii

Câtă splendoare e-n voi, frunze aurii !
Răbdând căldura verii și a toamnei ceață,
Ați supraviețuit prin furtuni, așteptând
Soarele Dreptății în sfânta dimineață.

Câtă frumusețe e-n voi, frunze aurii !
Vibrând în lumină, în sunet de lire,
Cântecul Mielului l-ați învățat,
În Duh împliniți pentru Marea Întâlnire.

Cândva erați verzi, agățate pe pomi,
Pregăteați hrana ca floarea să crească,
Roada bogată și dulce să fie.

Acum, iată, în deplină frumusețe,
Așteptând vântul răpirii spre cer,
Pe aripi de porumbel spre veșnicie.

Nostalgia toamnei ne apropie de Domnul.

Umple-mă

Umple-mă de Tine
Gol să fiu de mine,
Când ispita vine
Să nu-mi de-a rușine.

Umple-mă cu harul,
Umple-mi iar paharul,
Să-mi zidesc altarul.
Luminează-mi farul!

Umple-mă cu pace,
Ura s-o dezbrace,
Sufletul ce zace
Viață să îmbrace.

Umple-mă de milă,
Fă-mi slujirea utilă,
Nu iubind din silă
Lumea instabilă.

Umple-mă de roadă
Să nu fiu fațadă,
Ci ca toți să vadă
Vorbă și dovadă.

Umple-mă cu sfatul
Care i-a oftatul,
Face acuzatul
Să-și lase păcatul.

Umple-mă cu Tine
Să te vezi mai bine,
Faptele-Ți divine
Să le am cu mine.

Lucian Cazacu 

Vreau să fiu ca Tine!

Departe sunt, mult prea departe
De-a fi aşa cum este El
Şi, deşi îmi doresc s-am parte
de viaţă veşnică, nu moarte
Încă nu pot să fiu ca El.

Iubirea Lui e-atât de mare
Nici versurile mele line
Să o descrie nu-s în stare
Cum voi putea, atuncea, oare
S-o dobândesc deplin în mine?

Răbdarea Lui neîntrecută
În mine un foc a aprins
Deşi viaţa-i fu durută
Răbdarea Lui mereu tăcută
Întotdeauna a învins.

Şi mila Lui nemăsurată
Chiar şi de cei ce Îl urau
L-a îndemnat să strige „Tată
Iartă-I!” Şi vina-a fost iertată
Atât de multă mila-avea!

Şi stăruinţa-I neobosită
În rugăciuni cu lacrimi mari
Aduse roada cea dorită
Şi viaţa-I i-a fost împlinită
Căci a adus salvare-n dar

Smerenie şi ascultare
A arătat mereu, mereu
Deşi era El cel mai mare
S-a facut mic plin de răbdare
până L-a ‘nălţat Dumnezeu

Mă simt cuprins de-nfiorare
Când mă gândesc la Domnul meu!
Putea-voi eu vreodată oare
– Un boţ de carne trecătoare-
Să fiu aşa cum este El?

O Doamne bun sădeşte-n mine
Al Tău chip vrednic şi curat
Nu vreau să mai găsesc în mine
Ură, mânie sau iuţime
Vreau să trăiesc neîntinat!

Ajută-mă să fiu smerită
Ca Tine, scumpul meu Isus!
Şi dragostea-mi prin Tin’ sfinţită
Şi mila de la Tin’ primită
Să mă înalţe tot mai sus.

O, vreau să fiu aşa ca Tine!

Larisa Hapca

„Mai lasă-l și anul acesta”, Părinte!

“Doamne”…mai lasă-l și anul acesta;…
Poate …va face roadă;
dacă nu, îl vei tăia.”  (Ev. Luca 13:6-9)

„Mai lasă-l și anul acesta”, Părinte!
“Smochinul” mi-e drag, și-i supus celor sfinte.
În mila Ta mare, și dragostea Ta,
Mai lasă-l un an!… Te rog… nu-l tăia!

Mai lasă-l un timp, Bunule Tată;
Uite ce verde-i, și ce ramuri poartă!
Poate că-n timpul ce Tu i-l vei da
Va înflori, și roadă va da.

Eu, Însumi, voi fi, pentru el, Grădinar
Și-l voi îngriji, îmbrăcându-l cu har.
Îl voi sătura cu hrană curată
Adusă din ceruri, din Mâna-Ți bogată!

Cuvântul Meu veșnic în el voi sădi,
Îl voi săpa, zilnic, și-l voi ocroti!
Voi turna peste el, din plin, bucurie,
Lumină, iubire, și apa cea vie!

Și de va fi ger, zăpușeală, sau gheață,
Voi pune pe el mantia de viață!
În plină furtună, și noaptea pustie,
Cu Mine-i va fi coroana mai vie!

*
La Tine vin, Tată: mai lasă-l un an,
Și poate că jertfa Mea nu va fi-n van!
Poate, la anul, când vei reveni,
O roadă bogată în el vei găsi.
Și dacă,-n “smochin”, rod n-ai să găsești,
Să faci, Tată Bun, așa cum voiești!
Gelu Ciobanu

Toamna-i verde și cu galben…

Toamna-i verde și cu galben,
E maro, roșu, oranj.
Se usucă, dar și seva
Dăinuiește ea cumva.
Se ascunde, se retrage,
Să se odihnească-ar vrea,
Că-a purtat greul pe ramuri
Dar și mândră roada sa.

De la toamnă învățăm
Cursul vieții să-l urmăm:
În ploi să ne bucurăm
Și-n vânturi să rezistăm.
Fruntea sus, coșuri cu grâne,
Să purtăm fructele bune.
Și pe umeri când e greu,
Ochii către Dumnezeu.
Să-L lăudăm, să-I mulțumim
Pentru ceea ce simțim:
Și de bucurie mare,
Și de lacrimi de-ncercare.
Toate ne vor ajuta
Mai lipiți de El a sta.
Acestea ne-or pregăti
Și de cer ne-or-nvrednici.

E-o splendoare să privești
Fără să te ostenești.
Îți întorci capul, admiri,
Te uimești, dar nu transpiri.
Totul vine de la sine:
Peisaj, soare și bine.
Cineva S-a ostenit
Ca eu să fiu fericit.
Pân`la sânge a răbdat,
Chiar și viața Lui Și-a dat.
Seva-n mine Și-a transmis
Să trăiesc viață de vis.
Rodul Lui am devenit
Cel ce toamna-a făurit.
Și-o să fiu sus în grânar
Prin credință în hambar.
Câtă strălucire-o fi
Când cu toți ne-om întâlni?!
Cei ce-am slujit Lui Hristos;
Nimic n-o fi mai frumos.

Lidia Gheorghe