22 Ianuarie

„Oare degeaba se teme Iov de Dumnezeu?” Iov 1:9

Aceasta a fost vicleana întrebare a Satanei la adresa lui Iov, bătrânul înţelept din vechime. Din nefericire, astăzi sunt mulţi oameni cărora li se potriveşte această întrebare, fiindcă ei îl iubesc pe Dumnezeu atunci când El le oferă prosperitatea. Dar dacă le merge rău, renunţă la tot ce înseamnă credinţă şi nădejde. Dacă observă că le merge bine din momentul presupusei lor convertiri, II iubesc pe Dumnezeu în felul lor nedemn; dar, dacă înfruntă greutăţi, se răzvrătesc împotriva Domnului. Dragostea lor este dragostea pentru masă, nu pentru gazdă; pentru pahar, nu pentru Stăpânul casei.

Un adevărat creştin aşteaptă să fie răsplătit în viaţa viitoare pentru greutăţile pe care le îndură aici. Făgăduinţa vechiului legământ este împotrivirea. Să ne amintim cuvintele lui Christos „pe orice mlădiţă care este în Mine şi nu aduce roadă, El o taie; şi pe orice mlădiţă care aduce roadă. . ” (Ioan 15:2). Ce se întâmplă cu o mlădiţă care aduce roadă? „0 curăţeşte, ca să aducă şi mai multă roadă”. Dacă aduci roadă, va trebui să înfrunţi greutăţi. „Vai”, vei spune, „dar e o perspectivă teribilă!” Dar greutăţile acestea au asemenea rezultate încât creştinul care suferă trebuie să se bucure în necazuri fiindcă, cu cât sunt mai multe necazurile, cu atât este mai mare mângâierea sa în Christos Isus.

Fii sigur că, dacă eşti copilul lui Dumnezeu, nu vei rămâne străin de nefericire. Mai devreme sau mai târziu fiecare lingou de aur trebuie să treacă prin foc. Nu te înspăimânta, ci bucură-te că te aşteaptă vremea roadelor, fiindcă prin intermediul ei vei uita de pământ şi te vei pregăti pentru cer. Vei fi eliberat de constrângerea prezentului şi făcut să doreşti lucrurile veşnice care ţi se vor dezvălui în curând. Când vei simţi că îi poţi sluji bucuros lui Dumnezeu fără să aştepţi nici un beneficiu în viaţa aceasta, te vei bucura de răsplata neasemuită a viitorului.

C.H. Spurgeon

Pot totul în Hristos

Referințe

Filipeni 4:13

Când ești mereu în grea durere
Și toate parcă merg pe dos,
Tu ai în Carte-o mângâiere,
Proșterne-te și zi-n tăcere:
Pot totul în Isus Hristos!

Ți-e îngrădită-aici viața,
Adeseori, ești furios
Că-i prea înaltă fortăreața…
O, înspre cer ridică-ți fața
Zicând: pot totul, în Hristos!

Nu te uita că ești firavă
Iar cel din dreapta-i sănătos,
Din ceru-albastru plin de slavă,
Ascultă-o voce-așa suavă:
-Poți totul, în Isus Hristos!

Te simți fără putere-n tine
Când alți-au pasul grațios?
Nu te uita doar la ruine,
Cin’ te-a creat, știe prea bine
Că tu… poți totul în Hristos!

Chiar de aici, ești dat de-o parte
Răbdând în duhul, dureros,
Ești fiu ceresc, ai demnitate,
Te-așteaptă-n cer comori, palate…
Doar tu… poți totul în Hristos!

Asculți cu teamă când spun alții
Că-s boli, războaie, ești fricos?
Tu ai Duh Sfânt- cerești vibrații-
Vei fi ‘nălțat spre alte spații
Când spui: pot totul în Hristos!

La El, toate sunt cu putință,
E Dumnezeul credincios,
Prigoane când te amenință,
Ridică steag de biruință
Strigând: -Pot totul în Hristos!

Da, știu, te-acuză de cei din casă
Ești umilit, ții capu-n jos…
Dar într-o zi, spre-o altă viață
Puterea Duhului te ‘nalță,
Doar tu… ești totul în Hristos!

Cântă chiar și-n adânc de mare,
Aruncă-ți straiul zdrențăros,
Vine a ta eliberare
Cu nesfârșita sărbătoare
Când vei fi una cu Hristos!

Prieten drag, o, sus privirea
Tu ești un suflet prețios,
Chiar dacă doare șlefuirea,
Primești în ceruri strălucirea
Să fii asemeni Lui Hristos!

Nu-ți arde-n piept un dor de-acasă,
De-o viață-n trupul glorios?
Când Cel ce-a spus că nu te lasă
Îți pune-n păr cununa-aleasă,
Să fii… mireasa Lui Hristos!

Nu mai e mult, cu toți vom trece
Bogat, sărac, urât, frumos…
Dar cel ce pân’ la capăt duce
Cu bucurie a sa cruce
Ajunge-n brațul Lui Hristos!

Prieten care rabzi, mai rabdă,
Jertfirea ta-i cu bun miros
Fii spicul plin, cu multă roadă,
Mai trage în ogor o brazdă
Cântând: pot totul în Hristos!

Cornelia Sărac 

De ți-e inima …

De ți-e inima pustie
Sau de doruri arsă,
Câtă vreme bate vie,
La-a tristeții colivie
Oaspete nicicând să-i fie,
Focul iute-ți varsă
Și fă cale-ntoarsă!

De ți-e inima cu toane
Și nițel posacă,
N-o supune la canoane,
Vezi ce-ascunde prin cotloane,
Nicidecum nu trage-obloane,
Sub boltă opacă
N-o lăsa să zacă!

De ți-e inima-mboldită
De necoaptă minte,
N-o lăsa neîngrădită,
De scaieți de-i năpădită
Roada bună-i pricăjită,
Trage-nvațăminte
Și mergi înainte!

Păzeşte-ţi inima mai mult decât orice, căci din ea ies izvoarele vieţii! (Proverbe 4:23)

Olivia Pocol

Vine anotimpul iubirii

Nu-ti para rau de daruiesti iubirea
Si nu se-ntoarce-ndata inapoi,
Caci s-ar putea sa treaca ani intregi;
Dar nu vei ramanea cu pumnii goi,
Ci roada ei deplina-ai sa culegi
Cand isi va implini desavarsirea.

Nimic ce-i de valoare nu se-obtine
Fara perseverenta si curaj,
Si fara investitie de timp;
Si al iubirii falnic peisaj
Necesita prielnic anotimp.
Nu te-indoi. Asteapta. Iata-l, vine!

Iubirea daruita este iubirea castigata.

Anca Winter 

Pom bun-roada buna

Text: Matei 12:33-45

Omul bun scoate lucruri bune din vistieria bună a inimii lui…” Matei 12:35

Naşterea din nou produce o viaţă transformată. Prin credinţa în Cristos, putem deveni oameni buni, astfel că faptele bune devin o roadă naturală a ceea ce facem noi. Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos lucrează din interior extinzandu-se spre exterior. Ea schimbă inima persoanei înainte ca să se vadă ceva în afară.
Cu mulţi ani în urmă, am văzut cum Domnul a transformat viaţa unui beţiv notoriu din oraşul unde eram pastor. Prima dată cand l-am întalnit pe acest om, a fost foarte grosolan cu mine. Era şi deosebit de crud prin felul în care îi caracteriza pe creştinii din comunitatea sa. Dar a început să frecventeze biserica şi, nu mult după aceasta, L-a primit pe Cristos. Ca rezultat al convertirii sale, a fost în mod miraculos vindecat de patima beţiei. Mi-aduc aminte că am întîlnit pe cineva la un magazin, care m-a întrebat: „Ce i-aţi făcut lui George? S-a schimbat, ceva de necrezut”. Mulţi alţii m-au sunat şi mi-au dat numele unor persoane de care erau îngrijoraţi. Deşi George era doar un copilaş în Cristos, devenise „un om bun”. Din viaţa sa ieşeau „lucruri bune”. El era un exemplu viu al faptului că dacă devii un pom bun, vei produce roade bune.


Dacă eşti interesat să ştii dacă ai sau nu o credinţă adevărată, atunci uită-te la viaţa ta. Aduce ea roade bune? Te-a făcut credinţa pe care o ai o persoană mai bună decat ai fost înainte de-a fi convertit? Dacă nu s-a întamplat astfel, recunoaşte-ţi nevoia spirituală, mărturiseşte-ţi păcatul, primeşte-L pe Isus Cristos ca Mantuitor. Lasă-L să te facă „un pom bun”, capabil să producă „roade bune.” – H.V.L.

Ca raza cea dulce de soare
Ce viaţă în flori dăruieşte,
Lumina-i la fel şi iubirea
Lui Cristos, ce-n mine trăieşte. „- Whittle

Omul are nevoie de  mai mult decat doar de un început nou, are nevoie de o inimă nouă

Painea zilnica

E viu Cristosul?

E viu Cristosul Cel purtat în tine
E El stăpânul care stă pe tron,
Acela care-n toate te susține?
Sau peste viața ta … tu eşti ‘patron’?

E viu Cristosul ‘predicat’ la alţii,
Acel ce-a biruit şi totul poate?
Ori eşti condus de grandioase-ambiții
Şi, ca să-naintezi …, mai dai din coate?

E viu Cristosul în adâncul ființei,
Vorbeşte-n gura-ți, vede cu-ochii tăi?
Simți tu ca El în fața suferinței?
Faci vâlvă, dar rămâi între cei răi?

E viu Cristosul, Cel pe care-L lauzi,
În tot ce Ți-a cerut L-ai ascultat?
Ai timp să-L cauți? Vocea îi auzi?
Când Ți-a vorbit, în toate L-ai urmat?

E viu Cristosul? Nu-i doar o corvoadă
Şi totul de la El ai vrea să-nveți?
Ce face El prin tine? Ai vreo roadă?
Ce-ai strâns în anii scurtei tale vieţi?

De nu trăiește Domnul şi în tine
Degeaba cânți: ‘Cristos a înviat!’
Dă la o parte ‘piatra’ care-L ține
Departe-ascuns, de slavă despuiat!

Olivia Pocol

Roada iubirii

Am dorit undeva să ajung,
Totdeauna, spre-o lume reală,
Însă eu rămâneam ca-n trecut
Fire rea, egoistă și goală.

Căutam între stele și nori,
Căutam în lăuntru, afară
Și găseam ca un lup între oi
Fire rea, egoistă și goală.

Mă simțiam câteodată-n Eden
Necuprinsă iubire și slavă!
Însă vai, ca un fulger venea din mister
Firea mea egoistă și goală.

Iar porneam spre altare de foc,
Duhul meu căuta înfrățirea
Și mergeam amândoi peste tot
Duhu-mi veșnic și firea,

Până-n clipa tăcerii adânci
Unde-n față-mi văzusem pieirea,
Și deatuncea la inima mea
Zi și noapte lucrează Iubirea.

Câtă muncă se face din zori
Și se ară, se seamănă bine
Ca să fie găsită apoi
Roada iubirii în mine!

Mihai Ghidora 

La Izvorul celui ce strigă

ReferințeJudecatorii 15:18-19 Ioan 15:5

„Eu sunt Vița, voi sunteți mlădițele. Cine rămâne în Mine și în cine rămân
Eu, aduce multă roadă; căci despărțiți de Mine nu puteți face nimic.”

Era învins acum, în lanțuri de aramă,
trudea învârtind râșnița filisteană;
Samson, cel rânduit a fi judecător,
chemat să izbăvească-al Domnului popor.

Oftând amar plecă privirea în țărână,
din obicei, căci ochii lui nu mai aveau lumină.
A fost trădat, vândut, scuipat în față
și-acum nu-și mai dorea nimic în viață

decât să guste încă-o dată biruința.
Temnița rece nu i-a îngropat credința
pentru că-și amintea cum nu demult pe munte,
Dumnezeu îi făcuse harul rugăciunea să-i asculte.

Când deznădăjduit a strigat către cer:
„Îndură-Te, dă-mi apă să nu pier!
Căci Tu mi-ai dat această mare izbăvire,
eu sunt doar rob, Tu – Dumnezeu peste-omenire.”

Ruga credinței, în smerenie, va fi ascultată,
și câtă binecuvântare-aduce când e practicată.
Ce viață de biruitor ar fi avut Samson
de se ruga mai des, să-și amintească lui că e doar om!

În rugăciune noi rostim și ne-amintim mereu,
ce mici suntem și cât de mare este Dumnezeu!

Şerban Lavinia

Frunze aurii

Câtă splendoare e-n voi, frunze aurii !
Răbdând căldura verii și a toamnei ceață,
Ați supraviețuit prin furtuni, așteptând
Soarele Dreptății în sfânta dimineață.

Câtă frumusețe e-n voi, frunze aurii !
Vibrând în lumină, în sunet de lire,
Cântecul Mielului l-ați învățat,
În Duh împliniți pentru Marea Întâlnire.

Cândva erați verzi, agățate pe pomi,
Pregăteați hrana ca floarea să crească,
Roada bogată și dulce să fie.

Acum, iată, în deplină frumusețe,
Așteptând vântul răpirii spre cer,
Pe aripi de porumbel spre veșnicie.

Nostalgia toamnei ne apropie de Domnul.

Umple-mă

Umple-mă de Tine
Gol să fiu de mine,
Când ispita vine
Să nu-mi de-a rușine.

Umple-mă cu harul,
Umple-mi iar paharul,
Să-mi zidesc altarul.
Luminează-mi farul!

Umple-mă cu pace,
Ura s-o dezbrace,
Sufletul ce zace
Viață să îmbrace.

Umple-mă de milă,
Fă-mi slujirea utilă,
Nu iubind din silă
Lumea instabilă.

Umple-mă de roadă
Să nu fiu fațadă,
Ci ca toți să vadă
Vorbă și dovadă.

Umple-mă cu sfatul
Care i-a oftatul,
Face acuzatul
Să-și lase păcatul.

Umple-mă cu Tine
Să te vezi mai bine,
Faptele-Ți divine
Să le am cu mine.

Lucian Cazacu