De ce să ne îngrijorăm?

De ce să fim îngrijorați
Când, parcă, lumea-i răscolită?
Să nu uităm c-am fost salvați
Și prin credință ancorați
În revelația primită.

De ce să ne îngrijorăm
Când lumea dă nenorocire?
Noi cu iubitul nostru stăm
Pe El oricând Îl ascultăm
Doar El ne-aduce fericire.

Ce va fi mâine, cum va fi?
Adesea vine întrebarea
Dar ajutorul va sosi
Vom fi mai tari, nu vom slăbi
Și vom învinge frământarea.

Ce va aduce viitorul?
Orice-ar aduce bine știm
Cum intervine Creatorul
Chiar când ne-au pregătit cuptorul
Deci tot pe El să-L preamărim.

Nimic, nimic în lumea mare
Nu va putea distruge-n noi
Dorința noastră arzătoare
De-a merge-n veșnica splendoare
Unde nu-s grijuri, nici nevoi.

Când nerăbdarea ne cuprinde
Cu rugăciuni s-o-nlăturăm
C-atunci nădejdea se extinde
Și-atunci putem a ne desprinde
De zbuciumul cu care stăm.

Motive nu-s de-ngrijorări
Și nici să ne învingă teama
Veni-vor binecuvântări
Din revelații și cântări
Când vom lua la toate seama.

Știind că Fiul e cu noi
În bucurie și-n durere
Cânta-vom chiar în grele ploi,
Vom înfrunta orice șuvoi,
Ne-om ancora în Înviere.

George Cornici

Dezertor sau ucenic?

“Din clipa aceea, mulţi din ucenicii Lui s-au întors înapoi și nu mai umblau cu El.

loan 6:66

Când Dumnezeu, prin Duhul Sfânt, îţi dă din Cuvânt viziunea clară a voii Sale, iar mintea şi sufletul tău sunt pline de încântare, trebuie să” umbli în lumina acelei viziuni, altfel te vei cufunda în robia unui punct de vedere care n-are nici o legătură cu Domnul.

Neascultarea mentală faţă de viziunea cerească te va face robul unor puncte de vedere străine de Isus Cristos. Nu privi la altul spunând:  “Păi, dacă el poate avea acest fel de a privi lucrurile şi-i merge bine, de ce nu pot și eu?” Tu trebuie să umbli în lumina viziunii care ţi-a fost dată ţie, fără să te compari cu alţii şi fără să-i judeci; aceasta este între ei şi Dumnezeu. Când descoperi că o idee care-ţi este dragă contravine viziunii cereşti şi începi să comentezi, în tine vor începe să se dezvolte simţul proprietăţii şi dorinţa de a-ţi apăra dreptul personal, lucruri care n-au avut nici o valoare pentru Isus Cristos. El a fost întotdeauna împotriva acestor lucruri, care sunt rădăcina a tot ceea ce este străin de El. „Viaţa cuiva nu stă în belşugul avuţiei lui” (Luca 12:15). Dacă nu vedem aceasta, este din cauză că ignorăm principiile de bază ale învăţăturii Domnului nostru.

Noi avem tendinţa de a ne întinde şi de a ne delecta cu amintirea experienţei minunate pe care am avut-o. Dacă ţi se arată, prin lu­mina lui Dumnezeu, un standard nou-testamental şi tu nu încerci să te conformezi lui sau nici nu te simţi înclinat să te conformezi lui, vei începe să dai înapoi; conştiinţa ta nu reacţionează la adevăr. Nu mai poţi fi niciodată acelaşi după ce ţi s-a revelat un adevăr al lui Dumnezeu. Momentul revelaţiei te va marca, fie ca pe un ucenic şi mai devotat al lui Isus Cristos, fie ca pe un dezertor.

Oswald Chambers

Umblarea în lumină

Dacă umblăm în lumină, după cum El însuşi este lumină,… sângele lui Isus Cristos, Fiul Lui, ne curăță de orice păcat.

1 Ioan 1:7

A considera eliberarea de păcatul de care suntem conştienţi ca fiind acelaşi lucru cu eliberarea de păcat realizată prin Ispăşire este o mare eroare. Nici un om nu ştie cu adevărat ce este păcatul până nu se naşte din nou. Cu păcatul s-a înfruntat Isus Cristos pe Calvar. Dovada faptului că sunt eliberat de păcat este că am ajuns să cunosc natura reală a păcatului din mine. Este nevoie de ultima atingere a Ispăşirii făcute de Isus Cristos, adică de dăruirea perfecţiunii Sale absolute, pentru ca un om să ajungă să cunoască ce este păcatul.

Duhul Sfânt aplică Ispăşirea atât în domeniul inconştientului, cât şi în domeniul conştientului şi numai când dobândim lumina cu privire la puterea fără egal a Duhului din noi, înţelegem ce înseamnă cuvintele din 1 Ioan 1:7 „Sângele lui Isus Cristos ne curăță de orice păcat”. Acest text nu se referă numai la păcatele conştiente, ci şi la înţelegerea profundă a păcatului, înţelegere pe care o poate realiza numai Duhul Sfânt din mine.

Dacă umblu în lumină, după cum Dumnezeu este în lumină, nu în lumina conştiinţei mele, ci în lumina lui Dumnezeu – dacă umblu astfel, neavând nimic de ascuns atunci primesc revelaţia uimitoare că sângele lui Isus Cnstos mă curăţă de orice păcat, astfel că Dumnezeul cel Atotputernic nu mai vede nimic de condamnat în mine.

La nivelul conştiinţei, acest lucru produce o înţelegere profundă şi dureroasă a ceea ce este păcatul. Dragostei lui Dumnezeu, care lucrea­ză în mine, mă face să urăsc, cu ura Duhului Sfânt, tot ce nu se potri­veşte sfinţeniei lui Dumnezeu. A umbla în lumină înseamnă că orice aparţine întunericului mă face să mă trag mai aproape de centrul luminii.

Oswald Chambers

Cheia mesajului misionarului

„ Toată puterea Mi-a fost dată în cer şi pe pământ. Duceţi-vă deci şi învăţaţi pe toate neamurile…”

Matei 28:18-19. KJV

 Baza chemării misionare este autoritatea Lui Isus Cristos, nu nevoia celor pierduţi. Noi suntem tentaţi să-L privim pe Domnul ca pe Unul care ne ajută în lucrarea pe care o facem pentru Dumnezeu. Dar Domnul nostru este Domn absolut, suveran şi suprem, peste ucenicii Săi. El nu spune că oamenii vor fi pierduţi pentru totdeauna dacă nu ne ducem la ei; El spune, pur şi simplu: „Duceţi-vă deci şi învăţaţi pe toate neamurile”.

Cu alte cuvinte, „duceţi-vă pe baza revelaţiei cu privire la suveranitatea Mea; învăţaţi-i pe oameni şi predicaţi bazaţi pe o relaţie vie cu Mine”. Atunci cei doisprezece au mers… la muntele unde le poruncise Isus să meargă” (v. 16). Dacă vreau să cunosc suveranitatea universala a Lui Hristos, trebuie să-L cunosc eu însumi pe El şi să ştiu cum să fiu singur cu El; trebuie să-mi rezerv timp să mă închin Fiinţei al cărei nume îl port. „Veniţi la Mine” – acesta este locul unde trebuie să ne întâlnim cu Isus. Eşti trudit şi împovărat? Câţi misionari nu sunt aşa!

Noi lăsăm aceste cuvinte minunate ale Suveranului universal al lumii pentru o discuţie de după strângere, dar ele sunt cuvintele pe care Isus le adresează ucenicilor Săi.„Duceţi-vă…” A te „duce” înseamnă pur şi simplu a „trăi”. în Fapte 1:8 se află descrierea modului în care trebuie să mergem. Isus n-a spus: ..Duceţi-vă în Ierusalim, în Iudeea, în Samana”.ci: „Îmi veţi fi martori” în toate aceste locuri. El îşi asumă sarcina de a stabili unde să mergem.„Dacă rămâneţi în Mine şi dacă rămân în voi cuvintele Mele…”-acesta este modul de a ne continua mersul în viaţa de fiecare zi. Nu contează unde suntem trimişi; Dumnezeu Se ocupă de aceasta.„Nici unul dintre aceste lucruri nu mă clatină” (Fapte 20:24. KJV) Aşa trebuie să mergem până când vom pleca din această viaţă.

Oswald Chambers

Ai simţit durerea provocata de Domnul?

Isus i-a spus a treia oară: ,.Mă iubeşti?”

loan 21:17

 

Ai fost vreodată rănit de Domnul până in adâncul tău, până în străfundul celei mai sensibile părţi a fiinţei tale? Diavolul nu ne răneşte niciodată acolo, nici păcatul, nici afecţiunile umane nu ne pot răni atât de adânc. Nimic nu poate pătrunde până în acel loc al fiinţei noastre decât Cuvântul lui Dumnezeu. „Petru s-a întristat pentru că Isus i-a spus a treia oară…” A devenit conştient de faptul că, în străfundurile fiinţei lui, el Îi
era devotat lui Isus si a început să vadă ce Însemna această întrebare a lui Isus repetată cu răbdare.

Nu mai rămăsese în mintea lui Petru nici cea mai mică urmă de amăgire, el nu mai putea fi înşelat din nou. Nu mai era loc pentru declaraţii pasionale, explozii de bucurie sau efuziuni sentimentale. Pentru el a fost o revelaţie să vadă cât de mull îl iubea pe Domnul şi, cu uimire, i-a spus: „Doamne. Tu toate le ştii”. Petru a început să vadă cât de mult Îl iubea pe Isus; dar nu a spus: „Uită-Te la cutare sau la cutare lucru pentru a afla dovada dragostei mele”. A început să descopere în el însuşi cît de mult Îl iubea pe Domnul, să-şi dea seama că pentru el nu exista nimeni sus în cer sau jos pe pământ în afară de Isus Cristos. Dar el n-a ştiut aceasta până când n-a venit întrebarea de probă, întrebarea dureroasă din partea Domnului.

Întrebările Domnului îmi arată întotdeauna cum sunt eu. Cu câtă fermitate şi iscusinţă răbdătoare s-a purtat Isus Cristos cu Petru! Domnul nostru nu pune niciodată întrebări decat la momentul potrivit. Rareori, probabil o dată in viaţă, El ne prinde la strâmtoare, ranindu-ne cu întrebările Lui directe. Atunci vom descoperi că îl iubim mult mai profund decât am putea spune vreodată prin cuvinte.

Oswald CHAMBERS

Întrebarea directă

„Mă iubeşti?” –  Ioan 21:17

Petru nu mai declară nimic acum (compară cu Matei 26:33-35). Omul natural face afirmaţii şi declaraţii; dragostea personalităţii umane se descoperă doar prin durerea provocată de această întrebare a lui Isus Cristos. Petru Îl iubea pe Isus în felul în care orice om natural iubeşte un om bun. Aceasta este dragostea ce ţine de temperament; ea poate pătrunde adânc în fiinţa omului, dar nu atinge centrul fiinţei.

Dragostea adevărată nu declară niciodată nimic. Isus a spus: „Pe oricine Mă va mărturisiînaintea oamenilor”, adică îşi mărturiseşte dragostea nu doar prin cuvinte, ci prin tot ceea ce face.Până când nu suntem răniţi astfel, încât să fim scăpaţi de orice amăgire cu privire la noi înşine. Cuvântul lui Dumnezeu nu poate pătrunde în noi şi nu-şi poate face lucrarea în viaţa noastră. Cuvântul lui Dumnezeu  ne răneşte aşa cum nu ne poate răni nici un păcat, deoarece păcatul slăbeşte simţurile noastre. Întrebarea Domnului măreşte sensibilitatea noastră, până când această rană făcută de Isus produce cea mai puternică durere posibilă.

Resimţim această durere nu numai într-un mod natural, ci şi în profunzimea  personalităţii noastre. Cuvântul lui Dumnezeu pătrunde până acolo că desparte sufletul şi duhul şi nu mai rămâne nici o amăgire. Este imposibil să abordezi în mod sentimental această întrebare a Domnului; nu poţi spune lucruri amabile când Domnul îţi vorbeşte direct; durerea este prea mare. E o durere atât de mare, încât nu te mai poţi gândi la nimic altceva. Nu poate fî nici o îndoială în legătură cu durerea provocată de Cuvântul lui Dumnezeu într-un copil al Său,dar momentul în care simţim durerea este marele moment al revelaţiei.

Oswald Chambers

Experienţă sau revelaţie?

„Şi noi am primit… Duhul care vine de la Dumnezeu, ca să putem cunoaşte lucrurile pe care ni le-a dat Dumnezeu prin harul Său. „1 Corinteni 2:12

Realitatea este Răscumpărarea, nu experienţa mea despre răscumpărare, dar Răscumpărarea nu are nici o semnificaţie pentru mine cât timp nu o experimentez conştient în viaţă. Atunci când sunt născut din nou, Duhul lui Dumnezeu mă trece dincolo de mine însumi şi de experienţele mele şi mă face să mă identific cu Isus Cristos. Dacă rămân doar cu experienţele mele, rămân cu ceva ce nu este rezultatul Răscumpărării. Dovada şi experienţele mele sunt rezultatul Răscumpărării, este faptul că ele mă duc întotdeauna dincolo de mine însumi, până când nu mai dau nici o atenţie experienţelor ca bază a realităţii, ci numai realităţii însăşi care a produs experienţele. Experienţele mele nu au nici o valoare decât dacă ele mă ţin lângă Sursă, care este Isus Cristos.

Dacă încetezi să zăgăzuieşti în tine Duhul Sfânt pentru ca El să producă experienţe subiective, vei descoperi că El va distruge toate zăgazurile şi te va duce înapoi la Cristosul istoric. Nu hrăni niciodată o experienţă care nu-L are ca sursă pe Dumnezeu şi ca rezultat credinţa in Dumnezeu, pentru că o astfel de experienţă este anticreştină, indiferent ce viziune ai putut avea. Este Isus Cristos Domnul experienţelor tale sau pui experienţa mai presus de El? Ai vreo experienţă care-ţi este mai dragă decât Domnul tău? El trebuie să domnească peste tine şi nu trebuie să dai atenţie nici unei experienţe peste care El nu este Domn. Va veni un timp când Dumnezeu te va face să nu mai dai atenţie experienţei tale: „Nu-mi pasă ce experienţă am: eu sunt sigur de El!”

Fii neîndurător cu tine însuţi, dacă ai obiceiul de a vorbi despre experienţele tale. Credinţa care e sigură de ea însăşi nu este credinţă: credinţa care e sigură de Dumnezeu este singura credinţă adevărată.

Oswald CHAMBERS

Supremaţia absolută a lui Isus Cristos

„El Mă va slăvi.” loan 16:14

Mişcările pietiste de astăzi nu au în ele nimic din realitatea dură a Noului Testament; În cadrul lor nu este nevoie de moartea Domnului Isus Cristos; nu se cere decât o atmosferă pioasă, rugăciune şi devotare. O asemenea experienţă nu este nici supranaturală, nici miraculoasă, n-a fost plătită cu preţul suferinţelor lui Dumnezeu, nu este impregnată cu sângele Mielului şi nici nu poartă pecetea Duhului Sfânt; nu are asupra ei acel semn vizibil care îi face pe oameni să privească cu uimire şi veneraţie şi să spună: „Aceasta este lucrarea Dumnezeului celui Atotputernic!” Aceasta, şi nimic altceva, este ceea ce proclamă Noul Testament.

Genul de experienţă creştină din Noul Testament este acela al unui devotament personal şi înflăcărat faţă de persoana lui Isus Cristos. Orice alt gen de aşa zisă experienţă creştină este departe de persoana lui Isus şi nu cuprinde nici regenerarea, nici naşterea din nou în împărăţia în care trăieşte Cristos, ci numai ideea că El este Modelul nostru. În noul Testament Isus Cristos este mai întâi Mântuitorul şi apoi Modelul nostru. Astăzi, Lui Îi este atribuit rolul de Cap figurativ al unei religii, de simplu Exemplu. El este Exemplul nostru, dar este infinit mai mult decât atât: este mântuirea însăşi. El este Evanghelia lui Dumnezeu.

Isus a spus: „Când va veni… Duhul adevărului… EI Mă va proslăvi”. Când accept revelaţia Noului Testament, primesc de la Dumnezeu darul Duhului Sfânt care începe să-mi explice ce a făcut Isus şi care realizează, în mod subiectiv, ceea ce Isus Cristos a făcut pentru mine în mod obiectiv.

Oswald CHAMBERS

Tot oameni!

„Faceţi toate pentru gloria lui Dumnezeu.” 1 Corinteni 10:31.

Marea minune a întrupării se transformă într-o viaţă obişnuită de copil; marele miracol al Transfigurării se stinge în valea posedată de demoni: gloria învierii coboară umilă la un prânz pe malul mării. Acesta nu este o prăbuşire spectaculoasă, ci e o mare revelaţie a lui Dumnezeu.

Avem tendinţa să căutăm extraordinarul în experienţele noastre; confundăm sentimentul de eroism cu faptul de a fi erou. Una este să treci cu măreţie printr-o criză, dar cu totul alta este să parcurgi fiecare zi slăvindu-L pe Dumnezeu atunci când nu eşti înconjurat de martori, de reflectoarele rampei, când nimeni nu-ţi acordă nici cea mai mică atenţie. Dacă nu dorim nimburi de icoană medievală, dorim totuşi ceva care să-i facă pe oameni să spună; “Ce minunat om al rugăciunii este acesta! Ce femeie pioasă şi devotată!” Dacă eşti consacrat Domnului Isus, ai ajuns la acea înălţime sublimă unde nimeni nu se mai gândeşte să te remarce pe tine – tot ce se remarcă este faptul că puterea lui Dumnezeu se revarsă prin tine tot timpul.

“O,am primit o chemare minunată de la Dumnezeu!” Dar e nevoie de prezenţa în noi a Dumnezeului celui Atotputernic ca să putem face chiar şi cea mai neînsemnată slujbă pentru gloria Lui. Este nevoie de Duhul lui Dumnezeu care să facă din noi nişte oameni ai Lui atât de obişnuiţi, încât să trecem neobservaţi. Testul vieţii unui sfânt nu este succesul, ci credincioşia în viaţa de fiecare zi. Noi avem tendinţa de a considera succesul în lucrarea creştină drept scopul nostru; dar scopul real trebuie să fie manifestarea gloriei lui Dumnezeu în viaţa de fiecare zi, trăirea vieţii ascunse cu Cristos în Dumnezeu în condiţiile umane obişnuite Relaţiile noastre umane sunt înseşi condiţiile in care trebuie să se manifeste viaţa ideală a lui Dumnezeu.

Oswald CHAMBERS

Cum voi cunoaşte?

” Te laud. Tată,… pentru că ai ascuns aceste lucruri de cei înţelepţi si priceputi si le-ai descoperit pruncilor.”

Matei 11:23

În relaţiile spirituale nu creştem pas cu pas. ci ori avem acea relaţie, ori nu. Dumnezeu nu ne curăţă tot mai mult de păcat, dar când suntem în lumină, umblând în lumină, noi suntem curăţiţi de orice păcat. Este nevoie de ascultare şi imediat ce ascultăm, relaţia este făcută desăvârşită. Ajunge să te depărtezi doar o clipă de la ascultare că întunericul şi moartea sunt îndată la lucru.

Toate revelaţiile lui Dumnezeu sunt pecetluite până când ne sunt dezvăluite prin ascultare. Nu vei avea parte niciodată de ele prin filozofie sau meditaţie. Imediat ce asculţi de El. urmează o explozie de lumină. Lasă ca adevărul lui Dumnezeu să lucreze în tine afundăndu-te în el, nu frământându-te cu el. Singurul mod în care poţi ajunge să cunoşti adevărul lui Dumnezeu este să pui capăt încercării de a-l descoperi singur şi să te naşti din nou. Ascultă de Dumnezeu în primul lucru pe care ţi-L arată şi imediat El îţi descoperă lucrul următor.

Am putea citi tomuri întregi despre lucrarea Duhului Sfânt, dar cinci minute de ascultare deplină ar face lucruri Ia la fel de clare ca o rază de soare. “Presupun că voi înţelege aceste lucruri într-o zi!” Le poţi înţelege acum. Nu studiul te face să le înţelegi, ci ascultarea. Chiar şi cel mai mic act de ascultare este suficient ca cerul să se deschidă şi adevărurile profunde ale lui Dumnezeu să ajungă imediat la tine. Dumnezeu nu-ţi va descoperi niciodată mai multe adevăruri despre El până când nu L-ai ascultat în ceea ce ştii deja. Fereşte-te să devii “înţelept şi priceput”.

Oswald CHAMBERS