Ce-ţi pasă ţie?

“Doamne, dar cu acesta ce va fi?…””Ce-ţi pasă ţie? Tu vino după mine”Genesa 24:27

Una dintre cele mai grele lecţii pe care trebuie să le învăţăm vine din refuzul nostru încăpăţânat de a vedea că nu trebuie să ne amestecăm in viaţa altora. Este nevoie de mult timp până când învăţăm pericolul de a fi “providenţe amatoare”, adică oameni care se amestecă în planul lui Dumnezeu pentru alţii. Vezi pe cineva în sufeiţă si spui: “N-ar trebui să sufere, voi avea grijă să nu sufere”. Iţi întinzi mâna în calea lucrurilor îngăduite de Dumnezeu pentru a le opri, dar Dumnezeu spune: “Ce-ţi pasă ţie?” Dacă ai ajuns la un moment de stagnare spirituală, nu lăsa ca această stare să continue, ci vino înaintea lui Dumnezeu şi descoperă cauza stagnării. E posibil să descoperi că această stare se datorează faptului că ai intervenit în viaţa cuiva; ai propus lucruri pe care nu aveai dreptul să le propui; ai dat sfaturi pe care nu aveai dreptul să le dai. Când trebuie să sfătuieeşti pe cineva, Dumnezeu va sfătui prin tine, dând înţelegere prin Duhul Său.

Partea ta este să ai o astfel de relaţie bună cu Dumnezeu, încât gândurile Sale să curgă tot timpul prin tine spre binecuvântarea altora.

Cei mai mulţi dintre noi trăim doar la nivelul conştientului – suntem conştienţi de slujirea noastră, suntem conştienţi de devotamentul nostru faţă de Dumnezeu. Toate acestea arată imaturitate, arată că încă nu trăim o viaţă reală de creştin. Faza de maturitate este cea a vieţii de copil, viaţă care nu e niciodată conştientă de ea însăşi; în această fază suntem atât de predaţi în mâna lui Dumnezeu, încât nici măcar nu suntem conştienţi de faptul că-I suntem de folos. Când suntem conştienţi de faptul că suntem folosiţi ca “pâinea frântă si vin turnat”, încă mai avem de urcat o treaptă, unde ajungem să nu mai fim conştienţi de ceea ce suntem şi de ceea ce face Dumnezeu prin noi. Un om sfânt nu este niciodată conştient că este un sfânt; un om sfânt e conştient numai de dependenţa lui de Dumnezeu.

Oswald CHAMBERS

Credinţa

„Şi fără credință este cu neputință să-I fim plăcuți Lui Evrei „11:6

Credinţa în conflict cu raţiunea produce fanatism, iar raţiunea in conflict cu credinţa produce raţionalism. Însă viaţa de credinţa le aşează pe amândouă într-o relaţie potrivită. Raţiunea şi credinţa sunt foarte diferite una de alta; relaţia dintre ele este ca și relaţia dintre natural şi spintual, dintre impuls şi inspiraţie. Nimic din ceea ce a spus Isus Cristos nu a pornit din raţiune naturală, ci din revelaţie, ajungând la limitele la care raţiunea nu poate ajunge. Dar credinţa trebuie încercată înainte ca să devină realitate în viaţa ta. „Ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre bine. ” şi atunci, orice s-ar întâmpla, alchimia providenţei lui Dumnezeu transformă credinţa ideală în realitate. Credinţa lucrează întotdeauna într-un mod personal, pentru că scopul lui Dumnezeu este de a vedea cum credinţa devine reală in copiii Săi.

Pentru orice detaliu al vieţii raţionale există un adevăr revelat de Dumnezeu prin care putem experimenta în mod practic ceea ce credem că este Dumnezeu. Credinţa este un principiu deosebit de activ, care-L pune întotdeauna pe Isus Cristos pe primul loc: „Doamne. Tu ai spus cutare lucru” (de exemplu. Matei 6:33) pare o nebunie, dar pot merge înainte cu curaj pe baza cuvântului Tău”. Întotdeauna , nu numai câteodată, se cere luptă ca să transformi credinţa mentală într-o proprietate personală. Dumnezeu ne aduce în anumite situaţii ca sa ne educe credinţa, pentru că natura credinţei este să transforme obiectul credinţei noastre în realitate pentru noi. Până când nu-L cunoaştem pe Isus, Dumnezeu este doar o noţiune abstractă şi nu putem crede în El.

Dar imediat ce-L auzim pe Isus spunând: „Cine M-a văzut pe Mine L-a văzut pe Tatăl”, avem ceva ce este real: şi credinţa este fără margini. Credinţa înseamnă că omul în întregime este într-o relaţie bună cu Dumnezeu prin puterea Duhului lui Isus Cristos.

Oswald CHAMBERS

Justificarea prin credinţă

„Căci, dacă atunci când eram vrăjmaşi, am fost împăcaţi cu Dumnezeu prin moartea Fiului Său. cu mult mai mult acum, când suntem împăcați cu El, vom fi mântuiți prin viața Lui. „Romani 5:10

Eu nu sunt mântuit prin credinţă: prin credinţă doar îmi dau seama de faptul că sunt mântuit. Nu pocăinţa mă mântuieşte, ci pocăinţa este semnul că înţeleg ce a făcut Dumnezeu în Isus Cristos. Exista pericolul să punem accentul pe efect şi nu pe cauză – “Ascultarea mea, consacrarea mă pun într-o relaţie bună cu Dumnezeu” Niciodată! Sunt adus într-o relaţie bună cu Dumnezeu deoarece, mai intăi de toate, Cristos a murit. Cănd vin la Dumnezeu și accept, prin credinţă, ceea ce-mi revelează El, într-o clipă Ispăşirea extraordinară făcută de Isus Cristos pe cruce mă aduce într-o relaţie bună cu Dumnezeu si, prin miracolul supranatural al harului lui Dumnezeu, sunt justificat, nu pentru că-mi pare rău de păcatul meu nu pentru că m-am pocăit, ci datorită lucrării lui Isus. Duhul lui Dumnezeu îmi arată aceasta cu o lumină puternică ce mă învăluie şi ştiu că sunt mântuit, chiar dacă nu ştiu cum s-a realizat acest lucru.

Mântuirea lui Dumnezeu nu se bazează pe logica umană, ci pe jertfa lui Isus. Noi putem fi născuţi din nou datorită Ispăşirii făcute de Domnul nostru. Oamenii păcătoşi pot fi transformaţi în făpturi noi, nu prin pocăinţa sau credinţa lor, ci prin lucrarea minunată a lui Dumnezeu in Cristos Isus, lucrare care este anterioară oricărei experienţe. Siguranţa de nezdruncinat a îndreptăţirii şi a sfinţirii noastre este Dumnezeu însuşi. Nu trebuie să realizăm noi aceste lucruri. ele au fost împlinite prin Ispăşirea lui Cristos. Supranaturalul devine pentru noi natural prin miracolul lui Dumnezeu; ajungem să înţelegem ceea ce a făcut Isus Cristos: “S-a sfârşit!”

Oswald CHAMBERS

Metoda misiunii

“Duceți-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile.” Matei 28:19

Isus Cristos n-a spus: “Duceţi-vă şi mântuiţi oameni” (mântuirea este lucrarea supranaturală a lui Dumnezeu), ci: “Duceţi-vă faceţi ucenici din toate neamurile”. Dar nu poţi face ucenici dacă eşti tu însuţi un ucenic. Când ucenicii s-au întors din prima lor misiune, erau plini de bucurie pentru că până şi demonii le erau supuşi: Isus le-a spus: “Nu vă bucuraţi de succesul in lucrare; marele secret al bucuriei este să aveţi o relaţie bună cu Mine”. Esenţial în viața unui misionar este ca el să rămână credincios chemării lui Dumnezeu şi să înţeleagă că singurul lui scop este să facă din bărbaţi și femei ucenici ai lui Isus. Exisiă o pasiune pentru suflete care nu izorăşte din Dumnezeu, ci din dorinţa de a-i converti pe oameni la propriul nostru punct devedere.

Pentru un misionar, provocarea nu decurge din faptul că e greu să-i aduci pc oameni la mântuire, că e dificil să-i aduci înapoi pe cei care au căzut sau că eşti întâmpinat de o barieră de indiferenţă crasă. Nu, ci provocarea decurge din relaţia lui personală cu Isus Cristos. “Crezi că pot face lucrul acesta?” Domnul ne pune mereu această întrebare, ea ne stă in faţă în fiecare caz pe care-l întâlnim.

Marea provocare este: Îl cunosc eu cu adevărat pe Domnul cel înviat? Cunosc puterea Duhului Său care locuieşte în mine? Sunt eu destul de înţelept în ochii lui Dumnezeu şi destul de nechibzuit din punctul vedere al lumii, încât să mă bazez pe ce a spus Isus Cristos? Sau abandonez poziţia măreaţă şi supranaturală, care este singura chemare a misionarului, şi anume aceea de încredere nemărginită în Cristos Isus? Dacă folosesc orice altă metodă, mă depărtez de metoda arătată de Domnul nostru: “Toată puterea Mi-a fost dată de… de aceea, duceți-vă”.

Oswald CHAMBERS

Cum voi cunoaşte?

” Te laud. Tată,… pentru că ai ascuns aceste lucruri de cei înţelepţi si priceputi si le-ai descoperit pruncilor.”

Matei 11:23

În relaţiile spirituale nu creştem pas cu pas. ci ori avem acea relaţie, ori nu. Dumnezeu nu ne curăţă tot mai mult de păcat, dar când suntem în lumină, umblând în lumină, noi suntem curăţiţi de orice păcat. Este nevoie de ascultare şi imediat ce ascultăm, relaţia este făcută desăvârşită. Ajunge să te depărtezi doar o clipă de la ascultare că întunericul şi moartea sunt îndată la lucru.

Toate revelaţiile lui Dumnezeu sunt pecetluite până când ne sunt dezvăluite prin ascultare. Nu vei avea parte niciodată de ele prin filozofie sau meditaţie. Imediat ce asculţi de El. urmează o explozie de lumină. Lasă ca adevărul lui Dumnezeu să lucreze în tine afundăndu-te în el, nu frământându-te cu el. Singurul mod în care poţi ajunge să cunoşti adevărul lui Dumnezeu este să pui capăt încercării de a-l descoperi singur şi să te naşti din nou. Ascultă de Dumnezeu în primul lucru pe care ţi-L arată şi imediat El îţi descoperă lucrul următor.

Am putea citi tomuri întregi despre lucrarea Duhului Sfânt, dar cinci minute de ascultare deplină ar face lucruri Ia la fel de clare ca o rază de soare. “Presupun că voi înţelege aceste lucruri într-o zi!” Le poţi înţelege acum. Nu studiul te face să le înţelegi, ci ascultarea. Chiar şi cel mai mic act de ascultare este suficient ca cerul să se deschidă şi adevărurile profunde ale lui Dumnezeu să ajungă imediat la tine. Dumnezeu nu-ţi va descoperi niciodată mai multe adevăruri despre El până când nu L-ai ascultat în ceea ce ştii deja. Fereşte-te să devii “înţelept şi priceput”.

Oswald CHAMBERS

Împăcarea

„Pe Cel care n-a cunoscut păcat. El L-a făcut păcat pentru noi, ca noi să devenim dreptate a lui Dumnezeu în El.”

2 Corinteni 5:21

Păcatul este o relaţie fundamentală; el nu înseamnă a face rău, ci a fi rău, a avea o independenţă deliberată şi hotărâtă faţă de Dumnezeu. Creştinismul pune totul pe baza naturii reale, radicale a păcatului. Alte religii se ocupă de păcate; numai Biblia se ocupă de păcat. Primul lucru cu care S-a confruntat Isus Cristos în oameni a fost ereditatea păcătoasă; motivul pentru care mesajul Evangheliei şi-a pierdut forţa provocatoare şi puterea exploziva este faptul că am ignorat acest adevăr în modul nostru de prezentare a Evangheliei.

Adevărul revelat al Bibliei nu este că Isus Cristos a luat asupra lui păcatele noastre carnale, ci faptul că a luat asupra Lui natura noastră ereditară de a păcătui, pe care nu o poate schimba nici un om. Dumnezeu L-a făcut pe propriul Său Fiu păcat pentru ca El să-l poată face pe păcătos un sfânt. În toată Biblia ni se arată că Domnul nostru a purtat păcatul lumii prinidentificarea cu noi, nu prin compasiunea fată de noi. El a luat în mod deliberat pe propriii Lui umeri şi a purtat în propria Lui persoană păcatul cumulat al întregii rase umane – “Pe Cel care n-a cunoscut păcat. El L-a făcut păcat pentru noi” şi. în felul acesta. El a pus întreaga rasă umană pe temelia răscumpărării. Isus Cristos a reabilitat rasa umană; a pus-o înapoi acolo unde a destinat-o Dumnezeu să fie; oricine poate ajunge să fie una cu Dumnezeu pe baza a ceea ce a făcut Domnul nostru pe cruce.

Omul nu se poate răscumpăra singur; răscumpărarea este lucrarea lui Dumnezeu şi ea este absolut terminată şi completă; aplicarea ei la oameni în mod individual ţine de acţiunea lor individuală. Trebuie întotdeauna făcută o distincţie între adevărul revelat al răscumpărării şi experienţa conştientă a mântuirii în viaţa unui om.

Oswald CHAMBERS

Chemarea la identificare necondiţionată cu Isus Cristos

“Îți mai lipseşte un lucru: … vino, ia-ți crucea şi urmează-Mă.”

Marcu 10:21

Tânărul bogat avea marea dorinţă de a fi perfect. Când L-a văzut pe Isus Cristos, a dorit să fie ca El. Domnul nostru nu pune niciodată înainte sfinţenia personală atunci când cheamă un ucenic; El pune înainte de toate anihilarea absolută a dreptului meu asupra propriei mele persoane și identificarea cu El, ceea ce înseamnă să am o relaţie cu El Însuși, relaţie care exclude orice altă relaţie. Luca 14:26 nu are nimic de-a face cu mântuirea sau cu sfinţirea, ci cu identificarea necondiţionată cu Isus Cristos.

Foarte puţini dintre noi cunosc ce înseamnă umblarea în abandonare absoluta în mâna Lui Isus.”Jsus S-a uitat ţintă la el, l-a iubit…” Privirea lui Isus cere despărţirea inimii tale pentru totdeauna de devotamentul faţă de o altă persoană sau un alt lucru. Te-a privit vreodată Isus în acest fel? Privirea Lui Isus transformă şi străpunge. Eşti “blând” faţă de Dumnezeu în punctul în care te-a privit Isus. Dacă eşti dur şi răzbunător, dacă insişti asupra căii tale, dacă eşti sigur că nu tu, ci mai degrabă cealaltă persoană a greşit, toate acestea sunt indicaţii ale faptului că există părţi întregi ale naturii tale care n-au fost niciodată transformate de privirea Lui.

”Îţi mai lipseşte un lucru…” .Singurul “lucru bun’”, din perspectiva Lui Isus Cristos, este unirea cu El, fără nici un amestec din altă parte.”Vinde tot ce ai…” Trebuie să mă micşorez până când nu sunt decât un simplu om; trebuie să renunţ în mod categoric la toate bunurile pe care le am, nu pentru a-mi mântui sufletul (un singur lucru poate mântui pe cineva, şi anume încrederea absolută în Isus Cristos), ci pentru a-L urma pe Isus. “Vino şi urmează-Mă.” Şi drumul care-mi stă înainte este cel pe care a mers EI.

Oswald CHAMBERS

Chemarea la o relaţie personală

“Dacă te sileşte cineva să mergi cu el o milă, mergi cu el două.” Matei 5:41

Esenţa învăţăturii Domnului nostru este că relaţia pe care El o cere este imposibilă dacă El nu Şi-a făcut lucrarea Sa supranaturală în noi. Isus Cristos cere să nu existe nici cea mai mică urmă de resentiment – nici măcar suprimat – în inima unui ucenic, atunci când se confruntă cu tirania sau nedreptatea. Nici un entuziasm nu va rezista la tensiunea pe care o pune Isus Cristos asupra lucrătorului Său. Un singur lucru va rezista, şi anume relaţia personală cu El, relaţie care a trecut prin cuptorul Său purificator până când n-a mai rămas decât un singur scop: “Sunt aici pentru ca Dumnezeu să mă trimită unde vrea El. Orice alt lucru se poate înceţoşa, dar această relaţie cu Isus Cristos nu trebuie să se înceţoşeze niciodată.

Predica de pe munte nu este un ideal, ci este o declaraţie a ceea ce se va întâmpla în mine după ce Isus Cristos va fi schimbat înclinaţia mea naturală şi va fi pus în mine o înclinaţie asemănătoare cu a Lui. Isus Cristos este singurul care poate împlini Predica de pe munte.Dacă vrem să fim ucenici ai Lui Isus, trebuie să fim făcuţi ucenici în mod supranatural; cât timp noi ne-am fixat ca scop să fim cu orice preţ ucenicii Lui, putem fi siguri că nu suntem. “Eu v-am ales.” Aşa începe harul Lui Dumnezeu. Este o constrângere de care nu putem Scăpa; putem să nu ascultăm de ea, dar nu o putem genera.

Suntem atraşi prin harul Său supranatural şi nu putem niciodată spune unde a început lucrarea Sa. Acţiunea prin care Domnul face un ucenic este supranaturală. El nu zideşte pe nici o capacitate naturală. Dumnezeu nu ne cere să facem lucrurile care sunt uşor de făcut în mod natural; El ne cere să facem numai lucrurile pentru care suntem în chip desăvârşit potriviţi să le facem prin harul Său – şi aici apare întotdeauna şi lucrarea crucii.

Oswald CHAMBERS

Ai Lui!

“Ai Tăi erau. şi Tu Mi i-ai dat” Ioan 17:6

Misionarul este omul pe care Duhul Sfânt la făcut să înţeleagă cuvintele: “Tu nu eşti al tău”. A spune “Nu mai sunt al meu” înseamnă a fi ajuns la o poziţie înaltă in nobleţea spirituală. Natura adevărată a vieţii, în goana de fiecare zi, se vede în predarea mea deliberata lui Isus Cristos, preferându-L pe El mai presus de orice altceva. Duhul Sfânt îmi prezintă natura lui Isus ca să mă facă una cu El, nu ca să devin un “trofeu” expus în vitrină. Domnul nostru n-a trimis în lucrare pe nici unul dintre ucenici pe baza a ceea ce a făcut El pentru ei.

Numai după înviere, când ucenici au înţeles, prin puterea Duhului Sfânt, cine era Isus cu adevărat, le-a spus El: “Duceţi-vă!””Dacă vine cineva la Mine şi nu urăşte…, nu poate fi ucenicul Meu”; nu e vorba că nu poate fi bun sau drept, ci că nu poate fi omul pe care Isus să scrie cuvintele Al Meu. Oricare dintre relaţiile pe care Domnul nostru le menţionează în versetul de mai sus poate fi o relaţie care concurează cu relaţia cu El. Poate prefer să-i aparţin mamei mele, soţiei mele sau mie însumi, in acest caz, Isus îmi spune: “Nu poţi fi ucenicul Meu”. Aceasta nu înseamnă că nu voi fi mântuit, ci înseamnă că nu pot fi pecetluit cu cuvintele Ai Lui.

Domnul face din ucenicii Săi proprietatea Sa. El devine răspunzător pentru ei. “îmi veţi fi martori.” Dorinţa din inima ucenicului nu este de a face ceva pentru Isus, ci de a fi o plăcere desăvârşită pentru El. Secretul unui misionar este acesta: “Eu sunt al Lui şi El Îşi împlineşte planurile prin mine”.

Fii cu totul al Lui!

Oswald Chambers

„Bucuria Mea… bucuria voastră”

“Pentru ca bucuria Mea să rămână în voi şi bucuria voastră să fie deplină.” loan 15:11

Care era bucuria pe care o avea Isus? Este o insultă pentru Isus Cristos să foloseşti cuvântul fericire în legătură cu EI. Bucuria lui Isus era absoluta Lui predare şi jertfire de Sine Tatălui Său, bucuria de a face ceea ce L-a trimis Tatăl să facă. “Plăcerea Mea este să fac voia Ta.” Isus S-a rugat ca bucuria noastră să fie tot mai plină, până când va ajunge să fie aceeaşi bucurie ca şi a Lui. L-am lăsat eu pe Isus Cristos să aducă în mine bucuria Lui?

Plinătatea vieţii mele nu stă în sănătatea trupească sau în împrejurări exterioare, nici în a vedea succesul lucrării lui Dumnezeu, ci în înţelegerea perfectă a lui Dumnezeu şi în acea părtăşie cu El pe care a avut-o Isus însuşi. Dar primul lucru care va împiedica această bucurie este tendinţa de a ne gândi prea mult la situaţia noastră. Grijile lumii acesteia, a spus Isus, vor înăbuşi Cuvântul lui Dumnezeu şi, înainte de a ne dezmetici, vom fi prinşi de lucrurile care ne înconjoară. Tot ceea ce a făcut Dumnezeu pentru noi până acum este doar începutul; El vrea să ne ducă în acel loc unde să fim martorii Lui şi să proclamăm cine este Isus.

Păstrează o relaţie bună cu Dumnezeu, găseşte-ţi bucuria în ea şi din tine vor curge râuri de apă vie. Fii o fântână prin care Isus Cristos să reverse apa Sa vie. Încetează să mai fii preocupat de propria ta persoană, încetează să mai fii ipocrit şi mândru şi trăieşte viaţa care este ascunsă cu Cristos. Viaţa care este bine raportată la Dumnezeu este la fel de naturală ca şi respiraţia, oriunde ar merge. Vieţile care au fost cea mai mare binecuvântare pentru tine sunt cele care n-au fost conştiente de acest lucru.

Oswald CHAMBERS