5 Mai

„Eu voi fi Dumnezeul lor, şi ei vor fi poporul Meu.” 2 Corinteni 6:16

Ce titlu minunat: „poporul Meu”! Ce descoperire încurajatoare: „Dumnezeul lor”! Cât de multe înţelesuri se ascund în aceste două cuvinte, „poporul Meu”! In primul rând, găsim aici o referire distinctivă. Intreaga lume îi aparţine lui Dumnezeu. Cerul, până şi cerurile cerurilor, sunt ale lui Dumnezeu, şi El stăpâneşte asupra copiilor oamenilor; dar numai despre cei pe care El i-a ales, pe care i-a răscumpărat, spune că sunt „poporul Meu”. In această formulare se regăseşte ideea apartenenţei, într-un mod special „partea Domnului este poporul Lui, Iacov este partea Lui de moştenire” (Deuteronom 32:9).

Toate popoarele pământului sunt ale Lui. Întreaga lume se află sub puterea Lui, totuşi poporul Său, aleşii săi, sunt partea Sa specială. El a făcut mai mult pentru ei decât pentru alţii. El i-a cumpărat cu sângele său şi i-a adus mai aproape de El. El i-a primit în inima Sa şi i-a iubit cu o iubire veşnică, o iubire pe care apele nu o pot îneca şi trecerea timpului nu o poate şterge. Dragi prieteni, puteţi, prin credinţă, să vă vedeţi în numărul lor? Puteţi să vă uitaţi spre cer şi să spuneţi: „Domnul meu şi Dumnezeul meu, eşti al meu printr-o relaţie care mă împuterniceşte să-ţi spun Tată. Oare eşti al meu în tovărăşie sfântă, şi într-un fel de care lumea nu are parte?”

Poţi să citeşti Cartea Sfântă, şi să găseşti datele oficiale ale mântuirii tale? Îţi vezi numele scris cu sânge scump? Poţi, prin credinţă, să te prinzi de Isus şi să-I spui „Christosul meu”? Dacă poţi, atunci Dumnezeu îţi va spune ţie, şi celor asemeni ţie poporul Meu”. Dacă Dumnezeu este Dumnezeul tău, şi Christos este al tău, atunci Domnul îţi acordă o atenţie specială. Eşti obiectul alegerii Sale, acceptat prin Fiul Său prea iubit.

Meditaţii C. H. Spurgeon

Stand pe ambele picioare

Text: 2 Timotei 1:8-14

„Şi din pricina aceasta sufăr aceste lucruri; dar nu mi-e ruşine, căci ştiu în cine am crezut. „2 Timotei 1:12

Pentru a fi nişte creştini buni, trebuie să avem atat cunoştinţe biblice cat şi experienţă. Să depinzi numai de una din ele este ca şi cum ai încerca să stai într-un picior. Citim în 2 Timotei 1 că Pavel a putut depune mărturie, stand cu un picior pe marile fapte ale credinţei creştine (v. 13) şi cu celălalt pe o relaţie dinamică cu Isus (v. 12).
Un bărbat, pe care îl vom numi Ion, avea multe suişuri şi coboraşuri emoţionale, deoarece încerca să se bazeze numai pe experienţe. Fusese student la colegiu, fumător, rob tutunului, frustrat, în prag de sinucidere, cand cineva l-a condus la Isus. Viaţa lui s-a schimbat dramatic, şi el a devenit un martor entuziast al lui Cristos. Dar nu studia Biblia prea mult, şi acest lucru a început să se vadă. Îi lipsea stabilitatea. Soţia sa, Ileana, pe de-o altă parte, avea o stabilitate de stancă, dar îi lipsea entuziasmul soţului. Crescută într-o familie creştină, ea l-a primit pe Isus la o varstă fragedă. Deşi încercată de îndoieli la anii adolescenţei, ea a devenit puternic încrezătoare în adevărurile credinţei creştine în urma studiului Scripturii. Cu toate acestea, ea nu prea vorbea cu oamenii despre Domnul. Aproape că niciodată nu depunea mărturie cu bucurie despre răspunsuri la rugăciune. Îi lipsea experienţa. Ion are nevoie de studiul Bibliei – să ştie ceea ce crede şi de ce. Ileana are nevoie să-şi cultive experienţa cu mai multă rugăciune şi mărturie în faţa altora.
Cunoştinţa şi experienţa sunt amandouă esenţiale vieţii creştine. Oare tu stai pe amandouă picioarele?   – H.V.L.

„Doamne, învaţă-mă Cuvantul Tău cel sfant,
Adevăr ce trebuie să-l ştiu pe pămant.
Şi ajută-mi să spun vestea măreaţă,
Ca păcătoşii să vină la viaţă. ”  – D.J.D.

„Creştinul bine echilibrat nu numai că îşi cunoaşte credinţa, dar o şi arată„

Painea zilnica

Atragerea Tatălui

„Nimeni nu poate veni la Mine, dacă nu-l atrage Tatăl care M-a trimis.” Ioan 6:44

Când Dumnezeu începe să mă atragă la Sine, apare imediat problema voinţei mele; voi reacţiona pozitiv la revelaţia pe care mi-o dă Dumnezeu? Vreau să vin la El? Este o impertinenţă să stau să dezbat chestiunile spirituale atunci când mă cheamă Dumnezeu. Nu te consulta cu nimeni atunci când vorbeşte Dumnezeu. Credinţa nu este un act intelectual, ci un act de voinţă prin care mă predau în mod deliberat. Vreau să mă arunc cu totul în braţele lui Dumnezeu şi să acţionez pe baza a ceea ce spune El? Dacă da, voi descoperi că mă bazez pe o realitate care este la fel de sigură ca şi tronul lui Dumnezeu. Atunci când vesteşti Evanghelia, subliniază întotdeauna problema voinţei. Credinţa trebuie să fie voinţa de a crede. Trebuie să aibă loc o predare a voinţei, nu o capitulare în faţa puterii de convingere a predicatorului; trebuie să fac un salt deliberat în braţele lui Dumnezeu, punându-mi încrederea în ceea ce a spus El, până voi ajunge să nu mă mai încred în faptele mele, ci numai în Dumnezeu. Problema este că nu vreau să mă încred în Dumnezeu, ci numai în puterea intelectului meu. În ceea ce priveşte sentimentele mele, trebuie să trec peste ele orbeşte. Trebuie să vreau să cred şi acest lucru nu se face fără un efort intens din partea mea ca să renunţ la modul meu vechi de a privi lucrurile şi să mă predau cu totul lui Dumnezeu.

Fiecare om a fost creat astfel, încât să caute să ajungă la ceea ce-i este inaccesibil. Dumnezeu este Cel care mă atrage şi relaţia mea cu El nu este în primul rând o relaţie intelectuală, ci una personală. Sunt adus în această relaţie printr-o minune a lui Dumnezeu şi prin propria mea voinţă de a crede. Abia după aceea încep să apreciez şi să înţeleg minunea acestei lucrări.

Oswald CHAMBERS

Locul slujirii

„Acest soi de draci nu poate ieşi decât prin rugăciune şi post.”

Marcu 9:29

„Noi de ce n-am putut să scoatem duhul acesta?” Răspunsul se află în relaţia personală cu Isus Cristos. Acest fel de demoni nu poate ieşi decât prin concentrare şi iarăşi concentrare asupra Lui. Putem rămâne pentru totdeauna fară putere, cum au rămas ucenicii în acea situaţie, încercând să facem lucrarea lui Dumnezeu fără să ne concentrăm asupra puterii Sale, ci urmând ideile izvorâte din propria noastră natură. Il defăimăm pe Dumnezeu tocmai prin dorinţa de a lucra pentru El fară să-L cunoaştem pe El.

Când ajungi faţă în faţă cu un caz dificil, deşi în exterior nu se întâmplă nimic, totuşi tu ştii că eliberarea va veni, deoarece tu te concentrezi asupra lui Isus Cristos. Aceasta este direcţia slujirii tale – să veghezi ca să nu se interpună nimic între Isus şi tine. Există ceva între tine şi Isus acum? Dacă există, trebuie să treci de acel lucru, nu ignorându-l iritat sau sărind peste el, ci înfruntându-l şi trecând, prin el, în prezenţa lui Isus Cristos. Atunci tocmai acel lucru, şi toate situaţiile prin care ai trecut în legătură cu el, Il vor glorifica pe Isus Cristos într-un mod pe care nu-l vei cunoaşte niciodată până nu-L vei vedea pe El faţă în faţă.

Trebuie să ne putem înălţa ca pe aripi de vultur; dar trebuie, de asemenea, să ştim cum să coborâm. Puterea unui sfânt stă în coborâre şi în viaţa trăită jos în vale. „Pot totul în Cristos care mă întăreşte”, a spus Pavel, şi lucrurile la care s-a referit el erau, în general, lucruri umilitoare. Stă în puterea noastră să refuzăm să fim umiliţi şi să spunem: „Nu, mulţumesc, eu prefer să stau pe vârful muntelui cu Dumnezeu”. Pot eu înfrunta lucrurile, aşa cum sunt ele, în lumina realităţii lui Isus Cristos, sau lucrurile, aşa cum sunt ele, distrug credinţa mea în El şi mă fac să intru în panică?

Oswald CHAMBERS

Una dintre marile interdicţii ale lui Dumnezeu

„Nu te tulbura, aceasta duce numai la rău.” Psalmul 37. RV

Tulburarea înseamnă a ajunge sărac lipit din punct de vedere mental sau spiritual. Una este să spui “Nu te tulbura”, dar cu totul alta este să ajungi în starea în care să nu poţi să te tulburi. Pare aşa de uşor să vorbim despre “a te odihni în Domnul” şi despre “a-L aştepta cu răbdare”, atâta timp cât cuibul nu este stricat – atâta timp cât nu ajungem să trăim, ca mulţi alţii, în agitaţie şi teamă. Este oare posibil atunci să te odihneşti în Domnul? Dacă această poruncă nu dă rezultae atunci, nu va da rezultate nicicând. Această interdicţie trebuie să dea rezultate atât in zile de tulburare, cât şi în zile de pace, altfel nu va da niciodată rezultate. Şi dacă nu va da rezultate în cazul tău, nu va da rezultate în cazul nimănui. Odihna în Dumnezeu nu depinde nicidecum de împrejurările tale exterioare, ci de relaţia ta cu Dumnezeu Însuşi

Agitaţia sfârşeşte întotdeauna în păcat. Noi ne imaginăm că puţină frământare şi îngrijorare arată de fapt cât de înţelepţi suntem, însă, în realitate, aceasta arată mai degrabă cât de răi suntem. Tulburarea izvorăşte din hotărârea de a ne urma propria cale. Domnul nostru nu S-a îngrijorat niciodată şi n-a fost niciodată tulburat, deoarece scopul Său nu a fost să-Şi realizeze propriile idei, ci să împlinească planul lui Dumnezeu. Tulburarea este ceva rău pentru un copil al lui Dumnezeu.

Ţi-ai impuiat sufletul tău neînţelept cu ideea că situaţia ta este prea grea pentru Dumnezeu? Lasă la o parte toate “presupunerile” tale şi odihneşte-te la umbra Celui Atotputernic. Spune-I lui Dumnezeu în mod deliberat că nu te vei tulbura cu privire la acel lucru. Toată tulburarea şi îngrijorarea noastră este cauzată de faptul că nu-L luăm în calcul pe Dumnezeu.

Oswald CHAMBERS

Pedeapsa inevitabilă

“Adevărat îţi spun că nu vei iesi de acolo până nu vei plăti cel din urmă bănuţ.” Matei 5:26

“Nu există cer cu un colţ de iad în el.” Dumnezeu este hotărât să te facă pur şi sfânt şi drept; El nu te va lăsa să scapi un moment de sub privirea Duhului Sfânt. Te-a îndemnat să vii la judecată de îndată ce ţi-a arătat vinovăţia, dar n-ai ascultat; procesul inevitabil a început să lucreze şi acum eşti în închisoare, de unde nu vei ieşi până nu vei plăti cel din urmă bănuţ. Tu te întrebi; ..Este acesta un Dumnezeu al milei şi al dragostei? Văzută din punctul de vedere al lui Dumnezeu, aceasta este o lucrare minunată a dragostei. Dumnezeu te va scoate de acolo pur, fără pată şi neîntinat, dar El vrea să-ţi recunoşti tendinţa de a avea drepturi asupra ta însuţi.

In momentul în care eşti gata să-L laşi pe Dumnezeu să-ţi schimbe această tendinţă, forţele Lui regeneratoare vor începe să lucreze. Şi în momentul în care înţelegi că scopul lui Dumnezeu este să te aducă într-o relaţie bună cu El, şi apoi cu ceilalţi oameni, El va face orice ca să te ajute s-o iei pe calea cea bună. Hotărăşte-te acum – “Da, Doamne, voi scrie scrisoarea în seara aceasta”; “Mă voi împăca cu omul acela acum”. : Aceste mesaje ale lui Isus Cristos se adresează voinţei şi conştiinţei, nu intelectului.

Dacă te împotriveşti Predicii de pe munte în mintea ta, vei umbri apelul pe care-l trimite ea inimii tale. “Mă întreb de ce nu cresc în cunoaşterea lui Dumnezeu!” Iţi plăteşti datoriile, din punctul de vedere al lui Dumnezeu? Fă acum ceea ce va trebui să faci într-o zi. Fiecare chemare morală are un “trebuie” în spatele ei.

Oswald CHAMBERS

Direcţiile corecte de slujire

„Şi după ce voi fi înălţat, voi atrage la Mine pe toţi oamenii.” Ioan 12:32

„Foarte puţini dintre noi înţelegem de ce a murit Isus Cristos. Dacă oamenii nu au nevoie decât de compasiune, atunci Crucea lui Cristos este o farsă şi nu a fost absolut deloc nevoie de ea. Lumea nu are nevoie de „puţină dragoste”, ci de o „operaţie chirurgicală”.Atunci când eşti în faţa unui suflet care este pierdut din punct de vedere spiritual, adu-ţi aminte de Isus Cristos pe cruce. Dacă acel suflet poate veni la Dumnezeu pe o altă cale, atunci Crucea lui Isus Cristos nu este necesară. Dacă îi poţi ajuta pe alţii prin compasiunea sau înţelegerea ta, eşti un trădător al lui Isus Cristos. Trebuie să-ţi păstrezi sufletul într-o relaţie bună cu Dumnezeu şi să le fii de folos altora din perspectiva Lui, nu din perspectiva umană, care îl ignoră pe Dumnezeu. Nota distinctivă a zilelor noastre este religiozitatea amabilă.Prioritatea noastră trebuie să fie de a-L arăta pe Isus Cristos răstignit, de a-L înălţa întotdeauna pe El. Orice credinţă care nu este bazată pe crucea lui Isus îi va duce pe oameni în rătăcire. Dacă lucrătorul creştin crede el însuşi în Isus Cristos şi se întemeiază pe realitatea Răscumpărării, cuvintele sale vor constitui o constrângere pentru alţii. Ceea ce este important e ca relaţia simplă a lucrătorului cu Isus Cristos să fie puternică şi să se adâncească mereu; numai de aceasta depinde măsura în care el Îi este folositor lui Dumnezeu.

Chemarea lucrătorului nou-testamental este să descopere păcatul şi să-L reveleze pe Isus Cristos ca Mântuitor. De aceea, el nu poate fi sentimental ca un poet, ci sever ca un chirurg. Suntem trimişi de Dumnezeu să-L înălţăm pe Isus Cristos, nu să rostim discursuri frumoase. Mesajul trebuie să pătrundă adânc în mima ascultătorilor, aşa cum s-a întămplat şi în cazul nostru: să fim atenţi să găsim acele pasaje din Scriptură care vorbesc despre adevărul în discuţie şi să le aplicăm fără teamă.

Oswald CHAMBERS

Ţinta mesajului nostru

„N-am venit să aduc pacea, ci sabia.” Matei 10:34

Nu îl compătimi niciodată pe sufletul a cărui situaţie te face să tragi concluzia că Dumnezeu este aspru. Dumnezeu este mult mai blând decât putem să ne închipuim noi şi, din când în când, El ne dă ocazia să fim duri, pentru ca El să fie văzut ca Cel blând. Dacă un om nu poate ajunge la Dumnezeu, aceasta este din cauză că există un lucru secret la care nu vrea să renunţe. „Recunosc că am greşit, dar nu intenţionez şi renunţ la acel lucru sub nici un motiv.” Este dificil să arătăm compasiune într-un astfel de caz; trebuie să pătrundem adânc până ajungem la rădăcina problemei care cauzează ostilitate şi resentimente faţă de mesajul lui Dumnezeu. Oamenii doresc binecuvântările lui Dumnezeu, dar nu suportă acel lucru care taie în carne vie.

Dacă Dumnezeu a lucrat in tine, mesajul tău, în calitatea ta de slujitor al Lui, insistă neînduplecat în aceeaşi direcţie: taie până la rădăcină, altfel nu există vindecare. Insistă asupra mesajului până când oamenii nu vor mai putea să evite să-l pună în practică. Ocupă-te de oameni la nivelul la care sunt, până când îi vei face să înţeleagă ce le lipseşte, şi apoi arată-le standardul lui Isus Cristos pentru viaţa lor. Poate că ei vor spune: „Nu vom putea fi niciodată aşa”, dar tu arată-le: „Isus Cristos spune că trebuie să fiţi”. „Dar cum putem fi aşa?” „Nu puteţi dacă nu primiţi un Duh nou” (vezi Luca 11:13).

Oamenii trebuie să-şi cunoască nevoia, pentru ca mesajul tău să le fie de vreun folos. Mii de oameni sunt fericiţi in lumea aceasta fără Dumnezeu. Dacă eu sunt un om fericit şi moral, atunci de ce a mai venit Isus? Deoarece acest fel de fericire şi pace se află la un nivel greşit; Isus Cristos a venit să aducă sabia peste orice pace care nu are la baza o relaţie personală cu El.

Oswald CHAMBERS

Prin harul lui Dumnezeu sunt ceea ce sunt

„Şi harul Lui faţă de mine n-a fost zadarnic.” 1 Corinteni 15:10

Felul în care vorbim mereu despre incapacitatea noastră este o insultă la adresa Creatorului. Deplângându-ne incompetenţa noastră, ÎI ponegrim pe Dumnezeu că nu Sa interesat de noi. Obişnuieşte-te să examinezi din perspectiva lui Dumnezeu lucrurile care, în ochii oamenilor, denotă umilinţă şi vei fi uimit cât de impertinente sunt ele. “O. nu pot pretinde că am fost sfinţit, eu nu sunt un sfânt!” Spune aceste cuvinte înaintea lui Dumnezeu! Ele vor însemna: “Nu. Doamne, este imposibil pentru Tine să mă mântuieşti şi să mă sfinţeşti; există şanse pe care eu nu le-am avut; există atâta imperfecţiune în trupul şi în mintea mea; nu, Doamne, nu este posibil”. Aceste cuvinte pot părea minunat de umile în faţa oamenilor, dar înaintea lui Dumnezeu ele denotă o atitudine de sfidare.

De asemenea, lucrurile care denotă umilinţă înaintea lui Dumnezeu pot părea exact invers înaintea oamenilor. A spune; “Mulţumesc, Doamne, ştiu că sunt mântuit şi sfinţit” este în faţa lui Dumnezeu expresia supremă a umilinţei; înseamnă că te-ai predat cu totul lui Dumnezeu şi ştii că El este credincios. Nu-ţi frământa niciodată mintea gândindu-te dacă ceea ce spui sună sau nu a smerenie înaintea oamenilor, ci fii întotdeauna smerit înaintea lui Dumnezeu şi lasă-L pe El să fie totul în toate.

O singură relaţie contează cu adevărat, şi anume relaţia personală pe care o ai cu Răscumpărătorul şi Domnul tău personal. Lasă să dispară orice altceva, dar menţine această relaţie cu orice preţ şi atunci Dumnezeu îşi va împlini planul Său prin viaţa ta. Viaţa unei persoane poate avea o valoare nepreţuită pentru planul lui Dumnezeu şi poate că viaţa ta este chiar o astfel de viaţă.

Oswald CHAMBERS

Ce-ţi pasă ţie?

“Doamne, dar cu acesta ce va fi?…””Ce-ţi pasă ţie? Tu vino după mine”Genesa 24:27

Una dintre cele mai grele lecţii pe care trebuie să le învăţăm vine din refuzul nostru încăpăţânat de a vedea că nu trebuie să ne amestecăm in viaţa altora. Este nevoie de mult timp până când învăţăm pericolul de a fi “providenţe amatoare”, adică oameni care se amestecă în planul lui Dumnezeu pentru alţii. Vezi pe cineva în sufeiţă si spui: “N-ar trebui să sufere, voi avea grijă să nu sufere”. Iţi întinzi mâna în calea lucrurilor îngăduite de Dumnezeu pentru a le opri, dar Dumnezeu spune: “Ce-ţi pasă ţie?” Dacă ai ajuns la un moment de stagnare spirituală, nu lăsa ca această stare să continue, ci vino înaintea lui Dumnezeu şi descoperă cauza stagnării. E posibil să descoperi că această stare se datorează faptului că ai intervenit în viaţa cuiva; ai propus lucruri pe care nu aveai dreptul să le propui; ai dat sfaturi pe care nu aveai dreptul să le dai. Când trebuie să sfătuieeşti pe cineva, Dumnezeu va sfătui prin tine, dând înţelegere prin Duhul Său.

Partea ta este să ai o astfel de relaţie bună cu Dumnezeu, încât gândurile Sale să curgă tot timpul prin tine spre binecuvântarea altora.

Cei mai mulţi dintre noi trăim doar la nivelul conştientului – suntem conştienţi de slujirea noastră, suntem conştienţi de devotamentul nostru faţă de Dumnezeu. Toate acestea arată imaturitate, arată că încă nu trăim o viaţă reală de creştin. Faza de maturitate este cea a vieţii de copil, viaţă care nu e niciodată conştientă de ea însăşi; în această fază suntem atât de predaţi în mâna lui Dumnezeu, încât nici măcar nu suntem conştienţi de faptul că-I suntem de folos. Când suntem conştienţi de faptul că suntem folosiţi ca “pâinea frântă si vin turnat”, încă mai avem de urcat o treaptă, unde ajungem să nu mai fim conştienţi de ceea ce suntem şi de ceea ce face Dumnezeu prin noi. Un om sfânt nu este niciodată conştient că este un sfânt; un om sfânt e conştient numai de dependenţa lui de Dumnezeu.

Oswald CHAMBERS