Frumuseţea nesiguranţei

„Şi ce vom fi nu s-a arătat încă.”

1 loan 3:2

Înclinaţia noastră naturală este de a fi atât de riguroşi şi de calcu­laţi, încât privim nesiguranţa ca pe un lucru rău. Ne imaginăm că trebuie să ajungem la un anumit sfârşit hotărât mai dinainte, dar nu aceasta este natura vieţii spirituale. Natura vieţii spirituale este aceea că suntem siguri în nesiguranţa noastră, iar urmarea este faptul că nu ne facem cuibul nicăieri. Raţiunea spune: „Dacă aş fi în acea situaţie…” Noi nu ne putem imagina pe noi înşine in nici o situaţie în care nu am fost niciodată.

Siguranţa este semnul vieţii cârmuite de raţiune; nesiguranţa plină de har este semnul vieţii spirituale. A fi siguri de Dumnezeu înseamnă a fi nesiguri de toate căile noastre, a nu şti ce-ar putea aduce ziua de mâine. De obicei acest lucru este spus cu un oftat de tristeţe, deşi el ar trebui să fie mai degrabă expresia unei aşteptări cu sufletul la gură. Noi suntem nesiguri de pasul următor, dar suntem siguri de Dumnezeu. Imediat ce ne predăm Lui Dumnezeu şi facem lucrul ce ne stă înainte, El ne umple viaţa cu surprize la tot pasul.

Când deve­nim apărătorii unui crez, ceva din noi moare; nu-L credem pe Dumnezeu, credem numai în credinţa noastră despre El. Isus a spus:…..”dacă nu vă veţi face ca nişte copilaşi…“.Viaţa spirituală este viaţa unui copil. Noi nu suntem nesiguri de Dumnezeu, ci nesiguri de ceea ce va face El în continuare. Dacă suntem siguri doar de credinţele noastre, vom ajunge să fim plini de noi înşine, tăioşi şi să avem verdictul finalităţii în legătură cu convingerile noastre; dar când avem o relaţie bună cu Dumnezeu, viaţa ne este plină de o nesiguranţă şi aşteptare spontane, voioase.Isus a spus: „Şi aveţi credinţă în Mine“, nu „Credeţi anumite lucruri despre Mine”.

Lasă totul în mâna Lui; este nesigur, într-un mod glorios, cum va lucra El, dar va lucra. Rămâi credincios Lui!

Oswald Chambers

Reclame

Ce doreşti?

„Şi tu umbli după lucruri mari?”

Ieremia 45:5

Umbli după lucruri mari pentru tine? Poate că nu cauţi să fii cineva, dar cauţi lucruri mari de la Dumnezeu pentru tine însuţi. Dumnezeu vrea mai mult ca tu să fii într-o relaţie strânsă cu El decât doar să primeşti darurile Lui; vrea ca tu să ajungi să-L cunoşti pe El. Un lucru mare este supus întâmplării, vine şi pleacă. Dumnezeu nu ne dă niciodată ceva la întâmplare. Nimic nu este mai uşor decât să ajungi într-o relaţie bună cu Dumnezeu, în afară de cazul în care nu-L doreşti pe Dumnezeu, ci numai ceea ce-ţi dă El.

Dacă ai ajuns doar până în punctul de a-L căuta pe Dumnezeu pentru lucruri, nu ai ajuns niciodată la prima fază a predării; ai deveni creştin dintr-o perspectivă a ta proprie, ,.1-am cerut lui Dumnezeu Duhul Sfant, dar El nu mi-a dat odihna şi pacea pe care le-am aşteptat.” Imediat Dumnezeu pune degetul pe rană – tu nu-L cauţi deloc pe Domnul, ci cauţi ceva pentru tine însuţi. Isus spune: “Cereţi şi vi se va da”. Cere-I lui Dumnezeu ceea ce vrei; nu poţi cere dacă nu ceri un lucru bun. Când te apropii de Dumnezeu, încetezi să mai ceri lucruri. “Tatăl vostru cel ceresc ştie de ce aveţi trebuinţă, mai înainte de a-l cere voi.” Atunci de ce să-I ceri? Ca să ajungi să-L cunoşti pe El.

Cauţi tu lucruri mari pentru tine – “O. Doamne, botează-mă cu Duhul Sfânt”? Dacă Dumnezeu nu face asta. este din cauză că nu eşti suficient de predat Lui; există ceva ce refuzi să faci. Eşti gata să te întrebi ce anume vrei de la Dumnezeu şi de ce vrei acel lucru? Dumnezeu ignoră întotdeauna perfecţiunea prezentă în favoarea perfecţiunii finale. Pe El nu-L interesează să te facă fericit şi să te binecuvânteze chiar acum; El lucrează tot timpul în vederea perfecţiunii finale – “ca ei să fie una. cum Noi suntem una”.

Oswald CHAMBERS

„Stăruie la timp”

„Stăruie la timp şi nelatimp.”

2 Timotei 4:2

Mulţi dintre noi suferă de tendinţa nesănătoasă de a stărui doar „nelatimp”. Acest „nelatimp” nu se referă la timp, ci la noi. „Stăruie la timp şi nelatimp”, fie că dorim aceasta, fie că nu.

Dacă am face numai ceea ce ne simţim înclinaţi să facem, unii dintre noi n-am face niciodată nimic. Sunt oameni care nu se pot angaja deloc în domeniul spiritual, oameni neputincioşi din punct de vedere spi­ritual, care refuză să facă ceva dacă nu sunt inspiraţi în mod supra­natural. Dovada că avem o relaţie bună cu Dumnezeu este faptul că facem tot ce putem, indiferent dacă ne simţim inspiraţi sau nu.

Una dintre marile capcane care-l pândesc pe un lucrător creştin este aceea de a face un fetiş din momentele lui deosebite de inspiraţie. Când Duhul Lui Dumnezeu îţi dă inspiraţie şi revelaţie, eşti înclinat să spui: „Voi fi întotdeauna aşa pentru Dumnezeu de acum înainte”. Nu, nu vei fi, şi Dumnezeu va avea grijă să nu fii. Acele momente sunt în întregime darul Lui Dumnezeu. Tu nu ţi le poţi oferi ţie însuţi când vrei. Dacă spui că vei fi întotdeauna în acea stare de inspiraţie excepţională, devii o piedică intolerabilă pentru Dumnezeu; nu vei face niciodată nimic dacă Dumnezeu nu te va păstra mereu conştient de inspiraţia Sa.

Dacă faci un zeu din momentele tale cele bune, vei descoperi că Dumnezeu va dispărea din viaţa ta şi nu va reveni până când nu îţi vei împlini sarcina ce-ţi stă în preajmă şi până când nu vei fi învăţat să nu faci un fetiş din momentele deosebite pe care El ţi le-a dat.

Oswald Chambers

Nu-L răni pe Domnul!

„De atâta vreme sunt cu voi si nu M-ai cunoscut, Filipe?” loan 14:9

Domnul nostru este probabil de multe ori uluit de noi, uluit de cât suntem de lipsiţi de umilinţă. Propriile noastre opinii ne fac atât de …”grei de cap“; când suntem umili, nu suntem niciodată grei de cap, ci avem întotdeauna discernământ. Filip s-a aşteptat la revelarea unei taine deosebite, dar nu în Isus, Persoana pe care el credea că o cunoaşte.

Taina lui Dumnezeu nu este în ceea ce urmează să fie, ci ea este în ceea ce există acum; noi o căutăm undeva în viitor, într-un eveniment cataclismic. Ascultăm de Isus fără nici o reţinere, dar probabil că-L rănim prin întrebările pe care I le punem. „Doamne, arată-ne pe Tatăl.*’ Răspunsul Lui vine direct: „iată-L, sau este întotdeauna aici, sau nu este nicăieri”. Noi vrem să-L vedem pe Dumnezeu arătându-Se copiilor Săi; Dumnezeu Se arată întotdeauna numai în copiii Săi. Alţi oameni văd această manifestare a Lui, dar copilul lui Dumnezeu n-o vede. Noi vrem să avem conştiența lui Dumnezeu; dar nu putem fi conştienţi de propria noastră conştiență şi totuşi să rămânem echilibraţi. Dacă Îi cerem lui Dumnezeu să ne dea experienţe sau dacă ne bazăm pe experienţe în drumul nostru, îl rănim pe Domnul. Chiar şi întrebările pe care I le punem Îl rănesc pe Isus, deoarece ele nu sunt întrebările unui copil.

„Să nu vi se tulbure inima” – atunci nu-L rănesc oare pe Isus prin faptul că îi permit inimii mele să se tulbure? Dacă am credinţă în caracterul lui Isus, trăiesc eu la înălţimea credinţei mele? Permit eu vreunui lucru să-mi tulbure inima, las eu să intre în inima mea vreo întrebare bolnăvicioasă? Eu trebuie să ajung la acea relaţie implicită care ia totul exact aşa cum vine de la El. Dumnezeu nu ne va călăuzi în curând, ci întotdeauna acum. Înţelege că Domnul este aici acum şi vei primi imediat eliberarea.

Oswald CHAMBERS

Totul sau nimic?

Când a auzit Simon Petru că este Domnul, şi-a pus haina pe el şi s-a încins… şi s-a aruncat în mare.

Ioan 21:7

Ai avut vreodată în viaţa ta o criză în care ai abandonat totul în mod deliberat, categoric şi fără rezerve? Este o criză a voinţei. În exterior poţi ajunge de multe ori până aici, dar aceasta nu valorează nimic. Criza reală şi adâncă a renunţării totale este o criză interioară, nu exterioară. Renunţarea doar la lucrurile exterioare poate fi indiciul unei robii totale.Ţi-ai predat voinţa în mod deliberat Lui Isus Cristos?

E nevoie de o decizie a voinţei, nu a sentimentelor; sentimentele sunt doar „mar­ginea aurită” a acestei decizii. Dacă dai loc prima dată sentimentelor, nu vei lua niciodată această hotărâre. Nu-L întreba pe Dumnezeu ce va cuprinde aceasta, ci ia hotărârea de a-ţi preda Lui voinţa având în vedere lucrurile pe care le vezi fie mai la suprafaţă, fie în locurile adânci şi profunde ale lăuntrului tău.Dacă ai auzit vocea Lui Isus Cristos deasupra talazurilor, lasă să se spulbere convingerile tale, lasă să dispară consecvenţa ta, dar păstrează relaţia ta cu El.

Oswald Chambers

Hotarele neîncrederii

„Iată, vine ceasul… când veţi fi risipiți.” loan 16:32

În acest pasaj Isus nu îi mustră pe ucenici; credinţa lor era reală, dar era tulburată; ea nu se dovedea în lucrurile realităţii prezente. Ucenicii erau risipiţi în urmărirea propriilor interese, slujeau unor interese care nu erau ale lui Isus Cristos. După ce am ajuns la o relaţie perfectă cu Dumnezeu, prin lucrarea de sfinţire a Duhului Sfânt, credinţa noastră trebuie să fie pusă în practică în viaţa de fiecare zi. Vom fi risipiţi, dar nu pentru a sluji, ci pentru a trece prin pustiiri interioare şi pentru a ajunge să cunoaştem ce înseamnă moartea lăuntrică faţă de binecuvântările lui Dumnezeu. Suntem pregătiţi pentru aceasta? Nu noi alegem acesi lucru, ci Dumnezeu pregăteşte situaţiile în aşa fel, încât să ne aducă acolo. Până când nu trecem prin această experienţă, credinţa noastră se sprijină pe sentimente şi binecuvântări. Dar, o dată ce am ajuns acolo, indiferent unde ne pune Dumnezeu sau care sunt pustiirile interioare, îl putem lăuda pe El pentru că totul este bine. Aceasta înseamnă credinţa pusă în practică în viaţa de fiecare zi.

“… şi pe Mine Mă veţi lăsa singur.” L-am lăsat pe Isus singur în urma risipirii rânduite de providenţa Lui? Pentru că nu-L vedem pe Dumnezeu în împrejurările în care ne aflăm? Întunericul vine prin suveranitatea lui Dumnezeu. Suntem gata să-L lăsăm pe El să facă ce vrea cu noi – să fim lipsiţi de binecuvântările Sale evidente? Până când Isus Cristos nu este Domnul nostru, toţi slujim propriilor noastre scopuri; credinţa noastră este reală, dar încă nu este statornică. Dumnezeu nu se grăbeşte niciodată; dacă suntem gata să aşteptăm, vom vedea că Dumnezeu ne arată că nu ne-a interesat propria Sa persoană, ci numai binecuvântările Sale. Sentimentul binecuvântărilor Lui este fundamental pentru noi.

“îndrăzniţi. Eu am biruit lumea.” Avem nevoie de tărie spirituală.

Oswald CHAMBERS

Sfinţire sau asprime faţă de Dumnezeu?

El… Se miră că nimeni nu mijloceşte.

Isaia 59:16

Motivul pentru care mulţi dintre noi încetăm să ne mai rugăm şi ne împietrim faţă de Dumnezeu este că avem numai un interes emoţional faţă de rugăciune. Sună frumos să spunem că ne rugăm; citim cărţi despre rugăciune, care ne spun că este bine să ne rugăm, că mintea noastră se linişteşte şi sufletul se înalţă atunci când ne rugăm: dar Isaia spune că Dumnezeu Se miră de aceste gânduri despre rugăciune. Închinarea şi mijlocirea trebuie să meargă mână în mână; nu e posibilă una fără cealaltă. Mijlocirea înseamnă a ajunge să avem gândul lui Cristos în legătură cu cel pentru care ne rugăm.

Deseori, în loc să ne închinăm lui Dumnezeu, noi facem afirmaţii despre cum funcţionează rugăciunea. Oare ne închinăm sau avem o dispută cu El zicând ..Dar, Doamne, nu văd cum vei proceda? Acesta este un semn sigur că nu ne închinăm Lui. Când îl pierdem din vedere pe Dumnezeu, devenim duri şi dogmatici. Azvârlim cererile noastre la tronul lui Dumnezeu şi-I dictăm ce vrem să facă. Nu ne închinăm lui Dumnezeu, nici nu încercăm să formăm în noi gândul lui Cristos.

Dacă suntem aspri faţă de Dumnezeu, vom deveni aspri şi faţă de oameni.Ne închinăm noi lui Dumnezeu în aşa fel, încât să ne ridicăm până la El, pentru a putea ajunge să înţelegem gândul Lui în legătură cu cei pentru care ne rugăm? Trăim noi într-o relaţie sfântă cu Dumnezeu sau suntem aspri şi dogmatici? “Dar nimeni nu mijloceşte cum trebuie.” Atunci fii tu însuţi acela, fii cel care se închină lui Dumnezeu şi trăieşte într-o relaţie sfântă cu El. Implică-te în lucrarea reală dc mijlocire şi nu uita că ea este cu adevărat o lucrare, o lucrare care necesită toată energia; dar este olucrare ce nu conţine nici o capcană. Predicarea Evangheliei are capcane, dar rugăciunea de mijlocire nu are.

Oswald Chambers

Cea mai delicată misiune de pe pământ

“… prietenul Mirelui” Ioan 3:29

Bunătatea şi puritatea nu trebuie niciodată să fie trăsături care să atragă atenţia spre ele însele, ci trebuie să fie doar nişte magneţi care să atragă la lsus Cristos. Dacă sfinţenia mea nu-i atrage pe oameni la El, ea nu este genul bun de sfinţenie, ci o influenţă care va trezi afecţiuni necumpătate şi va duce sufletele în rătăcire. Un sfânt minunat poate fi o piedică dacă nu-L prezintă pe lsus Cristos, ci numai ceea ce a făcut Cristos pentru el; acel om va lăsa impresia că are un caracter foarte frumos – dar aceasta nu înseamnă a fi un adevărat prieten al Mirelui; eu sunt cel care cresc tot timpul, nu El.

Pentru a menţine această prietenie şi credincioşie faţă de Mire, trebuie să fim mai atenţi la relaţia noastră morală şi vitală cu El decât la orice altceva, mai atenţi chiar decât la ascultare. Uneori nu avem nimic de ascultat şi singurul lucru pe care trebuie să-l facem este să menţinem o legătură vitală cu lsus Cristos, având grijă ca nimic să nu intervină pentru a o rupe.

Numai ocazional ni se cere o ascultare concretă. Când apare o criză, trebuie să descoperim care este voia lui Dumnezeu, dar cea mai mare parte a vieţii nu ne-o petrecem într-o ascultare conştientă, ci în menţinerea acestei relaţii de prieten al Mirelui. Lucrarea creştină poate fi un mijloc prin care sufletul încetează de a mai fi preocupat cu lsus Cristos. In loc să fim prieteni ai Mirelui, devenim nişte providenţe amatoare şi putem lucra împotriva Lui, deşi folosim armele Lui.

Oswald CHAMBERS

Momentul întoarcerii din drum

„Voi nu vreţi să vă duceți?”

loan 6:67

Ce întrebare pătrunzătoare! Cuvintele Domnului nostru sunt deseori mai pătrunzătoare atunci când El ne vorbeşte în cel mai simplu mod. In ciuda faptului că ştim cine este Isus, El ne întreabă: „Voi nu vreţi să vă duceţi?” Noi trebuie să păstrăm tot timpul faţă de El o atitudine de asumare a riscului. „Din clipa aceea, mulţi din ucenicii Lui s-au întors înapoi şi nu mai umblau cu EL” Ei s-au întors din drumul lor cu Isus, nu înapoi în păcat, dar s-au întors la ale lor. Astăzi mulţi oameni „cheltuiesc şi se cheltuiesc în totul” (vezi 2 Corinteni 12:15) în lucrarea pentru Isus Cristos, dar nu umblă cu El.

Singurul lucru pe care Dumnezeu îl vrea mereu de la noi este să fim una cu Isus Cristos. După sfinţire, disciplinarea vieţii noastre spirituale are loc în această direcţie. Dacă Dumnezeu te face să înţelegi clar în sufletul tău ce vrea de la tine, nu încerca să păstrezi această relaţie cu El printr-o metodă anume, ci trăieşte o viaţă naturală de dependenţă absolută de Isus Cristos.

Nu încerca niciodată să trăieşti viaţa cu Dumnezeu altfel decât în felul lui Dumnezeu, şi acest fel înseamnă devotament absolut faţă de El. Secretul umblării cu Isus este dat de siguranţa faptului că ştiu că eu nu ştiu nimic. Petru a văzut în Isus doar pe Cineva care să-i aducă mântuire lui şi lumii întregi. Domnul nostru vrea să fim împreună lucrători cu EL. În versetul 70 Isus răspunde marii lipse din Petru. Noi nu putem răspunde în locul altora.

Oswald Chambers

Următorul lucru de făcut

„Pentru că oricine cere primeşte.”                  Luca 11:10

Cere, dacă nu ai primit. Nu este nimic mai dificil decât să ceri. Dorim, tânjim după anumite lucruri şi suferim că nu le avem, dar nu cerem până când nu ajungem la limita disperării. Ai cerut vreodată când erai la limita sărăciei morale şi a profunzimilor totalei tale insuficienţe? „Dacă vreunuia dintre voi îi lipseşte înţelepciunea, s-o ceară de la Dumnezeu…”, dar mai întâi să fii sigur că-ţi lipseşte înţelepciunea. Nu poţi ajunge la realitatea spirituală oricând doreşti.

Cel mai bun lucru de făcut, atunci când îţi dai seama că nu trăieşti în realitatea spirituală, este să-I ceri lui Dumnezeu să-ţi dea Duhul Sfânt pe baza cuvintelor lui lsus Cristos (vezi Luca 11:13). Duhul Sfânt este Cel care face real în tine tot ceea ce a făcut lsus pentru tine. „Fiindcă oricine cere capătă.” Aceasta nu înseamnă că, dacă nu ceri, nu vei avea (conform textului din Matei 5:45). Dar, până nu ajungi în punctul de a cere, nu primeşti de la Dumnezeu. A primi înseamnă că ai ajuns în relaţia de copil al lui Dumnezeu şi acum înţelegi şi poţi să apreciezi mintal, moral şi spiritual că aceste lucruri vin de la Dumnezeu. „Dacă vreunuia dintre voi îi lipseşte înţelepciunea…” Dacă descoperi că-ţi lipseşte înţelepciunea, atunci ai venit în contact cu realitalea spirituală; nu-ţi pune din nou „ochelarii de cal” ai raţiunii.

Unii spun: „Predică-ne Evanghelia simplă, nu ne spune că trebuie să fim sfinţi, deoarece aceasta neprovoacă un sentiment de sărăcie cumplită, şi nu este plăcut să te simţi cumplit de sărac”. A cere înseamnă a „cerşi”. Unii oameni sunt suficient de săraci pentru a nu rămâne indiferenţi la sărăcia lor, şi unii dintre noi suntem la fel din punct de vedere spiritual. Nu vom primi niciodată dacă cerem având un scop în minte, dacă cerem nu din sărăcie, ci din poftă. Un sărac nu cere din alte motive decât datorită condiţiilor jalnice, mizerabile şi cu totul lipsite de speranţă ale sărăciei. Lui nu-i este ruşine să ceară. Ferice de cei săraci în duh (vezi Matei 5:3).

Oswald Chambers