Întoarcerea la Dumnezeu

Mă uit cu întristare la tot ce ne-nconjoară,
La lumea care astăzi atât s-a transformat.
Tot mai adânc duşmanul în suflete coboară
Şi-o omenire-ntreagă se-afundă în păcat.

Nimic din ce-i al lumii nu-i însă noutate.
Păcatul existase încă de la-nceput.
Atât doar că progresul dorit de om în toate
Se-ntoarce împotriva celui ce-atât l-a vrut.

Un bumerang funebru a devenit averea
Pentru acela care doar asta a visat.
Dar va veni o clipă când gustu-i ca şi mierea
Amar va fi în gura oricărui om bogat.

De-am şti în bogăţie să ne păstrăm decenţa
Şi în prosperitate pe Domnul să iubim,
Chiar Dumnezeu din ceruri ne-ar sătura dorinţa
Ca ascultare sfântă în schimb să-I dăruim.

Dar, nu. Fiinţa noastră atâta de fragilă
Recunoştinţă, însă, uita-va ca să-I dea.
Din mărul cunoştinţei, din nou şi fără milă,
Adami hulpavi şi Eve din nou s-or înfrupta.

Căci Tatăl ne cunoaşte, ca şi olarul vasul,
Şi ştie slăbiciunea neascultării noastre,
De-aceea El doreşte să ne vegheze pasul,
Nu prin palate de-aur, ci prin chilii sihastre.

O, iartă-ne Isuse, suntem aşa departe
De standardul pe care-l aştepţi Tu de la noi.
În loc de mulţumire cum cere Sfânta Carte,
Păstrăm închisă-n lanţuri recunoştinţa-n noi.

Imensă-I bunătatea şi mare Ţi-e iubirea
Pentru fiinţa care-ai creeat-o din pământ,
Dar cât de-nverşunată şi păcătoasă-i firea,
În loc să se sfinţească prin Duhul Tău cel sfânt.

Tu ştii ce îndărătnici şi plini de-a lumii boale
Copiii Tăi în noapte adânc s-au rătăcit,
Dar, din puterea-Ţi mare, în candelele goale
Să pui din nou lumină, să ştim că ne-ai găsit.

Te redescopăr astăzi în marea Ta putere,
Când mă întorc din noaptea în care m-ai găsit.
Eram orbit de lume şi lacom de avere,
Dar Tu mi-ai dat lumină şi-un crez deosebit.

Nimic nu se compară cu gloria-Ţi cerească,
Deşertăciuni sunt toate acestea care pier.
Slăvesc al Tău sfânt nume în viaţa pământească
Şi-ţi voi cânta “Osana” cu îngerii în cer.

Daniel Briciu 

Doar harul Tau

Depind de harul Tau in viata mea,
Isuse, pentru fiecare clipa,
Putere sa rezist nu as avea
In ziua buna, nici in ziua rea,
De nu m-ai ocroti cu-a Ta aripa.

Depind de harul Tau pe drumul meu,
De merge drept, sau dau de vreo rascruce,
Cand pasul mi-este sprinten, ori cu greu
Inaintez, ma sprijinesti mereu,
De m-ai lasa, m-as prabusi sub cruce.

Ce mult favoarea Ta o pretuiesc!
Cum as putea sa-Ti rasplatesc iubirea?
Prin har, numai prin harul Tau traiesc,
Si vreau, Isuse, sa Iti daruiesc
Recunostinta mea, si multumirea

Ca harul Tau atat de-mbelsugat
L-ai revarsat s-ajunga pan’ la mine;
Eu astazi sunt un pacatos iertat,
Iubit de Tine si sanctificat,
Si harul Tau, doar harul Tau ma tine.

Doar prin harul Lui traiesc, si numai harul Lui ma tine.

Anca Winter

Eternă glorie Ți se cuvine

Eternă glorie Ți se cuvine
C-al Tău har, Părinte, ne susține
Și azi ‘nălțăm recunoștința noastră
Căci ne susții cu mâna Ta măiastră.

Zilnic ne inunzi cu binecuvântări
Și schimbi în bucurie tristele stări
Când ceva-i uscat faci să înverzească
Și faci ca hărnicia să sporească.

Ți se cuvine glorie constantă
C-a Ta lucrare toată-i importantă
Fire de păr nu cad fără voia Ta
Și de-aceea tot pe Stânca Ta vom sta.

În zile cu ploaie și-n zile cu soare
Ți se cuvine cinste și onoare
Că-ndepartezi de la noi deprimarea
Și ne-ntărești când vine-ncercarea.

La Tine găsim sufletească-mplinire
Cu revelații mai presus de fire
Cine Te neglijează își produce pierzare
Dar Tu meriți total respect și-adorare.

Controlul lumii e în mâinile Tale
Ne-orientezi spre Rai pe-negusta cale
Nu ne lași rătăcitori prin pustie
Ne duci la Izvorul cu Apă vie.

Ne-ajuți să depășim obstacole grele,
Să privim nu spre glie ci spre stele
Eternă glorie Ți se cuvine
Doar de la Tine putem succese obține.

Din mijlocul splendorii dumnezeiești
Tot ce trimiți spune că ne iubești
Ești vrednic să-Ți vestim, oricând bunătatea
C-ai pregătit pentru noi pământenii, Cetatea.

George Cornici

Sfârșit de an

Ce as putea sa spun Isuse
Acum la închidere de an
Decât că n marea neveghere
Am aruncat cu vorbe n-van.

Și am rănit atâția oameni
De atâtea ori în anu- acest
Mie greu să număr câte palme
Am dat vorbind… făcând un gest.

Și vin naintea ta cu toate
O iartă Doamne azi îți cer
Că n loc să duc oameni la tine
I am aruncat în hau, etern.

O iartă mi te rog judecata
Când am rănit pe cel slăbit
Și am crezut că am dreptate
Că eu sunt cel obijduit.

Te rog mai iartă-mi ochii care
De sus privit-au frații mei
Că am crezut că sunt mai mare
Dar nu eram mai bun ca ei.

Acum la fin de an se pare
Că ne încolțește-n noi durerea
Că ne căim de fapta moartă
Și căutăm la cer puterea.

Te rog Isuse da-ne astăzi
Iertarea care-o căutăm
Și fă în fiecare clipă
Sa fie ca sfârșit de an
O zi de har, recunoștință
Și n dragoste sa Te aflăm!

Oana Ramona-Elida  

25 Noiembrie

„Să propovăduiesc robilor de război slobozirea.” Luca 4:18

Nimeni nu poate oferi libertate robilor de război, în afară de Isus. Libertatea adevărată vine numai de la El. Este o libertate deţinută pe drept; fiindcă Fiul, care este Moştenitorul turor lucrurilor, are dreptul să-i facă pe oameni liberi. Sfinţii onorează dreptatea lui Dumnezeu, care le asigură mântuirea. Este o libertate plătită scump. Christos vorbeşte prin puterea Sa, dar a cumpărat-o prin sângele Său. El te face liber, dar numai prin legarea Lui. Poţi pleca în pace, fiindcă îţi poartă El povara. Eşti pus în libertate, fiindcă a suferit El în locul tău. Dar, deşi preţul a fost foarte mare, El ţi-o oferă gratis. Isus nu îţi cere nimic în schimbul libertăţii Sale. El ne găseşte în sac şi cenuşă, şi ne invită să ne îmbrăcăm cu veşmintele frumoase ale libertăţii.

El ne salvează aşa cum suntem, fără ajutor şi fără merite. Când ne eliberează, Isus ne dă libertate pentru totdeauna; nici un lanţ nu ne poate lega din nou. Stăpânul îmi zice: „rob de război, te-am eliberat”, şi lucrul acesta este veşnic. Satana complotează să ne înrobească, dar, dacă Domnul este de partea noastră, de cine ne vom teme? Lumea, cu ispitele ei, va încerca să ne prindă în mreje, dar Cel care este pentru noi este mai puternic decât cei care sunt împotriva noastră. „Dacă Dumnezeu este pentru noi, cine va fi împotriva noastră?” (Romani 8:31). Însăşi inimile noastre înşelătoare ne pot chinui şi hărţui, dar „Acela care a început… această bună lucrare” (Filipeni 1:6) în noi o va duce la bun sfârşit.

Duşmanii lui Dumnezeu şi inamicii omului îşi adună oştile şi se îndreaptă cu furie spre noi, dar dacă Dumnezeu achită, „cine-i va osândi?” (Romani 8:34). Vulturul care se înalţă spre cuibul său de pe stâncă, şi apoi zboară spre nori, nu este mai liber decât sufletul eliberat de Christos. Dacă nu mai suntem sub lege, ci eliberaţi de blestemul ei, să practicăm libertatea în a-L sluji pe Dumnezeu cu recunoştinţă şi plăcere. „Sunt robul Tău, fiul roabei Tale, şi Tu mi-ai desfăcut legăturile” (Psalmi 116:16). „Doamne, ce vrei să fac?” (Fapte 9:6).

Meditaţii C. H. Spurgeon

Recunostinta

Doresc sa-mi fie viata o cantare
De multumire pentru Dumnezeu,
O preacurata jertfa de-nchinare
Adusa ca-ntr-o zi de sarbatoare,
Caci n-are-n univers asemanare,
Nu-i nimeni mai frumos ca Domnul meu.

Ca pana unui scriitor sa-mi fie
De iscusinta plina limba mea,
Intr-o desavarsita armonie
Sa-I cant mereu o noua melodie
Celui ce m-a ales din vesnicie
Si mantuire-a hotarat sa-mi dea.

O lume-ntreaga n-are sa-mi ofere
Ce are El, atat e de slavit;
Eu n-am nevoie pe pamant de-avere,
Nu-mi trebuie nici faima, nici putere,
Mi-a daruit cereasca-I infiere
Si sunt de Imparatul meu iubit.

Doresc sa Ii aduc recunostinta
Ca un prinos pe-al inimii altar,
Cu-adanca si eterna umilinta
Vreau sa-I inchin intreaga mea fiinta,
Caci s-a invesmantat in suferinta,
Iar eu am fost rascumparat prin har.

„Lucrarea mea de lauda este pentru Imparatul!” Psalm 45:1b.

Anca Winter 

Ești vrednic, Tată….

Ești vrednic, Tată, să-Ți aducem glorii
Din necaz și din mijlocul splendorii
Meriți să-Ți nălțăm laude de-oriunde
Căci al Tău har, zilnic, ne pătrunde.

Ești Domn și Stăpân al destinelor noastre
Nu ne-abandonezi când ne pândesc dezastre
Ești Adăpost în vremuri de restriște
Ce Tu statornicești nu poate să se miște.

Ești prezent, mereu, în orice-mprejurare
Să ne dai spre Rai direcții clare
Ești vrednic să-Ți nălțăm recunoștință
C-al Tău Cuvânt e leac în neputință.

Spre Tine ridicăm mâinile-amândouă
C-aduci bunătăți în orice zi nouă
Destinul nostru stă în brațele Tale
Ne păzești când demonii dau târcoale.

Privirile noastre se-ndreaptă spre Tine
Cel care-n orice timp ne susține
Ești vrednic să primești eternă-nchinare
C-aduci răspuns la orice-ntrebare.

Îți cinstim, smeriți, suveranitatea
Nu lași să ne-atingă calamitatea
Ești vrednic, ești vrednic de rugi și onoare
Când ne e bine, dar și când ne doare.

Ce bucurii trăim în a Ta prezență!
Nu mergi de la noi în stări de urgență
Nicicând nu-Ți vei uita credincioșia
Cu Tine e perfectă părtășia.

Te-mpodobește Slava; ești vrednic de Ea
În orice primejdii Te vom chema
Numai la Tine găsim rezolvare
Îți datorăm rugă, cânt și-adorare.

George Cornici

1 Octombrie

„Roade bune, noi şi vechi, pe care, pentru tine, iubitule, le-am păstrat.” Cântarea Cântărilor 7:13

Soţia doreşte să-i dăruiască lui Isus tot ce produce. Inimile noastre au „tot felul de roade” (Cânt 7:13), „noi şi vechi”, pregătite pentru Prea Iubitul nostru. In toamna aceasta bogată în roade, să ne păzim recoltele. Avem roade „noi”. Dorim să simţim viaţă nouă, bucurie nouă, recunoştinţă nouă. Dorim să luăm noi hotărâri şi să îndeplinim lucrări noi. Inimile noastre înmuguresc de rugăciuni noi, şi sufletele noastre se angajează în eforturi noi. Dar avem şi roade „vechi”.

Una este dragostea dintâi. Ce fruct ales! Isus se desfată în el. Apoi este prima noastră credinţă. Este credinţa simplă prin care, neavând nimic, am ajuns să avem totul. Este bucuria momentului în care L-am cunoscut pe Domnul; să o readucem la viaţă. Avem apoi amintirile făgăduinţelor. Cât de credincios a fost Dumnezeu! Pe timp de boală, El ne-a vegheat la căpătâi cu blândeţe! Când am trecut prin ape adânci, El ne-a ridicat deasupra! Din cuptorul de foc, El ne-a scos cu îndurare. Roade vechi, într-adevăr! Avem multe roade vechi, fiindcă îndurările Lui au fost mai multe decât perii capului nostru. Trebuie să regretăm vechile păcate, dar am avut vremuri de căinţă date de El, vremuri în care am plâns la piciorul crucii şi am învăţat meritele sângelui Său.

Avem roade în dimineaţa aceasta, roade vechi şi roade noi; dar principalul este că ele sunt pregătite pentru Isus. Într-adevăr, aceasta este cea mai bună şi mai primită slujbă, în care Isus este sprijinul sufletului, iar slava Sa este sfârşitul tuturor eforturilor noastre. Să ne pregătim roadele numai pentru Isus. Să le scoatem la iveală atunci când El este cu noi, şi să nu le lăsăm Ia vederea oamenilor. Isuse, vom răsuci cheia de la poarta grădinii noastre, şi nimeni nu va intra să fure roadele bune care au crescut pe pământul udat de sângele Tău. Tot ce este al nostru va fi al Tău şi numai al Tău, Isuse, Prea Iubitul nostru.

Meditaţii C. H. Spurgeon

15 Iunie

„Şi Sara a zis: „Dumnezeu m-a făcut de râs; oricine va auzi, va râde de mine”. Genesa 21:6

Era departe de puterea naturii, şi chiar contrar legilor ei, ca Sara să fie onorată cu un fiu la vârsta ei. In acelaşi fel, este împotriva tuturor regulilor ca eu, un păcătos nenorocit, neajutorat şi stricat, să aflu harul de a purta în suflet Duhul Domnului Isus. Eu, care odinioară am fost cât se poate de disperat din cauza firii mele blestemate, pustii şi neroditoare, chiar eu am fost făcut în stare să aduc roadele sfinţeniei. Gura mea este plină de laudă şi veselie, datorită harului uimitor pe scare l-am primit de la Domnul, fiindcă l-am găsit pe Isus, Sămânţa făgăduită, şi El va fi al meu pentru totdeauna!

Astăzi voi înălţa psalmi de laudă către Domnul care şi-a amintit de starea mea păcătoasă, fiindcă „mi se bucură inima în Domnul, puterea mea a fost înălţată de Domnul; mi se deschide larg gura împotriva vrăjmaşilor mei, căci mă bucur de ajutorul Tău” (1 Samuel 2:1). Ii voi face să se bucure pe toţi cei care aud de marea mea izbăvire, şi de binecuvântata mea înălţare. Îmi voi surprinde familia cu pace din belşug. Îmi voi încânta prietenii cu marea mea fericire. Voi întări biserica cu mărturia mea plină de recunoştinţă, şi voi impresiona lumea cu bucuria conversaţiei mele.

Bunyan ne spune că Mercy (îndurarea, n. trad.) râdea în somn, şi nu se mira când îl vedea pe Isus; bucuria mea nu va fi mai scurtă decât a ei, fiindcă Preaiubitul meu este tema gândurilor mele zilnice. Domnul Isus este o mare adâncă de bucurie; sufletul meu se va cufunda în ea, şi va fi învăluit în desfătările părtăşiei Sale. Sara îl privea pe Isaac şi râdea de bucurie, şi toţi prietenii ei râdeau cu ea; suflete, priveşte la Isus şi uneşte-te cu cerul în bucuria ta negrăită.

Meditaţii C. H. Spurgeon

10 Februarie

„Ştiu să trăiesc în belşug.” Filipeni 4:12

Mulţi dintre cei care ştiu „să trăiască smeriţi” (Filipeni 4:12) nu au învăţat „să trăiască în belşug”. In vârful muntelui, frunţile li se înalţă şi sunt gata să cadă, Creştinul îşi neglijează profesiunea de credinţă mai degrabă în prosperitate decât în vremuri de lipsă. Este periculos să fii prosper. Crucea lipsei este o încercare mai uşoară decât topitoria prosperităţii. O, câtă lenevie şi neglijare a lucrurilor spirituale au fost aduse de bunătatea lui Dumnezeu! Totuşi asta nu trebuie să se întâmple, fiindcă apostolul Pavel a spus că el ştie cum să trăiască în belşug.

Când avea multe, ştia cum să le folosească. Harul îmbelşugat îl făcea în stare să îndure bunăstarea. Când avea încărcătura grea, avea atât de mult balast încât plutea în siguranţă. Este nevoie de ceva mai mult decât îndemânarea umană pentru a purta cu mână sigură cupa bucuriilor mortale, dar Pavel învăţase această îndemânare, fiindcă declară „pretutindeni m-am deprins să fiu sătul şi flămând” (Filipeni 4:12). Să ştii să fii sătul este o lecţie divină, fiindcă şi israeliţii au fost sătui odată, şi în timp ce aveau carne între dinţi, au fost loviţi de mânia lui Dumnezeu.

Mulţi au cerut binecuvântări cu care să-şi satisfacă dorinţele inimii. Când primim prea multe binecuvântări, ni se întâmplă să avem puţin har şi prea puţină recunoştinţă pentru bunătăţile pe care le-am primit. Suntem sătui şi II uităm pe Dumnezeu. Mulţumiţi cu pământul, nu mai avem nevoie de cer. Fiţi siguri că e mai greu să ştii să fii sătul decât să fii flămând, fiindcă tendinţa naturii umane spre mândrie şi nerecunoştinţa este disperată. Aveţi grijă să vă rugaţi lui Dumnezeu să vă înveţe cum să fiţi sătui. Şi nu lăsa ca binecuvântarea Ta să ne îndepărteze inima de Tine.

Meditaţii C. H. Spurgeon