Imi pare rau!

Text: Matei 5:21-26

Dacă… fratele tău are ceva împotriva ta, … împacă-te cu fratele tău;…” Matei 5:23, 24

In cartea sa: „Realitatea”, Stanley Voke povesteşte despre un copil de 6 ani a cărui dimineaţă a început cum nu se putea mai rău. S-a plans de hainele pe care trebuia să le îmbrace. A bombănit cu privire la micul dejun pe care l-a pregătit mămica şi l-a refuzat. Apoi a început să le supere pe surioarele lui. Curand s-a găsit implicat în aşa mare necaz că parcă toată lumea se năruia în jurul lui. În final, a sosit tatăl care a spus: „Ei, ascultă tinere; toată dimineaţa n-am avut nimic altceva decat necaz. Ce ai de gand să faci?” Copilul n-a spus nimic pentru moment. Apoi lacrimi mari au început să-i curgă din ochi în timp ce suspina: „îmi pare rău, tăticule!” Voke a comentat: „Să vezi şi să nu crezi, în două minute lumea era alta. Familia găsise împăcare, lacrimile au fost şterse, şi tot ce fusese neobişnuit trecuse de parcă nici n-a existat”.


Uneori spunem sau facem anumite lucruri care-i rănesc şi-i jignesc pe alţii. Un zid se interpune între noi. Se iscă supărarea. Pentru ca relaţiile să fie restabilite, trebuie să existe un „îmi pare rău” din partea celui ce-a comis ofensa. Totuşi de cele mai multe ori refuzăm să ne cerem scuze. Mandria ne stă în cale. Nu vrem să fim vulnerabili. Nu ne place să ne umilim pană acolo încat să facem o astfel de declaraţie. Dar cand o facem, răsplata este mare, deoarece ascultăm de Domnul.
Dacă am ofensat pe alţii prin cuvinte dure sau prin acte lipsite de amabilitate, să ne învingem mandria şi să le cerem iertare. Trebuie să le spunem: „îmi pare rău”, şi să fie aşa!            – R.W.D.

Ai jignit un prieten sau un frate?
Du-te azi în grabă de repară ce ai făcut.
Cere-i să te ierte de păcate!
Ce plăcere are Domnul de acest cuvant! ”    – D.J.D.

Un bun test pentru caracterul cuiva este comportarea lui după ce a greşit

Painea zilnica

Realitatea în realitate

Zburam pe-un somn, în vis, departe,
Spre-acolo unde nu-i oricum,
Ci este așa, cum scrie-n Carte,
Din veșnicie până acum:
O minunată realitate
Ce n-o vedem de-aici, nicicum.

Pluteam pe-un somn, în vis, departe,
Pe-o Mare care nu-i oricum,
Ea este-un fapt de fapte moarte,
Ce-s vii în veci, dar nu știu cum;
Sunt moarte într-o realitate
Ce n-o putem trezi nicicum.

Trăiam în somn, un vis, departe,
Dar nu trăiam așa, oricum,
Aveam o haină, un rost și-o parte
Ce străluceau și oarecum,
Te-orbea a lor realitate
Ce n-o cuprindem noi nicicum.

Mă cheamă-n somn, un vis aparte,
Care nu cheamă orișicum,
Ci după-o regulă din Carte,
Ce n-o pricepem bine-acum;
O impozantă realitate
De care n-om scăpa nicicum.

Mă duc cu duhu în vis, departe,
Spre-un loc ce nu-l percep nicicum,
Zăresc un somn care împarte
Ce ești de fapt și ești oricum,
În cea mai crudă realitate
Pe care-o neglijăm acum.

Dormim, dormim visând departe
Spre-un tot aicea și acum,
Iar Marea Vieții Realitate,
Ne-o irosim așa, oricum,
Pân` ne trezim că se desparte
Ce-i viu, de ce nu-i nicidecum.

Visăm oricum, visăm departe
Și-ajungem poate, oarecum,
Trăim un vis de câte toate
Și toate le trăim oricum,
Pierduți de Sfânta Realitate
De care nu scăpăm nicicum.

Zburând, plutind… te-am dus acum
Cu gândul la Realitate,
La cea văzută orișicum
Cât și la cea ce-o vezi în parte…
Să știi acum, că nicidecum,
Nu-i orișicum, nici oarecum…

E Viață, Moarte, Eternitate!
Și cât mai ești pe-al vieții drum,
Așa cum scrie în Sfânta Carte,
Te pregătești de celelalte,
De care nu-i scăpa nicicum!

Ioan Hapca

Disciplinarea

“Nu dispreţui disciplinarea Domnului, nici nu te descuraja când eşti mustrat de El” Evrei 12:5

Este foarte uşor să stingem Duhul: facem aceasta atunci când dispreţuim disciplinarea Domnului sau când ne descurajăm atunci când El ne mustră. Dacă nu avem decât o experienţă superficială a sfinţirii, confundăm umbra cu realitatea, iar când Duhul Sfânt începe să ne mustre, spunem: “O, aceasta trebuie să fie de la diavol”.

Nu stinge niciodată Duhul şi nu-L dispreţui când îţi spune: “Nu mai fi orb in privinţa asta; nu eşti la înălţimea spirituală la care ai crezut că eşti. Până acum nu ţi-am putut arăta aceasta, dar o fac acum”. Când Domnul te disciplinează astfel, lasă-L s-o facă. Lasă-L Să te pună într-o relaţie corectă cu El.”Nu-ţi pierde inima când eşti mustrat de El.” Noi ne supărăm pe Dumnezeu şi spunem: ..Oh, n-am ce face; m-am rugat, dar lucrurile nu s-au îndreptat, aşa că am să renunţ”.

Gândeşte-te ce s-ar întâmpla dacă am vorbi în felul acesta în oricare alt domeniu al vieţii! Sunt eu pregătit să-L las pe Dumnezeu să mă apuce, prin puterea Lui. şi să facă în mine o lucrare vrednică de El? Sfinţirea nu este Ideea mea despre ceea ce aş vrea să facă Dumnezeu pentru mine; sfinţirea este ideea lui Dumnezeu despre ceea ce vrea El să facă pentru mine. El trebuie să formeze în mine o astfel de atitudine a minţii şi a duhului, încât să-L las să mă sfinţească pe deplin, oricât m-ar costa.

Oswald Chambers

Tu nu mai eşti al tău

„Nu ştiţi… că voi nu sunteţi ai voştri?” 1 Corinteni 6:19

Nu există viaţă privată.

“O lume în interiorul altei lumi”, pentru un om care a ajuns in părtăşie cu suferinţele lui Isus Cristos. Dumnezeu zdrobeşte viaţa privată a sfinţilor Săi şi o transformă într-un drum pentru lume şi pentru El. Nici o fiinţă umană nu poate rezista la aceasta dacă nu se identifică cu Isus Cristos. Noi nu suntem sfinţiţi pentru noi inşine, ci suntem chemaţi să fim părtaşi la Evanghelie; în viaţa noastră se petrec lucruri care par a nu avea nici o legătură cu noi, dar prin care Dumnezeu ne duce la părtăşie cu El.

Lasă-L să lucreze aşa cum vrea în tine; dacă nu-L laşi, atunci, în loc să-I fii de folos lui Dumnezeu în lucrarea Sa de răscumpărare a lumii, Îi vei fi o piedică.

Primul lucru pe care-l face Dumnezeu cu noi este să ne înrădăcineze in realitatea aspră, până când nu ne mai pasă ce se întâmplă cu noi, atâta timp cât El Îşi poate urma calea în scopul răscumpărării. De ce să nu trecem prin suferinţă? Ea este uşa prin care Dumnezeu deschide căi de părtăşie cu Fiul Său. Cei mai mulţi dintre noi ne prăbuşim la prima atingere a durerii: ne aşezăm pe pragul voii lui Dumnezeu şi ne stingem acolo in autocompătimire, iar toată aşa-zisa compasiune creştină din partea altora ne va ajuta să ajungem pe patul de moarte. Dar Dumnezeu nu vrea acest lucru. El vine cu îmbrăţişarea mâinii străpunse a Fiului Său. spunându-ne: “Intră în părtăşie cu Mine: ridică-te şi străluceşte”. Dacă, printr-o inimă frântă, Dumnezeu işi poate îndeplini scopurile în lume, atunci mulţumeşte-I Lui că ţi-a frânt inima.

Oswald CHAMBERS

Vizitele surpriză ale Domnului nostru

 

„De aceea şi voi  fiţi gata.” Luca 12:40

Vizitele surpriză ale Domnului nostru Marea nevoie a lucrătorului creştin este de a fi gata să se întâlnească cu Isus Hristos la fiecare colţ. Aceasta nu este uşor, indiferent de care este experienţa noastră. Lupta nu este împotriva păcatului sau a dificultăţilor sau circumstanţelor, ci este împotriva cufundării în muncă atât de mult încât să nu fim pregătiţi să îl întâlnim pe Iisus la orice pas. Aceasta este marea nevoie, nu cea de a ne confrunta cu credinţa sau crezul nostru, nu întrebarea dacă suntem de vreun folos, ci de a ne întâlni cu El.

Isus rareori vine atunci când îl aşteptăm, şi adesea prin cele mai ilogice conexiuni. Singurul mod prin care poate un lucrător poate să rămână credincios şi adevărat faţă de Dumnezeu este prin a fi gata pentru vizitele surpriză ale Domnului. Nu slujirea contează, ci realitatea spirituală intensă, aşteptarea lui Iisus la fiecare pas. Aceasta va da vieţii noastre atitudinea de minune pe care o are copilul şi pe care El doreşte ca noi s-o avem. Dacă vom fi pregătiţi pentru Iisus Hristos, trebuie să ne oprim din a fi religioşi (adică, de a folosi religia ca pe un fel superior de cultură) şi să fim reali din punct de vedere spiritual.

Dacă priveşti înspre Iisus, evită chemarea religiei din timpul în care trăieşti, şi aşează-ţi inima asupra ceea ce vrea El, gândindu-te la gândul Său – vei fi numit nepractic şi visător, dar când va apărea El în povara şi zăduful zilei, tu vei singurul pregătit. Nu te încrede în nimeni, nici chiar în cel mai bun sfânt care a păşit pe acest pământ, ignoră-l, dacă te împiedică să Îl vezi pe Iisus Hristos.

Oswald Chambers