A venit toamna!

A venit toamna cu pletele-n ceață
Zâmbindu-ne-n prag din razele reci,
Pe umeri ducând belșug de dulceață,
Lăsându-și veșmântul și salba-n poteci.

A venit toamna cu miros de gutuie
Gonind norii vineți în vârfuri de brazi,
Hăulind prin livezi, prin coloane din vie,
Bucurând pe săraci, strâmtorând pe nomazi.

A venit toamna în munți și câmpii
Cu poalele pline de roade și ploi,
Săturând, deopotrivă, maturi și copii,
Râzând și plângând printre flori și noroi.

A venit toamna-n chemări de cocor
Pășind diafan peste zarea divină,
Șoptindu-ne dulce-n al frunzelor zbor:
-Faceți provizii de har și lumină,
și roade cerești, din “Sfânta Grădină!”

Gelu Ciobanu 

Rod al Marii Îndurări

Sunt un nor de stări profunde
Cernând raze de lumină
Într-o noapte cristalină
Care taine mari ascunde
Despre Zorii ce-au să vină

Și cât picură secunde
Înnoind templul de tină,
În divin să se afunde
Tot răstimpul, să devină,
Viu când „trâmbița ” se-aude.

Și din nor de stări și stări,
Abur risipit în ceață,
Adunat din depărtări,
Voi fi-n „Zori” de „Dimineață”
Rod al Marii Îndurări.

Ioan Hapca

Lauri de lumină

Psalmul 19

„Cerurile spun slava lui Dumnezeu, si intinderea lor vesteste lucrarea mainilor Lui.”

Cerul povestește de slava lui Isus,
Învierea o vestesc stelele de sus,
Noaptea lasă  mesaj pe raze de lună;
-„Din cântări de slavă împletiți cunună!”

Lauri de lumină  coboară de sus,
Coroană de Rege, pentru Domnul Isus,
Buchet împletit din cerești osanale,
Flori de Mântuire răsar  pe cărare!

Picură rouă pe flori de primăvară,
Și raza lunii țese o pânză rară,
Lasă un mesaj voios zorilor, pe flori;
„Isus  Cristos, Domnul, a înviat în zori!”

Luceafărul de dimineață  apune,
Dar îi face Soarelui un semn, și spune;
-Grăbește-te și du vestea în Răsărit!
„”Isus Cristos, Lumina Lumii a sosit!””

Și briza mării  îmbrățișează palmieri,
Se unduie și dansează  voios cu ei;
Parfum aduce din albastrele câmpii;
„A înviat Isus, Domnul din veșnicii!”

Și ciocârlia se înalță spre soare,
Și cu  voioșie strigă spre popoare;
-Aud îngerii, în cer, cântând mai duios;
„Mărire, Mărire, lui Isus Cristos!”

Plin de păcate, pe drum, fac și eu un pas,
A sosit, în lume, al Mântuirii ceas,
Ce trezește cu voce suavă, fină;
„Dă-mi inima, și voi șterge a ta vină!”

Din  ochi, picură rouă de  Mântuire,
Iar Inima   țese  raze de iubire,
Lauri de lumină primesc și eu, de sus,
Coroană de Rege, pentru Domnul Isus!

Arancutean Eliza 

Isus în Grădina Ghetsimani

Luca 22/43
” Atunci I s-a arătat un înger din cer, ca să-L întărească. ”

Cunosc o Grădină între pământ şi cer,
Unde  suspinele se înalţă şi pier,
Isus e singur, cu raze reci de lună,
Cu mantia nopţii, şi a ei cunună!

-”Tată Sfânt, Stăpân eşti în cer şi pe  pământ,
Pecete de Diamant e al Tău  Cuvânt,
Înlătură, te rog, Paharul cel amar!
Ruga Mea se înalţă spre Sfântul Altar! ”

Fumul alb de rugă ajunge pe altar,
În picioare rămâne Paharul amar,
Trupul firav, amarnicele suspine,
Se luptă cu albele Peceţi divine!

Plâng doar ramurile bătrâne de măslin,
Ele şterg sudoarea şi sângele divin,
Stelele s-au ascuns după haina de nori,
Măslinii şi-au scuturat florile în zori.

-”Tu, Isus, nu laşi singur pe cel întristat,
Tu nici nu adormi când eşti, în taină, chemat,
De atâtea ori mi-ai dat floarea îndurării;
Lângă Tine stau în clipa întristării! ”

Un înger coboară din Hotarul ceresc,
Cântând duios, aripile albe îi cresc;
-”Nu eşti singur, Isus, între cer şi pământ,
Lângă Tine e Tatăl, şi cerul cel sfânt!

Nu eşti singur în Grădina Ghetsimani,
Plâng cu Tine cei răscumpăraţi ani şi ani,
Stau lângă Tine şi Îti cântă ”Mărire!
Sângele lui Isus face ispăşire! ”

Fumul alb, de pe altar, coboară de sus,
Şi, în genunchi, în Grădină, stau cu Isus;
Reci sunt, azi, razele albastre de lună,
Dar cel răscumpărat Îi este Cunună!

Arancutean Eliza 

Bunătatea Ta

Bunătatea Ta arată ca și o nouă dimineață,
În care mă trezești și raze de lumină îmbracă a mea față.
Bunătatea Ta aduce-ntotdeauna prospețime,
Mă ia din locul prăfuit, mă poartă pe-nălțime. . .
Bunătatea Ta se simte tainic, ca și un fior,
Străbate-ntreagă ființa mea s-astâmpere-orice dor.
Bunătatea Ta se vede, se simte și se știe,
Prin toate vine. . . să-mi arate că-n Mâna Ta sunt vie.

Bunătatea Ta e cea care oprește orice condamnare,
Vindec-a mea inimă de tot ce încă doare,
De tot ce mă împinge să păcătuiesc, să Îți gresesc. . .
Deși m-aud că-Ți spun adesea că încă Te iubesc.
Bunătatea Ta coboară din cer Adevărul, întrupându-L iar în mine:
Tu m-ai creat, Tu m-ai ales, neprihănirea mea. . . e-n Tine.

Anax 

Regina nopţii

Ai atâtea rochii albe, le îmbraci seară de seară
Cupe fine răsfirate pe tulpina ta înaltă,
Vii la sărbătoarea nopţii pe un vânt de primăvară
Ce-ţi deschide larg spre inimi a iubirii mare poartă.

Adierea răcoroasă te-nfioară, te trezeşte
Îţi mângîie desfăcându-ţi gingaşele tale cupe,
Ca un mire fericit ce cu mâna zăboveşte
Peste albul de mireasă aşteptând să o sărute.

Iar când floarea sidefie se deschide bucuroasă
Tremurând în aşteptare ca mireasa-n noaptea nunţii,
Tu fiind regina nopţii în grădini cea mai frumoasă
Îţi dăruieşti tot parfumul care-ncinge jarul frunţii.

Aprinde în ochi scânteia dorinţei ce este-n miri,
Pune în urechi alinul simfoniilor din stele,
Iară fruntea îmbătată de-nflăcărate iubiri
Vrea să stea pe cupe albe şi să bea ce este-n ele.

Dintre florile grădinii care dorm visând la stele
Aşteptând să îşi îmbrace rochiile minunate,
Doar în tine stă chemarea la a nopţii sărbătoare
Când dai vântului ca dar adieri înmiresmate.

Chiar şi luna îşi doreşte să te-mbrace-n argintiu,
Stelele să-ţi dăruiască străluciri pe-naltul bolţii
Admirându-ţi gingăşia,albul pur şi sidefiu,
Cupele ce răspândesc parfum de regina nopţii.

Tot privindu-ţi frumuseţea eşti stăpâna zilei mele
Când peste cupe închise vin raze de soare calde,
Sau când parfumul mă-mbată stând sub simfonii de stele
Devii frumoasă mireasă, o regină a nopţii albe.

Rămîi pură îmbrăcând, rochii albe sidefii,
Cu tulpina mlădioasă unduind seară de seară,
În atingeri parfumate peste fruntea mea să fii
Mângîierea şi alinul în nopţi reci de primăvară.

Stănulescu M. 

Duminică

Zorii și-au deschis petale
După ce-au cântat cocoșii
Semănând departe-n vale
Picături de raze roșii.

Răspund pomii cu iubire
Și-nfloritele lor salbe
Cum mireasa spre un mire
A pășit în straie dalbe.

Înflorirea răcoroasă
Prinde slove de Lumină
Și porni așa frumoasă
Ziua caldă și română.

Privind zarea peste margini
Ca și lebedele-n zboruri
Cu o forfotă-n imagini
Și cu înălțimi de doruri.

În splendoarea purpurie
Unui răsărit în rouă
Înflorește poezie
Foarte veche, foarte nouă.

Orice inimă ca floare
Se deschide pentru Viață:
„Bună dimineață, Soare!
Bună, bună dimineață!”

Prin furtunile de rază
Spulberă visul culorii
Pe sub aripa de barză,
Peste cârdul de prigorii.

În ninsorile Luminii
Se văd merii din colinde,
Parcă-s înfloriți creștinii
Viitorul când s-aprinde.

Este-o veșnică minune
Traiul care, pământește,
„Cristos a-nviat!” ne spune
Și „Adevărat!” trăiește!
Victor Bragagiu

Cristos a Înviat!!!

Te aștept, Isuse!

Ce-i viața mea pe acest pământ?
E doar un abur dus de vânt,
E doar o șoaptă, un cuvânt,
Un zâmbet de copil, un cânt,

Un cânt de pasăre în zori,
Scăldat în raze aurii,
Ce se revarsă peste flori,
Cu gingașe și vii culori,
Ce Te așteaptă, ca să vii.

Să vii Isuse să mă iei,
Cu Tine-n cer, în paradis
La Tine-n țara Ta de vis.
Unde-s pășuni cu mii de miei
Și stoluri mari de porumbei.

Unde e pace, e odihnă,
Nimic și nimeni nu te-apasă,
Și orice suflet are tihnă
Și este-n siguranță acasă.

Te aștept Isuse ca să vii.
Ajută-mă să-Ți fiu supus,
Prin mari furtuni și vijelii,
Să trec prin greu, cu bucurii,
Să fiu cu Tine-n ceruri, sus.

Dar fără El, fără Isus
Am fost un arbore distrus,
De vânt, de secetă, de ploi,
O rugă fără de răspuns,
O mare plină de nevoi.

Ce-i fără de Isus un om,
E fără flori și rod un pom,
Ce-așteaptă de a fi tăiat,
Și-n focul veșnic aruncat.

Dar e ceva, tu poți schimba
Chiar astăzi trista soarta ta!
Alege azi, să fii iertat!
Alege azi, și fii salvat!
Amin.

Mai mult decât biruitor

O profeție către tineri
Un glas de dincolo de nori:
,,Să fiți în lupta cu păcatul,
Mai mult, decât biruitori. ,,

În încleștarea cu ispita
De multe ori vă prind fiori
Nu disperați, fiți mai departe,
Mai mult, decât biruitori.

Isus în lupta cu păcatul
E un Exemplu tuturor
Priviți-L răstignit pe cruce
Mai mult, decât Biruitor.

Stă-n fața noastra biruința
Și suntem Cerului datori
A pus în noi curaj s-ajungem
Mai mult, decât biruitori.

La orizont în mii de raze
Se-arată-ai mântuirii zori
Ne va chema Isus în Slavă
Mai mult, decât biruitori.

Pe drumul către Țara Sfântă
Să nu gândim la pat cu flori
O jertfă vie ne va face
Mai mult, decât biruitori.

O profeție către tineri
Un glas de dincolo de nori:
,,Fiți credincioși, și vă voi face,
Mai mult decât biruitori.”

Emil Mocanu Alangelei

Adevăr și frumusețe

Intr-o noapte de Mai
cu mii de caleşti în alai,
cu cai de lumină,
într-o noapte senină
plină de zâmbet, de farmec şi tihnă,
cu bolta împodobită ca o magnifică, uriaşă tipsie,
scăldată în raze  – zglobiu evantai -,
din luna alb-argintie,
tivită cu stele
(podoabe şi uşoare şi grele)
m-am apucat să număr toate luminile de pe cer
să le înscriu numărul
în cartea mea de poezie.
Citisem vrăjit în cărţi de astronomie
despre constelaţii,
trăind toate în armonie
şi-n bune relaţii.
(Despre:
Ursa Minor şi Major
Canis Major şi Minor
Draco şi Virgo
Andromeda, Aquarius
Cancer şi Taurus
Orion
Leo
Capricorn
Scorpio
Sculptor şi Hydra
Phoenix, Hercules şi Libra
Pegasus, Casiopeia
Gemini, Pisces, Althea…)

Cu o voinţă de fier
crezându-mă agil,
cu-n smoc de ştiinţă în creier
şi fler
a trebuit să constat
consternat
că nu le pot afla orarul
nici codul
nici cifra.
Doar Dumnezeu, Făurarul,
Cel ce le-a creat
pictând cu ele cerul
le ştie numărul şi misterul…

Într-o dimineaţă senină,
frumoasă ca o regină,
cu soarele mare cât o roată de car
încununat cu raze de aur
şi har,
curios am ieşit în grădină
s-adun un snop de lumină –
trofeu, medalie, laur.
Am ieşit, ca cel din poveste,
cu secera
cu câlţul de cânepă
şi ciubărul,
dorind să fac lumină în sufletul meu,
flămând ca un leu.
N-am reuşit nici măcar o rază,
un strop
s-adun în a inimii vază.
Adevărul, răspunsul la aventură,
l-am aflat în Scriptură:
Adevărul,
Lumina
sunt Dumnezeu…

Într-o zi
citeam Cuvântul.
În sufletul gol
mărşăluia noaptea şi vântul.
Eram acru ca mărul
căutând însetat
Adevărul.
Atunci am găsit în mine puzderie
de godaci:
lucruri murdare
fructe amare
mizerie…
Puteai umple cu ele
milioane de saci!
Pe genunchi am cerut Domnului să mă ierte
să mă curăţească
să mă-nţelepţească
şi să mă sfinţească.
El, în loc să mă certe,
a şters din inima mea toată vina
tot păcatul
El, Împăratul,
Lumina.
În locul negrelor ceţe,
zdrobind fala şi eul
pe cerul vieţii mi-a-ntins curcubeul
creând noi constelaţii
de adevăr
de lumină
şi frumuseţe.
În universul meu
pe-ntinsele spaţii
acum e-o nouă lărgime
lungime
adâncime
şi înălţime
E Dumnezeu!

Nicholas Dinu