Minunea petrecută pe Muntele Tabor …

Minunea petrecută pe Muntele Tabor,
Ne-arată iar Hristosu-ntr-a Sa Dumnezeire,
Schimbând înfăţişarea de simplu muritor
Cu cea de Domn al Vieţii, visat de omenire,

Prea Strălucind feeric, ca Soarele-n amiază,
Ȋntr-un veşmânt angelic, pe-un nor imaculat!
Din Ceruri se aude, preacoborând pe-o rază,
Cuvântul Celui care din vremuri ne-a creat,

Spunând: “-Acesta-I Fiul pe care Ȋl iubesc!”
“Pe-Acesta ascultaţi-L în tot şi-n toate cele,”
“Căci doar în El, cu Milă, Eu azi binevoiesc”
“Și El vă va da Haruri şi Mântuiri de rele!”

De-atunci şi până astăzi, Taboru-n Zi de-Odihnă
Ȋmbracă iar Creştinii în irizări de vis!
Oricine I se-nchină Hristosului de Tihnă,
Se va simţi ferice, precum în Paradis,

Și va dori şi dânsul, “coliba” de popas
Propusă-atunci de Petru, în marea-I reverie,
Când mistuit de “focul” Iubirii puse-n glas,
Dorit-a de-a rămâne cu Domnul, pe vecie!

Horia Costina

Aș vrea să fiu

Pe drumul meu de zi cu zi
Spre Țara dincolo de de nor,
Ce strălucește-n veșnicii
Unde-s chemat și eu a fi
Moștenitor,

Doresc să fiu un bun oștean
În slujba Ta iubit Stăpân
Prin luptele cu cel viclean
Pe-al vieții furtunos ocean
Brav să rămân.

Purtând mireasma Ta de Har
Prin văi, prin munți și prin pustiu
Lărgind Slăvitul Tău hotar. .
Un rob jertfit pe-al Tău altar
Aș vrea să fiu.

Mi-ai fost Samaritean milos
Te-ai ocupat și de hangiu
O, Domnul meu Isus Hristos
Ca eu la rându-mi de folos
Să pot să fiu.

Răzbind prin spini și mărăcini
Din zori și până-n ceas târziu
Celor de-tunecime plini
Indicator către lumini
Să pot să fiu.

O stea pe cerul minunat
Care pătrunde-n inimi reci
Ce cu-a ei rază necurmat
Arată drumu-adevărat. .
Să fiu pe veci.

Să poată mulți a se salva
Și sufletul a-și mântui
Lăsând pe veci povara grea
La Cruce, jos sub jertfa Ta. .
Mult mi-aș dori.

Și-apoi deplin eliberați
Să-nceapă a înainta
Iertați, albiți, justificați
Cu Duhul Slavei sigilați. .
Ce mult aș vrea.

Cu inima la Dumnezeu
Și-un glas ce strigă în pustiu
Argat tocmit, lucrând din greu
Avertizând cu drag mereu
Aș vrea să fiu.

Răscumpărând timpul rămas,
Și câte încă nu le știu. .
Să pot ca-n tainicul Tău ceas
Cu untdelmn destul în vas
Și eu să fiu.

Prin vers voi spune că iubești
Că ești Puternic și ești Viu
Că, Doamne, încă mântuiești
Și sus cu Tine-n slăvi Cerești
C-aș vrea să fiu.

Eu nu știu tot ce plănuiești
Nici cât o să trăiesc nu știu. .
Da-n toate câte-mi pregătești,
Un fiu pe care Tu-l iubești
Aș vrea să fiu.

Daniel Hozan

Sonet al frumuseții

Văd frumuseți în raza dimineții
Și-n roua ce pe muguri s-a depus
Și-n aerul ce împresoară un apus
Și-n pozele ce-mpodobesc pereții.

Când curcubeul apare spre apus
Cu-așa-ncântare îl privesc drumeții
Există farmec în ce spun poeții
Dar cel mai minunat este ISUS.

În ochii Lui întrezărim candoare
Și-așa putem să ne-atașăm de El
Să-i dăm în fiecare zi o floare…

Și-atunci vom trece veseli prin tunel
Spre frumuseți cuprinse în splendoare
Ce nu le poate-așterne vreun penel.

George Cornici

Atunci și-acum

Totul era, atunci, o noapte
Cu rătăciri și cu căderi
Se auzeau ciudate șoapte
Veneau dogori, nu adieri.

Eram pe drumul spre pierzare
Speranța era moartă-n noi
Eram cuprinși de nepăsare,
Eram eșecuri, nu eroi.

Ni se vorbea de pocăință
Iar noi ziceam că sunt povești
În noi domnea o neputință
Nu stările dumnezeiești.

Privirea se-ndrepta spre glie
Nu spre Ținutul pitoresc
N-aveam în suflet veselie
Ci doar un sentiment lumesc.

Cântarea ne era străină
Coșmarul nu se mai sfârșea
Și nu știam că în Lumină
Puteam doar fericiri avea.

Ce trai lipsit de-nsemnătate!
Ce viață plină de amar!
Atunci n-am vrut divinitate
Și ne-am îndepărtat de har.

ACUM

Când Fiul ne-a chemat la Sine
Cu glasul Lui convingător
Ne-a spus că El ne va susține
Și că va fi un Blând Păstor.

S-a risipit întunecimea
Raza Iubirii ne-a schimbat
Urcăm, urcăm spre înălțimea
Unde poporul e chemat.

Acum privirea ni se-ndreaptă
Nu spre eșecul omenesc
Și orice gând și orice faptă
Poartă un semn dumnezeiesc.

Azi faima nu ne-nteresează
Dorim dulceața din Cuvânt
C-așa o stare se formează
S-accepte sfântul Legământ.

Trăim cu gândul la răsplată
Fiind deplin încredințați
Că niciodată, niciodată
În beznă nu vom fi lăsați.

Necazul nu ne mai doboară
Avem refugiu și-adăpost
Din Slavă harul se coboară
Și știm că-i fără nici un cost.

Azi revelații ne inundă
Și știm precis de unde vin
Speranța nu se mai scufundă
Ci face sufletul senin.

Minunea vieții e păstrată
În ființele ce s-au predat
Și-Ți mulțumim, o, sfinte Tată
Că din pierzare ne-ai scăpat.

George Cornici

Înc-o minune

Dacă azi lumina zilei blând ți-a mângâiat obrazul,
De cu zori, cu voioșie bolta și-a întins topazul,
Dacă ai avut cui spune din nou: Bună dimineața! ,
Ai trăit încă-o minune, iar minunea-i însăși viața!

De-ai putut cu ușurință să-ți faci slujba cum ți-e rostul,
Ca să pui pe masă-o pâine, să-i acoperi vieții costul,
Dacă rodnic și în pace ziua ți-o închei cu bine,
Ai trăit înc-o minune și nu sunt prea mulți ca tine!

Iar când luna cu-a sa rază bate cu sfială-n geamuri,
Străjuind în noapte-aprinsă în chenar de ninse ramuri,
Capul tău, pe perna moale, înainte de a-l pune,
Să ți-l pleci smerit în rugă c-ai trăit înc-o minune!

Olivia Pocol

Cuvântul Vieții

Cuvîntul scump și dulce
Lăsat pe fila Sfîntă
E raza de speranță
În lucrurile sfinte
Venite din înnalt
Din cerul dimineții
Din slava așteptată
Din patria iubirii
Din țara lui Isus.

Deschide numai una,
O filă și citește
Și vei vedea puterea
ce schimbă viața-ți tristă
Într-o adîncă pace
a Duhului de viață
Venit din Dumnezeu.

Trezise-va în tine
Speranța bucuriei!
Cînd printr-e versuri sfinte
Te va întâlni Isus
Și de-L primești în tine
În orice zi prin viață
Vei regăsi cărarea
și noua ta viață.

Viața transformată
e numai rezultatul
Pocăinței tale
și mersul cel curat
bazat pe cartea Sfântă
și-apoi ca rezult
Ne v-antâlni cu Slavă
și Gloria Iubirii
Cel ce e VIU ȘI VEȘNIC
HRISTOS CEL ÎNVIAT!

Cristian Ataman 

Azi, vi s-a născut un Fiu

Azi, vi s-a născut un Fiu
( Mat. 1:21, Fapt. Ap. 4:12 )

Din tărâmul viselor mele, văd o rază coborând lin, așa ușor,
Privind la Cerul înstelat, nu zăresc în priviri, nicio zăranie de nor
Privesc nedumerit în sus, apare pe Cer, un drum tare luminos,
Zăresc un Betleem, departe-n zări, pe Maria, naște pe Hristos!

Văd freamăt mare, departe-n orizont, încărcat de Lumină și foc,
Uimit, văd copleșit de Lumină lucitoare, ce se petrece, nu-i un joc,
E profeția ce anunță, de milenii trecute, va veni, un Preasfânt Miel,
Iată, în Betleem, se naște Pruncul, Prințul Cerului, Veșnic Emanuel.

E frig, în ieslea cu paie, doar suflarea vitelor, încălzind-o un pic,
Se îngrijește mama cu milă de Prunc, scutece, fașe, neavând nimic,
Cele trebuincioase, înfășând Pruncul Sfânt, un suflet blând, firav
Dar știe că, Tatăl Preasfânt, din Ceruri, veghează la Fiul Său, drag!

Pe bolta Cerească, o stea strălucitoare, magii o urmează privind,
Se va împlini Scriptura, un Prunc Isus, va veni, așa cum s-a profețit,
Magii din Răsărit, aducând aur, smirnă și tămâie, Pruncului Isus,
Ca Har minunat! Închinându-se Lui, Împăratului Veșnic, venit de Sus!

Vestea Bună, în uliți, bordeie și case mari, se aude colindul răsunând,
Răsună Cântarea Sfântă, s-a născut Isus, glasul îngerilor trâmbițând,
Ce mare Har, din Slava Cerească, părăsind Cerul, pentru noi, pe pământ,
Să ne șteargă vina omenească, să fim curați, îmbrăcați în Duhul Sfânt.

Această minune dumnezeiască, luând trup de Om, pe acest pământ,
În El, găsești dragostea adevărată, celor care cred în El, fiind Preasfânt,
Cântați voi popoare, dați-I Slavă, azi, vi s-a născut, un Fiu, pe vecie,
Pruncul de azi născut, primește-L în inima ta, pentru a Lui, Împărăție!

Sărbătoarea Nașterii Domnului Isus, să nu fie una pământească, ci să se nască în lăuntrul nostru, să fim, plini de Dumnezeu.

Stelian Ciobanu

Mai dă-mi o zi

Mai dă-mi o zi de Har, o Doamne Sfinte
În care-a Ta lumină să primesc
Să pot prin Sfânta-Ți rază ca să cresc
În înțelesul Sfintelor cuvinte.

Mai lasă-mi înc-o zi a Ta-ndurare
Fiindcă m-Ai sădit și m-Ai săpat
Să pot aduce rodul așteptat
Iar bucuria Ta să fie mare.

Mai dă-mi o zi din Duhul Slavei Tale
Să-mi deslușească minunatu-Ți plan
Dar și-uneltiri ascunse-a lui Satan
Ce voi întâmpina pe Sfânta Cale.

Mai dă-mi o zi, dar plină de Credință
Să cred al Tău Cuvânt cum n-am crezut
Să fac un pas ce nu l-am mai făcut
Concret și decisiv spre biruință.

Și înc-o zi Iubirea Ta o lasă
La mine, la soție, la copii
Iubirea Ta pe toți ne va-ntări
Și-avea-vom binecuvâtare-n casă.

Mai dă-mi o zi. . marcată de Speranță
Cu ochii minții ca să pot privi
Oștiri de îngeri ce mă vor păzi. .
O zi cu Tine-nseamnă. . siguranță.

Daniel Hozan

Ce-i omul…

Cu ochii prin lacrimi, prin veacuri şi stele
Mereu cercetînd lucruri bune sau rele;
Cu vorba prin gînduri, cu gîndul prin vorbe
Strîngînd informaţii şi-o groză de probe,
Cu paşii pe drumuri ce vin din istorii
Ce duc spre înfrîngeri sau duc spre victorii
Se strigă demult întrebarea strigentă
Ce-a fost, e, şi va fi permanentă
În lumea ce astazi se nasc mari probleme
Probleme mai multe, probleme mai grele,
Probleme ce parcă se ceartă-ntre ele,
Ce-i OMUL, voi oameni ce ştiţi toate cele,
Şi care e azi drumul lui?

Şi liniştea parcă uşor se aşterne
În timp ce răspunsul se-aşteaptă, se cerne,
În timp ce cu gîndul deschis vrem să vină
O rază ce astăzi s-aducă lumină.
Şi nu trece mult căci cu strigăte ferme
Ştiinţe exacte, istorii moderne,
Savanţi de renume pe plan mondial
Literaţi şi artişti care fac noul val,
Filozofi şi poeţi, toţi cu minele sus
Cer drepturi precise să dea un răspuns;
Pentru marea problemă ce astăzi s-a pus
CE-I OMUL…
Ce trist e să fii doar o simplă-întîmplare
De acum milioane de ani de uitare,
Ce trist e să fii fără nici o speranţă
Aşa, doar ca frunza avînd alianţă,
Doar vîntul ce-o poartă în colo şi-n coace
Şi-apoi doar în bălţi o mai lasă în pace

CE-I OMUL? E logică, cifră şi start,
Atunci cănd lansează o bombă exact,
Atunci cînd spre cer muribunde pachete,
Explozii şi morţi se înaţă buchete,
Şi toate din logică doar, din proiecte
Răsar şi se nasc!
CE-I OMUL! Un mare arhitect si constructor,
Sublim proiectant de clădiri, un intructor
De forme şi stiluri spre cer azvîrlite,
Din sticlă şi-oţel cu zvelteţe clădite.
CE-I OMUL? Cînd scoarţa se zbate se frînge
E un mare-arhitect şi constructor ce plînge
Ruine de case ce-au fost linii drepte
Şi-acuma-s grămezi de oţel şi de pietre;
Ruine de case ce-odată în soare
Priveau peste-ntinderi cu-n gust de sfidare
Pămîntul şi timpul
CE-I OMUL? Un mare subtil scriitor,
Construind noi reţele de viaţă şi dor,
Şi-ngropând sentimente ce nu se petrec.
CE-I OMUL ? Un mare şi splendid poet,
Ce cîntă frecvent cu natura-n duet,
Un liric ce-ncepe mereu şi mereu
Cu pronumele prea personal „eu”, „doar eu”;
Un poet de factură modernă cu ropot
În ritmul de viaţă şi visul doar tropot
Mai lasă în urmă urmă cu vâlvă şi zgomot
Şi-apoi iute piere

CE-I OMUL? Aşa filozofic vorbind,
E-o minte-nţeleapta ce-o vezi des gândind,
De mult aplecată-n esenţele vieţii:
Să scoată de acolo un drum frumuseţii
E o minte ce caută sensuri înalte
Dar numai in om si nicînd ‘n-alta parte;
Sa spargă si cifrul ascuns tinereţii
Ce poate sa-nlăture stavila vieţii
CE-I DOCTORE, OMUL; de stai si priveşti?
Cum poate natura, de vrei sa gândeşti
Din simplu-accident si din pura-întâmplare
Sa scoată-o fiinţa sublima si tare
Acum milioane de ani?
CE-I OMUL, voi oameni ce ştiţi toate cele
Probleme mai multe, probleme mai grele,
Probleme ce parca se cearta-ntre ele,
Si care e azi drumul lui?

Se succed anotimpuri, se succed generaţii,
Ce parcurg in viteza întinsele spatii,
Se petrec in viteza prea scurtele vieti
Care nu-s de-ajuns ca sa ştii sa inveţi,
Dar se aude mereu si sunt oameni ce ştiu
Ca exista-o speranţa si ca nu e târziu
Ca prin ea sa ajungem la tel si la vis,
Oferind tuturor, tuturora deschis
Din ce mâini vine el, din zori pamintesti ?…
Se-ntreba mereu David, si tot el răspunde
Cu harfa, cu versul caci n-are ce-ascunde:
“Cu mult mai prejos dacit Domnul ai fost,
Cu onoare si cinste si-n toate un rost,
Stapîn peste pomi, peste moarte si vint,
Peste tot ce e viu si întreg pe pământ,”
Dar n-ai vrut … si-ai pierdut
Dar tu, om, care crezi ca exista mormânt
Care poate prin Domnul sa fie înfrânt
Dar voi oameni ce-aveţi o credinţa de sus,
O speranţa de aur si-un scop bine pus,
Ce ştiţi voi ca-i omul?
Si o linişte parca uşor se aşterne,
In timp ce răspunsul se-ateaptă, se cerne
In ce cu gândul deschis vrem sa vina
O raza ce astăzi s-aducă lumina:
“Este piatra de preţ din cununa iubirii,
E speranţa ne-nfrânta ce cheamă zefirii
Este stânca ce-aştepta tăria furtunii
E farul de gânduri din mijlocul lumii,
E sprijin la greu pentru cel disperat,
Estre pâine si zâmbet cu cel încercat,
Este gândul curat care trage zăvorul
La porţi de cristal ce demult cheamă dorul
Este fiu de lumina de Cer luminat,
ESTE FIU DE-IMPARAT!”

George Uba

Prea mărunt?

Ești firul de apă pe-al vremii făgaș,
Un val ce se sparge la maluri în spume,
Prea slab lângă stânca-nălțată trufaș,
Dar, chiar și așa, El te știe pe nume!

O floare de câmp la umbră crescută
Și fără culori sau miresme anume,
Un iris de baltă, banala cucută… ,
Dar, chiar și așa, El te știe pe nume!

Un deal vălurit, teșit, din argilă,
Alături de munții semeți cu renume,
Priveliştea ta e îngustă, umilă,
Dar, chiar și așa, El te știe pe nume!

Un slab felinar într-o mică odaie
Și nu un luceafăr să-l vadă o lume,
Cu raza-i s-aprindă pe boltă văpaie,
Dar, chiar și așa, El te știe pe nume!

El, Preaînaltul, măreț în putere,
Stăpân peste-o lume ce n-are hotare,
El te-a creat după buna-I plăcere,
E-n tine-o scânteie din El și-ai valoare!

Autor: Olivia Pocol