Mai dă-mi o zi

Mai dă-mi o zi de Har, o Doamne Sfinte
În care-a Ta lumină să primesc
Să pot prin Sfânta-Ți rază ca să cresc
În înțelesul Sfintelor cuvinte.

Mai lasă-mi înc-o zi a Ta-ndurare
Fiindcă m-Ai sădit și m-Ai săpat
Să pot aduce rodul așteptat
Iar bucuria Ta să fie mare.

Mai dă-mi o zi din Duhul Slavei Tale
Să-mi deslușească minunatu-Ți plan
Dar și-uneltiri ascunse-a lui Satan
Ce voi întâmpina pe Sfânta Cale.

Mai dă-mi o zi, dar plină de Credință
Să cred al Tău Cuvânt cum n-am crezut
Să fac un pas ce nu l-am mai făcut
Concret și decisiv spre biruință.

Și înc-o zi Iubirea Ta o lasă
La mine, la soție, la copii
Iubirea Ta pe toți ne va-ntări
Și-avea-vom binecuvâtare-n casă.

Mai dă-mi o zi. . marcată de Speranță
Cu ochii minții ca să pot privi
Oștiri de îngeri ce mă vor păzi. .
O zi cu Tine-nseamnă. . siguranță.

Daniel Hozan

Ce-i omul…

Cu ochii prin lacrimi, prin veacuri şi stele
Mereu cercetînd lucruri bune sau rele;
Cu vorba prin gînduri, cu gîndul prin vorbe
Strîngînd informaţii şi-o groză de probe,
Cu paşii pe drumuri ce vin din istorii
Ce duc spre înfrîngeri sau duc spre victorii
Se strigă demult întrebarea strigentă
Ce-a fost, e, şi va fi permanentă
În lumea ce astazi se nasc mari probleme
Probleme mai multe, probleme mai grele,
Probleme ce parcă se ceartă-ntre ele,
Ce-i OMUL, voi oameni ce ştiţi toate cele,
Şi care e azi drumul lui?

Şi liniştea parcă uşor se aşterne
În timp ce răspunsul se-aşteaptă, se cerne,
În timp ce cu gîndul deschis vrem să vină
O rază ce astăzi s-aducă lumină.
Şi nu trece mult căci cu strigăte ferme
Ştiinţe exacte, istorii moderne,
Savanţi de renume pe plan mondial
Literaţi şi artişti care fac noul val,
Filozofi şi poeţi, toţi cu minele sus
Cer drepturi precise să dea un răspuns;
Pentru marea problemă ce astăzi s-a pus
CE-I OMUL…
Ce trist e să fii doar o simplă-întîmplare
De acum milioane de ani de uitare,
Ce trist e să fii fără nici o speranţă
Aşa, doar ca frunza avînd alianţă,
Doar vîntul ce-o poartă în colo şi-n coace
Şi-apoi doar în bălţi o mai lasă în pace

CE-I OMUL? E logică, cifră şi start,
Atunci cănd lansează o bombă exact,
Atunci cînd spre cer muribunde pachete,
Explozii şi morţi se înaţă buchete,
Şi toate din logică doar, din proiecte
Răsar şi se nasc!
CE-I OMUL! Un mare arhitect si constructor,
Sublim proiectant de clădiri, un intructor
De forme şi stiluri spre cer azvîrlite,
Din sticlă şi-oţel cu zvelteţe clădite.
CE-I OMUL? Cînd scoarţa se zbate se frînge
E un mare-arhitect şi constructor ce plînge
Ruine de case ce-au fost linii drepte
Şi-acuma-s grămezi de oţel şi de pietre;
Ruine de case ce-odată în soare
Priveau peste-ntinderi cu-n gust de sfidare
Pămîntul şi timpul
CE-I OMUL? Un mare subtil scriitor,
Construind noi reţele de viaţă şi dor,
Şi-ngropând sentimente ce nu se petrec.
CE-I OMUL ? Un mare şi splendid poet,
Ce cîntă frecvent cu natura-n duet,
Un liric ce-ncepe mereu şi mereu
Cu pronumele prea personal „eu”, „doar eu”;
Un poet de factură modernă cu ropot
În ritmul de viaţă şi visul doar tropot
Mai lasă în urmă urmă cu vâlvă şi zgomot
Şi-apoi iute piere

CE-I OMUL? Aşa filozofic vorbind,
E-o minte-nţeleapta ce-o vezi des gândind,
De mult aplecată-n esenţele vieţii:
Să scoată de acolo un drum frumuseţii
E o minte ce caută sensuri înalte
Dar numai in om si nicînd ‘n-alta parte;
Sa spargă si cifrul ascuns tinereţii
Ce poate sa-nlăture stavila vieţii
CE-I DOCTORE, OMUL; de stai si priveşti?
Cum poate natura, de vrei sa gândeşti
Din simplu-accident si din pura-întâmplare
Sa scoată-o fiinţa sublima si tare
Acum milioane de ani?
CE-I OMUL, voi oameni ce ştiţi toate cele
Probleme mai multe, probleme mai grele,
Probleme ce parca se cearta-ntre ele,
Si care e azi drumul lui?

Se succed anotimpuri, se succed generaţii,
Ce parcurg in viteza întinsele spatii,
Se petrec in viteza prea scurtele vieti
Care nu-s de-ajuns ca sa ştii sa inveţi,
Dar se aude mereu si sunt oameni ce ştiu
Ca exista-o speranţa si ca nu e târziu
Ca prin ea sa ajungem la tel si la vis,
Oferind tuturor, tuturora deschis
Din ce mâini vine el, din zori pamintesti ?…
Se-ntreba mereu David, si tot el răspunde
Cu harfa, cu versul caci n-are ce-ascunde:
“Cu mult mai prejos dacit Domnul ai fost,
Cu onoare si cinste si-n toate un rost,
Stapîn peste pomi, peste moarte si vint,
Peste tot ce e viu si întreg pe pământ,”
Dar n-ai vrut … si-ai pierdut
Dar tu, om, care crezi ca exista mormânt
Care poate prin Domnul sa fie înfrânt
Dar voi oameni ce-aveţi o credinţa de sus,
O speranţa de aur si-un scop bine pus,
Ce ştiţi voi ca-i omul?
Si o linişte parca uşor se aşterne,
In timp ce răspunsul se-ateaptă, se cerne
In ce cu gândul deschis vrem sa vina
O raza ce astăzi s-aducă lumina:
“Este piatra de preţ din cununa iubirii,
E speranţa ne-nfrânta ce cheamă zefirii
Este stânca ce-aştepta tăria furtunii
E farul de gânduri din mijlocul lumii,
E sprijin la greu pentru cel disperat,
Estre pâine si zâmbet cu cel încercat,
Este gândul curat care trage zăvorul
La porţi de cristal ce demult cheamă dorul
Este fiu de lumina de Cer luminat,
ESTE FIU DE-IMPARAT!”

George Uba

Prea mărunt?

Ești firul de apă pe-al vremii făgaș,
Un val ce se sparge la maluri în spume,
Prea slab lângă stânca-nălțată trufaș,
Dar, chiar și așa, El te știe pe nume!

O floare de câmp la umbră crescută
Și fără culori sau miresme anume,
Un iris de baltă, banala cucută… ,
Dar, chiar și așa, El te știe pe nume!

Un deal vălurit, teșit, din argilă,
Alături de munții semeți cu renume,
Priveliştea ta e îngustă, umilă,
Dar, chiar și așa, El te știe pe nume!

Un slab felinar într-o mică odaie
Și nu un luceafăr să-l vadă o lume,
Cu raza-i s-aprindă pe boltă văpaie,
Dar, chiar și așa, El te știe pe nume!

El, Preaînaltul, măreț în putere,
Stăpân peste-o lume ce n-are hotare,
El te-a creat după buna-I plăcere,
E-n tine-o scânteie din El și-ai valoare!

Autor: Olivia Pocol

Inc-o zi

Când a dimineții raze mângăie al meu obraz
Când a nopții grea cortină se ridică, se topește
Dumnezeu spre mine-ndreaptă al iubirii Lui talaz
Duhul Său mă cercetează și din somn iar mă trezește

Milioane de celule își recapătă puterea
Mintea cu-ale ei sisteme de nervuri, ființa toată,
Ochii se deshid și-ndată își recapătă vederea
Sunt precum a zis psalmitul ”o făptură minunată”.

De la fluturi și albine pân’ la păsări, pești și fiare
De la iarbă pân’ la codrii și la florile ornate
Peste tot din nou natura se repune în mișcare
Înc-o zi ne-mparte Domnul fiecărui bunătate.

Înc-o zi să ai viață este cel mai mare dar
Să vezi razele-sorite, să simți ploaia s-asculți vântul
Toate-acestea împreună poartă numele de Har
Astfel binecuvântează Dumnezeu întreg pământul.

Înc-o zi când se depune în seiful vieții noastre
De fapt viața (ce nu-i lungă) cu o zi ni se scurtează
Cât am alerga și-am strânge pe sub bolțile albastre
Numai sufletul e-acela ce cu-adevarat contează.

Da, natura e frumoasă cu peisajul ei feeric
Cu cascade și cu râuri și cu omul minunat
Însă sufletul se zbate într-o mare de-ntuneric
Omenirea pretutindeni e cuprinsă de păcat.

De aceea din iubirea Lui cea pură și cerească
Tatăl nostru, Creatorul în majesticul Său plan
Ne-a trimis în lume Fiul pentru noi să se jertfească
Din păcat să ne salveze, din robia lui Satan.

Iar Isus Mântuitorul lăsând Gloria Divină
A venit ca prunc în iesle și-A murit apoi pe-o cruce
El orice păcat îți spală și îți iartă orice vină
Iar prin Sângele Salvării viață veșnică-ți aduce.

Fiindcă viața-i trecătoare, neștiind când se termină
Și-n Cetatea viitoare, Paradisul minunat
Unde-i veșnic sărbătoare lângă Tronul de Lumină
Nu poate intra oricine numai cel răscumpărat.

Înc-o zi, de fapt însemnă înc-un timp de pregătire
Înc-o zi să strângem roade pentru veșnicul hambar
Înc-o zi pentru- mpăcarea prin a lui Hristos jertfire
Fără care viața-ntreagă e pierdută în zadar.

Ce folos să vezi sclipirea soarelui imaculat?
Să vezi ploaia, s-auzi vântul, s-ai de toate, ce folos?
Dacă sufletul nu-i liber și se zbate în păcat…
Pacea ta și fericirea este numai în Hristos.

Prietene ascultă-I vocea, înc-o zi mai are Har
El te cheamă cu iubire nu mai sta nemântuit
Dacă vii cu umilință vei primi Cerescul Dar
Fericirea, mântuirea, viața fără de sfârșit.

Daniel Hozan

Sfânta Lumină

Sfânta Lumină ne-a adus
Clarificarea necesară
Despre viața făr-apus
În armonie cu Isus
Să nu fim în Etern afară.

Vedem ce n-am putut vedea
Când stăpânea o noapte deasă
Vedem că-n apăsarea grea
EL ușurare poate da
Spre El ființa e atrasă.

Venind la noi din infinit
Face ființa fericită
Efectul ei noi l-am simțit
Ce-a fost uscat a înverzit
Cu raza ei înveșnicită.

Învinge-n om porniri firești
Și-l face-apoi să înțeleagă
Perceptele dumnezeiești
Și zice-apoi: “Ce mare ești
Stăpâne peste lumea-ntreagă.”

Doar Ea ne poate lumina
Să știm de viața după moarte
Ne-ndeamnă a ne închina
Pe Mire a-L întâmpina
Cu melodii și fructe coapte.

Pătrunde-n orice colțișor
Să risipească-ngrijorarea
Efectu-i binefăcător
Ne leagă de Mântuitor
Să-i ascultăm, mereu, chemarea.

Eșec după eșec ar fi
De n-ar veni să ne atingă
Dar e aici, putem sui
Să fim cu Ea în veșnicii
Căci nimeni nu poate s-o stingă.

Lumină tainică și sfântă
A nopții-ntunecime-ai frânt
Și azi ființa, toată cântă
Se bucură, nu se frământă
Că-i dai spre Paradis avânt.

George Cornici

Ploaia de primăvară

Ploaia de primăvară

”Cereţi de la Domnul ploaie, ploaie de primăvară! Domnul scoate fulgerele și vă trimite o ploaie îmbelșugată pentru toată verdeaţa de pe câmp.
Zaharia 10:1

Urcă zâmbitoare raza dimineții,
Cocorii plâng căutând izvorul vieții,
Căprioara caută prin arbuști hrană,
Pământul e uscat, parcă e o  rană.

De-aș fi ciocârlie, aș căuta izvor,
De-aș fi o  căpriță, stânca  mi-ar fi zăvor,
Dar eu sunt o floare, locuiesc aici, jos,
Știu doar să suspin, să-L strig tare pe Cristos:

-„Sunt floare uscată, iar  strig spre Dumnezeu,
Îți cer ploaie de primăvară, Domnul meu!
Mai înviorează-mă cu ploaie din cer,
Îndură-te, Dumnezeul lui Israel!

Păsările zboară și găsesc izvoare,
Eu nu zbor, strig către Domnul „Îndurare!”
Am buzele crăpate, și părul uscat,
Hrănește – mă cu ploaie, al meu Împărat!”

Iar Domnul ascultă al florilor suspin,
Și plânsul cocorului, cel atât de sublim,
Cerul adună și lacrimi de pe pământ,
Și le întoarce în ploaia Duhului Sfânt,

Săgeata fulgerului alb se aruncă,
Tunetul strigă tare, norul de ploaie urcă:
-„Nu te teme, să nu ai îngrijorare,
Eu te sprijin cu Dreapta biruitoare!”

Nori de ploaie urcă, zorii dimineții,
Stropi calzi de ploaie, din  izvorul vieții,
Pământul e uscat, ceru-i trimite hrană,
Duhul Sfânt leagă a pământului rană!

Arancutean Eliza 

Pom bun-roada buna

Text: Matei 12:33-45

Omul bun scoate lucruri bune din vistieria bună a inimii lui…” Matei 12:35

Naşterea din nou produce o viaţă transformată. Prin credinţa în Cristos, putem deveni oameni buni, astfel că faptele bune devin o roadă naturală a ceea ce facem noi. Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos lucrează din interior extinzandu-se spre exterior. Ea schimbă inima persoanei înainte ca să se vadă ceva în afară.
Cu mulţi ani în urmă, am văzut cum Domnul a transformat viaţa unui beţiv notoriu din oraşul unde eram pastor. Prima dată cand l-am întalnit pe acest om, a fost foarte grosolan cu mine. Era şi deosebit de crud prin felul în care îi caracteriza pe creştinii din comunitatea sa. Dar a început să frecventeze biserica şi, nu mult după aceasta, L-a primit pe Cristos. Ca rezultat al convertirii sale, a fost în mod miraculos vindecat de patima beţiei. Mi-aduc aminte că am întîlnit pe cineva la un magazin, care m-a întrebat: „Ce i-aţi făcut lui George? S-a schimbat, ceva de necrezut”. Mulţi alţii m-au sunat şi mi-au dat numele unor persoane de care erau îngrijoraţi. Deşi George era doar un copilaş în Cristos, devenise „un om bun”. Din viaţa sa ieşeau „lucruri bune”. El era un exemplu viu al faptului că dacă devii un pom bun, vei produce roade bune.


Dacă eşti interesat să ştii dacă ai sau nu o credinţă adevărată, atunci uită-te la viaţa ta. Aduce ea roade bune? Te-a făcut credinţa pe care o ai o persoană mai bună decat ai fost înainte de-a fi convertit? Dacă nu s-a întamplat astfel, recunoaşte-ţi nevoia spirituală, mărturiseşte-ţi păcatul, primeşte-L pe Isus Cristos ca Mantuitor. Lasă-L să te facă „un pom bun”, capabil să producă „roade bune.” – H.V.L.

Ca raza cea dulce de soare
Ce viaţă în flori dăruieşte,
Lumina-i la fel şi iubirea
Lui Cristos, ce-n mine trăieşte. „- Whittle

Omul are nevoie de  mai mult decat doar de un început nou, are nevoie de o inimă nouă

Painea zilnica

Calea cea nouă

” avem o intrare slobodă în Locul Preasfânt pe calea cea nouă şi vie pe care ne-a deschis-o El, prin** perdeaua dinăuntru,”Evrei10/20

Cerul își șterge ochii   cei înlăcrimați,
Norii grei, ca un vis urât, sunt scuturați
Soarele iese din odaia de nuntă:
„-Mărire, slavă, Doamne!”îngerii cântă.

Soarele se urcă în carul glorios,
Înfloresc copacii, a înviat Cristos,
El împarte o rază la bătrâni și copii:
„-S-a deschis o Ușă până în veșnicii!

Bucură-te, pământ, ce te-ai cutremurat,
Căci, azi, Isus Cristos din morți a înviat!
Bucurați -vă, neamuri, pustiu, și  mare,
Crucea lui Cristos putere mare are!

Închină- te, perdea, ruptă de sus în jos,
Tu ești drumul nou, pe aici, trece Cristos,
Tu ai fost cândva un zid de despărțire,
Acum, pot trece neamuri  cântând „Mărire!”

Bucură-te, perdea, ce te-ai rupt în două,
Un Preot Sfânt   intră spunând „Pace vouă!”
Tu ești  calea nouă, ce duce sus, spre Cer,
Tu ești stropită toată cu sânge de Miel!

Bucurați-vă, neamuri, intrați după El,
În Sfânta Sfintelor, urmați-L cu mult zel,
Liberă-i intrarea la Preotul de Sus,
Face ispășire sângele lui Isus!

Ștergeți lacrima, văduvă, și tu, orfan,
Cristos  înviat  luptă cu al tău dușman,
Bucură-te, bătrân, fără  apărare,
La Domnul tău Isus găsești alinare!

Nu plânge, Maria, Mormântul e pustiu,
Isus e Învierea, Isus este viu!
Ascultă-I glasul, când te strigă în zori,
Recunoaște- L ca Domn, și nu Învățător!”

Cerul  privește cu ochi albaștri, senini,
Prin perdea, e calea nouă, spre înălțimi,
Soarele iese din odaia de mire:
-„Domnului Isus să Îi cântăm „Mărire!”

Arancutean Eliza 

Așa când toți…

Un lan de flori ne fie gândul, doar pacea fie încălțată,
Slăvească-se în noi Preasfântul, Iubirea-I, veșnic lăudată,

Așa, când toți, cei ce-L slăvim, ne-om bucura în unitate,
Răspândind în jur sublim, iubind sincer pe al nost’ frate,

Se va vedea în noi Mesia, harul, fiind turnat din plin,
Va răspândi-n jur armonia, salvării vieții de la chin.

Eu și tu, și mic și mare, să-L lăudăm pe Creator,
Raza cea sfântă de Soare, lucească-n văzul tuturor!

Înainte, spre un nou maine, înainte, învingători!
Lăudat să fii, Stăpâne, de a Tale fiice și feciori!

Lăudat să fii de-a pururi, Veșnic, Veșnic Împărat,
Legăm inimă și doruri, de Tine, Viață, neîncetat!

Lidia Cojocaru

Carte măreață

Vreau să învăț de la tine lumina,
Carte măreață, carte-ntre cărți,
Fiece rază să-mi farmece ziua,
Vreau de la tine, carte, să-nvăț.

Vreau să învăț de la tine răbdarea,
Carte de veacuri, prin câte-ai trecut!
Vreau să rămân neclintit ca și tine,
Curat adevărul să țin și mai mult.

Vreau să învăț de la tine tăcerea,
Carte-nțeleaptă, carte de preț,
Oricare-i valul nespus de durere,
Vreau de la tine, carte, să-nvăț.

Vreau să învăț de la tine și graiul,
Lumii mele ofrandă să fiu
Și să ard necurmat ca și tine
Pe altarul iubirii de viu!

 Mihai Ghidora