Ce-i omul?

Ce este viaţa, te întrebi, ce-i omul?
Infim atom în universul vast?
Drum între leagăn şi-ultim ceas nefast?
Firul subţire ce-l deşiră ghemul?

E doar un abur ce se-arat-o vreme
Plutind, mânat de vise, apoi piere,
Urmează, mai târziu, sau mai devreme,
Temuta cale fără-napoiere.

Suntem captivi trăirilor prezente,
Trecutul şi-a-ncuiat tăcut zăvorul,
Sperăm în şansa clipei complezente,
Însă nu ştim ce-aduce viitorul.

De mici dorim să facem paşi mai mari
Ne-ascundem vârsta să părem “mai copţi”,
De-ar fi-n putinţă, peste ani să sari …
Sunt zile-n care ne-am lipsi de nopţi.

Adulți fiind, cu sârg clădim, clădim,
Nimic nu poate-a ne tăia elanul,
Ades uităm că într-o zi murim,
Nu ştim dac-o mai fi un alt “la anul”.

Iar de-mbrăcăm şi “haina bătrâneții”,
Clipele zboară, parcă-s mai grăbite,
E-un dar să vezi iar zorii dimineţii,
Nopţile-s albe, zilele-s cernite.

În urmă suflă vântul rece-al morții,
Inima-şi poate-opri oricând bătaia,
Uşor lăsăm atâtea-n voia sorții
Fără să ştim când ni se-ntoarce “foaia”.

Ţărâna se întoarce în ţărână,
Iar lacrimile râuri curg în urmă,
Doar amintiri de-acum o să rămână
Şi năzuinţi ce moartea nu le curmă.

Te-ntrebi: ce-i omul pe făgaşul vieţii?
Un abur, o firavă adiere …
Dar cel născut din Dumnezeu nu piere,
E-ngemănat cu raza Dimineţii!

Olivia Pocol

O raza de lumina

Prin trecerea timpului, tăcerea,
A plâns deseori cu muțenie,
S-a stins îndată cu vremea,
Cuprinsă tainic de poezie.

Zboară slovele spre infinit,
Caută înțelesul iubirii sublime,
Din jertfa Celui, ce m-a iubit.
Și s-a îndurat de mine.

Un foșnet spune, Isus revine.
E sufletul din reflexia luminii.
Din zâmbetul razelor divine,
Vibrează coarda inimii.

Se scaldă sufletul în nemurire
Plutind spre cerul eternității.
Nu-i vis, e adevăr, e mântuire,
E speranța eternă a vieții.

Culeg seninul certitudinii,
Din sufletul atins de lumină,
Alungând norii incertitudinii,
Prin Cuvântul din Scriptură.

Simt cerul mult mai aproape,
Îmi scald sufletul în lumină.
Plutesc prin albastrele ape,
Pe speranța din raza divină.

Sufletul meu atins de lumină,
Plutește ușor spre cerul senin.
Nu mai geme, nu mai suspină.
Mântuirea îi e darul divin.

Dan Viorica 

Bucurați-vă în Domnul!

Raza bucuriei sfinte,
Ce inundă-n vii izvoare
Să ne încânte, să ne avânte
Spre înălțimi nemuritoare!

Raza bucuriei sfinte,
Raza cea divin-senină,
Învie, scoale din morminte
La o viață-n har făr’ tină!

Raza sfintei bucurii
Turnată-n dar spre dăruire,
Poartă-n sine armonii,
Ea-i a Cerului sclipire!

Ea-i sulfare de viață,
Ea-i râu de binecuvântare,
Străbate nori, alungă ceață
Prin Jertfa Mielului cea mare!

Ea e forță, ocrotire
Mulțumești – Cerul coboară!
Fug urgii în mulțumire,
N-are loc cel ce omoară!

În bucurie cântă viața,
Tăria prinde aripi de zbor,
Ea aduce dimineața,
Ea-i parfum mirositor,

Ea-i balsam, ea-i vindecare,
Ea-i a Duhului Sfânt șoaptă,
Ce minune, ce splendoare!
Lasă a bucuriei poartă

Deschisă-n orice clipă a vieții –
Ea își va turna seninul,
Purtând spre Zorii Dimineții
Pe aripa Luminii, plinul

Deplin e-n Isus, Prințul Soare,
Domn Divin, Neprihănire,
În El viața-I o splendoare –
Zbor în cânt spre Nemurire!

Lidia Cojocaru 

Modelează-mă

533675_488593657829517_529914549_nMotto: „Copilaşii mei… când va lua Christos chip în voi.” Gal. 4:19

Modelează-mă, Isuse,
Doamne, Dumnezeul meu,
Până ce-o să ia în mine
Formă numai chipul Tău.

Căci sub presiunea vremii
Şi-a păcatului murdar,
Simt că mi s-a şters conturul
Dintre iesle şi calvar,

Simt că ceaţa de milenii
Parcă-a rupt şi parcă-a şters
Tot ce-ai semănat odată
Cel mai bun în univers.

Văd cum s-a închis iubirea
Ca o pagină-n trecut,
Iar iertarea, dăruirea…
Doamne, parcă s-au pierdut,

Parcă-a fost un nor de gheaţă
Rece şi nenorocos
Şi-am rămas sub roata vremii
Numai nume credincios,

Nu mai stă smerită firea
Răstignită pe calvar,
Ci îşi face loc în frunte,
Vrea să mă subjuge chiar…

Doamne, azi nu-ţi cer nimica
Mai plăcut şi mai frumos
Decât să mă lumineze iarăşi
Chipul Tău, Isus Christos,

Să mă bată ca un soare
Cu o rază de cuvânt,
Căci ‘naintea feţei Tale
Tot ţărână oarbă sunt.

Modelează-mă, Isuse,
Doamne, Dumnezeul meu,
Ca să ia în mine astfel
Formă numai chipul Tău!

Mihai Ghidora 

Din văi adânci

Din văi adânci de dor nespus
Se-nalță către Tine
Privirea mea, dulce Isus
Iar sufletu-mi spre nepătruns
Se-avântă cu suspine,

Căci, oare cât vei zăbovi
Să vii pe nori de slavă…?
Te-așteaptă azi ai Tăi copii
O clipă mai curând să vii
Fără nicio zăbavă!

Tânjim să-Ți vedem fața Ta
Să stăm doar lângă Tine,
C-aici în lumea asta rea
Nu ne găsim fericirea
Ci doar în Cel ce vine!

Lumea ne dă ce e mai rău
Ocară și rușine,
Dar vrem ca Sfânt Numele Tău
Să umple sufletul mereu
Trăind deplin în Tine!

O, câte lacrimi încă curg
De dor, de așteptare
Căci soarele e în amurg
Dar clipele prea-ncet se scurg
Și luna-abia răsare,

Și vine noaptea de dureri,
Tâlharii dau târcoale…
Iar noi, din sfinte privegheri
Strigăm să ne dai mângâieri
Și-o rază pe cărare

Să vedem lațuri ce se-ntind
Și-obstacolele multe
Care pe-atât de mulți îi prind
Fiindc-aleargă neveghind
Și nu vor să Te-asculte.

Dar cei ce vin cu viața lor
La poala crucii Tale,
Le da o, Doamne, ajutor
Și fii-le Far strălucitor
În nopțile de jale.

Cu lacrimi Te chemăm, cu dor
Prin vers și prin cântare,
Grăbește-Te să vii pe nor
Ca noi, plutind spre Tine-n zbor
Să-Ți cântăm Osanale!

Valentin Ilisoi 

 

Multumire

Iti multumesc Isuse
Pentru ziua cea insorita
Pentru painea de pe masa
Pentru ziua de odihna.

Pentru picurii de ploaie
Care stampara pamantul
Pentru raza cea de Soare
Care-mi lumineaza gandul.

Multumesc pentru a Ta viata
Pentru mine ai murit
Iar durerea de pe cruce
Pentru mine ai simtit.

Binecuvantatu-Ti Nume
Este Sfant si minunat
Esti atat de drag Isuse
Pentru sufletu-mi curat.

Ridicat esti peste viata-mi
Ca un steag de biruinta.
Binecuvantat Esti, Doamne
Fiinta Ta-I nemarginita!

Intareste-mi pasii Doamne
Pentru sfanta biruinta,
Fata Ta sa-mi lumineze,
Chipul meu clipa de clipa.

Ramona Boruga 

Ca roua dimineții…

În glas curat, ca roua dimineții
Să înălțăm cântare Celui Sfânt
Știind, că El conduce pasul vieții
Crezând, că are-n grija Sa ”pământ”.

În glas curat, ca roua dimineții
Să se ridice imn frumos spre Soare,
În pas curat, ca roua dimineții
Să fim ca cele sfinte, vii fecioare!

În glas curat, ca roua dimineții
Să-L laude viața noastră zi de zi!
Străbată imnul sfânt al frumuseții
Cea beznă a nopții, a ceasului târziu.

În glas curat, ca roua dimineții
În unitatea sfântă, prețioasă
Ca vas ales, în pasul frumuseții
Slăvind mereu cea Jertfă Glorioasă

Pășim cu imn victorios pe cale –
Ea e trasată de Cel Triumfător!
Nu ne înfrică munți, a morții vale –
Isus, Isus e Cel Biruitor! ! !

În glas curat, ca roua dimineții
Slăvim, slăvim mereu pe Cel Preasfânt!
Un pas curat – e imn al frumuseții,
O dulce rază din Izvorul Sfânt.

Cu rădăcini în Apele Vieții,
Se-aude un splendid cânt, a mii de mii…
De unde vii tu, imn al frumuseții?
– Din vasele de lut, răscumpărați copii.

Un imn curat, ca roua dimineții
Pe aripi de Lumină către Soare,
Întâmpină frumoșii Zori ai Dimineții –
Isus, conduce turma la izvoare…

Lidia Cojocaru 

Foto: Laurentiu Iordache

Mama

Ești raza caldă a dimineții,
Ești har divin, ești sensul vieții,
Ești cântec drag, ești armonie,
Ești pace, farmec, bucurie.

Tu, suflet plin de bunătate
Ce totul faci, ce totul poate,
Tu nume sfânt, de pus la rană,
Fii binecuvântată mamă.

Cu tine viața e frumoasă,
Cu tine-i plinătate-n casă;
Tu ești a lumii bogăție,
Ești susurul ce blând adie.

De ziua ta se-aprind candele,
Se împletesc cununi de stele,
Se aștern covoare vii de flori
În zeci și sute de culori.

E ziua ta, e sărbătoare,
Mama e-un nume scump sub soare.
De aceea azi cu bucurie
Din inimă-ți dorim: fii fericită,
De acum și până-n veșnicie.

Puiu Chibici 

Ape și ape

Cu aripi învolburate marea se ridică,
Gata să zboare până la cerul cu stele,
Dar se prăbușește și malul îl strică,
Sub puhoiul de apă cu aripile grele.

Și susurul blând al zărilor albastre,
Se oglindește în oceanul de lumină.
Aripile le destramă în spuma de astre,
Și spală apa de tină ca pe omul de vină.

La Apele Sfinte tot încearcă s-ajungă,
Și marea și oceanul și omul păcătos.
Ispita tot timpul ascultarea o alungă,
Cu viclenie pângărește tot ce-i frumos.

Păstorul cel Bun coboară pe o rază,
Pune stavilă apelor și păcatele șterge,
Spune un cuvânt și tot timpul e pe fază,
Să vindece suflete cu picătura de sânge.

De sub Tronul iubirii curge râul vieții,
Croind albia spre a nemuririi cărare.
Rupe de pe ochii păcătoși voalul ceții,
Cu flacăra Vie, slăvind eternul Soare.

Ape și ape, diferite, cu gusturi felurite,
Te spală, te hrănesc și chiar te sfințesc.
Fiecare își face rostul pentru ce sunt menite.
Prin ceea ce fac toate se deosebesc.

Apa purificatoare din Sânge sfânt scurs,
Sfințește omul ce e gata să-și vadă starea.
Potolește setea pe al nemuririi parcurs.
Și nu pierde din vedere că Isus e cărarea.

Dan Viorica

Dacă nu Tu, atunci cine?

Dacă nu Tu, atunci cine
Să-mi poarte de grijă când dorul e mare,
Când raza-i puțină și-i multă-nserare,
Speranța se duce, necazul mă ține? …
Dar scumpa-Ți chemare
Îmi scutură zgura și mătură vasul,
Veghează lucrarea și-apropie ceasul
Spre soare-răsare.

Dacă nu Tu, atunci cine
Să sprijine capul când trupul se frânge,
Săracul când n-are, bolnavul când plânge,
Cu drag să ne-nvețe ce-i rău și ce-i bine
Și-n jertfă de sânge
S-arunce departe urâtul păcat? !
Căci jertfa cu care Stăpânul s-a dat
La ceruri ne strânge.

Dacă nu Tu, atunci cine
Să vină-ncontinuu cu-aceeași menire
Spre inimi de piatră, să dea izbăvire,
În timpuri trecute și-n timpul ce vine
Și-n dulce-nsoțire,
În duh și-n putere să-Și crească Mireasa,
Cu mână cerească să-i termine Casa,
Cu-atâta iubire? !

Te roagă azi tot poporul,
Venit din lume să Ți se-nchine,
Cu mâini întinse, cu inimi pline:
Ne spune iarăși că ești Păstorul
Și iar ne-adu
Lângă Tine!
Dacă nu Tu,
Atunci cine? …

Viorica Mariniuc