Viața… e ca un tablou ce tu îl pictezi…

Viața… e ca un tablou ce tu îl pictezi…
Cu râvnă sau așa, făcut de mântuială
Și nu poți ca să mai ștergi, să corectezi
Ce a fost scris pe foaia vieții cu cerneală.

Viața… este ca pământul roditor…
Ce acum plantezi aceea doar va crește
Și dacă semeni rău ce vei strânge-n viitor
Așadar, ce este bun aceea doar sădește.

Viața… este ca cea mai simplă barcă…
Iar tu vâslești din greu ca să ajungi la mal
Te lupți cumplit cu valurile ce te încearcă
Și te îngrozești că vine un mai mare val.

Viața… e ca cea mai serioasă școală…
Căci trebuie la întrebări să dai răspuns perfect
Și nu poți copia căci problema îi personală
Doar tu ești responsabil ca să rezolvi corect.

Viața… este așa ca și o melodie…
Ce-ți place să o asculți însă va avea sfârșit
Ce-ai învățat… ce faci tu pentru veșnicie
Depinde doar de tine cum viața ți-ai trăit.

Viața… e un dar cersc, preasfânt, divin…
S-o păstrăm mereu curată și să trăim frumos
Și prin anii ce se scurg mai credincioși să fim
Un bun exemplu așa cum ne-a învățat Hristos.

Mihail Cebotarev 

M-am vaccinat

M-am vaccinat, și-mi amintesc momentul
Ce mi-a adus deplină libertate
Așa cum precizează Testamentul
Primit-am vindecarea de păcate.

Sunt vaccinat cu doza cea mai tare
Din serul Sfânt ce-i veșnic garantat
Potența lui e infinit de mare
Care din moarte viața mi-a salvat.

Sunt vaccinat cu doza de iubire
Produsă de-un Ceresc laborator
Eram pierdut, răutăcios din fire
De-atunci resimt al dragostei fior.

Iau periodic doza ce răsfrânge
În toată ființa un surplus de Har
Care constă-ntr-o Pâine și un Sânge
Simbolizând pe-acel de la Calvar.

Mai iau și rîvnă și înțelepciune
Ce-ajută sănătatea să sporească
Acestea le primesc prin rugăciune
Când inima-i curată, fără mască.

Îmi mai lipsește-o doză de iertare
Care conține pace și credință
Puterea ei egal în lume n-are
E bustul ce-ntărește-orice ființă.

Că-n lumea asta, tot mai tulburată
Nu-i cel mai important o carte verde
Ci ființa să îți fie transformată
De antidotul care nu se pierde.

Păcatul este boala nemiloasă
Care sfârșește într-un veșnic chin
Spiritual, nu-i ființă sănătoasă
Fără de Har și-a Duhului vaccin.

Iar tratamentul cel mai eficace
Nu-i scump deloc. . de fapt e gratuit. .
Plătind pentru păcatele rapace
Isus Cristos în chinuri a murit.

Prin Sângele Salvării de pe cruce
Care se dobândește prin credință
Isus Hristos, și azi salvare-aduce
Și vindecare pentru-a ta ființă.

Când ai luat vaccinul cum se spune
Devii schimbat deplin și bucuros
Făcând într-una numai fapte bune
Slujindu-L și iubindu-L pe Hristos.

Inoculat de Domnul pe vecie
Eu merg pe cale zilnic fericit
Cu-acei ce mă-nsoțesc spre-Împărăție
Având certificat de: Mântuit!

Daniel Hozan

Mă apasă bătrânețea

Motto: Ps. 71/18: „”Nu mă părăsi, Dumnezeule, chiar la
bătrânețea căruntă, ca să vestesc tăria Ta neamului de acum
și puterea Ta neamului de oameni care va veni!”” Amin!

M-apasă bătrânețea din creștet până-n călcâie
Și nevăzutele poveri sunt tot mai grele,
Doar sufletul mi se îndârjește să rămâie
Copilul de la începutul existenței mele.

Vigoarea trupului – uitându-mă înapoi –
S-a împuținat mereu pe-al vieții drum…
E plin de râvnă duhul, și sufletu-i vioi –
Dar carnea e neputincioasă acum.

Însă nădejdea vie care îmi dă un rost
Și-mi dă tărie spre cer să mă avânt,
E dragostea lui Dumnezeu care mi-a fost
Turnată în inimă de Duhul Sfânt.

Să rămân în dragostea Lui, mi-este dorința,
Căci El a pus în mine gândul nemuririi…
Și tot prin dragoste lucrează și credința –
Iar prin credință am nădejdea mântuirii.

Chiar dacă anii care îi port acum în spate
Și-au pus amprenta – trupul istovindu-l,
De la calea cea dreaptă nu mă voi abate
Ci, Îi voi sluji lui Dumnezeu, slăvindu-L.

Cu frică și cutremur, păzi-voi legământul
De a-L urma în veci pe Domnul meu iubit
Și inima mi-o plec să împlinesc Cuvântul:
Pe Calea mântuirii să merg pân’ la sfârșit.

Deși mă simt bătrân și obosit trupește
În duhul minții mă înnoiesc mereu –
Și sufletul, în Domnul, mi se înveselește
Că am rămas și sunt copil de Dumnezeu.

Ioan Vasiu

Nu te supāra pe noi

Stāpâne plin de îndurare
O, nu te supāra pe noi
C-am aruncat și perle rare
Și hainele de sārbātoare
Și n-am mai vrut sā fim eroi.

De-atâtea ori pe-ngusta cale
Cinstire nu Ți-am înālțat
Ne-ai dat un așternut mai moale,
Ne-ai scos din starea cea de jale
Iar noi mereu Te-am neglijat.

În loc de rugā și cântare,
În loc de jertfā pe altar
Ne-am angrenat într-o lucrare
Ce nu implicā închinare
Și am uitat ce-nseamnā har.

Am pus de-oparte sfânta carte
Cāci idolii ne-au inundat
Și nu ne mai gândeam la moarte
S-avem de-mpārāție parte
Ne-nvinse veacul depravat.

Smeriți ne cerem azi iertare
Cā idolul numit ecran
A generat în noi o stare
De cāldicel și nepāsare
Și-am neglijat divinul plan.

Ce-am câștigat mergând la apa
Dintr-un izvor care-a secat?
Ispititorul ne-a dat sapa
Sā ne sāpām cu râvnā groapa
Sā fim în mediu-ntunecat.

Dar Tu Ți-ai arātat puterea
Ți-ai arātat și mila Ta
Ne-ai spus sā ne schimbām plācerea
Sā nu mai invitām cāderea
În viața noastrā sā mai stea.

E-atât de bine lângā Tine
Sā nu mai fim împovārați
Iubirea Ta ne mai susține
În frāmântāri și în suspine
Sā fim de Tine-ncoronați.

George Cornici

Prin sita cercetării deasă

Prin sita cercetării deasă
Ev. Luca 22:31-32, Ev. Matei 24:12-14
1 Timotei 4:1-9

Prin sita cercetării deasă,
Sunt azi cernuți pe rând creștinii,
Ca să rămână ca, , Mireasă, ,
Doar sfinții cărora le pasă,
De căile Luminii!

Că mulți din cei ce ieri aveau
Și dragoste și râvnă mare,
Azi mai la focul lumii stau,
Paharul de păcat îl beau,
Cuprinși de nepăsare.

Odată erau nelipsiți,
La rugăciuni cu bucurie,
În jugul bun neobosiți…
Acum de lume-s năpădiți,
N-au timp de părtășie.

Erau în Domnul fericiți,
Cu o credință neclintită…
Azi sunt de modă biruiți,
Apatici, reci și rătăciți,
Cu inima-npărțită.

O vreme-au fost înflăcărați,
Cu toți talanții în lucrare,
În fața morții neînfricați,
Azi mulți de oameni speriați,
În prag de lepădare.

Să ne rugăm, să ne sfințim,
Hristos ne-avertizează.
Pe El să îl mărturisim
Și de-am căzut să ne căim…
Biserică fii trează!

Acum în zilele din urmă,
Prin sită trecem fiecare,
Hristos se roagă pentru turmă…
Pe cine-alegem noi la cârmă?
Veghează Adunare!

Teodor Groza

Fă-o singur! Aplică hotărât disciplina asupra unor lucruri

„Şi orice gând îl facem rob ascultării de Cristos.”

2 Corinteni 10:5

Acesta este un alt aspect al naturii viguroase a sfinţeniei. Pavel ne spune: “Iau prizonier orice proiect (gând), pentru a-l face să asculte de Cristos” (Moffatt). Ce multă activitate creştină există astăzi, activitate care n-a fost niciodată disciplinată, ci a luat fiinţă dintr- un imbold! În viaţa Domnului nostru, orice gând şi orice faptă erau aduse sub ascultarea de voia Tatălui Său. N-a existat în El nici cea mai uşoară tendinţă de a urma un imbold personal, în afară de voia Tatălui Său – “Fiul nu poate face nimic de la Sine”. Dar uitaţi-vă la noi: avem o experienţă religioasă bogată şi luăm orice gând născut dintr-un imbold şi îl punem imediat în practică, în loc să-l facem rob şi să ne disciplinăm ca să ascultăm de Cristos.

Trăim zile când se pune un accent exagerat pe munca practică, iar sfinţii care fac rob orice proiect sunt criticaţi şi li se spune că nu sunt plini de râvnă pentru Dumnezeu şi pentru sufletele oamenilor. Dar adevărata râvnă se găseşte în ascultarea de Dumnezeu, nu în înclinaţia de a-I sluji Lui, înclinaţie născută din natura umană nedisciplinată. Este de neconceput şi totuşi, adevărat că sfinţii nu fac rob orice proiect, ci lucrează pentru Dumnezeu sub impulsul propriei lor naturi umane care nu a fost făcută spirituală printr-o disciplină hotărâtă.Noi avem tendinţa să uităm că omul nu doar se predă lui Isus Cristos pentru mântuire; el, de asemenea, acceptă perspectiva lui Isus Cristos asupra lui Dumnezeu, a lumii, a păcatului şi a diavolului. Iar aceasta înseamnă că trebuie să recunoască responsabilitatea lui de a fi transformat prin înnoirea minţii lui.

Oswald CHAMBERS

Doamne, înmulțește harul!

Referințe

1 Timotei 6:6 | Romani 5:15

Negreșit, evlavia însoțită de mulțumire este un mare câștig.
1 Timotei 6:6

Doamne, înmulțește harul
pentru cei ce Te căutăm,
cei ce Casei Tale, pragul,
plini de râvnă îl călcăm.

Te chemăm în rugăciune
să cobori azi între noi.
Înălțăm al Tău sfânt Nume,
cântând, uităm de nevoi.

Însă nu putem uita
de cei dragi ce nu-s aici.
Te rugăm nu îi lăsa
cheamă-i, scrie-i între sfinți!

Și-n dreptul scaunelor goale
peste frați ce n-au venit,
las-o binecuvântare
chiar acum, Isus iubit!

Noi suntem aici cu Tine
unii pe-alții ne-ndemnăm,
nu știm lor de le-o fi bine,
nici pe ei nu îi uităm.

Strânge-ne cu-a Ta iubire,
vrem să fim mulțumitori
și c-o singură simțire
să lucrăm al Tău ogor.

Știm că secerișul vine
târziu după semănat,
însă pace-avem în Tine;
sufletul ne-am ancorat

în nădejdea revărsării
harului mântuitor
peste noi, peste ai noștri
peste-ntregul Tău popor!

Şerban Lavinia 

Armătura lui Dumnezeu

Când de lațul poftei tu eşti prins
Vei reuşi să nu muşti mărul
Doar atunci când mijlocul ție-încins
Cu adevărul,

Când de prinsoarea lumii ai scăpat
Să te păzeşti de gândul omenirii
Veghind, să porți la tine neîncetat
Platoşa neprihanirii,

Când cauți slava ta şi te înalți
Şi vrei ca să te urci mai sus ca alții
Smerindu-te sā cauți să te-ncalți
Cu râvna Evangheliei păcii,

Când la cer Isus sa dus
Ne-a dat Duh, ca păzitor al ființei
Şi-n mâna ta El a mai pus
Scutul  tare al credintei,

În minte când venin ți-a picurat
Tu poți să stingi săgețile amăgirii
Alungă înselăciunea celui necurat
Păzindu-te cu coiful mântuirii,

N-ai să cunoşti nicicând înfrângerea
Cât porți la tine sabia Duhului
Căci ea ți-e sprijin, pază şi puterea
Sabia, care-i Cuvântul Domnului.

Daniel Borgovan 

Ai curaj

Ai curaj, nu-ți fie teamă
Să-ți afirmi credinţa-n El,
Însă fă-o cu-ndrăzneală
Și să n-o faci fără zel.

Ai curaj să porți cu cinste
Numele ce l-ai primit
Și să nu-ți pătezi nici haina,
Poartă-o ca un strai sfințit.

Ai curaj chiar și când, poate,
Vei ajunge prin pustiu,
Nici un fir de păr nu-ți cade
Fără voia Celui viu.

Ai curaj să lupți cu râvnă,
Domnul merge-n fruntea ta,
Nu-i săgeată arzătoare
Să-ți învingă inima.

Ai curaj, dar fii precoce,
Căci vrăjmașul e viclean,
Nu-i nesocoti puterea,
Dar rămâi un bun oștean.

Ai curaj, când adevărul
Se dorește-acoperit,
Tu valorile divine
Să le aperi neclintit.

Ai curaj și vei străbate
Biruind victorios
Printr-o lume de păcate
Înspre cerul glorios.

Lucian Cazacu 

Prea târziu

Ți-ai adunat trăirea în nori pufoși de fum,
Te-ai cocoțat cu râvnă pe muntele de paie
Și-acum, sub talpa casei, ai doar gunoi și scrum,
Pereții nu te-ascultă, trosnesc și se îndoaie.

Te-ai războit într-una, nici nu mai știi cu cine,
Iar pumnii strânși odată stau galbeni și inerți;
Vezi mori de vânt în juru-ți, uitându-se la tine,
De-ai mai deschide gura, ce-ai vrea ca să le cerți!

Îmbărbătat de visuri mărețe despre soartă,
Tot ce-ți poftiră ochii ai vrut și-ai adunat;
Și-acuma stă sfârșitul, proptindu-se de poartă,
Să îți arate câmpul pe care-ai semănat.

Amabil, pus pe glume, în jurul tău ai strâns
Tot prieteni de distracții, de spirit și de „viață”;
Dar cine să mai vină? Când ai ajuns de plâns,
Pe cine mai desfată obrazul de paiață?

Din patimi și amoruri ce le-ai trăit odată,
Nu-i nici o adiere, să-ți netezească fruntea!
Doar singura Iubire, Iubire-adevărată,
Spre patul tău de moarte, mâhnit, străbate puntea.

Pe fața Lui de slavă sunt picuri de durere,
El mâna îți întinde, mai face-o încercare;
Ți-a spus din nou pe nume, dar nu-nțelegi ce-ți cere –
N-ai învățat ce-i „vină”, ce-i „jertfă” și „iertare”.

E El, Mântuitorul, acum ți-ai amintit!
Dar, vai! „cortina cade și piesa s-a sfârșit…”

Viorica Mariniuc