Izbucnesc în mine râuri

Izbucnesc în mine, Doamne,
Râuri mari de bucurie,
Şi-n adâncă închinare
Mă predau cu totul Ție.

M-ai umplut de mângâiere,
Sus mi-ai ridicat obrazul;
Mi-ai dat viață şi putere
Şi-ai îndepărtat necazul.

Copleşită mi-e făptura
De iubirea Ta deplină;
Cântă inima şi gura
Frumusețea Ta divină.

Te ador, Isuse dragă,
Eşti odihnă, fericire,
Eşti comoara mea întreagă,
Tu eşti sens şi împlinire.

Când privesc la Tine, Doamne,
La lucrarea Ta măreață,
Bucuria mă cuprinde,
Lacrimile curg pe față.

Să cunoască lumea toată:
Cel ce se încrede-n Tine,
Nicidecum şi niciodată
Nu va fi dat de ruşine!

Paula D 

Da, Eu voi merge înaintea ta…

”Eu voi merge înaintea ta, voi netezi drumurile muntoase, voi
sfărâma ușile de aramă și voi rupe zăvoarele de fier. Isaia 45:2.

Ref. Is. 45:2; 43:19; 44:3.

Da, Eu voi merge înaintea ta,
Drumuri muntoase voi netezi,
Usi de arama voi sfărâma,
Zăvoare de fier voi rupe, vor pieri!

Râuri în locuri secetoase vor fi,
Drum prin pustie va fi croit,
Pământ însetat nu va mai fi –
Cine-n Cel Sfânt mereu a zidit,

Îi voi fi ocrotire, sfat și tărie,
Viață, putere, fericire în Har –
Mâna Mea-I Apă Vie, e bucurie
Pentru suflet plecat, inimi pe-altar!

Cântă-I, înalță-L, laudă-L mereu –
Biruința-I Isus, Sfântul Rege!
Victorios e destinul tău și al meu –
Cuvânt spus, nici odata nu trece!
––––––––––––
Slăvit fii, Iubire – veacuri inunzi
Tu mergi înainte pe cale,
În credincioșie păzești, orice pătrunzi
Mereu vom ‘nălța osanale!

Mereu vom cânta – credincioșia,
Mereu vom slăvi – izbăvirea,
Isuse, Domn și Stăpân, armonia
E-n Tine, Tu ești – fericirea! ! !

Îți mulțumim de Jertfa nespusă!
Îți mulțumim de orice, oricând!
Îți mulțumim de viața adusă!
Prin Tine cântă ”pământ”.

Lidia Cojocaru

Taina jertfei

“Cine crede în Mine, din inima lui vor curge…” loan 7:38

Isus n-a spus: “Cine crede în Mine va cunoaşte binecuvântarea plinătăţii lui Dumnezeu”, ci: “Din cel ce crede în Mine va curge tot ceea ce primeşte”. Învăţătura Domnului nostru este întotdeauna împotriva realizării de sine. Scopul Lui nu este dezvoltarea omului; scopul Lui este să-l facă pe om să fie exact ca El, iar caracteristica Fiului lui Dumnezeu este dăruirea de Sine. Dacă noi credem în Isus, important nu este ceea ce primim, ci ceea ce El revarsă prin noi. Scopul lui Dumnezeu nu este să facă din noi struguri copţi şi frumoşi, ci să stoarcă dulceaţa din noi. Din punct de vedere spiritual nu ne putem măsura viaţa după succesul pe care-l avem, ci numai după ceea ce revarsă Dumnezeu prin noi, iar aceasta nu o putem măsura deloc.

Când Maria din Betania a spart vasul cu mir preţios pe care l-a turnat pe capul Iui Isus, acesta a fost un act pe care nimeni altcineva nu l-a considerat potrivit momentului: ucenicii au spus că a fost o risipă. Dar Isus a lăudat-o pe Maria pentru fapta ei de mare devotament şi a spus că oriunde se va predica Evanghelia, “se va spune şi ce a făcut ea, spre pomenirea ei”. Domnul nostru tresaltă de bucurie când vede pe vreunul dintre noi făcând ce a făcut Maria, nefiind legat de un lucru sau altul, ci fiind predat Lui cu totul.

Dumnezeu a dat viaţa Fiului Său pentru ca lumea să poată fi mântuită: suntem noi pregătiţi să ne dăm viaţa pentru El? “Cel ce crede în Mine, din inima lui vor curge râuri de apa vie”, adică sute de alte vieţi vor fi încontinuu înviorate. Este timpul acum să spargem vasul de alabastru al vieţii noastre, să încetăm să mai dorim satisfacţia personală şi să lăsăm ca viaţa noastră să curgă pentru El. Domnul nostru întreabă care dintre noi vrea să facă aceasta pentru El.

Oswald CHAMBERS

Sunt eu convins de Cristos?

“Totuşi să nu vă bucuraţi de (aceasta) …. ci bucuraţi-vă că numele voastre sunt scrise înceruri.” Luca 10:20

Isus Cristos ne spune, de fapt: ..Nu te bucura de succesul în lucrarea pentru Mine, ci bucură-te că ai o relaţie bună cu Mine”. Capcana în care poţi cădea este să te bucuri de succesul în lucrarea creştină, să te bucuri de faptul că Dumnezeu te-a folosit. Nu-ţi poţi imagina niciodală ce poate face Dumnezeu prin tine dacă ai o relaţie bună cu Isus Cristos.

Menţine o relaţie bună cu El şi atunci, indiferent în ce situaţie te afli şi indiferent cu cine te întâlneşti în fiecare zi, EI revarsă prin tine râuri de apă vie; prin mila Lui, El nu te lasă să observi aceasta. Când, prin mântuire şi sfinţire, ai o relaţie bună cu Dumnezeu, aminteşte-ţi că, oriunde ai fi, tu eşti pus acolo de El. Prin reacţia vieţii tale la tot ceea ce te înconjoară vei împlini planul lui Dumnezeu, atâta timp cât rămâi în lumină, după cum El însuşi este în lumină.

Astăzi există tendinţa de a pune accentul pe lucrare. Fereşte-te de oamenii care fac din utilitate obiectivul principal al mesajului lor evanghelic. Dacă iei drept test utilitatea, atunci viaţa lui Isus Cristos a fost cel mai mare eşec întâlnit vreodată. Steaua călăuzitoare a sfântului este Dumnezeu însuşi, nu utilitatea. Ceea ce contează este lucrarea pe care o face Dumnezeu prin noi, nu ceea ce facem noi pentru El. Ceea ce caută Domnul nostru în viaţa unui om este doar relaţia valoroasă cu Tatăl Său. Isus îi duce pe mulţi fii la slavă.

Oswald CHAMBERS

Apa vieții!

Lumea e însetată după ceva,
Ea caută implinerea prin pofta sa.
Chiar dacă bea apă, e tot însetată,
Căci nu vrea să bea apa adevărată.

Unii beau din belti și alții din râuri,
Unii de pe stâncă, alții din pârâuri.
Și după ce-au băut, le este tot sete…
Fac și mari eforturi, dar în zadar sunt toate.

Marea mulțime e tot însetată,
Ea caută și caută mereu, lucruri sau
persoane…
Ceva în lumea aceasta, ceva pentru alinare. .
Un leac sau ceva pentru vindecare.

O sorb, se îndoapă cu amărăciune…
Chiar dacă e murdară, ei beau fără încetare.
Nu stau puțin și să se întrebe:
Ceea ce eu beau oare nu e fiere?

Unii se opresc și chiar meditează,
Văzând în urma lor, o urmă murdară…
Dar își spun în minte, chiar dacă-i așa,
E plăcut, frumos, nu mă interesează…

Își continuă viața, poate și mai rău…
Gustă chiar din toate, neștiind că după,
Va urma amarul, și apoi necazul,
Și, la sfârșit, va veni și iadul…

Stau și mă gândesc câtă nepăsare!
Pentru cei ce știu că apa e murdară…
Și totuși ei nu vor ca să nu mai bea,
Merg tot înainte, urmând calea aceasta.

O cale care duce direct înspre abis!
Ceva întunecos, ceva fără sfârșit.
Un loc nu pentru oameni ci pentru îngerii
căzuți…
Acolo va ajunge omul, dacă n-acceptă „apa
vieții” care e Isus.

Există o apa a vieții? Există oare Isus?
Există oare? se întreabă unii…
Se întreabă și cei ce cred că este doar un mit,
Dar cred în continuare că a fost doar o
poveste.

Și o țin așa fără să facă vreo cercetare,
Fără să strige înspre ceruri, pentru salvare.
Căci în cer este „apa vieții”, acolo este Cel ce-
i viu,
Acolo este și iertarea ce ne-a dăruit-o
Dumnezeu prin Fiu!

El a sacrificat chiar pe propriul Fiu pentru
omenire,
A dat tot ce a avut mai scump, a murit pentru
tine.
A plătit tot ce tu nu puteai vreodată,
Pironind păcatul pe-o cruce înaltă.

Și tu stai așa, fără vreo acțiune?
Fără lacrimi amare? fără o prăbușire?
Fără închinare? fără implorare?
Cere-I astăzi milă și a Sa îndurare.

Cheamă-L pe Isus în viața ta,
Astăzi se mai poate, este șansa ta.
Nimic să nu te oprească, fugi la El acum,
Predă-ți viața în mână Lui.

El te va schimba într-o făptură nouă,
Va arunca haina ta murdară și îți va da una
nouă.
Albă și imaculată, în sânge sfânt spălată,
De însuși Isus, Cel cea fost răpus.

Și îți va spune să trăiești frumos,
Drept să fii în toate, sfânt cum El a fost!
Biblia te va îndruma spre Împărăție,
Spre Tatăl, spre Isus, spre cerul cel de sus.

Samuel Holbura 

Lucrarea celor nebăgaţi în seamă

“Ferice de cei săraci în duh.” Matei 5:3

Noul Testament remarcă lucruri care, din punctul nostru de vedere nu par să conteze. ..Ferice de cei săraci în duh” sau, într-o traducere mai literală. “Ferice de cei lipsiţi”. Săracii sunt un fapt cât se poate de obişnuit. Predicarea din zilele noastre are tendinţa de a sublinia puterea voinţei sau frumuseţea caracterului – lucruri care sunt uşor de observat. Propoziţia pe care o auzim atât de des, “Hotărăşte-te pentru Cristos”, este sublinierea unui lucru pe care Domnul nostru nu l-a spus niciodată.

El nu ne cere niciodată să ne hotărâm pentru El, ci să ne predăm Lui. ceea ce este cu totul altceva. La baza împărăţiei lui Isus Cristos stă frumuseţea nealterată a lucrurilor obişnuite. Sunt binecuvântat in sărăcia mea. Dacă ştiu că nu am nici o putere a voinţei, nici o nobleţe a caracterului, atunci Isus îmi spune: “ferice de tine, pentru că prin această sărăcie poţi intra în împărăţia Mea”. Nu pot intra în împărăţia Sa ca un om bun, pot intra numai ca un om cu totul sărac.Ceea ce caracterizează cu adevărat frumuseţea care contează pentru Dumnezeu este faptul că ea nu este niciodată conştientă de sine însăşi. Influenţa conştientă este îngâmfată şi necreştină.

Daca spun: ..Mă întreb dacă sunt bun la ceva pentru Dumnezeu”, pierd imediat frumuseţea atingerii Domnului. “Cine crede în Mine, din inima lui vor curge râuri de apă vie.” Dacă examinez “debitul râului”, voi pierde atingerea Domnului.Care sunt oamenii care ne-au influenţat cel mai mult? Nu cei care au crezut că ne-au influenţat, ci aceia care n-aveau nici cea mai mică idee că ne influenţează. În viaţa creştină ceea ce este implicit nu are niciodată conştienţă de sine; dacă are, îşi pierde acea frumuseţe nealterată care este caracteristica atingerii lui Isus. Ştim întotdeauna când lucrează Isus, pentru că El pune în lucrurile obişnuite ceva care ne inspiră.

Oswald CHAMBERS

Răspândirea vieţii

“Râuri de apă vie.” loan 7:38

Un râu ajunge prin locuri pe care izvorul nu le cunoaşte, iar Isus spune că, dacă am primi din plinătatea Sa oricât de puţin s-ar vedea aceasta în viaţa noastră, din noi vor curge râuri care vor binecuvânta cele mai îndepărtate părţi ale pământului. Noi n-avem nimic de-a face cu această revărsare – “Lucrarea lui Dumnezeu este să credeţi. .” (Ioan 6:29). Dumnezeu rareori lasă ca un om să vadă ce mare binecuvântare este el pentru ceilalţi.

Râul este minunat de perseverent, învinge orice îi iese în cale. O vreme îşi urmează neabătut cursul, apoi dă de un obstacol şi, pentru un timp este oprit, dar curând, sau îşi va croi un drum care înconjoară obstacolul, sau va dispărea din vedere câţiva kilometri, ca apoi să apară din nou, mai mare şi mai grandios decât înainte. Te uiţi şi vezi că Dumnezeu foloseşte unele vieţi, în timp ce în viaţa la a apărut un obstacol şi nu mai pari a fi folositor. Fii permanent atent la Izvor şi Dumnezeu fie te va ajuta să ocoleşti obstacolul, fie îl va lua din calea ta. Râul Duhului lui Dumnezeu învinge orice obstacol

Nu privi niciodată la obstacole sau la dificultăţi. Obstacolul nu va avea nici o importanţă pentru râul care va curge neabătut prin tine dacă vei avea grijă să-ţi iei apa mereu din Izvor. Nu lăsa nimic să se interpună între tine şi Isus Cristos, nicio trăire sufletească sau experienţă; nimic nu trebuie să te despartă de marele Izvor suveran.

Gândeşte-te le râurile vindecătoare şi bogate care se dezvoltă în sufletele noastre! Dumnezeu a descoperit minţii noastre adevăruri minunate şi orice lucru pe care ni l-a descoperit este o dovadă a puterii crescânde a râului pe care El îl va revărsa prin noi. Dacă tu crezi în Isus, vei descoperi că Dumnezeu a acumulat în tine torente de binecuvântări pentru alţii.

Oswald Chambers

Taina jertfei

“Cine crede în Mine, din inima lui vor curge…” loan 7:38

Isus n-a spus: “Cine crede în Mine va cunoaşte binecuvântarea plinătăţii lui Dumnezeu”, ci: “Din cel ce crede în Mine va curge tot ceea ce primeşte”. Învăţătura Domnului nostru este întotdeauna împotriva realizării de sine. Scopul Lui nu este dezvoltarea omului; scopul Lui este să-l facă pe om să fie exact ca El, iar caracteristica Fiului lui Dumnezeu este dăruirea de Sine. Dacă noi credem în Isus, important nu este ceea ce primim, ci ceea ce El revarsă prin noi. Scopul lui Dumnezeu nu este să facă din noi struguri copţi şi frumoşi, ci să stoarcă dulceaţa din noi. Din punct de vedere spiritual nu ne putem măsura viaţa după succesul pe care-l avem, ci numai după ceea ce revarsă Dumnezeu prin noi, iar aceasta nu o putem măsura deloc.

Când Maria din Betania a spart vasul cu mir preţios pe care l-a turnat pe capul Iui Isus, acesta a fost un act pe care nimeni altcineva nu l-a considerat potrivit momentului: ucenicii au spus că a fost o risipă. Dar Isus a lăudat-o pe Maria pentru fapta ei de mare devotament şi a spus că oriunde se va predica Evanghelia, “se va spune şi ce a făcut ea, spre pomenirea ei”. Domnul nostru tresaltă de bucurie când vede pe vreunul dintre noi făcând ce a făcut Maria, nefiind legat de un lucru sau altul, ci fiind predat Lui cu totul.

Dumnezeu a dat viaţa Fiului Său pentru ca lumea să poată fi mântuită: suntem noi pregătiţi să ne dăm viaţa pentru El? “Cel ce crede în Mine, din inima lui vor curge râuri de apa vie”, adică sute de alte vieţi vor fi încontinuu înviorate. Este timpul acum să spargem vasul de alabastru al vieţii noastre, să încetăm să mai dorim satisfacţia personală şi să lăsăm ca viaţa noastră să curgă pentru El. Domnul nostru întreabă care dintre noi vrea să facă aceasta pentru El.

Oswald CHAMBERS

Sunt eu convins de Cristos?

“Totuşi să nu vă bucuraţi de (aceasta) …. ci bucuraţi-vă că numele voastre sunt scrise înceruri.” Luca 10:20

Isus Cristos ne spune, de fapt: ..Nu te bucura de succesul în lucrarea pentru Mine, ci bucură-te că ai o relaţie bună cu Mine”. Capcana în care poţi cădea este să te bucuri de succesul în lucrarea creştină, să te bucuri de faptul că Dumnezeu te-a folosit. Nu-ţi poţi imagina niciodală ce poate face Dumnezeu prin tine dacă ai o relaţie bună cu Isus Cristos.

Menţine o relaţie bună cu El şi atunci, indiferent în ce situaţie te afli şi indiferent cu cine te întâlneşti în fiecare zi, EI revarsă prin tine râuri de apă vie; prin mila Lui, El nu te lasă să observi aceasta. Când, prin mântuire şi sfinţire, ai o relaţie bună cu Dumnezeu, aminteşte-ţi că, oriunde ai fi, tu eşti pus acolo de El. Prin reacţia vieţii tale la tot ceea ce te înconjoară vei împlini planul lui Dumnezeu, atâta timp cât rămâi în lumină, după cum El însuşi este în lumină.

Astăzi există tendinţa de a pune accentul pe lucrare. Fereşte-te de oamenii care fac din utilitate obiectivul principal al mesajului lor evanghelic. Dacă iei drept test utilitatea, atunci viaţa lui Isus Cristos a fost cel mai mare eşec întâlnit vreodată. Steaua călăuzitoare a sfântului este Dumnezeu însuşi, nu utilitatea. Ceea ce contează este lucrarea pe care o face Dumnezeu prin noi, nu ceea ce facem noi pentru El. Ceea ce caută Domnul nostru în viaţa unui om este doar relaţia valoroasă cu Tatăl Său. Isus îi duce pe mulţi fii la slavă.

Oswald CHAMBERS

În inima ta…

Adesea te-ntrebi ce ţi s-a întâmplat,
Te-ntrebi cine eşti şi care ţi-e rostul
De ce eşti aşa şi de ce te-ai schimbat
De ce nu mai eşti cum ai fost tu odat’
Şi care-o să-ţi fie pedeapsa sau costul?

În inima ta, auzi mereu glasul
În cuget îţi spune ce-i bine, ce nu-i…
Dar tu, Îl respingi, grăbeşti apoi pasul
Şi nu realizezi că-n curând, vine ceasul
Când vei da socoteală de toate chiar Lui!

Inima se zbate-n dureri ne-nţelese
Şi-ţi spune mereu când eşti gata să cazi
Dar tu n-o asculţi, cauţi plăcerile-alese
Şi-apoi, te trezeşti că eşti prins între lese;
De n-ai fost mai bun ieri, măcar să fii azi…!

Şi curg din inimă râuri de lacrimi
Când reci, când fierbinţi, dar pline de dor…
E dorul suprem, ce-şi revarsă în patimi
Dorinţa de-a umple golul din inimi
Cu dorul de Cer, ce-i deplin, ‘nnălţător…

Când cerul ţi-e plin de furtuni şi de ploi
Şi nu mai zăreşti de-atâţia nori, soare,
Tu luptă şi crede, si nu da ‘napoi
Căci nu vei fi singur, mereu veţi fi doi
Şi când nu mai poţi, El te poartă pe braţe!

Să nu te gândeşti să renunţi a lupta
Căci El te iubeşte şi vrea să te-ajute
Tu cere-I să-ţi umple azi inima ta
Cu multă putere şi dragostea Sa
Încrede-te-n El, căci o să te-asculte!

Ai temeri, poveri, şi adesea-obosit…
Pe cale mai bâjbâi şi mergi şchiopătând
Şi stai în picioare pe stâncă, lovit…
Tu ‘nalţă spre Cer glasul tău istovit
Şi cere-I putere; te roagă crezând…

Căci El te ascultă prin orice-ai trecut
Şi-I gata s-ajute, de vede credinţa;
Îndreaptă-ţi dar pasul şi viaţa de lut
Slujeşte-I doar Lui necurmat, ne-ntrerupt,
Şi-apoi, când Îl chemi, îţi va da biruinţa!

Megyesi Calin