Psalmul 46

Da, Dumnezeu e adăpost și stâncă
Un sprijin de nădejde pentru noi
Chiar și cînd trecem valea cea adâncă
El nelipsit ne-ajută în nevoi.

De-aceea nu ne temem niciodată
Pământu-ntreg dacă s-ar zgudui
Chiar munții de-ar începe dintr-o dată
În adâncimi de mări a se clinti.

Chiar de-ar urla îngrozitor de tare
Și-ntruna valurile-ar spumega
De s-ar sui la o-nălțime mare
Încât și munții s-ar cutremura.

Exită-un Râu a cărui dulci izvoare
Înveselesc Cetatea de Smarald
Locașul Sfânt cu ale lui pridvoare
Ce-i Locuința Celui Preaînalt.

În al ei mijloc Dumnezeu domnește
Deaceea nicicând nu se va clinti
Și-Acel ce necurmat o ocrotește
Îi –aduce ajutor în zori de zi.

Sunt neamurile prinse-n frământare
Se clatină împărății la rând
Când glasul Lui răsună clar și tare
Topit de groază e întreg pământ.

Cu noi e-un veșnic Domn peste oștire
Cu noi e a lui Iacov Dumnezeu
Un Turn ce ne oferă izbăvire
Scăparea ne-o găsim în El mereu.

Veniți și ridicați-vă privirea
Din câte-au fost vedeți câte mai sunt
Căci Dumnezeu aduse pustiirea
Și-a răspândit-o pe întreg pământ.

El pus-a-n lume capăt la războaie
Și suliță și arc le-a sfărâmat
Trecut-a sub a focului văpaie
Și-acele care gata de luptat.

Opriți-vă! ! veni din Cer cuvântul
Să știți căci numai Eu sunt Dumnezeu
În stăpânirea Mea-i întreg pământul
Și peste neamuri stăpânesc doar Eu.

Cu noi e-un veșnic Domn peste oștire
Cu noi e a lui Iacov Dumnezeu
Un Turn ce ne oferă izbăvire
Scăparea ne-o găsim în El mereu.

Daniel Hozan

Timpul

O nouă zi a început
Și curge ca un râu în vale
Se duce; dar eu ce-am făcut?
M-am depărtat, mai mult… pe cale.

Și trece timpul făr’ să-ntrebe
Nu-l poți opri sau să-l grăbești
Se duce; ce-ai să faci atunci?
Când cerul sfânt, tu n-o să vezi?

Și iată timpul, nu te-ntreabă
Ce ai făcut? Sau ce-ai să faci?
Nu vrea să știe, amice dragă
De viața tu ți-ai rezolvat.

Nu vrea să știe de-mpăcarea
Sau mântuirea, tu de-o ai
Nu vrea să știe timpul frate
De cu Isus viața o ai.

Nu vrea să știe de credință
Nu vrea să știe nici de fapte
Nu știe că credința mare
Fără de fapte este moartă.

Și de iubire nu te-ntreabă
Indiferent i-e de iubești
Dacă urăști lui i-e tot una
Nu te împinge să iubești.

De ierți? Nu te întreabă veac!
Dacă te cerți nu vrea să știe
El are doar o-ndatorire
O slujbă ce i-e pregătită.

El e supus, nu-ți da răgaz
Cu el nu poți negocia
El este-n slujba lui Isus
Și n-o să poți a-l amâna.

Și firul vieți-a fost decis
Chiar înainte să te naști
Pământul nu era creat
Când numele îți era dat.

Nici dealuri, mări și nici suflare
Nici orizonturi nu erau
Când Domnul se juca cu tine
Și sufletul îți cunoștea.

Deci crede cu toată ființa
Nu amâna, nu este timp
Nu mai te duce la răscruce
Tu timpul nu o sa îl schimbi.

Maria Rank

Eu tot te-aș lăuda

Chiar dac-aș fi o piatră
Eu tot, te-aș lauda
Cu lovituri și strigăt
Eu Ție ți-aș cânta

Chiar dac-aș fi o floare
Mereu eu ți-aș cânta
Cu strigăt și petale
Mereu te-aș onora

Chiar dac-aș fi un munte
Cu vârful înălțat
Nu m-aș mândri Isuse
De Tine sunt creat!

Chiar dac-aș fi un râu
Ce curge, neîncetat
De Tine am nevoie
Ca să mă ții curat

Chiar pasăre de-aș fi
Ce-aș face fără Tine
Când tu m-ajuți să zbor
Nimic sunt fără Tine

Chiar soarele să fiu
Tu m-ai creat să ard
Și Tu m-ai pus în slujbă
Lumina ca să dau!

Chiar vântul de aș fi
Și mult, eu, aș striga
Supus ți-aș fi Stăpâne
De Tine sunt suflat!

Orice viețuitoare
Supusă ți-e, doar Ție
Cum să se-mpotrivească
Mărețului Părinte?

Și eu, un om, cu viața
Cu gânduri și decizii
Mă-npotrivesc, eu, Ție…
Tu, m-ai creat, Părinte!

Mi-ai dat o cale-n fața
M-ai pus ca să aleg
Mi-ai spus: Viața sau moartea
Ce drum ai sa alegi?

Maria Rank 

Amintirile sunt despre Tine

Amintirile sunt despre Tine:
Cum Te căutam fără să știu,
Mestecam orice, crezând că-i bine,
Atingeam un mort, sperând că-i viu.
Și plângeam, hălăduind prin lume,
Floare vestejită, fără nume.

Amintirile sunt despre Tine:
Îmi zgâriam picioarele prin râu,
Pietrele mi se strângeau, ciorchine,
Și-adormeam flămând și fără frâu.
Hămesit, la margini de ogor,
Istovit, aproape de izvor.

Amintirile sunt despre Tine,
Țipăt din cenușă și din noapte –
Aș fi spus și nu aveam la cine
Că mi-i somn și bubele mi-s coapte.
Dar mi-au spus și stelele, și norii
Să descui la poarta închisorii…

Eu, salvatul fără nici un merit,
Răsplătitul fără vreo ispravă,
Am primit din înălțime credit,
De la Prințul coborât din slavă.

Absorbit pe veci de-a Ta iubire
Năvălindă-n orice amintire,
Astăzi stau cu inima-mpăcată,
La piciorul Tău, ca nestemată.

Viorica Mariniuc 

Anii zboară

Anii  zboară şi  trec , ca un sunet , uşor,
Ca  un  vis  întrerupt , ca  al  păsării  zbor.
Viaţa  e  ca  un  rîu ,  anii  noştri,  se  scurg,
Amintiri ne rămîn, doar  din  tot ce-am  făcut.

Anii  noştri  se duc, dar  noi nu ne  grăbim,
Să  trăim  pentru  Isus  şi  Lui  să-I  slujim.
Anii  zboară  şi  trec , iute , ca  şi  un  gînd,
Nu mai poţi să-i întorci, peste vremuri, trecînd.

Astăzi  eu  am  ajuns  la  răscruce  de drum,
În  genunchi  mă  aplec, vin  la  Tine,  acum.
Mă întristez uneori, timpul scump l-am pierdut,
Numai  frunze  şi  flori, dar  rod  nu am făcut.

Doamne, Tu mă cunoşti, ştii, că eu Te iubesc,
Păcătos sunt  şi slab , dar  prin  Tine  trăiesc.
Viaţa  mea ,  tot   ce  am ,  este  în  mîna  Ta,
Căci  nimic  n-are  preţ ,  fără  dragostea  Ta.

Mihail Cebotarev 

Ca un cerb ce-atât doreşte…

Ca un cerb ce-atât doreşte,
Din izvor ca să se-adape,
Al meu suflet iar tânjeşte
După-al Tău izvor de ape.

Ca o rază care-ncearcă
Ziua-n taină ca s-o ţină,
Eu mă ţin de Tine, Doamne,
Căci Tu eşti a mea lumină.

Ca o mamă care plânge,
De durere pentr-un fiu,
Al meu suflet tot tânjeşte,
După Duhul Tău cel viu.

Ca un râu ce tot se zbate
Până la vărsare-n mare,
Al meu suflet tot aleargă
Ca s-asculte-a Ta chemare.

De nu Te-aş avea pe Tine,
Doamne, pe acest pământ,
Eu aş fi numai ţărână
Şi doar praf purtat de vânt.

Glasul Tău ‘L-aud mereu,
Şi-n lumină şi în noapte
Căci duios, pe-aripi de vânt
Eu aud ale Tale şoapte.

Te privesc, dar eşti departe,
Dincolo de bolta plină,
Totuşi, ştiu că-n mine eşti
Căci Tu eşti, Cel ce m-alină.

Cristian I. Rotaru

Ca un cerb ce-atat doreste

Ca un cerb ce-atât doreşte,
Din izvor ca să se-adape,
Al meu suflet iar tânjeşte
Dup-al Tău izvor de ape.

Ca o rază care-ncearcă
Ziua-n taină ca s-o ţină,
Eu mă ţin de Tine, Doamne,
Căci Tu eşti a mea lumină.

Ca o mamă care plânge,
De durere pentr-un fiu,
Al meu suflet tot tânjeşte,
După Duhul Tău cel viu.

Ca un râu ce tot se zbate
Până la vărsare-n mare,
Al meu suflet tot aleargă
Ca s-asculte-a Ta chemare.

De nu Te-aş avea pe Tine,
Doamne, pe acest pământ,
Eu aş fi numai ţărână
Şi doar praf purtat de vânt.

Glasul Tău ‘L-aud mereu,
Şi-n lumină şi în noapte
Căci duios, pe-aripi de vânt
Eu aud a Tale şoapte.

Te privesc, dar eşti departe,
Dincolo de bolta plină,
Totuşi, ştiu că-n mine eşti
Căci Tu eşti, Cel ce m-alină.

Cristian I. Rotaru

Pale calde, râu de soare

Pale calde, râu de soare,
Ce mă scaldă în răcoare,
Pală blândă, adiere,
Lasă feței mângâiere.

Crâng cu melodii măiestre,
Poartă-n spate o poveste
Ca un mit legat în sac
Și sute de ani cărat

Pentru tine, pentru mine,
Să-avem pace, să-avem bine,
Mulți viața lor și-au dat
Și mult sânge-a fost vărsat…

Astăzi, mai mulțumitor
Decât ieri, și mai cu dor
Îți întind pe-al Tău altar
Jertfa laudei în dar.

Toate-n taină le-ai făcut;
La sfârșit, Ți-au și plăcut.
Așa bine-au fost croite
Că-au ajuns desăvârșite.

Tu ești mai presus de toate.
Tu ești Cel ce totul poate.
Nimeni nu este ca Tine,
Când faci ceva, Tu faci bine.

Tu ești Bun și nimeni altul
Nu se poate măsura
În tărie sau în sfatul
Ce cu dragoste-l poți da.

Tu ești Cel Atotputernic.
Tu ești Dumnezeul meu.
Mulțumiri vrea să-Ţi aducă,
Și laude, sufletul meu.

Pentru jertfa de pe cruce,
Pentru sângele vărsat
Ce viață, pace-mi aduce,
Doamne, fii-n veci lăudat!

Lidia Gheorghe

Izbavire, Izbavire

Izbavire, izbavire
Sa ne incingi cu al tau brau
Izbavire, izbavire
Vrem sa bem din al Tau rau.

Izbavire, izbavire
Sa cobori din Dumnezeu.
Izbavire, izbavire
Ia-ne Tu in carul Tau.

Izbavire, izbavire
Tu te arati in stramtorare
Izbavire, izbavire
Nor ceresc de indurare.

Izbavire, izbavire
Ne inconjori cu al Tau har
Izbavire, izbavire
Din Isus cobori ca dar.

Izbavire, izbavire
Te asteptam neincetat
Izbavire, izbavire
Vino in omul incercat.

Izbavire, izbavire
In necaz da biruinta
Izbavire, izbavire
Vino la noi prin credinta.

Izbavire, izbavire
Tu nadejde a invierii
Izbavire, izbavire
Tu sa nu ne lasi ocarii.

Izbavire, izbavire
Vrem ca in ceasul de rapire
Izbavire, izbavire
Sa ne imbraci in nemurire.

Ciprian Muresan

referinta ps 68.20

Tu nu esti ca o piatra

Tu nu eşti ca o piatră într-un râu
Ce stă în calea apelor ce trec
Lăsându-te  mereu fără de brâu
Şi fără viaţă, şi mai gol, mai sec.

Tu nu eşti ca o piatră într-un drum
Ce e călcată de orice picior
Ce arzi în flăcări fără nici un fum
În zilele încercării în cuptor.

Tu nu eşti ca o piatră pe un ogor
Ce an de an, tristeţea o răpune
Când secerişul pleacă cu al lui nor
Şi ea rămâne singură-în păşune.

Tu nu eşti ca o piatră într-un pustiu
Popas doar de-o clipă pentru fiare
Ce se ascund de focul auriu
Găsind o umbră fără de răcoare.

Tu nu eşti ca o piatră într-un ocean
Ce împărăţeşte adâncul nemilos
Ce nu-i atinsă nici de daltă, nici ciocan
Şi într-un zid, n-ar fi de vreun folos.

Tu nu eşti aceea piatră de pe munte
Ce pe înălţimi stă ca învelitoare
Adăpostind adesea pe a ei frunte
Nori ce ascund o slavă trecătoare.

Tu nu eşti acea piatră de adăpost
Ce ascunde în ea plăcerile murdare
Ce întinează  acum tot ce a fost
Cândva curat, prin jertfa de iertare.

Tu nu eşti piatra care a fost  sculptată
Să porţi în tine, un chip necunoscut,
Un nume doar, ce n-are viaţă
O umbră, a chipului de lut.

Tu eşti o piatră de topaz
O piatră încercată
Prin bucurii, şi prin necaz,
Din cer, eşti prelucrată.

Tu eşti  piatra cea de hrisolit
A şaptea piatră de podoabă
Şi, ori şi cât ai fi de prigonit,
Tu îţi aduni în cer, comori de slavă.

Tu eşti ca piatra de iaspis
Şi în zid, şi-n temelie
Biruitor de îi fi, e scris,
Vei străluci o veşnicie.

Şi tu, safir şi crisolit,
Beril şi crisopraz,
Veţi străluci în infinit
Departe de orice necaz.

Şi voi, ca nişte pietre vii
Sunteţi zidiţi să fiţi o casă
Ce va străbate veşnicii
De glorie împărătească.
Muresan Ciprian,