Roaga-te pentru o cauza corecta

16 noiembrie

Text: Ioan 15:1-10

Daca ramaeti in Mine, si daca raman in voi cuvintele
Mele, cereti orice veti vrea, si vi se va da.

Ioan 15:7

Un prieten mi-a spus ca a venit la el cineva cu cererea de a se
ruga pentru el. Cumparase un bilet la loto, care i-ar fi adus
100.000 de dolari in cazul ca biletul s-ar fi dovedit a fi „cel
norocos”. El a cerut prietenului meu, care este pastor, sa se roage
ca numarul sa fie catigator, deoarece el va da zece la suta din
premiu pentru Domnul. Pastorul a ezitat, apoi a spus: „Bine, dar
mai intai permite-mi sa te intreb: „Esti tu gata sa-I dai lui Dumnezeu
acelasi procent din actualul tau castig saptamanal?” Omul a fost
surprins si speriat. „Da-da-dar, am nevoie de el ca sa pot trai”, a
inganat el. Inima acestui om nu era cinstita cu Dumnezeu. Cererea
sa, aparent spirituala, nu era decat o simpla masca a egoismului
sau.

Dumnezeu nu raspunde la asemenea rugaciuni. Textul de azi si
cel din Matei 21:22: „Tot ce veti cere cu credinta va va fi dat”, nu
sunt bilete castigatoare de loto care sa hraneasca natura noastra
egoista. Unii, totusi, vad in ele bilete de libera intrare in bogatie si
succes. In timp ce Biblia face multe afirmatii incurajatoare despre
dorinta Tatalui de-a ne asculta si de-a raspunde la cererile noastre,
textul de azi defineste conditia: Trebuie sa fim in partasie cu
Cristos si sa pastram Cuvantul in inima noastra.

„Cu cat cunoastem mai mult felul de-a gandi al lui Cristos prin
Cuvantul Lui, cu atat ne vom ruga avand cauze mai corecte – si vom
avea cu atat mai multe raspunsuri la rugaciunile noastre.” – D.J.D.

Cand ne rugam pentru cauze rele

Inima va rataci mereu pe cale.

De nu cautam ca-n toate cele

Sa facem ce-i placut vointei Sale.” – D.J.D.

Rugaciunea nu este o cale prin care obtinem

ceea ce vrem, ci o cale prin care devenim

ceea ce vrea Dumnezeu.

Painea zilnica

Rugaciunea pentru intelepciune

Text: 1 Regi 3:3-14

Dacă vreunuia dintre voi îi lipseşte înţelepciunea, s-o ceară de la Dumnezeu, …şi ea îi va fi dată.” Iacov 1:5

Împăratul Solomon şi-a dat seama că dacă Dumnezeu nu-i va da înţelepciune spirituală ca să guverneze Israelul, toate capacităţile şi cunoştinţele sale omeneşti nu-i vor fi de mare folos.
Oliver G. Wilson a spus: „Rugăciunea umple neputinţa omenească de omnipotenţa lui Dumnezeu şi-i deschide noi porţi realizărilor sale. Ea îl face pe slab puternic şi pe cel simplu înţelept”. Abraham Lincoln a simţit o mare nevoie de înţelepciune în timpul Războiului Civil din America. Un prieten apropiat a scris: „Am petrecut trei săptămîni la Casa Albă ca oaspete al preşedintelui. Intr-o noapte – chiar înaintea bătăliei de la Bull Run – eram obosit, nu puteam dormi. Din dormitorul lui Lincoln auzeam tonul scăzut al vocii lui.

Privind prin uşa uşor întredeschisă, am văzut ceva ce n-am să uit niciodată. Înaltul şef executiv era îngenuncheat în faţa Bibliei. Nu ştia că voi auzi agonia rugăciunii cînd zicea: „O, Dumnezeule mare şi atotputernic, care ai ascultat rugăciunea lui Solomon cînd s-a rugat şi a strigat la Tine pentru înţelepciune, ascultă-măl Nu pot conduce acest popor. Nu pot conduce afacerile acestei ţări fără ajutorul Tău. O Doamne, ascultă-mă şi salvează această naţiune”. Răspunsul pe care 1-a primit este acum istorie, pentru că Uniunea a fost salvată.
În loc să te bizui pe înţelegerea ta, credinciosule, admite lipsa înţelepciunii şi a puterii personale pentru atingerea scopului ce-ţi stă în faţă. Cere cu umilinţă înţelepciunea care vine de sus. Dumnezeul care 1-a auzit pe Solomon şi pe Lincoln te va asculta şi-ţi va răspunde. -H.G.B.

Ruga mea mi-o înalţ la bunul Dumnezeu,
Voinţa Lui e mai bună decît dorul meu.
Şi sigur sînt că de la El primesc
Mai mult decît ştiu cere, sau gîndesc. ”      -Hickok

Răspunsurile lui Dumnezeu sînt mai înţelepte decît rugăciunile noastre.

Painea zilnica

Ne întrebām…

Ne întrebām de-atâtea ori
De ce-ntre frați nu e iubire
(Un apropo: și-ntre surori)
Sunt aruncate și comori
Și darul sfânt pentru slujire.

De ce-i așa? Ne întrebām
De ce poveri nu sunt purtate?
E modernism, nu mai luptām
Lângā ecranul mic azi stām
Ce sā ne dea? Nedemnitate?

Ne întrebām de ce-am ajuns
La un nivel de adormire?
Poate-am uitat c-a fost strāpuns
Chiar Fiul care- a dat rāspuns
La o cāzutā omenire.

Ne doare pentru un mesaj
Fārā o ungere divinā?
Nu-mi spunți cā e-un avantaj!
Din contrā e un derapaj
Spre cei ce nu se mai închinā.

Ne întrebām ce-i de fācut
Spre a ieși din trista stare?
Sā fie slujba ca-ntrecut,
Sā nu ne mai legām de lut
Ci doar de Rai c-așa-i scāpare.

Emancipare vrem acum
Spre culmi de colb și sociale?
Cu jerfe-nvāluite-n scrum
Cādem sub greutate-n drum
Lângā vestite catedrale.

Ce revelații am lāsat
Sā ne inunde-n pribegie?
Stindardul când l-am ridicat?
Când la flāmând cinā i-am dat?
Când am ucis o letargie?

De vrem rāspunsuri sā gāsim
Vom evada din starea-n care
Lângā altar nu poposim.
Ne vom lupta sā propāșim
Spre piscuri de înviorare.

Ce-i important? Cu ce hrānim
Lāuntrul plin de frāmântare?
Doar hotārâți sā împlinim
Tot ce din Paradis primim
Avem acces la sārbātoare.

George Cornici

Crucea in rugăciune

“in ziua aceea veţi cere în Numele Meu.” loan 16:26

Prea des ne gândim la cruce ca la ceva prin care trebuie să trecem; noi trecem prin ea numai pentru a ajunge în ea. Crucea înseamnă pentru noi doar un singur lucru – identificarea complelă, totală şi absolulă cu Domnul lsus Cristos. iar această identificare nu este mai reală pentru noi în nimic altceva decât în rugăciune.

“Tatăl vostru ştie de ce aveţi trebuinţă, mai înainte ca să-I cereţi voi” (Matei 6:8). Atunci pentru ce să cerem? Ideea rugăciunii nu este de a primi răspunsuri de la Dumnezeu; rugăciunea este unitatea perfectă şi complelă cu Dumnezeu. Dacă ne rugăm pentru că vrem răspunsuri, ne vom supăra pe Dumnezeu. Răspunsul vine de fiecare dată, dar nu întotdeauna pe calea pe care îl aşteptăm, iar supărarea noastră spirituală arată că refuzăm să ne identificăm cu Domnul nostru în rugăciune. Nu suntem aici pentru a dovedi că Dumnezeu răspunde la rugăciuni; suntem aici pentru a fi monumente vii ale harului lui Dumnezeu.”Nu vă zic că-L voi ruga pe Tatăl pentru voi. Căci Tatăl însuşi vă iubeşte” (loan 16:26-27). Ai ajuns într-o legătură aşa de strânsă cu Dumnezeu, încât viaţa de rugăciune a Domnului lsus Cristos să fie singura motivaţie a vieţii tale de rugăciune? Viaţa jertfită pentru noi a Domnului nostru a devenit viaţa ta? Dacă da, “în ziua aceea” te vei identifica aşa de mult cu lsus. Încât nu va mai exista nici o deosebire.

Când rugăciunea pare să nu primească răspuns, fereşte-te să dai vina pe altcineva. Aceasta este întotdeauna o cursă a lui Satan. Vei găsi că există întotdeauna un motiv – Dumnezeu foloseşte acel timp pentru a te învăţa multe lucruri profunde.

Oswald CHAMBERS

Răbdare

Răbdare,
când ochii tăi nu văd  departe,
când drumurile-ți par deșarte,
când n-ai primit răspunsuri clare,
când apele nu-s dulci, ci amare.

Răbdare,
când parcă-ntârzie promisiunea,
când n-ai primit încă viziunea,
când soarele nu vrea să iasă,
când simți povara că te apasă.

Răbdare,
când binele nu-i luat în seamă,
când lumea-i crudă și infamă,
când pâinea ți se-ntoarce piatră,
când focul nu se aprinde-n vatră.

Răbdare,
când  râurile stau să sece,
când veselia vrea să plece,
când ascultarea-i rebeliune,
când răul vrea să se răzbune.

Răbdare,
când încercarea e prezentă,
când pacea lumii e absentă,
când alții și-au pierdut credința,
când frica le-a curmat voința.

Răbdare,
când n-ai primit încurajare,
când rana încă te mai doare,
când tot ce-i sfânt e teorie,
când ochiul, plânsul nu-l mai știe.

Răbdare,
când așteptarea e prea lungă,
când timpul pare să n-ajungă,
când roata vieții se grăbește,
când tinerețea se-ofilește.

Răbdare,
când nu mai poți și aștepți finalul,
când barca ta dorește malul,
când știi că n-ai să pierzi, ci mare
va fi răsplata-ți prin răbdare.

Lucian Cazacu 

Viață plină de contraste

Viața-i plină de întrebări,
Și întârziate răspunsuri.
E vers…e culoare,
Totul e în schimbare.
Pământul-i creat, un vis!…
Sus, albastru, – abis –
Zile cu nori, soare,
Nopți cu luna, în schimbare,
Bucurii, ce ne-mplinesc,
Ne-mpliniri, ce fericesc.

În balanță pe tas stă.
Adevăr – minciună.
Contrastul alb-negru-i viața,
În apus s-au dimineața.
O minciună, te ridică,
Un adevăr, te coboară.
Privește la munții, și nații,
Împărății, și împărații,
Din cele mari se fac mici,
Cele mici devin puternici.

Moarte – Viață.
Trecerea ta, e uitată.
Uite!…mii, de palate!
Străluceau, cândva în soare,
Sunt ruine, dărâmate,
De oamneii, abandonate,
În ele, bucuria, fericirea,
N-a adunat, cât coliba.
Oamenii sunt împărțiți,
În culoare, negri-albi.

Întâlnim ce-i albi la fețe,
Negrii la inimă, plini de răutate.
Alții… negre, a lor fețe,
Însă au inimile albe.
Contraste, avem în cuvinte,
Poți spune o vorbă dulce,
S-au pot fi pelin – amare.
În dreptăți, e nedreptate,
La nedreptate, omul zice, dreptate.
Din ură, ajunge la iubire.

Din tristeți, la fericire,
Din bucurie-n durere,
Din iubire, uni ajung la ură,
Toate viața, le adună.
Însă…contrast la a ta, întrebare,
Pentru noi!…E Sfânta Carte!
În tine totul, e culoare,
Când mergi cu Isus, pe cale.
Din viață, și contrastele întâlnite,
Domnul îți dă dreptul, de alegere.

Ce-i mai bun, hai să alegem,
În cunună să împletim.
O legătură de contrast frumos,
Ce ne va duce la Hristos.
Din contrastele vieții,
Creștine, tu să alegi,
Lumina în viața ta,
Pe calea vieții – dreptatea,
Așa vom ajunge  – Sus –
În frumosul contrast al pământului,
– Paradis.
Cu Domnul în  – VEȘNICII.

Toma Coca

Lovit în suflet

Mult timp ai stat acolo jos
Plângând cu inima zdrobită
Așteptai mâna lui Hristos
Mâna cea Sfântă, ce ridică.

De mulți lovit ai fost în suflet
Și-atâtea răni ți s-au făcut
Așa mâhnit era-al tău cuget
Te vedeai singur și pierdut

Ajuns-ai să fii dărâmat
Chiar și de frații de credință
Care prin vorbe reci au dat
Și au lovit a ta ființă.

Urla Satan, striga în zare
Căci te voia pe cale mort
Vroia să nu mai ai scăpare
Și să renunți încet la tot.

Erai târât în grele lupte
Cuptoarele erau încinse
Nu era nimeni să te-ajute
Credeai că toți te parăsise.

Strigai spre cer, priveai în sus
Și așteptai să vină vremea
În care Domnul tău Isus
Să-și facă arătată slava.

În schimb, tot ce-auzeai atunci
Era tăcere grea și-amară
Și erai copleșit de frici
Simțeai în suflet o povară.

Până-ntr-o zi durat-au toate.
Doar cât a fost îngăduit,
Apoi cu blânzi și calde șoapte
Răspunsurile au venit.

Căci din a cerului splendoare
Din adâncimi de mii de nori
Privit-au spre pământ, din zare
Doi ochi senini și iubitori

„Destul!” a spus Isus atunci
A mustrat valul și furtuna
A pășit peste munți și stânci
Și a venit ca să-ți dea mâna.

A stins cuptorul și ți-a spus
Că te-a vrut aur pentru sine
Aur curat, iubit nespus
Și te-a-ncercat pentru zidire.

Mărgăritar, o nestemată
Din tine a făcut Isus
Ți-a dat o haină fără pată
Să moștenești țara de sus.

Tot greul tău a fost spre bine
Chiar dacă singur te simțeai
El și-a-ntins mâinile spre tine
Și te ținea, dar nu vedeai.

De-aceea astăzi , tu creștine
Prin orice-ai trece nu uita
Că încercarea, e spre bine
Și norii trec din viața ta.

Căci după ploaie, vine soare
El risipește orice nor
Rămâi mereu în ascultare
Să știi…. primi-vei ajutor.

Alexandra Cîmpean

La cruce

am alergat la oameni, în durere,
când nu găseam răspuns la întrebări
şi chiar spre cele două emisfere
mi-aş fi purtat aceste alergări

mă sufocau atâtea ca-ntrun giulgiu
şi se-ntidea prea dur al vieţii fir.
căutam în toate cel mai mic refugiu,
luptam din greu să pot să mai respir.

am străbătut atâta drum degeaba
şi-am irosit cuvânt după cuvânt.
am suferit zicând: „cum vine treaba
că-n tot ce fac e goană după vânt?”

m-am izolat odată-n vârf de munte
să fiu aproape, oarecum, de cer,
dorind, pe obosita-mi frunte,
să-mi picure un strop de har stingher.

am fost şi-am meditat pe ţărmul mării,
dorind, în felul meu îndurerat,
să aflu un remediu întristării –
oricât am vrut, nicicum nu am aflat

am fost cu unii fraţi ce strigă tare
şi plini de foc înalţă rugăciuni;
chiar m-am rugat ca ei, în disperare,
am aşteptat şi eu, smerit, minuni.

vroiam la mine-n suflet o minune,
dar mă simţeam în toate-aşa nedemn
şi am strigat cu strigăte nebune
ca Dumnezeu sa-mi dea din cer un semn.

pe marea vieţii mele de furtună
mă scufundam sub timp neprietenos
şi vânt cumplit şi valuri împreună
mă atrageau din ce în ce mai jos

se-nvolbura în mine aprig marea,
urla a moarte vântul înteţit
cu cât mi-era mai aspră căutarea,
cu cât eram de tot dezamagit.

era durerea-n mine infernală,
era răspunsu-n mine-atât de gol.
primeam în schimb rafală cu rafală
de-amărăciuni şi gânduri negre-n stol

într-un târziu am auzit în mine,
când mă stingeam de-atâta chin răpus,
un glas subtil prevestitor de bine
şi am ştiut că-i glasul Lui Isus.

e glasul blând ce-n taină îmi aduce
răspunsul miilor de întrebări
şi-am înţeles că numai lângă cruce
e loc de-adio pentru întristări

la cruce uiţi atâtea neajunsuri,
la cruce-nvie-al vieţii firicel,
la cruce am primit cereşti răspunsuri,
la cruce m-am umplut mai mult de El.

de-acum orice ar fi nu m-aş mai duce
să mă sfârşesc de dor pe-al vieţii drum,
ci m-aş pleca în rugăciuni la cruce,
de unde Domnul mă priveşte-acum.

Singeorzan Dorin