16 Ianuarie

„Unsul va fi stârpit, şi nu va avea nimic.” Daniel 9:26

Binecuvântat să-I fie Numele, fiindcă în El nu exista nimic care să-I cauzeze moartea. Nici păcatul originar şi nici cele actuale nu L-au mânjit; de aceea, moartea nu a avut nici un drept asupra Lui. Nimeni nu putea să-I ia viaţa pe drept, fiindcă nu greşise cu nimic nimănui. Nimeni nu ar fi putut să-L omoare dacă nu s-ar fi lăsat omorât de bunăvoie. Dar unul păcătuieşte şi altul suferă. Dreptatea a fost încălcată de noi, iar greşeala a fost plătită de El. Râurile de lacrimi, munţii de daruri, mările de sânge de miei şi mormanele de tămâie nu au putut să îndepărteze păcatul.

Dar Isus a fost jertfit pentru noi, şi cauza urgiei a fost îndepărtată, fiindcă păcatul a fost nimicit pentru totdeauna. Aici este înţelepciunea, în modul în care răscumpărarea a fost plătită prin substituire! Aici este bunătatea, în moartea pe cruce a lui Mesia, şi în cununa de spini! Aici este dragostea, în jertfa Răscumpărătorului, care a murit pentru duşmanii Săi! Nu este destul, totuşi, să admiri spectacolul jertfei celui nevinovat pentru vina altora; trebuie să te implici. Scopul special al morţii lui Mesia a fost salvarea bisericii Sale.

Avem parte alături de cei pentru care Şi-a dat viaţa ca răscumpărare? Este Domnul Isus reprezentatul nostru? Suntem vindecaţi prin rănile Sale? Ar fi un lucru teribil să nu primim sacrificiul Său; ar fi mai bine pentru noi să nu ne fi născut. Este o întrebare solemnă, la care suntem datori să răspundem deschis şi sincer. Domnul Isus este Salvatorul tuturor celor care cred în El şi pentru care se varsă sângele împăcării. Fie ca toţi cei care cred în meritele morţii lui Mesia să se bucure la fiecare comemorare a Sa, şi recunoştinţa să-i conducă la o deplină consacrare în slujba Sa.

C.H. Spurgeon

11 Ianuarie

 „Eu m-am rugat pentru tine, ca să nu se piardă credinţa ta.” Luca 22:32

Atât de încurajator este gândul că Răscumpărătorul nostru nu încetează niciodată să mijlocească pentru noi. Când ne rugăm, El pledează pentru noi; şi când nu ne rugăm, El este avocatul cauzei noastre, şi prin mijlocirea Lui suntem apăraţi de pericole nevăzute. Observaţi încurajarea adresată lui Petru: „Simone, Simone, Satana a cerut să vă cearnă ca grâul, dar…” (Luca 22:31-32). Dar ce? „Dar du-te si roagă-te pentru tine’? Acesta ar fi un sfat bun, dar nu aşa este scris. Domnul nostru nu a spus nici că „Eu vă voi ţine treji, ca să fiţi feriţi”. Şi aceasta ar fi fost o mare binecuvântare. Nu, El a spus: „Dar Eu m-am rugat pentru tine, ca să nu se piardă credinţa ta”.

Nu ştim cât îi datorăm Mântuitorului pentru rugăciunile în favoarea noastră. Când vom ajunge pe culmile cerului şi ne vom uita înapoi la toate situaţiile în care Dumnezeu ne-a condus, cât II vom lăuda pe Cel care, în faţa tronului veşnic, nimiceşte toate lucrările lui Satan! Cât Ii vom mulţumi că nu Şi-a retras niciodată pacea, ci Şi-a arătat zi şi noapte rănile din palme şi a purtat, numele noastre pe pieptarul Său! Chiar înainte ca Satan să înceapă să ne ispitească, Isus îl împiedică şi începe o pledoarie în cer. Mila învinge răutatea. Observaţi că El nu a zis „Satana v-a cernut; de aceea, mă voi ruga”, ci „Satana voia!”. El i-a văzut dorinţele, şi le-a oprit înainte să înmugurească.

El nu a spus „Dar Eu am vrut să mă rog pentru voi”. Nu, El a spus „Eu m-am rugat pentru tine”. Am făcut-o deja. Am mers la tribunal şi am înaintat o contracarare înainte să fie făcută acuzaţia. O, Isuse, ce mângâiere este să ştim că Tu ne-ai pledat cauza împotriva duşmanilor noştri nevăzuţi, că le-ai dezarmat minele şi le-ai demascat ambuscadele. Acesta este un motiv de bucurie, recunoştinţă, speranţă şi încredere.

C.H. Spurgeon

18 Iunie

„Răscumpărătorul tău.” Isaia 54:5

Isus, Răscumpărătorul, este al nostru pentru totdeauna, Toate slujbele lui Christos sunt puse în serviciul nostru. El este Rege pentru noi, Preot pentru noi, şi Profet pentru noi. Oricând găsim un nou titlu al Răscumpărătorului trebuie să ni-l însuşim ca şi pe celelalte. Toiagul păstorului, nuiaua tatălui, sabia căpeteniei, mitra preotului, sceptrul prinţului, mantia profetului — toate sunt ale noastre. Isus nu are nici o demnitate pe care să nu o folosească pentru slăvirea noastră şi nici o prerogativă pe care să nu o exercite în apărarea noastră. Plinătatea Sa dumnezeiască este vistieria noastră statornică şi inepuizabilă.

Umanitatea pe care a purtat-o pentru noi este a noastră în toată desăvârşirea ei. Nouă ne comunică desăvârşitul nostru Domn virtutea nepătată a unui caracter perfect; nouă ne oferă El eficacitatea merituoasă a unei vieţi devotate; asupra noastră îşi Varsă răsplata unei supuneri ascultătoare şi a unei slujiri neîncetate. El transformă veşmântul neîncheiat al vieţii Sale în acoperământul nostru de frumuseţe, virtuţile strălucitoare ale caracterului Său în bijuteriile noastre, şi slăbiciunea supraomenească a morţii Sale în lauda şi gloria noastră. El ne-a lăsat prin testament ieslea Sa, din care am aflat că Dumnezeu a coborât la om, şi Crucea Sa, care să ne înveţe cum să urcăm noi la Dumnezeu.

Toate gândurile, emoţiile, acţiunile, declaraţiile, minunile şi mijlocirile Sale au fost făcute pentru noi. El a păşit pe drumul suferinţei în folosul nostru şi ne-a lăsat ca moştenire cerească toate rezultatele muncii Sale de o viaţă. Acum, El este al nostru, ca şi înainte, şi nu se ruşinează să fie numit Domnul nostru Isus Christos, deşi El este cel binecuvântat şi singurul Monarh, Regele Regilor şi Domnul Domnilor. Christosul nostru este Christos pretutindeni şi oricând, pentru totdeauna şi cu tot mai multă bucurie. O suflete, prin puterea Duhului Sfânt, cheamă-ţi în dimineaţa aceasta „Răscumpărătorul”.

Meditaţii C. H. Spurgeon

21 Aprilie

Iov 19:25-27
„Dar ştiu că Răscumpărătorul meu este viu şi că Se va ridica la urmă pe pământ. Chiar dacă mi se va nimici pielea şi chiar dacă nu voi mai avea carne, voi vedea totuşi pe Dumnezeu. Îl voi vedea şi-mi va fi binevoitor; ochii mei Îl vor vedea, şi nu ai altuia. Sufletul meu tânjeşte de dorul acesta înăuntrul meu.„

Esenţa mângâierii lui Iov rezidă în neînsemnatul cuvânt „meu” — „Răscumpărătorul meu” — şi în faptul că Răscumpărătorul trăieşte. O, să te prinzi de Christos cel viu! Trebuie să-I aparţinem Lui înainte de a ne bucura în El. Cu ce mă ajută aurul din mină? Aurul din pungă este cel care îmi Satisface nevoile; cu el îmi cumpăr pâinea. La ce mi-ar folosi un Răscumpărător care m-a răscumpărat sau un Răzbunător care nu luptă pentru mine?

Nu vă mulţumiţi până când nu puteţi spune prin credinţă: „da, eu sunt al viului Dumnezeu, şi El este al meu”. S-ar putea să-L ţii cu mâini slăbite. Crezi că este o îngâmfare să spui „El este Răscumpărătorul meu”, dar aminteşte-ţi: dacă ai credinţă cât un grăunte de muştar, credinţa ta te îndreptăţeşte să spui asta. Dar mai există un cuvânt care arată puterea încrederii lui Iov – „ştiu”. Să spui „sper”sau „cred”este ușor, şi sunt mii de creştini care se limitează la atât. Dar, ca să ajungi la esenţa mângâierii, trebuie să spui „ştiu”. Dacă, dar şi poate sunt ucigaşi siguri ai păcii şi liniştii, îndoiala este distrugătoare în vremuri de necaz. Ca şi rugina, ea mănâncă sufletul! Dacă am vreo îndoială în privinţa lui Christos, înseamnă că băutura de moarte este amestecată cu oţet, dar dacă ştiu că Isus trăieşte pentru mine, întunericul se luminează.

Noaptea nu mai este noapte. Cu siguranţă că dacă Iov, cu atâta timp înainte de prima venire a lui Isus, putea spune „ştiu”, noi putem vorbi cu mai multă încredinţare, Dumnezeu ne interzice să ne îndoim. Să ne încredem în drepturile noastre, fiindcă altfel Vom clădi pe o speranţă neîntemeiată., Să nu ne mulţumim cu o temelie pe nisip, fiindcă de pe stâncă vedem mai bine. Un Răscumpărător viu, cu adevărat al meu, este o bucurie de negrăit.

Meditaţii C. H. Spurgeon

1 Martie

„Scoală-te, crivăţule! Vino, vântule de miazăzi! Suflaţi peste grădina mea, ca să picure mirosurile din ea.” Cântarea Cântărilor 4:16

Orice stare este mai bună decât calmul de moarte al indiferenţei. Sufletele noastre ar trebui să dorească crivăţul, dacă doar prin el putem fi sfinţiţi şi eliberaţi de păcat. Atâta timp cât nu se poate spune „Domnul nu era în vântul acela” (1 împăraţi 19:11), nu ne vom teme de vânturile care încearcă să scoată din rădăcini. Oare mireasa nu primeşte cu umilinţă mustrările Iubitului ei? Nu-L roagă ea să-şi trimită harul pe orice cale posibilă? Nu-şi doreşte ea o vizită care s-o trezească la acţiune, fiindcă s-a săturat de amorţeala nefirească a păcatului? Totuşi, îşi doreşte mai ales vântul de miazăzi, care s-o mângâie cu zâmbetul dragostei divine şi cu bucuria prezenţei Răscumpărătorului.

Acest vânt reuşeşte adesea să ne scuture din indiferenţă şi lenevie. Uneori, însă, doar crivăţul este în stare să picure mirosurile din grădina sufletului nostru. Mireasa nu suportă să fie nefolositoare; nici noi nu ar trebui să suportăm. Cât de încurajator este gândul că Isus apreciază sărmanele noastre daruri! Este oare posibil? Pare prea frumos ca să fie adevărat. Am fi în stare să înfruntăm încercările şi chiar moartea, dacă am şti că prin aceasta aducem o rază de bucurie în inima lui Emanuel.

Doamne, fărârniţează-ne inima în atomi, dacă aşa îl putem slăvi pe scumpul nostru Domn Isus! Darurile care nu sunt practicate sunt asemeni parfumurilor care dorm în cupele florilor. Înţelepciunea Mirelui ceresc trece peste orice obstacol ca să ajungă la rezultatul dorit. El lucrează prin nefericire şi mângâiere ca să trezească mireasma credinţei, iubirii, răbdării, speranţei, împăcării, bucuriei şi a tuturor florilor din grădină. Doamne, ajută-ne să cunoaştem, prin experienţă, ce înseamnă această lucrare.

Meditaţii C. H. Spurgeon

Răscumpărătorul meu e viu

Răscumpărătorul meu e viu,

„Dar ştiu că Răscumpărătorul meu este viu „Iov 19/256

O creangă înflorește, soarele urcă,
Izvorul speranței începe să curgă,
Ciocârlia cântă- n zorii dimineții:
„-Te lăudăm, Isuse, Domnul Vieții!”

Cântă și mierla, glasul i se înalță,
Roua dimineții, în pustiu, e viață,
Crinul de nisip soarbe rouă în pustiu:
-Eu știu că Răscumpărătorul meu e viu!

A pornit și vântul, zboară spre colină,
Două femei se grăbesc spre o grădină,
În mână, un muc slăbuț cu glas fumuriu:
-Eu știu că Răscumpărătorul meu e viu!”

Dar Stânca-i mișcată, Mormântul este gol,
Dinspre cer, coboară, în grădină, un stol,
-„Mormântul este gol!” vântul tare a strigat,
El nu e printre morți, Cristos a înviat!”

Păsări cântă în cor la Mormântul pustiu:
„-Nu căutați printre morți pe Cel ce e viu!
Mucul nu se va stinge, va fi mai mlădiu,
Isus, Răscumpărătorul tău este viu!

Isus este acum în raza de soare,
Isus umblă acum pe valuri de mare.
El e pe munte, și în floarea de smochin:
-„Isuse, nu Te vedem, totuși Te simțim!”

Dacă ești trist, bolnav, ca și Iov cel milos,
De ești un muc bătrân, nu mai ești de folos,
Privește Mormântul, ce e gol și pustiu:
„-Eu știu că Răscumpărătorul meu e viu!”

De ești ca Maria, nu Il vezi pe Isus,
Ia rouă cerească și privește în sus!
Strigă înspre mare, strigă spre pustiu:
-Eu știu că Răscumpărătorul meu e viu!”

Raza cerească, zâmbitoare, tot urcă,
Izvorul sfânt de Har începe să curgă,
Glasul ciocârliei e flaut argintiu:
-Eu știu că Răscumpărătorul meu e viu!

Arancutean Eliza 

La marginea disperarii

http://audio.resursecrestine.ro/predici/19956/la-marginea-disperarii

Lazar Gog