Justificat prin credinta

31 octombrie

Text: Romani 3:19-28

Pentru ca noi credem ca omul este socotit neprihanit prin
credinta, fara faptele Legii.” Romani 3:28

Cand ne punem increderea in Isus, suntem justificati”. Toate
pacatele noastre au fost iertate, Si suntem acceptati intru totul
de Dumnezeu. Experimentam aceste beneficii spirituale extraor-
dinare pe baza vietii desavarsite a lui Cristos si a mortii Sale ca
jertfa pentru plata pacatelor noastre. Noi nu meritam aceasta; noi
nu o putem plati. Dimpotriva, noi suntem justificati, fara plata,
prin harul Sau, prin rascumpararea, care este in Cristos Isus”
(Romani 3:24).

Rowland Hill, predicatorul englez neconformist (1744-1833), a
participat la un targ unde a observat ca toti oamenii isi vindeau
produsele. A spus: „Am sa vand si eu ceea ce am de oferit, bine-
cuvantarile mantuirii, fara bani si fara plata. Ceilalti comercianti
au greutati sa se tocmeasca cu clientii asupra preturilor; dificul-
tatea mea este sa-i atrag, ceea ce nu costa. Marfa mea se primeste
prin credinta”.

Comentand incidentul, C.H. Spurgeon a spus: „Asa se petrece cu
oamenii. Daca in predicile mele as spune ca justificarea trebuie
cumparata, sau ca poate fi obtinuta numai umbland pe jos o suta
de kilometri, sau prin supunerea la torturi, cine nu ar cauta-o? Dar
cand este oferita gratuit, oamenii se intorc si pleaca… Ce idei
saracacioase mai pot avea oamenii despre valoarea Evangheliei lui
Cristos daca cred ca ar putea s-o cumpere!” Da, suntem justificati
prin credinta”.

Ai ajuns in relatii corecte cu Dumnezeu? Daca nu, primeste-L pe
Cristos ca Mantuitor al tau, si bucura-te de nneprihanirea data de
Dumnezeu, care vine prin credinta in Isus” (Rom. 3:22). – R.W.D.

„Iertarea-i fara plata, deplina,

Obtinuta la cruce de-al nostru Salvator;

Si-o da oricarui suflet ce-o cere

Si se-ncrede n Domnul si-al Lui ajutor.” – D.J.D.

Justificare inseamna
ca intreaga vina a omului a disparut,
si bunatatea tui Cristos a fost daruita.

Painea zilnica

Pacea care nu dureaza

Text Psalmul 49

Ei îşi închipuie că veşnice le vor fi casele, că locuinţele lor vor dăinui în veac…” Psalmul 49:11

Un editor de materiale pornografice arăta fericit şi senin cand i s-a luat un interviu la televiziune. Nu am fost surprins. Psalmistul ne spune în repetate randuri despre pacea şi prosperitatea celor răi. Acelaşi lucru l-a spus Isus cand a vorbit despre un bogat nechibzuit, care se bucura de bogăţiile sale şi care îşi planifica viitorul (Luca 12:16-21).
Da, răii care prosperă pot găsi plăcere şi un anumit grad de pace în viaţa aceasta. Dar ei nu sunt de invidiat. Scriitorul Psalmului 49 subliniază că nici unul, nici măcar cel mai bogat om, nu poate să răscumpere pe un altul sau pe sine însuşi de la moarte (v. 7-9). Bogatul şi săracul merg deopotrivă de goi în mormant. La moarte, ceea ce este fizic din noi se va descompune. Acestea sunt ganduri depresive pentru o persoană care a trăit numai pentru plăcerile fizice ale vieţii. Dar noi în calitate de creştini, putem contempla moartea fără frică, deoarece putem spune împreună cu psalmistul: „Dar mie Dumnezeu îmi va scăpa sufletul din locuinţa morţilor, căci mă va lua sub ocrotirea Lui” (v. 15).

Putem spune împreună cu Iov: „Chiar dacă mi se va nimici pielea, şi chiar dacă nu voi mai avea carne, voi vedea totuşi pe Dumnezeu” (Iov 19:26). Putem afirma la fel ca apostolul Pavel: „Chiar dacă omul nostru de afară se trece, totuşi omul nostru dinăuntru se înnoieşte din zi în zi” (2 Cor. 4:16).
Creştinul are o pace care rămane dincolo de moarte, în eternitate. Necazul cu pacea celor răi este simplu; ea nu durează.   – H.V.L.

O, ce pace am găsit în Isus,
Pace ce nimic n-o poate tulbura.
Pace divină primită de sus,
O pace ce nimeni n-o poate lua.” – Beck

Dacă nu-L ai pe Dumnezeu, n-ai pace; îl ai pe El, ai pacea Sa

Painea zilnica

Pe urmeleTale…

Pe urmele Tale pășim și noi
Și știm precis care-i finalul
Cu Tine, Isuse, învingem nevoi
Și nu ne temem de ce-aduce valul.

Călcând pe urmele pașilor tăi
Ne exprimăm dorința de-ascultare
Știm bine că nu sunt două căi
Ci doar una spre răscumpărare.

Ne-ar nenoroci alt mod de viață,
Ne-am îndrepta spre vidul infinit
În Tine găsim o fortăreață
Când vine-al sfidării vânt cumplit.

De trece prin umbre sau cuptor încins
Cărarea-i netezită de Tine
Ne-ai ajutat în toate și-am cuprins
Tot ce prin har putem menține.

Ne-ai condus tot timpul spre victorii
C-ai Tăi suntem și- n veci vom fi uniți
C-așa ajung la țintă călătorii
Și-așa suntem din Testament hrăniți.

Oricât ar fi obstacolul de mare
Oricâte piedici s-ar ivi pe drum
Nu vom uita superba Ta chemare
Și cum ai spus: “Spre Slavă vă îndrum”

Păstorii Te iubesc, și slujitorii
Și nu se-abat de la traseul stabilit
Vor fi numiți, în Rai, “nemuritorii”
Căci traiul la altar și l-au jertfit.

Chiar dincol’ de moarte împreun-om fi
Și-om gusta splendoarea pregătită
În Ținutul Frumuseții vom sosi
Unde-ajunge inima neîmpărțită.

George Cornici

Răscumpărare

Atât de lungă-i umbra,
Și-atât e de tăcută,
Încât pământul, glezna,
Spre seară și-o sărută.

Și îngerii din ceruri
Aduc în lume veste,
Că vom pluti pe marea
Luminilor celeste.

Că mielul Cel de jertfă,
S-a prefăcut în leu
Și sângele Lui curge
În noi, din Dumnezeu.

La Cina Sa de Taină,
Și-adună turmă mică,
Și trupul sfânt din lume,
Spre ceruri îl ridică.

Nici aripă n-ar fi,
De nu ar fi fost zbor;
Nici vis de înălțare,
În trupul muritor.

Din stâncă, în pustie,
El scoate apă vie,
Și sângele său curge
Din trup, în veșnicie.

De-a pururea în toate,
De slavă luminos,
E omul care învie,
Sub crucea lui Hristos.

Marin Mihalache 

Experienţă sau revelaţie?

„Şi noi am primit… Duhul care vine de la Dumnezeu, ca să putem cunoaşte lucrurile pe care ni le-a dat Dumnezeu prin harul Său. „1 Corinteni 2:12

Realitatea este Răscumpărarea, nu experienţa mea despre răscumpărare, dar Răscumpărarea nu are nici o semnificaţie pentru mine cât timp nu o experimentez conştient în viaţă. Atunci când sunt născut din nou, Duhul lui Dumnezeu mă trece dincolo de mine însumi şi de experienţele mele şi mă face să mă identific cu Isus Cristos. Dacă rămân doar cu experienţele mele, rămân cu ceva ce nu este rezultatul Răscumpărării. Dovada şi experienţele mele sunt rezultatul Răscumpărării, este faptul că ele mă duc întotdeauna dincolo de mine însumi, până când nu mai dau nici o atenţie experienţelor ca bază a realităţii, ci numai realităţii însăşi care a produs experienţele. Experienţele mele nu au nici o valoare decât dacă ele mă ţin lângă Sursă, care este Isus Cristos.

Dacă încetezi să zăgăzuieşti în tine Duhul Sfânt pentru ca El să producă experienţe subiective, vei descoperi că El va distruge toate zăgazurile şi te va duce înapoi la Cristosul istoric. Nu hrăni niciodată o experienţă care nu-L are ca sursă pe Dumnezeu şi ca rezultat credinţa in Dumnezeu, pentru că o astfel de experienţă este anticreştină, indiferent ce viziune ai putut avea. Este Isus Cristos Domnul experienţelor tale sau pui experienţa mai presus de El? Ai vreo experienţă care-ţi este mai dragă decât Domnul tău? El trebuie să domnească peste tine şi nu trebuie să dai atenţie nici unei experienţe peste care El nu este Domn. Va veni un timp când Dumnezeu te va face să nu mai dai atenţie experienţei tale: „Nu-mi pasă ce experienţă am: eu sunt sigur de El!”

Fii neîndurător cu tine însuţi, dacă ai obiceiul de a vorbi despre experienţele tale. Credinţa care e sigură de ea însăşi nu este credinţă: credinţa care e sigură de Dumnezeu este singura credinţă adevărată.

Oswald CHAMBERS

Credinţă şi experienţă

„Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit şi S-a dat pe Sine Însuşi pentru mine… „Galateni 2:20

Trebuie să ne învingem stările sufleteşti pentru a ajunge la o consacrare absolută faţă de Domnul Isus, să ieşim din sfera măruntă a experienţelor noastre pentru a ne consacra Lui în întregime.

Gândeşte-te cine zice Noul Testament că este Isus Cristos şi apoi gândeşte-te la sărăcia de dispreţuit a slabei noastre credinţe pe care o arătăm când spunem: “N-am avut încă experienţa cutare sau cutare!” Gândeşte-te ce susţine credinţa in lsus Cristos: că El ne poate înfăţişa fără pată înaintea tronului lui Dumnezeu, având o puritate de nedescris, transformaţi în chip absolut şi perfect îndreptăţiţi. Rămâi într-o credinţă plină de adorare faţă de Isus Cristos, pentru că El a fost făcut de Dumnezeu pentru noi, înţelepciune, dreptate, sfinţire şi răscumpărare.

Cum îndrăznim să vorbim despre a face un sacrificiu pentru Fiul lui Dumnezeu?!

Am fost salvaţi de la iad şi pierzare, dar noi vorbim despre sacrificiile pe care le facem!

Trebuie să umblăm continuu în credinţa în lsus Cristos; nu într-un Isus Cristos pe care-L întâlnim la ora de rugăciune sau un lsus Cristos întâlnit într-o carte, ci în lsus Cristos prezentat de Noul Testament, în Cel care este Dumnezeu întrupat, în Cel la picioarele căruia ar trebui să cădem ca morţi. Credinţa noastră trebuie să fie în Acela din care izvorăşte experienţa noastră. lsus Cristos doreşte să ne devotăm Lui cu totul. Nu-l putem niciodată experimenta pe Isus Cristos, nici nu-L putem cuprinde în limitele inimii noastre, dar credinţa noastră trebuie să fie clădită pe o încredere puternică şi categorică în El.

In această direcţie vedem intoleranţa severă a Duhului Sfânt faţă de necredinţă. Toate temerile noastre sunt rele; noi ne temem pentru că refuzăm să ne hrănim din credinţă. Cum poate cineva, care s-a făcut una cu Isus Cristos, să sufere de îndoieli şi teamă? Viaţa noastră ar trebuie să fie un imn de laudă al credinţei perfecte, triumfătoare.

Oswald CHAMBERS

Slujbă sfântă

„Mă bucur acum în suferinţele mele pentru voi; şi în trupul meu, împlinesc ce lipseşte suferinţelor lui Cristos.” Coloseni 1:24

Lucrătorul creştin trebuie să fie un “mediator” sfinţit, să fie atât de identificat cu Domnul lui şi cu realitatea Răscumpărării Sale, încât să poată revărsa continuu viaţa Sa creatoare prin el. Nu este vorba de impunerea personalităţii unui om asupra altuia, ci de prezenţa reală a lui Cristos revărsându-se prin fiecare element al vieţii lucrătorului. Când predicăm faptele istorice ale vieţii şi morţii Domnului nostru, aşa cum sunt ele relatate în Noul Testament, cuvintele noastre sunt sfinţite. Dumnezeu foloseşte aceste cuvinte, pe temeiul Răscumpărării, pentru a crea în ascultători ceva ce nu s-ar putea crea altfel. Când predicăm efectele Răscumpărării în viaţa umană, în loc să predicăm adevărul divin revelat cu privire la Domnul Isus, rezultatul în cei care ne ascultă nu este naşterea din nou, ci un stil de viaţă religioasă, iar Duhul lui Dumnezeu nu poate susţine aceasta, deoarece o astfel de predicare ţine de alt domeniu. Trebuie să avem grijă să fim într-o asemenea armonie cu Dumnezeu, încât, atunci când proclamăm adevărul Lui, El să poată crea în sufletele ascultătorilor lucrurile pe care numai El le poate face.

“Ce personalitate minunată! Ce om fascinant! Ce minte pătrunzătoare!” Ce şansă mai are atunci Evanghelia lui Dumnezeu când astfel este văzut predicatorul? Ea nu poate pătrunde la inima ascultătorilor, pentru că puterea de atracţie determină întotdeauna orientarea mesajului – dacă un om atrage prin personalitatea lui, mesajul lui poartă amprenta aceasta. Dacă însă el se identifică cu însuşi Domnul, atunci mesajul lui poartă amprenta a ceea ce poate face Isus Cristos. Pericolul este de a-i slăvi pe oameni; Isus a spus că noi trebuie să-L înălţăm pe El.

Oswald CHAMBERS

Autoritatea adevărului

„Apropiaţi-vă de Dumnezeu şi El Se va apropia de voi.” Iacov 4:8

Este esenţial să dai oamenilor ocazia să acţioneze pe baza adevărului lui Dumnezeu. Responsabilitatea trebuie lăsată în seama omului, tu nu poţi acţiona în locul lui: trebuie să fie actul lui deliberat, dar mesajul evanghelic trebuie să-l conducă întotdeauna pe om la acţiune. Refuzul de a acţiona îl lasă pe om exact unde era mai înainte: dar, o dată ce acţionează, el nu va mai fi niciodată acelaşi. Nebunia unei astfel de acţiuni este cea care stă în calea a sute de oameni care au fost convinşi de Duhul lui Dumnezeu. De îndată ce încep să acţionez, chiar din acea clipă încep să trăiesc: orice altceva înseamnă o simplă existenţă. Momentele in care trăiesc cu adevărat sunt momentele în care acţionez cu întreaga mea voinţă.

Nu lăsa niciodată ca un adevăr al lui Dumnezeu, care a fost descoperit sufletului tău, să treacă fără să acţionezi în lumina lui, nu neapărat în exterior, în viaţa ta fizică, ci în domeniul interior al voinţei. Notează-l cu cerneală sau sânge Chiar şi cel mai slab sfânt, care Îl ia în serios pe Isus Cristos, este eliberat în momentul când trece la acţiune şi atotputernicia lui Dumnezeu se face simţită în viaţa lui. Ne confruntăm cu adevărul lui Dumnezeu, mărtunsim că am greşit, dar ne întoarcem aşa cum am venit; apoi ne confruntăm iarăşi cu el şi iarăşi ne întoarcem, şi tot aşa până când înţelegem că treaba noastră nu este să ne întoarcem înapoi. Trebuie să mergem înainte pe baza unui cuvânt primit de la Domnul şi Răscumpărătorul nostru şi să acţionăm. Expresia Lui: “Veniţi la Mine” înseamnă: “Acţionaţi”. “Veniţi la Mine”.

Ultimul lucru pe care-l facem este să venim: însă orice om care vine ştie că, în acel moment, puterea supranaturală a vieţii lui Dumnezeu îl invadează. Puterea dominatoare a lumii, a cărnii şi a diavolului este paralizată, nu prin actul făcut de tine, ci pentru că acţiunea ta te-a legat de Dumnezeu şi de puterea Sa răscumpărătoare.

Oswald CHAMBERS

Autoritate şi independenţă

“Dacă Mă iubiţi veţi păzi poruncile Mele.” Ioan 14:15

Domnul nostru nu insistă niciodată să-L ascultăm. El ne spune foarte clar ce ar trebui să facem, dar nu ia niciodată măsuri ca să ne oblige să-L ascultăm. Ascultarea noastră trebuie să pornească din unitatea în duh cu El. De aceea, când Domnul a vorbit despre ucenicie a început cu un “dacă” – nu trebuie să fii ucenic dacă nu vrei. “Dacă vrea cineva să fie ucenicul Meu să se lepede de sine”; să renunţe la drepturile lui, pentru Mine. Domnul nu vorbeşte despre poziţia noastră în veşnicie, ci despre a fi de preţ pentru El în această lume. De aceea a vorbit El atât de categoric (conform textului din Luca 14:26). Nu încerca niciodată să interpretezi cuvintele acestea separându-le de Cel care le-a spus.

Domnul nu-mi dă reguli, dar îmi arată foarte clar standardul Său şi dacă legătura mea cu El este cea a dragostei voi face ce-mi spune, fără nici o ezitare. Dacă ezit aceasta înseamnă că iubesc pe altcineva care îi face concurenţă, adică pe mine însumi. Isus Cristos nu mă va ajuta să-L ascult, eu trebuie să o fac; când Îl ascult, îmi împlinesc destinul spiritual. Viaţa mea personală poate fi plină de tot felul de mici incidente lipsite de importanţă, dar dacă-L ascult pe Isus Cristos în orice împrejurări, acestea devin ferestre prin care văd faţa lui Dumnezeu. Iar când voi sta faţă în faţă cu Dumnezeu, voi descoperi că mii de oameni au fost binecuvântaţi prin ascultarea mea.

Când Răscumpărarea lui Dumnezeu ajunge în punctul ascultării în sufletul unui om, ea aduce roade. Dacă-L ascult pe Isus Cristos. Răscumpărarea lui Dumnezeu va curge prin mine spre alte vieţi, deoarece în spatele actului ascultării se află realitatea unui Dumnezeu Atotputernic.

Oswald CHAMBERS

Natura regenerării

„Dar când Dumnezeu… a găsit cu cale să descopere în mine pe Fiul Său…”

Galateni 1:15-16

Pentru ca Isus Cristos să mă regenereze, ce problemă întâmpină EI? Am o ereditate în privinţa căreia nu pot face nimic; nu sunt sfânt şi nici nu e probabil că voi fi; şi dacă tot ce poate face Isus este să-mi spună că trebuie să fiu sfânt, învăţătura Lui îmi provoacă doar descurajare. Dar dacă Isus Cristos este Cel care regenerează. Cel care poate pune în mine propria Lui ereditate sfântă, atunci încep să înţeleg ce vrea El să spună când zice că trebuie să fiu sfânt. Răscumpărarea înseamnă faptul că Isus Cristos poate pune în orice om natura ereditara care a fost in El însuşi şi toate standardele pe care le dă El sunt bazate pe această natură – învăţătura Lui este destinată vietii pe care El o pune în noi. Partea mea este să fiu de acord cu verdictul lui Dumnezeu asupra păcatului, verdict dat în crucea lui Cristos.

Învăţătura nou-testamentală despre regenerare declară că. atunci când un om e pătruns de sentimentul nevoii sale spirituale. Dumnezeu va pune Duhul Sfânt în duhul acelui om şi, astfel, duhul său va fi animat de Duhul Fiului lui Dumnezeu – “… până când Cristos va lua chip în voi”. Miracolul moral al răscumpărării este că Dumnezeu poate pune în mine o nouă natură prin care pot trăi o viaţă cu totul nouă. Când ajung la hotarul nevoii spirituale şi-mi înţeleg limitele, Isus spune: ..Ferice de tine”. Dar trebuie să ajung acolo. Dumnezeu nu poate pune în mine, o fiinţă morală responsabilă, natura care era în Isus Cristos dacă eu nu sunt conştient că am nevoie de ea.

Aşa cum înclinaţia spre păcat a intrat în rasa umană printr-un singur om, la fel Duhul Sfânt a intrat în rasa umană printr-un alt Om; şi răscumpărarea înseamnă că pot fî eliberat de ereditatea păcătoasă şi pot primi, prin Isus Cristos, o ereditate nepătată, adică pe Duhul Sfânt.

Oswald CHAMBERS