Un crampei din gloria cereasca

Text: Fapte 7:54-60 

        ” Dar Ştefan, plin de Duhul Sfant, şi-a pironit ochii spre cer, a văzut slava lui Dumnezeu şi pe Isus stand in picioare la dreapta lui Dumnezeu…” Fapte 7:55

Moartea este ultimul mare duşman al creştinului. Ea este descrisă ca umblarea „prin valea umbrei morţii” (Psalmul 23:4). Isus a îndepărtat boldul ei, care este păcatul (1 Cor. 15:56), dar cu toate că ea continuă să producă nelinişte, Dumnezeu ne va da un har special pentru acel timp. Acest lucru a fost ilustrat de viaţa lui D.L. Moody. Cand marele evanghelist era pe patul morţii, familia şi prietenii s-au adunat pentru a-şi lua rămas bun. Crezand că momentul a sosit, încet, încet au început să iasă din cameră. În acel moment au auzit o mişcare. Intorcîndu-se, l-au găsit pe Moody cu ochii deschişi şi mintea aparent limpede. Cineva a început să se roage, dar Moody l-a întrerupt: „Nu vă rugaţi să mai trăiesc. I-am văzut pe Dwight şi Irene (doi nepoţi care muriseră). Am văzut faţa lui Isus şi sunt satisfăcut. Pămantul se îndepărtează, cerul se deschide. Dumnezeu mă cheamă. Aceasta este ziua încoronării mele!”


Înainte de-a fi ucis cu pietre, Ştefan L-a văzut pe Isus stand la dreapta Tatălui. Cat de mult l-a putut întări acest lucru! Am auzit de sfinţi pe moarte a căror voce a exprimat dezamăgirea atunci cand revenindu-şi din starea de inconştienţă au descoperit că sunt încă pe pămant şi nu în cer.
Poate că Dumnezeu ne va lua la Sine fără să ne avertizeze. Va fi o glorie instantanee! Ori El ne poate da timp de pregătire. Oricare vor fi împrejurările, dacă ne-am încrezut în Cristos ca Mantuitor, El va fi cu noi atunci cand vom trece din lumea aceasta şi vom privi primul crampei din slava cerească.              – D.J.D.

Dincolo de umbre, voi pătrunde în lumină,
Trecand perdeaua neagră spre gloria divină,
Păşind din noapte spre ziua veşnică, frumoasă.
De ce numim noi moarte întoarcerea acasă? ”   – Anonim

Pentru creştin, moartea este ultima umbră a nopţii înainte de răsăritul ceresc

Painea zilnica

Un nou rasarit

Ca firul de abur suntem pe pamant,

Un strop in oceane, o frunza in vant,

O umbra timida ce iute se trece,

Pe-a vietii poteca spre lespedea rece.

Un fulg ratacit in padurea argintie,

Un bob de nisip in imensa pustie,

O lacrima, o soapta, un zambet si-apoi…

Ne-ntoarcem in glie saraci, tristi si goi.

Dar ce va ramane cand noi vom pleca?

Si trecerea noastra ma-ntreb va conta?

Lasa-vom in urma o dara-n Lumina,

O jertf-a Iubirii, mireasma Divina?

Lasa-vom cu grija urmasilor in dar,

Tamaia ‘nchinarii arzand pe altar?

Lasa-vom credinta in inima lor?

Frumusetea iertarii si-al cerului dor?

M-ajuta Parinte, fa-mi traiul atent,

Dragostea sfanta sa las testament,

Sa vada tot omul ce sta langa mine,

Ca viata-i frumoasa traita cu Tine.

Iar cand fumul negru se pierde-n amurg,

Cand clipe din urma-n clepsidra se scurg,

Cand a mea umblare va fi la sfarsit,

Ma naste-n Lumina, Un Nou Rasarit!

Marius Alexandru

De la Domnul, pentru mine

Saltă frunza-n foşnet tandru,
Razele s-au înmulțit,
Strigă-un fir de oleandru
Vara, de la răsărit.
Mă ridic s-o văd mai bine,
Fiindcă ştiu că s-a pornit
De la Domnul, pentru mine.

Strânge mărul must sub coajă,
Iarba a-ngrăşat pământul,
Iar un munte stă de strajă
Să oprească-n vale vântul.
Cu nectar şi cu rubine,
Toamna asta-şi ia avântul
De la Domnul, pentru mine.

A albit ca-n vis pădurea,
Grâul doarme sub zăpadă,
M-aș porni pe drum aiurea,
Toți copacii să mă vadă.
Că-s văzduhurile pline
De fulgi mari, ce stau să cadă
De la Domnul, pentru mine.

Dintr-un nor care se zvântă
Mă trezește din visare
Soarele, pe care-l cântă
Mii de păsări migratoare.
Și prin văi, și pe coline
Toată iarba se-nveșmântă
De la Domnul, pentru mine.

Aștept primăveri și toamne,
Și a verilor sosire;
Iernile-s cu pace, Doamne,
Toate-s pentru mulțumire
Când ne chemi și ne socoți
Cu nestinsa Ta iubire!
Mulțumesc de tot ce vine
De la Tine pentru mine,
De la Tine pentru toți.

Viorica Mariniuc 

Povestea unui curcubete

M-am nascut intr-o noapte
Dumnezeu m-a trimis pentru tine
Stiam ca voi trai o zi
Si fericit am zis: E bine!

Abia vazut-am soarele c-a rasarit
Ca Dumnezeu trimis-a viermele sa-ntepe
Sa pier, ca tu sa vezi lucrarea Lui
Asa vorbea ‘nainte de-a muri un curcubete!

Asa nascutu-s-a Isus
Dumnezeu L-a trimis spre Abis
Sa traiasca o zi ca si om
Si fericit „Voia Ta” El a zis.

O zi ce se numeste Azi
Grabeste-te te cheama si pe tine
Ca noaptea-i spre sfarsit, se-arata zorile
Si Fiul slavei, Imparatul, vine!

Vine sa-si ia acasa via,
Un fir de colb, o lacrima de om
Petec de haina, farama de paine,
Pahar cu fiere-amara, un piron,

Boaba de strugure in teasc,
Stanca pravalita in vale
Muc fumegand, strigat de-orfan
Vas de-alabastru spart, batatorita cale.

El toate-acestea le-a ales
Ca sa desavarseasca slava Sa
Ca tu sa stralucesti la masa Lui
Si printre ingeri sa iti spui povestea ta

E poate ca povestea unui curcubete
Ce a trait o zi, dar pentru slava Lui
Pleaca-ti genunchiul, inima deschide
Da cinste Imparatului!

Bodea Florina 

Divina rânduială

E-un răsărit în orice fericire
Şi e firesc să fie şi-un apus,
Chiar peste-al mării-ntins e-o mărginire
Şi-n cel mai mare rău e-un bine-ascuns.

E un abis în orice suferinţă,
Dar înspre culmi‎ de crez doar ea ridică,
‎Atunci atârni de-a Lui făgăduinţă
Când perspectiva ta devine mică‎.

E mult pelin în orice-amărăciune,
E-un gust amar când truda ţi-e-n zadar,
‎Dar pacea dată nouă-n rugăciune
E‎-al mângâierii cel mai dulce dar‎!

Nepreţuită-i ultima speranţă
În noaptea cea mai grea de-a licărit,
Dar mai de preţ e sfânta siguranţă
Când toate-n jur, pe rând, s-au năruit‎.

‎E-o veşnicie, parcă, aşteptarea
Unui răspuns ‎ce-ntârzie să vină,tara,lumina,
Însă ce glorioas-a fi chemarea
Când vom păşi în ţara de lumină!

Olivia Pocol

Cine-i ca Tine?

Cântă sufletul meu de Domnul iubit,
Raze de soare mă cheamă-n răsărit
Către desăvârşita armonie,
Urcând mai sus, urcând spre-Mpărăţie!
M-ai săpat în palma bătută-n cuie,
M-ai legat de cer pentru veşnicie,
M-ai câştigat prin Jertfa din Golgota,
Şi sunt al Tău orişice s-ar întâmpla!
S-afundă pasul adânc şi mai stăpân,
Pe Calea de aur mă încred deplin,
Iubirea m-a ridicat spre cer să zbor
La Cel ce este al meu Mântuitor!
Cine-i ca Tine aşa sfânt, minunat?
Eşti Unic Doamne, puternic Împărat!
Universu-ntreg saltă-n bucurie,
Eşti Dumnezeu şi-a noastră mântuire!

Maria Șopț  

Adu-ţi aminte, Domnul meu…

Adu-ţi aminte, Domnul meu,
De starea roabei Tale,
Vezi mersul ei slăbit şi greu,
Privind cu dor spre cer mereu,
De-aici de jos din vale.

Adu-ţi aminte, Domn iubit,
De lacrimile mele,
Şi dă-mi al păcii răsărit
În duhu-mi strâns şi încolţit
De gândurile rele.

Adu-ţi aminte, o, Isus,
De ruga mea săracă,
Şi lasă-mi harul Tău de sus
Ca-n toate voia-Ţi mai presus
În mine să se facă.

Adu-ţi aminte, o, Hristos,
De inima-mi zdrobită
Şi dă-i Tu iar un chip frumos
S-arate doar ce-i cu folos,
De Tin’ călăuzită.

Adu-ţi aminte, Doamne iar,
Pe plaiurile sfinte,
Când vei veni cu slăvi şi har,
De-un rob netrebnic şi murdar..
Adu-ţi Te rog aminte…

Paula D 

Steaua călăuzitoare

E drumul lung povara-i grea
Iar măgăruşu-i obosit
Dar Iosif se grăbeşte, vrea
Sălaş să-şi cate negreşit
Maria e însărcinată
Iar drumul lung i s-a părut
Să odihnească ar vrea odată
Dar iată că nu mai e mult
La Betleem ei au ajuns
Cetatea este aglomerată
Ei capul jos şi l-ar fi pus
Dar Iosif, cată şi tot cată
Orice sălaş i-ar mulţumi
Oricât de mic el ar fi fost
Căci obosiţi s-ar odihni
Apoi, ar umbla cu un rost
Dar n-au găsit tot era plin
Un staul mic ei au aflat
S-a auzit de unde vin
Şi un om bun s-a îndurat
In iesle jos s-au aşezat
Au încercat să se odihnească
Dar deloc n-au mai apucat
Căci mama trebuia să nască
Străini, departe de-a lor casă
Stăteau cei doi şi aşteptau
Voiau copilul să se nască
Ei de pe acuma Îl iubeau
O stea mare, strălucitoare
Pe cer atunci a răsărit
Toţi se mirau de-a ei splendoare
Din ceruri îngeri au venit
Sălaşul l-au înconjurat
Cântări de slavă se auzeau
Priveau la Pruncul minunat
Şi laude Îi aduceau
Pe Pruncul pe lume venit
Maria-n braţe Îl ţinea
Şi Iosif era fericit
Cu drag la cei doi se uita
Păstorii turmele au lăsat
În grabă spre staul s-au dus
De la un înger au aflat
Că acolo s-a născut Isus
Chiar înfăşat ei L-au găsit
Aşa cum îngerul le-a spus
Cu daruri şi ei au venit
Mieluţi Pruncului I-au adus
Iar steaua i-a călăuzit
Pe cei trei magi care aşteptau
Din răsărit ei au venit
Căci despre Prunc ei tot ştiau
Şi plecăciune I-au adus
Acestui Prunc iubit, ceresc
Ei daruri lângă El au pus
Căci era Prunc dumnezeiesc
Oameni şi îngeri L-au slăvit
Şi Vestea bună s-a aflat
Pământul, cerul s-au unit
Prin Isus marele Împărat
E o noapte atât de minunată
Şi pacea pe pământ domneşte
Aşa n-a mai fost niciodată
Iar cerul de cântări vuieşte.

Florenta Sarmasan

Spre Iesle, pe calea îngustă

Ieremia 6:16
Aşa vorbeşte Domnul: ‘Staţi în drumuri, uitaţi-vă şi întrebaţi  care sunt cărările cele vechi, care este calea cea bună: umblaţi pe ea, şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre”

Dansează vioi  cununile de stele,
Melodia cerească o ştiu doar ele,
Dansează şi ai cerului fluturi de nea;
Şi corul de îngeri cântă ”Aleluia! ”

Pornesc cu magii să Il caut pe Isus,
Pe cămile, daruri multe, cu capul sus,
Şi în drum, palmierii mă înveselesc,
Printre flori cu parfum dulce, eu rătăcesc.

Steaua merge înaintea noastra, pe cer,
Dar paşii mei, în desişuri, în păduri, pier,
Doar păsările îmi cântau în cor duios;
-Te-ai îndepărtat de Calea către  Cristos!

E noapte, dar nu mai văd Steaua de pe cer,
Simt că am pierdut ceva, şi nu vreau să pier,
Şi aud, din nou, o cerească chemare;
-”Intoarce-te, vino la vechea Cărare!

-Baltazar, Baltazar, pe unde rătăceşti?
La steua de pe cer, tu nu mai priveşti? ”
-Am ameţit în Vale, de parfum şi flori,
Nu mai văd nici steaua luminoasă din zori!

–”Calea nu e aceasta, nu e în Vale,
Este în Iubirea ce veşnic nu moare,
Intoarce-te acum la îngusta Cărare!
Acolo te aşteaptă Păstorul cel Mare! ”

Mă  uit din nou la cununile de stele,
Au un drum ceresc, nu se rătăcesc ele,
Dansul lor sublim, din Răsărit spre Apus;
Este plecăciune în faţa lui Isus!

Pornesc din nou la drum, privind în sus,
La Iesle, mă aşteaptă încă Isus,
Şi dansez cu ai cerului fluturi de nea;
Cu îngerii cereşti cânt eu ”Aleluia! ”

-Prietene, tu mai  vezi steaua din Răsărit?
Şi stelele ce  dansează  în infinit?
Intoarce-te, deci, la îngusta Cărare!
La Mesia, ce te aşteaptă pe Cale!

Arancutean Eliza 

Când te încrezi…

Referințe
Da, numai în Dumnezeu mi se încrede sufletul; de la El îmi vine ajutorul. Ps. 62:1

A nu te-ncrede-n Dumnezeu, nu-nseamnă a fi smerit.
Când te încrezi în El mereu – pe stâncă ai zidit!

De zici: ”Slăvit e Domnul meu, dar te încrezi în tine
Pasul pe drumul ”eu”, te poartă spre ruine…

Când spui: ”Eu sunt nimic, El – tot, mă poartă-n mâna Lui
Eu – abur, El – Domn Savaot!” – Victoria-i a Lui…

Când înțelegi ca-I Suveran și tot Îi aparține,
Nu mai ești sărman, iar frica ce tot vine

Fugi-va-n adâncime, tu ești cu cel Cucernic
Orice-ntunecime constrânge Domnul vrednic!

El nu lipsește în nevoi, e sprijin, ajutor
-”Nu vă temeți! Sunt cu voi, mereu – Ocrotitor!”

Și de s-ar zgudui pământul, și munți s-or clătina
Nu ne-nspăimântă vântul! Știm: cu dreapta Sa

Furtuna potolește și valul spumegând!
Crede! Îndrăznește! Poartă-L mereu în gând!

Prin El – mai este viață, mai este răsărit
Și un Cuvânt ce-nvață: ”Crede neclintit!”

A nu te-ncrede-n Dumnezeu, nu-nseamnă a fi smerit.
Te ‘nalți în frică, în ”eu”, pe El – când n-ai zidit…