Ce doreşti?

„Şi tu umbli după lucruri mari?”

Ieremia 45:5

Umbli după lucruri mari pentru tine? Poate că nu cauţi să fii cineva, dar cauţi lucruri mari de la Dumnezeu pentru tine însuţi. Dumnezeu vrea mai mult ca tu să fii într-o relaţie strânsă cu El decât doar să primeşti darurile Lui; vrea ca tu să ajungi să-L cunoşti pe El. Un lucru mare este supus întâmplării, vine şi pleacă. Dumnezeu nu ne dă niciodată ceva la întâmplare. Nimic nu este mai uşor decât să ajungi într-o relaţie bună cu Dumnezeu, în afară de cazul în care nu-L doreşti pe Dumnezeu, ci numai ceea ce-ţi dă El.

Dacă ai ajuns doar până în punctul de a-L căuta pe Dumnezeu pentru lucruri, nu ai ajuns niciodată la prima fază a predării; ai deveni creştin dintr-o perspectivă a ta proprie, ,.1-am cerut lui Dumnezeu Duhul Sfant, dar El nu mi-a dat odihna şi pacea pe care le-am aşteptat.” Imediat Dumnezeu pune degetul pe rană – tu nu-L cauţi deloc pe Domnul, ci cauţi ceva pentru tine însuţi. Isus spune: “Cereţi şi vi se va da”. Cere-I lui Dumnezeu ceea ce vrei; nu poţi cere dacă nu ceri un lucru bun. Când te apropii de Dumnezeu, încetezi să mai ceri lucruri. “Tatăl vostru cel ceresc ştie de ce aveţi trebuinţă, mai înainte de a-l cere voi.” Atunci de ce să-I ceri? Ca să ajungi să-L cunoşti pe El.

Cauţi tu lucruri mari pentru tine – “O. Doamne, botează-mă cu Duhul Sfânt”? Dacă Dumnezeu nu face asta. este din cauză că nu eşti suficient de predat Lui; există ceva ce refuzi să faci. Eşti gata să te întrebi ce anume vrei de la Dumnezeu şi de ce vrei acel lucru? Dumnezeu ignoră întotdeauna perfecţiunea prezentă în favoarea perfecţiunii finale. Pe El nu-L interesează să te facă fericit şi să te binecuvânteze chiar acum; El lucrează tot timpul în vederea perfecţiunii finale – “ca ei să fie una. cum Noi suntem una”.

Oswald CHAMBERS

Reclame

Zbucium…

Mă întreb adesea în zbucium și vâltoare:
Oare îmi vei alina și azi, rana ce doare?
Căci buzele îmi freamătă și nu pot nici un geamăt să rostesc
Simt cum rând pe rând puterile-mi slăbesc
Poate doar ochii înlăcrimați din zori
Vor vindeca cu lacrimi atâtea răni ce dor…
Sau totuși cred că simpla Ta prezență
Îmi conferă în sine dependența
De cer, de dor, de Tine…
Acela ce s-a dat pe Sine
Ca să renască noi puteri în mine
Ca să te ierte și pe tine!
Ca să ridice jugul greu și anevoios
Știind că la Golgota muri chiar, Hristos!
Dar care azi e viu în veci
Nu aștepta să pleci din lume cu ochii reci
Și goi, flămând și pribeag, împovărat și întristat
Adu-ți aminte de tot ce ai adunat
Pe -acest pământ!
Aș vrea să-ți mai împărtășesc un gând:
În cerul sfânt, cu stele mii
Tu ai un Tată Atotputernic, și tu știi…
Te mai așteaptă-n taină
Ca să îmbraci o haină
Albă de iertare
Să știi că pentru împărăția Sa, tu ești cel ce are valoare!
Te mai așteaptă plin de dragoste și bunătate
Vino azi la El, cu sinceritate!
Pune-ți în rânduială  casa!
Invită-L chiar acum la masă!
Și El nu va zăbovi să îți răspundă:
Va poposi numaidecât aproape de inima frântă!
Va șterge tot amarul tău,
Te vei putea în tihnă odihni pe brațul Său!
În cerul sfânt cu stele mii
Te mai așteaptă plin de dragoste și azi, să știi!

Szabo Mihaela Dorina 

Tu rana mi-ai uns cu untdelemnul iubirii

Tu rana mi-ai uns cu untdelemnul iubirii
Ochii de lacrimi mi-ai ștres și m-ai mângâiat
Doamne, am fost copleșit de dulceața privirii
Când cu atâta blândețe spre mine Te-ai aplecat.

Tu mi-ai fost ajutor când mi-a fost cel mai greu
Când mă zbăteam, Isuse, în drum neputincios
N-ai trecut atunci pe alături, văzând necazul meu
Ci ai îngenunchiat în praf și m-ai ridicat de jos.

Mi-ai spus că pe cruce și pentru mine ai murit
Prin Har, la Golgota eu am iertare deplină
Tu în sângele-Ți sfânt păcatele mi-ai curățit
Ca să-mi petrec veșnicia împreună cu Tine.

Povara cea grea mi-ai luat de pe umerii mei
Și cu dragoste Doamne, m-ai strâns la al Tău piept
Iar rănile ce sângerau Tu le-ai uns cu ulei
Și m-ai condus pe calea și drumul cel drept.

Vreau cât mai aproape să fiu Isuse, de Tine
Să merg pe urmele Tale oriunde și oricând
Prezența Ta, Doamne s-o simt la greu și la bine
Cât încă viață îmi vei dărui aici pe pământ.

Mihail Cebotarev 

Samariteanul meu,Isus

Tu esti Samariteanul cel milos
Tu ma ridici mereu de jos
Cand simt ca sunt zdrobit, pierdut
Din praful drumului cazut
Tu ma ridici la pieptul Tau
La adapost de orice rau.
Pe rana mea Tu pui balsam
Si untdelemn din sfantul har
Tu lasi sa picure de sus
Din Duhul Tau, iubit Isus…
Nu e pe lume altcineva
Sa imi aline rana grea
Si nici un alt Ocrotitor
Ca Tine scump Mantuitor…
Nu e pe lume nici un han
Plin de iubire si balsam
De mangaiere si alin
Ca hanul Tatalui divin.
Ma du Isuse-n hanul sfant
Departe de acest pamant
Departe de acest noroi
De intuneric si de ploi…
De cratere ascunse-n drum
Ce niciodata nu iti spun
Ca de in ele vei cadea
Nimeni nu te va ridica…
De cel viclean care mereu
Urzeste doar sa faca rau
Pandind pe cei ce din Sion
Coboara inspre Ierihon..
Sa ma cobor nu ma lasa
Ci mai degrab sa zbor as vrea
In hanul sfant si luminos
Cu Tine-n cerul glorios.
Mereu esti fericirea mea
Si-n mine simt cum pacea Ta
Ma copleseste lin si cald
Dandu-mi aripi spre cerul alb…
O mica ruga inca am:
Pan’ voi ajunge sus la han
Ramai Isus pe calea mea
Si tine-ma in mana Ta
La adapost de tot ce-i rau
Sa fiu pazit de bratul Tau!…
Iar cand sosi-va ceasul scump
Fa ca acolo-n cerul sfant
Sa se deschida cu splendori
Hanul pentr-un biet calator
Ce atat de mult a asteptat
Dar niciodat’ n-a meritat
Odihna fara de apus
Langa Samariteanul sau,Isus!

Emanuel Hasan

Numai Unul… Dumnezeu!

Oare cine-ar fi rămas
În furtună lângă mine
Şi s-ar fi-ngrijit să am
Zile calde şi senine?

Cine-ar fi întins o mână
Să mă scoată din păcat
Când pe drumurile vieţii
Rătăceam însingurat?

Oare cine ar fi fost
Lângă mine-n suferinţă
Să toarne balsam pe rană,
Să-mi dea har şi biruinţă?

Cine-ar fi-nţeles mai bine
Cât de grea-i a mea povară
Când mai şchiopătez pe cale
Şi prind vorbe să mă doară?

Oare cine-ar fi rămas
Lângă mine-n ceasul greu
Prietenii din astă lume?
Numai Unul… Dumnezeu!

Maria Luca

Paza paşilor noştri

“El va păzi paşii prea iubiţilor Lui.” (1 Samuel 2.9)

Drumul este alunecos şi picioarele sunt slabe, dar Domnul le va întări. Dacă noi prea iubiţii Săi, ne predăm Lui, printr-un act de ascultare şi de credinţă, El însuşi va fi păzitorul nostru. Nu numai că ”El va porunci îngerilor Lui să ne păzească, ca să nu ni se lovească piciorul”, ci El însuşi va păzi paşii noştri. El va păzi paşii noştri de orice cădere, aşa fel ca haina noastră să rămână fără pată şi fără păcat, şi ca sufletul nostru să nu sufere vreo vătămare pentru ca să nu dăm vrăjmaşului prilejul să ne vorbească de rău.

El ne va păzi picioarele să nu rătăcească şi le va păzi să nu apuce pe cărările rătăcirii, căile nebuniei, sau drumul larg al obiceiurilor lumii.

El le va păzi de lovituri şi umflăturile produse de arşiţa sau lungimea drumului.

El va păzi paşii noştri de orice rană: încălţămintele ne vor fi de fier şi alama, încât chiar dacă am călca peste ascuţişul săbiei sau peste capetele şerpilor, nu vom avea de suferit.

În sfârşit, El ne va scoate picioarele din laţ şi nu vom rămâne înlănţuiţi de momelile şi cursele pe care ni le vor întinde puterile înşelătoare şi cele ale vrăjmaşului. Cu o asemenea făgăduinţă, vom putea să înaintăm şi să nu ne lăsăm deloc, să alergăm şi să nu obosim. Cel ce te păzeşte este credincios, El te va păzi de orice rău.

Charles Spurgeon