Rămâi cu noi căci este înspre seară

Rămâi cu noi căci este înspre seară
Şi ziua vieții aproape a trecut
Atâta întuneric e afară
Atâta amăgire ne-înconjoară
Avem nevoie Doamne de un scut.

Rămâi în casa noastră, azi Isuse
Să stăm cu toți la masă, în fața Ta
Să ne-amintim cum trupul Ți se frânge
Şi cum din el au curs sudori cu sânge
Pe cruce sus, pe dealul Golgota.

Rămâi în viața noastră cu iubirea
Şi cu nãdejdea care nu înşealâ
Ca să trăim cu toți neprihănirea
Să ducem pân la capăt mântuirea
Prin jertfa ce în fiecare zi ne spală.

Rămâi cu noi pe calea către casă
Pe drumul către sfântul canaan
Condu-ne Tu, spre patria frumoasă
Căci vrem să fim cu inima voioasă
Când vom ajunge la acel liman.

Atunci când vom intra în noua viață
Iar noaptea va dispare pe vecii
Ne vom trezi în marea dimineață
Privind pe Domnul nostru față-n față
Şi o veşnicie doar cu El vom fi.

Ion Popescu

Fă un pas înainte!

“Rămâneţi în Mine.” loan 15:4

Duhul lui lsus este pus în mine prin ispăşirea lui Cristos, apoi eu trebuie să-mi formez cu răbdare un mod de gândire care să fie întru totul în armonie cu Domnul meu. Dumnezeu nu mă va face să gândesc ca lsus. eu însumi trebuie să fac aceasta; trebuie să fac orice gând ,rob ascultării de Cristos”. “Rămâneţi în Mine” – în problemele intelectuale, în problemele financiare, în fiecare dintre lucrurile care fac ca viaţa umană să fie ceea ce este. Ea nu este o viaţă ca scoasă din cutie. Il opresc eu pe Dumnezeu să facă anumite lucruri in situaţia mea, deoarece spun că ele vor împiedica părtăşia mea cu El? Aceasta este impertinenţă.

Nu contează care sunt împrejurările, eu pot fi la fel de sigur că rămân în lsus în mijlocul lor ca şi într-o adunare de rugăciune. Nu este necesar ca eu să-mi schimb şi să-mi aranjez singur situaţia. Rămânerea Domnului nostru în Dumnezeu a fost neumbrită: El Se simţea ca acasă cu Dumnezeu, indiferent unde se afla trupul Său. El nu Şi-a ales niciodată singur situaţiile, ci a fost umil şi S-a supus hotărârilor Tatălui Său cu privire la El.

Gândeşte-te la liniştea uimitoare din viaţa Domnului nostru! Noi trăim într-o stare de febrilitate înaintea lui Dumnezeu, nu este nimic în noi din seninătatea vieţii “ascunse cu Cristos în Dumnezeu”. Gândeşte-te la lucrurile care te fac să nu rămâi în Cristos – “Da Doamne, aşteaptă un minut, trebuie să mai fac şi asta; da, voi rămâne în Tine când voi termina asta; după ce trece săptămâna asta, totul va fi bine, voi rămâne atunci în Tine”. Fă un pas înainte!
Începe să rămâi în El acum!
La început vei depune un efort susţinut, până când această rămânere va deveni atât de mult o lege a vieţii, încât vei rămâne în El fără să-ţi dai seama. Hotărăşte-te să rămâi în lsus oriunde te-ai afla.

Oswald CHAMBERS

Rămâi cu noi

Rămâi cu noi Isus pe cale
Căci este-atât amar şi jale;
Şi valul greu loveşte-n noi,
Ne scapă Doamne de nevoi!

Atunci când încercarea vine
Noi ne încredem doar în Tine,
Căci Tu eşti barcă de salvare,
Eşti o lumină pe cărare!

Tu ne asculți chiar în necaz
Şi-atunci când valuri vin talaz,
Ne ocroteşti cu dreapta Ta,
Isuse dulce, Mesia!

O, vino Tu, cu-a Ta putere
Şi ne scapă azi de durere,
Căci crucea noastră-i tot mai grea
Şi nu e cine să ne-o ia!

Căci întristarea ne răpune,
Durerea nu avem cui spune,
Venim la poala crucii Tale
Şi-Ți cerem Doamne îndurare!

Strigăm spre Tine din durere
Şi Te rugăm: Dă-ne putere!
Mai lasă har prin Duhul Sfânt
La-ai Tăi copii de pe pământ

Ce aşteapă cu nerăbdare
Să vad-a Ta putere mare,
Să vadă brațul Tău de fier
Răpind biserica spre cer…!

Dar pân-atunci, o Doamne mare,
Ridică-ne din întristare,
Mai fă-ne şi astăzi dreptate
Doamne, în marea-Ți bunătate!

Ascultă-ne când Te chemăm
Cu-un duh mâhnit, căci suspinăm,
Să vedem iarăşi fericirea
Şi să simțim din nou iubirea,

Ce-a fost odată printre noi,
Dar ne-a lăsat acuma goi,
Mai dă-ne-o Doamne şi-azi în dar
Prin sfântul şi cerescul Har!

Căci dela Tine noi primim
Tot ce Îți cerem şi dorim,
De-aceea vrem să Te slăvim
Azi şi în veci de veci! AMIN!

Valentin Ilisoi

Nu-i nimic la intamplare

De treci mereu prin încercare
Şi ceru-ţi este înegrit
Mai roagă-te şi ai răbdare
Căci nu-i nimic la întâmplare
Iar Domnul nu te-a părăsit.

Când urlă marea încercării
Cu valuri înfricoşătoare
Să nu cazi pradă disperării
El Domnul nu te-a dat uitării
Să ştii nimic nu-i la-ntâmplare.

Când ai scăpat de-o încercare
Şi-apoi o alta te-a lovit
Să şti nimic nu-i la-ntâmplare
Rămâi în Domnul neclintit
Căci toate el le-a hotărât.

În jurul tău,doar silnicie.
Păcat,desfrâu,neascultare
Credinţa,să îţi fie vie
Căci şi mai rău are să fie
Şi nu-i nimic la întâmplare.

Plângi şi te rogi neâncetat
Copiii nu-ţi dau ascultare
De Domnul s-au îndepărtat
În lume ei s-au afundat
Dar crede că nu-i la-ntâmplare

Dacă priveşti în adunare
Aşa de multe s-au schimbat
Parcă creştinii au uitat
De traiul sfânt ,smerit,curat
Nici asta nu e la-ntâmplare

Ascultă-mă acum creştine
Şi dă Cuvântului crezare
Căci El veghează să ştii bine
Ridică-te deci şi fii tare
Nimica nu e la –întâmplare.

sursa foto Liviu Pazargic

Chiar dacă eşti adeseori lovit

Chiar dacă eşti adeseori lovit,
Rănit, cuprins de-ngrijorare,
Fii credincios şi liniştit,
Tu nu eşti singur, nici părăsit,
Domnul te scapă din încercare.

Chiar dacă eşti descurajat,
Când vezi atâta nepăsare,
Rămâi statornic, devotat,
Acelui care te-a salvat,
Răsplata-ţi sigur va fi mare.

Chiar dacă nu poţi să-nţelegi,
Tot ce se-ntâmplă-n jurul tău,
Tu roagă-te să poţi s-alegi,
Doar binele, şi-ai să culegi,
Rodul promis de Dumnezeu.

Chiar de nu ai tot ce-ţi doreşti,
Ce crezi că ţi-ar fi de folos,
Să nu uiţi, poţi să dobândeşti,
Ale harului comori cereşti,
Iertarea, viaţa, prin Hristos.

Chiar dacă, parcă truda ta,
Puţini o văd şi-apreciază,
Mergi înainte, şi nu uita,
În cer te-aşteaptă cununa,
Răsplata celor ce lucrează.

Chiar dacă zilele sunt grele,
Cu oameni iubitori de sine,
Tu nu urma căile rele,
Ci cheamă-i hainele să-şi spele,
Să aibă cinste, nu ruşine.

Chiar dacă mulţi trăiesc firesc,
Fac numai ce le place lor,
Tu mergi cu-acei ce se sfinţesc,
Fii om smerit, duhovnicesc,
Să fii în veci biruitor.

Chiar dacă mulţi s-au lepădat,
De jug, de cruce, de ştergar,
Tu fii deplin încredinţat,
Că numai cei ce au luptat,
Vor moşteni al vieţii har.

de Teodor Groza

Uită şi iartă

“Nu zice: “Ii voi întoarce eu răul!” Nădăjduieşte în Domnul, şi El te va ajuta.” (Proverbe 20.22)

Nu te grăbi. Lasă să treacă mânia ta. Nu zice şi nu face nimic pentru a te răzbuna (Rom. 12.17). Sigur că vei lucra fără chibzuinţă, luând băţul pentru a te răzbuna; şi vei fi departe de a arăta astfel Duhul Domnului Isus. Dovedeşti mai multă nobleţe dacă ierţi şi treci cu vederea purtarea rea a aceluia care ţi-a arătat-o. Dacă laşi să curgă ca un venin în tine amintirea unui rău pricinuit, gândindu-te sa-l întorci, înseamnă să păstrezi în inima ta o rană deschisă, care atrage altele. Mai degrabă uită şi iartă.

Dacă vei găsi cu cale că trebuie să faci ceva, căci altfel vei fi în pierdere, atunci urmează sfatul care-ţi este dat aici: “Nădăjduieşte în Domnul şi El te va ajuta!” Acest sfat nu te va costa nici un bănuţ, şi totuşi înaintea Lui are mare valoare. Rămâi liniştit! Aşteaptă-L pe Domnul şi spune-i păsul tău! Deschide înaintea Domnului scrisoarea lui Rabşache (2 Împ. 19); numai aceasta va fi pentru inima ta tulburată, o uşurare. Nu ai făgăduinţa: “El te va ajuta”? El va găsi mijlocul să o împlinească. Cum? Nici tu, nici eu nu putem şti, dar El o va face, fii sigur. Şi dacă Domnul te va ajuta, aceasta-ţi va da mai multă bucurie, ca urâtele certuri în care te-ai putea încurca, acoperindu-te cu ruşine prin cearta cu vrăjmaşul tău. Încetează de a fi întărâtat şi încredinţează-ţi soarta în mâinile Judecătorului tuturor.

Charles Spurgeon

Incercare

În noaptea lungă de durere,
Isus, la pat, când zac, înfrânt,
M-ajuți  în clipe de veghere,
La Tine, să găsesc putere,
Îmbărbătare și avânt.

În orele de-nsingurare,
Când toți ceilalți se odihnesc,
Rămâi cel credincios și tare,
Alături stând în încercare
Prin Tine, ca să biruiesc.

Dacă mi-e dată-ndurerarea
Ce mă apasă deseori,
Eu știu că-mi crești astfel răbdarea
Să pot și eu cânta cântarea
Acelor ce-s învingători.

Și chiar de boala nu mi-o place
Cum stau crispat și închircit,
Prin rugăciune-mi aflu pace,
Isuse, grija Ta mă face
Să fiu asa de fericit!

O, suferința-i trecătoare,
Dar celor care n-au cârtit,
Le dai cununi nepieritoare,
La marea zi de sărbătoare,
În locul ce le-ai pregătit!

Și iată că se-arată zorii,
Genunile se risipesc,
Tu, Doamne, îmi împrăști norii,
Se-aud degrabă vestitorii,
Convoiului Împărătesc.

Ionel Adrian Gugea