Mulțumesc !

Uitându-mă cinstit, iubit Părinte,
La unde-am fost și unde mă găsesc,
Doar un cuvânt, atâta am în minte:
Mulțumesc!

Pentru părinții ce mi-ai dat pe lume,
Și frați, și locul unde-a fost să cresc
Să pot cunoaște astfel Sfântu-Ți Nume. .
Mulțumesc!

Lăsat-am pe cei dragi, cu dor acasă
Când m-am desprins de plaiul românesc
Dar Tu mi-ai pregătit o nouă casă
Mulțumesc!

Cînd am trecut prin valea umbrei morții
Și-am fost aproape să mă prăpădesc
Eu Te-am chemat, iar Tu schimbat-ai sorții
Mulțumesc!

Nu voi uita momentul împăcării
Când mi-Ai promis ”n-am să te părăsesc!”
Și m-Ai stropit cu Sângele salvării
Mulțumesc!

M-Ai așezat pe Stânca cea înaltă
Cu drag m-Ai srtâns la pieptul Tău Ceresc
Tu mi-Ai dat Har iar sufletul îmi saltă
Mulțumesc!

Mi-Ai daruit soție credincioasă
Și-apoi copii, ca dar Dumnezeiesc
S-avem un colț de Rai la noi în casă. .
Mulțumesc!

Și daruri Tu ne-Ai dat la fiecare
Talanți pentru ogorul Tău Ceresc
Ca mărturie-n lumea asta mare
Mulțumesc!

Și pentru prieteni, frați întru credință
Cu care-al Tău Cuvânt împărtășesc
Și-n bucurii dar și în suferință
Mulțumesc!

Pentru servici și pentru sănătate
Și pentru tot ce-mi dai iar eu primesc
Eu nu le merit însă pentru toate
Mulțumesc!

Purtând în piept nădejdea mântuirii
Încrezător pe calea Ta pășesc
Iar orice zi, e-o zi a muțumirii
Mulțumesc!

Și-n Ziua cea măreață și ferice
Îngenunchind la Tronul Tău Ceresc
Aș vrea cu bucurie să-Ți pot zice:
Mulțumesc!

Daniel Hozan

Caută să ai credință

În numele unor religii, oameni mulți mor zi de zi,
Sunt mințiți și înșelați, duși de nas prin erezii.
Nu există zi pe lume să n-apară vreo religie,
Dar credință nu există, fiindcă banul o distruge.

Mulți aleargă pe la preoți căutând un strop de pace,
Însă de Hristos toți fug și Scriptura nu le place.
Unii-aruncă bani pe slujbe crezând că vor fi iertați,
Dar în suflet nu au tihnă și sunt tot mai tulburați.

De le spui ceva, te-atacă și îți spun că ești pierdut,
Iar dacă le spui de Biblie, ești privit ca un rebut.
Hâdul interior apare doar la omul religios,
Cel ce are-n piept credință, Îl arată pe Hristos.

Dumnezeu nu e-n religie, ci-n credință, dragul meu!
Nu te înșela tu singur, nu te amăgi mereu.
Dumnezeu îți dă iertare gratis, fără nici un ban
Cine-ți spune altceva, este sluga lui satan.

Caută să ai credință că religii sunt destule
Însă pentru Dumnezeu absolut toate sunt nule.
O credință și-un botez, astea două de le ai,
Ești un Fiu al Lui Hristos și moștenitor de Rai.

Nichifor Nicu  

Spre destinația dorită…

S-ajungem la destinația dorită
Privirea trebuie spre Rai ațintită
Și-orice s-ar întâmpla pe-ngustul traseu
Să nu ne-mpiedice nici scai, nici deșeu.

Mulțimi de obstacole fi-vor pe cale
Deci, pe unde sunt să nu mergem agale
Ci înfrutându-le cu putere divină
Să le doborâm, s-avem tihnă deplină.

Greutățile slujbei vor fi ușurate
Dumnezeieștile legi vor fi aplicate
Și vom urca spre țintă treaptă cu treaptă
Împlinind voia sfântă prin vorbă și faptă.

Mergând spre Liman nu există confuzii
(Sunt, de scurtă durată, și deziluzii)
Dar puternicul dor care ne animă
Un nou avânt în lăuntru imprimă.

S-ajungem la destinația finală
E obiectiv de bază în a vieții Școală
Asimilând concepte născute-n Lumină
Călătorim cu drumeți ce zilnic se-nchină.

Popasuri făcute nu-s de lungă durată
C-așa procedează cei din sfânta Ceată
Și iar pornim spre pitorescul Etern
Unde doar fericiri sublime se-aștern.

Urcând serpentine ce sfârșesc în Slavă
Ne desprindem de tot ce-i lut și pleavă
Și-nsoțiți de cântări nemuritoare
Învingem opoziții și stări precare.

Vedem obiectivul dar nu ca prin ceață
E clar că ajungem la starea măreață
Pe care-o gustăm încă de-aici din vale
Trăind zilnic principii fundamentale.

S-ajungem la destinația dorită
Privirea trebuie spre Rai ațintită
Și-orice s-ar întâmpla pe-ngustul traseu
Stăm lângă sfântul și unicul Dumnezeu.

George Cornici

Isuse, Te urmez…

N-am rămas în urmă
Te-am urmat mereu
Sunt parte din turmă
Pe-ngustul traseu.

Pas la pas cu Tine
E-un dor împlinit
Brațul Tău mă ține
Să nu fiu trântit.

Cu Tine pe cale
Plăceri sunt-cerești
Ți-aduc osanale
Căci mult mă iubești.

Nu rămân în spate,
Nu mă-ndepărtez
Spre eternitate
Isus, Te urmez.

Lângă Tine stând
Pot răbda dureri
Glasul Tău plăpând
Îmi dă adieri.

Vreau atașament
Și vreau colț de Rai
Îmi dai tratament,
Mă legi de-Adonai.

Fără țel eram
Când m-ai căutat
Nu Te cunoșteam
Eram devastat…

Dar al Tău Cuvânt
Total m-a atras
Prin potrivnic vânt
Cu Tine-am rămas.

Mi-ești scut și-adăpost,
Mă orientezi
Și mi-ai dat un rost
Și-n mine lucrezi.

Nu rămân în urmă
Te urmez mereu
Sunt parte din Turmă
Pe-ngustul traseu.

George Cornici

De ce nu se intorc

Text: 2 Corinteni 5:1-8                      

„…pentru că umblăm prin credinţă, nu prin vedere.” 2 Corinteni 5:7

Am dorit uneori ca Dumnezeu să lase măcar pe unul dintre creştini să vină înapoi de dincolo, să-mi spună ce mă aşteaptă după moarte. Dar o povestire pe care am putea s-o numim parabola gandacilor de apă, ne va ajuta să înţelegem, cel puţin în parte, de ce Dumnezeu nu ne împlineşte această dorinţă. O colonie de gandaci mici de apă ce trăia într-un eleşteu, a observat că din cand în cand unul dintre ei care se urca pe lujerul unei frunze de nufăr se făcea nevăzut. Au fost cu toţii de acord că dacă acest lucru se va mai repeta cu unul din ei, se va întoarce să le spună celorlalţi despre călătoria aceea. Într-o zi, unul dintre gandaci s-a trezit urcand lujerul unui nufăr şi s-a căţărat pe frunza ce plutea pe apa. Adormise la căldura binefăcătoare a soarelui; cand s-a trezit şi s-a întins s-a speriat de trosnetul coajei care-i fusese veşmantul pană în clipa aceea şi care tocmai îi cădea. I s-a părut că este mai mare acum, mai curat, şi mai liber decat oricand pană atunci. Desfăşurandu-şi aripile, şi-a luat zborul său de minunată libelulă verde. Deodată şi-a adus aminte de promisiunea făcută. Dar şi-a dat seama de ce nici unul din ceilalţi semeni de-ai săi nu s-au mai întors niciodată. Nu se mai putea întoarce să spună prietenilor săi la ce să se aştepte deoarece acum nu mai făcea parte din lumea lor. Apoi, într-o zi, şi ei vor experimenta această libertate minunată de care el se bucura acum.

În mod natural, ezităm să ne gandim la misterul morţii. Dar nu trebuie să ne fie frică. Si nici nu avem nevoie de vreun mesaj din partea celor dragi plecaţi dintre noi. Dumnezeu ne-a spus tot ce avem nevoie ca să ştim. Aşadar, haideţi să „umblăm prin credinţă” şi să aşteptăm cu speranţă.  – H.V.L.

„De ce te temi de moarte şi-o tot alungi din gand,
Cand ea-i despovărarea de tot ce porţi în gand?
De ai trăi virtutea în tot ce datorai,
Ea-i uşa strălucită şi grabnică spre rai. „– Traian Dorz

„Credinţa vede dincolo de întunericul pămantesc strălucirea locurilor cereşti„

Painea zilnica

O rugaciune de recunostinta

Bunul meu Tată ceresc
Te laud și-ți mulțumesc
Pentru că mi-ai dat prin har
Mântuirea ca un dar
Fără să-l fi meritat
Însă totuși tu mi-ai dat
Acest dar dumnezeiesc
Cel mai mare dar ceresc
Nu doar mie ci si-oricui
Îl primește-n viața lui
Pe Hristos, Mântuitor
Milostiv și-ndurător
De păcate iertător
Și de oameni iubitor
Un adevărat PĂSTOR.
Rătăcită oaie-am fost
Băteam drumuri fără rost
Umblam fără Dumnezeu
Numai după capul meu
Dar Isus m-a căutat
M-a găsit și m-a salvat
Din pierzare grea m-a scos
Pe mine un păcătos
Dar, acum eu sunt iertat
De-orice vină și păcat
Prin Isus crucificat
Darul cel mai minunat.
Darul cel mai important
Omenirii ce l-ai dat
Ca jertfă pentru păcat;
Jertfa Domnului Isus
Mântuire mi-a adus
Fiindcă prin ea mi-ai deschis
Porțile în Paradis
Paradis cămin ceresc
Unde o să locuiesc
Paradis făgăduit
Celor ce s-au pocăit.
Judecata de apoi
Nu va mai fi între noi
Fiindcă Domnul ne-ampăcat
Ștergându-ne orice păcat
Cu sângele lui curat
Când pe cruce s-a jertfit
Doamne-n veci fii preamărit
Că de iad m-ai izbăvit
Doamne-n veci fii lăudat
Pururea glorificat
Fiindcă de iad m-ai scăpat!
Prin al meu Mântuitor
Mi-ai creat și-un viitor
De a fi moștenitor
În orașul sfinților
Din lumea Îngerilor
Oraș, Paradis frumos,
Unde rege e Hristos,
Oraș, Paradis sublim
Ce-i NOUL IERUSALIM
Zidit pe un munte Sfânt
În cer nou pe-un nou pământ
Acolo voi locui
Cu sfinții și îngerii
Cu ei voi împărtăși
Și voi supraviețui
Nesfârșite veșnicii
Petrecute-n bucurii
Ce nu poți să le descrii
Că moarte nu va mai fi
În acel Rai glorios
Cu Dumnezeu și Hristos!
Tată ție-ți mulțumesc
Pentru acest destin ceresc,
Pururea te voi slăvi
Acum și în veșnicii
Tată ție mă închin
Acum și în veci, AMIN!

Arghira Corneliu

Mi-e dor!

Mi-e dor, de murmurul rece de Izvor
De apa Lui cristalină, curată și lină
Mi-e dor, de Patria Cerească, mi-e dor,
De Țara Sfântă de Sus, de Patria Divină!

Mi-e dor, de foșnetul frunzelor duios,
De codrii falnici, cu coroane arătoase
Mi-e dor, de glasul blând, al lui Hristos,
Mi-e dor, de luncile, cu holdele mănoase!

Mi-e dor, de turmele de oi, de pe tainicul Plai,
De apa de Izvor, mi-e dor, de sfânta cunună,
Mi-e tare dor, de râvnitul și doritul Rai,
Mi-e dor, să mă adap din apa curată lină!

Mi-e de Tine Doamne, mi-e dor să Te simt,
Amândoi, să mergem pe Sfânta Cărare,
Mi-e dor, de Lumina albă, de curat argint
Mi-e dor de Tărâmul Sfânt, în lumini strălucitoare!

Mi-e dor, de Cerul Sfânt, de albastru azuriu,
Mi-e dor, de Sfânta și dulce primăvară,
Mi-e dor, de Domnul Isus, Cel veșnic viu,
Mi-e dor de veșnicie, în Cerul Sfânt, să răsară.

Mi-e dor Isuse, să văd chipul Tău glorios,
Mi-e dor, de răpirea Bisericii, din greul amar,
Mi-e dor, să fiu în Cer, cu Domnul meu Hristos,
Mi-e dor, de Plaiuri Sfinte, Plaiuri fără hotar!

Stelian Ciobanu 

E vreme rea

E vreme rea și parcă, vai,
Viața este tot mai grea
Și nu e grea fiindcă n-ai
Atât de multe câte-ai vrea
Ci fiindcă-n colțul tău de rai
Prea des se stinge liniștea.

E vreme rea și parcă, vai,
Controversată-i liniștea
Și însăși pacea care-o ai
Trezește-n duh neliniștea
Că-n colțișorul tău de rai
Se împietrește miriștea…

E vreme grea și parcă, vai,
Atât de multe-ar fi de spus,
Nu despre câte ai sau n-ai
Ci despre pacea lui Isus
Și colțișorul tău de rai
În care-o altă pace-ai pus…

E-o vreme grea și parcă, vai,
Trăiești mai rău ca în trecut
Și nu fiindcă ai sau n-ai…
Ci doar fiindcă-ai întrecut
Măsura colțului de rai
Și pacea nu te-a petrecut.

E vreme grea și totuși, parcă,
Nu înțelegi de ce e greu!
Nu simți cum duhul se descarcă
De dragostea lui Dumnezeu
Și colțul tău de rai încarcă
Cu sine întregu-și empireu? !

Ioan Hapca

Țara mea

Țara mea, plai de poveste
Rai ai fost, unde mai este?
Aveai cerul sfânt pe frunte,
Și doar tâmplele cărunte.

Glasuri de copii voioase,
Răsunau în mii de case.
Grâul bun, brodea câmpia
Și știam că-i România!

Focul viu ardea în vatră
Și viața era curată,
Mâinile trudeau mereu
Fără teamă că e greu!

Omul simplu știa rostul,
Liniștii și adăpostul,
Rugăciunea umplea zarea
Să treacă și supărarea.

Fără facebook și whatsapp,
Omul nu era sărac,
Avea timp de-ai lui copii
Și de rugă-n Liturghii.

Zorile croiau cărări
Fără pic de remușcări,
Zilele asudau de muncă
Și mutau din loc și-o stâncă!

Nopțile umpleau cu stele
Toate câmpurile grele,
Carul mare trecea cerul
Dezlegand ușor misterul!

Într-un muc de lumânare
Rugăciune era floare,
Somnul cobora pe gene
Și în vise moșul Ene!

Țara mea, plai de poveste,
Rai ai fost, unde mai este?
Omul trece îngândurat,
Tot mai singur și sărac.

S-a desprins de tot ce-i sfânt
Nu mai crede în Cuvânt!
Trăiește de azi pe mâine,
Fără trupul Tău de pâine!
––––––––––––––
Țara mea îți scriu o rugă,
Domnul Sfânt să te audă
Când îți plânge inima,
Să îți toarne mir pe ea!

Domni destoinici să se nască
Țara noastră să mai crească,
În virtuți și-n fapte bune
Toți românii să se adune!

Cei plecați prin țări străine
Să audă doar de bine,
Dorul casei să doinească,
Exodul să îl oprescă!

Brazi cu frunțile spre cer
Să m-ajute să mai sper
Că-ntr-o zi în țara mea
Frații toți, uniți vor sta!

Camelia Cristea

Raiul copilăriei

Am fost în rai pentru o vreme,
Lipsit de grijuri, teamă sau nevoi.
Raiul copilăriilor eterne
Cu vise, jocuri, soare și zăvoi.

Eram la casa parintească
Copil iubit, plin de speranțe,
Gata mereu să se însuflețească
Oricând, și-n orice circumstanțe.

Era frumos totul în jur,
Toate-aveau gust și împlinire,
Și aerul era mai pur,
Și ceru-avea mai multă strălucire.

Și diminețile erau
Mai pline parcă de lumină,
Iar ploile parcă cădeau
În cântece de mandolină.

Rai minunat cu rouă și iubire,
Cu flori și cu miros de fân,
Cu liniște și stropi de fericire
În vechiul și umilul nost’ cămin.

Odată-n cer pe sfinte plaiuri
Eu cred că te voi reîntâlni,
Dar nu vremelnic, ci o veșnicie
Unde cu toți vom fi pe veci copii…

Puiu Chibici