19 Ianuarie

„Unul din tâlharii răstigniţi… i-a zis lui Isus: «Doamne, adu-Ţi aminte de mine,
când vei veni în Împărăţia Ta!» Isus a răspuns: «Adevărat îţi spun că astăzi vei
fi cu Mine în rai.»”
Luca 23:39, 42, 43

Înainte de moartea sa, Lenin i-a spus unui preot: „Am greşit. Fără
îndoială, mulţi oprimaţi aveau nevoie să fie eliberaţi, dar metoda noastră a
provocat alte opresiuni şi masacre îngrozitoare. Întristarea mea de moarte este că
sunt cufundat în oceanul de sânge al nenumăratelor victime. Este prea târziu să
mai dăm înapoi, dar pentru salvarea Rusiei am fi avut nevoie de zece Sfinţi ca
Francisc din Assisi.“

Lenin ajunsese sub influenţă creştină. Îl întâlnise pe preotul ortodox
Gapon, spânzurat ulterior de comunişti. În decembrie 1973, în publicaţia atee
Nauka I Religiai, din Uniunea Sovietică, a apărut următorul articol:
Lenin a manifestat un interes deosebit pentru scrierile creştinilor sectanţi
pe care le adunase un tovarăş comunist, în special pentru manuscrisele
vechi. Le-a studiat în detaliu… Îl interesau în special scrierile lor
filosofice. Odată, după ce citise cu atenţie şi integral manuscrisele lor, a
spus: „Ce interesant! Asta a fost creaţia unor oameni simpli. Cărţi
întregi!“

Atât ne spune revista comunistă. Cine ştie câte se mai află în spatele
poveştii? Poate o convertire pe patul morţii. Cerul este locul surprizelor. Poate
vom avea surpriza să ne întâlnim acolo cu Vladimir Lenin, cândva ucigaş în
masă al creştinilor, convertit la creştinism.
Poate că eşti un om nelegiuit. Poate că citeşti aceste rânduri la sfârşitul
vieţii tale. Poţi ajunge în paradis.

Richard Wurmbrand
DRUMUL SPRE CULMI

Nimic de lume nu ne leagă

Nimic de lume nu ne leagă
Ai Tăi suntem și-n veci vom fi
Sfânta trăire ne e dragă
Iubirea-Ți nu se va opri.

Suntem ai Tăi, numai ai Tăi
Cu drept de-a locui în slavă
Desprinși de frământări din văi,
De-un mediu plin de colb și pleavă.

Suntem ai Tăi, Părinte drag
Ne-ai scos din starea răzvrătirii,
Ne-ai spus că-n veșnicul meleag
Nu e durerea despărțirii…

Ai pus în noi nădejdi spre Rai
Și le-ntreținem cu Lumină
Ești generos și zilnic dai
Povețe care ne alină.

Plătit-ai pentru noi un preț
(Un preț de sânge și de moarte)
Ca noi în faza de drumeți
Să ne hrănim numai din Carte.

O, alți stăpâni noi nu dorim
Căci ne-ar distruge orizontul
Prin harul Tău ne întărim
Și ne împrospătăm efortul.

Suntem ai Tăi cu tot ce-avem
Acum și în eternitate
Că-n Tine ne-ncetat vedem
Și dragoste și puritate.

George Cornici

Toate sunt pe dos la Tine!

Referințe

Romani 6:8

Toate sunt pe dos la Tine! Tu începi de la sfârșit!
Tu nu poți vorbi cu mine decât după ce-am murit;
Nici eu să vorbesc cu Tine, nu pot până n-amuțesc,
Și nici să îți aud glasul până când nu asurzesc.

Nu pot să simt bucuria sfintei părtășii cu Tine,
Decât în spasmele morții față de tot ce e „mine”;

Ca să pot să fiu cu Tine,
Nu pot decât fără „mine”;

Ca să pot să Te aud,
Trebuie să ajung surd;

Dacă vreau să Te zăresc,
Pot doar după ce orbesc;

Tu ești – Doamne Dumnezeu,
Numai unde NU sunt eu;

Nu pot să ajung să fiu
Fiul Tău în Tine viu,
Decât mort, fără suflare
În tot ce e „eu”, și moare;

Cum ziceam mai sus, la Tine, Doamne, toate sunt pe dos,
Ca să pot urca spre Tine, trebuie să merg în… jos;
Iar ca să îmi fac lucrarea, sfântă prin Duhul Tău Sfânt,
Pot doar când eu-l meu zace, fără viață în mormânt.

Vreau Doamne să-nvăț temeinic, să trăiesc și eu „pe dos”,
Ca să umblu-n părtășie, cu Domnul Iisus Hristos.

Și vreau ca de azi ‘nainte, să primesc TOT ce îmi dai,
Ca pe mijloace prin care, Doamne, mă faci să trăiesc ca-n rai!

Valdi Herman 

Iubirea adevărată

Iubirea adevărată
Este zilnică jertfire.
Numai cel ce dă viață
Ne-a iubit cu siguranță,
Ne-a dat dovadă de iubire
Prin Fiul Său adus jertfire.

Cel milostiv își va da haina,
Trăind astfel în fapte bune.
Cel bun averea și-o va da
Pe cei săraci va ajuta.
Cel înțelept dă-nțelepciune,
Cel iubitor va face bine.

Dragostea curată, mare
O poți trăi prin har de vrei.
Dar ea dureri și lupte are
Și lacrimi multe în umblare.
De n-ai suferit în anii grei
Nu vei ști iubirea ce-i.

Dragostea o poți cunoaște
După jertfa care-o-ndură
Pentru dragoste pe lume,
Pentru-a sale fapte bune
Numai jertfa e-n măsură,
Ne-scoțând ce-i rău din gură.

Fiul meu, să știi că-n suflet
Dragostea pe care-o ai
Este-un bun ceresc, talantul
Cu care-l fericești pe altul,
Cel primit direct din Rai,
S-aduci roadă, să nu stai.

Augustin Tecar

1 Iunie

„El va face pustia lui ca un Rai.” Isaia 51:3

Mi se pare ca am viziunea unei sălbăticii înfiorătoare, a unui deşert întins şi groaznic, asemenea Saharei. Nu văd nimic care să-mi bucure privirea, sunt obosit de imaginea unui nisip fierbinte şi arid, acoperit de zeci de mii de schelete albe ale unor oameni nenorociţi care au murit în chinuri după ce s-au rătăcit în pustiul nemilos. Ce vedere înfricoşătoare! Ce groaznic! O mare de nisip fără margini şi fără nici o oază, un cimitir întunecat pentru un neam părăsit!

Dar priveşte şi bucură-te! Deodată, ieşind din nisipul arzător, văd un fir al renaşterii. Şi pe măsură ce creşte, apare şi un boboc, bobocul se deschide — şi e un trandafir şi lângă el un crin îşi ţine capul plecat. Şi ce minune! Odată ce parfumul acelor flori se răspândeşte, pustietatea este transformată într-un câmp roditor ce înmugureşte de jur împrejur, având harul Libanului şi desăvârşirea Carmelului şi Sharonului. Acum nu e Sahara, este Paradisul. Acum nu mai e valea umbrelor morţii, pentru că în locul în care zăceau în soare scheletele albe se întâmplă o minune a reînvierii şi morţii se ridică, o armată puternică şi nemuritoare. Isus este acel fir al renaşterii şi prezenţa Lui reînnoieşte toate lucrurile. Minunea este la fel de mare în fiecare mântuire proprie.

Dincolo te văd pe tine, dragă cititorule, un copil părăsit, nespălat, desfăşat, pângărit cu propriul tău sânge, lăsat hrană animalelor de pradă. Dar iată, o bijuterie a fost aruncată în sânul tău de către o mână divină şi de dragul ei ai fost păzit de providenţă, eşti spălat şi curăţat de mizeria ta, eşti adoptat în familia cerească, pecetea dragostei este pusă pe fruntea ta, inelul credinţei pe degetul tău — acum eşti un prinţ al Domnului, deşi nu demult erai un orfan, un netrebuincios. O, lăudaţi puterea fără egal şi harul divin care preschimbă deserturile în grădini şi face inima pustiită să cânte de fericire.

C.H. Spurgeon

Mulțumesc !

Uitându-mă cinstit, iubit Părinte,
La unde-am fost și unde mă găsesc,
Doar un cuvânt, atâta am în minte:
Mulțumesc!

Pentru părinții ce mi-ai dat pe lume,
Și frați, și locul unde-a fost să cresc
Să pot cunoaște astfel Sfântu-Ți Nume. .
Mulțumesc!

Lăsat-am pe cei dragi, cu dor acasă
Când m-am desprins de plaiul românesc
Dar Tu mi-ai pregătit o nouă casă
Mulțumesc!

Cînd am trecut prin valea umbrei morții
Și-am fost aproape să mă prăpădesc
Eu Te-am chemat, iar Tu schimbat-ai sorții
Mulțumesc!

Nu voi uita momentul împăcării
Când mi-Ai promis ”n-am să te părăsesc!”
Și m-Ai stropit cu Sângele salvării
Mulțumesc!

M-Ai așezat pe Stânca cea înaltă
Cu drag m-Ai srtâns la pieptul Tău Ceresc
Tu mi-Ai dat Har iar sufletul îmi saltă
Mulțumesc!

Mi-Ai daruit soție credincioasă
Și-apoi copii, ca dar Dumnezeiesc
S-avem un colț de Rai la noi în casă. .
Mulțumesc!

Și daruri Tu ne-Ai dat la fiecare
Talanți pentru ogorul Tău Ceresc
Ca mărturie-n lumea asta mare
Mulțumesc!

Și pentru prieteni, frați întru credință
Cu care-al Tău Cuvânt împărtășesc
Și-n bucurii dar și în suferință
Mulțumesc!

Pentru servici și pentru sănătate
Și pentru tot ce-mi dai iar eu primesc
Eu nu le merit însă pentru toate
Mulțumesc!

Purtând în piept nădejdea mântuirii
Încrezător pe calea Ta pășesc
Iar orice zi, e-o zi a muțumirii
Mulțumesc!

Și-n Ziua cea măreață și ferice
Îngenunchind la Tronul Tău Ceresc
Aș vrea cu bucurie să-Ți pot zice:
Mulțumesc!

Daniel Hozan

Caută să ai credință

În numele unor religii, oameni mulți mor zi de zi,
Sunt mințiți și înșelați, duși de nas prin erezii.
Nu există zi pe lume să n-apară vreo religie,
Dar credință nu există, fiindcă banul o distruge.

Mulți aleargă pe la preoți căutând un strop de pace,
Însă de Hristos toți fug și Scriptura nu le place.
Unii-aruncă bani pe slujbe crezând că vor fi iertați,
Dar în suflet nu au tihnă și sunt tot mai tulburați.

De le spui ceva, te-atacă și îți spun că ești pierdut,
Iar dacă le spui de Biblie, ești privit ca un rebut.
Hâdul interior apare doar la omul religios,
Cel ce are-n piept credință, Îl arată pe Hristos.

Dumnezeu nu e-n religie, ci-n credință, dragul meu!
Nu te înșela tu singur, nu te amăgi mereu.
Dumnezeu îți dă iertare gratis, fără nici un ban
Cine-ți spune altceva, este sluga lui satan.

Caută să ai credință că religii sunt destule
Însă pentru Dumnezeu absolut toate sunt nule.
O credință și-un botez, astea două de le ai,
Ești un Fiu al Lui Hristos și moștenitor de Rai.

Nichifor Nicu  

Spre destinația dorită…

S-ajungem la destinația dorită
Privirea trebuie spre Rai ațintită
Și-orice s-ar întâmpla pe-ngustul traseu
Să nu ne-mpiedice nici scai, nici deșeu.

Mulțimi de obstacole fi-vor pe cale
Deci, pe unde sunt să nu mergem agale
Ci înfrutându-le cu putere divină
Să le doborâm, s-avem tihnă deplină.

Greutățile slujbei vor fi ușurate
Dumnezeieștile legi vor fi aplicate
Și vom urca spre țintă treaptă cu treaptă
Împlinind voia sfântă prin vorbă și faptă.

Mergând spre Liman nu există confuzii
(Sunt, de scurtă durată, și deziluzii)
Dar puternicul dor care ne animă
Un nou avânt în lăuntru imprimă.

S-ajungem la destinația finală
E obiectiv de bază în a vieții Școală
Asimilând concepte născute-n Lumină
Călătorim cu drumeți ce zilnic se-nchină.

Popasuri făcute nu-s de lungă durată
C-așa procedează cei din sfânta Ceată
Și iar pornim spre pitorescul Etern
Unde doar fericiri sublime se-aștern.

Urcând serpentine ce sfârșesc în Slavă
Ne desprindem de tot ce-i lut și pleavă
Și-nsoțiți de cântări nemuritoare
Învingem opoziții și stări precare.

Vedem obiectivul dar nu ca prin ceață
E clar că ajungem la starea măreață
Pe care-o gustăm încă de-aici din vale
Trăind zilnic principii fundamentale.

S-ajungem la destinația dorită
Privirea trebuie spre Rai ațintită
Și-orice s-ar întâmpla pe-ngustul traseu
Stăm lângă sfântul și unicul Dumnezeu.

George Cornici

Isuse, Te urmez…

N-am rămas în urmă
Te-am urmat mereu
Sunt parte din turmă
Pe-ngustul traseu.

Pas la pas cu Tine
E-un dor împlinit
Brațul Tău mă ține
Să nu fiu trântit.

Cu Tine pe cale
Plăceri sunt-cerești
Ți-aduc osanale
Căci mult mă iubești.

Nu rămân în spate,
Nu mă-ndepărtez
Spre eternitate
Isus, Te urmez.

Lângă Tine stând
Pot răbda dureri
Glasul Tău plăpând
Îmi dă adieri.

Vreau atașament
Și vreau colț de Rai
Îmi dai tratament,
Mă legi de-Adonai.

Fără țel eram
Când m-ai căutat
Nu Te cunoșteam
Eram devastat…

Dar al Tău Cuvânt
Total m-a atras
Prin potrivnic vânt
Cu Tine-am rămas.

Mi-ești scut și-adăpost,
Mă orientezi
Și mi-ai dat un rost
Și-n mine lucrezi.

Nu rămân în urmă
Te urmez mereu
Sunt parte din Turmă
Pe-ngustul traseu.

George Cornici

De ce nu se intorc

Text: 2 Corinteni 5:1-8                      

„…pentru că umblăm prin credinţă, nu prin vedere.” 2 Corinteni 5:7

Am dorit uneori ca Dumnezeu să lase măcar pe unul dintre creştini să vină înapoi de dincolo, să-mi spună ce mă aşteaptă după moarte. Dar o povestire pe care am putea s-o numim parabola gandacilor de apă, ne va ajuta să înţelegem, cel puţin în parte, de ce Dumnezeu nu ne împlineşte această dorinţă. O colonie de gandaci mici de apă ce trăia într-un eleşteu, a observat că din cand în cand unul dintre ei care se urca pe lujerul unei frunze de nufăr se făcea nevăzut. Au fost cu toţii de acord că dacă acest lucru se va mai repeta cu unul din ei, se va întoarce să le spună celorlalţi despre călătoria aceea. Într-o zi, unul dintre gandaci s-a trezit urcand lujerul unui nufăr şi s-a căţărat pe frunza ce plutea pe apa. Adormise la căldura binefăcătoare a soarelui; cand s-a trezit şi s-a întins s-a speriat de trosnetul coajei care-i fusese veşmantul pană în clipa aceea şi care tocmai îi cădea. I s-a părut că este mai mare acum, mai curat, şi mai liber decat oricand pană atunci. Desfăşurandu-şi aripile, şi-a luat zborul său de minunată libelulă verde. Deodată şi-a adus aminte de promisiunea făcută. Dar şi-a dat seama de ce nici unul din ceilalţi semeni de-ai săi nu s-au mai întors niciodată. Nu se mai putea întoarce să spună prietenilor săi la ce să se aştepte deoarece acum nu mai făcea parte din lumea lor. Apoi, într-o zi, şi ei vor experimenta această libertate minunată de care el se bucura acum.

În mod natural, ezităm să ne gandim la misterul morţii. Dar nu trebuie să ne fie frică. Si nici nu avem nevoie de vreun mesaj din partea celor dragi plecaţi dintre noi. Dumnezeu ne-a spus tot ce avem nevoie ca să ştim. Aşadar, haideţi să „umblăm prin credinţă” şi să aşteptăm cu speranţă.  – H.V.L.

„De ce te temi de moarte şi-o tot alungi din gand,
Cand ea-i despovărarea de tot ce porţi în gand?
De ai trăi virtutea în tot ce datorai,
Ea-i uşa strălucită şi grabnică spre rai. „– Traian Dorz

„Credinţa vede dincolo de întunericul pămantesc strălucirea locurilor cereşti„

Painea zilnica