Doamne, Stăpân al Lumii, de-ar fi să-ti cer ceva

Doamne, Stăpân al Lumii, de-ar fi să-ti cer ceva,
Stii bine că n-as cere o viată linistită,
Ci mai-de-grabă Doamne o inimă smerită
In care să domnească senină, PACEA TA !

Un trai fără de lupte, senin, nu mi-ar plăcea,
Căci îmi doresc, o Doamne, o inimă-ndrăzneată,
Si care la nevoie e tare si semeată,
Nădăjduind în Tine si în Puterea Ta !

Pe cei răi nu-ti cer Doamne, să-i iei din calea mea,
Găsindu-i pe cărare, dă-mi harul să-i îndrept,
Putere si RĂBDARE să le întorc privirea în Sus, spre Golgota.

Al Cerurilor Rege să cer ce-as mai putea ?
Comori sau bogătie ? Cât le dispretuiesc !
Dă-mi fericirea Doamne, pe SEMEN să-l IUBESC,
Cu-a dragostei comoară TU umple-mi inima !

Sabina Wurmbrand

24 Februarie

„Doamne al oştirilor, până când nu vei avea milă de Ierusalim? Domnul a răspuns cu vorbe bune, cu vorbe de mângâiere, îngerului care vorbea cu mine.” Zaharia 1:12-13

Ce răspuns blând la o întrebare arzătoare! În seara aceasta ne vom bucura de el. Copii ai Sionului, există lucruri bune care vă aşteaptă. Timpul tău de trudă se va sfârşi curând. Copiii tăi vor fi aduşi la tine, şi captivitatea ta se va sfârşi. Răbdarea ta va aduce roade, şi îţi vei pune credinţa în Dumnezeu în timpuri întunecate, fiindcă dragostea Sa te va lumina. Dumnezeu iubeşte biserica cu o dragoste prea adâncă pentru imaginaţia umană. O iubeşte din toată inima Lui infinită; de aceea, fiii ei trebuie să fie curajoşi. Ea nu poate să nu prospere fiindcă Dumnezeu îi vorbeşte cu „vorbe bune, vorbe de mângâiere”.

Profetul continuă şi ne spună ce fel de vorbe sunt acestea „sunt plin de o mare gelozie pentru Ierusalim si pentru Sion” (Zaharia 1:14). Dumnezeu îşi iubeşte biserica atât de mult încât nu poate îndura ca ea să se abată de la drumul drept; însă, chiar şi atunci când se rătăceşte, nu o lasă să sufere prea mult timp sau prea greu. El nu va lăsa să fie copleşită de vrăjmaşi, fiindcă ştie că vrăjmaşii îi măresc nefericirea. Când pare să-şi fi părăsit biserica, Dumnezeu rămâne cu inima alături de ea.

Istoria ne arată că Dumnezeu rupe întotdeauna nuiaua de care se foloseşte ca să-şi pedepsească copiii. „Cum se îndură un tată de copiii lui, așa se îndură Domnul de cei ce se tem de El” (Psalmi 103:13). Dacă El ne pedepseşte, nu înseamnă că ne-a uitat; corecţia Lui nu este o lipsă de iubire. Dacă acest lucru este adevărat pentru întreaga biserică, este adevărat şi pentru fiecare membru în parte. S-ar putea să te temi că Domnul te-a uitat, dar nu este adevărat. Cel care numără stelele şi le strigă pe nume nu-şi poate uita proprii copii. El îţi cunoaşte situaţia de parcă ai fi singura fiinţă creată de El sau singurul sfânt pe care El 1-a iubit vreodată. Apropie-te de El, şi fii fără grijă.

C.H. Spurgeon

11 Februarie

„Ţi-ai părăsit dragostea dintâi.” Apocalipsa 2:4

Ne vom aminti întotdeauna clipa minunată şi strălucitoare în care L-am văzut prima dată pe Domnul. Am lăsat povara, am primit făgăduinţe, ne-am bucurat că suntem mântuiţi şi am plecat în pace. A fost primăvară în sufletul nostru. Iarna a trecut. Tunetele de pe Sinai încetaseră, şi lumina fulgerelor nu se mai zărea. Dumnezeu se împăcase cu omul, legea nu mai ameninţa cu răzbunarea şi dreptatea nu mai cerea pedeapsă. Apoi au apărut florile în inima noastră. Speranţă, iubire, pace şi răbdare au răsărit din pământul dezgheţat. Zambilele căinţei, ghioceii sfinţeniei, brânduşele credinţei, narcisele dragostei dintâi — toate au înflorit în grădina sufletului.

Sosise „vremea cântării” (Cânt 2:12), şi ne bucuram recunoscători. Slăveam numele Dumnezeului iertării, şi hotărârea noastră era: „Doamne, sunt al Tău, cu totul al Tău. Mă încredinţez Ţie cu tot ce am şi tot ce sunt. M-ai cumpărat cu sânge; lasă-mă să mă răscumpăr slujindu-Ţi. In viaţă şi în moarte, vreau să fiu al Tău”. Cum ne-am ţinut hotărârea? Prima noastră dragoste a ars ca o flacără în slujba lui Isus; la fel este şi acum? Oare Isus nu poate să ne spună: „Ce am împotriva ta, este că ţi-ai părăsit dragostea dintâi” (Apocalipsa 2:4)? Vai, nu am făcut decât prea puţine pentru slava Stăpânului!

Iarna noastră a ţinut prea mult. Suntem reci ca gheaţa şi o adiere de primăvară, fie ea şi încărcată de mireasma florilor, nu ne foloseşte la nimic. Ii dăm lui Dumnezeu bănuţi de aramă, şi El merită tot aurul din lume. Ba nu, merită inimile noastre, consacrate în slujba adevărului şi bisericii Sale. O să continuăm la fel? Doamne, oare vom putea rămâne nepăsători şi indiferenţi faţă de Tine, după ce am primit atâtea binecuvântări? Grăbeşte-ne să ne întoarcem la dragostea şi roadele dintâi! Soare al Dreptăţii, trimite-ne o primăvară însorită.

C.H. Spurgeon

Dă-mi, Doamne, putere!

Cu fiece clipă din zi sau din noapte
Noi tot mai departe de Tatăl suntem,
Deşi El ne cheamă cu dulcile-I şoapte
În nopţile noastre mai mult să veghem.

Şi-n firul de iarbă şi-n steaua din noapte
Şi-n glasul ce-adesea-l auzi murmurând,
În orice lucrare a mâinilor Sale
Se-aude ecoul “Veni-voi Curând!”.

O, cât ne iubeşte şi câtă răbdare
Cerescul Părinte ne-arată şi azi,
Şi-n loc să-I răspunzi cu un DA la chemare,
Te clatini în lume, te-mpiedici şi cazi.

Ferice de-acela ce glasu-I aude,
De-acela ce totul în urm-a lăsat,
Pe Domnul Vieții urmându-L oriunde,
Schimbând în lumină trecutul pătat.

Dă-mi, Doamne, putere şi-ajută-Mi pe cale,
Izbândă cerească te rog să îmi dai,
Ridică-mi Tu sufletul din marea de jale
Şi pune-l Tu astăzi într-un colţ de rai.

Ajută-Mă, Doamne, prin marea-Ţi putere
Să duc a mea cruce întreagă mereu,
Să rabd suferinţa cea grea în tăcere,
Să lupt pân` la capăt oricât e de greu.

Şi dacă sub cruce cădea-voi adesea,
Putere dă-mi, Doamne, ca să mă ridic.
Slăvesc al Tău nume şi ziua şi noaptea,
Căci fără de Tine eu sunt un nimic.

În lupta credinţei dă, Doamne, izbânda
Acelora care Cuvântul păzesc,
Şi-apoi, la-nviere, Tu dă-le cununa,
Cununa de aur şi-un nume ceresc.

Te simt o, Isuse, atât de aproape,
Chiar şi-atunci când crucea mi-e grea,
Aud glasul Tău ca un vuiet de ape
Şi ştiu că eşti în preajma mea.

 Daniel Briciu

19 Decembrie

„Se aruncă sorţul în poala hainei, dar orice hotărâre vine de la Domnul.” Proverbe 16:33

Dacă orice hotărâre vine de la Domnul, cine ne aranjează vieţile? Dacă simpla aruncare a sorţului este călăuzită de El, cu cât mai mult vor fi evenimentele vieţii noastre, mai ales că Mântuitorul ne-a spus că „până şi perii capului vă sunt număraţi” (Matei 10:30). Nici o vrabie nu cade pe pământ fără voia Tatălui (vers. 29). Dacă ţi-ai aminti întotdeauna acest lucru, dragă cititorule, ai avea parte de o linişte sfântă. Te-ai lepăda de frică, şi ai putea merge cu răbdare, linişte şi bucurie, aşa cum trebuie să meargă orice creştin. Când eşti tulburat de lume, nu poţi sluji învăţătorului; gândurile îţi slujesc ţie însuti. Dacă ai căuta „întâi împărăţia cerurilor, şi neprihănirea Sa” (Matei 6:33), toate celelalte lucruri ţi s-ar da pe deasupra. Eşti amestecat în afacerile lui Christos, şi le neglijezi pe ale tale, atunci când te îngrijorezi de soarta şi împrejurările tale.

Încerci să-ţi „faci rost” de muncă, şi uiţi că datoria ta este să asculţi. Fii înţelept şi gata să asculţi; lasă-L pe Christos să se îngrijească de tine. Vino şi te uită în hambarul Tatălui tău, şi întreabă-te dacă te va lăsa să flămânzeşti când El are atâta belşug de recoltă. Uită-te la inima Lui îndurătoare. Vezi dacă s-a dovedit vreodată rea! Uită-te la înţelepciunea Lui nepătrunsă. Vezi dacă a greşit vreodată. Mai presus de toate, uită-te la Isus Christos, Mijlocitorul tău, şi întreabă-te dacă Tatăl poate fi rău cu tine atunci când El pledează în favoarea ta. Dacă îşi aminteşte de fiecare vrabie, va uita El vreunul din copiii Săi? „încredinţează-ţi soarta în mâna Domnului, şi El te va sprijini. El nu va lăsa niciodată să se clatine cel neprihănit” (Psalmi 55:22).

Fii fericit în starea ta umilă
Fără dorinţe mari, şi aşteptări deşarte
S-asculţi oricând de Voia cea Divină
Va fi o bogăţie mai presus de orice parte.

Meditaţii C. H. Spurgeon

Asteptare

Eu Te-am rugat sa imi raspunzi la rugaciune,
Iar Tu m-ai binecuvantat cu asteptarea,
Si-n loc sa am in inima amaraciune,
Am invatat ce pretioasa e rabdarea.

Mi-ai aratat ce-nseamna sa depind de Tine,
Sa imi abandonez in mana Ta vointa,
Caci Tu faci toate sa lucreze inspre bine
Pentru acei ce-au mostenit fagaduinta.

Eu stiu ca rugaciunea mea a fost primita
‘Naintea tronului de har si de-ndurare,
Si ca-mi vei da raspuns la vremea potrivita,
Dar, cat doresti sa mai raman in asteptare,

Te laud si Te preamaresc cu multumire,
Incredintat de harul Tau, care ma tine,
Ca hotararea Ta provine din iubire,
Ca vrei sa straluceasca chipul Tau in mine.

„Asteptarea celor neprihaniti nu va fi decat bucurie.” Proverbe 10:28a.

 Anca Winter 

Mai mult decât biruitori

Nu-s numai flori prin viața asta scurtă
Pe drumul înspre Țara fără nori,
Unde ne-așteaptă veșnice comori. .
Aici de fapt e-un zbucium și e-o luptă
Iar noi, c-o implicare neîntreruptă,
Suntem chemați să fim biruitori.

Noi n-avem de luptat, cunoaștem bine,
Cu carne și cu sânge nicidecum
Oricâte lupte s-ar ivi pe drum. .
Ci cu domnii și stăpâniri străine
Căpetenii și uneltiri meschine
Cu duhuri rele ce ne-atacă-n drum.

Iar confruntarea parcă nu-i cinstită
Cu mari puteri noi n-am fost înzestrați
Ci mai degrabă suntem limitați. .
Puterea necesară și dorită
Stă numai în armura oferită
Când integral noi suntem echipați.

Pornind din creștet până jos la glezne,
De nu te-ai protejat în prealabil
Vei fi rănit de-a dreptul lamentabil. .
Și-oricând poți fi lovit atât de lesne
De-aceste duhuri năvălind din bezne
Exact în locul cel mai vulnerabil.

Să fii biruitor nu-i cu putință
Doar răsfoind discursuri și citate
Sau înșirând versete memorate. .
Ci-i necesar să lupți spre biruință
Cu dragoste, răbdare și credință
Coordonat de Adevăr în toate.

Oriunde viața pașii ți-i trimite
Te afli-n luptă pe-un teren minat
Și trebuie să lupți neapărat. .
Prin încercări, necazuri și ispite
Tot mai ciudate și nebănuite
Și-atunci când nu te-aștepți ești atacat.

De urci la munte sau cobori la vale
Să fii mereu atent la datorie
De vrei în Cer ca să primești simbrie. .
Nu-s variante sau vreo altă cale
S-o schimbi după principiile tale
Și-apoi să lupți precum îți place ție.

Căci lupta-i dusă la nivelul minții
Iar adversaru-i foarte antrenat
Și cu Mântuitorul a-nîncercat. .
Vicleanul va-ncerca pe rând toți sfinții
Cu faimă cu plăceri și cu arginții
Iar unii au căzut că n-au vegheat.

Ispititoru-ar vrea prin orice-ai face
Să nu ții cont de spusele Scripturii
Nesocotind valoarea-învățăturii. .
Îndemnele-i nocive și rapace
Scot în valoare doar ce ție-ți place. .
Încât nu simți momentul loviturii.

Sunt cărți, programe, studii garantate,
Căutate de cei lesne crezători
Considerând că au găsit comori, . .
Spre-a depăși condițiile date
Și-a fi mai bun, mai de succes în toate
Crezând c-or fi cândva biruitori.

Nu ești biruitor că-ți merge bine
Că ai de toate și ești fericit
Sunt mulți bogați c-un suflet ofilit. .
Dar când de sus, din slăvile Divine
Privește însuși Dumnezeu la tine
Vede-un biruitor sau biruit?

Ale Satanei slugi sunt disperate
Sunt puse ca să lupte neîncetat
Și sufletul tău scump este vizat. .
Când tu te lupți cu-adicții și păcate
Te lupți de fapt cu duhuri înfocate
Și trebuie să-nvingi neapărat.

A fi biruitor e cu putință
Fiincă Isus Hristos a biruit
Când pentru păcătoși a pătimit. .
El s-a jerfit pe lemn prin suferință
Ca doar prin Har urmat de pocăință
Să fie-oricine crede mântuit.

Isus Hristos ‘nainte mergătorul
Ce-a coborât de dincolo de nori
Lăsând la Tatăl slavă și splendori. .
Pe cruce-a fost a tot Biruitorul
De-aceea-n veci El merită onorul
Căci doar prin El suntem biruitori.

Deci mergem prin credință înainte
Și echipați de El vom îndrăzni
Iar dacă pe-a Lui urme vom păși
Avînd aceiași dragoste fierbinte
Călăuziți prin Duh în fapte sfinte
Luptând pân’ la sfârșit vom birui.

O Doamne, dă-ne sfântă-nțelepciune
Să nu uităm că suntem călători
Spre Țara de Lumină și splendori. .
Să nu uităm și altora a spune
Iar când trompeta-n Ceruri o să sune
Vom fi mai mult decât biruitori.

Daniel Hozan

13 Iulie

„Dar Dumnezeu i-a zis lui lona: ,;Bine faci tu de te mânii… ?” Iona 4:9

Mânia nu este întotdeauna sau neapărat păcătoasă, dar are tendinţa să crească repede astfel încât, de fiecare dată când o simţim, ar trebui să ne întrebăm despre caracterul ei cu următoarea întrebare: „Bine faci tu de te mânii?” S-ar putea ca răspunsul să fie „da”. Adesea mânia este lemnul aprins al nebunul, dar uneori este focul lui Ilie, coborât din cer. Facem bine când ne mâniem pe păcat, din pricina răului pe care acesta îl comite asupra bunului şi îndurătorului nostru Dumnezeu, sau pe noi înşine, fiindcă am rămas la fel de nesocotiţi după atâtea învăţături divine, sau pe ceilalţi, atunci când singura cauză a mâniei este răul pe care îl fac. Cel care nu se mânie când vede o fărădelege devine părtaş la păcat. Păcatul este un lucru detestabil şi îngrozitor, şi nici o inimă renăscută nu îl poate îndura cu răbdare.

Dumnezeu însuşi este mânios în fiecare zi din cauza păcătoşilor, şi este scris în Cuvântul Său „urâţi răul, cei ce iubiţi pe Domnul” (Psalmi 97:10). Dar mă tem că mult mai adesea mânia noastră nu este recomandată şi nici justificată, şi de aceea trebuie să răspundem „nu”. De ce trebuie să fim nervoşi cu copiii, furioşi cu servitorii şi arţăgoşi cu prietenii? Este o asemenea mânie onorabilă pentru mărturia noastră de creştini şi onorantă pentru Dumnezeu? Nu cumva este vorba de inima noastră rea, care caută să câştige stăpânire, şi nu ar trebui să-i rezistăm cu toată puterea firii noastre renăscute? Mulţi falşi credincioşi dau frâu liber mâniei, de parcă nu ar avea nici un rost să opună rezistenţă, dar adevăratul credincios îşi aminteşte că trebuie să fie învingător în fiecare privinţă, altfel nu poate fi încoronat. Dacă nu ne putem controla temperamentele, ce poate face harul pentru noi?

Cineva i-a spus domnului Jay că harul este un altoi adesea aplicat la rădăcina unui măr pădureţ., Da”, i-a răspuns el, „dar fructele nu vor fi pădureţe”. Noi nu trebuie să transformăm neputinţele fireşti într-o scuză pentru păcat, ci să alergăm la cruce şi să-L rugăm pe Domnul să ne răstignească temperamentele şi să ne reînnoiască în blândeţe şi bunătate, după chipul Său.

Meditaţii C. H. Spurgeon

30 Aprilie

„Toţi copiii lui Israel au cârtit.” Numeri 14:2

Şi între creştinii de astăzi sunt cârtitori, la fel de înverşunaţi ca cei din tabăra lui Israel. Sunt cei care, când se împiedică, cârtesc împotriva încercărilor. Ei întreabă: „de ce sunt atât de nenorocit? Ce am făcut ca să merit atâtea pedepse?” Am ceva să-ţi spun, cârtitorule! De ce murmuri împotriva hotărârilor pe care le ia Tatăl ceresc? Te-ar lovi El mai tare decât meriţi? Gândeşte-te cât de răzvrătit erai odinioară, şi El te-a iertat! Cu siguranţă că, dacă acum consideră că trebuieşti pedepsit, ştie El de ce, şi ar trebui să nu cârteşti. La urma urmei, eşti pedepsit pe măsura păcatelor tale? Gândeşte-te la răul din inima ta, şi apoi la nuiaua care trebuie să te cureţe. Cântăreşte-te, şi vezi câtă zgură se ascunde în aurul tău.

Crezi că focul din cuptor este prea puternic? Oare spiritul acesta mândru şi răzvrătit nu demonstrează că inima ta nu este. cu adevărat sfinţită? Nu sumva cuvintele cârtitoare sunt departe de firea blândă şi sfântă a copiilor lui Dumnezeu? Nu este nevoie de o corecţie? Dar dacă vei murmura contra pedepsei, ia aminte, fiindcă soarta cârtitorului este amară. Dumnezeu îi loveşte de două ori pe cei care nu îndură cu răbdare prima lovitură. Află însă un lucru: „El nu mâhneşte cu plăcere, nici nu necăjeşte bucuros pe copiii oamenilor” «Plângeri 3:33). Toate corecţiile Sale vin din dragoste, Ca să te purifice şi să te apropie de El.

Cu siguranţă că, dacă vei recunoaşte că pedeapsa vine din mâna Tatălui tău, o vei îndura mai uşor. „Căci Domnul pedepseşte pe cine-l iubeşte, şi bate cu nuiaua pe orice fiu pe care-l primeşte. Suferiţi pedeapsa; Dumnezeu se poartă cu voi ca şi cu nişte copii” (Evrei 12:6-7). „Să nu cârtiţi, cum au cârtit unii dintre ei, care aufost nimiciţi de Nimicitorul” (1 Corinteni 10:10).

Meditaţii C. H. Spurgeon

Dragostea legătura desăvârșirii

Dragostea ne ține uniți prin credință
Ea este legătura desăvârșirii Divine
Ne este dată de Duhul prin făgăduință
Și-n lucrările Domnului Isus ne ține.

Dragostea lucrează. uneori se ostenește
Pentru cei iubiți care sunt neputincioși
Ea cu bucurie le aduce pâine și-i hrănește
Pe toți îi vede ca prieteni dragi și prețioși.

Puterea credința, dragostea și chibzuința
Alungă din ființa noastră frica și stresul
Și cu răbdare dragostea ne aduce biruința
Și nimeni nu mai poate tăgădui succesul.

Sănătoși în credință în dragoste și răbdare
Cei mai în vârstă pot face minuni mari
Pot să aducă pentru cei tineri consolidare
Să-i facă plini de râvnă și buni misionari.

Dragostea înviorează inimile celor sfinți
Ea aduce mare bucurie și mângâiere
Și fapte bune cu respect pentru părinți
Cu fericirea dorită plină de viață și putere.

Lui să-i mulțumim de dragoste Sa de sus
A dat pe Fiul Său jertfă pentru răscumpărare
L-a trimis să moară să învie pe Domnul Isus
Pentru a noastră mântuire și slava viitoare.

 Constantin Sferciuc