Cât mai așteptăm în taină

Așteptăm mereu în taină, zile bune și senine,
Rugăciuni mereu spre ceruri, înălțăm… căci noi în Tine,
Am văzut în întuneric, o lumină ce străbate,
Orice ni se pune-n față, de Acel ce altădată,
În Eden cândva a spus: „nu-i păcat încearc-odată”.

Așteptăm mereu în taină, porțile ce vei deschide,
Pentru inimile bune ce au fost cândva rigide,
Ce le-ai frământat cu milă, Tu cu mâna Ta cea mare,
Dându-le din pomul vieții, bucurie… îndurare,
Ca să bată pentru Tine, și în zile fără soare.

Așteptăm mereu în taină, să avem doar izbăviri,
Să ne smulgi din mâna celor, în văzduh ce sunt oștiri,
Să nu fim o ținta vie-n vînătoarea ce-a pornit,
Spre poporul Tău o Doamne, care Tu l-ai izbăvit,
Pentru care sus pe cruce, multe Doamne-ai pătimit.

Cât mai așteptăm în taină, cât Isus mai îndurăm?
Până vine vremea-n care, noi cu Tine o să stăm,
Sus în cer la masa-ntinsă, masa ce ai pregătit,
Pentru-acei pe dealul crucii, doar la Tine s-au gîndit,
Pentru-acei ce-au spus întruna: „Il iubesc cum ma iubit”.

Să mai așteptăm în taină, noi am vrea, dar cel păgân,
Urlă după noi în vale, și spre noi doar aruncând,
Foc, săgeți ce-aduc întruna, deznădejde, dezbinare,
Fură ca un hoț puterea, ne lasă fără suflare,
El aduce lumea Doamne, printre noi… printre popoare.

Oo Isuse, noi în taină, așteptăm neîncetat,
Clipa revenirii Tale, într-un timp ce nu-i aflat,
Tu îmbracă-ne-n răbdare, ca de veghe noi să stam,
Ca în clipele-ncercării, să-ți cântăm, să lăudăm,
Ca în clipa revenirii, curați să te-ntâmpinăm.

Diana 

Din nou la Cortul Intâlnirii

Din nou la Cortul Întânirii Tale
Trec prin perdeaua ruptă spre altar
Sunt trist și istovit de lunga cale,
De câte-am întâlnit trecând prin vale,
Dorind puțin alin și-un strop de Har

În drumul meu spre locul de-nchinare
Atâta suferință-am întâlnit
Surori și frați ce rabdă-n încercare
Dar și atâți ce nu mai au răbdare
Să-și ducă alergarea la sfârșit.

Loviți, căzuți pe calea de credință
Sunt diperați, sau deznădăjduiți
Atinși de boală și de suferință
Înfrânți, nemaisperând la biruință
În duhul lor de-a dreptul sunt zdrobiți.

Căci valul suferinței cînd lovește,
Catargul vieții când e sfărâmat
Doar cel neînfricat care vâslește
În rugă prin credință izbutește
S-ajungă la limanul așteptat.

Mereu e lumea noastră panicată
De-un virus, de-un flagel, de-o boală grea
Iar fără Harul Tău iubite Tată
Chiar cei care au inima curată
De sunt atinși nu pot înainta.

Loviți pe drum spre Patria Cerească
De-atâtea boli, de cancerul cumplit
Ce nu-i doar de natură omenească
Cangrena cea mai grea e sufletească
Și-atâția suferind s-au rătăcit.

Căci nu-i Corona-Virus cel mai tare
Nimic n-aduce-atâta suferință
Decât să mergi pe drumul spre pierzare
Să pierzi iubirea Jertfei salvatoare
Și moștenirea dată prin credință.

Îngenuncheat la Cortul Întâlnirii
Te rog primește-mi ruga pe altar
Celor ce sunt pe calea rătăcirii
Arată-le cărarea Mântuirii
Și-oferă-le din nou cerescul Har

Iar pentru-acei ce sunt căzuți pe cale
Sub crucea suferinței aplecați
Eu bat la ușa îndurării Tale
Te rog, trimite-le-ajutor în vale
O Doamne, ca să fie vindecați.

Daniel Hozan 

Știi tu oare, ce-i iubirea?

Știi tu oare, ce-i iubirea?
Sau știi de unde vine ea?
Știi cât putut-a să iubească,
Să rabde, să se umilească,
Acel ce Dragoste era?

Ai tu răbdare îndeajuns,
Cu cel ce zici că îl iubești,
Sau, gândul rău când te-a pătruns,
Cu vorba îndată ai distrus,
Ceea ce dragoste numești?

Dragostea este răbdatoare
Și plină e de bunătate,
Smerită, blândă, iertătoare,
Ea nu se mânie, nu înșeală,
Ea suferă pentru dreptate.

Pe cruce, în chin și agonie,
El dragostea Şi-a arătat,
Pentru întreaga omenire,
Ce își vărsau a lor mânie,
El i-a iertat și S-a rugat …

De ești creștin tu ești chemat,
Să Îl urmezi pe Domnul tău
El e modelul de urmat
El pentru tine S-a rugat,
Să duci în lume chipul Său.

În beznă, tu, să fii lumină,
În ură, dragoste cu zel,
Să ierți și să te rogi întruna,
Căci te așteaptă-n cer cununa,
Dacă trăiești și tu ca El.
Ana Onofrei.

Până când eşti cu totul al Lui

„Fie ca răbdarea voastră să fie un produs finit, pentru ca să fiţi desăvârşiţi, întregi, fără nici un defect.” lacov 1:4

În cazul multora dintre noi, lucrurile sunt în ordine în ansamblu, dar există unele domenii în care suntem neglijenţi. Nu este vorba de păcat, ci de rămăşiţe ale vieţii noastre carnale care ne pot face neglijenţi. Neglijenţa este o insultă la adresa Duhului Sfânt. Nu trebuie să fim neglijenţi în nici o privinţă: nici în modul în care mâncăm sau bem, nici în modul cum ne închinăm lui Dumnezeu. Nu numai relaţia noastră cu Dumnezeu, ci şi expresia exterioară a acestei relaţii trebuie să fie corectă. In final Dumnezeu nu va scăpa nimic din vedere; fiecare detaliu este sub privirea Lui.

În nenumărate moduri Dumnezeu ne va întoarce la acelaşi punct mereu şi mereu. El nu oboseşte să ne întoarcă în acelaşi loc până când învăţăm lecţia, deoarece El lucrează la realizarea produsului finit. Poate fi vorba de impulsivitate – in repetate rânduri, cu cea mai tenace răbdare, Dumnezeu ne întoarce la acest punct. Sau poate fi vorba de o atitudine distrată a minţii noastre sau de un spirit de independenţă din natura noastră. Dumnezeu încearcă să ne arate acel lucru din viaţa noastră care nu este în întregime corect.

În studiile noastre am discutat despre adevărul revelat al Răscumpărării lui Dumnezeu şi inimile noastre sunt complet îndreptate spre El; minunata Lui lucrare din noi ne face cunoscut că, în ansamblu, suntem într-o stare bună înaintea Lui. Acum, ne spune Duhul prin apostolul lacov: “Lăsaţi ca răbdarea voastră să devină un produs finit”. Ai grijă să nu fii neglijent în lucrurile mărunte ale vieţii spunând: “O, pentru moment e de ajuns!” Oricare ar fi problema. Dumnezeu ne-o va arăta cu perseverenţă până când vom fi cu totul ai Lui.

Oswald CHAMBERS

Sfinţirea

„Şi voi, prin El, sunteţi în Cristos Isus. El a fost făcut de Dumnezeu pentru noi… sfinţire.” 1 Corinteni 1:30

Latura vieţii. Taina sfinţirii este că însuşirile desăvârşite ale lui Isus îmi sunt date nu treptat, ci deodată, atunci când, prin credinţă, ajung să înţeleg că Isus Cristos a fost făcut sfinţire pentru mine, sfinţire nu înseamnă altceva decât faptul că sfinţenia lui Isus devine a mea într-un mod vizibil.

Secretul minunat al unei vieţi sfinte nu constă în a-L imita pe El, ci în a lăsa ca însuşirile desăvârşite ale lui Isus să se arate în trupul meu muritor. Sfinţirea este “Cristos în voi”. In procesul sfinţirii îmi este dată viaţa Lui minunată; ea îmi este dată prin credinţă, ca dar suveran al harului lui Dumnezeu. Sunt pregătit ca Dumnezeu să facă sfinţirea la fel de reală în mine cum este în Cuvântul Lui? Sfinţirea înseamnă primirea în dar a calităţilor sfinte ale lui Isus Cristos. Răbdarea Lui, dragostea Lui, sfinţenia Lui, credinţa Lui, curăţia Lui şi evlavia Lui, se manifestă în şi prin fiecare suflet sfinţit.

Sfinţirea nu înseamnă a lua din Isus puterea de a fi sfinţi, ci înseamnă a lua din Isus sfinţenia care s-a manifestat în El şi pe care acum El o dă în noi. Sfinţirea este un dar, nu o imitaţie. Imitaţia este cu totul altceva. In Isus Cristos se află perfecţiunea a toate; taina sfinţirii este că toate însuşirile desăvârşite ale lui Isus sunt la dispoziţia mea şi, încet, dar sigur, încep să trăiesc o viaţă de nespusă ordine, echilibru mintal şi sfinţenie. “Păziţi de puterea lui Dumnezeu.”

Oswald CHAMBERS

Nu poţi realiza aceasta prin sforţările proprii

„Adăugaţi la… dragostea frăţească, iubirea.”

2 Petru 1:5,7, Bucureşti 2001

Pentru cei mai mulţi dintre noi dragostea este ceva nedefinit; nu știm ce înseamnă ea. Dragostea înseamnă a prefera o persoană in locul alteia, iar, din punct de vedere spiritual, Isus ne cere să-L preferam pe EI (vezi Luca 14:26). Când dragostea lui Dumnezeu este turnată în inimile noastre prin Duhul Sfânt, este uşor ca Isus Cristos să fie pe primul loc, dar apoi trebuie să punem în practică aceste lucruri despre care vorbeşte Petru.Primul lucru pe care-l face Dumnezeu este să arunce afară din viaţa mea falsitatea şi atitudinea pioasă.

Duhul Sfânt îmi arată că Dumnezeu m-a iubit nu pentru că sunt vrednic de iubit, ci deoarece este în natura Lui să facă acest lucru. „.Acum, îmi spune El,arată aceeaşi dragoste altora” – Iubeşte aşa cum te-am iubit Eu”. „Voi aduce in jurul tău oameni pe care nu-i poţi respecta, dar trebuie să le arăţi dragostea Mea, aşa cum ţi-am arătat-o şi Eu ţie”. Nu poţi realiza aceasta prin sforţările proprii. Unii au încercat să facă asta, dar au obosit repede.„Domnul are îndelungă răbdare…” Să privesc înlăuntrul meu ca să văd cum a lucrul El cu mine. Faptul că ştiu că Dumnezeu m-a iubit dincolo de orice limită, în ciuda păcatului, a josniciei, a egoismului şi a răutăţii mele, mă obligă să merg in lume şi să-i iubesc pe alţii in acelaşi fel.

Dragostea lui Dumnezeu faţă de mine este inepuizabilă şi eu trebuie să-i iubesc pe alţii de pe terenul dragostei lui Dumnezeu pentru mine. Creşterea în har se opreşte în momentul când îmi ies din fire. Îmi ies din fire pentru că trebuie să trăiesc alături de o persoană dificilă. Să mă gândesc cât de respingător am fost eu pentru Dumnezeu! Sunt eu gata să mă identific atât de mult cu Domnul Isus, încât viaţa şi bunătatea Lui să se reverse prin mine tot timpul? Nici dragostea naturală şi nici dragostea divină nu rămân dacă nu sunt cultivate. Dragostea este spontană, dar trebuie menţinută prin disciplină.

Oswald Chambers

Disciplina groazei

Şi mergeau îngroziţi după El. (Marcu 10:32)

La începutul vieţii noastre cu Isus Cristos am fost siguri că ştim totul despre El. A fost o plăcere să vindem totul şi să ne avântăm înainte cu îndrăzneala dragostei; dar acum nu mai suntem aşa de siguri. Isus este acolo, în faţa noastră, şi ne pare ciudat. „Isus mergea înaintea lor; ucenicii erau tulburaţi.”

Există un aspect al lui Isus care îngheaţă până în străfunduri inima ucenicului şi face ca întreaga sa viaţă spirituală să se sufoce. Această Fiinţă stranie, cu faţa „ca de cremene” şi cu hotărârea Sa de a merge înainte, mă înspăimântă. El nu-mi mai este Sfătuitor sau Camarad; este mânat acum de o convingere despre care nu ştiu nimic şi sunt uimit. La început am crezut că-L înţeleg, dar acum nu mai sunt atât de sigur. Încep să înţeleg că există o distanţă între Isus Cristos şi mine şi nu mai pot fi familiar cu EI. El merge înaintea mea şi nu întoarce deloc capul înapoi; nu am nici o idee încotro merge şi ţinta Lui a devenit ciudat de îndepărtată.

Isus Cristos a trebuit să pătrundă adâncimile oricărui păcat şi ale oricărei tristeţi pe care le poate experimenta omul, şi aceasta îl face să pară atât de ciudat. Când îl vedem sub acest aspect, nu II cunoaştem, nu recunoaştem nici o trăsătură a vieţii Lui şi nu ştim cum să începem să-L urmăm. El se află înaintea noastră, un Conducător foarte ciudat şi cu care noi nu avem nici o tovărăşie.

Disciplina groazei este o necesitate esenţială în viaţa de ucenicie. Pericolul este de a ne întoarce la micul nostru foc pentru a ne aprinde entuziasmul Ia el (Isaia 50:10-11). Când vine întunericul groazei, rabdă până când va trece, deoarece din el va ieşi acea urmare a lui Isus aducătoare de o bucurie de nedescris.

Oswald CHAMBERS

În mijlocul unei mulţimi de lucruri mărunte

…prin multă răbdare, în necazuri, în nevoi, în strâmtorări.

 2 Corinteni 6:4

Este nevoie de harul Celui Atotputernic pentru a face pasul următor atunci când nu ai nici viziune, nici cine să te privească – pasul următor în devotamentul faţă de El, pasul următor in studiu, in citire, in îndatoririle casnice; pasul următor pentru a-ţi face datoria, atunci când nu ai nici o viziune din partea lui Dumnezeu, nici un entuziasm şi nici un spectator. Pentru a face acel pas este nevoie de mult mai mult har de la Dumnezeu, de o apelare mult mai conştientă la El, decât este nevoie pentru a predica Evanghelia.

Fiecare creştin trebuie să se facă părtaş la ceea ce a fost esenţa Întruchipării; trebuie să aducă lucrurile jos, în realitatea ce ţine de carne şi sânge, şi să le experimenteze. Ne pierdem interesul şi ne clătinăm atunci când nu există nici o viziune, nici o încurajare, ci doar rutina vieţii zilnice, cu îndatoririle ei banale. La urmă, ceea ce contează cel mai mult pentru Dumnezeu şi pentru oameni este lucrarea perseverentă, continuă, în anonimat, iar singurul mod de a duce o viaţă de biruinţă este acela de a trăi privind la Dumnezeu. Cere-I lui Dumnezeu să păstreze ochii duhului tău deschişi spre Cristos cel înviat şi atunci va fi imposibil ca munca de rând să te descurajeze. Păzeşte-te întotdeauna de micimea şi meschinăria gândirii aducându-ţi aminte de capitolul 13 din Evanghelia lui loan.

Oswald CHAMBERS

Disciplina perseverenţei spirituale

“Opriţi-vă şi să ştiţi că Eu sunt Dumnezeu.” Psalmul 46:10

Perseverenţa înseamnă mai mult decât răbdare. Ea înseamnă răbdare combinată cu siguranţa absolută că lucrurile pe care le aşteptăm urmează să se întâmple. Perseverenţa înseamnă mai mult decât să ne agăţăm de ceva, pentru că aceasta ar putea fi doar slăbiciunea provocată de teama de a nu cădea. Perseverenţa este efortul suprem al unui om care refuză să creadă că eroul lui va fi înfrânt.

Cea mai mare teamă pe care o are un ucenic nu este teama că el va fi desconsiderat, ci aceea că Isus Cristos va fi înfrânt, că lucrurile pe care El le-a simbolizat – dragostea, dreptatea, iertarea şi bunătatea între oameni – nu vor învinge în final, că ele vor rămâne un miraj pentru noi. Atunci vine chemarea la perseverenţă spirituală: nu să stăm agăţaţi de Dumnezeu nefăcând nimic, ci să lucrăm deliberat cu siguranţa că Dumnezeu nu va fi învins.

Dacă suntem dezamăgiţi acum în speranţele noastre. Înseamnă că ele sunt în proces de purificare. Orice lucru nobil pe care l-a sperat sau visat vreodată mintea umană se va împlini. Una dintre cele mai mari tensiuni în viaţă este aceea de a aştepta ca Dumnezeu să lucreze. “Fiindcă ai păzit cuvântul răbdării Mele.” Continuă să fii perseverent din punct de vedere spiritual.

Oswald CHAMBERS

Suntem nimic fără iubire

Se fac tratate, se desfac,
Ne amăgim printre confuzii,
Când stăpânește peste veac
Împărţitorul de iluzii…

Cu toţi suntem judecători
De vinovaţi, fără prezumții;
Intervenim, bifând erori,
Cu necerutele soluţii…

De sfaturi si orgolii plini
În fraze lungi, declamatoare-
Suntem cu-adevărat creștini,
Sau doar arame sunătoare?

Să fim mai iubitori! ne-am zis,
Dar ne-am lăsat conduși de fire,
Când clar, în Biblie stă scris:
Suntem nimic fără iubire!

O, Doamne, vrem să cultivăm
Răbdarea, pacea, modestia,
Iubire să primim, să dăm
Și să renască bucuria!

Laura Minciună