M-ai învățat sa zbor

Cum vulturul si-n tinde ,
Aripa ocrotitoare ,
Sa prinda-n zborul sau
Pe puii cei căzuți ,
Asa Te rog ,ISUSE
Ma prinde si pe mine ,
In brațul Tau , puternic
Caci doar Tu m-ai iubit .

Caci doar, in brațul Tau
Gasit-am siguranta ,
Gasit-am mîngîiere ,
Si pace si alin .
As vrea sa zbor cu Tine ,
Mai sus , mai sus de stele ,
Prin spatiu planetar ,
Sa zbor spre vesnicii.

Caci Tu-ai promis o țară ,
O tara minunata ,
Cu ziduri de iaspis ,
Porți de mărgăritar ,
Si străzile cetății
Sunt de aur curat ,
Ca sticla străvezie ,
Tu le-ai asemanat .

De soare , luna , stele ,
Nici nu e nevoie .
Caci gloria Ta , DOAMNE
Luminează tot .
Portile cetății
Vor fi mereu deschise ,
Caci acolo noapte
Nu va mai exista .

M-ai invatat sa zbor ,
Sa zbor spre cea cetate .
Sa beau din apa vie ,
Ce curge ne-ncetat .
Mi-ai dat un nume ,DOAMNE
Un nume minunat ,
Ce-l voi purta pe frunte ,
Cînd Tu vei fi ÎMPĂRAT .
de MARICICA FURNICA

Apărat şi acoperit

“Cum îşi întind păsările aripile peste puii lor, aşa va ocroti Domnul oştirilor Ierusalimul.” (Isaia 31.5)

Fără să piardă o clipă în drumul său, mama se grăbeşte către cuibul său ca să aducă hrană puilor. Şi când simte că micuţii ei sunt în primejdie, ea aleargă îndată să-i apere. La fel Domnul, ca să îi apere pe aleşii Săi, va veni ca pe aripi de vultur, ba chiar pe aripile vântului.

Mama întinde apoi aripile sale peste cuib ca să-şi acopere puişorii săi, ea îi acopere cu trupul său, le transmite căldura sa şi îi acoperă în aşa fel ca să le facă un adăpost. Dumnezeul cel veşnic lucrează la fel ca să îi apere pe copiii Săi. El vrea să fie El însuşi adăpostul lor, locuinţa lor şi în sfârşit totul. Domnul care Se compară pe Sine aici cu păsările, nu Se aseamănă totuşi cu ele în slăbiciunea lor, căci El este Domnul oştirilor. Să ne bucurăm deci la gândul că dragostea Sa atotputernică va veni la timp ca să ne apere şi să ne păzească în siguranţă. Aripa nici unei mame nu este aşa de iute şi de drăgăstoasă ca aripa lui Dumnezeu şi noi ne vom aşeza cu încredere la umbra sa apărătoare.

Charles Spurgeon

Acoperit şi ocrotit

“El te va acoperi cu penele lui, şi te vei ascunde sub aripile lui. Căci scut şi pavăză este credincioşia Lui.” (Psalmul 91.4)

Ce comparaţie plăcută şi binefăcătoare! Aşa cum o cloşcă îşi ocroteşte puii şi le îngăduie să se adăpostească sub aripile ei, tot astfel, Domnul ocroteşte pe poporul Său şi-i îngăduie să se ascundă în El. N-am văzut noi puişorii cum scot capul de sub aripa mamei lor? N-am auzit noi ciripitul lor care exprimă bucuria lor? Tot aşa să ne adăpostim şi noi sub scutul Dumnezeului nostru. Vom găsi acolo o pace nespus de mare, gândindu-ne că El ne ocroteşte şi ne păstrează credincioşi. Atâta timp cât El ne ocroteşte astfel, suntem fără teamă. Ar fi ciudat dacă ar fi altfel; cum am putea să fim neliniştiţi, când însuşi Dumnezeu vrea să fie adăpostul nostru, locul nostru de scăpare şi odihna noastră?

Să înţelegem acest lucru şi, bucurându-ne de ocrotirea Lui sigură vom putea să luptăm pentru El. Avem nevoie pentru aceasta de scut şi de platoşă, dar dacă noi ne încredem în adevăr în El, adevărul Lui ne va sluji de armătură din cap până în picioare. Domnul nu poate să mintă; El rămâne credincios poporului Său şi făgăduinţa de mai sus este sigură. Adevărul este scutul de care avem nevoie. Înapoia lui noi suntem la adăpost de săgeţile arzătoare ale vrăjmaşului.

Apropie-te, suflete al meu, şi ascunde-te sub aripile Sale încăpătoare; ele să fie întăritura ta şi tăria ta.

Charles Spurgeon

Frumos e s-ascult…

Luiza Spiridon & Sorin Goleanu