Neobservatul caracter sacru al împrejurărilor

„Toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce-L iubesc pe Dumnezeu.”Romani 8:28

Situaţiile din viaţa unui sfânt sunt rânduite de Dumnezeu. În viaţa unui sfînt nu există întâmplare. Prin providenţa Sa, Dumnezeu te duce în situaţii pe care nicidecum nu le poţi înţelege, dar Duhul lui Dumnezeu le înţelege. Dumnezeu te duce în anumite locuri, intre anumiţi oameni şi în anumite condiţii pentru a realiza un anumit scop prin mijlocirea Duhului din tine. Nu te împotrivi niciodată împrejurărilor spunând: “Voi fi propria mea providenţa aici: trebuie si fiu atent la aceasta, si mă păzesc de cealaltă”. Toate situaţiile în care te afli sunt în mâna lui Dumnezeu, de aceea niciodată să nu te gândeşti că eşti în situaţii nefireşti.

Partea ta în rugăciunea de mijlocire nu este să intri în agonia mijlocirii, ci să foloseşti împrejurările obişnuite în care te aşază Dumnezeu şi oamenii obişnuiţi între care te aşază EI prin providenţa Sa, pentru a-i aduce înaintea tronului lui Dumnezeu şi pentru a da Duhului Sfant care se afla in tine ocazia să mijlocească pentru ei. În acest fel Dumnezeu îşi va face lucrarea in întreaga lume, cu sfinţii Săi.

Fac eu dificilă lucrarea Duhului Sfânt prin faptul că nu sunt sigur sau explicit, sau prin faptul că încerc să fac lucrarea în locul Lui? Eu trebuie să împlinesc partea umană de mijlocire, adică să folosesc imprejurările în care mă aflu şi oamenii care sunt in jurul meu. Trebuie să-mi păstrez viaţa conştientă ca pe un altar al Duhului Sfânt, apoi, când îi aduc pe alţi oameni inaintea lui Dumnezeu in rugăciune. Duhul Sfânt mijloceşte pentru ei.

Mijlocirea ta nu poate fi niciodată a mea şi mijlocirea mea nu poate fi niciodată a ta, ci Duhul Sfânt mijloceşte în vieţile noastre. Fără această mijlocire suntem lipsiţi de resurse.

Oswald CHAMBERS

Eşti tulburat?

“Vă las pacea, vă dau pacea Mea.” Ioan 14:27

Există perioade când pacea noastră se bazează pe ignoranţă, dar, când ne trezim la realitate, pacea lăuntrică este imposibilă, dacă nu este primită de la Isus. Când Domnul nostru vorbeşte despre pace, El aduce pace; cuvintele Lui sunt întotdeauna “duh şi viaţă”. Am primit vreodată ceea ce spune Isus? Vă dau pacea Mea – o pace care vine din faptul că privim faţa Lui şi devenim conştienţi de liniştea Sa. Eşti cumplit de tulburat chiar acum, ameţit de valurile şi talazurile îngăduite în viaţa ta de providenţa lui Dumnezeu?

Ai căutat sub toate “pietrele” credinţei tale şi încă n-ai găsit nici o fântână a păcii, a bucuriei şi a mângâierii? Peste tot e uscăciune? Atunci ridică-ţi privirea spre El şi primeşte liniştea Domnului Isus. Oglindirea păcii Sale este dovada că eşti într-o relaţie bună cu Dumnezeu, deoarece eşti liber să-ţi întorci gândurile către El. Dacă nu ai o relaţie bună cu El, nu te poţi gândi decât la tine însuţi. Dacă laşi ca vreun lucru să-ţi ascundă faţa lui Isus Cristos, atunci ori te vei tulbura, ori vei primi o siguranţă falsă.Priveşti tu acum la Isus în problema care te presează? Primeşti tu pace de la El? Dacă e aşa, EI va fi o minunată binecuvântare de pace în şi prin tine.

Dar dacă încerci să rezolvi problema îngrijorându-te. ÎI dai la o parte pe El şi meriţi tot ceea ce suferi. Ne tulburăm pentru că nu-L luăm pe El în considerare. Când venim la Isus Cristos, nedumerirea dispare, deoarece în El nu există nici o nedumerire, iar singura noastră grijă este să rămânem în El. Pune totul la picioarele Lui şi, în faţa dificultăţilor, a pierderilor şi a tristeţii, ascultă-L pe El spunându-ţi: “Să nu vi se tulbure inima”.

Oswald CHAMBERS

Cunoaşterea căilor Lui

“După ce a isprăvit de dat porunci la cei doisprezece ucenici ai Săi, Isus a plecat de acolo ca să înveţe pe oameni si să propovăduiască în cetăţile lor” Matei 11:1

El vine acolo de unde ne spune să plecăm. Dacă, atunci când Dumnezeu ţi-a spus “Pleacă!” tu ai rămas pe loc, deoarece erai foarte îngrijorat din cauza celor de acasă, prin aceasta i-ai lipsit pe ei de învăţărura şi de predicarea Lui Isus Cristos Însuşi. Când ai ascultat şi ai lăsat toate consecinţele în seama Lui Dumnezeu, Domnul a intrat in oraşul tău să-i înveţe pe oameni; cât timp nu ai vrut să asculţi, ai fost o piedică în calea Lui. Fii atent când începi să comentezi şi să pui ceea ce numeşti datoria ta în locul poruncii Domnului tău. “Ştiu că Dumnezeu mi-a spus să plec, dar datoria mea este aici”, înseamnă că nu crezi că Isus spune cu adevărat ceea ce spune.

El vorbeşte acolo unde ne spune să nu vorbim noi.

“Doamne…. să facem trei colibe...” (Luca 9:33).

Jucăm noi rolul de providenţă spirituală amatoare în viaţa altora Suntem noi aşa de gălăgioşi când îi învăţăm pe alţii, încât Dumnezeu nu se poate apropia de ei? Trebuie să învăţăm să ne ţinem gura închisă şi duhul treaz. Dumnezeu vrea să ne înveţe despre Fiul Său, El vrea să transforme timpul nostru de rugăciune în “munţi ai Transfigurării”, dar noi nu vrem să-L lăsăm. Când suntem siguri că Dumnezeu va lucra într-un anumit mod, El nu va mai lucra niciodată în acel mod.

El lucrează acolo unde nouă ne spune să aşteptăm.

Rămâneţi… până când .” (Luca 24:29).

Nădăjduieşte în Domnul şi El va lucra, dar nu aştepta cu o atitudine de îmbufnare spirituală pentru că nu vezi nici la un pas în faţa ta!

Suntem suficient de detaşaţi de istericalele noastre spirituale, încât să Îl aşteptăm pe Dumnezeu? A aştepta nu înseamnă a
sta cu braţele încrucişate, ci a învăţa să facem ceea ce ni se spune. Acestea sunt câteva aspecte ale căilor Lui pe care rareori le recunoaştem.

Oswald CHAMBERS