Armura

Trăim vremi tulburi, vremi de apăsare
Schimbarea pe planetă e masivă
Evenimente, care mai de care
Având ca țintă omul, fiecare
Participant în masa colectivă.

Dezlănțuiri de viruși, pandemie
Blocaje, măști, autoizolare
Pe-alocuri sunt răscoale și-i urgie
Incendii izvorâte din mânie
Lăsând în urmă frică și teroare.

Trăim vremi tulburi, dar să nu ne mire
Și nu scăpăm c-o mască și-o mănușă
Apocalipsa nu-i o povestire
Se-apropie a lui Isus venire
Iar pașii Lui i se aud la ușă.

Suntem înconjurați din orice parte
Săgeți aprinse înspre noi roiesc
Așa precum găsim în Sfânta Carte
O luptă are fiecare-n parte
Și doar acei ce luptă biruiesc.

Încolo fratilor, așa le scrie
Bătrânul Pavel celor din Efes
Să vă-ntăriți în Domnul pe vecie
Și în a Lui putere și tărie
Căci doar prin EL puteți avea succes.

Luați echipamentul, armătura
Ce numai Dumnezeu vi-o poate da
Căci numai echipat cu toată-armura
În clipa când Cel Rău dă lovitura
Puteți în toiul luptei rezista.

Căci lupta noastră nu e bunăoară
Cu carne, sânge, trupuri pământești
Ci cu domnii, căpetenii ce zboară,
Stăpânitori ce lumea o-nconjoară,
Și duhuri ce-s în sferele cerești.

De-aceea Adevăru-i cap de listă
Cu el se cere mijlocul încins
Minciuna năvălește și persistă
Dar Adevăru-nvinge și rezistă
Iar fără el din start ajungi învins.

Urmează Platoșa Neprihănirii
A ne-mbrăca cu ea e necesar
Săgețile ținesc în trupul firii
Dar platoșa-i garantul mântuirii
Iar lupta fără ea e în zadar.

Apoi încălțămintea oferită
E râvna Evangheliei de Pace
Terenul e minat cu dinamită
Cu ceartă, bârfe, ură și ispită
Iar fără-ncălțăminte ce vei face?

Să fie mai complect echipamentul
îți trebuie și scutul de Credință
Ca să te aperi când va fi momentul
De sabia -ndoielii spre exemplu
Sau sulițe-otrăvite-n necredință.

Protecția de mare importanță
E pentru cap și-i Coiful Mântuirii
Lovit de-aproape sau de la distanță
Numai avându-l ești în siguranță
Și ești ferit de rănile lovirii.

Iar pentru-acest război avem o armă
Ce-i sabia Cuvântului Divin
Ea taie-n viu și fără să adoarmă
Teologii și orice gând îl sfarmă
Făcându-l ascultării rob deplin.

Fiind echipați cu-a Dragostei armură
Orice-ar veni de-acuma fi-vom gata
Chiar dacă viața uneori e dură
Noi știm că ne iubești fără măsură
Și-Ți spunem: – Vino Doamne! Maranata!

Dar până-n ziua revenirii Tale
Deși mai sunt ispite, lupte, chin
Oricât de mare-i lupta jos în vale
Ajută-ne să-naintăm pe cale
Să Te slujim pân’ la sfârșit. Amin!

Daniel Hozan

Barnevernet invita românii la discutii, în localitatea Skjervøy Citeste tot: http://www.jurnaldenord.info/social/barnevernet-invita-romanii-la-discutii-in-localitatea-skjervoy/

Barnevernet invita românii la discutii, în localitatea Skjervøy

Jurnal de nord

Cazul Bodnariu explicat de George Alexander, director de gradinita în Oslo Citeste tot: http://www.jurnaldenord.info/opinii/cazul-bodnariu-explicat-de-george-alexander-director-de-gradinita-in-oslo/

La solicitarea Asociației românilor din Norvegia, prin presedintele său, domnul Emanuel Sorin Cioacă, am fost rugat să explic cazul Bodnariu din punctul de vedere al legislației norvegiene. În calitate de cetățean român-norvegian care lucrează de peste 20 de ani ca director-general în diferite scoli si grădinițe din Oslo, am colaborat îndeaproape cu Barnevernet (Protecția Copilului) din Norvegia deoarece această colaborare constituie una din atribuțiile mele de serviciu. Potrivit Barnehageloven (Legea grădiniței) § 22 toate cadrele didactice sunt obligate să dea informații din proprie inițiativă, trecând chiar peste principiul confidențialității, serviciului de Protecție a Copilului atunci când există motive să se creadă că are loc maltratarea copiilor în familiile lor sau există alte forme de neglijare gravă. Vreau în acelasi timp să menționez că legea este imperfectă: cadrele didactice sunt obligate să dea aceste informații Protecției Copilului (Barnevernet) chiar si dacă există numai suspiciuni cu privire la faptele respective, si nu dovezi! Aceasta este cauza pentru care, de multe ori, s-au comis greseli si abuzuri regretabile din partea Protecției Copilului. Conform codului penal norvegian § 196 (2005) si § 139 (1902) serviciul Protecția Copilului este obligat să intervină imediat atunci când este vorba de violență în relațiile familiale sau în caz de abuzuri sexuale, preluând copiii si reclamând cazul poliției. Barnevernet (Protecția Copilului) are obligația de confidențialitate conform legii administrației § 13 si legii Protecția Copilului § 6-7 si nu poate da informații despre cazul respectiv. Dar, mai mult, Protecția Copilului inițiază investigația necesară în paralel cu ancheta poliției si pentru a proteja situația copilului si a preveni influența asupra explicațiilor libere ale acestuia, nu informează părinții despre ancheta în curs sau despre reclamația către poliție decât după efectuarea acestora si consultările cu poliția. V-am prezentat teoretic desfăsurarea lucrurilor într-o astfel de anchetă socială în Norvegia. Acum, pe bună dreptate, se poate pune o întrebare. Pot apărea vreodată abuzuri grave din partea Barnevernet datorită legislației norvegiene? Bineînțeles! Stau mărturie zecile, poate chiar sutele de procese pe care Protecția Copilului din Norvegia le-a pierdut de-a lungul timpului. Cu asemenea puteri discreționare, totul rămâne la latitudinea si profesionalismul sau lipsa de profesionalism a angajaților de la Protecția Copilului. Ei au, însă, posibilitatea să reanalizeze cazul si să-si revizuiască punctele de vedere. Alternativa este ca instanța judecătorească să decidă. Analizând îndeaproape cazul Bodnariu, apar si alte detalii care ar trebui luate în considerație. După cât se pare, nu ar fi vorba de abuzuri sexuale, ci de “violență” – si aici, depinde de ce înțelege fiecare prin cuvântul acesta!- în familie. Întrebările anchetatorilor pot fi, însă, de multe ori manipulatorii, iar copiii – se stie!- au de multe ori tendința de a fabula si a veni cu propriile fantezii într-o explicație. Este demonstrat. Neexistând urme de violență fizică pe corpul lor, nu există, deci, niste dovezi incriminatorii. Acuzațiile fără dovezi nu sunt până la urmă decât niste vorbe goale. Deci, este foarte greu de probat de către Barnevernet violența fizică exercitată. În presă au mai apărut, de asemenea, comentarii cu privire la asa-zisa “îndoctrinare” religioasă a copiilor. Norvegia, vreau să remarc, este o țară democratică, având deplin respect pentru toate religiile existente. Ar fi, deci, o mare gafă din partea Protecției Copilului dacă ar aduce această asa-zisă “îndoctrinare” în discuție. Imposibil de probat si imposibil de argumentat! Mi se pare, de asemenea, foarte ciudat faptul că Barnevernet (Protecția Copilului) face uneori aproape imposibilul ca să nu despartă un copil de familia sa, iar în acest caz a ales pur si simplu să dezmembreze o familie cu 5 (cinci) copii! Foarte ciudat! Unul dintre obiectivele Protecției Copilului era odată tocmai prevenirea unor astfel de situații… Am înregistrat si faptul că ambii părinți sunt niste oameni educați, iar nivelul lor de înțelegere este altul decât în alte cazuri de părinți care vin de pe alte continente. În încheiere as vrea să-mi exprim nu numai compasiunea pentru această dramă si, în special, pentru cel mai mic dintre copii, de numai 4 (patru) luni, desprins si el de sânul familiei, dar si stupoarea!… Probabil Barnevernet, desăvârsindu-se profesional, a vrut să-l “ferească” si pe acesta de “îndoctrinarea” religioasă… Desigur, este trist când se întâmplă astfel de lucruri. Dar speranța nu este pierdută niciodată. Uneori, chiar si cei care lucrează la Barnevernet îsi aduc aminte că sunt oameni câteodată…

Citeste tot: http://www.jurnaldenord.info/opinii/cazul-bodnariu-explicat-de-george-alexander-director-de-gradinita-in-oslo/