Te văd, Dumnezeule, în toate

Te văd Dumnezeule în toate
Oriunde-i milă și-orunde-i bunătate
Îți simt prezența în viața-mi de pribeag,
Cum porți cu mine al bătăliei steag.

Te văd la lucru și-n arhitectură
Și cum implementezi fapte din Scriptură
Mă uimești cu adânca-Ți înțelepciune
La Tine nimic nu este o minune
Calmarea furtunii e ceva normal
De-aceea doresc controlul Tău total.


Te revelezi prin legile morale
Conduci planete și zonele astrale
Te descoperi celor cu inima-ntristată
Și toți aceștia știu că le ești Tată
Destinul Universului e-n mâna Ta
Ceea ce Tu clădești în veci va sta.


Te văd în îndeplinirea promisiunii
Îi însoțești pe cei din câmpul misiunii
(Cei sufocați de-a necredinței ipoteză
Vor cădea de pe semeața faleză
Căci i-a orbit de tot starea sfidării
Și-au răspuns cu vorbele îngâmfării
În marea despicată Egiptul nu Te-a văzut
De-aceea toată armata lui s-a pierdut).


Ai Tăi răscumpărați Te văd la cruce
Și-n mângăierea Ta duioasă, dulce
Mi-ai deschis ochii chemându-mă la Tine
Chemând ființa-mi să Ți se închine.


Cuprins de consternare admir ce creezi
Și știu că-n tot ce fac Tu mă vezi
Aș fi pierdut să-Ți neglijez existența
Îți recunosc, Dumnezeule, competența
M-aplec în fața magnitudinii Tale
Nâlțând melodii cu mii de osanale.

George Cornici

Influența unei mame

„Fiul meu, păzește sfaturile tatălui tău și nu lepăda învățătura mamei tale.”

„Să cinstești pe tatăl tău și pe mama ta este cea dintâi poruncă însoțită de o făgăduință, ca să fii fericit și să trăiești mulți ani pe pământ.”

Proverbe 6.20; Efeseni 6.2,3

Prin comportamentul ei, mama exercită în familie fie o influență bună, fie una rea. Felul ei de a se comporta lasă în inimile copiilor ei o impresie adâncă și le modelează viața.

O mamă temătoare de Dumnezeu simte nevoia rugăciunii personale. Ea Îi cere înțelepciune lui Dumnezeu, pentru ca exemplul ei în viața de fiecare zi să reflecte ceea ce-și dorește ea de la copiii ei. Ea se străduiește să organizeze treburile gospodărești în așa fel, încât citirea Bibliei și rugăciunea împreună cu toată familia să nu fie neglijate din lipsă de timp.

O mamă înțeleaptă nu le va porunci sau interzice copiilor ei ceva fără să cugete mai întâi. Dar, dacă va cere ceva de la copiii ei, ea va insista cu bunătate, dar și cu perseverență, ca ei să urmeze cererea ei.

Ea nu va amenința pripit, ci se va întreba mai întâi dacă își va putea pune în aplicare amenințarea în caz de neascultare.

O mamă sensibilă își va pedepsi copilul când știe sigur că el merită pedeapsa. Mai întâi va asculta ceea ce-i va spune copilul, dar, dacă este neapărat necesară pedeapsa, nu o va aplica în prezența altora. Ea nu-și va dezamăgi niciodată copilul, ci își va împlini cu conștiinciozitate promisiunea făcută.

Samanta buna

Sămânța dintre spini

În anii buni ai vieții mele, cândva Stăpânul îmi vorbi
Încredințându-mi dintre stele a Sa lucrare a-mplini;
Cu forță vie, tinerească intrat-am în lucrarea Sa,
Crezând că nu-i în lumea asta nimic s-oprească calea mea.

Sămânță plină de viața, cu suc bogat de-nfăptuire,
În glia tare, pământească am început a mea rodire.
Și am crescut udat cu haruri în prea bogata Lui grădină,
Dar din pământul plin de ură, creștea alături mărăcină.

Un timp crescut-am împreună, din soi atât de diferiți
Însă crezând că ne-nțelegem, ajuns-am tot mai contopiți.
Înconjurat de crengi spinoase, un firav fir, un spic de grâu,
Uitând de ce visam odată, zăceam acum în plin desfrâu.

Și am schimbat în nopți de fugă al rugăciunii dulce ceas,
În zile lungi pline de trudă, puținul timp abia rămas.
Privind la cer doar printre spinii ce mă împung neîncetat
Nici nu mai știu ultima data când jos genunchiul mi-am plecat.

Un veac lumesc cu-ngrijorari e mărăciniul meu acum
Ascunsă-n el e-a mea lucrare și rătăcit al meu vechi drum.
Am fost cândva sămânță bună ce promitea un rod bogat,
Însă crescând cu spinii-alaturi, a lor putere-a câștigat.
***
Tu rupe azi din rădăcină spinul ce crește lângă tine,
Alungă orice-ngrijorare care legat de jos te ține.
Și te înaltă tu mlădiță, lăstar plăpând, bun roditor
Mai mult, mai mult crescând în soare, spre cel ce e Stăpânitor.

Adu din spicul tău cu bobul, rod însutit cu mulțumire,
Domnind prin spini vei știi la Toamnă o înmiită răsplătire.
N-a fost o vreme-n lumea asta mai bună pentru-a fi in glie:
Ridica-te dar și lucrează, jos în pământ-sămânță vie!

Eu sunt sămânța dintre spini, de grija lumii innecată
În jurul meu sunt mărăcini, dar nu am fost de El uitată;
Cu harul Lui udând în glie, a smuls lăstari de-amărăciune,
Sunt azi din nou sămânță vie și cresc-n-a Lui promisiune.

 Agheorghiesei Maria 

Binecuvântarea ascultării

„Pe Mine Însumi jur, zice Domnul: pentru că ai făcut lucrul acesta…. te voi binecuvânta foarte mult.”Genesa 22:16-17

Avraam a ajuns în punctul în care a luat contact cu însăşi natura lui Dumnezeu, unde a înţeles realitatea lui Dumnezeu.

„Ţelul meu este Însuşi Dumnezeu…

Cu orice preţ. Doamne iubit, pe orice cale”

„Cu orice preţ pe orice cale” înseamnă nimic din alegerea noastră pe calea pe care Dumnezeu ne duce la ţintă.Când Dumnezeu vorbeşte naturii Sale din mine, îmi este imposibil să mă îndoiesc; singurul lucru pe care pot să-l fac este să ascult imediat. Când Isus spune: „Vino”, eu vin; când spune: „Părăseşte lucrul acesta”, îl părăsesc; când spune: „Încrede-te în Dumnezeu în problema aceasta”, mă încred. Această umblare în ascultare este dovada prezenţei naturii lui Dumnezeu în mine.Ca Dumnezeu să mi Se descopere, acest lucru e determinai de caracterul meu, nu de caracterul Lui.„Pentru că sunt meschin. Căile Tale îmi par adesea meschine.”Prin disciplina ascultării ajung în locul unde a fost Avraam şi descopăr cine este Dumnezeu.

Dumnezeu nu va fi niciodată real pentru mine până când nu mă întâlnesc cu El în Isus Cristos. Atunci voi cunoaşte adevărul cuvintelor „Dumnezeule, nu este nici un alt Dumnezeu sub soare, nu este nimeni ca Tine”.Promisiunile lui Dumnezeu n-au nici o valoare pentru noi până când nu ajungem să înţelegem natura lui Dumnezeu prin ascultare. Putem citi unele lucruri din Biblie de 365 de ori pe an şi ele să nu aibă nici un înţeles pentru noi; apoi, dintr-o dată înţelegem ce-a vrut să spună Dumnezeu, deoarece am ascultat de El într-o anumită situaţie şi pe loc ni s-a revelat natura Lui. Toate promisiunile lui Dumnezeu sunt,.Da” şi „Amin”. Acest „Da” trebuie să izvorască din ascultare: când, prin ascultare, spunem „Amin” la o promisiune, acea promisiune ajunge să fie a noastră.

Oswald CHAMBERS

Dumnezeul care nu te părăseşte niciodată

“Căci El însuşi a zis: “Nicidecum n-am să te las, cu nici un chip nu te voi părăsi”. Evrei 13:5

Încotro se îndreaptă gândurile mele? Se îndreaptă ele către ceea ce a spus Dumnezeu sau către lucrurile de care mă tem? Doar repet ceea ce spune Dumnezeu sau învăţ să spun ceva după ce am auzit ce spune El? “El însuşi a zis: «Nicidecum n-am să te las, cu nici un chip nu te voi părăsi».

Astfel că putem spune plini de încredere: «Domnul este ajutorul meu, nu mă voi teme. Ce mi-ar putea face omul?»”. “Nicidecum n-am să te las” – în ciuda tuturor păcatelor, a egoismului, a încăpăţânării şi a nesupunerii mele. L-am lăsat eu într-adevăr pe Dumnezeu să-mi spună că nu mă va părăsi niciodată? Dacă am
auzit aceste cuvinte ale Lui Dumnezeu, atunci să le ascult din nou. “Cu nici un chip nu te voi părăsi.” Uneori nu greutăţile vieţii mă fac să cred că Dumnezeu mă va părăsi, ci munca de rând. Când nu există nici o dificultate mare de trecut, nici o viziune, nimic minunat sau frumos, ci doar zilele obişnuite care vin şi pleacă, pot eu auzi această promisiune a lui Dumnezeu în mijlocul acestor lucruri?

Noi avem ideea că Dumnezeu va face ceva excepţional, că El ne pregăteşte şi ne modelează mereu pentru vreun lucru extraordinar, dar, pe măsură ce continuăm să creştem în harul Său, descoperim că Dumnezeu Se slăveşte pe El însuşi aici şi acum, chiar în acest moment. Dacă ne bazăm pe asigurarea pe care ne-o dă Dumnezeu, primim o putere uimitoare şi învăţăm să cântăm în zilele şi pe căile obişnuite ale vieţii.

Oswald Chambers

Dumnezeul care nu te părăseşte niciodată

“Căci El însuşi a zis: “Nicidecum n-am să te las, cu nici un chip nu te voi părăsi”. Evrei 13:5

Încotro se îndreaptă gândurile mele? Se îndreaptă ele către ceea ce a spus Dumnezeu sau către lucrurile de care mă tem? Doar repet ceea ce spune Dumnezeu sau învăţ să spun ceva după ce am auzit ce spune El? “El însuşi a zis: «Nicidecum n-am să te las, cu nici un chip nu te voi părăsi».

Astfel că putem spune plini de încredere: «Domnul este ajutorul meu, nu mă voi teme. Ce mi-ar putea face omul?»”. “Nicidecum n-am să te las” – în ciuda tuturor păcatelor, a egoismului, a încăpăţânării şi a nesupunerii mele. L-am lăsat eu într-adevăr pe Dumnezeu să-mi spună că nu mă va părăsi niciodată? Dacă am
auzit aceste cuvinte ale Lui Dumnezeu, atunci să le ascult din nou. “Cu nici un chip nu te voi părăsi.” Uneori nu greutăţile vieţii mă fac să cred că Dumnezeu mă va părăsi, ci munca de rând. Când nu există nici o dificultate mare de trecut, nici o viziune, nimic minunat sau frumos, ci doar zilele obişnuite care vin şi pleacă, pot eu auzi această promisiune a lui Dumnezeu în mijlocul acestor lucruri?

Noi avem ideea că Dumnezeu va face ceva excepţional, că El ne pregăteşte şi ne modelează mereu pentru vreun lucru extraordinar, dar, pe măsură ce continuăm să creştem în harul Său, descoperim că Dumnezeu Se slăveşte pe El însuşi aici şi acum, chiar în acest moment. Dacă ne bazăm pe asigurarea pe care ne-o dă Dumnezeu, primim o putere uimitoare şi învăţăm să cântăm în zilele şi pe căile obişnuite ale vieţii.

Oswald Chambers

Promisiune

Mi-e inima franta si rece
si totusi clipa tace si trece …
alaturi de mine esti numai Tu
chiar si atunci cand eu spun :”- Nu! ”

dimineata ma trezesti cu o raza de soare ,
deschid ochii si privesc a Ta splendoare,
imi atingi fata cu racoarea diminetii,
si imi saruti fruntea cu roua frumusetii…

Dar eu tot trist ,incerc sa ma trezesc
si nu vad nimic din ce faci ca sa am dezmierzi,
incep o noua zi ,dar tot cu gandul la ieri
trece clipa si eu ajung ..tot nicaieri!

Durerea imi sfasie inima ,dar tac…
esti si acum aici,si am incercat
Sa Te simt ca mai demult ,
Dar …am uitat !

La amiaza, ma-nconjori cu a soarelui caldura
si parca simt din nou a Ta iubire,dar o lovitura
trimite din nou a mea inima pagana
in a durerii si tristetii grea tarana…!

Desi acum pamenteasca-mi fire
imi reaminteste de a lui Isus jerfire,
cum eu ,prin necurmatele-mi pacate
Il judec si Il trimit din nou la moarte !

Dar ajunge ,Tata, cu atata suferinta
sunt salvat de acum ,prin a Ta biruinta
Tu moartea ai rapus-o si-n sfarsit
pot sa ma declar ,Parinte, implinit !

Implinit, prin necurmata-Ti iubire
Iertat, prin adevarata-Ti mantuire
Fericit, prin binecuvantarile ceresti
Da ,Tata ,de azi nu mai pacatuiesc !

Promit sa las pacatele deoparte
si sa traiesc de acum numai in a Ta dreptate
Viata mea pe altar Ti-o daruiesc si stiu
ca prin Iubirea Ta pot sa ma declar azi al Tau fiu…!!!

Rosu Nicoleta